Monthly Archives : February 2014

borisun film de vazut in an electoral si cu Olimpiada la rusi

un film de vazut in an electoral si cu Olimpiada la rusi

anul asta o sa fie greu pentru orice cetatean spectator al activitatii politice.

o sa simtim manipulari, o sa vedem lovituri sub centura, o sa auzim din nou injuraturi ca forma de dialog intre persoane care s-ar descrie educat- elevate.

multe dintre smecheriile in comunicarea din campania electorala pentru prezindentiale se vor face cu participarea experitilor americani; am avut in fiecare an electoral experti american care au lucrat pentru diversi camdidati.

cum zilele astea suntem cu ochii pe rusia si facem misto de Putin si de megalomania lui, va recomand cu drag un film care are legatura cu anul electoral si este despre trei baieti foarte foarte destepti care l-au scos pe Boris Yeltzin presedinte cind nimeni nu-i mai dadea nicio sansa.

filmul e inspirat din realitate, cei trei baieti destepti au fost subiectul unui cover story in iunie 1996 in revista TIME. cind va uitati la film ginditi-va ca noi, ca natie, avem o educatie si un comportament rusesc. amintiti-va asta pese citeva luni in campania electorala pentru prezindentiale.

1748
florentatraveo.ro – pe unde voi calatori eu anul asta

traveo.ro – pe unde voi calatori eu anul asta

nu mai departe de acum 2 saptamini fiind consemnata in casa dupa un incident cu cazatura pe gheata, am avut timp sa calatoresc cu gindul prin locurile in care as dori sa ajung anul asta.

asa am ajuns la doua destinatii in care n-am fost: Lisabona si Florenta (in Florenta am fost o jumatate de zi, dar nu se pune pentru ca e de mers mult dupa Michelangelo pe acolo:) )

la citeva zile, Cristina Foarfa m-a anuntat ca tocmai ce se lanseaza un portal de calatorii care e mai special decit toate cele pe care le avem pina acum pentru ca ii poti da bugetul pe care vrei sa-l cheltuiesti, zonele pe unde vrei sa ajungi sau cam ce activitati vrei sa ai pe acolo si un motoras de cautare face treaba pentru tine.

site-ul se numeste traveo.ro si m-am jucat putin cu el, asa ca destinatiile mele mult dorite sunt aproape bookuite. am o problema cu Florenta pentru ca nu e zbor direct si pauzele de escala sunt mari, asa ca inca mai cercetez daca nu ar fi util sa iau un tren de la Roma spre Florenta, dar aceste doua destinatii vor fi pe lista mea de lucruri bifate la sfirsitul anului.

*
am mai scris despre jocul pe care eu il numesc SEXUL ORASELOR – cind dau chip de om si personalitate corespunzatoare fiecarui oras pe care-l vizitez. pentru mine, in jumatatea aceea de zi in care am vizitat Florenta, orasul era un domn.

tatal dinstinsului din fotografie🙂

3165
Heineken_PR_Lady_Teaser_Color_Corrected_1-H264_high-24controversa: cu barba, fara barba, dar cu “real men”

controversa: cu barba, fara barba, dar cu “real men”

de citeva zile circula pe net fotografii cu Andi Moisescu, Cristi Manafu, Cristi China toti cu un nou look, cu barba.
fotografiile au fost parte din teasingul unei campanii care vorbeste intr-un mod amuzant despre cum in fiecare barbat e un om legendar.

baietii s-au simtit parte din trupa ABBA (ma rog, bArBBA) si s-au distrat foarte tare la realizarea fotografiilor cind unul dintre putinii peruchieri pe care ii mai are RO, le-a schimbat drastic look-ul (si domnul peruchier e legendar, a lucrat printre altele pentru Cold Mountain, dar va spun povesti despre el zilele viitoare)

in spotul Heineken – Odyssey – pe care-l vedeti si pe tv-uri e un super erou – un domn barbos – care face tot felul de lucruri – de la salturi spectaculoase la miscari geniale de dans latino, de la aruncare la punct fix pina la vorbit cu pasarile sau dezbracat viteza.

partea simpatica la spot este ca desi domnul pare ca e unul si acelasi, pentru fiecare dintre aptitudinile spectaculoase a fost folosit un alt barbat… care nu e model si nu s-au folosit trucaje pentru filmare/montare…
adica un “real man”.

ai nostri au vrut si ei in spot (au zis ca sunt barbati legendari la uitatul lucrurilor, la facut dezordine si alte asemenea aptitudini), asa ca si-au pus barba… si evident ca au generat reactii multe in online cu “e fake”/”nu e fake”.

la fel s-a intimplat si cu spotul Heineken – oamenii nu au crezut ca e facut cu real men… ca barbatii aia din clip chiar stiu sa faca toate acele giumbuslucruri.

asa ca Heineken a raspuns comentariilor printr-unul dintre cei mai inalti oficiali ai sai: directoarea departamentului de comunicare, Sandrine Huijgen: “După ce am văzut comentariile despre noul spot, The Odyssey, am vrut să arătăm că nu există granițe între real și fals și să demonstrăm că oamenii obișnuiți au calități unice și că fiecare este legendar în felul său.”

Si ca sa arate ca nu glumeste, una dintre subalternele sale i-a pus pe domnii respectivi sa faca din nou giumbuslucrurile.

acest spot simpatic – Odyssey – este o continuare a campaniei “Legends”, in care protagonistii sunt provocati sa isi descopere limitele si sa le depașeasca.

si da, stiu ca si amicii mei Moisescu, Chinezu si Manafu – cu sau fara barba – sunt si ei legendari… in felul lor.

3063
heavenzona de confort in fata mortii

zona de confort in fata mortii

astazi am voluntariat pe Salvare intr-un proiect initiat de Asociatia Societatii de Salvare Bucuresti, proiect care se numeste “Exista un erou in fiecare dintre noi” in care orice cetatean poate invata cursuri de prim ajutor si poate deveni voluntar al Societatii de Ambulanta Bucuresti. detalii aici

am sa scriu pe larg despre asta zilele viitoare, acum doar o intimplare pe care am realizat-o putin mai devreme in timp ce faceam “debrief” cu lucrurile de peste zi intr-o discutie cu un prieten.

*

unul dintre cazurile la care am ajuns a fost comunicat prin statie cu “stare de inconstienta”.

soferul ambulantier, Florin Popescu, a pornit sirena si-am mers cit mai repede la adresa.
acolo medicul George Carniciu (care nu e doar medic pe Salvare, ci si profesor in cadrul programului de voluntariat), impreuna cu asistenta lui, Tomita Jianu, au avut nevoie de citeva secunde sa constate ca pacientul decedase.
de citeva ore, 5-6 minimum.

eu am iesit din casa odata cu asistenta si ambulantierul care duceau aparatura inapoi la ambulanta (luasera din masina aparate de resuscitare, monitoare, truse cu medicamente), medicul a ramas cu un prieten al decedatului (cel care-l descoperise cind venise sa faca un gratar de duminica) sa afle detalii si sa completeze actele.

a venit si el peste citeva minute la masina sa ne anunte ca a chemat politia pentru ca ei trebuie sa faca formalitatile; decedatul nu avea rude in tara, era singur si era nevoie de politie pentru a decide daca e o moarte suspecta sau nu, daca il trimit la medicul legist sau nu.

“ai gasit o luminare?”, a intrebat asistenta
“da, i-am aprins una, am gasit pe o masa”, a raspuns medicul.

si in timp ce ei conversau despre acte si pasii urmatori, eu am inceput sa scriu un mesaj pentru prietenii mei:
“melodia cu care ii suna telefonul asistentei e “asa, si” de la VUNK”.

cel mai banal si mai frivol lucru in contextul acela.
in plus, remarcasem soneria telefonului de mai bine de o ora, dar nu ma gindisem sa anunt pe nimeni pina cind nu am fost intr-o situatie de maxim disconfort.

i-am anuntat si pe baietii de la VUNK, pe grupul nostru comun de discutii, ei mi-au trimis emoticoane cu zimbete stiind ca imi place coincidenta (dintre milioanele de sunete cu care ar fi putut sa-i sune asistentei telefonul, era tocmai un cintec VUNK), dar nu am realizat atunci ca am inceput sa vorbesc cu “ai mei” in momentul in care in jur se vorbea si se vedea moartea.

abia acum seara, mi-am dat seama ca in minutele acelea de asteptare tensionata imi cautam un sprijin. ma duceam intr-o zona de confort pentru ca ma aflam in fata mortii.

*
filmul zilei de astazi si lectiile pe care le-am invatat le veti putea citi in citeva zile, aici, pe blog

1928
re brandingcu sufletul la vedere

cu sufletul la vedere

crestem comparindu-ne cu altii…

pina la 4-5 ani ne dorim sa fim parinti si ne jucam cu papusile “de-a mama si de-a tata” pentru ca cel mai apropiat exemplu de viata, de orice fel de viata, sunt parintii nostri.

ajungem la scoala si ne uitam la colegii de clasa: unii raspund mai repede decit noi, altii zimbesc mai mult decit noi, altii se imbraca mai bine decit noi. si ne dorim toate astea pentru ca ei sunt modelul de viata pe care -l vedem cel mai des, dupa parintii nostri.

apoi vin jocurile, filmele animate, apoi clipurile muzicale; daca avem noroc, vin si cartile, si altfel de filme, si altfel de carti, si altfel de prieteni mai mari sau mai mici, mai inspirati, mai vii, mai altfel decit noi.

din toate luam ceva
– un model de frumusete cu care ne comparam incercind sa-l copiem ca sa-l atingem fie si ca o adiere
– un model de comportament pe care-l copiem incercind sa ascundem ce credem ca ne dezavantajeaza
– un model de stil de viata care speram sa ne faca fericiti pentru ca pare ca-i face fericiti pe altii

dar cu o asa avalansa de informatii uitam sa ne mai intrebam: ok, si eu – esenta personalitatii mele, dezgolita de ego si afisata cu smerenie – unde sunt?

daca avem noroc sa ne punem intrebarea asta, ajungem fata in fata. cu noi.

daca n-avem norocul asta inainte de intilnirile importante, ajungem oricum fata in fata cu Celalalt.
si ne comparam cu ce ne imaginam ca e modelul de frumusete, comportament, stil de viata al celuilalt ca sa fim “potriviti”.
si o luam de la capat, ca la 4-5 ani, copiind modelele pe care le-am vazut la parintii nostri.

*
recunosti oamenii care au stat fata in fata cu ei macar o data dupa cum le sta sufletul.

ii vezi dupa trup. unii stau chirciti, cu umerii adusi si pare ca le e teama ca, nu care cumva, sa le iasa sufletul din piept; altii stau drepti si relaxati, fara sa fie niciun fel de mindrie in atitudinea lor, cu sufletul la vedere.

***
We begin by coveting what we see every day. Hannibal Lecter

2548
tonight-show-jay-leno-tears.jpgLacrimile lui Jay Leno

Lacrimile lui Jay Leno

joi a fost ultimul The Jay Leno Show. dupa mai bine de 20 de ani, unul dintre cei mai mari moderatori de emisiuni de televiziune s-a retras din programul care ii purta numele. a plecat nu pentru ca s-a gindit sa se pensioneze, ci pentru ca managementul statiei a dorit o gazda mai tinara, ca sa cistige o audienta mai tinara si sa creasca ratingurile.

se stia inca din aprilie anul trecut ca Jay Leno va pleca acum inaintea Jocurilor Olimpice de iarna pentru ca la casele mari – cu audienta de 17 milioane (cit a avut show-ul lui Leno in epoca lui de glorie) – lucrurile se fac din timp.

in emisiunea lui Leno au fost toate vedetele mari ale lumii, presedinti de state, sportivi, inventatori. cam jumatate din wikipedia contemporana a stat in fata lui Leno pe fotoliu si s-a conversat cu el. in termeni de jurnalism si de tehnica interviului, Leno i-a invatat pe cei mai multi moderatori de emisiuni de divertisment cu interviuri cam cum sta treaba.

in urma  cu 4 ani a mai plecat o data de la NBC, televiziunea care-i gazduia programul, ca urmare a unor dispute cu Conan O’Brian – un coleg de breasla mai tinar si cu audienta comparabila.

joi Leno a plecat de la show-ul pe care l-a facut atit de multi ani si, in monologul lui final (altul decit celebrele monologuri de deschidere in care stirile politice erau ironizate crunt) a povestit despre familie. familia pe care si-a facut-o in cei 22 de ani de munca alaturi de niste oameni care au muncit pentru el, dar care nu s-au vazut niciodata pe ecran.

si in discursul asta, dincolo de povestea mortii parintilor si a fratilor lui, printre cuvinte si priviri e tristetea unui om care pleaca pentru ca trebuie sa vina un altul mai tinar.

acum 30 de ani aceasta situatie n-ar fi fost nici macar gindita, darmite posibila. cele mai mari gazde ale show=urilor de televiziune americane au ramas la pupitru pina cind au murit. asa erau vremurile atunci, acum… dinamica publicului, goana dupa audienta care inseamna bani, incep sa schimbe lucrurile.

discursul lui Leno e si despre asta chiar daca nu rosteste niciun cuvint in aceasta directie, iata-l mai jos.


 

in urma cu citeva luni Hollywood Reporter anunta ca CNN isi doreste ca Leno sa fie unul dintre crainicii sai. sa citeasca stiri adica. nu a fost confirmata sau infirmata informatia

aceasta era echipa lui Jay Leno

later edit:
aici secventa din show cind super vedete au venit si i-au cintat de la revedere; printre ele Oprah si Sheryl Crow

2300
MalvenskyDragostea in reduceri de sezon, in  sondaje si intr-un curs de makeover

Dragostea in reduceri de sezon, in sondaje si intr-un curs de makeover

text de Noemi Revnic

Dragii mei,

A fost o vreme in care Valentine’s Day imi dadea o stare de lesin ciudata, o fobie pentru culoarea rosie si chiar imi purtam cu mandrie aceasta inchipuire “hipstereasca”.

Apoi am inceput sa ma obisnuiesc cu ziua de 14 februarie si sa mi se para chiar simpatice constelatiile de inimi, reducerile de sezon, vitrinele “insangerate” duios si ofertele de cine romantice din HORECA.

Am adunat pentru voi astazi cateva stiri ce contin reduceri, lansari de februarie si o veste care m-a bucurat mult (o las pentru marele final).

Asadar: Infinity by Malvensky este cea mai recenta colectie a Malvinei  Cervenschi, o dedicatie speciala facuta tuturor indragostitilor. Bratarile si inelele pot fi admirate si cumparate deja din showroom-ul Malvensky (strada Dr Burghelea 14), de pe site-ul  www.malvensky.com si de pe pagina oficiala de Facebook Malvensky Charms.

Centrofarm anunta in perioada 1 februarie – 31 martie reduceri si oferte interesante pentru game intregi de produse de ingrijire. Va recomand Caudalie Body Care, este unul dintre brandurile mele preferate si face adevarate minuni.

Prietenii cei simpatici de la Superjeans ne asteapta cu reduceri apetisante pe site si in magazinul nou deschis la finele anului trecut. Am fost acolo si va recomand jeansii boyfriend, aveti de unde alege.

Iar atelierul Venerei Arapu va fi deschis sambata aceasta, intre 10:00 – 20:00 pentru un sale de sezon care merita onorat.

Daca va aflati intr-o perioada in care deschideti dulapul si sunteti in pana de idei de styling, prietenii mei Ana Morodan si Ovidiu Buta va asteapta la o noua sesiune de speedchange cu un trailer incitant:

“Cum sa-l cuceresti in 5 minute ?
Ovidiu Buta si Ana Morodan spun tot ce stiu despre arta seductiei si flirtului din…garderoba”. 5 minute incepe pe 15 februarie, mai mule detalii pentru inscriere gasiti aici: https://www.facebook.com/in5minute

Si acum, doamnelor si domnilor, amica mea Cristina Foarfa mi-a dat aceasta veste acum doua zile: Pe Bookaholic.ro, 2323 de cititori au votat cea mai bună carte scrisă de un autor român, apărută în 2013. Câștigător este volumul Cimitirul, de Adrian Teleșpan, urmat de Nesfârșesc de Iv cel Naiv și de Lunetistul de Marin Mălaicu-Hondrari. Sondajul a fost realizat in perioada 17 ianuarie-3 februarie, pentru categoriile roman, proza scurta si poezie, dintr-o lista de 153 de volume, dintre care 62 de poezie, 26 de proza scurta si 65 de romane. Cum va spuneam, Adrian Telespan este autorul romanului Cimitirul, pe care l-am citit cu vreo 4 luni inainte de a fi publicat, carte care mi-a placut mult si care se afla in topul meu 3 carti citite anul trecut (am citit mai mult de 3 carti, sa stiti).

Cu acestea find spuse, sa aveti un weekend minunat, sa fiti buni si sa radeti mult.

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1936
fishhunterBARBATI: alarma pt pesti

BARBATI: alarma pt pesti

joia prietenii mei barbati isi arata pasiunile si aspiratiile si prostiile pe care le doresc de pe site-uri din lumea intreaga.

e deja o veselie la mine in gasca pentru ca baietii, profitind de anonimatul pe care-l asigur, imi trimit toate aiurelile pamintului.

ca acest obiect  care e o alarma care iti arata la ce distanta de tine se afla in apa un peste.

banuiesc ca pentru pescari e o mare smekerie, nici nu costa foarte mult 230 de dolari:)) si se poate cumpara de aici.

sa ma anuntati daca isi cumpara cineva alarma pentru pestele din apa.

The floating, Bluetooth Fish Hunter ties right onto your line like a bobber and uses internal sensors to read the topography of the lake bottom down to 120-feet, and from the screen on your phone, you can also see exactly where the fish are.

1735
neon_sign_batmanBarbati: veioza batman :)

Barbati: veioza batman :)

din categoria ce si-ar cumpara barbatii fara sa se stie ca ei si-au cumparat asa ceva, iata aceasta veioza cu logo-ul lui Batman din neon.

domnul care mi-a trimis link la obiect a zis ca s-ar bucura sa primeasca asa ceva de ziua lui si e om foarte serios, director intr-o banca:)

costa 30 de lire si poate fi cumparata de aici.

1982
penne-siciliene-cu-crevetice am mincat dupa ce-am terminat cu Oshawa

ce am mincat dupa ce-am terminat cu Oshawa

pentru cei care nu stiu, Oshawa este o cura detox in care maninci doar griu, hrisca, mei si orez, fierte sau coapte. sau cum te taie capul. ai voie sa folosesti sare si apa. atit.

cura tine 10 zile si este rai curat pentru corp si minte, e o lectie minunata despre cum ne influenteaza energia ceea ce mincam. am scris despre cura aici.

*

am terminat de tinut cura miercurea trecuta si multa lume m-a intrebat ce am mincat prima data si prima data dupa aceasta aventura (trebuie sa recunosc ca nu mi s-a parut greu de tinut, mi-a fost pofta de vinul roshu si de portocale, dar am supravietuit 10 zile, nu era ca si cum n-as mai fi mincat niciodata portocale sau n-as mai fi baut vin)

prima mincare pe care am pregatit-o a fost o supa crema de linte, cu seminte de susan. asta pentru ca nu aveam foarte multe alte alimente in casa (stiam ca 10 zile manic hrisca si griu, asa ca am profitat sa fac curat inainte in toate proviziile) si era frig si zapada foarte mare si nu voiam sa ies la cumparaturi.

urmatoarea masa a fost… cartofi prajiti de la McDonald’s , pentru ca mi-era pofta de cartofi prajiti (nu sariti sa protestati, cind e vorba de cartofi prajiti cei de la McDo sunt mai sanatosi decit cei pe care-i facem acasa, am sa scriu curind despre asta pentru ca de o jumatate de an tot vreau sa scriu cum se fac cartofii de la McDo. am fost la una dintre fabricile lor de pregatit cartofi si stiu cum se fac)

apoi a fost o iahnie de fasole cu cirnati pe care am gatit-o acasa, din nou pentru ca mi-era foarte pofta. cirnatii au fost de casa, ardelenesti, adusi de la mama unui prieten.

dupa care am intrat in ritm normal: mult peste, fructe de mare;

am pastrat in alimentatie turtele din tarite de griu cu faina de mei,ovaz sau hrisca pe care le prepar in fiecare dimineata (miroase minunat in casa cind coci piine), doar ca de data asta folosesc drojdie si o multime de condimente: oregano, busuioc, curry dulce , susan, mac etc

duminica la prinz am gatit pentru citiva prieteni ceva ce imi imaginam ca e bun inca din timpul curei de detox: mei fiert cu putin ulei de masline, legume gratinate cu brinzade capra si seminte de susan, sos de soia, piinici de ovaz si hrisca in care erau ceva urme de oregano si curry dulce.

acum in bucatarie se pregatesc niste penne siciliene cu creveti, cu un sos cu whiskey.

*

mi-am pastrat energia de dupa detox, ma simt foarte bine si foarte usoara.

aaaa, am uitat: aproape la toate mesele am baut cite un pahar de vin roshu:) cu exceptia micului dejun, desigur.

 

2603
parvu1STORY: Emanuel Parvu – actorul  profesor-scenarist-regizor

STORY: Emanuel Parvu – actorul profesor-scenarist-regizor

 

cind am aflat prima data (la Festivalul Anonimul, in august 2013) povestea de mai jos, am fost foarte surprinsa. sase luni mai tirziu, povestea devine publica; si e despre lucrurile pe care nu le stim despre oamenii de pe linga noi, si despre sa mergi pe drumul tau cu perseverenta, ca sa-ti indeplinesti visul.

 

 Sa produci saptaminal 65 de minute de comedie de la zero (roluri scrise, invatate, filmate, montate) – echivalentul a cite unui film de lung metraj – si sa reusesti sa atingi un public cam cit suma spectatorilor primelor 20 de filme romanesti din box office realizate dupa 1989 e o performanta cu care s-ar lauda orice regizor. In termeni tehnici la asta se rezuma emisiunea “In puii mei” de la Antena 1 al carei continut a fost iubit de unii, criticat teribil de altii, dar care va ramine in topurile audientelor tv pentru multa vreme.

O emisiune al carei succes s-a bazat nu doar pe continut, ci si pe o mecanica – matematica a programarii fiecarei secvente.

“Aveam emisiunea structurata pe cupluri – gen Mocea Flocea, Momiie Gogiie – sau personaje singulare: Naomi, Vanghelie, Becali. Daca Pro TV incepea cu Transformers ii atingea pe cei de 14-15 ani care sunt fascinati de roboti. Noi daca incepeam cu un cuplu cu betivi eram perdanți din start. Mucea – Flocea care erau personaje caricaturale – jucau “gros”, strident – erau pe intelesul copiilor. Cu ei incepeam. Daca Pro avea un film “commando”, care era pentru public de 16-17 ani, trebuia sa captam atentia adolescentilor si ne duceam pe ce-i interesa pe ei: transexuali, personaje dezbracate.”

Emanuel Parvu stie cel mai bine cum aratau zecile de permutari si combinatii ale scenetelor de citeva minute dupa reguli la care spectatorul nu se gindea, dar care ii dadeau confort si il tineau captiv in fata ecranului: niciodata consecutive doua scenete cu personaje din aceeasi categorie (singular/cuplu), niciodata consecutive doua scenete cu acelasi plan secundar (exterior/interior).

Parvu are 35 de ani, a terminat actoria in 2006 la UNATC, este asistent doctor la aceeasi facultate, are o nominalizare la premiile UNITER (premiile nationale pentru teatru), 4 scurtmetraje regizate (unul premiat la festivalul international de film independent Anonimul), 5 piese de teatru scrise si regizate.

Telespectatorii il cunosc din personajele pe care le –a interpretat in emisiune (cel mai adesea oameni obisnuiti in ipostaze si relatari neobisnuite, caricaturizari ale unor persoane devenite celebre via youtube), dar foarte putini stiu ca el a fost si regizorul a sapte sezoane “In puii mei”.

***

Cu un tata fotograf faimos, Emanuel Parvu senior – unul dintre primii fotografi romani care au semnat un contract cu o agentie internationala dupa 1989 (Reuters) si cu lucrari prezente in cel mai mare si mai important muzeu al fotografiei, Muzeul Elysee din Laussane – juniorul a crescut printre imagini.

A stat de la 6 ani in camera obscura in timp ce tatal lui developa fotografiile, dar abia peste multi ani a inteles ca, din dorinta de a avea fotografii cit mai bune, tatal lui a fost un precursor al photoshopului: facea corectii in timp real asupra unei fotografii intervenind cu degetele pentru citeva fractiuni de secunda asupra luminii care venea de la lampa care impresiona hirtia si repeta operatiunea pe 30-40 de hirtii ca sa obtina efectul dorit.

Asa a invatat juniorul ca imaginea trebuie sa spuna ceva intr-o secunda si decizia de a urma sectia imagine la UNATC a venit natural. Avea un background de mii de imagini in memorie. Doar ca pe parcursul scolii si-a dat seama ca nu e ceea ce isi doreste, ca lui ii place mai mult in fata camerei, ca actor si – in anul trei – a renuntat.

“Mult timp m-am intrebat de ce mi-am pierdut trei ani din viata, dar pe la 30 de ani cind m-am apucat sa fac regie de film mi-am dat seama ca n-as fi putut fara anii aia de scoala. Dumnezeu iti explica lucrurile mult mai tirziu. A trecut o decada si am inteles ca n-as fi putut sa-i cer unui operator lucruri exacte la film daca n-as fi facut scoala aceea”, povesteste Parvu rizind, amintindu-si de perioada din prima studentie, cind locuia cu parintii.

“Era cosmarul vietii mele sa stau cu parintii. Mi-am promis ca fac orice ca sa am casa mea. Orice. Pe vremea aia oamenii nu aveau obiceiul de a sta in chirie, iar eu stiam ca trebuie sa-ti cumperi casa, asa ca am decis ca ma duc muncesc si-mi iau casa. Si apoi ma fac actor.”

Destinatia? Londra.

***

In iunie 1999 tinarul Emanuel Parvu ajungea in Statia Victoria din Londra dupa 2 zile de mers cu autocarul. Era 5 dimineata si Parvu – care avea 20 de ani, 40 de dolari si 19 marci in portofel – era in bermude si tricou, avea o palarie pe cap si un aparat de fotografiat atirnat de git.

Cind s-a facut 8 a inceput sa ia la rind circiumile din cartierul Soho. “Buna ziua, aveti nevoie de cineva care sa spele pahare?”. Citeva ore mai tirziu avea job intr-un bar unde coleg de tura era un bulgar care l-a invatat cum sa se descurce: si-a distrus pasaportul si si-a facut un ID la o sala de sport cu care se putea legitima oriunde in Londra.

A dat apoi concurs la Titanic, un restaurant mastodont in care puteau minca simultan 1000 de persoane, unde obisnuitii casei erau sotii Beckham, Robbie Williams sau George Michael. La angajare a trebuit sa dea proba de ospatar. Primul client? O tinara care-si celebra petrecerea burlacitelor. Prima comanda?

“M-am impiedicat. Tot de pe tava, 7 pahare, am varsat in capul sarbatoritei. Am dus-o la vestiar, s-a spalat, s-a parfumat. Am facut glume ca m-am emotionat, ca sunt prea frumoase – erau cit o tona, cum sunt englezoaicele -, dar n -am mai facut nicio greseala in seara aia. Clienta l-a chemat pe manager si i-a spus ca revine peste 2 zile; ‘Daca baiatul nu e aici, va fac plingere.’ ”, ride Emanuel de intimplarea care a fost urmatorul pas intru integrarea lui londoneza pentru ca, odata cu noul job, a primit cont si card la Wesminster National Bank.

A muncit mult, sustinut si-a avansat pina la ajutor de manager. Dar n-avea sa mai ramina mult la Londra pentru ca o durere de masea i-a schimbat planurile. Ca sa fie tratat de un stomatolog britanic avea nevoie de o confirmare de la banca si procedura dura pina la doua saptamini, asa ca atunci cind n-a mai facut fata durerii, s-a dus la reprezentanta Tarom.

“Mi-am luat bilet pentru a doua zi si apoi direct cu biletul m-am oprit intr-o sectie de politie. Am intrat cu scandal: ‘ce se intimpla in tara asta, sunt roman vreau acasa, mi-au furat actele’. In 40 de minute aveam pasaport.”

Aventura londoneza durase un an si jumatate si ii adusese 20.000 de dolari cu care urma sa-si ia casa, o casa numai a lui.

Doar ca, la doua saptamini de la sosirea in tara, i s-a schimbat radical viata: a inceput sa traiasca simptomele unei boli rare, ale carei cauze nu au fost diagnosticate de medici: i-a cazut parul – cap, sprincene, barba.

Arata ca un spin, dar n-a renuntat la visul lui: sa dea la actorie.

*

A intrat la Hyperion si-a inceput joace in filme inca din primul an; vorbea bine engleza si- a cistigat multe castinguri pentru productiile straine care s-au filmat la noi. Primul rol? Un mort.

“Un manechin de latex costa 800 de dolari. Un student era 25 de dolari pe zi. Am stat ingropat in noroi, inghetat, 4 zile in frig, dar am fost mindru ca am cistigat cei 100 de dolari.”

Vorbeste putin despre perioada in care a invatat sa fie actor, dar atunci traia un paradox: deslusea tainele unei meserii care lucra cu sinele si cu exploatarea infatisarii, iar el se confrunta cu o maladie necunoscuta care-i schimbase radical chipul si care-l chinuia emotional. Nu putea lucra cu sine “pe curat” pentru ca nu era “curat” pe dinauntru. Ambitia si perseverenta l-au ajutat insa sa mearga mai departe, iar increderea in sine a mai crescut odata cu banii cistigati cu roluri de monstri si criminali, obtinute cu chipul pe care nu si-l recunostea in oglinda.

Dupa un an a dat examen de transfer la UNATC; a fost printre cei trei alesi, dar singurul pe care Gelu Colceag l-a creditat cu aprobare de transfer in acelasi an universitar. Ca mentor si indrumator, tot Gelu Colceag l-a sustinut si incurajat, cind, in doar citeva luni, a inceput sa lucreze cu unul dintre cei mai mari regizori pe care i-a avut Romania vreodata, Liviu Ciulei, ca urmare a unui concurs pe care l-a cistigat la Teatrul Bulandra.

“Refuz sa cred ca eu eram cel mai bun; dar ceva a vazut el la mine; poate pentru ca eram fara par, aratam straniu. Eram cel mai mic din toata distributia si domnul Ciulei cumulase trei roluri, asa ca aveam ceva replici de spus. A fost o emotie speciala. Imi era frica sa nu dau gres, primul pas pe scena in piesa il faceam eu; aveam replici cu Ion Caramitru, cu Dan Astileanu. Ma plimbam prin sala, in actul 2 eram cu domnul Rebengiuc.”

In aprilie 2005 a avut loc premiera de la “Sase personaje in cautarea unui autor” si, peste citeva saptamini, Liviu Ciulei l-a invitat acasa pentru o conversatie privata. A fost o intilnire de 10-15 minute, dar intensa si foarte emotionanta in care l-a intrebat cum se descurca la scoala, daca are timp sa mai joace intr-o alta piesa. Asa a ajuns sa mai lucreze sapte luni cu Ciulei pentru Henric IV-lea, cu Marcel Iures in rolul principal.

“Cel mai frumos era cind nu repetam eu; stateam in sala cu un rind in spatele domnului Ciulei si ma uitam. Eu eram armasar tinar, imi punea o zabala, ma tragea si mergeam; dar era frumos sa vad cum il duce pe Rebengiuc care era cal batrin, cum ii pune lui Iures zabala si il plimba pe unde vrea el.”

Nu se gindea insa ca tocmai ce i se sadeau in minte semintele care aveau sa-l transforme in regizor.

*

La terminarea facultatii cind a vazut ca e greu sa obtina lucrurile pe care si le dorea – roluri principale, replici multe in care sa arate ce poate sa faca – a reactionat la fel ca in adolescenta: s-a hotarit sa-si faca o casa a lui in meserie. A scris o piesa – Sector S – si a montat-o la Green Hours.

“Cu vreo citeva zile inainte de premiera, l-am sunat pe profesorul meu, – G. Colceag- si l-am chemat la Green. Era acolo un fum de puteai sa-l tai cu cutitul. Stiam ca Gelu nu fumeaza, ca il enerveaza fumul. A venit, pe la 12 noaptea, si a stat nemiscat sa-mi vada propunerea de piesa. Dupa discutia cu el, am reglat suruburile care mai erau de strins” – ride Parvu, povestind cum ditamai profesorul statea ghemuit pe scaunele incomode de la Green sa-i vada lui piesa. “Asa m-a iubit pe mine Gelu.”

In februarie 2006 era nominalizat la premiile UNITER pentru Debut cu piesa pe care o scrisese si o regizase, citeva luni mai tirziu monta aceeasi piesa la Teatrul Sica Alexandrescu din Brasov, apoi a fost invitat sa monteze la Teatru Foarte Mic si iata-l dramaturg -actor- regizor.

Apoi a inceput sa lucreze cu Mihai Bendeac – care-i fusese coleg – ca scenarist la “Mondenii”, iar cind Bendeac a plecat de la Prima Tv, din prietenie si solidaritate, Parvu a mers cu el mai departe. A fost pentru un sezon scenarist la “In puii mei” si din sezonul 2 a facut si regia.

A continuat insa sa faca teatru, sa scrie si sa regizeze piese si s-a mutat usor si catre cinematografia noastra, nu doar cea in care Van Damme sau Steven Segall erau eroi. A jucat intr-unul din episoadele omnibusului lui Cristian Mungiu, Amintiri din Epoca de aur, l-ati putut vedea in Portretul luptatorului la tinerete (r. Constantin Popescu), in Eminescu vs Eminem si Fix alert (r. Florin Piersic jr) sau in serialul de la TVR – La urgenta.

A regizat scurt metrajele “O familie” cu care a luat premiul juriului de la Bucuresti in festivalul international Betting on Short (in 2009), “Pui, cartofi prajiti si-o Cola” cu care a luat premiul pentru cel mai bun scurt metraj de fictiune la festivalul de film Anonimul in 2012, “Retur” – parte din Omnibusul Anonimul 10, actori in spatele camerei, 2013, dar si un film experiment “Doi”, realizat dintr-un singur cadru, lucrat in regim de teatru.

Ca regizor a avut “in grija” actori mari – Dorina Lazar, Constantin Cojocaru, Andi Vasluianu, Anca Sigartau, Medeea Marinescu, Cosmina Stratan, Ana Ciontea, Dan Condurache, dar si pe profesorii lui de la facultate: Tania Filip si Florin Zamfirescu.

Intre timp a facut un master in pedagogie si a terminat doctoratul, devenind professor la UNATC.
“Mi-am dorit sa fiu profesor. Imi place sa lucrez cu ceva nou si maleabil, iar studentii sunt foarte cruzi. Cu ei trebuie sa ai metode clare si fixe, apoi lucrezi pe fiecare structura umana in parte. Sunt oameni care merg de la forma la fond – adica fac mai intii gesturi exagerate: acum ma supar, acum merg – si sunt oameni care nu pot sa faca rolul, daca nu-si descopera mai intii adevarul inauntru. Ca profesor trebuie sa-i ajuti pe ei sa descopere, pentru ca nu au inca mijloace. Nu poti sa vii sa-i spui “asa e teatrul!” pentru ca i-ai nenorocit.”

*

E mijlocul lui ianuarie 2014 si suntem la aproape 15 ani de la momentul in care Emanuel Parvu a renuntat la facultatea de imagine ca sa-si croiasca un drum asa cum simtea el ca-l reprezinta. Stam in bucataria casei in care locuieste impreuna cu prietena lui, Miruna Berescu, si fetita acesteia, Ingrid. Pe masa sunt laptopul, o scrumiera si doua cani pe care le realimenteaza cu ceai la intervale regulate. Una a mea, cealalta a lui.

Vine dupa premiera de la teatru Metropolis “Doi pe o banca” pentru care a semnat regia, cu actorii Tania Filip si Florin Zamfirescu in rolurile principale, dupa un text al rusului Alexander Ghelman, un text cu care a facut un experiment unic in Romania. L-a montat mai intii cu actori tineri (Mihai Bendeac si Adela Popescu), l-a transformat intr-un scurt metraj filmat dintr-un singur cadru (filmul DOI, cu Ana Ciontea si Mircea Rusu), pentru ca acum sa-l monteze cu actori maturi, fostii lui profesori de la scoala. Un experiment despre creativitate si reinventarea limbajului intr-un spatiu restrins: acelasi text.

In laptop e scenariul primului lung metraj pe care-l va filma in aceasta vara, o reinterpretare a nuvelei lui Max Blecher, Inimi Cicatrizate, povestea unor bolnavi imobilizati in corsete de gips.
“Cred ca povestea asta corespunde unei perioade anume a vietii mele. O poveste cu oprelisti fizice intr-o lume frumoasa moral. Sa vezi cit de frumos sunt mobilati interior oamenii impotenti fizic.”

Nu spune mai mult, dar e usor sa te gindesti ca e o lume pe care o cunoaste dinauntru din vremea in care acea boala nediagnosticata l-a facut sa-si piarda parul in totalitate. Atunci, dupa 4 ani de intilniri cu cei mai mari medici romani si suferinte emotionale despre care nu vrea sa vorbeasca, l-a intilnit la o filmare pe Florin Piersic care, cind a auzit ca inca nu a ajuns si la doctorul Nicolae Maier de la Cluj, i-a spus:

– A fost colegul meu de clasa. Ma, sa-mi spui cind vii la Cluj, ca eu te fac bine.

Cind povesteste asta, Parvu e in picioare, linga aragaz, pregatind inca un ceai. Intr-o secunda si-a adus putin umerii in fata, a ridicat din barbie si din sprincene, i-a aparut un zimbet in coltul gurii si s-a auzit vocea guturala, inconfundabila a lui Piersic: “ma, ai sa vezi ca eu te fac bine”.

Florin Piersic s-a tinut de cuvint si l-a dus la clinica doctorului Maier. Citeva intrebari stranii (pe ce parte dormi, cum maninci cartofii prajiti ) si, 15 minute mai tirziu, Parvu avea un tratament de urmat, iar curind a inceput sa-i creasca din nou parul.

Acum perioada aceea e o lectie de viata pe care spectatorii viitorului lui film o sa o simta cel mai probabil printre vorbele personajelor. Aceeasi spectatori care-l stiu drept “Margica”, prietenul lui Bendeac care juca roluri comice in “In puii mei” si care, chiar si la doi ani distanta de cind nu mai exista emisiunea, il mai opresc pe strada sa-si faca poze cu el.

Parvu e punctual, organizat si meticulos, iar intilnirea noastra are ca limita ora 13 cind trebuie sa plece la facultate, la cursuri cu studentii. E imbracat intr-o camasa bleu, cu minecile usor suflecate si poarta pantaloni de stofa, dar sunt citeva detalii care-l scot din tiparul profesorului clasic.

– Mai am o singura intrebare si gata, promit. Ce reprezinta tatuajele de pe brate?

De sub minecile camasii se vad doua tatuaje: pe bratul sting o cruce mare lata cu inscrisuri pe ea, pe dreaptul un sir subtiri de litere. Se uita serios la bratul sting, apoi la mine si raspunde cu aceeasi voce calma, joasa cu care l-am auzit explicindu-i lui Florin Zamfirescu de ce sa schimbe un gest in timpul repetitiilor de la “Doi pe o banca” sau adresindu-se tehnicienilor de la Antena 1 cu care a filmat seria de comedii bulevardiere sub genericul Teatru TV. O voce diferita de cea in care “este actor” care are un alt fel de energie de parca si soapta ar ajunge in capatul salii.

– Aici e un text din Noul Testament, Matei 1 cu 23, “Si Fecioara va naste un fiu si-l va numi Emanuel care inseamna Dumnezeu este cu mine”, iar aici – se uita la bratul drept – este un papirus pe care scrie “unul este Dumnezeu”

Tatuajele si le-a facut dupa ce a avut un incident in primul an de motociclism. Era tinar, teribilist si a intrat in pasajul de la Piata Muncii cu 200km/h. Intr-o secunda si-a dat seama ca se afla la un pas de o catastrofa.
“Cind esti in fata unui accident, timpul pare ca se dilata. M-am uitat in oglinda si mi-am zis: ‘Daca merg drept o sa ma opresc in parapet. Sau mai bine merg usor in lateral si intru in bordura. Am sa cad pe iarba din refugiu si conteaza ce o sa vina din sensul celalalt, pentru ca sigur ma rostogolesc pe contrasens’. Oricare dintre scenarii era grav, eram ingrozit si iesirea din pasaj era tot mai aproape, asa ca am zis din tot sufletul:

‘Doamne, te rog, scapa-ma.’

Si cum am terminat de zis, mi-a pocnit un piston. Am ajuns la 60 km/h in citeva secunde. Numai EL m-a putut scapa asa. N-am atins nimic. M-am rugat din toata puterea mea disperata, a unui tinar dement, spunind ca n-o sa mai fac niciodata.”

Il aud cum spune povestea care i-a lasat urme pe trup si ma gindesc ca destinul e pazit de Doamne Doamne, dar si-l face omul. Iar el e un exemplu foarte bun.

A renuntat la ceva sigur si comod de mai multe ori in viata cind n-a mai crezut in proiect (facultatea de imagine, emisiunea “In puii mei”), a muncit din greu in slujbe de salahor, a devenit antreprenor al vietii sale de actor scriindu-si si regizindu-si piesele; iar acum si-a inscris filmul in concursul de la CNC si e hotarit sa mearga pina in pinzele albe ca sa-l faca exact asa cum il vede in fiecare seara, inainte de culcare, in mintea lui.

E foarte posibil sa ia din nou premii si cu lungmetrajul – cum a luat in fiecare dintre situatiile in care a facut totul dupa regulile si mintea lui – si, chiar daca se va gindi ca are un ingeras pazitor care-l ghideaza, o sa stie chiar si el ca succesul vine de la ambitia, perseverenta, rigoarea si curajul pe care le pune in munca.

Doar ca n-o sa se laude niciodata cu asta.

10289
Philip-Seymour-Hoffman_lactorii/artistii si dragostea pe care le-o arati

actorii/artistii si dragostea pe care le-o arati

– imi pare tare rau de Phillip Seymour Hoffman. era talentat, genial si felul in care a murit o sa puna in umbra multe dintre rolurile sale.

– o sa se uite cum a murit, oamenii se vor uita la filmele lui si vor simti ce e de simtit.

– stii ce-mi pare rau? ca nu o sa stie niciodata valul de simpatie si de regret care a fost ieri in toata lumea. vuia facebook-ul si asta arata cit de mult l-a apreciat lumea. ma gindesc ca daca ar fi stiut asta s-ar fi incarcat din aprecierea oamenilor si i-ar fi fost mai bine.

– era un om altfel, a avut un destin altfel. sunt oamenii care nu pot reda emotiile grele pina n-au fost in fundul iadului ca sa le cunoasca si sunt altii care, la rece, se folosesc de tehnica. nu poti sa stii cum era, nu poti sa stii care-i erau demonii. mintea actorului ajunge uneori in locuri atit de intunecate incit nu poti, din afara, sa judeci nimic.

– dar nu crezi ca l-ar fi ajutat sa stie ca e atit de multa lume care-l iubeste si-l apreciaza? trecea printr-o perioada tulbure, am citit ca tocmai ce se despartise de mama celor 3 copii ai lui.

– poate ca da. sau poate ca ar fi pus si mai multa presiune pe el. dar cred ca i-ar fi facut bine sa stie mai des si mai mult ca e iubit. tuturor ne face bine asta.

– bine, de astazi am sa am grija sa le spun tuturor actorilor/ artistilor pe care-i iubesc pentru munca lor cit de mult ii apreciez.

– (rizind) si cam cum o sa faci asta?

– in epoca internetului poti sa trimiti mesaje oricui, oricind. de cite ori ma vor bucura cu ceva o sa le scriu si o sa le zic, chiar daca nu-i cunosc si nu ma cunosc.

– ok, o sa ai mult de treaba de acum incolo

*
(ceea ce va doresc si dvs)

*
o conversatie la telefon cu un prieten, actor celebru.

*

2513
suport luminari10 obiecte din lemn pe care s-ar putea sa le vrei acasa

10 obiecte din lemn pe care s-ar putea sa le vrei acasa

n-am citit nimic despre ce prevad oamenii de meserie despre noul an chinezesc, dar imi place in avans – e anul calului de lemn, n-are cum sa fie rau.

caii sunt unele dintre cele mai frumoase animale, iar lemnul e una dintre comorile noastre…
uneori o folosim cum trebuie, alteori nu.

eu am o sensibilitate aparte pentru lemn: cind imi aleg casa in care sa locuiesc (stau cu chirie), primul lucru pe care-l intreb este “are parchet?” si ma refer la parchetul acela vechi pe care sa-l simt cu talpile goale.

prefer oricind mobilierul din lemn si, cu doua mici exceptii – un stander de haine si o etajera, tot mobilierul din casa mea e din lemn. in plus, inca mai caut un anume balansoar din lemn vechi pentru acasa. stiu cum arata, e in mintea mea desenat si stiu ca o sa-l gasesc cindva.

asa ca ma bucur ca e anul “de lemn”, n-are cum sa fie rau – lemnul e cald, iti da energie, are un miros foarte senzual si e foarte foarte placut la atingere.

iata 10 obiecte din lemn… altfel pe care le-am tot colectat intr-un folder intru inspiratia pentru decorari de interior. pentru cind ma apuca sa fac schimbari prin casa sau… pentru cind ma voi muta intr-o casa mai mare (aspirationale adica)

 

 

12738
rsuprauman: echilibru, incredere si forta

suprauman: echilibru, incredere si forta

un sport mai putin cunoscut la noi, gimnastica acrobatica (desi avem si noi campioni mondiali la o ramura apropiata – gimnastica aerobica).

uitati-va ( 3 minute) la acest exercitiu, la minutul 1 veti vedea citeva elemente care sunt dincolo de ce ne putem imagina ca poate face corpul uman.

cind lasati deoparte sportul in sine, ginditi-va la aceste 30 de secunde de echilibru, incredere in parteneri, forta si ambitie ca la o metafora pentru viata

1788
devon2Anul Calului, an de Lemn

Anul Calului, an de Lemn

pentru ca de astazi incepe un nou an chinezesc, Anul Calului de Lemn m-am gindit sa va arat un artist foarte foarte special care face cai din lemn

se numeste James Doran, e britanic cu o educatie pentru antichitati slefuita la Paris.

 

 

mai multe dintre lucrarile lui pot fi gasite aici

sa aveti un an nou mai bun decit cel care tocmai se incheie. Caii sunt unele dintre cele mai empatice, inteligente si cu caracter dintre animale.

anul asta (chinezesc) daca imprumutam de la cai aceste lucruri, vom fi mult mai fericiti

1592
harrys-of-london-most-exclusive-socks-3-690x403cele mai scumpe sosete din lume:)

cele mai scumpe sosete din lume:)

stiu ca ati citit despre cele mai scumpe masini din lume, cei mai scumpi pantofi, cele mai scumpe ceasuri… dar oare v-ati gindit ca exista pe lumea asta niste sosete care costa… 1500 de dolari.

sunt facute dintr-o fibra obtinuta din parul de caprioara rosie din Noua Zeelanda, fibra care se numeste Cervelt si care e considerata cel mai scump si mai exclusivist material din care se poate produce nu doar haine ci si mobila.

sosetele arata asa si se pare ca sunt foarte calduroase.

ar trebui sa fie la banii pe care-i dai pe ele!

 

culmea e ca se fac pe comanda, nu pentru ca ramin pe stock ci pentru ca materialul asta se obtine adunind cite 20 de grame de par de la fiecare caprioara si nu sunt atit de multi Bambi de tuns in Noua Zeelanda.

in caz ca va doriti sa achizitionati le gasiti aici

2425
ophone_photoacum printr-un sms poti sa trimiti si… o aroma

acum printr-un sms poti sa trimiti si… o aroma

cam de cite ori ai vorbit la telefon si ti s-a spus “tocmai ce gatesc nush ce” / “port parfumul care-ti place tie” si ti-ai fi dorit sa simti atunci parfumul? (ma rog, e posibil sa-ti mai fi dorit si altele)

s-a inventat dispozitivul care preia un miros/ o aroma si o trimite prin telefon. se numeste O Phone, e creat de un profesor de la Harvard pe nume David Edwards.

creatia nu e un telefon, ci un device care seamana preia functii de Bluetooth si poate fi atasat telefonului. In momentul in care trimiti un mesaj text poti sa atasezi si una dintre creatiile OPhone, adica o aroma/ un miros pe care ti-l doresti. Ophone genereaza sintetic , dupa o reteta integrata, algoritmul pentru obtinerea mirosului care e transmis celuilalt telefon. la rindul lui, acesta odata primit algoritmul genereaza mirosul. in acest moment dispozitivul poate genera mirosuri de baza, gen scortisoara, dar cercetatorii spun ca isi vor rafina in curind algoritmii.

“Most scent dispensing technologies, like air fresheners work fine and dandy for what they are meant to do, but the problem has always been that the particles disperse in a way that lingers, sticks to clothes and disturbs those nearby us and limits its use,”  Edwards explains. “What we’re creating here is a true form of communication in that an odor or a sequence of odors is discretely tailored for the end user.”

 

profesorul inventator a facut deja si scenarii despre cum poate fi folosit catre entertainment inovatia sa si imi si imaginez cam cum vor arata filmele care, pe linga coloana sonora, vor avea si background cu arome.

dincolo de inventie, care e spectaculoasa si pare ireala, ma sperie gindul ca in curind vom putea trai inlocuind orice senzatie cu una artificiala produsa de un device, iar asta va duce la izolari cumplite pentru ca oamenii nu se vor mai intilni fata in fata.

 

1953

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!