imi amintesc foarte exact ziua (de fapt, noaptea) in care am realizat ca absolut tot ceea ce e in jurul nostru e facut de mina unui om. ca nimic nu vine de-a gata, nici macar florile nu sunt “de-a gata” pentru ca se usuca daca nu ai grija de ele.

aveam 10 ani si mi s-a parut ca am avut o revelatie. fiecare bucatica de mic lucru din jurul meu fusese conceput, mesterit, fabricat, vindut, plimbat de niste oameni. chiar si cele mai complicate si mai mari lucruri.

dupa ce-am vizualizat cam cit de greu o fi fost sa fie facut blocul cel mai mare din orasul in care m-am nascut, imediat dupa aceea, mi-am dat seama ca e foarte important “sa fac” nu “sa vorbesc”.

calea spre a-mi fi mai bine era deci pe actiune, nu pe povestiri. si cam de atunci am inceput sa-mi fac planuri cu ce am de facut.

to do list-uri am inceput sa fac mult mai tirziu. si le fac zilnic de atunci.

*

zilele trecute m-am gindit ca mai e putin si se duce un sfert din anul asta si eu n-am facut suficient de multe lucruri noi…

*

noi facem toate lucrurile care exista in jurul nostru. imi spun mereu asta ca sa ma urnesc sa fac, in loc sa zic ce trebuie sa faca altii.

*

am un post it pe tablita de pluta de deasupra biroului: mai putine vorbe si mai multe fapte.