Monthly Archives : November 2008

poveste, articol, film – The Soloist

in 2005, un jurnalist de LA TIMES, Steve Lopez, a intilnit pe strada un cersetor – Nathaniel Anthony Ayers- care cinta dumnezeieste. a aflat ca a studiat la Julliard, ca e schizofrenic si are un vis: sa cinte la Disney Hall, sala de spectacole a Filarmonicii din LA.

primul articol despre cersetor aici , o alta poveste din serie pe care eu o iubesc mult aici ( daca n-aveti timp, cititi-o doar pe asta, pliz pliz pliz, e despre cind ajunge la Disney Hall si se intilneste cu membrii filarmonicii)

si intreaga serie de articole despre prietenia celor doi, aici

*
filmul the soloist are premiera in martie. cu robert downey jr in rolul jurnalistului si jamie foxx in cel al cersetorului.
azi i-am scris un mail lui steve lopez si mi-am comandat cartea despre aceasta intilnire:)

2686

motiv d mindrie – fottorino part 2

de azi, directorul le monde, eric fottorino, are un tabu acasa.
” il iau cu mine. il vreau acasa. ”

me happy.

a fost curtenitor si mi-a turnat ceai intr-o canutza ca de lut cu desene albastre. rozmarin & yogurt.
si s-a amuzat cind am povestit ca dupa ce am citit prima pagina din cartea lui, am cautat pe google numele fotografului din poveste, sa vad daca a existat in realitate.
are un background al concretului prin meseria lui si ma gindeam ca se folo d realitati.

“acasa evadez”

1536

Diane von Furstenberg in Newsweek

What does fashion mean to you?
Fashion is a very mysterious thing. I really think it’s not fashion that influences the world, but what’s in the street that influences fashion. It’s a reflection of our time.

What did you think about the presidential candidates’ fashion choices?
I thought that was such an exciting moment. Watching that has been the highlight of … a while.

But who did you like?
Oh! Obama, of course. That’s why it’s been such an extraordinary moment.

How many wrap dresses have you sold?
Oh my God, millions, millions, millions.

What makes it such a classic?
In times of uncertainty, I think the wrap dress becomes an even more important friend. It’s flattering. And wrapping is a reassuring thing.

*celebra ca designer, feminista si wonderwoman, Diane von Furstenberg a scos o carte de … benzi desenate, “The Adventures of Diva, Viva and Fifa”.

interviul aici

1620

fottorino – sarutari de cinema – la bucuresti

se trezeste la 5 juma d dimine, isi ia bicicleta si pleaca la munca. la 7 juma incepe sedinta de redactie. ziua de munca se termina la 10 seara.
cind a fo instalat in functie, a dat jumatate din angajati afara.

arata ca un tatic domestic si e un pic timid. cind vorbeste in engleza isi cauta cuvintele cu vocea la volum mic si are accentul simpatic al francezilor.
scrie carti despre lucrurile ascunse in oameni, despre emotii si fragilitati. despre infidelitati.

*
directorul le monde este azi si miine la bucuresti pt a-si lansa cea mai recenta carte Sarutari de cinema.

am fost la lansare mai devreme, unde trebuia sa glasuiesc. evident ca n-am avut timp sa ma gindesc ce sa povestesc, evident ca am ajns pe ultima suta de metri (noroc ca a mai intirziat si autoru’). asa ca am fo sincera si am spus ce m-a surprins: un domn care e obisnuit cu strategii concurentiale, tabele si bugete, scrie atit de fin despre oameni in loc sa dezbata problemele universului, politice si economice in chestii stufoase si alambicate.

“n-am fost intotdeauna director le monde”, a raspuns incurcat la remarca mea.

cind faceam cunostinta si i s-a spus ca eu sunt cea cu interviul pe care l-a acordat in romania luna trecuta, s-a uitat lung la mine: “femeile citesc mult mai mult decit barbatii. se intimpla in franta si cred ca se intimpla si aici. dar au fost personale o parte din intrebari”.

cam da. dar care-i altfel farmecul? oricum la hardcore-uri n-a raspuns:(

interviul cu dl fottorino aici

2210

magnetzii

“vreau sa tin camera pe sambata ca se poate comprima coerent”

“8 min si 32 de sec d aplauze”

“arata, nu spune”

“200 de oameni in sala”

“da cu capul de bolovan”

“dar stii ca asta e un lucru obisnuit, sa se modifice o piesa de teatru pina in ultima zi.
da, dar publicul nu stie!”

***

S-au pornit sa faca un articol pentru ca au simtit un conflict:). Pentru bucuria de a scrie despre ceva nou, intr-o forma noua. S-au distrat.

M-am uitat la ei fascinata. Mai degraba am simtit decit inteles ce au fct, pentru ca n-am baza teoretica si ma intriga tehnica in sine pe care nu o pot stapini.
Mai intii si-au ales locul de actiune si personajele, apoi le-au dat drumul si s-au uitat la ele cum interactioneaza. Si-au aratat faptele prin detalii.

Teoretic si eu, si multi altii cind ne apucam de scris un articol facem asta. Practic, pt ca ei au o smekerie interioara (o structura mentala, un schelet pe care-l urmaresc) ei procedeaza diferit.

Is ca niste magneti; aduna pilitura de fier si, dupa legi care par magice, transforma praful in flori spectaculoase.
Dar acolo e o explicatie stiintifica. Pt ca nu speculeaza nimik, doar arata. Si ai o imagine completa insotita de senzatia pe care ti-o provoaca fapta in sine, senzatie pe care a trait-o personajul. Mai am de sapat, analizat, la psihologia din spatele unor anume descrieri, pt ca nimik nu e intimplator in alegerea lor si cred catz tre un mic instinct d psiholog pt alegerile bune.

*
Despre ce text e vorba, aflati in revista de decembrie. Magnetii sunt Lavinia Gliga, Cristi Lupsa si o tinara domnisoara pe care inca n-am cunoscut-o, dar am simtit-o frumu din ce a adunat “de pe teren”, Georgiana Ilie.

2152

digital natives/ immigrants

Nu m-am retras inca. Sunt in centru, cu un client.

Da, de ce nu mai intri pe messenger?

Hai ca in seara asta o sa ma fac visible.

(conversatie cu un domn la tel)

*
– Cum se face de aveti messenger?
– Aaa, am de mult. De ce ma intrebati?
– Pentru ca oamenii de virsta dvs nu au messenger.
– Ee, dar abia ce pot sa ma despart de el. Ma cearta si sotia ca stau toata noaptea. Am prieteni si vorbim tot timpul
– Dar cum ati ajuns sa va faceti cont de msg?
– Fiul meu lucra in Ministerul de Externe, a trebuit sa plece din tara si-a lasat calculatorul aici. Si-am invatat.
– Pot sa va intreb citi ani aveti?
– 64. putin peste 64.
– Multi inainte. E foarte frumos ca sunteti in pas cu vremurile.
– Da’ sa vedeti ce bine e…cum nu stii ceva , cum te duci pe google si bati acolo.

In taxi, in seara asta.

*
La tema: azi noapte citeam despre “the remarkable brain evolution caused by the constant presence of technology today, separating the digital natives–those born in the computer age–from the digital immigrants, who discovered computer technology as adults.”

Cartea se numeste Ibrain: Surviving the Technological Alteration of the Modern Mind, autorul Gary Small

1647

ada milea, profa in germania – premiera quijote

ada: is in germania
ada: avem vineri premiera cu don quijote (cu studentzii)
ada: am 6 sancho
cristina: in engleza?
ada: ai vrea sa vii? jucam pina-n 30
cristina: unde jucati quijote in engleza, acolo sau aici
ada: in germania, linga munchen, joaca studentzii nemtzi
ada: http://www.athanor.de/spielplan2008.html
cristina: ce tareeeeeeeeee
cristina: hai ca ma orientez si vad cum e cu avioanele si poa ajung, dar nu promit
ada: ne-am distraaaaat…
cristina: cum ai ajns la proiectu’ asta?
cristina: cu studentii nemti
ada: pai, david esrig, regizoru’, a vazut apolodor
ada: si m-a-ntrebat daca nu vreau sa incerc sa lucrez cu studentzi
ada: am fost asta vara si-am facut niste fragmente
ada: acuma-s Dozentin aici
cristina: 🙂
cristina: ce tareeeeeeeeeee
cristina: bravooooo
ada: (profa)
ada: :))
ada: in primavara lucrez si cu anu’ 3 . acu’ lucrez cu anu’ 2
cristina: am inteles ca profa
cristina: dar cred ca esti misto ca profa
ada: 🙂
cristina: ti-a fo teama la intilnirea cu studentii?
ada: da, da’ cind am vz ca si lor le era frica ne-a trecut si-am ris. sint foarte misto studentzii
ada: a, am uitat sa-tzi zic: cei 6 sancho sint fete
cristina: haidi maaaaaaaaaai
cristina: ce nebunie
ada: numa’ quijote e baiat
cristina: f tare
cristina: inregistrari ai?
ada: nu
ada: daca iei avion la munchen, vin dupa tine. doar in 14, 15 nu pot si nici in 22, 23

***

ieri vorbeam cu radu afrim de ada milea si pt ca mi s-a fct dor de ea, am cautat-o. asa am aflat ca tocmai ce se preg de premiera cu quijote 🙂

aici quijote in varianta cu dorina chiriac si bobo

1989

hannah jones

e o fetita din marea britanie care a refuzat transplantul de inima pentru ca se tot chinuie de la 4 ani prin spitale si nu vrea sa mai depinda de medicamente. vrea sa traiasca ultimele ei luni alaturi de familie in liniste si intr-o libertate relativa.

*
a fost peste tot stirea asta pt ca e socanta. te doare stomacul cind o auzi. si n-ar fi ratat niciun editor d jurnal sa nu-si marcheze spectatorii.
ma enerveaza insa ca s-a pierdut pe drum o info d baza: familia a fct public cazul pt ca doar asa ar putea stringe banii pt a plati asigurarea de transport din anglia pina in florida pt ca fetita are o dorinta: sa mearga la disney.
*
n-am gasit inca unde si cum se pot dona bani pt excursia copilei. ma astept/ sper ca netul sa functioneze mai decent in cazul asta.
*
culmea ironiei, mai exista o hannah jones care are un cintec de mare succes pe nume young hearts.

3056

oameni si faze- FNT, UTE, part 4

– e distractiv acolo p scena la aplauze?
– pt mine e f emotionant. la primele 2 reprezentatii, la premiera mai ales, m-a busit plansu’. asa greu ma abtineam, imi tremura maxilaru’ ca un pickamer

cu vlad bîrzanu, dupa ce descrisese ce vedea in sala, la aplauze, la a doua reprezentatie cu Caligula in FNT.

*
foto dintr-una dintre cele mai frumoase secvente din piesa. Caligula si Scipio danseaza (fac dragoste), iar in spatele lor sunt sute de fotografii ale mortilor lasati in urma. asezate asa pe perete par ca-ntr-un muzeu si te duci cu gindul la auschwitz, 9/11 si alti morti in masa.
muzica, domnii si dansul lor sunt insa foarte erotice.

*
– n-are sens sa zic ca in frivolitatea mea absoluta, ma uitam la chestia aia cu care erai imbracat si ma gindeam sa-mi fac o rochita asa ca e frumu
– :)) se rupe f usor
– am vzt

2520

too much obama, part 2- folclor

How can believe that – being black is the new cool in america – doesn’t michael jackson kick himself now ?

*

from a london radio station, via Mr P

1549

portrete – kevin spacey by E.J. Camp

“Kevin was very intimate with the camera. whatever you asked him to do, he would take it a little further in order to make the shoot more playful. how strange it could have appeared to have a subject balance a coffe cup on his knee, but kevin makes it look like the most natural place to put it.”

E.J. Camp in The World’s Top Photographers (and the stories behind their greatest images), sau ce vezi cind te uiti pe gaura cheii la relatia intima fotograf -subiect.

*

cadou-voyeur de la karin karin,

1374

portrete – tom cruise by tony duran

“he is sitting on the gilmore girls television show bench in the midlle of a movie studio lot at midnight! the set happened to have snow on it, and it was the only set I could actually see at midnight because there were no lights. I couldn’t really look around and see what other kinds of locations there were, so I went to see the one that had bright light. I had 15 minutes to shoot him “as is” , and he just come driving up in a golf cart and told me that he was Tom. I slapped my jacket on him and said ‘sit on that bench, let’s go!’ ”

*
fotograful tony duran in The World ‘s Top Photographers (and the stories behind their greatest images) cu un exemplu f real despre cum se fac marile fotografii la care rivnesti cind le vezi in reviste. cel mai adesea in timp scurt, folosind la maximum intuitia si prezenta de spirit a fotografului.
*
am primit cartea de la Karin, cadou de ziua mea. si-o luase pt ea, dar s-a gindit ca eu am sa ma bucur daca mi-o da ( si m-am bucuuuuuuuraaaaat tare tare). e o privire intima in lumea fotografilor.

1491

nuditati & frivolitati:)

– vezi ca in Franta, in festival, in secventa (bla bla, am uitat care) o sa fii gol, zice radu catre cristi
– a, da? raspunde cristi calm
– stai stai. da’ d c in franta e gol si aici n-a fost? noi de ce nu l-am vzt gol?, sar eu cu gura la radu.
– asa ne faci mereu. si la braila, nu ne-ai lasat sa stam noi pe rindurile din fata sa-l mingiiem pe emilian, completeaza mimo.
– si nici la Bjork of cors nu l-ai asezat pe CP cum trebuia sa ne bucuram si noi, perseverez eu repede. ce prieten ne esti?
– dar poze? faci poze in Franta? ne aduci foto cu cristi?, incearca mimo.

radu e incoltzit, eu il tin de un brat, mimo de celalalt, cristi e in fata noastra si ride.
– uite putem sa facem o vizionare special pentru voi, cu actorii frumosi de i-ati ratat.
– daaaaaaaaa, zic io entuziasta cu imagini in cap deja.
– cind?, intreaba mimo
– eeee… o da radu la intors.
– vine craciunul, ride mimo. primim cadoul asta de craciun?

– da’ secventa ta cind esti in chilotzi e in casa la ai tai?, schimba radu sensul discutiei de la noi catre cristi
– da. e acasa.
– mda. nu te dezbraci.
– bine, rasufla cristi usurat.
– of, exclamam cu tristete eu si mimo in cor.

*

aseara in asteptarea lui roisin murphy, la sala polivalenta, dupa ce ne ratacisem prin parc, cu gasca de concerte: mimo, radu afrim, cristi balint. ( a lipsit ana motivat, s-a dus la teatru si-a scris oameni si faze pt blog)

1387

too much obama. part 1 sau cum stiu romanii sa sara calu’

oare nu i s-o fi parut nimanui o dubiosenie formularea asta din titlul comunicatului de mai jos?
sper ca domnul obama e happy ca-l saluta dakino si ca i-a isterizat pina si pe organizatorii de festivaluri de film din romania
*

Festivalul DaKINO îl salută pe Barack Obama

PRESS RELEASE NOIEMBRIE 2008

Victoria lui Barack Obama în cursa pentru prezidenţialele americane e un eveniment care nu putea fi omis din programul Festivalului Internaţional de Film al Bucureştilor DaKINO, care din acest an îşi consacră secţiunile paralele filmelor politice. Astfel, între 25 şi 29 noiembrie, DaKINO va prezenta o selecţie de filme despre comunitatea afro-americană din Statele Unite. Programul „Black Community in Documentaries” cuprinde filme de referinţă, mai vechi sau foarte noi, câteva prezentate şi premiate la ultima ediţie a The Hollywood Black Film Festival. Filmele şi invitaţii americani vor aduce la Bucureşti euforia comunităţii de culoare americane care, pentru prima oară în istorie, dă Statelor Unite un preşedinte.

2054

oameni si faze, FNT, UTE part 3

Un poem ridicol, Teatrul Noua Generatie din Moscova. TNB

două ore pînă la catharsis.

revoltă interiorizată, gînduri şi piele tresărindă. la final, după o muzică celestă egală în senzaţie poate doar cu cea bisericească, actorii s-au adunat pentru aplauze. se striga bravo, vocile se încălecau, se alergau unele pe altele, dar era linişte. o linişte obsedantă.

cînd a venit şi igor yasulovich, în toată încremeneala asta, actriţa (mult mai tînără) care îl apucase de mînă şi-a încruntat sprîncenele. atunci am ştiut că ea plînge. chiar dacă într-un fel ce poate părea neobişnuit publicului.

sunetul stricat al vocii lăudăroase a unui fost director de teatru, pe hol, la ieşire. şi desprinderea interminabilă dată de un decor care parcă nu mai încăpea în propria-i înălţime.

by anaceadesteapta

1784

efectul obama

de cind cu obama asta ma uit altfel la negri.

adica?

pai asa, mai cu respect.

dar de azi noapte e presedinte, cam de cind va uitati altfel?

de azi d dimineata. am luat un negru in taxi. era mindru si fericit.

*

discutie d dimine, cu taximetristul

1552

oameni si faze – FNT, UTE part 2

Teatrul de opereta. Caligula.

il asteptam pe vladutz (unul din actorii principali, f bun si are doar 18 ani!!!). vladutz vine, il felicitam imbratisindu-l si e rapit de doua tinere. si sta de vorba. si tot sta de vorba.

par doua fane ( el e tinar si frumu, e normal sa aiba fane), noi vrem sa-l salvam si-i zicem: haidi mergem, stii ca pe tine te asteptam.

el politicos: gata, vin.

5 min mai tirziu, dupa ce ne mai oprim sa discutam lucruri, eu ii zic: vroiam sa te salvam de acolo, iar el raspunde: ee, era verisoara mea.

*

National. Sunetul tacerii (again)

Aplauze de final. In ropote. Urale din spate. Actorii se intorc pe scena pentru a 6-7 oara. Sunt stingheri de atitea aplauze.

e ultima reprezentatie din spectacolul in care nu se rosteste nicio vorba, doar cintecele simon & garfunkel insotesc povestile din gesturi; s-a dus vorba ca spectacolul e senzational (am primit nenumarate sms-uri cu “trebuie neaparat sa vezi asta”, stiu oameni care au mers la doua reprezentatii de dragul piesei), in sala sunt multi actori (tineri si mai putini tineri), multi regizori si jurnalisti.

Actorii de pe scena habar nu au ca cel care a strigat in gura mare Bravooo e Marius Manole, o vedeta locala. Si nici ca Radu Afrim (multi premiat UNITER) e a doua oara la spectacol. Sau ca legenda noastra, Lucian Pintilie, ii priveste dintr-un colt. Sau ca domnul Dabija e super incintat si aplauda frenetic. Dar cumva, din emotia care se transmite din sala catre scena si invers, toata lumea stie ca bucuria si placerea de la sfirsit e reciproca. Sau simte asta.

( aceeasi emotie, dar de data asta mai constienta, am simtit-o la actorii maghiari de la cluj. jucau Unchiul Vania in fata unor nume ca olga tudorache, coca bloos, rodica mandache, ioana pavelescu – si-acum numesc doar doamnele care-mi plac mie 🙂 )

2387

oameni si faze, FNT, UTE, part 1

Simbata. Teatrul Odeon.

Olga Tudorache se pregateste sa intre la spectaclul lui Andrei Serban, Unchiul Vania.

Marius Stanescu o vede in fatza teatrului, o intreaba cite locuri vrea, intra rezolva problema si vine sa o conduca. O ia de brat si incep sa urce cele 11 trepte de la Odeon.

Pe la a 8-a doamna Tudorache se opreste sa mai povesteasca un detaliu.

Si sa cistige timp sa se odihneasca.

Te uiti sitz spui: oamenii ca ei nu trebuie sa imbatrineasca!

*

Simbata, Teatrul Odeon.

Doamna Mandache sta de vorba cu cineva. Ma vede vine sa ne salutam, ne pupam, ii spun ca arata foarte bine si spune: “am fost si aseara la piesa asta, azi ar fi trebuit sa merg la alta, dar am mai venit o data pentru ca mi-a placut prea mult.”

Tot la Unchiul Vania.

*

Luni, Teatrul National.

Eugen Jebeleanu, tinarul din piesa mult discutata Omul Perna. “am vzt spectacolul asta simbata, ieri am fost la braila sa jucam omul perna si azi am venit sa o mai vad o data, pentru ca mi-a plct prea mult.

– cum a fost la braila?

– Foarte bine, mult public

– Si-acum dupa scandalul cu cenzura cum a reactionat publicul?

– Cu multe aplauze ( zimbeste)

– Care aveau si alte semnificatii (zimbesc)

– Da da.

La “Sunetul Tacerii”

*

Luni, Teatrul National

Ultima reprezentatie cu Sunetul Tacerii, o piesa fara vorbe, incredibil d frumoasa.

Cu domnul Pintilie, in liftul de la national, intirziati. Plasatoarele spun ca spectacolul tocmai incepe, nu mai putem intra. Il vad pe domnul Pintilie, trecem cu dinsul care primeste un scaun si se aseaza in lateral. Pentru citeva clipe, pina ma obisnuiesc cu intunericul si locul, sprijin o gradena iar o tinara care a vzt ca am venit cu domnul Pintilie spune cu respect “vreti sa stati aici in locul meu?”

Nu, multzumesc, stati linistita si bucurati-va de spectacol.

Era o studenta care statea pe scari, imbracata foarte frumos, cu o palariuta mov si un pulovaras foarte dragutz. respectul ei pentru dl Pintilie il transferase la noi. un om bun.

2875

unchiul (meu) vania

Toata scena e plina de scaune, dintr-un capat in altul, rind dupa rind. Cam 100 d persoane. Fara niciun spatiu in mijloc, dintr-o culisa in alta sunt scaune si bancutze pline de spectatori asezati cu fata catre sala.

In sala citiva actori, cit sa-i numeri pe degetele de la o mina. Se folosesc de scaune ca si cum ar fi spatiul lor de trait, merg pe spatarele lor in viteza, dorm pe minere, se sprijina ca pe un pat pe dungile a trei rinduri consecutive.

E cava ciudat acolo; stii ca ai vnt la teatru, dar s-au inversat rolurile: esti pe scena (unde de obicei e fictiunea- textul- actiunea- piesa), iar actorii sunt in sala (unde ar fi trebuit sa fie realul- oamenii obisnuiti- tu). Ai mai vzt asta, doar ca acum oamenii din sala merg pe muchiile alea subtiri, in echilibru precar, si te gindesti ca nici viata ta nu e prea stabila. Si te emotioneaza, ba chiar te nauceste un pic, inversarea de planuri.

*
Tango. Un dans erotic prin definite. Despre cine si cum conduce intr-o iubire.

Personajele din sala se folosesc de culoarele dintre scaune ca sa danseze un tango. Conduce dansul barbatul cel mai rivnit, doctorul burlac.
Danseaza cu femeia rafinata si miscarile-i sunt ample, languroase, picioarele li se impleticesc, bazinele li se misca in ritm erotic.
Danseaza cu fata uritzica (dar buna la suflet) si ea vrea sa conduca, dar nu stie cum, si miscarile le devin stinghere.
Danseaza cu soacra femeii rafinate, duduie careia i-a murit sotul de ceva vreme si-si doreste un alt barbat in viata, iar dansul lor e abrupt si comic, ea e agresiva, el vrea sa pastreze distanta.
Danseaza cu bona, o taranca simpla si calda care stie ca lui ii place tuica, si tangoul se transforma in hora, pastrindu-se ritmul melodiei.

Iar tu stai pe scena, te uiti cum se strecoara printre scaune si speri sa nu se loveasca. e mult erotism in melodie si-n miscarile lor sitz spui: asa cum dansam, asa si facem dragoste. asa cum suntem, asa si iubim.
(ma rog, iti spui asta daca l-ai citit pe ortega y grasset)

*
Se termina piesa. Timp de trei ore ai fost mutat dintr-o culisa in alta, in mici custi delimitate de perdele, in care actorii si-au spus povestea. Esti eliberat de acolo, cortina se ridica si vine lumina din sala. Actorii coboara printre scaune si fac un tur in aplauzele tale.
Tu si inca alti 100 de oameni, comasati in mijlocul scenei, aplauzi sala goala ( cu o mina de actori care apare si dispare dintre scaune). E ca si cum ai rasplati realitatea din strada cu aplauzele tale, nu conventia teatrala.
Adica ai vnt la teatru ca sa vezi unii de-ai tai si sa-i aplauzi pe cei care traiesc (au viata lor) pe/printre scaune.

Culmea e ca o faci cu placere.

*
Sunt trei secvente din Unchiul Vania in regia lui Andrei Serban (un text superclasic si super vechi, adus surprinzator in zilele noastre printr-o geniala utilizare a spatiului de scena). E o piesa mega premiata si mega cronicata.

Dar fiecare o traieste si o vede cum poate si cum o simte. Asta e partea mea, vazuta simbata seara la teatrul Odeon in cadrul festivalului UTE.

(despre Andrei Serban voi mai scrie luna aceasta, in proiectul Special Film/Teatru, plus ca e in bucuresti si ne vom mai vedea zilele astea)
*
foto de István Biró, mai multe fotografii din piesa aici

1523

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!