Cateva randuri la cald dupa ce am fost putin la Mastering the Music Business, poate cea mai importanta conferinta despre muzicieni, cu muzicieni din Ro.
Am fost pentru panelul de study case pentru artisti independenti – Alexandra Usurelu, muzica underground dupa Colectiv si Nicu Alifantis – voiam sa vad in detaliu ce au facut oamenii acestia ca sa depaseasca situatii de criza.
*
Sper ca toate celelalte paneluri au fost macar la nivelul acestuia, pentru ca a avut multe lucruri importante rostite:
Bobby Stoica – managerul Alexandrei Usurelu – a vorbit despre cum mereu l-a interesat eficienta. Despre cum a fost in orice clipa constient cat baga in proiect si cand si cum urmeaza sa scoata.
Despre cum a pozitionat-o pe Alexandra si a ramas in acea pozitionare de 4 ani.
Mi-a ramas in minte diferentiatorul neconventional pe care si l-au ales.
“daca toti artistii sunt judecati dupa ultimul single (cantec/creatie), noi ne-am propus sa fim judecati dupa ultimul show.”
Au mutat astfel strategia de la muzica compusa la relatia cu publicul si la structura show-ului pentru ca acolo erau mai multe sanse de succes. (mi-ar fi placut sa povesteasca mai mult despre activarile gandite special pentru a transmite “aproape de public”, pentru ca ele au existat mereu in strategia lor)
*
Codrut Dumitrescu, domnul care are in grija jumatate din trupele underground din ro, a povestit despre cum a facut fata unei situatii de criza: disparitia cluburilor de profil post Colectiv, la un loc cu lipsa dorintei artistilor lui de a se mai se sui pe o scena dupa o asemenea tragedie.
Codrut a vorbit despre partea administrativa a lucrurilor, despre cum nu mai avea nicio incasare si a cautat solutii singur – a gasit doar 3 cluburi cu care putea lucra in conditii corecte. Si cum, practic, tragedia colectiv i-a resetat business-ul.
Nu e deloc intamplator ca trupele aflate sub marca Overground Music au succes, Codrut e un om care stie multa meserie cu tabele in fata. Sa va uitati pe site-ul agentiei lui, o mica revista pentru trupele pe care le reprezinta. Il gasiti aici.
*
Domnul Alifantis a povestit despre cum toata viata si-a provocat domnia sa evenimentele, fara sa astepte ca ele sa vina. Stia exact care e numarul mediu anual de concerte pe care le sustine si – ceva f f frumos – a stabilit ca 10% dinaceste concerte vor fi sociale, gratuite, banii ducandu-se la cauze umanitare.
In plus domnia sa a povestit despre cum crede ca artistii trebuie – dupa un anume nivel – sa dea inapoi catre comunitatea din care provin si despre cum finanteaza aparitii de albume, ale unor artisti mici in care crede.
a fost punctul final, intelept si darnic, o lectie indirecta despre spiritualitatea si smerenia pe care trebuie sa le cultive un artist.
*
Am fost si la prima editie Mastering the Music Business si vreau sa salut urmatoarele:
- Deschiderea pentru toti jucatorii mari din industrie ( de la HAHA pana la Global, cu trecere prin casele mamut Roton si Cat music, dar si cu participari ale agentiilor mici cu artisti underground). Remarcasem ca la prima editie era doar “o tabara”, acest lucru a fost remediat si e un mare plus pentru industrie si pentru conferinta in sine.
- Deschiderea pentru analiza mai multor aspecte ale muncii artistilor/ cu artisti – business, compozitie, comunicare sunt directiile care sunt cele mai vizibile, dar industria are multe nuante si anul acesta isi fac simtite prezenta (video, dans, light design pentru conceperea unui show). Sper ca intr-unul din anii viitori sa fie invitat un scenarist de show de muzica pentru ca e acolo o parte importanta de reteta pe care, cu tot respectul, prea putini artisti romani o cunosc.
Mai sper sa fie reprezentata la o editie viitoare si muzica hip hop. Cum stiu ca, odata cu experienta expunerii in spatiul public de business, speakerii vor avea prezentari din ce in ce mai tehnice si mai structurate.
Se simte ca suntem la inceput in zona asta, dar e mult mult mai bine decat anul trecut (cand a fost f bine si a fost o minune ca a aparut o asemenea conferinta)
De ce e utila o asemenea conferinta?
Pentru ca ii ajuta pe cei care vorbesc sa-si structureze corect actiunile ca sa le expuna publicului.
Pentru ca spectatorii (oameni din industrie) proiecteaza discursurile de pe scena pe propriile nevoi si sunt cu un pas in fata spre reusita.
Nu e despre networking. Industria aceasta e atat de mica incat toata lumea stie pe toata lumea, sau are nevoe de 2 zile sa-i cunoasca. E despre a invata. Si e f f f multa nevoie de educatie (si) in zona asta.