cronologia unor fapte banale care, pentru ca asezate intr-un anume context, ma incurca de citeva zile.

 

acum 2 duminici m-am intors de la un gratar de la Snagov in masina cu un tinar domn si cu prietena lui.

pe el l-am mai vazut o data in viata mea, pe strada, cind am facut cunostinta in viteza, prezentati de fratele lui, pe ea niciodata pina in acea duminica.

in masina discutam despre filme. domnul foarte cinefil, atit de cinefil ca putea sa spuna numele unor actori imposibili si anii aparitiei unor filme de demult. vorbim despre Tornatore, habar n-am cum am ajuns la el. (nu le-am povestit ca locuiesc linga un cinematograf si ca traiesc zilnic ca in Cinema Paradiso). imi spune de noul film al lui Giuseppe Tornatore, La migliore offerta, ca abia asteapta sa-l vada si-apoi ma intreaba daca am vazut Una pura formalita, in care Roman Polanski e actor.

cum nu-l vazusem, imi da tema pentru acasa sa-l vad, dar si sa vad si Il Postino (prietena lui completeaza extrem de relaxata si de usor numele actritei din rolul principal -Maria Grazia Cucinotta – si eu ma gindesc “mama, ce familie de cinefili”). spun ca probabil o sa le vad catre sfirsitul saptamnii si incepem sa povestim despre altele.

***

duminica aia, 23 iunie, ramine in mintea mea bine asezata. din noaptea aceea dorm in medie 6-7 ore, in conditiile in care pina la acea data daca dormeam 4 ore ma consideram un om normal. dupa citeva zile somnul a inceput sa ma incurce desigur: imi ia din timpul pe care-l alocam cititului sau altor activitati.

joi ma manifest chiar in acest sens pe blog explicind cam ce inseamna insomnia pentru mine si  prin cite am trecut in speranta ca imi trece. imi fac si o programare la medic pentru analize ca sa vedem care sunt micile detalii care ma fac sa dorm intr-o saptamina cam cit n-am dormit in ultimele 3 luni.

***

vineri seara ajung sa vad filmul Una pura formalita. Il gasesc online, nici nu e nevoie sa piratez ceva, ma uit direct pe un site la liber (e si pe youtube aici)

pe la jumatatea filmului personajele principale interpretate de Polanski si Depardieu poarta urmatorul dialog:

– discutam de insomnie…

– da, si eu am avut insomnie pentru multi ani.am incercat toate remediile, toate terapiile posibile sau imaginabile, somnifere… nimic n-a mers, apoi citiva ani mai tirziu, dintr-o data s-a oprit. m-am vindecat , pur si simplu. peste noapte. sa nu va pierdeti speranta, se poate vindeca

– eu nu vreau ca insomnia mea sa se vindece…insomnia mi se potriveste, e cel mai bun colaborator al meu.
pot sa scriu cind ceilalti dorm.

opresc filmul si ma gindesc rind pe rind:

– cam care era posibilitatea sa gasesc intr-un film recomandat duminica dupa amiaza ceva care face trimitere la o chestiune cu care ma confrunt din ziua aia?

– daca as fi vazut filmul chiar in seara aceea, replicile acestea n-ar fi avut acelasi impact, pentru ca eram – conform noptilor precedente- insomniaca.

– l-am vazut insa la 2 zile dupa ce am scris pe blog ceva similar cu replicile din film.

inca ma mai incrunt cautind o explicatie. si ma amuza teribil coincidenta. asa cum a fost asezata ea cronologic de parca a pus cineva intimplarile in ordinea asta. oricare alta ordine a faptelor n-ar mai fi avut efectul asta de buuuuum.

si mai e si titlul filmului… Una pura formalita:)