Scriu inca de la inceput, pentru prietenii mei care ma verifica daca sunt bine, da, sunt ok… textul acesta e partial despre mine… e mai mult despre nervii mei.

Nu mai pot sa vad comoditate si superficialitate.

Stiu nu o sa schimb eu lumea astazi, stiu ca valorile oamenilor s-au schimbat si reperele multora sunt de suprafata, dar…

Astazi cei mai multi oameni – foarte multi si din jurul meu, unde am facut o selectie riguroasa– cauta calea scurta catre obiectivul lor, oricare ar fi acela. Daca se poate cu foarte putina munca si multi bani e perfect.

Acum mai bine de 20 de ani cand am inceput sa lucrez in industria aceasta a divertimentului – am inceput cu radio – eram fericita ca pot fi in mijocul unor oameni care fac lucruri diferite, ca pot simti energia lor si ca pot invata de la ei. Pentru mine, in toti acest ani de munca n-a fost niciodata despre bani, desi am castigat bani frumosi pentru ceea ce am muncit (dar era pentru ceea ce stiam sa fac, nu pentru ca m-am lipit de un grup).

Acum cateva saptamani o domnisoara m-a intrebat despre cum invata si ea mai bine tehnica de interviuri. Mi-a trimis si un interviu (era cu un actor pe care cu siguranta-l placea adolescentin dupa cum erau construite intrebarile) si i-am spus ca atunci cand voi munci la un interviu mai mare am sa-i arat toate etapele de la documentare pana la rezultatul final, vom lucra impreuna pe el la editare, ca sa invete. Mi-a raspuns ca vrea si detalii despre remuneratia pe care o va primi pentru asta.

E doar un exemplu despre cum gandesc tinerii astazi. Si vorbim de un copil care are bun simt, nu e sarit total de pe axa profesionala.

Am trecut de 40 de ani si ma trezesc in continuare la 5 dimineata  ca sa scriu.

O fac de drag, cu multa placere ca sa arat o latura frumoasa a unui om pe care poate-l stiti din alta perspectiva. Uneori munca mea e la vedere, alteori e intr-un proiect privat care se adreseaza doar unui grup de oameni.

Pentru mine nu are importanta numarul celor care vor citi povestea, e important sa fie cea mai buna versiune din ce am putut eu afla, cel mai frumos scrisa. Daca e interviu, sa devina si o amintire care sa cladeasca un moment de bucurie si in sufletul celui care s-a deschis in fata mea.

Toti oamenii care au lucrat cu mine vreodata stiu ca nu am pus niciodata banii in fata, nici nu-i voi pune.

Am pus disciplina, dorinta de a fi cat mai bine ceea ce muncesc, dorinta de a oferi celor care citesc cateva momente de bucurie.

Am trecut de 40 de ani si imi organizez in asa fel programul, astfel incat sa citesc o carte pe saptamana, zeci de stiri despre ce e nou in media si in domeniul in care scriu…   si mi se pare natural sa fac asta.

Nu mi-am pus niciodata problema sa folosesc google translate pentru ceva, nu mi-am pus problema sa transcriu un interviu cu un soft care sa-mi faca viata mai usoara. Pentru ca atunci cand transcriu simt unde a facut persoana de dincolo o pauza, unde s-a rusinat, s-a bucurat, si stiu cum sa construiesc mai bine povestea.

Nu mai inteleg lumea, asa cum se transforma.

Ma inspaimanta gandul ca va trebui sa lucrez cu generatia google translate, pentru ca s-ar putea sa nu mai gasesc pe cineva care sa ia cu adevarat in serios meseria.

Sper din tot sufletul ca parintii si profesorii sa-si invete copiii ca intotdeauna calea grea e cea mai de succes pe termen lung. Ca niciun campion n-a castigat din prima campionatul cel mai mare, ca oricare star pe care-l admira ei, dincolo de sclipici, munceste foarte mult.

Stiu nu e un text pe voiosie si pe ceva pozitiv, imi cer scuze pentru asta.

Dar de noi depinde sa miscam lucrurile in spre bine si sa nu mai promovam pe cei care cauta scurtaturi si urla a superficialitate.

Cei mai mari sarlatani ai lumii au avut charisma, internetul le-a dat tuturor astazi o scena in plus. Uitati-va cu atentie si decantati sarlatania de valoare.  Si invatati-i pe cei mici ca e frumos pe drumul greu. Ne va fi mai bine tuturor.

Zilele astea cand toata lumea scrie necrologul lui Larry King, jurnalistul e citat de toata lumea cu replica “n-am invatat niciodata nimic in timp ce vorbeam”, cu trimitere la tehnica lui specifica de interviu. O replica plina de intelepciune si o lectie care ne lipseste astazi cand vrem sa ne auzim/vorbim cu orice pret.
Tehnica lui de interviu includea intrebari scurte si foarte curate, cuvinte simple, mai mult ascultat invitatul decat vorbit, intotdeauna relaxat sa se indeparteze de la ce avea in plan sa intrebe daca intervievatul ii deschidea o usa noua.

Am pus ieri pe facebook cele doua carti ale lui pe care le-am citit (citesc de drag si curiozitate biografiile oamenilor de media, mai ales cand e vorba de interviuri, poti afla o multime de lucruri pe care nicio scoala nu ti le preda).
Dupa postare un prieten din New York mi-a amintit “mai stii cand ai vrut sa mergem la restaurantul romanesc la care mergea Larry King? “
*

Dupa moartea mamei sale, cand ii era dor de mancarea facuta asa cum o facea ea, mancare evreiasca Est Europena o numea el, Larry King mergea la restaurantul Sammy’ s Romanian Food.

Povesteste despre asta in cartea “My remarkable Journey – Larry King” care a aparut acum aproape 12 ani, in 2009. Mama nu era romanca, ci evreica rusoaica, dar e foarte posibil ca ingredientele pe care le folosea in mancare sa fi fost destul de apropiate de bucataria noastra.
Am vazut pe facebook-urile romanilor pareri despre Larry King si dorinta lui de a munci pana la adanca batranete (cineva il considera profund nefericit ca nu s-a oprit din munca) si vreau sa va povestesc cateva lucruri din cartile pe care le-am citit despre el ca sa-l vedeti putin altfel: a fost un om foarte activ, foarte responsabil cu tot ceea ce inseamna familie si caruia i-a placut sa-si traiasca viata din plin.

 
1. I-a murit tatal cand el avea 9 ani intr-un accident de masina si a fost atat de socat de pierdere ca n-a plans nicio clipa dar nici n-a mai vorbit zile in sir. Ani de zile mama a incercat sa suplineasca la moral increderea lui Larry (ii spunea cum se lauda la piata ca e mama lui ca sa obtina carne si legume mai bune), dar toata familia a stiut ca el n-a depasit niciodata aceasta pierdere. In cartea My remarkable journey, fiica lui, Chaia, povesteste cum Larry nu a vrut niciodata sa discute sub vreo forma despre moartea tatalui.
2. A fost casatorit de 8 ori cu 7 doamne din diverse profesii, printre ele prezentatoare tv sau vedete Playboy. Dar a avut un simt al datoriei pentru familia sa incredibil, cu ultima sotie s-a casatorit in 1997 pe patul de spital cu trei zile inaintea unei operatii pe cord deschis si a recunoscut ca a semnat actele maritale pentru a fi sigur ca sotia are un venit asigurat pana la sfarsitul vietii ei. Cu aceasta ultima sotie are 2 baieti. (din celelalte casatorii a avut inca 3 copii, doi au murit anul trecut in august la cateva zile unul de celalalt Chaia de cancer – avea 51 de ani si Andy, 63 de ani, din cauza unor probleme la inima)
3. Tehnica lui speciala de interviu venea din … iubirea pentru radio. Stia ca radioul creeaza cele mai puternice imagini in mintea ascultatorului, asa ca si in interviurile filmate – 25 de ani a facut interviuri la CNN cu toti liderii momentului – avea grija sa lase spatii in dialog pentru ca privitorii sa-si creeze propriile imagini. In plus, descoperise odata cu vremea si celebritatea ca daca el tace, interlocutorii – respectandu-l foarte mult – se simt obligati sa umple spatiul cu vorbe si povestesc mai mult decat era planificat.

4. Avea o regula de baza “nu folosesc niciodata cuvantul “EU” intr-un interviu. E absolut irelevant”. (astazi cand intrebarile jurnalistilor romani sunt mai lungi decat raspunsurile si cel mai adesea sunt despre “eu cred, eu stiu, mie mi s-a intamplat… dv/tu ce parere ai” sau mutatia suprema “eu va anunt la stiri” cutare lucru cand de fapt e o munca de echipa, intelegem cam cat de departe suntem de lumea civilizata a jurnalismului si cat de mult ego avem pe umeri)
*
N-am ajuns niciodata la Sammy’s Romanian food restaurant, desi am fost de trei ori la New York si sper sa mai ajung in viata asta. Am cautat acum restaurantul pe net si am descoperit ca in urma cu cateva zile carciuma din subsolul de pe Chrystie Street, care era faimoasa printre new yorkezi, s-a inchis. Pandemia a fost prea dura pentru o afacere care avea 47 de ani.
Numele localului venea de la primul proprietar care era nepotul unui evreu roman stabilit la New York. Carciuma era una recunoscuta pentru atmosfera ei speciala, de parca ar fi fost blocata intre cele doua razboaie mondiale, cu mini concerte de jazz live, cu dans si multa agitatie, un loc in care atmosfera era mai importanta decat mancarea.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Sammy’s Roumanian Steakhouse (@famous_sammys)

Am scris de multe ori ca sunt dintre cei care la sfarsitul fiecarui an am un ritual in care incerc sa fac curat in mintea si sufletul meu ca sa inlatur o parte din oboseala, dar mai ales din frustrarile inerente. (aici unul dintre exemplele despre ceea ce numesc detox emotional – https://bazavan.ro/2017/12/detox-emotional/)

Dupa curatenie, urmeaza o zi in care ma gandesc bine ce imi doresc din anul care urmeaza ce vreau sa fac cu mine, pentru mine.

La sfarsitul acestui an … am muncit. Am avut o zi si jumatate libera de Craciun, in restul timpului am muncit. O parte pt urban.ro (ca sa aiba si colegii mei vacanta, pentru ca i-am haituit destul tot anul), alta parte pentru un proiect personal. Nu prea a fost timp de “curatenie mentala”, dar am sa recuperez, probabil la inceputul lui februarie.

E un trend simpatic in social media despre micro-rezoluții și am înteles că totul a pornit de la o campanie de social media de la IQOS. Imi place ideea … asa ca, pentru ordinea mea mentala mi-am facut cateva mici rezolutii. Nimic grandios, dar viata nu e construita doar din obiective uriase. Ba din contra, se bazeaza pe mici intamplari care iti aduc liniste si echilibru.

Rezolutia mea principala pentru 2021 este “sa ma pun pe mine pe primul loc”, “sa-mi fac mai multe bucurii”.

Si mi-am facut un plan – care mi-a adus un zambet instant – cu mici lucruri care ma bucura pe mine si de care as putea profita mai mult.

Sa am flori in fiecare week end.

Ma gandeam intial sa-mi fac un abonament, dar cred ca am sa optez pentru comenzi individuale, saptamanal ca sa imi aleg diferit si sa si ajut alte mici business-uri de la o saptamana la alta.

Am mai spus ca sunt o persoana foarte senzoriala, ca pentru mine e foarte important cum incep ziua (si o incep la 5-6 dimineata), ce aroma aleg pentru gelul de dus din ziua respectiva (am o expozitie generoasa in baie), ce parfum port si cum miroase in casa (cel mai adesea influentez asta cu lumanari parfumate, dar am si un aromatizator de camera). Asa ca voi alege florile dupa parfum si culoare.

Sa am un rasfat personal zilnic.

Poate sa fie sa imbrac o camasa de matase chiar daca nu ies din casa (am facut asta si in perioada de lockdown, doar pentru placerea mea, pentru ca – asa cum stiti –  nu fac fotografii si nici nu particip la intalniri pe zoom pentru ca mi se pare mult prea intruziv in viata mea)

Poate sa fie o prajitura care se face repede (sau se comanda si mai repede) sau o masa rafinata in toata spledoarea ei (asta categoric comandata, pentru ca nu sunt in stare sa o prepar)

Sa citesc presa in print, pe hartie, in special Time si The New Yorker, in week end la micul dejun.

Stiu ca e ceva de neinteles pentru multa lume. Dar pentru mine, sa citesc in week end o publicatie bine scrisa – cu povesti de forma lunga care te duc cu ele pentru 10-15 minute, a dau paginile sis a simt mirosul de tiparitura, totul alaturi de prajturi si cafea, e un gen de placere ca si cum m-as scufunda intr-un nor pufos, departe de lume.

Sa gasesc un motiv pentru care sa-mi fac un compliment zilnic

Asta e mai greu si am sigur de muncit mai mult, nu pentru ca n-as avea o parere buna despre mine, ci pentru ca e important sa gasesc un echilibru intre ego, modestie si recunostinta.

(De la inceputul anului si pana acum, m-am falit la prieteni, dar si in mintea mea, pentru o serie de interviuri la care lucrez de cateva saptamani. Iar anul incepe si cu cateva interviuri internationale cu actori de Oscar, despre care abia astept sa povestesc dupa ce se intampla. Acolo sa vedeti ce ma mandresc si ma complimentez singura  J  )

Cred ca anul care a trecut ne-a invatat foarte mult despre momentele de bucurie pura, fara niciun beneficiu material, “lucrurile mici” cum sunt numite generic. Si e o datorie pentru noi, fiecare dintre noi, sa nu pierdem lucrurile invatate in lunile care au trecut.

E vremea rezolutiilor mici, cu drag si liniste pentru noi si pentru prietenii nostri.

 La sfarsitul anului am avut privilegiul de a fi invitata la o conferinta online sustinuta de Marian Salzman, Senior Vice President of Global Communications Philip Morris International (PMI), un renumit trendspotter si anticipator al tendintelor viitorului (in baza unor studii sociologice si a observarii reactiilor in comunitati.)

Marian Salzman traieste la New York dar, inainte de pandemie, sustinea conferinte peste tot in lume. Foarte multe dintre analizele ei din anii precedenti s-au dovedit realitati pe care s-au construit business-uri si s-au recladit vieti si companii.

In decembrie, dupa ce am ascultat-o, m-am recunoscut in foarte multe dintre observatiile ei, precum mi-am recunoscut si prietenii. Viitorul pe care-l prevede ea nu e nici cel mai bun, nici cel mai rau din ce ne putem imagina (uneori are aspect de film SF), dar e o adaptare pe care ar trebui sa o facem la directia in care merge lumea zguduita de o pandemie globala.

Marian Salzman isi imparte previziunile in 11 directii pentru 2021 si va rog sa le cititi daca aveti copii si va preocupa care ar fi directia pentru scoala lor (personal cred ca meseriile viitorului sunt dintre cele care au fost esentiale acum: in sanatate si educatie), daca vreti sa va cumparati o casa (da, casele viitorului sau constructiile imobiliare ale vitorului vor avea bunkere sau vor fi grupate pe grupuri de prieteni cu interese comune, mici colonii in afara oraselor). Sau daca aveti un business in dezvoltare.

Nu trebuie sa fim speriati de viitor, dar ne putem ajuta de analizele celor care pot anticipa in baza unor studii sociologie unde va merge lumea, ca sa avem un drum mai lin.

1.    FOCALIZAȚI (ȘI DISTANȚAȚI)

COVID-19 și numeroasele momente de izolare aferente au oprit în loc multe locuri aglomerate ale lumii. Acest lucru ne-a oferit ocazia de a încetini, de a reflecta, de a evalua cât de mulțumiți suntem de prezent și de a regândi posibilitățile viitoare, determinându-ne să ne uităm mai îndeaproape la aspectele esențiale ale vieților noastre și să ne îndepărtăm în același timp pentru a capta o imagine de ansamblu.

Ne concentrăm atenția asupra oamenilor…

Una dintre cele mai notabile schimbări generate în timpul pandemiei constă în faptul că acum „vedem” alți oameni cum nu o făceam înainte. Aceia dintre noi care au avut luxul de a rămâne adăpostiți în casă primăvara trecută am devenit subit conștienți de lucrătorii esențiali care ne permiteau acest privilegiu. Casierii din magazine și curierii. Lucrătorii din depozite și poștașii. Primii respondenți și personalul medical.

… și ne focalizăm pe un loc anume

Ne focalizăm pentru a ne reconecta cu oamenii și afacerile din jurul nostru. Ne focalizăm pentru a examina modul în care putem schimba direcția și putem duce vieți mai împlinite. Ne focalizăm pentru a crea locuințe care să fie cât mai utile tuturor celor ce o ocupă și cât mai funcționale. Este un stil de viață extrem de local.

Ne putem aștepta la mai multe demersuri comunitare pe măsură ce oamenii și companiile își adună forțele pentru a se ajuta reciproc în această criză financiară.

Cooperativele alimentare din comunitate se răspândesc, oferind un sprijin consumatorilor interesați de ce întâmplă local și producătorilor ale căror afaceri en gros au suferit în timpul carantinei.

In 2020, părinții inventivi (și cu resurse) din SUA creează capsulele de învățare, prin care angajează un cadru didactic care să predea unui grup mic de copii ca alternativă la școala la distanță. Cred că acesta este doar începutul unei noi abordări a educației în care părinții care au mijloacele în acest sens vor respinge educația tradițională în favoarea unor strategii mai personalizate. Vom vedea mai multe companii care oferă pachete modulare, oferind experiențe de învățare atât virtuale cât și pentru acasă.

2.    DISTORSIONÂND TIMPUL ȘI SPAȚIUL

Ce urmează: deși atracția inerției este puternică, din ce în ce mai mulți oameni și companii se gândesc serios să riposteze împotriva mandatelor învechite despre timp și loc. Există o nevoie urgentă pentru flexibilitate într-o epocă în care epuizarea la serviciu are o legătură clară cu criza de sănătate psihică care se agravează. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) care a definit epuizarea drept un fenomen ocupațional, s-a angajat în 2019 sa dezvolte ghiduri bazate pe dovezi despre bunăstarea psihică la locul de muncă.

Deja observăm că din ce în ce mai multe companii trec la munca de la distanță parțial sau complet.

Dintr-o perspectivă mai generală, vom vedea o reevaluare a abordărilor tradiționale ale programelor zilnice și ale vieții, în contextul în care din ce în ce mai mulți oameni aplică lecția flexibilității și agilității care dă rezultate evidente în lumea de afaceri.

3.    O REVENIRE LA “NOI”

Narcisismul deja colora spiritul ultimului secol (…). A fost cineva surprins că selfie-ul a devenit cuvântul anului în Dicționarele Oxford în 2013?

Și, cu toate acestea, în același timp, tehnologiile ne-au îngustat lumile. Ele ne-au permis, de fapt, ne-au încurajat, conform algoritmilor, să creăm medii extrem de personalizate în care să ascultăm (singuri) lista de melodii personalizată și să urmărim (singuri) programe de divertisment transmise pe dispozitivele personale. Nu mai e nevoie să vedem ceva sau pe cineva care nu ne place. Dacă nu facem un efort deliberat să evadăm, rămânem închiși ermetic în bulele noastre mediatice preferate și în camerele cu ecou, existând în lumi create de noi înșine, și locuite de câte o singură persoană,

Această deconectare tehnologică este doar un aspect al acestei probleme. Centrarea pe sine a devenit perspectiva noastă asupra lumii, în care copii sunt încurajați să-și construiască „propriul brand”. Nu ai avut un părinte care să te aducă în lumina reflectorului cu forța? Nu-ți face griji. Internetul este plin de cursuri de branding personal.

Ce urmează: Selfie-urile sunt eclipsate de conversații video cu prietenii și familia. Și în sfera profesională vedem o atenție nouă asupra ideii de a fi împreună prin platforme precum Zoom, Teams și multe altele.

Pe măsură ce restricțiile de distanțare continuă (fie auto-impuse fie de alt tip), suntem brusc disperați să fim împreună, chiar dacă ne adaptăm rapid la viața la distanță. Mulți dintre noi ne revizuim cercurile sociale, ne apropiem de persoane pe care nu le-am văzut de mult timp, în timp ce ne distanțăm de prietenii și cunoștințele cu care suntem obișnuiți să ne vedem tot timpul. Acum, este vorba mai puțin despre proximitate și conveniență și mai mult despre intimitate și conexiune.

4.    REALUL DEVINE IREAL ȘI VICEVERSA 

De ceva vreme, identificăm o noțiune în schimbare a “proprietății imobiliare”.

Chiar dacă noi continuăm să împingem granițele tuturor lucrurilor digitale, vom încerca să ne murdărim din nou mâinile cu pământul autentic, efectiv prin îngrijirea grădinii de legume din spate și la figurat prin aprecierea acelor lucruri pe care le putem atinge: mobilă lucrată manual, haine create manual, mese preparate simplu, de preferat din ingrediente proaspete și neprocesate. Fără spumă. Fără gastronomie moleculară. Simpla preparare a ce am scos din pământ sau apă.

Va exista o îmbinare inteligentă între cele două lumi – real si virtual – pe măsură ce vom realiza cât de mult vom pierde prin renunțarea la proprietatea noastră fizică, prin adoptarea virtualului în totalitate.

De asemenea, vom vedea o reapreciere a realului și o detectare a falsului. Chiar și pe măsură ce vânzările de „carne” vegetală, „lapte” din nuci și „pielea” vegană cresc, oamenii tânjesc la o revenire la real, inclusiv la valorile străvechi precum integritatea și autosuficiența. Într-o eră a deep fake-urilor, suntem atrași de lucrurile profund autentice, chiar și în timp ce continuăm să migrăm viața pe tărâmul virtual.

Mergem spre un punct în care inteligența va depăși celebritatea? Poate că nu, dar să nu fiți surprinși dacă publicul devine mai puțin tolerant de caracterul insipid și mai atras de hrănirea minții, chiar și prin urmărirea celei mai recente ediții a TED Talk.

5.    E MOMENTUL DRONELOR (ȘI A DROIZILOR)

A mai fost până acum un alt moment mai bun pentru ca droizii să preia controlul? Cine nu și-ar fi dorit ca în momentul de vârf al carantinei să-și poată trimite robotul R2-D2 personal la magazinul local să ia proviziile pentru săptămâna respectivă? Sau ca o dronă să livreze bunuri esențiale fără contact uman? În întreaga lume, se întrevede o tragedie pe măsură ce angajații magazinelor și alți angajați esențiali cedează în fața virusului, fiind incapabili să se protejeze de transmiterea pe calea aerului a virusului provenit de la clienți și colegi.

În astfel de zile umbrite de COVID-19, oamenii sunt punctele vulnerabile atât ale companiilor, cât și ale vieții.

De ceva vreme, ne apropiem ușor spre automatizarea muncii, însă această pandemie s-ar putea dovedi a fi un element de neoprit care să accelereze acest proces. Amazon a declarat că automatizarea completă a depozitelor sale ar mai dura cel puțin un deceniu, însă Uniqlo, al doilea cel mai mare retailer de haine din lume, cu sediul în Japonia, a înlocuit 90% din forța de muncă în depozitul său reprezentativ din Tokyo cu roboți.

Devine din ce în ce mai puțin științifico-fantastic să ne imaginăm o varietate de activități în care sunt implementați AI și algoritmi la o scară mai largă, activități desfășurate în prezent de oameni, care vor da naștere conceptului denumit de Yuval Noah Harari “clasa inutilă”: oameni care, indiferent cât de importanți sunt pentru cei dragi, sunt considerați inutili de sistemul politic și economic și, prin urmare, nu mai sunt apți de muncă.

Este cert că automatizarea va evolua pe sărite și cu întreruperi înăuntrul caselor noastre. Avem deja în vizorul nostru: un asistent de bucătar robot, o toaletă inteligentă care detectează boli și o bonă AI. Tehnologia care în 2019 era „interesant de avut” va fi considerată esențială în epoca lucrului de acasă.

6.    PREGĂTIȚI DE LUPTĂ ÎN CONTINUARE

Nu vom intra cu toții în modulul de pregătire în caz de apocalipsă, însă ne putem aștepta ca familiile să abordeze mai serios problema aprovizionării și ca afacerile să intervină pentru a îndeplini noile exigențe. Puteți cumpăra deja seturi de alimente pentru supraviețuire în caz de urgență pe termen lung din site-uri precum campingsurvival.com, overstock.com, și Walmart.

Să nu fiți surprinși dacă complexele de apartamente și dezvoltările imobiliare încep să concureze în oferte de depozite / pregătire în caz de urgență și mai puțin în săli de sport elegante și cluburi. 

De asemenea, vom vedea și o extensie a tendinței spre autonomie. Mulți oameni sunt deja interesați să-și crească propriile legume, găini sau alte animale și să facă săpun, lumânări și iaurt. Oamenii își doresc să se simtă mai conectați cu natura și cu pământul. Invidiază ceea ce consideră a fi o existență mai simplă a generațiilor trecute. Caută să controleze puritatea a ceea ce mănâncă și beau producându-și singuri alimentele. Își doresc să se deconecteze de la internet suficient cât să facă ceva „real”.

E posibil sa apara servicii concierge de criza: în momentul în care apare o criză intr-un sistem ca asigurarile la incendii sau de calatorie, vei fi protejat de experți care te vor sfătui și vor organiza livrări regulate acasă de bunuri esențiale. Dar dacă ți-ar promite să furnizeze vizite acasă de la angajați în domeniul medical și echipamente medicale la cerere? Încă un aspect potențial care ar putea diviza îngrijirile medicale și managementul urgențelor între privat și public.

7.    REDEFINIREA LA CEEA CE ESTE ESENȚIAL

În 2020, am observat că piramida de nevoi a lui Maslow este revizuită pe măsură ce oamenii reconsideră ceea ce este esențial. Strict vorbind, elementele esențiale pentru o supraviețuire de bază, alimente, apă, adăpost, rămân aceleași.. Orice altceva, electricitate, o bicicletă, televizor, un telefon mobil, sunt, indiscutabil, un lux. Însă societățile moderne, în special cele de succes, consideră acum că este necesar ca cetățenii lor să aibă mijloace nu doar pentru a upraviețui, ci și pentru a prospera.

Cu această pandemie, noțiunile de supraviețuire și prosperitate capătă o rezonanță suplimentară. Într-un moment în care locurile de muncă și educația se mută online, conexiunea la internet universală, precum și dispozitivele necesare pentru a o accesa, reprezintă un lux sau o necesitate?

În mod tragic, deși recunoaștem existența inegalităților și dorim să le reducem, știm că acestea se vor agrava pe măsură ce efectele pandemiei măresc rata șomajului, așa cum știm că schimbările climatice vor afecta disproporționat pe cei săraci.

Observați apariția unor modele de afaceri cooperative, adoptarea unor elemente de socialism democratic acolo unde acestea nu există acum și a unui suport sporit de împărtășire a resurselor, taxare mai echitabilă și diversitate în afaceri, divertisment, politică și orice alt domeniu. De asemenea, fiți atenți la partea cealaltă a paharului care va lua forma unei rezistențe mai ascuțite la schimbare despre care unii se tem că are loc prea rapid și că merge prea departe.

8.    SALVAȚI DE INTERNET — ȘI CALCULUL COSTURILOR OBICEIURILOR NOASTRE ONLINE

 Pandemia COVID-19 nu a fost simplă pentru nimeni, însă imaginați-vă cât de dificilă ar fi fost în urmă cu 20 sau 40 de ani, nemaivorbind în zilele negre ale pandemiei de gripă din 1918.

Pandemia a fost, cu certitudine, primul test de rezistență global al internetului ca utilitate care ne permite să trăim o viață modernă așa cum o știm.

Și, desigur că există și reversul medaliei: chiar dacă acceptăm din ce în ce mai mult intruziunea ecranelor și serviciilor online în lumea noastră, așa cum am acceptat confortul oferit de mașini, zbor, ATM-uri, mese gata preparate și cuptoarele cu microunde, observăm și o preocupare intensificată privind posibilele costuri.

Mai mult timp petrecut în fața ecranului afectează dezvoltarea creierului unui preșcolar? Stilul de viață digital reduce capacitatea de atenție și pe cea de empatie? Ce se întâmplă când tehnologia s-a dezvoltat atât de mult încât face anumite sarcini mai bine și mai ieftin decât oamenii? (Deja vedem că inteligența artificială ia locul jurnaliștilor și actorilor.)

Pentru unii dintre noi, nu știm cum să gătim pentru că avem Grubhub și Deliveroo. Nu ne-am obosit să dezvoltăm un simț al direcției pentru că avem Uber și GPS. Nu am învățat cum să reparăm hainele sau dispozitivele pentru că este mai simplu să le aruncăm și să le înlocuim rapid de pe Amazon sau Taobao. Am reușit să selectăm și să reducem zonele de responsabilitate și astfel am pierdut rațiunea și ceea ce era considerată o expertiză esențială – de la coaserea unui nasture și elemente de bază de tâmplărie. Pentru a combate această tendință, căutați din ce în ce mai multe cursuri pentru adulți care ne învață aptitudinile pe care părinții responsabili le transmitea odată copiilor lor.

9.    CORPORAȚIILE CA AGENȚI AI SCHIMBĂRII

Pandemia a intensificat tendința care devenea vizibilă cel puțin de la panica generată de Y2K: trecerea responsabilității și așteptărilor de la guverne și ONG-uri la marile companii. Pentru numeroși critici ai marilor companii (ex. marile companii farmaceutice, alimentare, furnizori de combustibili), acest lucru ar părea contrar logicii sau chiar o erezie. Însă necesită o examinare mai îndeaproape.

În primul rând, oamenii au încredere că companiile vor rezolva problemele. În Barometrul Trustului Edelman 2020, mediul de afaceri se afla pe cea mai înaltă poziție în materie de competență, cu o diferență masivă de 54 de puncte peste guvern ca instituție care este bună în ceea ce face (64% vs. 10%). Până la urmă, o companie care nu rezolvă problemele este pasibilă la fi eliminată sau preluată de o altă companie mai eficientă. Însă cum rămâne cu deservirea intereselor societății în ansamblul ei?

Ce urmează: corporațiile se conturează a fi cea mai bună speranță a noastră de a concepe soluții pentru probleme pe viață și pe moarte precum schimbările climatice, pandemii și crize globale de sănătate. Dintre instituțiile majore care pot duce la îndeplinire lucrurile, companiile au cea mai mare libertate de a iniția demersuri și nu trebuie să mulțumească toanele ciclurilor electorale. Ele au o arie de aplicabilitate mai amplă pentru a demara proiecte la scară largă care să fie în beneficiul propriu și al societăți, așa cum am văzut, de exemplu, în cazul obținerii de Unilever a poziției de top în materie de sustenabilitate și în cazul planului Citizen Verizon pentru evoluție economică, ecologică și socială.

10. REGÂNDIREA LOCULUI 

Pentru prima dată de mult timp, anul 2020 a pus sub semnul întrebării supra urbanizarea și migrarea constantă a oamenilor spre locații mai populate. Cererea constant în urcare determină de mulți ani mărirea prețurilor în segmentul imobiliar pentru cumpărare și închiriere și a înghesuit spațiul de locuit în orașele magnet ale lumii, precum Londra, New York, Paris, San Francisco și Toronto. În majoritate, oamenii au fost dispuși să compenseze costurile asociate traiului la oraș datorită beneficiilor în materie de cultură, restaurante, cumpărături, școli de nivel ridicat, oportunități de angajare și multe altele. Trebuie să recunoaștem că orașele sunt locul unde se naște creativitatea, unde există întotdeauna ceva interesant de făcut și unde se întâlnesc oameni interesanți.

Puși în situația de a trăi în izolare în viitorul apropiat, anumiți locuitori de orașe au început să caute opțiuni în afara lor. De ce să lucrez de acasă într-un apartament înghesuit când mă pot reloca undeva cu mai mul spațiu verde, de haine sau de alt tip?

Ce urmează: mutarea locuinței pentru o viață mai bună este mai simplu de visat decât de realizat, în special pentru cei care nu se pot baza pe munca la distanță pe termen lung.  Ne așteptăm ca orașele mici și agenții lor imobiliari și de PR să-și intensifice eforturile pentru a le îndeplini visele și a atrage locuitorii de la orașe mai mobili.

Natura orașelor va evolua cel mai probabil departe de mediul de afaceri și finanțe și se va apropia de o utilizare multiplă. Imaginați-vă mai multe centre pentru companii, creativitate și artă. Vom vedea o creștere a vânzărilor de case mici, inclusiv mobile, în locații îndepărtate pentru a fi utilizate în caz de crize viitoare. Și să nu fiți surprinși dacă oameni cu aceeași mentalitate creează colonii de case mici cu beneficii comune precum internet de mare viteză, capsule școlare și facilități recreaționale.

11. TIMPUL SĂ NE ÎMPĂCĂM CU INCERTITUDINEA

În mijlocul crizei COVID-10 (sau este începutul? Sau finalul?) este simplu să uităm incertitudinile care au stresat omenirea anul trecut. Roboții și AI vor elimina categorii întregi de slujbe, lăsând milioane de oameni de-a dreptul inutili? Voi avea suficienți bani pentru a plăti următoarea factură neașteptată, să nu mai zic pentru a mă descurca până la sfârșitul vieții?

Poate că viața de acum nu este cu mult mai incertă decât era.

Probabil că ceea ce este diferit astăzi este faptul că trebuie să facem față pericolelor potențiale ca persoane și familii și nu comunități. Poate că sentimentul nostru acut de incertitudine are de-a face și cu falsul simț de control pe care mulți dintre noi l-am simțit de mai multe decenii. În părțile mai bogate ale lumii, mulți au fost amăgiți într-o stare de mulțumire de sine de toate mecanismele care funcționează așa cum sunt menite să funcționeze. Unde există așteptări mai mari de certitudine în viață, oamenii sunt mai vulnerabili să sufere de incertitudine.

Ne putem aștepta și la o atenție mai mare pe învățarea rezilienței. Vom vedea acest aspect la nivel organizațional, angajatorii încercând să recalifice lucrătorii pentru a se adapta unui viitor cu mai multe posibilități, dar și la nivel personal, în contextul în care școlile și familiile fac o prioritate din tenacitate și tăria de caracter alături de creativitate și gândirea critică.

update. dna Pufulescu m-a dat in judecata pentru acet artiol, in instanta a admis ca e adevarat ce am scris si si-a retra plangerea dupa cateva infatari. povestea procesului aici

Valentina Pufulescu e fostul redactor sef ( later edit: redactor sef adjunct, e o greseala din graba pe care o editez acum 7. 12.2021) de la Romania TV – televiziunea care a spus romanilor ca la meetinguri anti ordonanta 13 sunt platiti cainii, ca meetingul din 10 august incepe cu unii care vin cu furci si topoare in piata. E televiziunea care a adus cel mai mult jeg in spatiu public in ultimii ani.

Doamna fost redactor sef (Later edit – redactor sef adjunct)  a plecat de cateva saptamani din redactia pe care a pastorit-o multi ani si acum vrea sa predea poporului cursuri de jurnalism si de public speaking. Am descoperit anuntul reprofilarii profesionale mai intai pe pagina de media, unde evident ca la comentarii au aparut oameni care-i contestau caracterul si lipsa oricarei etici profesionale, apoi pe un grup pentru doamne care vand intre ele haine, apoi intr-o conversatie cu o prietena care nu are nicio legatura cu domeniul, dar se lovise de reclama doamnei.

La postarea de pe grupul pentru doamne am mentionat trecutul dubios profesional al acestei femei si m-a certat cineva pe motiv ce dovezi am, “jurnalistic vorbind” ….

Pai, in afara ca apare oficial ca a fost redactor sef  (later edit- redactor sef adjunct) cand erau mizeriile alea mai mari pe postul ale caror informatii le coordona, n-am nevoie de nicio alta dovada.

Doamna n-a avut nici cea mai mica strafulgerare de etica sa paraseasca acel loc de munca in avalansa de mizerii, n-a contestat niciodata mizeriile in cauza (dovedite ca sunt mizerii, nu e  cu cale de tagada), a ramas acolo, a luat banutii de redactor sef (later edit: redactor sef adjunct) si acum vrea sa-si reia viata pe noi premise. Ceea ce e dreptul dumneaei.

Pt mine e insa o mare mirare de ce vor oamenii sa se insoteasca in viata cu asemenea caractere. De ce as vrea sa invat ceva, orice, de la cineva care a coordonat cea mai mare mizerie din jurnalismul romanessc? Care vrea sa ma invete si ceva pe care nu l-a practicat niciodata – public speaking care, ma iertati, e diferit mult de vorbitul in fata unei camere tv.

Doamna n-a fost invitata niciodata in ultimii 10 ani la vreo conferinta importanta de media sa vorbeasca pentru ca nimeni din industrie nu s-ar asocia cu dansa. De unde stiu? Eram acolo, fie invitat – speaker, fie in public.

M-am gandit ca oamenii vor sa invete de la dansa pentru ca ofera si cursuri gratis si pentru ca – nefiind in meseria noastra – nu stiu exact cine e si ce a facut. Asa ca de asta scriu, poate la un search cand cauta referinte despre profesor, inteleg cum stau lucrurile.

N-am nimic personal cu aceasta femeie. Sunt sigura ca stie sa scrie stiri, sa structureze informatie pentru tv. E foarte posibil sa fie o doamna foarte draguta in viata privata cu prietenii ei.

Dar e un exemplu bun despre mentalitatea noastra “a furat si el putin, hai sa-i mai dam o sansa daca ne ajuta si pe noi cu ceva”.  Doamna n-a furat nimic, sau nu stiu eu, dar e exponentul unui caracter profesional oribil, a unei lipse de etica, a relaxarii sarlatanului care vrea sa predea ceva ce n-a practicat niciodata (public speaking). Si daca ne tot vaitam de nenorocirile din jurul nostru, de la spitale in care ard oameni pana la politicieni analfabeti, ar trebui sa constientizam ca lucrurile se construiesc in mic. Si sa-i penalizam in felul nostru, cu mijloacele noastre, pe cei care fac rau comunitatii, n-au caracter si etica.

Intamplari de genul acesta ma fac sa-i inteleg si mai bine pe Arhi si Zoso care nu dau nicio alta sansa unui sarlatan, nu se gandesc “hai poate a gresit”; lumea lor e in alb si negru: “esti fara caracter, nu o sa te schimbi niciodata”.

*

Doamna Pufulescu si-a ales pentru cursul de jurnalism ca profesor ajutor si pe doamna Dragotescu, cea care a anuntat ca sunt platiti cainii la meetinguri. Adica e unitara in etica sa profesionala si post despartire de romania tv.

*

Pentru cei care ma cunosc bine, dar si pentru agentiile cu care lucrez sau companiile care m-au angajat de-a lungul timpului, nu e o noutate ca incerc sa nu ma insotesc de oameni fara caracter.

Am pierdut bani din campanii? Desigur.

Am ratat oportunitati pentru ca nu am vrut sa fiu langa niste oameni pentru care nu am respect? Desigur.

Am plecat din pozitii de conducere, cu lefuri mari? Desigur.

Dar nu stiu alta cale pentru mine. Pur si simplu, vad negru in fata ochilor in fata unor asemenea oameni.

*

later edit 2. tot in 7.12.2021. aceasta era postarea mea pe grupul cu schimb de haine.

Mai sunt cateva zile din Romanian Design Week si din Art Safari si va recomand sa mergeti.

Am mers la ambele manifestatii, am sa scriu separat despre fiecare, dar incep prin a spune ca e extrem de important ca au avut loc aceste manifestari si in acest an. Pentru organizatori, dar si pentru public; au fost ca o oaza de mica normalitate in vremuri tulburi.

Ca la toate manifetarile importante la care am fost in ultimele 2 luni (extrem de putine pentru ca medicii nu prea ma lasa in aglomeratie, eu fiind in zona de risc la intalnirea cu acest virus), la RDW organizarea e exemplara din punct de vedere al distantei de separare, al traseului pe care-l parcurgi, folosirea dezinfectantilor etc.

Romanian Design Week a avut anul acesta o tema ca o premonitie; a fost anuntata anul trecut, in decembrie si ne calauzeste pe toti de prin martie: Schimbarea.

E o editie care investigheaza procesele si contextele care genereaza schimbarea, care prezinta materiale si procese de design inovatoare, dar te si intoarce in timp la nostalgia unor ani pe care generatia mea ii stie foarte bine.

Exista si o versiune online unde puteti experimenta putin din expozitii dar vreau sa va scriu despre o expozitie care e spectaculoasa in fotografii, dar la fata locului iti taie respiratia: IQOS World.

Dupa mine IQOS WORLD e cea mai tare si mai spectaculoasa dintre instalatiile din Romanian Design Week pentru ca e foarte imersiva: intri si, prin concept, te scufunzi cu totul intr-un spatiu care pare suspendat in timp, foarte suprarealist si esti pus fata in fata cu alegerie tale personale care influenteaza viitorul.

Nu vreau sa va descriu in detaliu ce vi se intampla, e foarte frumos, deloc agresiv sau intruziv cu propria persoana, dar ajungeti intr-o sala in care puteti urca cateva trepte si puteti fi fata in fata cu cateva alegeri importante despre viitor.

E un statement la intrare in care se spune “Credem ca designul si cultura au puterea de a schimba lumea de a crea noi perspective. Imaginatia si tehnologia provoaca simturile, inspira transformarea pozitiva si ne fac sa gandim diferit, sa ne depasim limitele”

E ceva in care si eu cred fundamental, si in oricare dintre proiectele pe care le dezvolt vedeti asta. Cred ca arta ne face mai putin incrancenati, ne poate oferi o supapa de relaxare intr-o vreme tensionata si este precum treptele din instalatia IQOS World – O noua perpectiva: un prilej ca mintea noastra sa urce pe o treapta de unde sa se inspire pe drumul catre o alta treapta a evolutiei fiecaruia dintre noi.

In curtea de la Combinatul Fondului Plastic, unde e sediul central expozitional Romanian Design Week, sunt cateva instalatii in aer liber cu jocuri realizate de materiale reciclate – jocuri care se practica respectand distantarea fizica.

Cum ziceam, anul acesta RDW a pregatit si o versiune digitala a festivalului: o galerie online a proiectelor expuse, o serie video cu designeri români, interviuri cu specialisti internaționali, un e-paper, un proiect fotografic special realizat alaturi de Alex Gâlmeanu, un Online Design Market, o serie de materiale create sub inițiativa UK Focus, precum si galerii virtuale de design, dezvoltate in parteneriat cu London Design Festival. Toate acestea sunt reunite intr-o harta interactiva cu ajutorul careia evenimentul poate fi explorat din confortul propriei case.

Dar pentru IQOS World mergeti pana la Combinatul Fondului Plastic, aveti incredere in mine. E o senzatie foarte speciala.

N-am mai avut timp sa scriu aici ce am mai citit in ultima vreme, ce am mai descoperit si, mai ales, ce am mai invatat.

Unele dintre cele mai frumoae lectii parcurse in ultima luna au venit de la Doris Goodwin, jurnalist si istoric american, castigatoare de premiu Pulitzer, o doamna care de zeci de ani cauta in arhive si scrie biografiile presedintilor americani din scrisorile si documentele personale pe care le gaseste.

Doamna Goodwin are pe Masterclass un curs despre Lidership in vremuri turbulente, despre ce invatam din felul in care au condus lumea marii lideri in timpuri grele si incordate.

Cursul e o bucurie, o minunatie, l-am ascultat prima data si m-am intors de doua ori la el. Doamna e de un rafinament si are o educatie atat de fina, iar felul in care vede lumea si translateaza in prezent actiuni ale liderilor din secolul trecut pentru a aduce pilde si indemnuri unui om obisnuit, nu doar ca sunt foarte motivationale, dar cateodata sunt si foarte emotionante.

Am cateva lucruri pe care le pastrez cu mine din cursul ei si, cumva, incerc sa le aplic ca sa-mi fie mai bine, sa invat mai multe in viata si sa progresez pentru mine, pentru felul in care-mi traiesc viata.

Doris Goodwin defineste lidershipul drept abilitatea de a folosi talentul, aptitudinile si inteligenta emotionala pentru a uni oamenii intr-un scop comun. Crede (si are si exemple din istorie) ca cei mai mari lideri au demonstrat abilitatea de a depasi orice greutate profesionala sau personala gasind in fiecare intamplare o pilda, ceva de invatat, un plus de intelepciune.

Povesteste cum presedintele Abraham Lincoln n-a avut acces la scoala formala in copilarie, dar ca asta nu l-a impiedicat sa aiba o disciplina de-a lungul intregii vieti de a citi carti pe care la inceput le imprumuta, apoi a putut sa si le cumpere. Curiozitatea si perseverenta lui l-au facut sa-si depaseasca limitele sociale, spune doamna Goodwin.

De fapt, mai da cateva exemple din viata lui Lincoln si din felul in care stia sa treaca peste obstacole: si-a facut cabinetul de presedinte cu membri din toate echipele rivale care erau buni pe anumite domenii; cand se enerva foarte tare nu jignea pe nimeni si facea remarci foarte calme, dar pentru a se linisti scria scrisori foarte dure respectivilor care au gresit, scrisori pe care nu le-a trimis niciodata destinatarilor. Erau doar ca sa se descarce el emotional.

Una dintre regulile auto impuse, devenita obicei care mi-a placut foarte mult a fost introdusa de Lyndon Johnson (si el presedinte american) echipei lui de la Senat.

La sfarsitul fiecare zile, fiecare membru al echipei marca ce a gresit si cum poate rezolva mai bine situatia respectiva si primea de la restul echipei recomandari despre ce sa citeasca.

Conform unei medii statistice a faptelor istorice, un lider bun si eficient are empatie, e modest, are capacitate de auto reflectie si analiza, este deschis la cei care nu sunt de acord cu el, isi cultiva curiozitatea si stie ca pe langa munca sustinuta trebuie sa-si ia mici momente de relaxare in care sa-si incarce bateriile.

Mini vacante.

E asa o mare diferenta intre ce gandim noi astazi despre liderii nostri, presedinti de tara sau pur si simplu oameni care ne inspira in anumite directii, fata de ce ne arata istoria despre oamenii MARI, incat atunci cand realizezi ti se face putin rusine. Noi am dezvoltat cultura workaholic-ului, esti un profesionist bun daca muncesti non stop.

De exemplu, noi astazi – in Romania- ironizam vacantele presedintilor. Am facut atat de trivial un lucru care e util pentru sanatatea oricui – sa-si ia liber ca sa-si incarce bateriile – incat e, la o scara mare a bunul simt, o lipsa de respect. Mass media a condus opinia populatiei intr-o directie atat de urata, de lipsita de respect pentru liderii adevarati (sau pentru presedintii de tara), incat acum cand cititi probabil ganditi.. “da, dar…” si adaugati orice ceva rau despre vreun presedinte autohton si timpul lui liber.

Lincoln se ducea la teatru cat putea de des, are in actele prezidentiale  marcate peste 100 de iesiri la teatru, si mentiona ca cele 2-3 ore pe care le petrece in sala de spectacol ii permit sa evadeze si sa se relaxeze mental pentru a avea o noua energie apoi la munca prezidentiala.

Roosevelt obisnuia sa aiba o ora fixa de intalnire cu prietenii, de cateva ori pe saptamana, la un cocktail in Casa Alba. Erau in vremea razboiului si pentru foarte multe figuri importante, ora de cocktail de la Roosevelt de acasa insemna o evadare. In fapt, el a creat prin aceste intalniri informale o retea de prieteni si de lobby pentru multi politicieni si problemele de stat pe care voiau sa le rezolve.

Va imaginati cat de vulgar si trivial am considera noi astazi, cat de mult am despica firul in patru, daca un presedinte ar decide ca saptamanal sa-si invite prietenii, politicieni si oameni importanti ai tarii la o discutie prieteneasca cu un cocktail alaturi?

Va las aici un speech spus de doamna Doris Goodwill la TED. Poate ca nu veti avea cum sa urmariti tot cursul ei de pe Masterclass, dar aceste 20 de minute sunt gratuite si la liber pentru toata lumea. Si sunt o mare lectie de bun simt si de dezvoltare personala, prin lectiile istoriei.

https://www.youtube.com/watch?v=KzSAFJBLyn4

Revin zilele viitoare cu alte lecturi – pentru ca in ultimele saptamanani am citit/ ascultat biografiile lui Sally Field si Jim Carrey, am citit 3 carti dubiosele si la limta eticii despre Trump si administratia prezidentiala americana, doua carti despre oameni care au administrat comunicari de criza in politica sau divertisment, dar si doua carti de business mai accesibile pentru mintea mea care nu e obisnuita nici cu contablitatea sofisticata, nici cu multe concepte de business.

N-am scris de multa vreme despre cartile pe care le-am citit, de asta par multe:), dar sunt in ritmul meu obisnuit una la 7-10 zile.

Daca as fi fost astazi la varsta scolii generale, in conditiile in care eu am crescut, intr-o familie saraca din Teleorman, n-as fi avut acces la scoala online.

Parintii nostri (mai am o sora mai mare) poate ca ar fi cumparat cu greu si multe sacrificii – eventual imprumut de la o ruda mai bogata – o tableta pentru scoala, dar categoric nu ar fi avut bani pentru doua tablete/ calculatoare ca sa ne facem noi lectiile si sa urmam scoala la un standard cat mai bun.

Dar eu am avut norocul – chiar daca atunci mi se parea un mare ghinion – sa fac scoala in vremea comunistilor, sa am sanse egale la invatamant cu orice alt copil si doar ambitia si intelegerea ca scoala poate sa faca diferenta in viata sa ma ajute sa –mi depasesc conditia.

Avem insa sansa acum, in vremurile acestea grele, sa ne uitam altfel la invatamant, sa incercam – si cu ajutorul nostru al fiecaruia dintre noi, alaturi de companiile care vor sa ajute – sa contribuim la modernizarea invatamantului si la reducerea distantei dintre rural si urban; sa ajutam sa dam sanse si unor copii care n-au posibilitati, dar sa ajutam si profesorii sa se modernizeze.

Am vazut la tv spotul Vodafone, cu vocea lui Marcel Iures, care anunta o campanie foarte emotionanta pentru mine “Impreuna nu lasam niciun elev in urma” si stiu cat de important e pentru mii de copii din tara ca autoritatile sa-si uneasca fortele cu companiile private in aceste momente delicate de criza sanitara cand inca nu e stie cum va fi scoala in septembrie.

Ma bucur ca Vodafone a ales sa se implice intr-o campanie prin care vrea sa ofere sprijin pentru digitalizarea copiilor pana cand incepe scoala, parte dintr-un program pe care Fundatia Vodafone il avea deja, “Scoala din valiza”.

Utilizatorii Vodafone sunt incurajati sa doneze orice suma, iar Fundatia Vodafone va dubla suma totala a donatiilor.

Donatiile de 2 euro se pot face prin sms la 8846, iar cele de 5 sau 10 euro (sau oricare alta suma pe care o doriti) se pot face cu cardul aici https://www.vodafone.ro/educatie

Sunt vremuri atat de grele si fiecare isi dramuieste cum poate mai bine banii, dar spunem mereu ca educatia copiilor poate sa faca diferenta si tocmai de aceea e momentul in care sa ne unim ca sa depaseasca acesti copii – greu incercati oricum de viata – dificultatile legate de acces la scoala, cum va fi aratand ea in septembrie.

Proiectul Vodafone presupune si extinderea resuserlor oferite de programul Școala din valiza prin realizarea de masterclasses specifice pentru toti elevii, acces la o biblioteca digitala si programe de indrumare.

Cunosc cei care au in grija activitatile de la Fundatia Vodafone, le-am urmarit activitatea in multe situatii, stiu ca duc lucrurile la capat cu simt de raspundere. Cel mai bun exemplu e renovarea TUTUROR centrelor de recoltare sange din tara, pe parcursul a 3 ani, care a dus la cresterea numarului de donatori si la salvarea multor vieti.

Si in cazul acesta, in aceste vremuri complicate, tot despre salvarea unor vieti e vorba si ma bucur ca au decis sa se implice si ei.

De asta va rog tare sa donati 2 euro la 8846, bani care vor fi dublati de Fundatia Vodafone si care apoi se vor transforma in tablete pentru copiii care vor merge in septembrie la scoala si, e foarte posibil, sa faca scoala online. Vodafone le va da tuturor gratuit acces la internet.

Pentru multi dintre noi, 2 euro (10 ron) pot fi banii de o cafea, pentru copii pe care nu-i stiti ar putea insemna o sansa imensa faca scoala, sa-si depaseasca conditia si sa poata, in 20 de ani, in 30 de ani, sa ajute si ei la randul lor alti copii.

Va multumesc ca donati.

Din considerente personale, citesc mult – de multi ani – despre imunitate si bolile autoimune, dar de afectiunea despre care scriu acum n-am mai auzit, semn ca e o afectiune rara si e important pentru cei care se intalnesc prima data cu ea printr-o situatie personala sa stie cat mai multe detalii despre ea. Cum este o afectiune care se manifesta mai ales la femei, iar multi dintre cititorii mei sunt doamne si domnisoare, acesta este motivul pentru care scriu despre sclerodermie.

Sclerodermia, cunoscuta si sub denumirea de scleroza sistemica, este o boala rara caracterizata prin ingrosarea sau cicatrizarea tesutului conjunctiv din diverse parti ale corpului.

Este o boala autoimuna, in cazul ei, sistemul imunitar are o reactie de autovindecare extrema care duce la productia de colagen in exces si la ingrosarea tegumentelor, dar simptomele de debut pot fi similare cu ale altor boli autoimmune: oboseala escesiva, inflamatii ale articulatiilor.

E posibil ca forma de prezentare a bolii la debut sa fie ceea ce in mod stiintific e numit Fenomenul Raynaud – afecteaza frecvent degetele mainilor si mai rar ale picioarelor, dar poate interesa si lobul urechii, nasul, limba.

Clasic se descriu 3 faze:

– albirea degetelor cu o zona de demarcatie proximala bine delimitata

– albastrirea zonei afectate

– inrosirea degetelor

Este o boala care afecteaza aproximativ 2,5 milioane de persoane din intreaga lume, in special femei cu varsta intre 25 si 55 de ani.

In cazul celei localizate, boala se limiteaza la piele si la tesuturile de sub pielea afectata. Se poate sa devina vizibila sub forma de pete (ca la lupus) sau sa arate ca o banda desenata intarita.

Sclerodermia (sau scleroza) sistemica afecteaza, in afara de piele, si organele interne. Poate sa conduca la aparitia unor arsuri la nivelul pieptului, sa genereze dificultati in respiratie sau hipertensiune arteriala; simptomele pot aparea oriunde in organism, inclusiv pe piele, in plamani sau alte organe.

E ceva ce suna foarte complicat si care produce mari daune corpului; dar e important sa stiti ca nu se transmite genetic, nici ca o boala infectioasa. Iar daca este in faza de suprafata e o afectiune care poate fi tinuta sub control.

Sclerodermia poate cicatriza tesutul pulmonar, cardiac sau renal, ceea ce poate fi incapacitant sau chiar fatal. Aproximativ 1 din 4 persoane dezvolta o boala pulmonara evidenta in primii 3 ani de la diagnosticul de sclerodermie. Cand boala afecteaza plamanii, ducand la fibroza, aceasta se numeste BPI-SS (boala pulmonara interstitiala asociata sclerozei sistemice).

Din cauza cicatrizarii tesutului pulmonar, aceasta boala se mai numeste si fibroza pulmonara. Afectarea plamanilor, ca de exemplu boala pulmonara interstitiala (BPI), este principala cauza de deces la persoanele cu sclerodermie.

Personal nu cunosc pe nimeni care sa aiba aceasta afectiune, este o boala foarte rara, dar am in apropierea mea oameni care au boli autoimune si stiu cat de importanta este alimentatia (in cazul lor e preponderent vegana, fara gluten si fara lactate), cat de importante sunt odihna si somnul, miscarea fizica si capacitatea de a face fata stresului.

Sper ca nimeni dintre apropiatii vostri sa nu aiba aceasta afectiune, dar daca se intampla si ajungeti aici dupa o diagnosticare in cautare de detalii, e bine sa stiti ca exista medicamente care se foloseau in SUA, acum sunt aprobate si in Europa, prin care aceasta boala poate fi tinuta sub control. Unul dintre medicamente se numeste Ofev, dar va recomand sa vorbiti cu medicul vostru despre acesta, sa nu incercati sa va administrati singuri niciun tratament.

Am zile in care ma trezesc si ma rog sa am energie sa duc la bun sfarsit ceea ce am promis ca fac.

Am zile in care ma intreb “dar sensul si rostul meu pe lumea asta care sunt? care e menirea mea pe lumea asta, cu ce se va intampla sa fie lumea mai buna – prin participarea mea – la iesirea mea din ea?”

N-am raspuns.

De multe ori am aroganta sa cred ca sunt mult mai bine pregatita decat ceea ce fac in acest moment al vietii mele. Ca am citit si invatat mult mai mult decat ceea ce folosesc acum.

Mi se pare uneori ca pierd timpul in lucruri mici, desi stiu ca nimic nu se construieste din prima mare, ci pui caramida cu caramida in randuri mici.

Mi se pare ca nu sunt suficient de disciplinata, de organizata, de recunoscatoare pentru ceea ce am si pentru ceea ce mi se ofera in viata in fiecare zi.

(nu simt nevoia sa ma contraziceti sa ma mangaieti pe crestet, stiu sa ma apreciez foarte corect)

*

Continua sa ma uimeasca oamenii care au o mica rautate la fiecare pas, o comparatie ironic- rautacios -superioara cu ceva ce e competitie in mintea lor.

Si ma emotioneaza profund rarii oameni care sunt buni in ADN-ul lor, care n-au ganduri rele despre altii, care ti-ar da si camasa de pe ei, si care – daca afla ca ai  o problema cat de mica – isi fac timp sa urmareasca situatia din viata ta ca sa fie un sprijin.

Eu sunt norocoasa ca am asemenea oameni in viata mea si sper din toata inima ca, din cand in cand – nu stiu daca mereu – sunt si eu un asemenea om pentru ei si pentru ceilalti. De teama ca-si fac griji pentru mine cand citesc randuri ca acestea, scriu rar foarte rar de momentele de maxima oboseala.

*

Zilele acestea de week end m-am luptat cu lipsa energiei si cu senzatia ca ma descompun de oboseala si, cand mintea mi s-a mai odihnit (am dormit si-am mancat mult, timp de doua zile), mi-am amintit inca o data ca e in puterea mintii mele sa nu ma vait de oboseala, ci sa privesc totul ca pe o provocare, ca o rascruce in care mintea mi-e pusa la incercare sa fac un pas in fata.

Poate ca au fost si vitaminele pe care le-am luat pe drumul in lupta cu oboseala, poate ca a fost mancarea (nu neaparat sanatoasa -> am mancat printre altele carnati de casa cu cartofi prajiti si salata de vara cu rosii, ardei, castraveti, ceapa, usturoi, plus multa ciocolata si inghetata cand imi plangeam – la propriu – de mila de oboseala ), dar am inceput sa-mi revin.

Sunt curioasa daca voi va intrebati “dar care e rostul meu pe lume? Cu ce fac eu mai buna si mai frumoasa lumea pana la momentul cand voi fi iesit din ea”.

Am prieteni artisti, care prin meseria lor, fac lumea mai buna in fiecare zi… dar noi astialaltii cum ne-om descurca cand tragem linie?!

Am prieteni care au strategii si planuri de dezvoltare profesionala si se tin de ele cu rigoare stiind ca vor sa urce pe scara sociala cat mai sus, prin propriile forte, au si facut multa scoala pentru asta, si de acolo – de sus- prin mesajele lor si faptele lor sa schimbe lumea in mai bine.

Eu n-am planuri pentru nicio ascensiune.

Pe mine ma linisteste doar gandul ca fiecare fapta a mea e facuta cu o intentie buna, pentru o schimbare in bine. Stiu ca oamenii au fiecare un ritm al lor de schimbare si sper – chiar daca vremurile pe care le traim ma contrazic – ca vom invata sa fim mai empatici si mai buni.

In rest, inca ma mai intreb, in momente cand creierul vrea si el pauza lui “care sunt rostul si menirea mea? Fac oare ce trebuie?”

Ceea ce mi-ar placea sa vi se intample si voua. Sa va intrebat adica, nu sa fiti obositi.

fotografia e veche, de vreo 7-8 ani si e facuda de Dragos Asaftei la o conferinta la care glasuiam; singura constanta din ea e bluza de la COS pe care o mai am si o mai port.

Cand am anuntat in urma cu cateva zile ca doresc sa colectionez povesti despre obiectele care va aduc confort emotional in aceasta perioada de izolare, un timp istoric care va fi mentionat si peste sute de ani, nu m-am gandit ca marturiile vor fi atat de emotionante.

Regretam ca am povestit obiectele mele de confort ( o cafea si un parfum cu care imi incep mereu ziua) pentru ca mi se parea ca dau o directie superficiala a povestilor pe care le-as fi asteptat de la voi.

Am primit zeci de povesti, incep sa le postez treptat, sunt foarte foarte emotionante fara sa fie intruzive sau ostentative, fara sa fie “barfa”. Ele fac o radiografie a emotiilor noastre din aceasta perioada, dincolo de orice declaratie si tocmai de aceea mi se par demne de un muzeu virtual al emotiilor din izolare.

Va multumesc foarte mult pentru fiecare poveste trimisa si va astept in continuare, povestea si fotografiile, pe cristina.bazavan@gmail.com. E posibil sa revin pe mail cu intrebari care sa ma ajute sa scriu aici o poveste mai completa, mai directa, mai puternica despre dvs.

Stiu ca in maximum doua saptamani viata noastra, cel putin la nivel mental, ni se va parea mai “libera” (desi nu va fi asa, de aceea va rog ca acum – in izolare – sa va ganditi la ce va adus confort si sa-mi spuneti si mie:) pastram anonimitatea povestii daca doriti acesti lucru.

Lucia,

 Pentru mine, o butelie de sampon de corp L’Occitane cu aroma de lime si verbina este rutina care m-a salvat si mi-a dat curaj anul trecut in chimioterapie si radioterapie si pe care continui sa il folosesc in fiecare zi. Parfumul lamaii care da nota proaspata si plina de speranta a zilei iar verbina da o oarecare eleganta.

Iulia Dobos

Eu lucrez in IT asa ca de pe 16 martie lucrez de acasa. Pe mine “m-a salvat” tata, ca sa spun asa, pentru ca a decis sa conduca 600 de kilometri intr-o seara (300 dus, 300 intors) ca sa ma ia la tara, de teama faptului ca se va restrictiona circulatia  (cea ce s-a si intamplat 2 zile mai tarziu). Asa ca de 2 saptamani imi petrec izolarea la ai mei.
Ca sa imi protejez mintea, cel mai important pentru mine a fost sa mentin cat mai multe din rutinele care functionau si cand nu eram in izolare, astfel incat sa ma simt in normal.
Dimineata, imi beau cafeaua in gradina din fata casei ca sa iau putin soare (daca ploua stau pe balcon, macar aer curat sa iau). De obicei, bantuie pe langa mine patrupezii alor mei si se aud pasarelele in copaci. Dupa micul dejun, ma apuc de munca, iar in timp ce lucrez, imi place sa ascult coloanele sonore ale musicalurilor mele favorite. Saptamana asta ascult We Will Rock You! in versiunea celor in Londra, 2003 (cum castul nostru nu are album). Dupa munca, in functie de starea de spirit, imi fac un ceai, sau beau un pahar de vin. Mi-am adus cu mine si vioara (mostenire de la bunicul matern). Nu ma pricep foarte bine pentru ca am mai putin de un an de cand iau lectii si de cand cu izolarea nu am mai facut cursurile.

Cand se aduna prea multe in cap, scriu sau desenez in bullet journal, pe care il folosesc atat ca planner cat si ca loc de varsat nervii si emotiile. Si citesc indemnul pe care mi l-am notat pe prima pagina pentru anul acesta: Allow yourself to do less. Stiu ca suna egoist dar nu este, nu e in sensul ca sa nu fac nimic sau sa ma culc pe o ureche, ci in sensul de a nu ma stresa cerand de la mine mai mult decat pot. In afara de asta, incerc sa mai fac sesiuni de meditatie, yoga si stretch.

Am si eu triggerele mele cand vine vorba de auz sau miros. M-am indragostit de Vetiver Fatal de la Aterlier Cologne si in ultimele luni il purtam mereu la teatru. Asa ca il mai folosesc acum cand mai prind cate un spectacol online, ca sa imi amintesc de atmosfera din sala.

Mihaela Carata

Anul acesta se fac 47 de ani de privit albastrul cerului, am terminat o facultate de științe politice (dar nu am profesat din motive lesne de înțeles), am o firmă care se ocupă cu transporturi speciale, o asociație culturală, un licurici cârlionțat (17 ani) și doi blănoși.

Sunt ceva zile de stat in casa si probabil vor mai fi. Pe langa tot ce fac in mod curent (citit, gatit, curat) am ales sa imi refac un site de suflet. Sunt sute de articole legate de traditii, oameni faini din Romania iar acest „job” imi ține mintea ocupata zilnic.

Cozonacul este o prăjitura care imi aduce aminte de copilarie si am ales sa imi comand (la o amica care din asta traieste… plamadit de paine si cozonac).

Zilnic savurez cozonac si cafea (musai etiopia) pe micuta mea terasa.

Parfumul este o ancora dintr-o perioada cand aveam voie afara, dar eu alesesem să stau on casa (2004).

Atunci, eram prea tanara din punct de vedere economic, nu am anticipat caderea/ criza. Aveam un job bun, un salariu pe masura, chiar si o chirie intr-un centru rezidential (la vremea aceea era o mandrie pt mine). Caderea a fost cu o saptamana inainte de ziua mea (dec 2009), moment la care nu prea am stiu ce sa mai fac, a fost ca un cutremur de 9 grade.

Dupa 2 luni m-am mutat cu iubitul meu iar in toamna fetita mea a inceput scoala. Am trait perioada aia mai mult pentru ea, trebuia sa imi pun zambetul pe buze, parfumul, pentru a merge sa o iau de la scoala.

Tot in perioada aceea am trimis zeci de cv-uri, aveam sute de numere de telefon in agenda si mai nimeni nu suna (doar cei de la banci), am avut momente in care m-am indoit de tot ceea ce stiam, am avut momente de furie, am acceptat sa merg sa fac curatenie pe la prieteni, am ingrijit o persoana bolnava (intr-o faza terminala), am citit foarte mult si am facut terapie (pentru aceste ore de terapie am facut curat si cumparaturi).

Cu pasi mici am inceput sa dau jos “hainele sclipiciase” pe care le-am crezut valoarea mea. In aceea perioada am stat foarte mult in casa pentru ca nu stiam sa traiesc cu bani putini si bine dramuiti, a fost un fel de pedeapsa impusa.

Impreuna cu domnul meu in 2012 am “turnat fundatia” firmei care functioneaza si astazi.  Am asezat perioada aceea in cutiuta mea cu amintiri de colectie, pentru ca a fost restart-ul meu.

Iar acum daca as fi avut voie sa merg putin prin parc sau la mare ar fi fost perfect, afacerea merge (nu la capacitate maxima, dar nu ne-am oprit), copilul a crescut frumos si nu a avut momente de isterie sau plictis, relatia este ok.

Nu am facut curatenie obsesiv, nu mi-am facut loc de dat cu capul. Am mai si plans in aceasta perioada pentru ca o planta pe care o tii intr-un ghiveci mic, nu moare, dar nici nu infloreste.

Chiar de ar fi sa o iau iarasi de la un zero… nu as mai fi pierduta sau rusinata.

*

(va urma)

*

Va multumesc foarte mult pentru fiecare poveste trimisa si va astept in continuare, povestea si fotografiile, pe cristina.bazavan@gmail.com