Santra locuieste la Ahtari Zoo in Finland si este distractia tuturor cu exercitiile ei de stretching.
n-a invatat-o nimeni sa faca asta. e una dintre veteranele gradinii zoo si, cind se plictiseste in cusca, face ceva miscare… un fel de yoga:)
acum cei care nu fac niciun fel de sport ar trebui sa se rusineze.
Marius Manole si-a facut blog. Il gasiti aici
Am lucrat impreuna pentru un proiect pe care-l veti gasi in tabu de octombrie, asa ca zilele acestea am petrecut ceva vreme impreuna. De asta scrie el ca mi-a promis mie ca isi face blog. Eu va promit ca va scrie multe acolo, ca are ce scrie.
Plus ca, pentru noi, spectatorii, e frumos sa stim cite un pic din ce e prin mintea si sufletul lor, al actorilor.
Puneti-vi-l in blogroll, aveti incredere in mine.
Cind joci poker e bine sa fii prevenit asupra cartilor adversarului. Exista 2 modalitati de a o face. Una dintre ele e sa le urmaresti adversariilor idiosincraziile – felul in care isi tin cartile cind blufeaza, in contradictie cu felul in care le tin cind au o mina buna; gesturile inconstiente care te dau de gol; cum se joaca cu jetoanele cind sunt siguri pe ei. Aceasta metoda de a culege informatii se numeste cautare de indicii.
A doua modalitate de a culege informatii este de analiza ce carti are adversarul in momentul in care mizeaza.
Aceste doua etape sunt analoge – in teatru – una cu caracterizarea, alta cu actiunea; sau ca s-o spunem un pic altfel: una cu felul in care un personaj face ceva si, pe de alta parte, lucrul pe care-l face in realitate.
David Mamet despre deconstruirea unui text de teatru
ieri am fost la Livada de visini si nu m-am impresionat foarte tare, dar cind sa ma supar pentru timpul petrecut acolo, am descoperit in caietul program al piesei citatul asta al lui Mamet.
era un motiv pentru care ar fi trebuit sa fiu acolo, pentru ca uite ca astazi am petrecut 5 ore citind despre Mamet si Cehov, despre deconstruirea textelor, despre gesturi si personaje.
si dintre toate gindurile pe care le-a generat lectura asta lunga am ramas cu o idee: viata e ca un joc de poker.
ca unii-s mai destepti si o pun si pe scena, asta e alta discutie:)
timmy
rocky
pe ponei ii cheama asa, pe cei doi frati – stapinii poneilor – am uitat sa-i intreb cum ii cheama.
rocky are 8 ani, iar fratele mic care il are in grija pe timmy are 12 ani.
fratii sunt din afumatii copacei unde au inca 10 cai pentru agrement. au venit astazi pentru zilele Bucurestiului si ii distreaza pe copiii mici in piata constitutiei.
“unii copii nici nu vor sa se suie, vor mai mult parintii in locul lor” mi-a zis ala micu’
eu nu eram posesoare de copil si am trisat altfel: cind era parada cu orchestra si galagie multa, poneii au fost dusi la loc linistit sa nu se sperie si eu hop tzop sa ma joc cu ei.
parada a durat vreo juma de ora, daca nu mai bine….:)))
*
Zilele Bucurestiului din Piata Constitutiei sunt o varianta up market a bilciurilor copilariei mele: acadele, turta dulce, ponei, caluti. si mici, desigur, mici.
daca ar fi stiut Ceausescu ca in fata Casei Poporului se vor organiza bilciuri…:)
e frumos insa ca se organizeaza. am vazut copii extrem de fericiti ca se joaca cu calutii si se pozeaza cu “costumatii” si bunicii, iar amintirile de aici -peste ani – vor fi nepretuite.
Cea mai frumoasa veste a zilei, confirmata de Dl Andrei Serban, suna asa:
Vlad Ivanov si Andrei Serban vor lucra impreuna pentru Ivanov-ul lui Cehov. La Teatrul Bulandra. Repetitiile in perioada decembrie – ianuarie.
Dincolo de gaselnita de marketing – Ivanov in Ivanov- simt ca va fi o mare intilnire acolo.
*
Am scris despre amindoi de-a lungul anilor, am vazut toate piesele (si filmele) lui Vlad Ivanov, am fost norocoasa sa stau o vreme la repetii la Pescarusul montat de Andrei Serban la Sibiu acum citiva ani (ma rog, dupa aia Razvan Penescu de la liternet a complotat cu Dl Serban si m-au convins sa-mi public insemnarile din perioada aia, le gasiti aici) si i-am vazut multe dintre piesele de atunci incoace montate (si o opera, la viena:) ). Si- as zice ca-i simt, mai degraba decit ii stiu.
Amindoi sunt rigurosi, perfectionisti pina la …nesfirsit.
Andrei Serban modifica piesele pina cu 5 minute inainte de prima repetitie cu public si mult dupa aceea. Si le modifica mereu pentru ca mai vede ceva in plus, mai are nevoie de un retus, de ceva.
Vlad Ivanov e recunoscut pentru imensa sa putere de concentrare (poate sa spuna pagini intregi de text, de oricit de multe ori i-ai cere, fara sa greseasca un cuvint sau o intonatie… cristian mungiu dixit)
Abia astept sa-i vad lucrind impreuna. Stiu ca va fi mult respect acolo si imi imaginez o slefuire frumoasa si intr-o parte si in cealalta, in exercitiile acelea magice.
*
altfel, Dl Andrei Serban e la Budapesta mai are citeva zile pina la premiera cu 3 surori ( tot Cehov) la Teatrul National de acolo.
Fix in aceeasi zi Vlad Ivanov are filmul Principii de viata (in care e rol principal) la Festivalul de la San Sebastian care incepe astazi.
…
azi am scris mult despre Marti dupa Craciun pt ca m-am simtit vinovata ca n-am ajuns la avanpremiera la care eu va invitasem. am neglijat un pic celalalt film din acest week end pe care Tabu il promoveaza, Mar Nero.
o sa fac o marturisire… pregatiti-va:)
mai intii un fragment din ce a scris Mihaela Iancu pt liternet despre film
Am luat cu mine însă scenele de pe Dunăre, mersul bărcii pe apă şi expresia figurii lui Adrian, care nu scoate nici un cuvânt şi care e atât de greu de ghicit exact. Vlad Ivanov face un rol mic în film, dar foarte puternic. Este genul de personaj care-ţi lasă loc pentru foarte multe interpretări şi rămâne în acelaşi timp coerent construit pe tot parcursul filmului.
si-acum marturisirea:
am avut filmul pe dvd de acum 2 luni, daca nu mai bine. prima data m-am uitat la el…pe sarite… cautind secventele cu Vlad Ivanov.
a doua oara mi-a venit mintea la cap, l-am vazut constiincioasa cap coada si-am facut un interviu cu Dorotheea Petre despre prietenie, de toate felurile.
mi-e foarte foarte drag un fragment din interviul acela, care se refera la bunicul Dorotheei, un om foarte special care ii recita poezii si ii spunea ca va fi “o artista”.
Intr-o zi i-am zis că mi-ar plăcea să am o punguţă cu nestemate, ca in povesti. Bunicu’ mi-a adus toate bijuteriile pe care le avea bunica– bineînţeles fără stirea ei– şi le-am scos cu cuţitul toate pietrele. Erau bijuterii vechi de familie, cu multe pietre. Eu le-am pus pe toate într-o punguţă şi –a fost „punguţa mea cu nestemate”. Nu pot să-ţi spun ce reacţie a avut bunica mea şi ce discuţii au fost cand a aflat!
Dorotheea Petre in Tabu de septembrie.
si Ana Maria Ciobanu a ales pe blogul ei o declaratie a Dorotheei de la avanpremiera Tabu legata de prietenie
“Prietenia se naşte în cele mai neaşteptate condiţii. Nu există reguli.”
Mar Nero intra in cinematografe de miine, 17 septembrie.
asta e ultima postare din seria reactiilor de la avanpremiera marti dupa craciun.
de data aceasta doua colege de breasla, cu care am lucrat la tabu si sper sa mai lucrez
Marţi, după Crăciun e un film foarte masculin pe care şi femeile îl vor iubi. Masculin nu pentru că un bărbat îşi înşeală soţia sau pentru că soţia este cea părăsită şi nu ea are un amant. Ci pentru că acest triunghi amoros are un fel masculin, superb, de a-şi trăi dramele. Fără zeci de pachete de şerveţele consumate, fără râuri de lacrimi, fără ţipete, fără voce. În tăcere, mocnit, orgolios, cu îndoieli, poate şi regrete, dar fără întoarceri în urmă.
Şi fără parti pris-uri până la urmă şi pentru că în seara de Crăciun, şi tatăl, şi mama, aşa cioburi cum sunt, complotează împreună cu restul familiei ca iluzia existenţei lui Moş Crăciun să mai dureze. Măcar o iarnă. Măcar pentru Mara. Oricum o aşteaptă un an greu după divorţul părinţilor.
Mihaela Iancu pt liternet. Intregul text aici
*
S-a tot spus că “Marţi, după Crăciun” e pentru oricine s-a despărţit vreodată. Nu ştiu dacă Radu Muntean, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu s-au gândit vreo clipă cât de greu de digerat va fi acest film pentru oamenii ai căror părinţi s-au despărţit. Ştiu doar că aseară am avut un dublu nod în gât: pentru că am fost la un moment dat în rolul lui Paul Hanganu(Mimi Brănescu), aşa că am cam spus replicile alea pe care unii le-au considerat “ridicole”; şi pentru că am fost în rolul Marei aşa că mă întrista ce se întâmpla în jurul ei, fără că ea să bănuiască.
Ana Maria Ciobanu pentru blogul ei
*
sunt doua texte in care ma regasesc prin detalii: eu am iubit-o pe Mirela Oprisor pentru gestul de a-l mingiia pe Mimi/Paul cu talpa piciorului (vedeti textul Mihaelei) si, da, am si eu experienta mea care seamana cu filmul asta (vedeti textul Anei)
de miine filmul e in cinematografe.
-e la fel de greu sa primesti o lauda precum o critica. ele vin pe acelasi … canal.
– si esti stingher?
– da, le accepti la fel de greu. dar ele se depoziteaza acolo, undeva in creier, si te ajuta.
dintr-o discutie cu dna Rodica Mandache in aceasta dupa amiaza care a facut mai mult decit toate medicamentele pe care le iau contra gripei.
daca n-ati vazut filmul O vara de neuitat cu Claudiu Bleont si Kristin Scott Thomas (regia dlului Lucian Pintilie), va rog mult sa mergeti la MTR, vineri seara de la 22.45.
eu l-am vazut la vremea lansarii lui si am fost foarte mult miscata de multele mesaje din interiorul lui (mai ales de cele legate de cuplul aparent straniu intre o doamna rasata si un sot nu la fel de educat).
nu mai pun la socoteala rasa si clasa lui Kristin Scott Thomas. mi se parea ireal sa joace ea intr-un film romanesc (in 94 se intimpla asta).
iata aici unul dintre fragmentele mele preferate
daca va place filmul va dau sa cititi o minunata carte scrisa de dl pintilie, Bricabrac… aproape o autobiografie
acum citeva zile mi-a trimis cineva aceasta fotografie.
o postez astazi, ca sa-mi ridic moralul bolnavior
cind o sa fiu mare, vreau sa fiu binoche. se poate?
pot sa pun asta pe wish list de ziua mea? ca anul trecut ce am scris aici drept dorinta de ziua mea s-a indeplinit
inca o opinie de spectator blogger de la vizionarea de aseara de la Marti dupa Craciun
Anne Marie Chelariu e studenta la jurnalism si avem in plan sa lucram impreuna la un story. blogul ei e aici
iata filmul vzt din perspectiva ei
Iar m-am dus la un film fără să ştiu ce m-aşteaptă. M-am dus la un film parcă doar cu mine şi cu temerea mea care se juca de-a cinema-ul în faţa nu numai a ochilor mei, ci a întregii săli. Radu Muntean s-a hotărât să-mi joace frica, paranoia, drobul de sare. Şi a făcut-o al naibii de bine, până mi-a stat inima în gât şi mi-am frecat muşchii feţei a pagubă. Phii, cum e faza asta!
Prima confirmare de care m-am agăţat când a ajuns echipa în faţa noastră: Spuneţi-mi că voi aveţi familii fericite, vă rog! (mai ales că Maria Popistaşu e însărcinată). M-am dus la un film foarte bun din toate punctele de vedere. M-am dus la un film care nu m-a relaxat, care nu m-a făcut să râd decât prin calitatea replicilor şi plăcerea de-a fi contrariat atunci când îţi permite un regizor să-ţi bagi nasul în drama altora. M-am dus la un film românesc: substanţă, joc actoricesc excelent, scenariu foarte bun, naturaleţe şi un „Trebuie să mă gândesc mai bine la ceea ce tocmai mi s-a întâmplat”. Pentru că Marţi, după Crăciun ŢI SE ÎNTÂMPLĂ.
Anne Marie Chelariu
inca o parere despre Marti dupa Craciun, de data aceasta de la Claudia Tocila, o simpatica bloggerita care a scris pentru blogul meu de data asta:)
Marti, după Crăciun
… e ziua în care Paul îşi va schimba viața. Sau va renunța la cea cu care s-a obișnuit.
Paul este un om de vârstă mijlocie căruia “I se întâmplă” să se îndrăgostească de Raluca, o dentistă de 27 de ani. Totul apare a fi absolut firesc până când apare în cadrul următor soția și fetița lui
Paul. Povestea se complică progresiv atingând un moment de maximă tensiune când cele două femei se cunosc la cabinetul stomatologic. De aici lucrurile se complică, iar stresul sărbătorilor și măruntele probleme apărute în viața de zi cu zi, îl fac pe bărbat să mărturisească soției adevărul despre amantă.Povestea este a fiecărui bărbat și a fiecărei femei care au trecut, au auzit sau au sprijinit pe alții într-o astfel de experiență. E un film incomod care nu își propune să fie pe placul tuturor, asa cum a spus
și regizorul Radu Muntean. Mi s-a părut un film zguduitor, indiferent de ce parte ai fi privit. Scena mărturisirii este puțin încărcată de clișee, care există într-o astfel de situație. “Nu vreau să-ţi fac
rău” a smuls câteva hohote de râs în sală ceea ce mi s-a părut ciudat și puțin înfricoșător, gândindu-mă câți dintre noi nu mai cred că și cel de lângă noi, cel care ne rănește, poate se simte la fel de rănit.
*
in termeni de eficienta on line pt client (casa de filme), cred ca e mai bine sa nu merg la avanpremiere pt ca dupa aceea postez opiniile spectatorilor pe blog. 🙂
n-am ajuns din cauza de febra si… (toate cele care vin cu o gripa/viroza/sau ce naiba am) dar mi s-a relatat prin sms-uri de la fata locului mai ceva ca seria de live-uri tv de la arestarea lui Vintu.
va multumesc tuturor celor care v-ati gindit la mine sa ma linistiti ca iese bine, cum multumesc frumos tuturor celor care au raspuns invitatiei si au venit la film. si mai multumesc si Adei Teslaru pentru ca a avut grija de tot si toate 🙂
am vazut filmul la TIFF si mi-a placut foarte mult, dar de data asta eu nu scriu nimik despre el.
am rugat o parte dintre invitati sa scrie parerea lor, aici pe blogul meu.
primul – Toma Nicolau – blogger, student & fotbalist- despre care eu cred ca are un talent mult prea mare la scris ca sa fie fotbalist.aici unul din exemplele mele preferate
*
În acea Marţi, după Crăciun, deja totul se terminase. Se terminase de luni sau duminică, se terminase de “aproape cinci luni”. Familia celor doi arăta că un oraş după bombardament, un oraş în care toate clădirile au fost distruse. În special biserica. Din ea n-a mai rămas decât crucea aia mare pe care, culmea, micuţa Mara trebuie s-o poarte până-n alt oraş, unul nou, în care n-o să se acomodeze. De fapt, a mai rămas ceva. A rămas living-ul Ralucai, cu aşternuturi răvăşite şi beri pe uşa frigiderului. Singura încăpere. Cu-n acoperiş mai fragil decât toate celelalte la un loc, şi pe deasupra şi cu-n bullseye cu buline colorate pe el, numai bun de bombardat.
Îmi place mult faptul că Radu Muntean încearcă să educe publicul şi nu să-l mulţumească. Mimi Brănescu şi Mirela Oprişor joacă ex-ce-lent, de tatuajul Mariei Popistaşu tot n-am aflat mai multe, iar pe Dragoş Bucur şi dacă-l trezeşti la 4 dimineaţa şi strigi “Acţiune!”, joacă la fel de charismatic şi dezinvolt.
Toma Nicolau despre Marti, dupa Craciun
mai vin si alte pareri.
in seara asta a fost avanpremiera Tabu a filmului Mar Nero cu Dorotheea Petre in rolul principal.
ca si la avanpremiera de la Felicia, inainte de toate am fost mindra de cititorii nostri (de prieteni nu mai zic)
intilnirea cu echipa de dupa film a fost mai tare decit o conferinta de presa cu totii jurnalistii grei. pentru ca publicul era atent, proaspat, cu respect pentru munca echipei, dar si cu pareri personale foarte puternice.
mi-a placut ca i-au cerut autografe Dorotheei pe afis, cum mi-au placut si emotiile ei, dar si faptul ca publicul i-a simtit emotiile si a fost surprins ca o actrita de talia ei se mai emotioneaza la vorbitul in public.
(e frumos cind spectatorii descopera ca si actorii sunt oameni. daca descopera si ca sunt oameni misto, e minunat)
ii mai multumesc inca o data si aici doamnei Ada Solomon pentru ca e un amfitrion minunat pentru asemenea discutii si lui Catalin Anchidin cu care organizam asemenea grozavii:)
mai avem in plan citeva vizionari cu filme minunate.
Mar Nero intra pe ecrane vineri, 17 sept.
ne vedem si miine la film, la o alta vizionare.
E o vreme in care avem tot mai putin respect pentru meseria de profesor, iar astazi incepe din nou scoala, asa ca – pentru un echilibru – va propun sa ne amintim de profesorii care ne-au schimbat, transformindu-ne din copii in oameni MARI.
*
Se prinsese ca am un spirit combativ, ca-mi plac intrecerile. Se prinsese si ca ma duce mintea asa ca ma provoca de cite ori i se dadea ocazia.
Intr-o dupa amiaza de octombrie faceam pregatire pentru olimpiada. Mi-era foame si nu mai aveam chef sa ma uit la ce era scris pe tabla si, ca un copil rasfatat, tinjeam dupa o pauza.
– Mi-e foame! m-am auzit spunind din a treia banca de la geam.
– Pina nu rezolvati tot ce e pe tabla, nu luati pauza, mi-a replicat profu’
– Dar mi-e foame si la 6 se inchide la magazin. Mai am una, o rezolv dupa ce ma duc sa iau de mincare pt toata lumea.
– Pe care o mai ai?
– Pe a treia.
Profu’ a zimbit si mi-a spus calm:
– Poti sa te duci doar daca atunci cind te intorci imi prezinti o solutie mai scurta si mai rafinata decit a mea.
M-am uitat la prof, apoi la subiectele de pe tabla:
– De acord. Pot sa ma duc?
S-a creat putina rumoare in clasa dar nu pentru pariul pe care tocmai il pusesem. Toata lumea imi arunca biletzele si bani ca sa le cumpar biscuiti, pufuleti sau cornuri.
Am plecat cu o colega, pentru ca mi-am facut calculul ca nu pot cara eu tot ce trebuie sa cumpar. Eram mindra tare – mai scosesem pe cineva din clasa. Aveam ceva putere.
Pe drum m-a apucat panica “si daca nu o sa gasesc o solutie mai simpla decit a lui?”; aveam figura in minte- un triunghi si o constructie dubioasa in interiorul lui. Trebuia sa arat ca doua segmente sunt congruente si trebuia sa o fac intr-o demonstratie cit mai scurta. Ma rog, cind mergeam catre magazin, n-aveam idée nici pentru o demonstratie lunga.
Am cumparat toate cele, am platit cu tot maruntul din lume si-am plecat catre clasa. La iesirea de la Crinul – asa se chema magazinul – a strigat dupa mine vinzatoarea:
“Hei, ai plecat cu cosul. Adu-l inapoi.”
Mi s- a facut rusine, m-am intors cuminte. Eram insa pe pilot automat, construiam in cap prelungiri peste triunghi in cautarea unei solutii la problema de pe tabla.
Am incercat sa fac cit mai lung drumul de la magazin pina la scoala, poate poate vine solutia salvatoare.
Cind am intrat in clasa, domn profesor m-a pus sa las pungile pe catedra si m-a invitat la tabla. M-am uitat inca o data la triunghiul ala, am prelungit o latura din constructia din interiorul lui pina cind s-a intilnit cu una din laturi.
“Aplicam Menelaos.”
Am pus trei rapoarte cu semnul x intre ele, apoi = si 1
“Astea doua se reduc ca sunt egale, la fel si astea doua, rezulta ca astea doua care ne-au mai ramas sunt egale”, am spus cu voce clara si seaca.
Profu’ s-a uitat la mine:
-Bravo. E mai scurta decit demonstratia mea
– A mea e de un rind, cum ar fi putut fi a dvs mai scurta?!, a iesit la suprafata rasfatul din mine
A inceput sa rida si m-a trimis in banca unde mi-am mincat victorioasa pufuletii. Nu stia nimeni ca ideea imi venise pe loc, de panica si de rusine ca am sa-i insel increderea.
*
Gratie lui am facut Matematica. Gratie lui am invatat ca, daca iti doresti cu ardoare, gasesti intotdeauna o solutie la probleme. Gratie lui am invatat ca intotdeauna se poate si mai bine, ca rareori solutia unei probleme e unica; pe undeva trebuie sa fie ceva mai scurt, mai rafinat. Trebuie doar sa cauti.
E omul care mi-a slefuit ambitia fara sa-mi puna vreodata limite. Si culmea, niciodata in fata lui, nu mi-am pus problema ca o sa ratez. Ca in pariul de mai sus.
In 4 ani de scoala, doar de 2 ori am cistigat asemenea dispute, dar habar nu am cum, niciodata, nu m-a facut sa ma simt prost ca n-am cistigat.
Ba din contra.
E proful meu de matematica de la scoala generala. Il cheama Pantelimon Negreanu
*
Ce professor ti-a schimbat viata? Care e povestea pe care o pastrezi cu tine peste ani?
pentru cei care iubesc Nouvelle Vague azi au primit o veste trista.
madame bovary in versiunea lui (fimul e integral pe youtube)
BEST FILM GOLDEN LION
– “Somewhere” directed by Sofia Coppola (United States)
SPECIAL LION (CAREER AWARD)
– Monte Hellman for “Road to Nowhere” (United States)
BEST DIRECTOR SILVER LION
– Alex de la Iglesia for “Balada Triste de Trompeta” (Spain)
SPECIAL JURY PRIZE
– “Essential Killing” directed by Jerzy Skolimowski (Poland)
BEST FIRST FEATURE
– “Cogunluk” by Seren Yuce (Turkey)
BEST ACTRESS
– Ariane Labed in “Attenberg” (Greece)
BEST ACTOR
– Vincent Gallo in “Essential Killing” (Poland)
EMERGING PERFORMER
– Mila Kunis in “Black Swan” (United States)
BEST SCREENPLAY
– “Balada Triste de Trompeta” (The Last Circus), written and directed by Alex de la Iglesia (Spain)
(Editing by Michael Roddy)
Lansez a doua editie a internshipului la Tabu.
Postul: asistenta redactorului sef (adica acces la toate informatiile care tin de realizarea unei reviste – de la strategii editoriale pina la negocieri comerciale)
Profil: 20-25 de ani, sa nu mai fi lucrat in presa. Cu entuziasm si multa putere de munca. Cu dorinta de a face jurnalism. Cu intelegere ca jurnalismul nu e glorie, ci munca; nu e aparitie la tv ca sa te dai cu presupusul, ci bucuria de a descoperi subiecte care conteaza si pot motiva/informa lumea.
Durata 1 nov 2010 – 1 februarie 2011
Ce trebuie sa faca:
– Sa transcrie interviuri. La virgula, inclusiv cu “aaa”-urile de ezitare. Uneori peste noapte, in doar citeva ore. Uneori cu sunetul slab. Uneori 2-3 ore de inregistrari.
– Sa raspunda la o parte din corespondenta Email & telefoane de confirmari cel mai adesea
– Sa faca reporting (nu foarte complicat la inceput. Daca se descurca la fel de bine ca primul intern va ajunge sa scrie singur(a) un articol pentru revista)
– Sa participe la intilnirile de business la care merg.
– Sa tina un jurnal saptaminal al activitatii sale la tabu care va fi publicat aici pe blog.
*
Internshipul nu e platit si nu inseamna job de secretara. Cum nu inseamna ca va fi angajat la sfirsitul internshipului.
*
Ce primeste in schimb cel/cea care obtine job-ul?
O experienta intensa despre jurnalism, care sper sa conteze mult in viitorul sau: ca reper, ca emotie, ca intilnire. Mai detaliat:
– o prezentare detaliata a formatelor de revista si cum recunosti in ce categorie e o revista dupa o rasfoire rapida. (cu aplicatii de texte pentru targeturi & formate diferite)
– un curs intensiv (de la articole de citit pina la explicatii aplicate) despre cum se scrie un articol si de ce un stil sau altul. (va vedea toate editarile pentru oricare articol din revista si vom discuta pe fiecare text din revista in parte)
– diferentierea tehnicilor de scris print vs net.
– Va participa la sedintele de redactie si va intelege cum functioneaza o revista.
– Va merge la sedinta foto de cover si va vedea relationarea/negocierea cu vedeta
– Acces la informatii despre media ca business la nivel de top management.
Inscrierile se fac via email (cristina.bazavan la tabu.ro) pina la 15 octombrie cu o scrisoare de motivare (“de ce vreau sa fiu jurnalist”) nu mai mare de 4000 de semne si, daca exista, link-uri la ceva scris de aplicant(a) (nu e insa obligatoriu).
Pe 28 octombrie este anuntat cel/cea care a obtinut postul.
Atentie! Daca nu va incadrati in grupa de virsta, nu scrieti, nu iau in calcul. Daca nu va mentionati virsta, iar nu iau in calcul aplicatia. Daca v-ati exprimat via facebook or twitter dorinta de a fi intern si nu am primit mail pe adresa de Tabu, nu iau in calcul aplicatia.
Inca o data mentionez: nu e un internship platit; e un schimb – cred ca e onest – munca vs cunostinte.
Multumesc frumos tuturor celor care se vor scrie. Sper sa fie o intilnire memorabila si debutul unei prietenii frumoase intre noi.
Jurnalul primului intern la tabu, Elena Mihaila, poate fi citit aici.
cred ca in acest moment, batalia Vintu – Basescu e pe umilinta/umilire, nu pe dreptate.
Pentru cei care cunosc bine starea de sanatate a lui SOV, arestarea – fie si pentru o noapte sau 3- e o umilinta fizica teribila. In conditii “normale”, acasa la el, SOV e ajutat sa se deplaseze de bodyguarzi care il cara la propriu intrucit el nu mai poate merge.
In arest, deplasarea pentru orice mic lucru e o umilinta teribila pentru SOV, iar Traian Basescu stie foarte bine asta, asa ca – pentru satisfactia sa – o zi de arest (sau mai multe pina la recurs) sunt un fel de victorie.
Ma inspaiminta gindul ca lupta la ajuns la nivelul acesta, sa te bucuri de umilirea adversarului, cum ma inspaiminta si ura care e in fiecare dintre ei in raport cu celalalt.
Animalica, viscerala, dincolo de limitele pe care cred ca am sa le pot simti vreodata (nu ca mi-as dori sa simt asa ceva).
Altfel, de fiecare data cind reapare scandalul SOV FNI ma intreb: de ce oare romanii au participat la un joc timpit prin care li se promitea inmultirea banilor fara munca si fara baze bursiere si-apoi s-au dat drept neprihaniti?
Au vrut o speculatie financiara si unul mai smeker decit ei, i-a inselat. Dar si ei plecasera cu gindul sa insele: sa obtina bani pe care nu-i muncisera.
*
Imi pare rau dar asta cred despre FNI si Batalia-Basescu-Vintu si cum nu mai sunt in trustul lui SOV (ba chiar am iesit din trust cu oarece sechele emotionale), nu m-am numarat printre apropiatii sai, nu ne-am vazut des nici in calitate de patron angajat, nu pot fi acuzata de subiectivism.
am fost pentru o zi pe platoul de filmare de la Principii de viata (regia Constantin Popescu) pe vremea cind lucram la articolul despre Vlad Ivanov.
abia astept sa vad filmul si, mi-am propus, pentru ca m-au ajutat atunci la realizarea articolului (dna ada solomon mai exact), sa-i ajut si eu la promovarea filmului cind va fi lansat pe ecrane.
deocamdata pleaca la festivalul de la san sebastian, iar la primavara il vedem in cinematografele noastre:)
pina atunci aruncati o privire la fotografiile de pe pagina de FB