Author : Cristina Bazavan

retro-tvvine concurenta pt House of Cards, Microsoft trece la productie de filme :)

vine concurenta pt House of Cards, Microsoft trece la productie de filme :)

Dupa Netflix (house of cards) a venit Yahoo care a zis ca incepe si el productia de filme. Acum apare si Microsoft in cadru anuntind ca achizitia de acum aproape doi ani a unei doamne de la CBS, Nancy Tellem, incepe sa dea roade intrucit citeva seriale se afla in faza de productie.

primul proiect anuntat se numeste Humans si e povestea unor roboti humanoizi care fac tot felul de joburi pe care intr-o alta viata, alta lume, le faceau oamenii.

Orlando Nicoara zicea chiar astazi pe blog-ul lui ceva ce a spus saptamina trecuta intr-o conferinta si anume ‘companiile de media ar trebui sa se transforme in companii de tehnologie”.

uite ca in sens invers e evident ca functioneaza mai usor. poate ca sunt mai multi bani si mai multe resurse, pentru ca e absolut evident ca Microsoft nu are nici cea mai mica experienta in productia de filme.

Doamna Tellem e cea care a facut parte din echipele care au dezvoltat seriale precum Friends si ER, iar acum vrea sa faca si un reality show in perioada Campionatului Mondial de Fotbal, ajutata de sotul ei care e un foarte important agent de sport.

Microsoft care tineste barbatii pina in 35 de ani, adica utilizatorii de X Box, a anuntat si o colaborare cu Spielberg prin casa lui de productie Halo Tv.

traim vremuri istorice in industria filmului si industria media. si un calcul simplu arata ca daca fiecare dintre companiile de tehnologie se va indrepta catre film, primul pas pe care-l vor face va fi sa se joace cu publicul deja cistigat – cei pasionati de gamming, deci barbati.

si vom avea deci tot mai multe filme la limita dintre joc si cinema, de actiune, orientate catre un public masculin.

sunt foarte curioasa cine va face prima miscare ca sa cistige si piata pt femei

e un articol mare in bloomberg pe tema asta.

 

2512
led nailciudatenii: lacul de unghii cu LED-uri

ciudatenii: lacul de unghii cu LED-uri

credeam ca lacul de unghii roz bombon si /sau fucsia, asortat cu rujul pe buzele casuna, e culmea pitziponcelii dar…

in directia LED-urilor folosite drept farduri pentru ochi (despre care am scris aici), avem lacul de unghii cu LED-uri.
tot japonezii au inventat si aceasta smecherie care se desfasoara astfel: cind mina ajunge in zona unui smartphone unghiile incep sa licareasca precum un pom de Craciun.

astept cu nerabdare sa vad licurici pe unghii prin Centru Vechi sau la Mall, la cinema.

 

in cazul in care cunoasteti distinse domnisoare care prefera rozul si pe unghii si la ruj, iata link de unde puteti sa cumparati si unghii care licaresc.

2354
coca cola aplicatienebuni de buni – sau cum sa facem fapte bune neconditionat

nebuni de buni – sau cum sa facem fapte bune neconditionat

am mai scris despre minunata idee Coca-Cola de a promova oamenii care au doza de normalitate frumoasa (un mix de altruism, bun simt si daruire) si vor sa-i ajute pe altii neconditionat. ii numesc nebuni de buni, pentru ca intr-o lume in care tot mai multi se uita doar la propria persoana, ei vor sa-i ajute pe altii fara sa ceara nimic in schimb.

sau sunt conditionati de ideea ca e frumos sa se intimple asta. poate li s-a intimplat si lor asa ceva in viata. sau poate vor sa li se intimple.

ei bine, Coca-Cola a creat prima aplicatie de voluntariat din Ro pe care o puteti descarca pe tel se numeste Radar For Good.

acum am descarcat-o si eu, si primul lucru pe care l-am vazut era mesajul unui domn din Iasi care zicea ca pe harta lui nu apare nicio solicitare de ajutor si intreba daca trebuie sa faca el ceva in plus? 🙂

mi se pare foarte foarte frumos genul asta de initiative si cred ca e ca o luminita la capatul tunelului, daca incepem sa promovam in campanii comerciale initiative de voluntariat, un comportament altruist, daca transmitem genul asta de emotie despre a face bine, usor usor incepem sa sadim in mintea copiilor nostri si alte valori.

puteti gasi aici un tutorial despre cum poate fi folosita aceasta aplicatie. ca sa fac faceti cont de “erou” zic ei, eu as zice de “om bun” puteti sa va logati direct cu profilul de facebook si scapati de orice completare suplimentara.

ma gasiti si pe mine acolo si sper sa ma intilniti si la facut de fapte bune.

1570
house1daydreaming part 2 – o casa suspendata :)

daydreaming part 2 – o casa suspendata :)

cum sunt inca in ipostaza de care ziceam ieri, oboseala maxima care nu trece decit visind cu ochii deschisi si facind liste cu dorinte magice, iata o casa care poate sa stea oricind pe wish list

(apropo pe wish list se mai afla sa dorm pt o noapte in casa de linga farul de la Mangalia, care e fix la capatul tarmului)

 

casa e in australia si se poate inchiria. detalii aici

3195
julian 4uimitoare picturi 3D pe strada

uimitoare picturi 3D pe strada

e un domn pe nume Julian Beever care face minuni pe asfalt, prin picturi 3D.

daca l-ar chema cineva si in RO am avea niste drumuri mai vesele.

iata citeva exemple din munca lui

mai multe din creatiile lui care o sa va inveseleasca ziua puteti gasi aici

 

1680
dulap vivre 1dependenta de obiecte de design interior

dependenta de obiecte de design interior

la categoria adictii pe linga tutun, alcool, droguri, sex si ce mai sunt pe acolo, ar trebui trecut si dependenta de obiecte de design interior.

stiu eu citeva persoane care sufera de asta, iar eu sunt pe lista, in capul ei.

acum citeva saptamini am primit cadou un voucher de 1000 ron de cheltuit pe site-ul vivre.ro, cel mai mare magazin online de obiecte home& deco din RO, de fapt un business care are ceva peste 1 milion de euro vinzari lunare si se desfasoara in Romania, Bulgaria, Ungaria, Croatia.

smecheria cu site-ul asta, pentru cine nu stie, este ca in fiecare zi apar cite 3-4 noi categorii de produse (sunt numite care mai de care mai dragutz, “bucatarie colorata”, “decoratiuni britanice” etc) care sunt valabile pentru 3 zile. toate au super reduceri si, dupa ce incepi sa prinzi gustul vizionarii, capeti dependenta.

eu m-am invirtit vreo 2 saptamini zi de zi, de fiecare data cu combinatii alpine de obiecte minunate. n-am avut voie insa sa aduc acasa lucruri care nu aveau nicio legatura cu casa mea si nici lucruri care aveau legatura cu casa dar mai detineam ceva similar (sau ma rog, in cazul asta trebuia sa ma decid ce si cui donez). si am avut interdictie sa nu ma uit la lenjerii de pat (pentru ca oricum am atit de multe ca nu mai e loc de depozitat unele noi), dar m-am uitat, doar ca nu am cumparat (sunt niste minunatii… vai vai vai)

iata obiectele pe care mi le-am dorit si nu le-am luat:)

dupa cum vedeti sunt obiecte pe care nu le gasim in magazinele standard de decoratiuni, dar la care rivnim cind le vedem prin reviste de specialitate. aceste obiecte nu mai sunt acum online, dar sunt acum pe site niste propuneri minunate de vesela de cina si niste minunatii categoriile “atmosfera primitoare” sau sarm Shabby Chic. ca sa vedeti ca inca mai am dependenta 🙂

eu mi-am luat tavi de lemn patinate de vreme pe care sa le montezi in pat pentru un mic dejun lenevos de week end, un vraf de oale pt gatit, un cuier pentru pantofi care se agata de usa dulapului, o geanta – geamantan din piele (italieneasca), niste farfurii decorative pentru aperitive si un suport pentru prajituri cu capac.

stiu ca vreti sa le vedeti, dar ce e acasa… e acasa.

ce mi-a placut foarte tare e ca eu nu m-am deranjat deloc pentru aceasta achizitie, adica toate cumparaturile au venit la usa, cu un curier, impachetate impecabil si in stare perfecta. iar livrarea s-a facut la 5 zile de la trimiterea comenzii.

asa ca mi se pare o idee minunata sa ii dai iubitei un voucher sa -si faca asa cumparaturile. plus ca, din proprie experienta, o cumintesti si o reduci la tacere pentru doua -trei dimineti de week end.

sa-mi ziceti daca va place ceva de acolo si daca va luati ceva, ca sunt in sevraj si ma mai hranesc de la voi.

 

2511
bucuresti te iubescBucuresti, te iubesc – sau cum poti descoperi dragostea

Bucuresti, te iubesc – sau cum poti descoperi dragostea

ea e o pustoaica intr-o situatie delicata: dupa ce tatal s-a mutat la paris pentru ca are o noua iubita, mama a anuntat-o ca are si ea un iubit care vine la pachet cu 2 copii in casa in care se vor muta impreuna.

el e un tinar caruia ii place sa se plimbe cu bicicleta.

se intilnesc si pe parcursul unei simbete isi arata unul altuia locurile preferate.

in mai putin de 24 de ore se naste si-o iubire.

Bucuresti, te iubesc e un mediu metraj (30 de min) tocmai potrivit pentru o dupa amiaza de duminica. E un fel de Midnight in Paris cu adolescenti si actiune in Micul Paris, adica Bucuresti.

si e cu doi tineri foarte simpatici Kira Hagi (despre care cred ca va fi o mare actrita, am mai scris despre asta aici) si Rares Andrici, un frumusel dupa care vor ofta toate adolescentele si care cred ca va avea si el o frumoasa cariera ca actor.

un film cu care o sa vi se faca dor de Bucurestiul cel frumos (intr-un week end cu soare poate faceti si voi jocul asta cu aratatul locurilor preferate, in doi), un film cu un scenariu tres tres simpa si niste replici foarte dragalase, scenariu scris de Ileana Raducanu (pe care cei mai multi o stiu drept red sef Elle Deco, dar ea e absolventa de scenaristica UNATC.) pliz pliz pliz sa mai scrii scenarii Ileana.

un film cit un episod dintr-un posibil serial. poate ia cineva in calcul sa faca un serial din genul asta de povesti

 

 

3711
V for VintageToate-s noi si noi sunt toate

Toate-s noi si noi sunt toate

text de Noemi Meilman

Sa stiti ca nu a fost nimic regizat. Mi-am schimbat numele de familie din Revnic (numele fostului meu sot) in Meilman, numele de fata al mamei. Este un omagiu adus bunicului meu, Pincas Meilman, al carui nume nu figureaza in nicio carte despre Transnistria, desi a salvat zeci de tineri aflati in drum spre lagarele de concentrare pentru a munci in fabrica de la Moghilev, locul in care acesta si Omama (bunica materna) au fost inchisi in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial.

In curand vor iesi si actele oficiale cu noul meu nume, dar nu am mai avut rabdare si mi-am schimbat deja numele pe retelele de socializare.

 

Va recomand pentru acest weekend deja consacratul V for Vintage, sambata, 5 aprilie si duminica, 6 aprilie, la Sala Dalles. Pe langa standul imens Molecule-F & Friends si standurile celor mai bune site-uri vintage din tara va recomand cu caldura si Atelier Eclat Pekin, un brand hip in spatele caruia se afla una dintre “studentele” mele de la NAKED PR, Monica Manu.

 

Si standul Obsidian al Ioanei Pascal care mi-a fost studenta in prima serie NAKED PR din toamna trecuta.

Apoi treceti si pe la standul prietenelor de la 1o9, https://www.facebook.com/fanpage109 si in final, pe la cel al dragilor mei de la Iubirrre, https://www.facebook.com/Iubirrre, unde veti gasi ultimele tricouri Book Cover Tee, la preturi fantastice.

Iar apoi va recomand o vizita in Atelierul Zenya din Lascar Catargiu 27, ca sa ramaneti in atmosfera de haine & accesorii.

Un weekend minunat va doresc!

*

Noemi Meilman este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazzar Romania si o puteti citi si pe Placerile lui Noe

1894
Animalswish list. daydreaming

wish list. daydreaming

cind sunt foarte foarte obosita,

atit de obosita incit mi se pare ca nu pot ajunge la sfirsitul zilei,

ca undeva intre clavicula si git (locul care poarta de obicei urme de parfum) e un pietroi care nu mai vrea sa iasa de sub piele,

atit de obosita incit corpul nu mai primeste nimic, nici macar mincare, si pare despicat in mii de bucati care au fost turtite cu ciocanul de snitele,

atit de obosita incit nu ma pot concentra nici macar la filme care stiu ca mi-ar placea la nebunie,

singurul remediu care stiu ca functioneaza e visatul. daydreaming.

asa ca-mi fac liste cu ce mi-as dori sa mi se intimple.

lista din aceasta dimineata 🙂

 

sa o intilnesc in viata asta cindva pe Juliette Binoche. ea poate sa fie si pe o scena si eu in sala, la citiva metri distanta, mi-ar fi de ajuns ca sa-i simt energia

 

sa tin in brate un Koala

 

si /sau un ursulet panda

 

sa ma duc in vacanta in pustietatea in care s-a filmat Lucia e il sexo

 

si ceva ce-mi doresc mereu, oricit as fi de obosita: sa mi se ofere sansa sa o iau de la inceput.

in orice. pentru ca sunt minunate inceputurile cu adrenalina lor.

***

cindva pe lista asta s-au aflat “sa-l intilnesc pe Kevin Spacey/ Akram Khan”, “sa ma joc cu un delfin” si multe altele care au devenit realitate.

e buna si oboseala la ceva. e rezultatul indeplinirii lucrurilor   drumul catre lucrurile care-ti fac placere.

3489
stofepovestile sunt peste tot, trebuie doar sa stim sa ne uitam la ele – putina magie cu “Stofe Buhusi”

povestile sunt peste tot, trebuie doar sa stim sa ne uitam la ele – putina magie cu “Stofe Buhusi”

astazi pentru prima data in prezentari, seminarii sau intilniri destinate unei consultante media, am facut – la vedere – un search pentru povesti. voiam sa demonstrez ca poti gasi povesti demne de a fi in ziare si reviste oriunde si, daca vrei sa apari in presa cind esti mic producator (in cazul acesta, in industria modei), trebuie sa te uiti cu atentie la business-ul tau si la oamenii din jurul lui.

sigur gasesti emotii si povesti.

*

cit timp au fost prelegerile profesoarelor de la Facultatea de Design, m-am plimbat prin pavilionul in care se afla tirgul Romanian Fashion Trends & Brands, un tirg destinat profesionistilor din industria modei. am cautat producatorul care parea ca are business-ul cel mai arid, cel mai putin probabil ca ar putea ajunge in presa, mai ales in reviste up market.

Stofe Buhusi  a fost alegerea mea, aveau un stand de 2 mp. cu citeva bucati de stofe asezate pe pereti.

l-am rugat pe directorul fabricii sa vina la sfirsitul prezentarii mele sa facem un exercitiu. i-am spus ca tot ce va trebui sa faca va fi sa raspunda la niste intrebari, toate vor avea legatura cu fabrica domniei sale.

l-am rugat sa nu pregatim nimic inainte ca sa fie foarte spontan totul. nu stiam nimic, dar absolut nimic despre STOFE BUHUSI.

*

apoi m-am dus si mi-am facut prezentarea in care povesteam cum poti sa cresti o relatie onesta cu presa oferindu-i subiecte care sa fie de interes si pentru ei, nu doar pentru tine. care-s pasii pe care-i faci in interiorul companiei, care-s pasii pe care-i faci in afara, cum se face un pitch, cum propui un subiect la o revista.

le-am spus celor din audienta ca vom face un exercitiu cu Stofe Buhusi si ca targetul meu e sa gasesc un story pentru o revista de business ( ZF, Business Magazin, Biz), un subiect pentru o comunicare in interiorul industriei domniei sale (prin urmare in publicatii ca Dialog Textil sau Business Textil) si un subiect pentru o publicatie glossy up market.

am vazut neincrederea pe chipul auditoriului. vorbeam despre Stofe Buhusi!

si-a venit domnul director Stefan Campanu.

***

– De citi ani e compania dvs?

– La anul implinim 130 de ani, s-a format in 1885, initial se numea Postavarul pentru ca a inceput sa functioneze producind postav, cu vremea ne-am mai extins si facem stofe.

in sala au aparut zimbete, aveam deja traditie, aveam un inceput de story.

– E cea mai veche companie producatoare de stofe din Ro? (cautam unicitatea)

– Da.

– Mai traieste vreo ruda a celor care au fost cei care au creat fabrica? (cautam emotia)

– Nu. Dar pot sa va spun ca unul dintre proprietari a fost Kogalniceanu. Fabrica n-a fost niciodata privatizata, nici pe vremea comunistilor.

– Exportati mult? (cautam cifre pentru publicatiile de business)

– Acum mai putin, dar pe vremea comunistilor exportam de 6 milioane de dolari. Acum exportam de 1 milion pe an. Suntem singura fabrica in care e productie integrata,

– Ce inseamna productie integrata?

– Luam de la prelucrarea fibrei pina la stofa finala, noi facem totul

iata story-ul pentru publicatiile de business textil sau business pur si simplu: cea mai veche fabrica de stofa din Romania, cindva detinuta de Mihail Kokalniceanu,  e singura care are intregul proces tehnologic “in house”.

 (desi nu sunt publicatie de profil, story-ul acesta despre cum se fabrica stofa de la fibra pina la produsul finit imi doresc sa-l fac si eu, pentru ca sunt sigura ca exista acolo atit de multe detalii de care habar nu avem noi, consumatorii, incit va fi o bucurie de poveste, fie ea si foarte tehnica)

– Citi angajati aveti (voiam sa vad rentabilitatea, pt publicatiile de business)

– 100

– In timpul razboiului ce ati produs? (mi-am facut repede calculul ca o companie de 130 de ani a prins toate razboaiele si ca e posibil sa fie un story cu emotie pentru ca este o perioada cu conditii extreme)

– In timpul razboiului am facut echipament pentru armata, uniforme militare. Si-am mai facut si in timpul razboiului din Irak echipament militar, acum piata araba e in descrestere si nu mai producem uniforme militare.

 story pentru publicatii ca esquire, fhm (istoria uniformelor militare produse in Romania) sau chiar ziare ( unde se produc in romania uniformele militare pentru soldatii care au participat la razboiul din IRAK)

– Care e cea mai in virsta angajata a dvs? (cautam emotie, story cu femeie, pentru o publicatie de femei)

– 56 de ani,

– Lucreaza de cind in companie? am ris si am facut o gluma: Spuneti-mi ca lucreaza de la 18 ani ca sa ma fericiti.

– Nu, de la 24

– Cu ce se ocupa?

– E creator de tesaturi.

– Ce inseamna asta?

– Inseamna creatia / modelul tesaturii, nu imprimeul ei.

– Mai exista alti oameni care sa faca meseria asta in RO? (cautam unicitatea)

– Fiecare fabrica de stofe ar trebui sa aiba.

– E posibil ca dinsa sa fie printre cei mai vechi in bransa?

– Da, cu siguranta este printre cei mai vechi.

iata un story pentru publicatii ca FEMEIA sau Avantaje – unul dintre cei mai vechi designeri de stofe din romania lucreaza la Fabrica de stofe Buhusi, fabrica detinuta cindva de Mihail Kogalniceanu). cu descrieri tehnice despre ce specificatii trebuei sa aiba tesatura pentru uniforma militara, pentru o stofa de costum etc

 

a fost o conversatie la prima mina, fara niciun fel de documentare si am gasit in mai putin de 10 minute citeva posibile articole despre Stofe Buhusi.

cum am facut?

am cautat tot timpul o poveste si o emotie. si-am fost curioasa in mod real fata de fiecare raspuns al domnului director al fabricii si-am fost atenta la fiecare cuvint sau reactie pe care o avea.

si-asa s-a creat putina magie.

povestile sunt peste tot, trebuie doar sa stim sa ne uitam la ele

 

2571
shutterstock_154123505despre copiere. vanitate

despre copiere. vanitate

Din cind in cind ma incrunt cu gindul la unii oameni.

Mai ales la cei care, sperind sa faca business in online, merg exact in spatele meu, pe drumul meu; daca mie imi place un film, imediat le place si lor; daca mie imi place un dansator, peste noapte devin fanii acelui dansator desi e foarte probabil sa nu-i fi vazut niciun spectacol inregistrat, darmite in vreun show live prin lume; daca eu introduc pe blog moda, imediat apare si pe blogul lor moda… si asa mai departe.

Ba chiar, via facebook, se imprietenesc cu prietenii mei si le comenteaza glorios la orice postare ca si cum i-ar cunoaste de o viata.

Stiu ca e o strategie de marketing cumva eficienta sa fii “second best option” adica, in cazul in care eu nu accept un deal de publicitate, sa ai o sansa sa fii acolo in carti, dar chiar si asa ma gindesc, din cind in cind, “Oare nu s-or fi saturat sa mearga in urma mea mereu? Oare nu-si doresc un drum al lor?”

 

Dupa care imi spun ca am avut norocul sa am niste date fizice speciale, iar asta a dus la o anduranta la oboseala si la stress mai mare decit a majoritatii oamenilor, asa ca pot sa fac – in timp mai scurt – mai multe lucruri decit ar face majoritatea.

Ce nu inteleg e de ce le place sa mearga in spatele meu?

Si mai ales cum de nu se prind ceilalti de treaba asta.

*

E o postare despre vanitate.

Si a mea. Si a celor care merg in spatele meu.

***

foto cover via shutterstock, cuvint cheie “follow”

2181
cafepediaintilniri nepretuite, part 1 – caracterul

intilniri nepretuite, part 1 – caracterul

“caracterul oamenilor nu se schimba, doar nevoile lor”

spun asta adesea si prietenii mei stiu ca e unul dintre reperele dupa care pastrez unii oameni aproape de mine – micile detalii din reactii, in conditii de stres in principal, in care poti identifica elementele caracterului unui om.

*
ieri m-am reintilnit dupa mai bine de 10 ani cu S. am fost colege de facultate, ea a preferat calea profesoratului si preda matematicile intr-un orasel din Ardeal. m-a gasit pe Facebook si, pentru ca venea pentru doua zile in Bucuresti, a insistat sa ne vedem.

“du-ma intr-unul din locurile in care mergi tu des, undeva in mijlocul Bucurestiului, ca sa simt si eu viata de capitala”, mi-a zis si dintre multele locuri in care as fi putut sa o duc am ales Cafepedia (voia sa facem o excursie si la Carturesti).

in plus, Cafepedia e parte din programul MasterCard Elite in care posesorii de Mastercard beneficiaza nu doar de reduceri, ci si de experiente memorabile si m-am gindit ca e cum nu se poate mai potrivit.

*

a fost o seara calda ca intr-un decor de teatru, imi place mult in camera cu pian de la cafepedia si tot sper sa-mi fac curaj odata sa apas pe clapele pianului, am povestit despre vietile noastre – in lumi paralele-, despre dorintele indeplinite sau pierdute pe drum, despre visurile pe care le ducem cu noi si ne luptam sa le transformam in realitate.

la plecare, chelnerul a ris cu noi, ne-a multumit pentru ca ne-am petrecut seara la ei si S m-a intrebat
“il cunosti?”
“nu.”

n-am inteles ce era in spatele intrebarii decit cind am ajuns, dupa o plimbare linistita, la Universitate unde urma sa ne despartim. “semana cu sotul meu in tinerete. cind l-am auzit ce frumos vorbea mi-am dat seama ca sotul meu nu mi-a mai spus de foarte multi ani multumesc sau bravo sau felicitari pentru ceva.”

eram in dreptul ceasului de la Universitate, la fintini, si stiu ca m-am auzit replicind:

“imi pare rau. ai putea sa-l ajuti sa faca asta fiind tu mai darnica in a spune multumesc sau bravo sau felicitari pentru ceea ce face el. eu m-am obisnuit sa nu ma insotesc pe drum decit de cei care stiu sa si dea ceva inapoi din ceea ce primesc de la mine. sa ma valideze pentru munca si dragostea mea. stiu ca n-am nevoie de altfel de validare decit emotionala, ca pot misca muntii daca o am pe asta.”

“nu era asa la inceput. s-a pierdut ceva pe drum”, a zis ea trista

si pentru prima data am rostit vorbele “caracterul omului nu se schimba, doar nevoile lui” cu o conotatie pozitiva. stiind ca S va intelege ca undeva pe dinauntrul sotului ei se afla si partea de multumiri pe care ea o cauta.

cind am ajuns acasa m-am gindit ca intilnirea asta nu era doar pentru ea, ci si pentru mine, ca sa-mi fac curat in ginduri, oglindindu-ma in intimplarile altora.

*

am reinceput proiectul in care va arat o alta fata a locurilor care sunt in programul MasterCard Elite. de data aceasta voi vorbi despre intilniri nepretuite. nu era in plan sa incep cu aceasta poveste, dar… viata bate filmul si mi s-a parut o intimplare care merita povestita pentru ca se pot regasi multi in ea.

in proiectul Intilniri nepretuite by MasterCard Elite am sa va arat locuri frumoase din Bucuresti si din tara, unde posesorii de MasterCard premium pot beneficia de discounturi semnificative si am sa incerc sa fac citeva surprize … nepretuite.

1413
the invisible womanThe Invisible Woman – Low to No Expectations

The Invisible Woman – Low to No Expectations

“Every human creature is a profound secret and mystery to every other.”

cu vorbele astea incepe filmul The invisible woman, povestea iubirii secrete a lui Charles Dickens cu o tinara domnita care i-a fost multi ani muza, cu voia si intelegerea sotiei lui.

e o secventa in film in care sotia – titulara de contract adica, mama a celor 10 copii ai lui Dickens – se duce acasa la tinara domnita cu un cadou de ziua ei; o trimisese sotul (care e jucat de Ralph Fiennes).

ca spectator te gindesti cit de crud era Dickens sa-i faca una ca asta sotiei, numai ca doua replici mai incolo femeia spune “He is very fond of you. But you will find that you must share him with his public. They will be the constant and, in truth, you will never absolutely know which one he loves the most — you or them” si-ti dai seama ca asa urita si grasa si mult mai batrina decit noua muza, sotia il cunoaste in profunzime si-i accepta felul de a fi. chiar daca o face stringind din dinti.

sa vedeti filmul; nu va avea succes in cinematografe, nu are dinamica pentru a vorbi unui public larg, nu e nici vreo capodopera a cinematografiei,  dar sunt citeva nuante fine acolo despre relatii si cupluri, si despre ego-ul artistilor.

Dickens se intoarce la nevasta dupa o vreme, iar tinara fata (Felicity Jones)- care-l poarta cu ea, in minte si in suflet pentru tot restul vietii – ramine cu amitirile din timpul creatiilor unor capodopere ca “Marile sperante” si cu o oarecare mindrie amara ca stie toate finalurile intermediare ale acestui text. “Pip n-ar fi trebuit sa ramina cu Estella”, zice tinara fata printre lacrimi unui prieten si continua cu “Charles understood that however painful it is, we’re alone. Whoever we’re with, we’re alone.”

*

nu e in film, dar apare in critica literara, initial titlul pentru Marile sperante (Great Espectations) a fost Low to No Expectations

1697
OnteachingJournalism1de miine, curs de scrieri creative – 6 saptamini – am 5 locuri “de dat”

de miine, curs de scrieri creative – 6 saptamini – am 5 locuri “de dat”

asociatiile reunite ale studentilor de la Universitate au o revista  on line care se numeste IQOOL.

de miine, timp de 6 saptamini, in fiecare marti – la cererea lor – tin un curs de scrieri creative.  va fi axat mai mult pe scrierile pentru online si cum se schimba/adapteaza o structura narativa ca sa fie mai usor de citit in online, dar va contine – cel putin in primele 2 cursuri – notiunile de baza despre structuri narative.

pentru ca fiecare curs va avea exercitii cu fiecare dintre participanti, cursul are doar 20 de locuri. 15 sunt ale studentilor de la revista, 5 mai sunt disponibile.

daca va intereseaza, ginditi-va daca ati putea fi prezenti in fiecare marti la ora 19.00 timp de doua ore la curs, apoi explicati printr-un comentariu de ce v-ar fi util un asemenea curs.

am sa aleg 5 persoane dintre cele care vor sa scrie pe termen lung, carora le-ar fi util acest curs.

participarea este gratuita.

 

shutterstock_170939975culorile cu care ma imbrac si ce vreau sa spun cu ele

culorile cu care ma imbrac si ce vreau sa spun cu ele

pentru ca asa e firea mea, dar si pentru ca asa imi cere meseria, sunt un om discret. nu neaparat in sensul pastrarii secretelor (desi sunt multe lucruri off the record pe care le duc cu mine pentru totdeauna si nu vor fi spuse niciodata), ci mai degraba in sensul ca mi-as dori sa nu atrag foarte mult atentia in locurile in care merg.

uneori imi iese (cel mai adesea cind sunt in “civilie”), alteori nu – mai ales cind am un rol public la o manifestare.

dar in oricare dintre ipostaze as fi, sunt foarte foarte atenta la culorile in care imi sunt hainele, mult mai atenta decit la modele/ la forma lor – acolo e f simplu pentru ca majoritatea hainelor mele sunt foarte minimaliste si in croieli care sa dovedeasca o cunoastere buna a geometriei corpului, ca sa-mi vina bine.

saptamina trecuta, marti, am fost speaker la PR FORUM, aveam de facut o prezentare despre tehnici de scris, creative writing in online. genul de prezentare care se face in ppt si pe care o enunti cu o autoritate profesorala.
asa ca tonului meu autoritar, frazelor scurte si la subiect le-am pus in contra balas o bluza roz prafuit si o pereche de pantaloni bleumarin.
nimic “bold”, totul foarte soft, simplu, urmind linia corpului.

joi am fost gazda unui seminar de branding personal destinat exclusiv femeilor. aveam de facut o prezentare emotionala, urma sa spun lucruri din viata mea – si bune si rele – ca participantele sa fie motivate sa lupte in interiorul propriilor “branduri”.
era nevoie de un sentiment de familiaritate, de caldura intre noi si nu si-ar fi gasit locul nicio haina in culori aprinse, asa ca am imbracat o rochie f lunga si foarte simpla in croiala (dreapta pe linga corp) in dungi galben, negru, gri – care amintea de desenul care se afla pe albine si care crea, indirect, un grad de simpatie.

cind fac interviuri port haine in gri, bej, pasteluri – pentru ca nu trebuie sa atrag atentia cu nimic, cei cu care vorbesc trebuie sa fie vedetele.

in “civilie” ma imbrac mai colorat – imi place mult mult albastrul, imi mai plac galbenul, culoarea lavandei – un mov foarte deschis – si verdele, si daca as trai intr-un oras mai curat m-as imbraca mult mult mai des in alb.

(scriind aceste rinduri mi-am dat seama ca am doar 3 lucruri care sunt de culoare roshie – nu includem underwear – in garderoba mea, iar asta spune ceva despre a nu vrea sa atragi atentia)

***
nu stiu cit va ginditi la ce spun culorile pe care le imbracati despre voi si cum va pot face viata mai usoara sau mai grea intr-un anume context – indiferent de modelul hainei pe care o purtati.
nu stiu cit de preocupate sunteti sa va exprimati prin culorile pe care le imbracati.

dar… e foarte frumos sa va puteti exprima asa si mai ales sa aveti libertatea sa va puteti exprima asa; sa nu aveti constringeri legate de conditiile meteorologice sau fiziologice.

***
incepind de astazi fac parte din campania care incurajeaza si promoveaza folosirea Dove Invisible DRY cu 1/4 crema hidratanta si vitamina E care este primul deodorant antiperspirant dovedit ca nu lasa urme pe 100 de culori.

ca un exercitiu de a ne juca prin culori in vestimentatie, am creat 10 tinute colorate – in culorile mele preferate – in aplicatia pe care Dove a creat-o pe facebook: https://apps.facebook.com/frumusetea-culorilor/

Este stiintific demonstrat ca, in mod uzual, culorile reflecta si influenteaza starea noastra de spirit. Dove isi propune, prin lansarea Dove Invisible Dry, sa incurajeze femeile sa aleaga tinute in culorile lor preferate si sa se imbrace in concordanta cu felul in care se simt sau vor sa se simta.
Aplicatia de facebook este o maniera prin care Dove le incurajeaza pe femei sa imbratiseze o gandire pozitiva in tot ceea ce fac si le ajuta sa isi aleaga tinute in culori care sa le reflecte atitudinea pozitiva.

 

foto cover via shutterstock, cuvint cheie “color”

1939
philip rothPhilip Roth – primul interviu de cind nu mai scrie

Philip Roth – primul interviu de cind nu mai scrie

In urma cu 2 ani scriitorul Philip Roth a anuntat ca nu va mai scrie nicio carte. Saptamina trecuta a acordat primul lui interviu dupa aceasta lunga perioada de pauza.

Nu, nu se va mai intoarce la scris, dar ce e frumos si emotionant in acelasi timp, Roth si-a recitit 31 dintre cartile pe care le-a scris ca sa vada daca lasa publicului, peste timp, ceva valoros si coerent.

Gestul mi se pare cu incarcatura unui testament si arata o responsabilitate pe care Roth a simtit-o de-a lungul timpului, dupa ce a fost etichetat drept “cel mai bun scriitor american contemporan”. Mai e si putina mindrie acolo, dar e mult perfectionism.

Sa-ti recitesti 31 de carti, cu ochi critic, sa te privesti prin ele, sa-ti reamintesti viata si sa intelegi cum ai progresat in anii astia ca scriitor. Ce bucurie de om trebuie sa fie Philip Roth, intre peretii inimii lui.

iata citeva fragmente din interviu:

I did, as you say, sit down to reread the 31 books I’d published between 1959 and 2010. I wanted to see whether I’d wasted my time. You never can be sure, you know.
My conclusion, after I’d finished, echoes the words spoken by an American boxing hero of mine, Joe Louis. He was world heavyweight champion from the time I was four until I was 16. He had been born in the Deep South, an impoverished black kid with no education to speak of, and even during the glory of the undefeated 12 years, when he defended his championship an astonishing 26 times, he stood aloof from language. So when he was asked upon his retirement about his long career, Joe sweetly summed it up in just 10 words. “I did the best I could with what I had.”

*
Everybody has a hard job. All real work is hard. My work happened also to be undoable. Morning after morning for 50 years, I faced the next page defenceless and unprepared. Writing for me was a feat of self-preservation. If I did not do it, I would die. So I did it. Obstinacy, not talent, saved my life. It was also my good luck that happiness didn’t matter to me and I had no compassion for myself. Though why such a task should have fallen to me I have no idea. Maybe writing protected me against even worse menace.
Now? Now I am a bird sprung from a cage instead of (to reverse Kafka’s famous conundrum) a bird in search of a cage. The horror of being caged has lost its thrill. It is now truly a great relief, something close to a sublime experience, to have nothing more to worry about than death.

*
Whoever looks for the writer’s thinking in the words and thoughts of his characters is looking in the wrong direction. Seeking out a writer’s “thoughts” violates the richness of the mixture that is the very hallmark of the novel. The thought of the novelist that matters most is the thought that makes him a novelist.
The thought of the novelist lies not in the remarks of his characters or even in their introspection but in the plight he has invented for his characters, in the juxtaposition of those characters and in the lifelike ramifications of the ensemble they make — their density, their substantiality, their lived existence actualized in all its nuanced particulars, is in fact his thought metabolized.
The thought of the writer lies in his choice of an aspect of reality previously unexamined in the way that he conducts an examination. The thought of the writer is embedded everywhere in the course of the novel’s action. The thought of the writer is figured invisibly in the elaborate pattern — in the newly emerging constellation of imagined things — that is the architecture of the book: what Aristotle called simply “the arrangement of the parts,” the “matter of size and order.” The thought of the novel is embodied in the moral focus of the novel. The tool with which the novelist thinks is the scrupulosity of his style. Here, in all this, lies whatever magnitude his thought may have.
The novel, then, is in itself his mental world. A novelist is not a tiny cog in the great wheel of human thought. He is a tiny cog in the great wheel of imaginative literature.

intregul interviu aici

1765
plateste cu poezie15.356 de oameni frumosi si de cafele bune

15.356 de oameni frumosi si de cafele bune

ei spun:

De Ziua Internațională a Poeziei, Julius Meinl a vândut 15.356 de cafele în schimbul… versurilor.

De Ziua Internațională a Poeziei, Julius Meinl a primit 15.356 poezii în schimbul tot atâtor cafele

 eu spun: pe 21 martie 2014 am avut certitudinea ca sunt cel putin 15.356 oameni faini.

15.356 de oameni au ales sa scrie o poezie ca sa cumpere o cafea; si sunt sigura ca au scris poezia cu drag, la fel de drag cum cei din cafenele Julius Meinl au preparat bauturile aromate.

s-a intimplat pe 21 martie, de ziua internationala a poeziei, la initiativa Julius Meinl, si s-a depasit obiectivul initial care era de 15000 de poezii si care era mai mult decit dublul creatiilor scrise in urma cu un an in prima editie de “Plateste cu o poezie”

***

intr-o vreme si intr-o lume in care nu ne mai preocupam de detalii si nu mai sintetizam nimic, sa gasesti la nivel national peste 15.000 de oameni care sa se opreasca pentru o clipa ca sa fie cu gindul la o poezie ( a unui poet sau o creatie proprie) mi se pare o performanta incredibila.

a fost o campanie in care s-au implicat Adi Despot ( partea frumoasa a fost ca pe 21 martie a fost si ziua lui de nastere), Deliric si poetul Razvan Tupa.

a fost o placere pentru mine sa-i intilnesc si cred ca si ei sunt la fel de bucurosi ca mine ca au avut confirmarea ca sunt multi oameni frumosi in tara asta.

uneori e nevoie de un ingredient magic care sa-i aduca impreuna pe oamenii frumosi; de doi ani, sunt doua ingrediente care fac treaba asta incredibila: poezia si Julius Meihl.

si mi se pare minunat ca o companie alege sa-si promoveze produsele sustinind nu doar cultura, ci implicind publicul in mod direct in actul cultural, in creatie.

puteti vedea aici filmuletul cu lucrurile frumoase si oamenii minunati din initiativa “Plateste cu o poezie”. ne vedem la anul pw 21 martie intr-o cafenea Julius Meihl.

ginditi-va o clipa; intr-o singura zi, 15356 de oameni au scris o poezie. 15356! mi se pare magie

2589
nicole kidman 11in the mood for Nicole Kidman

in the mood for Nicole Kidman

Nicole Kidman e una dintre cele mai vulnerabile si mai timide actrite. e un cosmar la orice interviu live pentru ca e foarte speriata, e un cosmar la orice aparitie publica – de emotie ii apar pete pe piele si palmele i se inrosesc foarte tare ca si cum ar avea cine stie ce boala.

Nicole Kidman e in filme si in foto versatila, frumoasa, plina de incredere si de povesti nespuse in cuvinte.

Iata o colectie de fotografii cu Nicole Kidman

2103
erica 2Erica – o tinara care merge pe drumul ei, neasfaltat :)

Erica – o tinara care merge pe drumul ei, neasfaltat :)

stiti povestile acelea cu oamenii care lasa tot ce au construit in viata ca sa-si urmeze visul?

oamenii care au plecat la inceput  la drum pe o carare unde era lumina aprinsa mai bine, dar si-au dat seama ca nu acolo isi gasesc linistea si fericirea? oameni care au renuntat la super cariere ca sa faca lucruri care pentru altii nu sunt la fel de importante, dar care pentru ei sunt de un milion de ori mai valoroase? pentru ca-i reprezinta pe ei, sunt parte din sufletul lor.

stiu ca stiti povesti din acestea, si ca – in secret sau nu – visati si voi sa vi se intimple ceva similar.

***

iata o asemenea intimplare. Erica Ioja era anul trecut o corporatista care muncea multe ore pe zi si avea performante foarte bune in domeniul ei. doar ca toata viata si-a dorit sa studieze arta si sa “mestesugareasca” prin pictura emotiile pe care le simtea.

a renuntat la job, a dat la o noua facultate – istoria artei – si-acum isi duce visul pas cu pas pina unde va putea ea de departe.

zilele trecute a vindut primele obiecte pe care le-a mestesugit.

iata altele . daca vreti sa cumparati ceva si sa o ajutati sa-si duca visul mai departe (pentru ca fiecare achizitie inseamna o validare si un semn ca e pe drumul cel bun chiar daca nu e la fel de asfaltat ca precedentul drum pe care l-a parcurs) o puteti contacta aici

 

1614