Monthly Archives : July 2012

concert in memoria unui ingerSchmitt: Concert in memoria unui inger

Schmitt: Concert in memoria unui inger

Eric Emmanuel Schmitt si-a facut un obicei in a transcrie la sfirsitul fiecarei carti insemnarile de jurnal din perioada in care a scris cartea… materialul e aur curat pentru cei pasionati de tehnici de scris, pentru cei care vor sa inteleaga cum gindeste un scriitor in dreptul personajelor sale si ce-l framinta sau il inspira in timp ce a creat povestirile pe care tocmai le-ai citit.

insemnarile acestea sunt ca un pod intre lumea din carte si lumea reala… o iesire eleganta, lina, din imaginar catre lumea in care ne platim facturile.

in cea mai recenta carte a lui Schmitt – Concert in memoria unui inger ( Ed Humanitas, se va lansa joi la libraria Kretzulescu de la ora 19) am descoperit un fragment care analizeaza /teoretizeaza o polemica pe care o are cu sine legata de “roman vs nuvela”,  fragment care pare scris ca sa vedem altfel  vremurile pe care le traim; noi romanii, aia care punem pe facebook poze cu “neam saturat de voi” sau aia care ii injuram pe oricare altii care au o parere diferita de a noastra. parere politica, desigur.

(…) am cazut in capcana polemicii: gindirea binara.

Gindesc aidoma celor carora le reprosez ca gindesc rau: opun, impart la doi, il valorizez pe unul impotriva celuilalt. Ce prostie! A gindi inseamna sa accepti complexitatea; ori polemica nu gindeste, reduce complexul la doi.

iata si alte fragmente din insemnarile lui Schmitt.

****

Consider ca arta scriitorului, asemenea artei desenatorului, consta in a face alegeri: sa creeze un cadru just, sa determine momentul cel mai semnificativ, sa spuna multe in cuvinte putine.

***

Prin scurtimea ei, nuvela este pe acelasi plan cu muzica ssau cu teatrul: o arta a timpului. Durata lecturii – asemenea celei in care se asculta o bucata muzicala ori se vizioneaza un spectacol de teatru – este reglementata de autor.

Scurtimea face lectura captivanta.

***

A reduce o povestire la esential, a evita intimplarile inutile, a contrage o descriere printr-o sugestie, a degresa scriitura, a exclude orice complezenta din partea autorului asta presupune timp. Ore de analiza si de critica.

***

O carte incepe sa traiasca atunci cind scriitorul ei a terminat-o.

Incepind din aceasta seara, nu mai sunt autor. De acum inainte, autorii ei vor fi cititorii…

Voltaire spunea ca cele mai bune carti sunt scrise pe jumatate de imaginatia cititorului.

Subscriu acestui gind al sau, dar in sinea mea simt mereu dorinta sa adaug: numai daca cititorul este talentat…

*

Precizare: nu sunt deloc stingherit daca cititorul are mai mult talent decit mine. Dimpotriva…

****

Ne vedem joi la Libraria Kretzulescu de la ora 19.00, voi fi acolo ca sa va povestesc despre aceasta carte si  despre de ce imi place mie Schmitt, si omul si scriitorul. Ma onoreaza ca m-au invitat sa vorbesc alaturi de Denisa Comanescu si Radu Paraschivescu. Va fi si o lectura a citorva fragmente din carte realizata de doamna Dana Dogaru.

P.S. cartea – care contine 4 povestiri – e minunata. e despre libertate, despre raul care salajduieste tovaras cu binele din noi, despre cit si cum vrem sa ne schimbam. zilele viitoare scriu mai pe larg despre ea.

3034
dirtydancingTop filme de vacanta si o cinemateca de vara

Top filme de vacanta si o cinemateca de vara

Text de Noemi Revnic

Inspirata de cinemateca de vara de la The Place Concept Store, cu filme clasice vizionate de clientele magazinului & prieteni, am alcatuit un top al filmelor preferate pe care am de gand sa le revad in aceasta vara.

1.       “Dirty dancing”

2.       “Vacanta la Roma”

3.       “Plaja”

4.       “Some like it Hot”

5.       “Jurnalul unui bautor de rom”

6.       “Vicki, Cristina, Barcelona”

7.       “Midnight in Paris”

8.       “Sideways”

9.       “A good year”

10.   “Fun in Acapulco”.

Daca aveti chef sa revedeti filme mai vechi, cinemateca de vara de la The Place va asteapta maine seara, de la 19:00 cu “Grease” si sambata, 14 iulie, de la orele 11:00 (matineu), cu “Sunset Boulevard”.

Pe curand si va doresc o vara cinematografica!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

2261
ionut_235x300sms 8848 si un copil iese la lumina

sms 8848 si un copil iese la lumina

pentru noi, astia posesori de laptopuri si aer conditionat, un copil invizibil are legatura cu pelerina lui Harry Potter. n-are cum altfel sa fie invizibil un copil care traieste undeva, oriunde, prin romania.

in lumea lor, unde apa potabila vine de la fintina (asta cind nu vine pe o conduca ruginita la citiva km distanta de casa), hainele toate-s cele pe care le au pe ei, incaltari au de la fratii mai mari sau de la alti copii din sat; in aceasta lume, copiii invizibili sunt cei care desi exista, ii ai in fata, nu se vad; nu apar in niciun act.

copiii invizibili uneori nu stiu cum ii cheama si nici cind e ziua lor de nastere (au fost plimbati dintr-o familie in alta si, in lipsa actelor, nimeni nu-si mai aduce aminte asemenea detalii); copiii invizibili n-au drepturi la alocatie (cind banii aceia putini ar insemna sansa la o pereche de pantofi si o mincare mai buna) si la educatie, deci n-au nicio sansa de progres social; copiii invizibili – daca au, doamne fereste, si un handicap – pot sa nu iasa ani intregi din cabana de lemn sau chirpici care le e casa. ca niste animalute.

***

daca va imaginati ca acesti copii invizibili sunt un fel de smecherie literara, ei bine… si la marginea Bucurestiului gasim copii invizibili; cum ii gasim in satele din munti, sau din Moldova, sau din Dobrogea, la granita cu Bulgaria. e mult spus sate, “asezari omenesti” e mai decent, pentru ca acolo locuiesc – extrem de primitiv – niste oameni; fara autoritati, fara medici, fara scoala.

***

UNICEF Romania a lansat in aceste zile o campanie de stringere de fonduri pentru a aduce acesti copii invizibili la lumina.

puteti ajuta astfel

  • SMS la 8848, în valoare de 2 euro pentru care nu se percepe TVA, număr valabil în rețelele Cosmote, Orange și Vodafone;
  • apel la 0900 900 230, în valoare de 2 euro pentru care nu se percepe TVA, număr gratuit pus la dispoziție de Romtelecom;
  • donații online pe www.unicef.ro, plus posibilitatea de a face donații lunare automate (cu sumă minimă de 10 lei/lună), opțiune pusă la dispoziție de payU.

cu banii strinsi, UNICEF va inventaria casa cu casa,  zonele defavorizate ca sa scoata la lumina copiii invizibili.

***

eu am optat pentru donatia online, lunara, automata. n-am ales sa donez o suma mare lunar – 25 RON e optiunea mea – dar am ales asa pentru ca e echivalentul unui bilet la cinematograf; sau al unei iesiri pe o terasa unde bei 2 limonade; sau… puneti voi orice tine de rasfatul nostru zilnic sau saptaminal.

pentru un an de zile, banca va lua automat din contul meu 25 ron, in fiecare luna, bani care vor merge la UNICEF pentru aceasta campanie.

am prieteni care au adoptat copii in nigeria sau animalute in africa; stiu ca multi dintre noi pot opta pentru aceasta forma de donatie care e un semn de civilizatie: din venitul meu lunar stiu ca pleaca pentru o actiune umanitara, o suma oricit de mica.

pentru ca, daca vom fi multi care vom face asta, sumele noastre mici se vor transforma in ceva mai mare si mai puternic decit pelerina lui Harry Potter ( o poveste pe care , poate, o vor descoperi si copiii care sunt acum invizibili)

***

UNICEF si Realitatea Tv, impreuna cu Andreea Marin organizeaza miine un teledon pentru stringere de fonduri pentru acesti copii. de la ora 21. daca se intimpla sa fiti pe o terasa si sa nu va uitati la televizor, dati un sms la 8848  si 2 euro pleaca pentru aceasta campanie. ar fi ca si cum ati fi baut o limonada in plus, dar veti face un pas pentru ca un copil sa fie fericit.

multumesc.

3275
scris11 iulie – oameni pe care i-am intilnit

11 iulie – oameni pe care i-am intilnit

“mi s-a facut dor sa citesc Ion, nici eu nu stiu de ce am vrut sa recitesc cartea asta. si-am gasit ceva care e foarte valabil si acum – cind ii dai unui stat prea multa libertate, nu va sti ce sa faca cu ea si se va distruge.

in 22 de ani noi am facut asta.”

daniel – taximetrist, pasionat de motociclete.

e necajit ca, dupa ce a venit criza, societatea i-a mai tras-o o data. a facut un curs sa fie instructor pentru invatat soferie motociclete si pentru automobile , si-a luat diploma si a dat peste mafia cursurilor… l-au pus pe linie moarta.

“am cheltuit 10 milioane, am invatat 4 saptamini pentru examene si acum pastrez diploma in portbagaj, nu-mi foloseste la nimic. e ca si cum mi-as fi luat cea mai scumpa pereche de pantofi fara sa stiu ca eu trebuie sa merg numai prin noroi.”

1857
teatrul_globe_la_bucuresti_f2c226012  iulie – Piata George Enescu 19.30

12 iulie – Piata George Enescu 19.30

miine la ora 19,30 poate mergeti in piata George Enescu ( in fata ateneului).

teatrul Globe – ala in care au fost montate acum multe sute de ani pt prima data piesele lui Shakespeare – are o a doua reprezentatie in strada cu “Cum va place”

daca n-ati vazut niciodata teatru britanic live, trebuie sa mergeti. au o tehnica actoriceasca foarte diferita de a noastra.

va fi o experienta f interesanta. intrarea e libera.

1624
the body2nuduri pe coperta

nuduri pe coperta

e vara, e cald, e un bun pretext pentru reviste sa aiba nuduri pe coperta. desigur si vinzarile cresc, asa ca toata lumea e fericita.

in cazul ESPN – the body issue – se merge pe ideea – mai multe variante, mai multe sanse de reusita… la vinzare.

si una care nu e din aceasta serie, dar e tot de acum, pentru sezonul de vara.

2234
Kinfolk_Vol4_Cover_Smallkinfold magazine – un loc minunat

kinfold magazine – un loc minunat

am descoperit o revista ca un loc. un loc unde te duci sa te intilnesti cu prietenii.

kinfolk – a guide for small gatherings

asta e coperta mea preferata din toate pe care le-au scos pina acum

iata si alte coperti

uite care e descrierea lor, veti vedea ca fiecare coperta arata asta:)

Kinfolk is the marriage of our appreciation for art and design and our love for spending time with family and friends.

puteti vedea revista aici

1485
jurnal10 iulie – oameni pe care i-am intilnit

10 iulie – oameni pe care i-am intilnit

adi telespan – am fost colegi la tabu, dar el e producator de jurnale tv . a lucrat pentru realitatea, digi 24, rtv. cind eram la tabu nu stiam niciodata cind vorbeste serios sau cind glumeste. acum imi explica f serios pe intelesul meu smekeriile din stiri.

e proprietar de Geta, un pechinez simpatic care are pagina ei de facebook. face unele dintre cele mai misto interviuri pe care le-am citit; diferite de orice altceva stiti. pune intervievatul prin intrebari in tot felul de situatii comice, daca ii face fata iese ceva minunat; daca nu, pleaca certati:) iata aici interviul cu oana pellea, unul dintre preferatele mele.

miine pleaca la paris la un concert Madonna. da, il invidiez.

*

am fost in vizita la redactia revistei Biz, aveau sedinta de redactie si pitchuiau subiectele pentru numarul care va iesi pe piata in septembrie. Marta Usurelu (care e si redactor sef, dar si proprietara revistei) ii asculta pe cei 9 redactori si intreba “asa si? noi cum prezentam asta diferit?”, daca aveai pe loc un raspuns, trecea subiectul, daca nu, nu.

– Marta nu ne aude acum, cind v-a enervat cel mai tare? cind v-a pus sa faceti un proiect in care n-ati crezut deloc si apoi s-a dovedit un mare succes?, i-am intrebat la sfirsitul sedintei.

– La BIZ48 (au facut toata revista in 48 de ore, intr-un spatiu public, cu invitati. de la anuntarea subiectelor, cu scris, fotografii, corecturi si tipar).

au raspuns toti simultan si apoi au inceput sa vorbeasca rizind in cascade

– eu am protestat cel mai mult, a zis Alex cel care  e gata oricind sa ajute cu ceva – de la carat cutii pina la un titlu mai bun sau la a-si folosi contactele lui pentru articolul altuia.

– toti am protestat, ni se parea ca nu se poate, a adaugat Loredana – cea care se ocupa de media, life style.

– ne gindeam ca n-o sa dormim deloc, ca nu avem cum sa facem si ne imaginam cum va veni concurenta si ne va pindi cu citeva minute inainte de deadline-ul final, rizind ca nu am reusit, a continuat Gabi – care a fost si el cindva redactor sef la un saptaminal de business si stie ce inseamna presiunea organizatorica.

Marta ridea de amintirile lor, apoi a adaugat:

Alex care a protestat cel mai mult, n-a dormit deloc in alea 48 de ore. N-a vrut.

Biz48 a fost un proiect care a marcat numarul 200 al revistei

***

Oana, PR, cititoare a blogului meu (dar si a blogului lui Tudor Chirila si al lui Noemi:) ). mi-a scris un mail minunat in care zicea ca vrea sa ma cunoasca si ca nu se mai gindeste a doua oara si trimite mailul, de teama sa nu se razgindesca la ideea “ce o sa zica in fata unui asemenea mail?”

raspunsul e: nu exista om care sa nu se bucure cind altii il inteleg.

am vorbit mult si multe aseara, despre munca ei – care pare ca din Diavolul se imbraca la Prada, doar ca nu e cu fashion ci cu petrol, iar seful e mult mai simpatic.

Oana seamana foarte tare cu mine, are o structura foarte matematica, dar in acelasi timp o sensibilitate aparte. Si mi-a explicat lucruri despre navigatie si care e procedura prin care se monteaza conducte marine… vorbea despre tevi si scafandri ca si cum as povesti eu despre mic dejun 🙂

2310
keanuin august mult keanu reeves la tv:)

in august mult keanu reeves la tv:)

uitati-va la aceste fotografii din tineretea lui keanu reeves

si una mai de la batrinete ca sa vedeti ca nu s-a dus pe o panta gresita:)

ei bine, toata luna august canalul MGM prezinta in fiecare marti cite un film cu Keanu Reeves de pe la inceputurile carierei lui, adica filme ca Dragoste si moarte in Idaho, Pseudo-calatoria lui Bill si Ted.

martea, la MGM. sa nu ziceti ca n-ati stiut.

1643
london2012medalgoldPe cine ai trimite la Londra la Olimpiada?

Pe cine ai trimite la Londra la Olimpiada?

daca ar fi sa faci o surpriza, cea mai mare si mai frumoasa, cea mai emotionanta – sa trimiti pe cineva la Olimpiada de la Londra pentru ca reprezinta spiritul Olimpic in esenta personalitatii sale – pe cine ai alege?

Renault, sponsor al echipei principal al Comitetului Olimpic Roman, cauta 100 de ambasadori ai valorilor olimpice, intr-o campanie foarte emotionanta.

***
m-am gindit mult cind am vazut campania (mi se pare minunat sa trimiti niste oameni obisnuiti la fata locului sa vada gimnastele sau canotorii sau scrimerii in competitie) cine ar merita sa mearga si as vrea sa va spun pe cine as fi trimis eu.

***
pentru mine, cea mai importanta valoare a olimpismului e fair play-ul, onestitatea in orice competitie. plecind de la acest atribut m-am gindit cine e cel mai onest, mai bun si mai cu bun simt om pe care-l stiu?

stiu sute de oameni, daca nu chiar mii, vreo citeva zeci s-ar incadra in profilul acesta, insa o persoana – cu mina pe inima – ar primi voturi de la alte zeci de oameni pentru onestitatea si fair play-ul ei.

e gata oricind sa-si lase proiectele ei ca sa te ajute pe tine, e gata oricind sa-ti faca o bucurie, e unul dintre cei mai buni oameni de PR din Ro si-a reusit sa ajunga aici prin munca ei sustinuta – asemeni perseverentei sportivilor – fara sa incalce niciodata regulile fair play-ului intr-o competitie profesionala.

asa ca daca m-ar lasa pe mine Renault sa trimit pe cineva la Londra, cineva care sa aiba in singe si-n caracter spiritul olimpic, as alege-o pe minunata Noemi Revnic care merita oricind o medalie de aur pentru fair play.

***

cum spuneam, Renault Romania, sponsor principal al Comitetului Olimpic şi Sportiv Roman la Jocurile Olimpice de la Londra, cauta 100 de ambasadori ai valorilor olimpice – 100 de oameni obisnuiti, care se ghideaza in viata lor dupa aceleasi valori ca si olimpicii romani care ne vor reprezenta la Londra prin excelenta, profesionalism si fair play.

participarea nu e cu recomandari, eu am dat acum un exemplu ca sa intelegi cum ar trebui sa fie persoana care se inscrie, dar daca – onest si realist, dar si fara modestie – stii ca ai o poveste de viata in care ai facut dovada de fair play, de profesionalism si excelenta intra in Clubul Olimpicilor Renault, spune-ti povestea si poti castiga una din cele 3 excursii la Londra si bilete la Jocurile Olimpice 2012.

***

mai sunt doar citeva zile din competitie  (pina pe 16 iulie) asa ca intra pe www.megane-olympic.ro si spune-ti povestea.

daca mergeti la Londra la JO, sunt sigura ca veti trai experienta vietii voastre.

*

P.S. eu m-am plimbat cu Renault Megane-ul in editie limitata pe care-l primesc cistigatorii medaliilor de argint la Olimpiada si, cum am mai scris, stiu ca oamenii din echipa Renault abia asteapta sa dea mai multe masini decit au estimat; medalii olimpice sa fie. (se dau Twingo, Megane si Latitude pentru bronz, argint si aur). Inscrieti-va in competitia www.megane-olympic.ro si puteti merge sa-i sustineti , ba din cite stiu, ii veti si cunoaste pe olimpicii nostri minunati, ceea ce e de nepretuit.

1687
bestfest1BESTFEST-ul lui Mako

BESTFEST-ul lui Mako

text de ANCA MACOVICIUC

B’ESTFEST 2012 a fost un balci de succes. De la parcul de distractii, cinematograful in aer liber (care arata foarte bine), scenele si costurile dedicate reprezentatiilor muzicale de diferite genuri, la Bungee Jumping, sarituri pe elastic sau cu bicicleta, corturi de adapostit danasatorii energici sau obositii de canicula, targul de haine si bijuterii, zona dedicata alimentarii ghiozdanului, eventul a adus lume felurita si experiente diverse. Dar mai are de rezolvat destule pana sa devina un super festival muzical in Europa. In primul rand sa nu mai faca proba de sunet pe scena de langa cea pe care are loc un concert…

Vama Veche s-a mutat pe islazul de la Tunari, Controlul si hipsterimea au fost ca acasa, rockerii si-au campat universul la scena Jagermeister, iar restul lumii a pendulat peste tot si a cedat in final pe iarba.

La niciunul din concertele din acest an, cu exceptia celor sustinute de Pulp, Suie Paparude, Subcarpati, Selah Sue, Royksopp, Caro Emerald, Dope DOD, poate si cateva momente la Garbage, n-a fost loc de vibratie. Ca peste tot, cei obisnuiti cu turismul concertistic au blamat neofitii care nu stiu sa se comporte, iar curiosii s-au distrat pe seama fanilor.

B’ESTFESTul meu a fost un balci de senzatii. Pentru ca am fost cu o parte din gasca simpatica de la TIFF, pentru ca m-am intalnit cu lume faina (ca in fiecare an, revad aici cunostinte, fosti colegi de munca, fosti vecini sau fosti colegi de facultate ori amici de peste tot de prin tara), pentru ca am avut ocazia sa vad live trupe care imi plac (in special Royksopp care-s niste senzationali), sa ma bucur de succesul unor trupe care canta in romana de rup si stiu sa relationeze cu publicul (Subcarpati si Suie).

Da, sunt o norocoasa – n-am trait experienta cozilor infernale, a aglomeratiei din autobuz, si nu m-am enervat prea tare din cauza preturilor la mancare (ca mi-a fost bine cu Bacania Veche) sau la bauturi (ca apa era juma’ de jeton), dar mi-as fi dorit sa vad ceva din spiritul de gasca de alta data (probabil asta mai functioneaza in primele randuri, printre fanii care nu se cunosc intre ei, dar leaga o super prietenie muzicala). Una peste alta, imi pormit ca la anul merg la sala inainte de B’ESTFEST sa am mai multa energie:)

***
Anca Mako – este prezentatoarea si producatoarea matinalului Radio21, face parte din echipa TIFF Romania

1530
intouchables-491342lcel mai frumos film de anul acesta: Intouchables

cel mai frumos film de anul acesta: Intouchables

toata perioada in care am documentat articolul despre Mihai Bendeac, m-am gindit la filmul asta. actorul care -l joaca pe Dress are un parcurs profesional asemanator cu al lui, plus calea pe care o urmeaza filmul – prietenia dintre doi barbati din doua lumi diferite – putea fi o solutie pentru structura textului. Bendeac e f bun prieten cu Dan Mihaescu si m-am invirtit mult pe linga informatiile despre prietenia lor, asa ca era usor sa imi amintesc de film.

am renuntat la idee cind am gasit un alt unghi (voi scrie zilele astea un making of pt acel articol), dar tot simteam nevoia sa revad filmul.

***
pentru cei care studiaza structuri pentru texte, tehnici de scris, dar si pentru cei care vor sa se bucure sa rida sau , pe alocuri, sa se emotioneze, filmul asta, Intouchable, e o necesitate.

e un mix minunat de umor cu umanitate si emotie. iar actorii sunt… wowwww.
daca nu l-ati vazut, trebuie sa-l vedeti; daca l-ati vazut purtati de poveste, intorceti-va la el ca sa-i urmariti structura narativa

***
am vazut filmul singura in sala, la Cinema City Sun Plaza. nu credeam ca se poate sa vezi filmul platind bilet si sa fii singur in sala (de obicei cinematografele functioneaza cu minim 5 spectatori).
deci, Cinema City Sun Plaza e cel mai safe cinematograf: daca filmul e in program, incepe fix la ora anuntata, indiferent citi spectatori sunt in sala.
i-am iubit ca m-au lasat sa vad filmul, desi eram singura. si nu, nu mi-am spus numele si nici nu sunt asa de celebra incit sa apara o exceptie mareata pt mine.

4709
picsay-1341820936Prima fraza – un sfat pt bloggeri

Prima fraza – un sfat pt bloggeri

Prima fraza/propozitie e unul dintre cele mai importante lucruri intr-un text. Iata citeva exemple din carti alese la intimplare

“Am fost asa de bucuros ca nu am murit in ziua aceea, incit am facut din ea noua mea zi de nastere.” Alan Alda, Sensul vietii intr-un pahar cu apa (humanitas)

“M-am nascut si am crescut intr-un apartament micut, cu tavanul scund, aflat la parter”. Amos Oz, Poveste despre dragoste si intuneric (humanitas)

“Astfel isi incepu intr-o seara, pe chei, batrinul povestitor Cecco povestirea:” Hermann Hesse, Pe urmele visului  (rao)

“Dupa ce zgomotul repetitiei generale se stinse cu totul, cei din trupa Laurel Players ramasera fara altceva de facut decit sa stea acolo, tacuti si neajutorati, clipind catre reflectoarele aulei goale.” Richard yates, The revolutionary Road (Vellant)

“Draga Dumnezeu,

Pe mine ma cheama Oscar, am zece ani, am dat foc pisicii, ciinelui si casei (cred ca s-au prajit chiar si pestisorii rosii din borcan), iar asta e prima scrisoare pe care ti-o trimit, fiiindca pina acum n-am avut timp din pricina scolii.” Eric Emmanuel Schmitt, Oscar si tanti Roz (Humanitas).

“Iata ce s-a intimplat. Intr-o noapte calma si intunecata din iunie 1941, sergentul pilot Thomas prosser iesise la braconaj deasupra nordului Frantei.” Julian Barnes, Privind in soare (Nemira)

***

nu-i asa ca doriti sa stiti care e povestea de mai departe, in fiecare dintre aceste cazuri?

prima propozitie / fraza a unui text te baga-n poveste, te face curios, iti da ritmul a ceea ce urmeaza si te face sa te decizi “citesc sau nu mai departe?”

***

de ce consumati paragrafe intregi la inceputurile textelor voastre povestind cit de mult v-ati chinuit sa scrieti ceea ce va urma, cit de mult va doreati sa scrieti ceea ce vom citi, cite pahare de apa ati baut cit ati scris ceea ce citim ?

sigur, scriitorii petrec zile in sir gindindu-se care va fi prima fraza a romanului lor, dar noi cu un pic de atentie putem salva mult din timpul celor care ne citesc. cu un simplu delete al paragrafelor introductive, alea in care noi nu ne hotarisem inca despre ce sa scriem asa ca descriam aiureli.

timpul celui care ne citeste e cel mai valoros lucru pe care noi il exploatam. dupa aceea intervin emotiile /curiozitatea. folositi cum trebuie prima fraza/propozitie.

5351
picsay-1341776091un loft din New York

un loft din New York

asta e o casa din New York. nu e din reviste, am fost acolo, fotografiile sunt facute cu telefonul.

in tavan e un geam urias prin care vezi terasa de la Empire State Bulding

in casa asta am petrecut ultima zi a anului trecut, n-as putea sa locuiesc in ea anul asta?:) sau intr-una similara din Bucuresti, nu m-as supara.

imi faceam curat in telefon si-am dat peste fotografiile acestea, asa ca m-am gindit sa vi le arat.

romanii se streseaza sa adune obiecte noi in casa, cit mai multe, cit mai mari. loftul asta care era cit 2 apartamente – o hala, treceai dintr-o “camera” in alta – avea doua colturi cu canapele si fotolii, un loc cu masa si scaune, o baie si o bucatarie. toate mobilier f f f vechi

4364
bestfest1La Bestfest pentru mine a fost Christmas

La Bestfest pentru mine a fost Christmas

text de Catalin Anchidin

Nu îmi place vara și toată lumea știe despre mine acest lucru. Nu știu dacă faptul că am fost născut iarna are legătură sau nu cu conflictul meu direct cu căldura dar clar nu mă simt cel mai bine în această perioadă a anului.


Sunt doar puține momente în care admit că mă bucur că e vară. Unul dintre ele: Bestfest. E festivalul în care m-am îndrăgostit de Roisin Murphy, am cântat până am răgușit la Kaiser Chiefs, am dansat până la epuizare la The Killers sau am stat stană de piatră fascinat de Moby. De fiecare dată în primul rând.

Anul acesta cei care m-au făcut să mă prind de gard, și să stau lipit de el de pe la 8 jumătate seara (deși concertul începea la ora 00:00) au fost nordicii de la Royksopp. Și a meritat. Svein Berge, Torbjorn Brundtland și Anneli Drecker au făcut de departe cel mai tare show pe scena Bestfest 2012.

Atmosferă electro, lumini senzaționale, ritmuri demențiale, costume incredibile și un live de excepție, acestea au fost elementele cu care Royksopp a vrăjit publicul. Apariția solistei, Anneli Drecker, era de fiecare dată o nebunie: o voce puternică, mișcări senzuale și outfit-uri de senzație.

Au fost trei bis-uri, din care unul sunt mândru că s-a întâmplat și datorită pancartei mele Vodafone pe care scria “We want more” și pe care Torbjorn Brundtland a remarcat-o și a venit mai aproape să o citească.


Abia aștept să văd line-up-ul de anul viitor când aș vrea ca vara să-mi fie făcută mai suportabilă cu Bjork 🙂

***

Catalin Anchidin este Special Events Coordonator Parada Film, Corporate Relations Manager NexT FILM FESTIVAL

1865
jurnal7 iulie – oameni pe care i-am intilnit

7 iulie – oameni pe care i-am intilnit

Sanziana Pop – a fost colega mea la Tabu si-o sa tin minte toata viata mea cum, cind a venit la interviu si am inteles ca e mult mai bine pregatita decit job-ul de content manager pt site la care aplica, am intrebat-o de trei ori “esti sigura ca nu o sa fii frustrata ca scrii lucruri soft?”, iar ea mi-a raspuns de fiecare data cu voce timida “sigur, nu”.

de trei saptamini a inaugurat blogul visuell.ro care uneste intr-un mod minunat cunostiintele ei despre stilism, design, decoratiuni ( e printre putinii romani care au facut scoala pentru decorat vitrine, la Paris), dar si cele de marketing invatate pe vremea cind lucra la site-ul revistei. blogul are si un magazin cu obiecte create de ea din care a vindut peste 15 item-uri in 3 saptamini de la lansare!!! (vbm de un blog care nu exista la 1 iunie si care a fost promovat doar online)

succesul blogului i-a adus lumina, la propriu pe fatza, dar a facut-o sa constientizeze si ca “cele mai mari razboaie sunt in mintea noastra, nu in afara ei”

“n-am mai multi bani decit acum 2 luni, n-am mai multe proiecte in lucru, dar am multa energie si o multime de idei pentru blog”

Sanziana ma enerveaza ca nu se lauda cu ceea ce munceste… am mai scris aici despre vitrinele ID Sarrieri pe care le-a decorat sau despre scenografia emisiunii X factor pe care a avut-o in grija, dar sper sa scrie ea cindva despre filmele mari la care a lucrat si cum a fost sa lucreze om la om pe tot terenul cu Diane Kruger.

***

Catalin Anchidin. – pe el il stiti pentru ca scrie si aici pe blog, plus ca am mai povestit despre cum a debutat in cinematografie in rolul mortului in filmul Toata lumea din familia noastra. intre timp a mai facut o reclama si- a mai jucat in doua filme. ceea ce nu stiti, dar o sa va prindeti din textele lui aici pe blog, e ca are un umor teribil de acid si daca intri in raza lui de actiune, te mistocareste de rizi si tu de propriile-ti defecte.

miine ne scrie sigur despre B’estfest:)

2219
jurnal6 iulie – oameni pe care i-am intilnit

6 iulie – oameni pe care i-am intilnit

sunt in urma cu notitele despre oamenii pe care i-am intinit. sa recuperam

vineri 6 iulie a fost o zi cu doua activitati importante, una dimineata la Sibiu, alta seara la Bucuresti.

la sibiu am fost in fata a 250 de manageri, la o conferinta, n-am sa scriu despre ei acum , ci – sper ca voi avea curind un ok – cind am sa va spun o incredibila poveste de viata…

dincolo de ei…

***

Ludmila Tones ( PR Manager, McCann Erickson) – o stiu pe Ludmila de cind era un junior in companie; e una dintre cele mai hardworking persoane pe care le cunosc si , lucru rar la oameni, e genul de persoana care  chiar apreciaza munca celorlalti. poate si pentru ca si ea munceste mult. pt mine e un mister cum reuseste sa imbine munca si restul vietii ei, sa mai aiba timp pentru prietenii ei parasutisti sau pentru sora ei (care scrie travel, deci calatoreste mult)

***

Nea Nicu – a fost bucatar la cele mai mari hoteluri din Sibiu (inclusiv la Hilton), dar pentru ca in ultima vreme il plateau cu intirziere si nu cit isi dorea el, s-a apucat de taximetrie. se trezeste in fiecare zi la 4.30 si pleaca la munca. face asta de la 16 ani, fara pauza. pe vremea lui Ceausescu a cistigat concursuri de arta culinara “cind venea 1 octombrie stiai ca in 2 saptamini aveai competitie . ziua lucrai in restaurant, noaptea pregateai preparatele, apoi mincarurile, pentru competitie.” i- a gatit si lui Nicu Ceausescu “era un om bun. daca trecea un tir cu oua prin Sibiu, il oprea sa avem noi; daca treceau doua, oprea unul si lasa restul pentru altii. cred daca ar fi locuit in Sibiu dupa Revolutie, nimeni nu i-ar fi facut rau.” Nea Nelu a cistigat si competitii de gatit in Germania.

– de ce n-ati plecat din tara?

– unii oameni nu sunt facuti sa plece. m-am gindit mult, dar… mi-ar fi lipsit vecinul meu. cu el fac gratar duminica, cu el ma duc la piata, cu el vad meciurile. in strainatate oamenii-s mai reci.

la 3 ani, Nea Nicu s-a oparit pe mina dreapta care poarta si acum pe toata lungimea ei urmele unei arsuri profunde. “am fost necajit, dar nu ma las”

(cu Nea Nicu am venit in masina 4 ore, poate ii voi scrie povestea pe larg intr-o zi)

***

seara am fost la Corbeanca la o cina foarte speciala , al fresco, la invitatia Peroni Nastro Azzurro.

printre invitati Monica Birladeanu, Andreea Raicu, Oana Igrisan si Bogdan Dumitrache, Mirela Bucovicean, Mihaela Bilic, Mihai Albu, redactor sefi de reviste glossy, dar si cei care au muncit la proiectul Colaborazzioni (Ana Wagner, Adrian Oianu, Roberto del Sena, plus ajutoarele lor  – Alex Moise pentru Adrian Oianu, Cristina Mazilu pt Roberto, iar eu pt Ana Wagner)

n-am sa scriu despre toti cite o poveste, pentru ca mai am timp pentru asta. acum aleg doar doua nume.

***

Alex Moise – impreuna cu doi colegi de liceu si-a facut o afacere cu haine de barbati sur mesure si un blog (http://dappergents.ro/) in care le demonstreaza cu tact barbatilor ca se pot imbraca oricind cu stil.

– cum v-a venit ideea?

– eram pasionati de vestimentatie. in liceu ne-am prins ca toti citim despre asta, ca suntem preocupati de aceasta tema.

– dar a fost vreun profesor care v-a ghidat , care va povestea la scoala despre moda?

– nu. de ce trebuie intotdeauna sa fie cineva care sa te ghideze?!

***

Monica Jitariuc (The Practice) – sora mai mare a Ludmilei cu care am inceput povestile de astazi. e genul de persoana care – cum i-am spus si ei – si daca o pui sa culeaga grinele de pe un cimp, va gasi ceva care sa fie aranjat, perfectionat, iar la sfirsit recolta ei va fi cea mai frumoasa pentru ca a stat sa culeaga orice bob de griu. face cele mai misto brief-uri din lume, cind lucrezi la un proiect cu ea, stii in orice moment ce ai de facut: iti apare frumos colorat intr-un mail orice detaliu.

are o fetita simpatica de 4 ani pe care a dus-o la concertul Robin and the Backstabbers si care a intrebat-o la sfirsit “nu-i facem un cadou pentru ca a cintat asa de frumos? primesc bani pentru concertul asta?” habar nu are cum de s-a gindit aia mica la rasplata artistilor, nu discutasera niciodata despre asta…

1978
id sarriericel mai frumos costum de baie din lume

cel mai frumos costum de baie din lume

l-am vazut intr-un anunt de concurs al revistei Harper’s Bazaar. nu credeam ca e romanesc. apoi am vazut ca acel concurs e in parteneriat cu ID Sarrieri, deci costumul era creat in Romania.

am intrebat-o pe Noemi daca exista la vinzare la The Place (nu era pe site-ul ID Sarrieri) si ea mi-a raspuns “ma interesez”. peste 2 saptamini a venit un mesaj pe mail de la ea in care imi spunea ca doamnele minunate de la ID Sarrieri, Veronica Turza si Gabi Lapadat s-au gindit sa mi-l faca cadou.

multumesc multumesc multumesc

apoi a venit frumos ambalat…

intr-o cutie…

invelit in hirtie ca de matase…

este superb finistat, este dintr-un material minunat, nu doar ca arata demential; e un bleumarin navy… o bucurie

singurul motiv pentru care acum nu urmeaza o fotografie cu mine in costum de baie este gindul ca respectiva fotografie – cu o duduie in costum de baie fotografiata in casa, pt ca n-am ajuns inca la piscina – ar fi nepotrivita cu eleganta costumului si rafinamentul lui. (ar fi pentru alte site-uri. oricum n-am nici mileuri, nici soba de teracota acasa ca-n pozele cu duduile de pe site-urile funny)

asa ca iata o fotografie din catalogul ID Sarrieri

de miine ma duc la piscina, la 7 dimineata. si nu, nu va aparea un filmulet “Cristina’s life”

Vero si Gabi, va multumesc din suflet si sper sa va pot bucura si eu pe voi macar la fel de mult cit imensa bucurie pe care mi-ati facut-o cu acest cadou.

Si multumesc Noemi. stiu sigur ca ai si tu o contributie la asta, dar eu acum iti multumesc pentru ca existi aici printre noi. pur si simplu.

600x360Concurs pentru pasionatii de design

Concurs pentru pasionatii de design

Daca sunteti pasionati de obiecte de design, de lucruri frumoase facute cu suflet, trebuie sa va spun ca prietena mea Sanziana are pe blogul ei un concurs cu obiecte create chiar de ea…

sa fie clar: acestea-s obiectele

ce trebuie sa faceti ca sa cistigati aceste frumoase obiecte (scaunul e preferatul meu), aflat pe blogul Sanzianei , Visuell.ro

1568

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!