ne petrecem mult timp pentru a obtine lucruri care sa dureze pentru totdeauna. iubiri, prietenii, averi. singuranta. fericire.

de fapt, cind o sa intelegem ca, in economia existentei, singurul lucru care este pentru totdeauna in viata noastra – de la inceputul si pina la sfirsitul ei – e propria noastra persoana, o sa ne relaxam si o sa invatam sa apreciem oamenii/ lucrurile pe care le avem in jurul nostru.

o sa ne bucuram de fiecare secunda alaturi de ei/ele pentru ca, mai devreme sau mai tirziu, trec. si n-o sa mai punem presiune sa fie ale noastre pentru totdeauna, pentru ca – asta e – nu exista totdeauna.

***

am vazut mai devreme Before the midnight si e acolo o replica (Like sunlight, sunset, we appear, we disappear. We are so important to some, but we are just passing through) care m-a facut sa ma gindesc la cele de mai sus.

si de aici – pentru ca filmul e unul de dragoste, usurel si simpatic – n-a mai fost decit un pas catre un alt gind.

***

acum 100 de ani ceasurile erau cu mecanismele la vedere. mecanice. le intorceai manual si daca nu aveai grija de ele zilnic, se opreau. astazi tot mai putini oameni poarta ceasuri la mina si cele mai multe sunt cu mecanism electric, cu baterie. oricum majoritatea afla cit e ora de la ceasul telefonului.

cam la fel e si cu relatiile (de orice fel) intre oamenii de astazi si de demult. desigur, si atunci, si acum, gindul era si este “pentru totdeauna”, doar ca pe vremuri oamenii erau cu mecanismele la vedere. si erau obisnuiti sa le intretina zilnic, ca sa nu se opreasca.

am zimbit cind m-am gindit apoi la mica mea colectie de ceasuri pandantiv (3 la numar, unul de la 1882) cu mecanismele la vedere.

***

dupa cum se vede, filmul a fost putin cam lung pentru gustul meu. dar e simpatic