Tocmai ce m-am intors de la repetitii si imi sta ceva pe suflet pe care trebuie sa il spun.

E una din putinele zile, in care plec cu un gust amar de la ceea ce-mi place sa fac si asta pentru ca am permis sa se intample asa.

Am ajuns la repetitie si mi-am gasit doua colege imbufnate ca ceilalti actori nu s-au prezentat la ora stabilita. Cand intr-un final ne-am strans cu totii, ele s-au imbracat frumos si au plecat, sub motivul ca au asteptat destul ca ceilalti sa vina. Am ramas stupefiata, ca niste studente, care sunt la inceputul drumului pot reactiona asa, in conditiile in care ne plangem cu totii ca nu avem ce sa jucam, ca nimeni nu ne baga in seama si nu ne ofera conditii de lucru.

Acum stau si ma intreb oare ele, in jumatatea aceea de ora in care au stat degeaba, nu puteau sa-si repete textul, sa-si incalzeasca corpul, sa-si incalzeasca vocea, ca in momentul in care ceilalti veneau ele déjà sa aiba un avantaj? Raspunsul vine repede, NU.

Si de ce NU? Pentru ca traim intr-o societate in care ne-am obisnuit sa dam vina pe altii si sa nu ne asumam ceea ce facem. Traim intr-o lume in care celalalt e vinovat, dar nu ma uit nici o clipa la ce as putea face eu. Ma intristeaza foarte tare faptul ca trebuie sa vad oameni de genul asta, zilnic si mai greu e ca trebuie sa si lucrez cu ei. Ma intreb de ce ne e mult mai usor sa vedem lucrurile rele si nu pe cele bune? De ce alegem sa ne consumam energia pe ceva ce nu ne intereseaza? Credem ca dam o lectie cuiva? Avem senzatia ca putem schimba pe cineva? Nu. Ne putem schimba doar pe noi si atat. Putem alege sa vedem lucrurile bune si in locul celor rele.

Acum probabil va intrebati de ce scriu postul acesta si de ce nu vad si eu partea buna din restul repetitiei de azi…Pai, trebuie sa recunosc ca s-au intamplat niste lucruri minunate la repetitie si ma bucur enorm ca nu m-am lasat afectata total de cele intamplat, dar ulterior am avut o discutie cu un domn profesor de la UNATC, care preda la anul 2 care mi-a spus ca si el se confrunta exact cu aceeasi problema: indiferenta studentilor fata de obiectivul lor.

Si atunci ma vad cumva nevoita sa transmit ceva. Nu vreau sa fiu lupul moralist, pentru ca si eu am trecut prin perioade si perioade, nu vreau sa schimb pe nimeni, nu vreau sa dau lectii nimanui, vreau doar sa transmit un mesaj: haideti sa fim mai buni  noi cu noi…pentru ca mai apoi, sa putem fii buni si cu ceilalti si in cazul actorilor…sa putem fi buni si in fata celorlalti.

*

Ioana Blaj este actrita, masterand in Arta Actorului la UNATC.