am descoperit in aceasta dimineata o revista noua: The Institute. (gratie Alexandrei Rusu care mi-a pus-o intr-o sacosa de pinza, alaturi de doua carti simpa: “eu zic sa o citesti ca s-ar putea sa-ti placa”)

*
era cit pe ce sa nu o citesc pentru ca mi-am propus, ca pentru o vreme, sa nu ma mai intilnesc cu reviste de la noi ca sa ma curat de tot ce mi-au adus rau niste ani in industria revistelor noastre.

dar The Institute s-a vrut singura a fi citita. in dimineata aceasta la cafea. si-am constatat cu bucurie ca e o revista scrisa cu bun simt, arata minunat si poti gasi in ea de la cele mai interesante campanii de publicitate pina la oameni care au curajul sa faca lucruri diferite (sau sa traiasca diferit). ca e o revista din care afli lucruri noi (caz rar in presa noastra) si pe care am citit-o cu pixul in mina (si cu agenda alaturi) nu pentru ca as fi avut reflex de a edita textele redactate gresit (stiu, e ingrozitor obiceiul asta si un pic “patronizing” ), ci pentru ca mi-am luat notite despre niste oameni misto.

si eu, asemeni lui domn Sorin Tranca (Friends Advertising), “cred in puterea cuvintelor de a schimba lumea”.

si mi-a mai placut mix-ul elegant si inteligent de informatii pentru femei vs barbati. e o revista unisex.

acesta e articolul meu preferat; nu neaparat pentru informatia de baza – colectia de tricouri PRAF a Laurei Vargalui – ci pentru textele si fotografiile din paginile dedicate lui.

dar am citit-o dintr-o coperta in alta si mi-au mai placut multe: f fina selectia de la obiectele de design, f fain ca au convins-o pe Maria Apostol (PR-ul mare de la Media Pro) “sa dea din casa”, f simpatic articolul despre Almodovar si solutia gasita de a scrie despre un film pe care nu l-ai vazut.

dar cel mai mult si mai mult mi-a placut spiritul revistei; e o relaxare care se simte – o non-incrincenare -, o dorinta de a fi cu breasla ta alaturi fara orgolii si fara invidii absurde (e vorba de industria publicitatii, dar ar fi valabil pentru oricare alt domeniu).

nu scrie nicaieri direct despre non-incrincenarea asta dar – ca la textele bune care nu-ti spun ci iti arata lucruri, lasindu-te pe tine sa tragi concluzii – o simti prin toate paginile.

*
the institute a ajuns la numarul 3. nu m-am prins cit costa revista si nici unde se distribuie. am sa aflu si am sa revin.