e un articol din the guardian din aceasta simbata despre ce fac oamenii care nu si-au intilnit Alesul/Aleasa.
motiv pentru mine sa va intreb “ce veti face daca nu-l (o) veti intilni pe barbatul/ femeia THE ONE?” (desigur intrebarea n-are legatura cu revista cu acelasi titlu de la noi)
***
ma gindeam in timp ce citeam articolul din the guardian daca eu cred in ideea ALESULUI.
ei bine, nu prea cred.
cred ca e mai degraba un standard setat in mintea noastra inca de pe vremurile cind ni se citeau basme si erau feti frumosi pe cai albi.
dar nu cred nici in casatorie :), cum nu cred ca omul e facut sa fie monogam. totul e o conventie sociala si presiunea sociala la care suntem supusi din cauza ei.
cred in parteneriate si in complementaritate. nu cred in “jumatatea ta” si in “cel/cea care completeaza intregul”
ma rog, e 7 dimineata sunt in tren, am scuze ca povestesc despre asta:)
dar intrebarea ramine: Si daca nu-l intilnesti pe THE ONE?
mi-ar placea sa va citesc parerile:)
Cat timp psihologic esti bine, imseamna ca ai gasit omul care te ajuta sa iti echilibrezi energiile.
Suntem animale, deci nici eu nu cred ca monogamia ne caracterizeaza.
De aici incepem omul sa isi foloseasca ratiunea.
Eu consider ca suntem setati sa fim singuri toata viata. Insa oamenii isi pierd aceasta abilitate de-a lungul timpului – intai se agata de mami si de tati, apoi de prima dragoste, pe care refuza sa o uite, apoi de vreun individ gaunos care te face sa razi si sa ai orgasme halucinante, apoi de un “om de casa” – cu o veriga de fier pe deget, doi copii si rate la banca, apoi te implici (prea mult) in viata progeniturilor, ca sa ajungi sa-ti alinti pana la o zaharisire absoluta nepotii, iar apoi mori – singur – caci nimeni din cei de mai sus nu te va insoti. Mda, poate ai nevoie de paharul ala cu apa, dar e foarte posibil sa nu ai. Sa stai sa te intrebi daca pe parcursul drumului tau ai avut vreodata sansa sa te cunosti, sa stii cine esti TU cu adevarat, nu ca accesoriu al vietii altora, nu ca “jumatate” din altcineva. Insa atunci este prea tarziu…
Nici eu nu cred in “suflete-pereche”, in pasiune nimicitoare, in casatorie, in iubire pana la adanci batraneti sau in conventii sociale care iti arata drumul spre altar si apoi spre sectia de neonatologie. In societatea de azi s-au mai aerisit drumurile, lumea este mai libera sau incearca sa fie. Din pacate, nu la noi. Aici, tinerii sau cei mai putin tineri considera ca “drumul drept” este cel care implica facultate, casatorie cu “alesul”, job, copii, casa, masina, vacanta la all inclusive, nepoti, economii si… moartea, undeva in fundal, prea departe. Prea putini se tem de banal. Prea putini incearca sa faca ceva pentru ei, nu pentru “cuplu”. Sa se descopere, sa aiba curaj sa traiasca in prezent.
Da, nu suntem monogami. Suntem fiinte ciudate care ne cautam fericirea cu lampa aprinsa, in mijlocul zilei, ca Diogene. El n-a gasit oameni cinstiti. Noi nu gasim decat un abur caldut si confortabil pe care il numim fericire, din lipsa de altceva, din dorinta de a fi si noi “in randul lumii”. Schimbam partenerii si joburile, masinile si casele, verighetele si statutul social ca pe ciorapi, in cautarea apriga a… ceva. Si tot in butoi ajungem. Singuri.
Omul este un animal inteligent, singur, genial si liber. Pana isi intalneste “jumatatea”. In acel moment inteligenta lui se reduce la “gangureli” absurde, singuratatea devine apasatoare in doi, ideile geniale se pierd in micimi zilnice, iar libertatea face cancer de la soarele all inclusive. Suntem redusi la statutul de larva. Insa avem pereche…
Parerea mea este ca ar trebuim sa traim in prezent cu adevarat si sa nu cautam iubiri, sa nu cautam jumatati. Iar pretentiile de “tanara mireasa” sa includa (pe langa bla, bla-uri ca fidelitate si amor ghebos) si un parteneriat de onoare – sa ne respectam, sa ne completam, sa fim diplomati, sa nu ne ridicam garduri si sa ne zambim in vremuri grele.
Offf, ce mult am mai scris:)) Sper sa nu te deranjeze, Cristina, ca mi-am spus “oful”.
Ioana, ai o gandire virila si aplicata. Mi-ar placea sa definesti acel ,,ceva ” la care te refereai cand spui ,,in cautarea apriga a… ceva.”
Buna Dimineata!
Nu este niciodata nici prea devreme si nici prea tarziu sa-ti pui o asemenea intrebare, pentru ca ne urmareste toata viata. Finding The One este probabil cea mai mare provocare din viata omului si este de fapt menirea lui pe pamant, fie ca constientizam sau nu. Cei mai multi nu inteleg si cred ca daca s-au casatorit si-au gasit jumatatea, cand de fapt sunt permanent atrasi de alte persoane. Si asta confirma teoria ta ca monogamia nu exista, chiar daca adulterul nu se petrece intotdeauna in fapt, el exista in dorinte si ganduri…Viata este un sir lung de intrebari, deceptii si deziluzii legate de cuplul existent sau cel dorit si foarte putine momente de implinire. Nu am intalnit cupluri 100% implinite ci mai degraba parteneri de cuplu nemultumiti, declarand lipsa de noroc si nefericirea, multi ramanand blocati in relatii de care se plang continuu, fara sa aiba taria sa se elibereze. Da, presiunea sociala isi spune cuvantul, teama de ce se va spune despre tine, si pe buna dreptate. Pentru ca omenirea intreaga e plina de prejudecati si daca acestea vin si pe un caracter rautacios…Da, cred si eu in complementaritate, si mai cred ca fara toleranta si intelepciune nici un cuplu nu ar putea rezista.
Eu cred ca a cauta/astepta pe the one este o abordare gresita. Poate duce la o viata singuratica si plina de nemultumiri.
Eu cred ca trebuie sa ne construim o viata frumoasa, sa avem o atitudine pozitiva care sa lase oameni placuti sa intre in viata noastra si sa ne bucuram de experientele traite.
de acord. nu exista. exista compatibilitate, prietenie, parteneriat, comunicare, complementaritate in sensul nu ca umple un gol ci ca adauga ceva. toate astea pot duce la o relatie ce se hraneste de la sine de la un anumit punct, ca un perpetuum mobile. dar acesta e un model utopic. asa ca de fapt ramanem la ideea initiala, nu exista un El/EA. despre monogamie, o sustin, dar de vreme ce nu exista un EL/EA, atunci se exclude de la sine, presupun. dar mi-ai dat tema de gandire si o sa revin pe tema la mine acasa. 🙂
Problema e ce conteaza pentru tine mai mult: sa fii cu The One sau sa te simti bine si sa fii fericit? Eu am descoperit ca sufletul pereche poate sa iti aduca dezamagiri, drame inutile si nefericire in timp ce un tip compatibil cu tine dar pentru care nu iti iei lumea in cap te poate face fericita. Pentru mine, asta conteaza.
Daca n-as fi citit in the guardian textul respectiv, n-as fi scris despre asta.
dar imi place ce comentati. go on:)
nu stim ce vrem si ne e teama de esec. de aceea o iubirile devin esec, iar in “the one” nu mai credem, nu- i mai dam nicio sansa. nu credem in iubire ideala, doar cei care cred, au parte de ea:).
prezenta iubirii in viata noastra ne garanteaza “succesul”, eu sunt convinsa ca fara iubire, in orice sector al vietii noastre, nu ai cum sa te dezvolti, cresti, fii fericit/ -a.
eu as pune altfel intrebarea: daca in viata aceasta fericirea este menirea noastra, daca in liniile vietii exista si posibilitatea existentei iubirii ideale, care ne implineste si ne completeaza si ne ofera posibilitatea sa ne cunoastem pe noi insine, suntem pregatiti sa alegem aceasta linie si sa ne asumam alegerea?
dam vina pe societate, dar noi toti suntem in societate, prezenti, constienti, asa ca fiecare esec sau bucurie din viata personala se datoreaza integral noua si alegerilor noastre, nu exteriorului :).
cat despre atractia fata de o alta persoana, fiind intr- o “iubire”, are mai multe cauze, cauze care tin atat de natura noastra umana, cat si de evolutia fiecaruia.. e normal ca doi “iubiti- la inceput”, daca evolueaza in ritmuri diferite, sa nu mai gaseasca aceeasi placere mai tarziu… dar “problema” nu este in celalat, ci in fiecare dintre noi :).. asa ca daca tot dorim sa evoluam sa nu ne simtim constransi, sa ne dezvoltam dincolo de tiparele conservatoare al societatii, ar fi foarte frumos sa credem in iubire si in perfectiunea ei in orice sector al vietii, inclusiv cel “barbat- femeie”:)
pentru ca: intotdeauna il vom atrage pe “the one” fie ca dorim, sau nu, iar “the one” va fi intotdeauna oglinda naostra in acel moment :), deci, imperfectiunea lui “the one” se datoreaza imperfectiunii noastre, plus ca si noi suntem “the one” pentru celalalt.
Ce as face daca nu l- as intalni pe “the one”? AS OFERI CELOR DIN JURUL MEU TOT CEEA CE MI- AR PLACEA SA PRIMESC, FARA SA ASTEPT CEVA IN SCHIMB, SUNT “THE ONE” PENTRU FIECARE PERSOANA DIN VIATA MEA :). eu consider ca acesta este cel mai frumos lucru pe care fiecare dintre noi il poate face pentru EL INSUSI 🙂
Sa fiti binecuvantati!
Enjoi the song!
http://www.youtube.com/watch?v=bVyyyGxWYD8&feature=BFa&list=AL94UKMTqg-9Cnre1-cyGlC8LJf0js6hdf
Sunt de parere ca inceputul e intotdeauuna cel mai frumos si, in mare parte, promitator. Cred cu tarie ca pana la un moment dat orizontul este comun, dupa care, intervin anumiti factori ori dintr-o parte, ori din cealalta si lucrurile incep sa se schimbe, dar ramane acel ceva ce ne ajuta sa mergem mai departe.Se formeaza anumite idealuri comune, asteptari de la viata si de multe ori,alegem sa ramanem cu o anumita persoana pt ca este mai usor sa le atingi in doi. “The one” este pe o perioada determinata de timp, o data cu trecerea timpului se transforma in altceva.
Daca visezi cai verzi pe pereti si ai doar imagini din alea ‘idealiste’ in cap, clar imbatranesti de unul singur. NIMENI nu este perfect si nicio relatie nu este ideala. Conteaza sa stii ce-ti doresti de la omul de langa tine (si din nou revin pe ideea de a nu cauta cai verzi pe pereti) si sa-ti stabilesti un standard.
Noi suntem impreuna de 10 ani, este sufletul meu pereche, l-am ‘selectat’ cu atentie pe baza micii mele ‘liste’ si am invatat sa ne respectam unul altuia hachitele. Are multe calitati si cateva defecte suportabile 😀
Moama catamai progresul si cat liberalism in Romania… mai mai ca imi vine sa va si cred!!!!
In tara unde divortul are o rata de 50% in care friends with benefits este standard, unde in curand familiile formate din single parrents vor deveni “modelul” familial normal ma uit in jur si imi dau seama ca toti suntem diferiti ca indivizi dar pe toti ne apuca revolta impotriva unei anumite presiuni sociale.
Eu nu l-am gasit pe “the one” cu care sa petrec restul vietii pentru ca am constatat cu stupoare ca nu sunt cel putin mental monogama, sexual , ma ia cu cascat numai cand ma gandesc. Insa pana la urma imi asum alegerile si ma indrept catre o perioada a vietii mele in care cred ca libertatea de a fi impreuna cu cineva va fi asumata si nu vom avea de compromis persoana fiecaruia. Da respect si alte valori sunt indispensabile, ma gandesc ca totusi daca nu putem evolua impreuna o sa ne despartim din simplul fapt ca societatea moderna a depasit momentul in care accepta la nesfarsit compromisul.
In acelasi timp imi vine sa si rad pentru ca femeia , la nivel hormonal are o componenta stabila si asta tradeaza orice liberalism. Si ma includ in categorie, cred ca nu am intalnit persoana care sa ma faca sa imi las vulnerabilitatea la o parte, sa ma faca sa vreau sa devin macar iluzoriu monogama, sau sa ma faca sa incep sa discut despre eventuale scenarii de a fi impreuna fara a ne simti inlantuiti fara scapare intr-un balet social de complezenta.
Gasitorului, recompensa, LOL
Nu cred ca oamenii au fost facuti sa traiasca in singuratate. Din cele mai vechi timpuri au avut tendinta de a trai in colectivitate.
The One nu trebuie sa fie intr-adevar o tinta si un scop in viata, dar persoana potrivita care te indeamna sa impartasesti acelasi pat cu ea un numar de ani vine pe parcurs.
Frustrarile cum ca nu ai apucat sa te cunoscuti din cauza unui partener, ca nu faci lucruri pentru tine, ca te alegi cu nemultumiri si multe alte in urma unei relatii este alegerea fiecaruia. Aceata alegere porneste in primul rand atunci cand accepti o persoana nepotrivita si stai langa ea mai mult decat este cazul. Da am intalnit The One si da imi doresc copiii. Si cu siguranta fericirea si implinirea resimtita in tot acest timp nu este “banal” si daca cumva asta este…atunci prefer o viata fericita si implinita dar mediocra in ochii altora.
Si aici ma opresc pentru ca nu vreau sa jignesc pe cineva:)