Text de Raluca Antuca
Unii artiști reinventează lumea cu ajutorul poemelor, alții prin fotografie, iar alții se folosesc de pictură. Există atâtea feluri de a revoluționa universul deja creat, încât fiecare om are șansa de a arăta celorlați propria viziune, folosindu-se de puțină îndemânare și creativitate.
Elementul cheie îl reprezintă originalitatea care cucerește imediat privirea celui care o găsește. Iar pe mine m-au cucerit creațiile artistei Raya Bujana Sader din Barcelona, care s-a specializat în arta de a realiza obiecte din hârtie.
Contul ei de Instagram este fascinant prin atenția deosebită pe care o acordă detaliilor și realismul obiectelor felurite (corpuri umane, flori, frunze, decorațiuni). Cele mai recente lucrări de-ale ei îți provoacă dorința de a le mânca, chiar dacă sunt făcute din hârtie. Raya a recreat o felie de plăcintă de dovleac (yummy!), alături de o cană de latte, pentru o pauză dulce, niște felii de castravete pentru masca de înfrumusețare și felii de pepene pentru zilele toride de vară.
Nici nu vreau să-mi imaginez migala din spatele acestor lucrări, dar culorile și detaliile realiste îmi fac poftă de ceva dulce, dar nu din hârtie!!