Author : Cristina Bazavan

make love, not warCat de lung ni se pare un razboi? Si cum ne distram pe timp de pace?

Cat de lung ni se pare un razboi? Si cum ne distram pe timp de pace?

text de Noemi Revnic

Ultimele intamplari istorico-economice mi-au adus aminte de Razboiul din Golf din iarna lui 1991. Atunci cand Irakul a invadat Kuweit-ul, in vara lui 1990 si existau amenintari ca irakienii vor trimite rachete Scud spre Israel, toata populatia din Israel a fost chemata in centre speciale si au fost impartite masti de gaze. Ce am facut mama si cu mine?

Am ajuns acasa, am scos mastile si ne-am fotografiat cu ele si le-am trimis poze si prietenilor din Romania (pe atunci nu exista internet, nici Facebook, si nici Instagram & Co). Nu credeam sa le purtam vreodata pe bune. Apoi a venit acea noapte din ianuarie 1991, cand am auzit sirena. Mama dormea iar eu ma uitam la un serial despre Holocaust, o docudrama care era in programa de bac. Eram in clasa a XII-a si cum s-a auzit sirena, m-a sunat un coleg de liceu care era singur acasa si m-a intrebat daca a inceput razboiul. I-am spus calma “Cred ca e un exercitiu”, dar in clipa urmatoare a inceput vacarmul.

Scud-urile au inceput sa inroseasca cerul si la scurt timp au fost puse in functiune Patriot-urile americane. Cerul era rosu-galben, parca erau focuri de artificii. Stiam ce avem de facut. Mama a luat pisicile si unul dintre caini si a intrat in camera mea – camera pregatita pentru etanshare, in caz de atacuri cu arme chimice. Doar ca vecinii de alaturi, o familie de rusi veniti in tara de curand care nu intelegeau limba mai deloc au dat buzna la noi in casa, cainele terrier Cocarde a tasnit pe usa si eu… dupa el. Scud-urile cadeau in Mediterana (blocul nostru era foarte aproape de mare) si pana cand l-am prins pe Cocarde a durat parca o vesnicie. Am stat cu totii, vreo 6 suflete in camera mea minuscula, nu stiu cat…radio-ul era pornit si crainicii vorbeau in toate limbile – ebraica, araba, engleza, franceza, rusa, amharit (limba emigrantilor etiopieni) si toti spuneau acelasi lucru: “Nu va scoateti mastile de gaze pana cand nu va spunem noi”.

Sirenele vuiau (multi emigranti panicati isi facusera injectiile cu atropina si nu era necesar, pentru ca nu erau arme chimice)…Una peste alta, razboiul “pe bune” incepuse si pentru noi a fost un razboi al nervilor. Cateva zile nu am mers la scoala, fugeam la supermarket-ul cel mai apropiat pentru aprovizionare si veneam acasa, ca sa fim pregatiti de noi atacuri. Apoi am inceput sa ne obisnuim.

Toata lumea si-a reluat activitatile si la finele lui februarie s-a terminat razboiul pentru noi, cu episoade cu scud-uri si Patriot-uri destul de dese. Un foileton maraton, in care mergeam cu mastile de gaze dupa noi la scoala, la banca, la petreceri. Cred ca cea mai ciudata experienta a mea a fost intr-o seara, cand eram cu un vecin pe soseaua Haifa-Akko, veneam de la niste prieteni si a sunat sirena. Am iesit din masina si efectiv nu am facut altceva decat sa stam lipiti de portiere si sa ne uitam pe cer. Si ma gandeam ca nu am cum sa o sun pe mama si ma uitam la ce inele aveam la degete, ca sa ma recunoasca, in caz de ce era mai rau. Cele cateva minute mi s-au parut o vesnicie. Si acum, dupa atatia ani am realizat ca luna aia si jumatatae a trecut foarte greu pentru mine si pentru multi altii. Cand esti departe de un conflict, timpul trece repede. Si de cate ori aud de un nou razboi intr-o parte a lumii, ma gandesc la acei oameni, prin ce trec ei in acele momente.

Altfel, sper sa vina acea zi in care singura preocupare a umanitatii este sa duca la eradicarea cancerului si a molimilor grele, la salvarea naturii si la o educatie care sa excluda prastiile si armele de orice fel.

Pana atunci, iata ce va recomand in urmatoarele zile:

Duminica, 9 martie 2014, intre 1 p.m. si 6 p.m., avem “Faces Extravaganza”, un art performance al artistului vizual Tudor Plaiesu prezentat de Meda Popea, in o cadrul evenimentului “Ladies Brunch Wine Extravaganza” de la Howard Johnson Grand Plaza Hotel. Intrarea in expozitie este libera pentru vizitatori. Tudor Plaiesu ne propune si un happening de portrete, lucrand live in fata vizitatorilor, fie dupa model, fie folosind imagini aduse de acestia pe print, tableta sau telefon. Rezervarea unui loc in performance se face la telefonul 0729609102.

Iar in in lobby-ul hotelului veti putea admira si o mini-expozitie de pictura si grafica, precum si printuri de arta, toate fiind de vanzare, o idee de cadou perfecta pentru iubitorii de arta, in luna martie.

Iar la MNAC, Pavel si Tudor, fiii artistului Mircea Cantor sunt invitatii lunii martie in “Camera de oaspeți” in cadrul expozitiei : Q.E.D. Se intampla tot duminica, 9 martie, intre 10:30 – 11:30, in prezenta artistului. Workshop-ul se adreseaza copiilor cu varste cuprinse intre 6 si 8 ani si este realizat in colaborare cu Asociatia Da’DeCe, Bucuresti. Daca aveti copii cu aceste varste, va recomand sa ii aduceti aici, va fi o experienta extraordinara pentru ei.

Va doresc un weekend minunat, cu pace, sanatate si cu tot ce e mai bun!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1717

de vazut: Jeux D’enfants

daca l-ati vazut deja, bravos.

daca nu, ar putea fi o optiune buna pentru week end.

dincolo de povestea care o sa placa mult doamnelor si domnisoarelor, e un exercitiu minunat despre cum poti sa construiesti o poveste pe contradictii si pe twist-ul actiunii la fiecare moment.

si sa pui intr-o forma simpatica partea cruda, cinica a iubirii.

e facut in 2003, dupa Amelie, seamana putin cu amelie, dar face niste lucruri in montaj si in structura care stau in picioare si acum f f bine.

ma rog, bucurati-va de film, partile astea tehnice le puteti vedea/gindi dupa aia.

*

si da, viata bate filmul: la momentul la care au filmat, Guillaume Canet si Marion Cotillard nu erau decit prieteni foarte buni, implicati fiecare in alte relatii (Canet era sotul lui Diane Kruger). patru ani mai tirziu, au devenit un cuplu, au facut si un copil si, ca in film, cintecul La vie en rose a jucat un rol important in viata lor; Marion a cistigat un Oscar interpretind-o pe Edith Piaf.

uneori, cind se aduna energiile care trebuie, ceea ce faci in munca nu e decit o anticipare a ceea ce-ti va oferi viata mai tirziu.
(e si asta un subiect de film:) )

2241
Les Blancs L'Oreal ParisBeauty NEWS – noi produse pentru ingrijirea pielii, pentru unghii, ten

Beauty NEWS – noi produse pentru ingrijirea pielii, pentru unghii, ten

primesc zilnic multe informatii despre noi aparitii in industria beauty. de astazi, saptaminal le adun intr-un articol de beauty news.

 

Caudalie  – The Slimming Regimen

un trup mai suplu si mai fin, indepartarea celulitei in trei pasi: gomaj, un ulei Concentre Minceur si ceai care ajuta la drenaj. toate cu o aroma divina. toate cu extrase naturale din seminte de struguri,

am mai scris despre gama Caudalie (uleiul lor de corp e un truc de beauty de care nu ma despart de citiva ani buni), acum am inceput deja sa beau ceaiul, cu gomajul & uleiul ma distrez de miine

 

L’Oreal  Paris- Les Blancs

o colectie noua de minunate lacuri de unghii in nuante fine. preferata mea: 859 Gourmandise. cea care am pus-o in detaliu.

 

L’Oreal Paris – noile rujuri Color Riche L’Extraordinaire

nuante intense, pasionale, structura foarte bogata. preferata mea: roshul:)

 

 

2084
pizza 3 aniPizza care rezista 3 ani, la temperatura camerei

Pizza care rezista 3 ani, la temperatura camerei

pentru ca tot zilele astea, de cind cu Oscarurile, pizza e foarte cool, iata o veste stranie – ca n-as putea zice buna: s-a inventat pizza care tine cam cit cred altii ca dureaza dragostea , adica 3 ani.

este descoperirea unui departament de cercetare al armatei americane si este destinata desigur pentru soldati. (refuz sa ma gindesc ce maninca oamenii astia pe front din considerente de sa caram putin, sa reziste mult, sa fie satios si cu multe vitamine)

militarii vor testa produsul in august, dar echipa de cercetatori spune ca are gustul unei pizza pe care o faci acasa cu singura diferenta: temperatura – nu se va servi fierbinte ci la temperatura camerei.

stirea asta m-a facut sa ma gindesc ca ne apropiem din ce in ce mai tare de momentele in care vom sta inchisi in case/buncare cu provizii alimentare pentru ani, nesocializind cu nimeni fata in fata, ci – cel mult – via computer.

ce trist:(

via Associated Press

1492
sibiu fitsvreti sa fiti voluntari la Festivalul International de Teatru de la Sibiu? iata cum procedati

vreti sa fiti voluntari la Festivalul International de Teatru de la Sibiu? iata cum procedati

anul trecut am avut si eu voluntarii mei in festival, am ramas prieteni si mai corespondam si sunt tare mindra de ei cum au “crescut” si ce fac la scoala sau in activitatile lor profesionale. e un proiect minunat, daca vreti sa invatati lucruri despre management, comunicare , despre bursa de teatru, inscrieti-va.

 

Festivalul International de Teatru de la Sibiu anunta deschiderea sesiunii de inscrieri pentru programul de voluntariat dedicat celei de-a XXI-a editii a festivalului. Prima etapa a inscrierilor pentru programul de voluntariat din acest an va avea loc pana la data de 23 martie. Cei interesati sa participe la interviuri sunt rugati sa isi trimită CV-urile in format EUROPASS la adresa [email protected]

Serviciul de voluntariat al Festivalului Internaţional de Teatru de Sibiu este conceput pentru a oferi training şi o multitudine de avantaje specifice acţiunilor de voluntariat, printre care oportunităţi de training, câştig de experienţă în vederea obţinerii unui serviciu mai bun, învăţarea de lucruri noi şi formarea deprinderilor utile, familiarizarea cu diferite sisteme operaţionale şi structuri organizatorice, membru într-o organizaţie prestigioasă, dar mai ales posesia unui certificat nominal de voluntariat ce poate influenţa punctajul la concursurile organizate pentru ocuparea de posturi, dacă doi sau mai mulţi candidaţi obţin punctaje egale (cf. Art. 17 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii Voluntariatului Nr. 195/2001).

 

 

 

 

3727

S!MPA si Humanitas o colaborare care ma onoreaza

imi plac cartile.

am mai spus ca uneori imi plac mai mult decit oamenii, desi stiu ca nu e bine asta.

cind merg prin librarii, generez zimbete lungi atunci cind oamenii ma vad cu mingii cite o coperta a vreunei carti pe care am citit-o si mi-a fost draga. asta pentru ca stiu lumea care e dincolo de ea.

citesc, in medie, o carte pe saptamina – uneori si mai multe – si am o mare bucurie cind merg in librariile de afara si vad titluri care sunt si la noi pentru ca e un semn ca suntem in pas cu ceilalti, iar lumea cartilor e foarte foarte mare si e greu sa tii pasul.

avem citiva editori de colectii foarte buni in editurile din Ro si ma bucur pentru asta. unul dintre ei, poate cel mai mare, este Doamna Denisa Comanescu, directorul general Humanitas Fiction, cea care a adus in Romania unii dintre cei mai mari si mai frumosi scriitori ai lumii.

una dintre colectiile cu autorii alesi de domnia sa se numeste Raftul Denisei si e o colectie care face accesbila lectura literaturii de mare calitate; aici au aparut Safran Foer, Anais Nin, John Updike, Alain de Botton, Amos Oz  sau Jeanette Winterson.

e o mare onoare pentru mine ca S!MPA va fi promotorul si sustinatorul acestei colectii si ca incepind de acum pe cartile din Raftul Denisei veti regasi si insemnele S!MPA.

vor fi titluri pe care le voi fi citit in avans si care stiu ca o sa va placa. am sa scriu de fiecare data despre ele si am sa va anunt aparitia lor in librarii.

prima carte cu semnele S!MPA? Acorda-mi acest vals – Zelda Fitzgerald.

lansarea ei: Joi, 6 martie, ora 19.00  la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) intr-o seară dedicată scriitoarei americane Zelda Fitzgerald. Invitaţi speciali Alexandra Rusu, editor Booktopia.ro, Andreea Răsuceanu, critic literar,Vlad Mixich, jurnalist şi Ioana Pavelescu, actriţă, interpreta Zeldei Fitzgerald din piesa omonimă Zelda (The Last Flapper) de William Luce, o producţie a Teatrului Foarte Mic din Bucureşti. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction. 

1804
detaliuUn buchet de flori S!mpa

Un buchet de flori S!mpa

daca nu stiti ce buchet de flori sa faceti cadou de 8 martie, imi face placere sa va anunt ca am creat un buchet S!MPA pentru concept store-ul Flowercraft.

nu seamana integral cu buchetul cu care plecasem in minte de acasa, cel pe care sa-l daruiesti unei prietene pe care vrei sa o transformi in iubita sau pentru a reinvia iubirea intr-o relatie in care s-a ajuns la mai multa prietenie decit orice altceva. detalii despre el aici

n-am gasit lacramioare pt ca nu e sezonul lor asa ca ajutata de doamna florist, Marinela Stănese, cea care se afla in spatele brandului Flowercraft, m-am adaptat la situatie.

pleaca de la acel buchet si vorbeste despre prietenia care dureaza (freziile), caldura sentimentelor (menta) , respect si apreciere (lisianthus-ul alb) si maternitate (muschi-ul). e un buchet pe care il oferi femeii din viata ta pentru care ai o iubire asezata, pentru mama copiilor tai sau pentru cea care in mod magic stie sa-ti fie si prietena, si iubita, si mama – in dozele perfecte.

ce n-am stiut cind m-am gindit cum sa combin florile e ca menta va da un parfum de prospetime incredibil, iar combinat cu parfumul freziilor rezulta o aroma ca o dimineata la munte.

*

am pus menta in loc de iarba decorativa pentru ca mi-am dorit un buchet altfel, care sa iasa din tipare, si care sa poata sa fie parte din cel care ofera sau cel care primeste. poti oricind minca menta.

buchetul din fotografie se mai afla inca pe masa mea , arata impecabil ca in prima zi pentru ca a fost construt pe un suport de burete in care am pus apa constant,  si a umplut casa cu aroma lui.

il puteti comanda de aici

*

Marinela Stănese se numara printre designerii floristi cu o bogata experienta, participand la numeroase expozitii si concursuri (Premiul Special al Juriului in cadrul “Best Flower Designers” 2011) si nutrind o pasiune imensa pentru aranjamentele menite sa exprime o poveste atunci cand sunt oferite in dar. 

 

later edit: Doamna Stanese a dus ideea mai departe si… de martisor a creat un buchet pe care tocmai l-am primit: frezii, menta si capsuni. se maninca, are o aroma incredibila si e si in culorile de martisor.

 

2207
teatrunominalizarile premiile UNITER 2014

nominalizarile premiile UNITER 2014

Cu citeva minute in urma au fost anuntate nominalizarile UNITER 2014, iata-le.

 

Premiul de excelenţă: VICTOR REBENGIUC

Premiul pentru întreaga activitate:

Actor: PETRU CIUBOTARU

Actriţă: VIRGINIA ITTA MARCURegizor: MIHAI MĂNIUŢIU

Scenografie: ANCA PÂSLARU

Critică şi istorie teatrală: ZENO FODOR

PREMII SPECIALE

1.Premiul special jurnalistei şi traducătoarei Raluca Rădulescu, pentru contribuţia la redimensionarea într-un discurs contemporan a unei cărţi fundamentale pentru practica şi teoria teatrală: K S Stanislavski – Munca actorului cu sine însuşi.

2. Premiul special pentru teatru-dans:
Andreei Gavriliu şi lui Ştefan Lupu pentru „Zic-Zac”, spectacol de teatru-dans de Andreea Gavriliu rezemată de Ştefan Lupu, cu Andreea Gavriliu, Ştefan Lupu şi Gabriel Costin.

3. Premiul special pentru teatru-document:
Gianinei Cărbunariu, pentru spectacolul-studiu „Tipografic majuscul”, coproducţie dramAcum şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Nitra, Slovacia, în parteneriat cu Teatrul Odeon.

Nominalizările pentru această ediţie a Galei Premiilor UNITER sunt următoarele:

Cel mai bun spectacol:
Hamlet de W. Shakespeare, regia László Bocsárdi, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe
Maestrul şi Margareta, după Mihail Bulgakov, regia Zoltán Balász, coproducţie Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi Teatrul Maladype Budapesta
Victor sau copiii la putere de Roger Vitrac, regia Silviu Purcărete, Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Cel mai bun regizor:
Zoltán Balász pentru spectacolul Maestrul şi Margareta, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
László Bocsárdi pentru spectacolul Hamlet, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu-Gheorghe
Silviu Purcărete pentru spectacolul Victor sau Copiii la putere, Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Cel mai bun scenograf:
József Bartha pentru scenografia spectacolului Hamlet, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu-Gheorghe Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului Ce nemaipomenită aiureală, Teatrul Naţional Cluj
Velica Panduru şi Zoltán Balász pentru scenografia spectacolului Maestrul şi Margareta, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Cel mai bun actor în rol principal:
László Mátray pentru rolul titular din spectacolul Hamlet, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu-Gheorghe
Cornel Răileanu pentru rolul Personajul din spectacolul Ce nemaipomenită aiureală, Teatrul Naţional Cluj
Marius Turdeanu pentru rolul Maestrul din spectacolul Maestrul şi Margareta, Teatrul Naţional “Radu Stanca” Sibiu

Cea mai bună actriţă în rol principal:
Alexandra Fasolă pentru rolul titular din spectacolul Yentl, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti
Mariana Mihu pentru rolul Woland din spectacolul Maestrul şi Margareta, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Rodica Negrea pentru rolul titular din spectacolul Mutter Courage, Teatrul Mic Bucureşti

Cel mai bun actor în rol secundar:
Zsolt Bogdán pentru rolul Charles Paumelle din spectacolul Victor sau Copiii la putere, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Valer Dellakeza pentru rolul Tót din spectacolul Familia Tót, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova
Tibor Pálffy pentru rolul Claudius din spectacolul Hamlet, Teatrul „Tamási Áron”, Sfântu Gheorghe

Cea mai bună actriţă în rol secundar:
Csilla Albert pentru rolul Esther din spectacolul Victor sau Copiii la putere, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Nicoleta Hâncu pentru rolul Elmire, soţia lui Orgon din spectacolul Tartuffe, Teatrul Metropolis Bucureşti
Romaniţa Ionescu pentru rolurile Mara, Mama Marei, Psiholog şi Prezentator TV din spectacolul Profu’ de religie de Mihaela Michailov, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Critică teatrală:
Cristina Modreanu
Mircea Morariu
Iulia Popovici

Teatru radiofonic:
Aniţa Nandriş-Cudla – Amintiri din viaţã – Aniţa Nandriş-Cudla – 20 de ani în Siberia, regia artistică Petru Hadârcă, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Belvedere de Ana-Maria Bamberger, adaptarea radiofonică şi regia artistică Cezarina Udrescu, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Două nuvele de Mihail Bulgakov: Ştergarul cu cocoş şi Beregata de oţel, dramatizarea radiofonică şi regia artistică Diana Mihailopol, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Teatru TV:
Hedda Gabler, regia artistică Dominic Dembinski, producţie a Societăţii Române de Televiziune
Efectul Genovese, regia artistică Jon Gostin, producţie a Societăţii Române de Televiziune
O noapte furtunoasă, regia artistică Mihai Manolescu, producţie a Societăţii Române de Televiziune

Debut:
Delu Lucaci pentru rolul Agnes din spectacolul Prăpădul, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
Lucia Mărneanu şi Leta Popescu pentru spectacolul Parallel, coproducţie GroundFloor Group şi ColectivA, Cluj-Napoca
Erwin Şimşensohn pentru regia spectacolului Yentl, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti

 

Decernarea premiilor UNITER va avea loc luni, 28 aprilie, la Palatul Culturii din Târgu-Mureş.

3308
carturesti concept store(foto) carturesti concept store – lipscani 55

(foto) carturesti concept store – lipscani 55

fotografia de mai sus a facut in citeva ore ocolul internetului. e facuta cu telefonul, a fost postata pe instagram si pe facebook si a generat mai multe reactii decit o fotografie cu un actor de la hollywood.

e cladirea fostei banci Chrissoveloni care a fost renovata dupa proiectul initial si care va gazdui in scurt timp un concept store Carturesti.

va fi unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Bucuresti, genul de loc unde o sa ne faca placere sa ne ducem prietenii care vin din strainatate, pentru ca – si acum cind e inca in renovare – arata absolut senzational si aminteste de Paris sau Roma.

noul Carturesti va integra tot ce va puteti imagina, ba chiar dincolo de imaginatia noastra, in materie de carti: la parter va fi concept store-ul propriu zis – cu obiecte de facut cadou; la etajul 2 cafenea; iar la demisol si la etajul 1 veti vedea libraria altfel… cu un mix tehnologic.

cafeneaua va avea un concept foarte special si e gindita sa creeze senzatii gourmet celor care o vor vizita – si nu ma refer doar la ce veti putea minca sau bea, ci si la atmosfera in sine.

*
am vizitat locul in urma cu citeva zile, avind drept gazda pe Daniel Voinea de la Carturesti, unul dintre cei care se afla in spatele conceptului noii librarii, si cind auzeam descrierile, repetam constant “la vara o sa ma mut aici”.

ceea ce Daniel si colegii sai vor face in acest spatiu minunat e o reinterpretare interactiva si foarte inteligenta a spatiului care se numeste clasic “librarie”, dar este the next level pentru ca fiecare cumparator va avea o multime de alte experiente auxiliare cartilor.

stiu ca Lipscani 55 va fi un loc magic in Bucurestiul aceste veri. si mai stiu ca o sa ne intilnim des acolo (mi-am si stabilit un loc care va fi “al meu” in cafenea, sper doar sa-l gasesc liber ceea ce va fi cam greu la succesul pe care-l anticipez)

pina la deschidere, va invit la o excursie foto prin minunata cladire Lipscani 15

 

shutterstock_158207939curs gratuit pt PR in entertainment. v-ar interesa?

curs gratuit pt PR in entertainment. v-ar interesa?

primesc in fiecare zi mailuri cu informari care nu au nicio legatura cu structura unei stiri sau a unui comunicat de presa.

care au un limbaj de lemn si doar insiruiesc cuvinte ca sa iasa o compunere mai lungutza sa avem un text de trimis.

care au greseli (nu doar de gramatica, alea-s bonus track), ci si de structura de comunicare – nu sunt racordate la brandul personal al artistului pentru care se face comunicarea. (am mai scris despre asta aici)

 

toate ma indispun pentru ca arata mediocritate si superficialitate.

(stiu, par aroganta. imi asum asta. am citit mai mult si stiu meserie. detalii despre ce am facut in viata asta in aceasta directie profesionala puteti gasi aici)

pentru linistea mea sufleteasca, dar si pentru a progresa industria asta macar cu un milimetru, sunt gata sa tin un curs GRATUIT (un workshop) cu lucrurile de baza in comunicarea pentru o vedeta (tv/muzica/film etc).

durata: 2 ore.

daca sunt persoane interesate, lasati un comentariu. cind se aduna suficient de multi (minimum 10 persoane), ne organizam pentru workshop.

multumesc

later edit: ATENTIE! Nu este un workshop pentru cei care nu lucreaza in entertainment; eu doresc sa ajut la dezvoltarea industriei, nu sa scolesc niste new entry. o sa primiti un mail cu rugamintea de a spune unde lucrati si de ce vreti sa faceti workshopul. multumesc

cabaret tmLondra de la Timisoara: Cabaret

Londra de la Timisoara: Cabaret

uitati-va la fotografia de mai jos. uitati-va cu atentie la picioarele cambrate ale barbatului care sta linga femeia in negru care e in mijloc.
e cel mai inalt dintre toti cei care se afla in aceasta fotografie si, pentru ca triseaza elegant, e egalul celorlalti.

e o fotografie facuta in timpul musicalului Cabaret de la Teatrul German din Timisoara, actorii nu au stat la “cadru”/ la poza, e pur si simplu un instantaneu din timpul reprezentatiei lor.

dar surprinde perfect atentia la detalii si constructia impecabila a acestui musical: in secventa din care e surprinsa fotografia, femeia in negru – din mijloc – e personajul principal, privirile trebuie sa fie catre ea, iar trupurile celorlalti actori trebuie sa slujeasca asta; lor le-a iesit alinierea intr-o secunda, parind natural, dar de fapt aratind foarte multe repetitii si o coordonare impecabila a echipei.

*
despre asta e vorba in Cabaret, musicalul pus de Razvan Mazilu (coregrafie si regie) la Timisoara; e impecabil construit, actorii arata ca mari actori occidentali (vorbesc aici de postura corpului, de cit de ingrijit le este corpul, de expresia fetei, de atitudine), in plus cinta si danseaza cum nu prea am vazut in Bucuresti, decorurile sunt cu bun gust si foarte credibile, iar montarea reaseaza subiectul cu un mesaj final care te emotioneaza profund.

stiu ca Razvan Mazilu a mai pus un musical la timisoara, Full Monty, am sa ma duc sa-l vad si pe acela, dar teoretic nu are cum sa fie mai bun decit asta, pentru ca asta e PERFECT.

 

nu stiu daca am prins eu o zi foarte buna a actorilor, dar e greu sa pacalesti in detalii care tin de postura, de dans si cintat simultan daca nu te-ai antrenat mult inainte.

iar actorii- chiar si cei foarte tineri – sunt foarte relaxati si asumati in acelasi timp, inclusiv in secventele care descriu decadenta cabaretului ceea ce face ca momentele sa aiba erotism fara sa fie vulgare (m-am intrebat cam citi actori din bucuresti s-ar duce asa de curat pe un rol care merge pe o linie atit de fina intre erotism si vulgaritate).

Stiti povestea Cabaret, o secventa de viata din Berlinul dintre razboaie – in Anglia Judi Dench a fost rolul principal intr-o versiune, Liza Minelli a fost protagonista in filmul lui Bob Fosse; la Timisoara e o tinara pe nume Dana Torok care cinta si danseaza si joaca atit de frumos incit la una dintre secvente, desi nu mai citeam traducerea (spectacolul e in limba germana, cu ceva insertii de engleza) si nu inteleg nimic din limba germana, ma emotionasem foarte tare.

sper sa ajunga si la Bucuresti acest spectacol si mi-as dori foarte tare sa-l vedeti. nu m-am simtit nicio clipa in Romania, e un spectacol care pare a fi foarte foarte londonez.

altfel, ma bucur ca perfectionismul si rigoarea lui Razvan Mazilu, dar si simtul sau artistic visual foarte rafinat s-au adunat in spectacolul acesta. si sper sa mai faca si alte musicaluri.

intr-o vreme gri intunecat, e frumos sa ni se povesteasca lucrurile grele prin muzica si cu morala. uneori pe zimbet se spun cele mai importante lucruri.

***
Cabaret
Regia și coregrafia: Răzvan Mazilu
conducerea muzicală: Peter Oschanitzky ( e o orchestra live cu 14 muzicieni)
scenografia si costumele: Dragoş Buhagiar

CU: Georg Peetz, Daniela Török, Ida Jarcsek-Gaza, Christian Bormann ( actor invitat din Germania), Konstantin Keidel, Dana Borteanu / Tatiana Sessler, Radu Vulpe, Franz Kattesch, Aljoscha Cobeţ, Olga Török, Silvia Török, Anne-Marie Waldeck, Cristina Romândaşu, Suzana Vrânceanu, Horia Săvescu şi Richard Hladik.

2684

second best speech Oscar 2014 Matthew McConaughey

imi place mult partea aceea cu omul pe care-l urmareste si la care vrea sa ajunga. si cea cu “sunteti cei 4 oameni din viata mea pe care ma straduiesc sa-i fac sa fie mindri de mine”, si emotia dintre aceste cuvinte
merita sa ascultati;

Matthew McConaughey a cistigat oscarul pentru cel mai bun actor pentru rolul lui din Dallas Buyers Club, un film care e acum in cinematografe

1173

cistigatorii 2014 si Jared Leto – cel mai frumos discurs de la Oscar (VIDEO)

daca n-ati vazut ceremonia Oscarurilor, astea sunt premiile cele mai importante

Best Picture 12 Years a Slave
Best Actor in a Leading Role Matthew McConaughey (Dallas Buyers Club)
Best Actress in a Leading Role Cate Blanchett (Blue Jasmine)
Best Actor in a Supporting Role Jared Leto (Dallas Buyers Club)
Best Actress in a Supporting Role Lupita Nyong’o (12 Years a Slave)
Best Directing Gravity (Alfonso Cuarón)
Best Original Screenplay Her (Spike Jonze)

si daca vreti sa incepeti ziua si saptamina frumos, ascultati discursul de 3 min al lui Jared Leto.

1556
shutterstock_106052777de astazi pun la cale intilniri nepretuite

de astazi pun la cale intilniri nepretuite

nu pastrez in minte decit momentele de bucurie, intimplarile cu super emotii pozitive; nu stiu de ce, asa e setata mintea mea.

pot descrie in detaliu cum erau imbracati oamenii, ce au spus, ce gesturi au facut intr-un context pozitiv emotionant, dar e nevoie de foarte multe amanunte din partea cuiva ca sa-mi aduc aminte partial vreo intimplare cu context negativ.

si una dintre marile mele bucurii e sa creez pentru altii asemenea momente memorabile.

*

de astazi incep din nou experimentul MasterCard Elite, de data aceasta cu un nou concept: intilniri nepretuite. “partner in crime” e ca si anul trecut prietena mea, Noemi Revnic.

(poti citi aici ce experimente MasterCard Elite am facut in anii trecuti)

de data aceasta, oameni pe care eu ii admir vor avea parte de intimplari la care ei au visat sau pe care si le-au dorit. totul se va invirti ca si in anii trecuti in jurul locurilor care apar in catalogul, ajuns la numarul 5, cu locatii partenere ce ofera discounturi si experiente memorabile tuturor celor care sunt posesori de card MasterCard premium sau corporate.

catalogul s-a lansat joi, iar posesorii de MasterCard gasesc in el citeva surprize frumoase.

 *
pentru urmatoarele 2 luni, oameni frumosi vor avea parte de intilniri nepretuite pe care eu le voi intermedia. ei habar nu au ce li se va intimpla, dar voi veti afla povestile imediat cum se vor fi intimplat.

*

foto shutterstock, cuvint cheie “priceless”:)

1690
Hotel-IrisHOTEL IRIS –  fanii Fifty Sades Of Gray pot descoperi ce inseamna erotismul in literatura

HOTEL IRIS – fanii Fifty Sades Of Gray pot descoperi ce inseamna erotismul in literatura

Humanitas a lansat recent o minunata carte a scriitoarei de origine japoneza Yoko Ogawa, pe nume Hotel Iris.

cartea a fost marketata ca o Lolita pe invers – pentru ca este o poveste de seductie intre o pustoaica si un domn cu 40 de ani mai mare decit ea si sunt si ceva trimiteri rusesti (personajul masculin e traducator de limba rusa) – dar, cel putin pentru mine, e despre cu totul altceva.

e o carte despre ritualuri de seductie – in cazul de fata, traducatorul are inclinatii sado maso, iar tinara are o nevoie de a fi dominata pentru ca e singura cale in care se simte in confort – asa a trait intotdeauna.

e o carte despre cum sa scrii literatura erotica intr-o forma sofisticata, minimalista si sa te joci cu simturile cititorului.

*

pentru cei pasionati de scrieri dincolo de firul narativ, doua mici directii de urmarit daca veti citi aceasta carte.

– cu exceptia personajului principal, doar un singur personaj mai are nume in carte; o doamna de educatie nobila care se numeste la fel ca hotelul in care traieste tinara, Iris. doamna este insa oarba.

pe parcursul cartii, autoarea pune o atentie speciala pe simturi: mai avem un personaj care e mut; avem o secventa in care e o cina foarte foarte vizuala – mincarurile sunt descrise prin culori, intregul meniu e conceput vizual; tinara experimenteaza erotic prin gust (intr-una din poruncile pe care i le da barbatul, ea trebuie sa-l incalte cu sosete folosindu-se doar de gura) etc si toate aceste accente pe cele 5 simturi  au ca punct terminus o secventa in care ea e legata de un scaun, iar scaunul de un pat si fata se descrie un obiect, una cu scaunul – lipsita de orice simt si traire, dar gasind in asta o anume voluptate erotica.

si inca o recomandare pentru o atentie speciala daca ajungeti sa cititi aceasta carte; secventa in care fata ajunge la traducator acasa si incep sa-si consume iubirea – la nivelul la care stiu ei sa si-o consume..

descrierea porneste din camera, ajunge pina la momentul in care o dezbraca, e un “cut” si actiunea se muta inapoi in timp cind fata intra in casa, actiunea isi urmeaza firul narativ pina el incepe sa devina violent si e, din nou, un “cut” care muta timpul actiunii cu mult inainte de intrarea in casa, de cind fata paseste pe insula pe care el locuieste.

efectul? nu doar ca se creeaza o tensiune aparte, dar sugereaza si “loop”-ul in care se va afla relatia lor, bucla in care se vor invirti pentru o vreme. iar intreaga secventa e o bijuterie narativa.

*

pentru cei care s-au distrat cu Fitty Shades of Gray o recomandare: cititi aceasta carte; e cam cit doua capitole din Shades  (o sa o cititi repede), are ritualuri sadomaso, deci sunteti pe un teritoriu familiar, si tocmai de aceea veti putea sa va dati seama ca Hotel Iris e de citeva zeci de ori mai bine scrisa.

cineva spunea ca secventele de sex si cele despre moarte sunt cel mai greu de pus in literatura.  e ca in viata, de altfel.

 

2981
5-Press-Image-l-David-Lynch-Untitled-Lodz-2000fabricile lui David Lynch

fabricile lui David Lynch

citesc pentru un proiect despre David Lynch si Lars Von Trier, dincolo de ce sunt ei ca regizori.

ocazie cu care am descoperit o expozitie foarte interesanta a lui David Lynch care se afla chiar acum in desfasurare la Londra: The Factory Photographs.

nu v-ati astepta ca omul care are o pasiune deosebita pentru descompunerea trupului uman sa fie fascinat de cladirile industriale parasite. el zice ca e atras de tot ceea ce inseamna munca omului si ca ii plac povestile care reies din atmosfera locurilor industriale abandonate.

acestea sunt citeva dintre fotografii, si da, stiu ca nu “arata” deloc a David Lynch

 

 

mai multe despre expozitia lui David Lynch – care e deschisa pina la 30 martie – puteti citi aici 

1727
ciocolata magicate pot ajuta sa multumim oamenilor frumosi cu o ciocolata minunata

te pot ajuta sa multumim oamenilor frumosi cu o ciocolata minunata

una dintre bucuriile mele mari e sa multumesc unor oameni care nu se asteapta sa primeasca multumirile mele pentru ca habar nu au ca au facut ceva care m-a marcat pe mine intr-un fel.

obisnuiesc sa scriu autorilor ale caror carti m-au impresionat foarte tare, sa le transmit mesaje de felicitari actorilor care m-au impresionat sau sa le multumesc oamenilor care au facut fapte bune care au miscat putin lumea din jur. de fiecare data ma gindesc ca trebuie sa fie o mica bucurie ca iti multumeste cineva din alt colt de tara sau de lume, fara sa aiba niciun alt interes decit sa-ti spuna ca pentru o clipa, o ora sau o zi i-ai adus o oaza de bucurie in viata.

astazi am multumit doamnelor de la OMA VISION cele care au facut ca anul trecut Festivalul Enescu sa-mi fie si mie accesibil; Oana Marinescu si colegele ei au facut strategia de comunicare a festivalului Enescu care nu doar ca a ajuns in toata presa internationala si-am avut motive sa fim mindri ca suntem romani, dar au si facut festivalul un spatiu relaxat, in care comunicarea moderna permitea novicilor ca mine sa vrea sa incerce sa testeze muzica clasica.

editia 2013 a festivalului Enescu a fost cea in care am vazut, live, mai multe concerte de muzica clasica decit in toata viata mea (si-am avut un unchi compozitor care a incercat multe in aceasta directie) si-a fost momentul in care mie mi s-a dezghetat mintea (poate inima) in ceea ce priveste muzica clasica.

si stiu ca le datorez asta doamnelor de la OMA VISION.

astazi am fost sa le multumesc. mi-am pus mesajul pe o ciocolata Heidi (“Cu voi Romania are magie. Multumesc”) , mare mare, si am fost la ele la birou. Gestul meu e parte din campania Mesagerii Sentimentelor in care ciocolata Heidi devine mesager – suportul mesajelor frumoase pentru oameni frumosi.

 

 

si tu poti face o asemenea surpriza. imi spui o poveste despre un grup de oameni frumosi carora ai vrea sa le multumesti si ce mesaj ai vrea sa fie scris pe ciocolata pe care sa o primeasca.

eu ma duc la ChocoWorld Heidi fac o ciocolata  special pentru ei si ma duc si le-o duc personal surprinzindu-i.

iti astept povestile aici, printr-un comentariu. luni ma duc sa fac prima surpriza; ar putea fi mesajul tau catre oamenii frumosi pe care vrei tu sa-i bucuri.

*

Chocoworld (Bdul Biruintei nr. 87, Pantelimon), locul unde aceste mesaje si ganduri frumoase se transforma in ciocolata este laboratorul Heidi. Aici oricine isi poate face ciocolata personalizata sau poate participa la seminarii pentru a invata cum se prepara ciocolata si pralinele. poti afla detalii aici.

 

LPCONCURS: vrei sa fii critic la Sundance London Film & Music 2014?

CONCURS: vrei sa fii critic la Sundance London Film & Music 2014?

cam cit de tare iti plac filmele?

cam cit de multe pareri ai despre ce au facut actorii, regizorii sau scenaristii cu povestile care ti-au ocupat niste ore din viata?

daca iti da cu plus la intrebarile astea, imi face o deosebita placere sa te anunt ca poti sa fii Critic la Sundance London Film & Music Festival anul asta. (Sundance London Film & Music Festival este o extensie a celebrului festival de film Sundance, din muntii Utah, in America. locul in care rivnesc sa ajunga vedetele de la hollywood desi filmele nu sunt dintre cele care vor face recorduri de box office, sunt filme independente care fac ca industria sa progresese)

cum procedezi?

intri pe aplicatia Critic la Sundace London Film ca sa te inscrii in competitie. ai nevoie de codul tau de abonat Romtelecom.

alegi unul din cele 10 filme ale caror trailere sunt in aplicatie si scrii o cronica despre el

o postezi in aplicatie si… eu o citesc.

in fiecare saptamina aleg 3 critici care fac dovada ca se pricep la filme si au mina buna la scris.

dupa 3 saptamini, din cei 9 finalisti tragem la sorti cistigatorul care pleaca (INSOTIT)  trei zile la Sundnace Film & Music Festival. si daca isi doreste si ii face placere, cit se afla la festival isi poate manifesta aptitudinile critice fiind special guest star pe blogul meu.

primii trei finalisti ii aleg marti, 4 martie, asa ca aveti de treaba in week endul asta. promit sa fiu un jurat obiectiv si plin de intelegere. stiu ce inseamna sa mergi la un asemenea festival, stiu bucuria si energia locurilor in care se afla multi artisti creativi si mai stiu cit de mult te poate schimba in bine o asemenea experienta.

asa ca va doresc succes. o sa va placa sa fiti acolo.

***

regulamentul concursului il puteti gasi aici

***

Premiile sunt oferite de către Sundance Channel HD. Sundance Channel HD oferă o gamă largă de filme independente, documentare şi programe originale. Acest canal este disponibil în grila de televiziune de la Romtelecom, în pachetul suplimentar HD . Calitatea imaginilor, culorile vii şi sunetul impecabil surround Dolby Digital, în format 5.1, creează o experienţă deosebită: meciuri de fotbal văzute până în cele mai mici detalii sau filme cu imagini de cinci ori mai clare decât în standard definition.

 

1758
radubarbatii pe care i-am ales si raspunsurile pe care le merit

barbatii pe care i-am ales si raspunsurile pe care le merit

“Sunt cea mai simpla femeie. Acasa sunt, daca vrei, nevasta lui Ilie Moromete. Supusa, docila si atenta la toate dorintele barbatului pe care l-am ales. Cat timp primesc raspunsurile pe care le merit. “

*

am raspuns aseara pentru un proiect al lui Radu Badoiu  la intrebarea “cine sunt eu”. raspunsul care e cel de mai sus a generat aprige comentarii primite pe mail. mai ales pentru cuvintele pe care le-am bolduit.

sa ma mai explic putin:)

sunt crescuta intr-un oras mic intr-o familie care e prima generatie de la tara la oras; am ca model de familie partea de a fi supusa barbatului, de a avea grija de dorintele si nevoile lui. viata insa m-a dus in asa fel incit am invatat (ca la scoala, prin cursuri) sa cunosc o parte importanta din caracterul omului din putine semne si intimplari, asa ca stiu de ce aleg sa am alaturi pe cineva sau de ce nu vreau sa am alaturi pe cineva. si nu e vorba doar de familie, ci si de prieteni.

sunt alegeri constiente, asumate si tin in general de calitatea omului si marimea ego-ului sau.  de aici “pe care mi l-am ales”

am crescut plecind de la zero de citeva ori in viata mea profesionala si-am ajuns, de fiecare data, printre primii in zona in care m-am exprimat. am muncit mult pentru asta, am invatat mult, dar asta mi-a si dat un plus de incredere in mine, sa stiu ca ma pot descurca oricind, oriunde daca lupt pentru ceea ce cred si imi place. traseul asta, implicit mi-a dat un respect pentru propria persoana. care nu tine neaparat de ego ci de valorizarea aceea ce stiu ca sunt.

“raspunsurile pe care le merit” din descrierea mea in proiect are un dublu sens: acesta al cunoasterii propriei valori, dar si cel de “a fi dominata/indrumata/ corectata”

Radu vorbeste in textul lui despre mine cum  ca “nu poate sa ma domine”, iar mie imi place ca omul de linga mine sa fie cel putin egalul meu desi prefer sa ma domine intelectual, profesional etc pt ca asa pot progresa si eu. am o miza , un obstacol de atins.:)

“raspunsurile pe care le merit”  inseamna si raspunsurile care m-ar supara cind le-as auzi, dar care m-ar aduce pe un drum mai bun si mai corect.

*

foto Radu Badoiu pentru proiectul MySelf.

1995
Oscar cu castiPlaylist cu dedicatie Oscars 2014

Playlist cu dedicatie Oscars 2014

text de Noemi Revnic

Acest top are legatura cu o parte din filmele candidate la Oscar de anul acesta, dar si cu filme din anii trecuti. Sunt muzici pe care le ascult de fiecare data cu aceeasi placere si nostalgie.

puteti asculta aici playlist-ul de oscar creat de Noemi

Mai sunt vreo 20, dar le pastrez pentru Oscars 2015.

Un weekend de film va doresc!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1579