e in new yorker o stire despre un proiect fotografic foarte frumos. Charoltte Dumas, o fotografa apropiata de animale, a realizat o serie de portrete cu caii de la cimitirul militar Arlington National din Virginia, dupa o zi de munca, dupa ce au prestat onoruri la inmormintarile militare.
fotografiile sunt minunate. alte lucrari (toate cu animale – ciini, tigri, lupi) semnate de Charlotte Dumas puteti gasi pe site-ul ei.
credeam ca doar eu am marea dilema cu “cum ma imbrac cind plec cu avionul?” pentru ca ma scoate din zen sa ma intoarca de la poarta ca sa ma descalt, sau sa stau sa scot curele, lanturi, medalioane si alte bibileli.
stiu chiar si sutienele care au un fir metalic si au sanse sa bip-aie prin poarta aia, asa ca le evit:)
m-am linistit cind am vazut ca si altii au problemele astea
British Airways a facut un studiu despre cum se imbraca oamenii pentru o calatorie cu avionul, care e f f funny pentru ca rezulta ca barbatii sunt mai preocupati de hainele pe care le poarta intr-o calatorie cu avionul cu scopul de a impresiona, decit femeile. love it.
eu pina sa citesc acest studiu nu m-am gindit niciodata sa impresionez pe cineva in avion, m-am gindit sa-mi fie bine, sa nu ma chinuie hainele nici pe drum si nici la poarta de control.
***
iata citeva dintre rezultatele studiului:)
· 32% din barbati se imbraca astfel incat sa impresioneze si sa atraga atentia altor persoane atunci cand calatoresc cu avionul, spre deosebire de femei care fac acest lucru in proporţie de numai 12
· 51% sau mai bine de jumatate din pasagerii europeni spun ca ochelarii de soare ar fi primul obiect pe care si-l pun in bagaje cand calatoresc
· 1 din 4 pasageri turci declara ca obiectul vestimentar fara care nu s-ar urca in avion e o palarie
· 1 din 5 rusi si-au cumparat o tinuta vestimentara special pentru o calatorie cu avionul
· 99% din pasagerii germani isi aranjeaza parul mult mai atent decat de obicei atunci cand calatoresc cu avionul
vorbim des despre curajul de a-ti urma visul… cum se vede asta in jurnalism?
auzim in fiecare zi ca astazi nu se mai face jurnalism, dar…noi, fiecare dintre noi, face jurnalismul de astazi in forma in care e. noi decidem daca scriem o stire in format tabloid sau in format clasic, noi decidem daca prezentam desuurile unei doamne sau munca din spatele unui film/cintec frumos. sau activitatea unui ONG. sau efectele unei legi.
noi, fiecare dintre noi, chiar daca semnam in pagina unui ziar sau pe pagina noastra de facebook.
in epoca facebook/twitter/pinterest/instagram, noi suntem un canal media, noi alegem ce promovam si nu putem da vina pe nimeni altcineva pentru ceea ce nu facem. citi dintre voi au promovat astazi sau ieri sau saptamina trecuta o stire culturala pe pagina de facebook?
aveti blog? ati scris ce credeti cu adevarat folosindu-va de tehnicile pe care le invatati in scoala?
tehnica, teoria, e ca sa stiti sa transmiteti esenta intr-o forma cit mai puternica dar, odata dobindita aceasta tehnica, astazi puteti sa o folositi oriunde, nu doar la un ziar sau la tv.
e valabil si in sens invers: cind ati creat spatiul si audienta , cind va comportanti ca un canal media, cautati sa invatati tehnica, altfel veti ramine niste muzicanti, urechisti, departe de muzicieni.
daca aveti credinta in menirea voastra de jurnalisti, daca vreti sa schimbati putin din jurul lumii voastre cu articolele voastre, puteti sa o faceti de oriunde. pe facebook, pe un blog, pe un site. trebuie doar sa aveti curaj si sa incetati sa va mai plingeti de deciziile pe care le iau altii pentru voi.
curajul nu apare niciodata de capul lui, e la pachet cu frica.
da, in meseria asta o sa va fie frica de multe ori ca o sa va pierdeti locul de munca, dar daca o sa fiti constienti ca va faceti bine treaba, daca veti fi constiinciosi si onesti cu obiectivele voastre in aceasta meserie, va veti gasi oricind un alt loc de munca. (indiferent de ce v-ar spune managementul despre piata media sau capacitatile voastre de munca)
da, in meseria asta veti avea si cite un sef cretin care n-are nicio legatura cu etica si cu meseria in sine. da, o sa va faca zile negre, dar daca acceptati, nu dati vina pe altcineva, e fix alegerea voastra. nu va vaitati ca aveti sefi prosti, aratati-le ca nu le dati credit pentru ceea ce spun, daca sunteti siguri pe ceea ce stiti in meserie. nu va cautati scuze in acest moment, daca sunteti onesti cu voi, stiti ca tot ceea ce acceptati in meseria aceasta e pentru ca vreti voi, asa ca nu va mai vaitati ca va impun altii.
(cindva am avut un sef care, atunci cind am plecat de la locul de munca pe care-l manageruia, a zis un singur lucru: ii pare rau ca plec pentru ca sunt profesionista, dar se bucura ca nu imi mai vede privirea care spune “ce prost esti” pentru fiecare lucru pe care-l spune)
da, in meseria asta o sa va fie teama de multe ori in fata unui subiect mare: o sa va ginditi ca nu va raspund personalitatile de care aveti nevoie, ca nu va e acceptat subiectul de catre sef, ca nu o sa fiti capabili sa-l scrieti la nivelul la care va imaginati ca ar trebui scris. da, se va intimpla asta pentru fiecare subiect mare, dar de fiecare data in mintea voastra ar trebui sa apara gindul “si daca mi se spune NU am sa pot sa traiesc cu asta” si sa incercati sa mergeti pina la capat daca aveti incredere in ideea voastra.
va doresc din tot sufletul sa simtiti bucuria care vine cind curajul a invins frica; cind v-ati urmat cu credinta si pasiune ideea unui reportaj, cind ati facut ceva care a miscat cu adevarat ceva in jurul vostru.
jurnalismul nu moare decit daca-l lasam noi sa moara. in epoca liberei exprimari, in epoca internetului, jurnalistii se pot exprima de oriunde.
si nu, nu va ginditi la bani.
daca aveti curajul sa va faceti bine treaba, sa faceti jurnalism adevarat in nisa pe care v-ati ales-o, banii vor veni si ei. pentru ca nu exista om pe lumea asta care sa nu recunoasca o poveste bine scrisa, care sa nu se emotioneze daca-i pui intr-un text emotia pura; cum nu exista om care sa nu vrea sa imparta cu altcineva drag ceva care l-a emotionat. iar asta inseamna formarea unei audiente de calitate, iar audienta aduce si banii.
in jurnalism, astazi, mai mult ca oricind e vorba despre curaj. si despre perseverenta.
*
ieri am tinut un seminar pentru studentii care vor sa creasca intr-o meserie care pare pe cale de disparitie: jurnalismul.
le-am vorbit despre ceea ce cred eu ca e inima jurnalismului – interviul – pentru ca nimic din ceea ce producem ca jurnalisti – de la stiri pina la reportaje sau anchete – nu se poate realiza fara o tehnica buna a interviului, fara sa stii sa-l faci pe cel din fata ta/ de la capatul celalat al telefonului sa coboare garda si sa-ti dea o informatie buna, cu emotie sau cu cifre.
ceea ce e mai sus, e o varianta mai ampla a discursului de la finalul seminarului.
sunt fan ID Sarrieri si am scris de multe ori de ocaziile in care puteti cumpara lenjeria ID Sarrieri la reduceri, chiar si piesele care nu sunt de obicei in colectiile din Romania.
asa ca ma bucur sa va arat un pictorial din In Style SUA, din martie, in care Naomi Campbell si Karolina Kurkova poarta ID SARRIERI.
si daca va intrebati cum arata colectia 2013, iata imagini din prezentarea londoneza ID SARRIERI.
daca aveti doua minute, distrati-va pe seama Salmei Hayek… habar nu aveam ca e atit de pasionata de animale…
Astazi Senatul UNITER a anuntat nominalizarile pentru Gala 2013. Sunt bucuroasa ca unele dintre spectacolele pe care le iubesc se afla intre nominalizari, dar si ca actori si regizori pe care-i admir pentru talentul lor sunt nominalizati si se vor regasi in aceeasi sala.
Gala din acest an nu va fi la Bucuresti, ci intr-un cadru foarte foarte special, in proaspata sala renovata a teatrului din Iasi. pe 13 mai.
iata nominalizarile
Debut
Vlad Bîrzanu pentru rolul Flaut, cârpaci de foale din spectacolul Visul unei nopţi de vară la Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea
Rareş Florin Stoica pentru rolul Claudio din spectacolul Băiatul din ultima bancă la Teatrul Naţional Bucureşti
Silvia Török pentru rolul Iris din spectacolul Fetiţa din bolul peştelui auriu la Teatrul German de Stat Timişoara
Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic
Cei din urmă vor fi cei din urmă, scenariul şi regia artistică Gavriil Pinte, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
D’ale carnavalului, adaptarea radiofonică şi regia artistică Alexandru Darie, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Suzana, scenariul şi regia artistică Ilinca Stihi, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Cea mai bună scenografie
Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului Călătoriile lui Gulliver la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Adrian Damian pentru scenografia spectacolului Viaţa e vis la Teatrul Naţional Timişoara
Helmut Stürmer pentru scenografia spectacolului Două loturi la Teatrul Naţional Bucureşti
Cel mai bun actor în rol secundar
Bányai Kelemen Barna pentru rolul Florin din spectacolul Beznă de mină la Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Tompa Miklós”
András Hatházi pentru rolul Judecătorul Brack din spectacolul Hedda Gabler la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Marius Manole pentru rolul Povestitorul din spectacolul Două loturi la Teatrul Naţional Bucureşti
Cea mai bună actriţă în rol secundar
Enikő Györgyjakab pentru rolul Doamna Elvsted din spectacolul Hedda Gabler la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Ofelia Popii pentru rolul Sofia Egorovna din spectacolul Platonov la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Olga Török pentru rolul Sylvia din spectacolul Fetiţa din bolul peştelui auriu la Teatrul German de Stat Timişoara
Cel mai bun actor în rol principal
George Costin pentru rolul Maiorul din spectacolul Familia Tót la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti
Lari Giorgescu pentru rolurile din spectacolul D’ale noastre la Teatrul Naţional Bucureşti
Nicu Mihoc pentru rolul titular din spectacolul Platonov la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Cea mai bună actriţă în rol principal
Emilia Dobrin pentru rolul Capra din spectacolul Capra cu trei iezi la Teatrul ACT Bucureşti
Imola Kézdi pentru rolul titular din spectacolul Hedda Gabler la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Tania Popa pentru rolul Fata din spectacolul Fata din curcubeu la Teatrul Naţional Bucureşti
Cea mai bună regie
Radu Afrim pentru regia spectacolului Năpasta la Teatrul Naţional Bucureşti
Alexandru Dabija pentru regia spectacolului Două loturi la Teatrul Naţional Bucureşti
Silviu Purcărete pentru regia spectacolului Călătoriile lui Gulliver la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Cel mai bun spectacol
Călătoriile lui Gulliver, exerciţii scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
D’ale noastre de Gigi Căciuleanu la Teatrul Naţional Bucureşti
Platonov de A.P. Cehov la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Premiul pentru critică teatrală
Oltiţa Cîntec
Cristina Rusiecki
Octavian Saiu
****
am inceput a treia noastra zi in Israel, ziua destinata Kabbalah, cu povesti despre sincronicitati, religie si credinta.
poate ca a fost influenta profunda (si grea) a vizitei la Ierusalim, poate altceva, dar la micul dejun ne-am impartasit povesti despre intimplari care par stranii cind le spui necunoscutilor, cu relaxarea ca vorbim despre ceva normal, unor prieteni pe care-i stim de ani de zile
(pe unii dintre jurnalistii cu care ma aflu in aceasta deplasare, la invitatia Ministerului Turismului din Israel, acum i-am intilnit prima data)
nu pot sa va spun povestile lor, dar povestea pe care am spus-o eu o pot impartasi ca sa aveti o imagine despre ceea ce discutam.
***
s-a intimplat acum 2 saptamini cind, ca de niciunde, m-am trezit ca imi doresc sa vizitez una din bisericile de linga casa mea. n-am intrat niciodata in ea de cind stau in cartier si, in general, intru in biserici rar. era intr-o duminica si, dupa amiaza, am trecut prin fata bisericii. cum preotul iesea pe poarta mi-am zis ca biserica s-a inchis si am sa vin alta data.joi dimineata m-am trezit cu gindul ca de data asta chiar ma duc sa vad biserica. am plecat mai devreme catre o intilnire tocmai ca sa am timp sa trec sa vad si Biserica.
am intrat ca turistul, ma uitam pe pereti (e o biserica mare, apare in toate ghidurile bucurestilor) si, cind am ajuns in fata, aproape de altar, am auzit:
“baza?”
asa ma strigau in copilarie prietenii mei – o prescurtare a numelui meu de familie, care capatase alt sens. era un prieten de-al meu din copilarie, pe care nu-l mai vazusem de 20 de ani si care nu mai locuieste in tara de foarte multi ani.
“ce cauti aici?”
“am venit cu un proiect de restaurare”
“cind ai venit?”
“duminica. m-am si gindit la tine, ca nu mai stiam cum sa te gasesc”a plecat a doua zi. daca n-as fi mers joi la Biserica, nu l-as fi intilnit. in seara aia am luat masa impreuna si ne-am recuperat o parte din povestile din vietile noastre paralele din ultimii 20 de ani.
***
povestile noastre de la micul dejun au fost, involuntar, un preludiu minunat pentru ziua cu lectii despre Kabbalah.
am ajuns sceptici, am facut presupuneri ironice in prima parte a zilei, ne-am bucurat de peisaj si ne-am relaxat.
apoi am inceput sa punem intrebari, am vazut o demonstratie despre puterea numelui si ce spune el despre personalitatea noastra (o demonstratie facuta pe unul dintre noi; fiecare cuvint se potrivea perfect cu caracterul si viata lui); am ascultat alte povesti despre sincronicitati (de data asta de la cei care practica Kabbalah), ne-am relaxat si mai mult, am vizitat doua locuri care par Raiul pe pamint, Rabbi ne-a prezentat-o pe sotia lui, make-up artist, am petrecut cu ei o seara ca-n familie.
si, pentru prima data de cind suntem aici, am plecat cu totii pe strazi noaptea – intr-un spirit relaxat de gasca – ca sa mai simtim locurile si sa ne bucuram de imprejurimi.
***
Kabbalah e o filosofie care pune in armonie partea materiala cu cea spirituala si se invata de-a lungul a multor ani. noi, intr-o zi, in locul unde s-a scris cartea care sta la baza Kabbalah, in oraselul Tzfat, n-am invatat prea mult, dar – intr-un fel care are legatura cu conexiunea cu natura – am simtit, dincolo de orice ni s-a spus, ca Kabbalah e o stare de spirit.
si-am ris cel mai mult din excursia asta. ne-am relaxat cel mai mult. cumva, dincolo de vorbe, ne-am si imprietenit mai mult.
P.S. asociem Kabbalah cu un fir rosu , dar in orasul in care Rabbi Shimon Bar Yohai a trait si a scris Zohar – cartea kabbalah, culoarea dominanta e albastru. inseamna Rai, cer, aer. aceasta e de fapt culoarea Kabbalah
Pentru cine n-a fost niciodata in Ierusalim, Zidul Plingerii e unul dintre cele mai importante locuri ale crestinatatii, locul cel mai aproape de insemnele Domnului, dar si locul unde rugaciunile prind, mai puternic ca niciodata, forma de scrisoare directa catre Doamne Doamne printr-un biletel care e lasat in crapaturile zidului.
***
Ieri am ajuns la Zidul Plingerii, parte din excursia pe care o fac in Israel la invitatia Ministerului Turismului de aici.
In partea destinata rugaciunilor femeilor (barbatii au partea lor exclusiva de zid, mult mai mare decit a femeilor, mai aproape de locul sfint) era aglomeratie mare.
(in foto, partea femeilor e cea din dreapta, unde e foarte multa lume)
Femei umar la umar, in fata zidului, cu miinile pe el si capete plecate isi trimiteau ruga Domnului. In spatele lor alte femei asteptau la coada printre scaune de plastic. Unde alte femei citeau rugaciuni.
Din masa aia de femei murmurinde am ramas cu doua imagini:
– Baticul alb cu maro al unei doamne (putin peste 30 de ani) care-si spunea rugaciunea de pe scaunul din plastic alb atit de lipit de zid, incit ii tasase picioarele. Baticul era ravasit, ii lasa urechea dreapta afara si cobora mult pe ochiul sting. Nu parea sa o deranjeze, cum nu o deranja nici ca multe dintre cele care ajungeau la zid se loveau de scaunul ei.
Citea din Biblie concentrata.
– Telefonul VERTU auriu al unei doamne trecuta de 50 de ani, inalta blonda, bronzata. Si-a facut ruga, a lasat biletelul si, dupa primii pasi facuti cu spatele pentru a ramine cu fata la zid (semnul de respect fata de Divinitate care ti-e explicat inca de la intrare), cind s-a intors ca sa iasa din spatiul destinat femeilor, si-a scos telefonul mare, auriu, cu pietre pretioase. Si-a cercetat mesajele, a zimbit. Si-a iesit.
***
Fata in fata cu traditia de a scrie o rugaciune pe un biletel, m-am lovit iar de credinta mea ca rugaciunile noastre sunt o forma suprema de egoism: cerem iertare pentru ceea ce am facut, dar nu ne punem problema sa nu mai facem; cerem sa ni se dea “piinea noastra cea de toate zilele”, in loc de “puterea de a ne face singuri piinea cea de toate zilele”.
Si tot asa.
N-am putut sa scriu asa ceva.
***
Am fost si la Mormintul Sfint, despre asta voi scrie insa de acasa pentru ca am nevoie ca lucrurile sa se digere in mintea mea, sa treaca putin prin mine.
***
Altfel, Ierusalimul are o energie minunata, te simti bine in oras din prima clipa, ceea ce vezi insa dupa aceea e dupa chipul si asemanarea ta – fie detalii lumesti, fie semne ale divinitatii.
alcoolul a fost din totdeauna prieten bun cu artistii si, mai ales, cu scriitorii.
un site simpatic (port magazine) s-a gindit sa -i ajute pe aspirantii la o cariera in scris, aratindu-le cum se prepara cocktailurile preferate ale unora dintre cei mai mari scriitori ai lumii
am ales 2, restul le gasiti aici
“An intelligent man is sometimes forced to be drunk to spend time with his fools” – zicea Hemingway
Daiquiri
3 uncii rom alb
suc de la doua fructe lime
suc de la o jumatate de grapefruit
6 picaturi de lichior cirese
se amesteca totul cu gheata si se serveste cu o felie de grapefruit.
**
“Don’t drink to get drunk, drink to enjoy life” _ Jack Kerouac
si cocktailul preferat al lui Kerouac: Margarita
50 ml Mezcal tequila
25 ml Triple sec
25ml suc de lime
Se toarna romul pe marginea paharului, rasucind constant paharul.
Se amesteca ingredientele intr-un shaker cu gheata (nu foarte mult pentru ca gheata trebuie sa se simta in gura)
Se serveste cu o felie de lime
Nu stiu daca v-ati gindit vreodata ca ati putea gasi in mijlocul Bucurestiului, casute ca acelea pentru pasari, pline insa cu carti pentru cine si-ar dori sa le imprumute, sa le citeasca si sa le aduca inapoi pentru alti cititori.
De astazi, undeva in Bucuresti, e instalata prima asemenea casuta. E initiativa Ionelei Nicolau, un om bun ca de poveste.
Iata ce povesteste despre proiectul “minibibliotecile publice”
***
de unde ideea?
Ideea a pornit de la o fotografie de pe Fb, ca multele pe care le postam zi de zi, dintre cele care ne plac, ne ating, ne inspira…
de cind ai o pasiune pentru carti?
Nu am o pasiune pt carti pur si simplu. Am cred pasiunea de a darui, de a crede ca viata e facuta din acele mici momente in care te opresti pe strada pt un zambet. Citesc. Dar nu la fel de mult poate ca alti prieteni / oameni.
cu ce te ocupi?
Ma ocup cu promovarea ideilor bune Lucrez in marketing. Cred ca sunt norocoasa si cu siguranta:recunoscatoare. Pt ca orice idee prinde mai usor aripi. Asadar, seara imi vin idei (sau primesc idei) iar dimineata le pun in practica.
ai experienta in bricolaj?
Nu. Nu am experienta in bricolaj. Insa cunosc oameni. Si oamenilor talenati si tineri cred ca le face placere sa lucreze pt astfel de proiecte… Casuta de pe FB, modelul dupa care m-am inspirat, nu e pictata, e pur si simplu o casuta. Casutele pictate arata insa cu mult mai bine si cred, vor fi mai greu de vandalizat, pt ca nu te lasa inima sa le strici…(daca ar fi sa ne luam dupa un studiu sociologic derulat la metroul din New York, unde s-a descoperit ca actele de vandalism/ grafitti au disparut in momentul in care metroul, intrarile, peretii au fost renovate)
ai luat legatura cu o autoritate (primaria mare, de sector) ca sa te ajute sa le amplasezi ?
Am luat legatura cu cateva facultati care au acceptat amplasarea catorva dintre casute: SNSPA, fac de Medicina veterinara, Politehnica, Constructii. Restul casutelor prefer sa le dau acelora care si le doresc. Pt ca stiu ca astfel vor avea grija de ele, se vor preocupa sa nu ramana goale etc. Cand un om isi doreste ceva (o astfel de mini-biblioteca) sunt mai mari sansele ca acel “ceva” sa aiba o viata mai indelungata…Si sunt foarte multi oameni care mi-au scris ca isi doresc sa aiba o astfel de mini-biblioteca…Si asta nu poate decat sa ma bucure…
Asadar, am evitat cu buna stiinta amplasarea acestor mini biblioteci in locurile publice, tocmai pt ca au mai existat proiecte asemanatoare (carti in tren, autobuz etc) care au esuat in 24h. Iar eu as vrea sa minimizez acest tip de intamplare nefericita..
***
Astazi va fi amplasata prima mini-biblioteca in fata casei Ionelei. prima casuta e si primul experiment; Ionela face research ca sa vada cum reactioneaza oamenii fata in fata cu acest proiect.
Si stiti ce e simpatic? Ca dupa ce am aflat de proiect, am cautat-o pe Ionela sa-mi povesteasca, mi-a si raspuns la intrebari, ea si-a dat seama ca noi ne-am intersectat de 2 ori pina acum in proiecte la care am participat sau am scris despre (Bookmark, un proiect in care 150 de oameni vorbeau despre cartile lor preferate, si Romani frumosi– expozitia minunata de la Metrou), chiar daca nu ne-am intilnit.
Asa mi-am dat seama ca actiunile in care s-a implicat cu brandurile pentru care lucreaza nu au fost intimplatoare, pentru ca o reprezinta si pe ea, nu doar compania: sunt despre cultura, despre lucruri pe care le faci ca sa-i bucuri pe ceilalti fie si pentru citeva clipe.
P.S. am sa donez niste carti pentru acest proiect.
doamnelor, domnisoarelor, asta e un rasfat de week end pentru voi.
Colin Farrell intr-un dialog cu Ellen Degeneres despre iubiri si lenjerie:)
e prima mea vizita in Israel; sunt invitata de Ministerul Turismului israelian sa descopar si sa testez pe pielea mea frumusetile locale.
m-am intrebat de ce israelienii sunt dornici sa le vizitam tara.
ieri, la intrarea principala de pe mare in oras (e acolo de pe vremea otomanilor) am aflat raspunsul: ghidul nostru AMIR (fost Vladimir Abramovici, din Iasi, plecat din tara in 1975) ne-a spus ca primii evrei care au venit aici erau de origine romana. iesisera din tara pe la Galati si au ajuns in Tel Aviv in 1870 – 1880.
anual vin in vizita in Israel in jur de 40.000 de romani, iar comunitatea romanilor de aici e foarte mare.
***
Tel Aviv-ul e un oras in care te simti ca acasa – desi nu seamana cu nimic din Romania. dar vremea era frumoasa astazi, era o energie buna in jur, iar mincarea…. o , mincarea… o splendoare
(chiar si mincarea din avion a fost geniala – am venit cu El- Al desigur: humus, salata de pui cu curry si un fel de salam de biscuiti cu nuci si miere)
cel mai tare m-au surprins rigorile la care se supun cei care sunt religiosi practicanti. n-am sa le scriu pentru ca mi se pare un subiect delicat care poate fi interpretat; e religia lor si o respect.
miine mergem la Ierusalim si, cind am descarcat fotografiile din prima zi de vizita, si-am gasit un cadru cu o biserica , mi-am dat seama ca in ultimele 3 saptamini am intrat de 2 ori in bisericile bucurestene, desi eu intru foarte foarte rar intr-o biserica; o data in biserica rusa de linga casa mea si a doua oara in bisericuta alba de vis a vis de Liceul Caragiale, in Piata Dorobanti.
poate ca trebuia sa fiu pregatita cumva pentru vizita de miine la Ierusalim:)
***
(tot astazi am aflat ca celebra fotografa Annie Leibovitz are stramosi de origine romana, evrei romani)
in septembrie anul trecut am iesit la masa cu doi prieteni, sot si sotie.
el gurmand rafinat, ea rafinata cunoscatoare a retetelor de slabire in multe combinatii.
el inalt (1.90) si multe kg peste 100, ea la 1.70 si putin peste 50 de kg.
cind ne-am hotarit ce mincam el a oftat mult si adinc, iar ea s-a uitat in meniul lui.
a ales in cele din urma pui la gratar cu o salata, ceva similar a mincat si ea, iar eu m-am “destrabalat” cu scoici in sos de vin alb, plus multa foccacia cu parmezan.
***
mai catre sfirsitul cinei am inteles de ce era tensiune la masa: el era la dieta la rugamintea (ba chiar solicitarea) ei ferma.
“s-a dus cu pizza sau cu mincarurile cu sosuri”, mi-a zis ea. “e pentru binele lui, imbatrineste, are deja prea multe kilograme, inima incepe sa sufere, articulatiile la fel.”
nu mi s-a parut nimic straniu atunci. nici macar nu-mi aduc aminte care era reactia lui in timp ce ea se justifica pentru chinul la care isi supunea sotul.
***
in decembrie m-am intilnit din nou cu ea; imi povestea ca lucrurile s-au asprit foarte tare intre ei, ca apar certuri pentru lucruri nerezolvate cu multi ani in urma si ca vor divorta curind. era foarte trista.
in ianuarie au depus actele de divort.
in februarie m-am intilnit cu el pe strada. slabise ingrozitor, era nefericit.
“o iubesc. imi pare rau ca divortam. nici nu-mi dau seama de unde am ajuns aici.”
***
ieri am aflat ca si-au retras actele de divort. mama ei a sfatuit-o sa-l invite la masa si sa-i gateasca tot ceea ce-i placea lui mai mult.
au stat de vorba si-au inteles ca toate supararile care rabufneau erau din frustrarea lui ca nu mai poate minca ceea ce-i place.
acum ea spune ca-l lasa sa manince ce vrea el ( a pierdut intre timp aproape 30 de kg), iar el spune ca o sa manince tot ceea ce-i place, doar ca in cantitati mici.
***
uneori, si divortul trece prin stomac.
pentru cei care nu au descoperit inca documentarele lui Errol Morris, acum ar putea fi un moment bun.
pentru cei care vor sa -si perfectioneze tehnica interviului , acum ar putea fi un moment bun
interviul – inima si sufletul jurnalismului:)
Errol Morris e probabil cel mai mare documentarist american, aici intr-un interviu cu avocatul mafiotilor
text de Mihaela Dumitrescu
Pentru a iesi din cliseul de urari de primavara frumoasa as vrea sa ne propunem ceva in fiecare saptamana, ceva doar pentru noi – ce spuneti de ceva “timp” alocat doar pentru noi? Ce credeti merita?
V-as putea garanta ca raspunsul e da pentru ca fiecare secunda in care sunteti doar cu voi, in care faceti ce va doriti are ca rezultat o stare de bine. Hai sa ne “celebram” cum trebuie in Luna Martie si sa ne facem un shot list cu ce vrem sa facem: o carte noua, o iesire in parc, mai mult timp cu cei dragi, o fuga la munte …si cred ca as putea continua asa multtt timp.
Eu mi-am propus de ceva timp sa fiu mai atenta la ce consum si as vrea sa continuam cu cateva sfaturi care pot ajuta sau macar sunt un semnal de alarma la toate mesajele de marketing cu care suntem bombardati zi de zi.
As incepe prin a va povesti ca sunt incantata ca, in general, barbatii suna si isi comanda deodorante pe baza de piatra de alaun. Nu speram dar uite ca asa e. Dar ce e aceasta piatra de alaun? Nu e tocmai ceva nou – e o alternativa la antiperspirantele clasice care contin parabeni si aluminiu. Subiectul asta cu aluminiu a fost mediatizat mult timp si e clar ca nu sunt recomnadate aceste produse pentru ca blocheza actiunea glandelor sudoripare, lucru care nu e benefic deloc sanatatii.
Aceste Pietre de alaun (slefuite ;)) sunt eficiente
– din pct de vedere al modului de actiune: ele nu blocheaza procesul de transpiratie ci doar neutralizeaza bacteriile care genereaza mirosul neplacut
– din pct de vedere al duratei de folosire – dureaza pana la 2 ani. Piatra de alaun (sub forma de stick, roll, on, spray, etc) este un deodorant natural hipoalergen, nu are nici un miros si poate fi folosita cu brio, si chiar este recomandata, de catre persoanele alergice, de catre viitoarele si proaspetele mamici sensibile la mirosuri.
Si pentru ca as vrea sa facem ceva si pentru frumusetea noastra si nu numai pentru sanatate as vrea sa va “prezint ” cu tam-tam (pentru ca merita, si-a castigat acest merit) un ulei care miroase exotic si care daca nu l-ati descoperit inca e bine sa o faceti. E un ulei bio, un panaceu universal bun pentru piele si pentru par, si in cazul de fata il recomand pentru ca ajuta foarte mult in regenerarea si refacerea fibrei capilare afectata de toate tratamentele . Parul isi va recapata stralucirea de altadata. E vorba de uleiul de cocos . Eu l-am descoperit recent si l-am testat si am fost foarte mandra de rezultate. Am spus ca trebuie sa impartasesc cu toata lumea ce am obtinut.
Ce e drept trebuie sa alocati putin timp (vezi mai sus cu timpul alocat pentru tine 😉 si sa va preparati handmade o masca pentru par. Cum?
Ulei de cocos 3 linguri (el se prezinta ca un unt dar se topeste foarte repede – fie in cuptorul cu microunde, fie pe calorifer) + cateva picatuti de ulei de ricin + 2, 3 linguri de miere (e bogata in vitamin K, A, vitamine hidrosolubile). Topiti si amestecati cele de mai sus si aplicati masca pe parul uscat.
Va trebui sa stati 1- 2 ore cu aceasta masca dupa care sa spalati parul. Cred ca uneori merita sa incercati sa alegeti si solutii naturale pentru ingrijirea parului (nu orice, atentie la ingrediente) pentru ca produsele din comert, sampoanele, balsamul, mastile de par sunt pline de SLES (el e vinovatu pentru “ spuma” din sampoane, pasta de dinti, geluri de dus… )si care in produsele ptr par dauneaza structurii fibrei capilare.
Rezultatele vor fi cred remarcate si de altii .
puteti cumpara ulei de cocos organic de aici.
M-as opri aici cu sfaturile si cred ca sunt mai greu de urmat decat cele de saptamana trecuta dar de data aceasta se vad si rezultate palpabile 😉
*
Mihaela Dumitrescu este creatoarea shop-ului on line Seebio, cu cea mai mare diversitate de produse cosmetice bio dintre shop-urile romanesti, toate certificate international
text de Noemi Revnic
Acum cateva luni, mai exact prin luna decembrie, imi faceam curatenie in sertarul cu gablonturi si am dat peste un martisor ce dateaza din anii ’80, cu doua fotografii ale mamei lipite fata/verso pe un carton rosu. Snurul este impecabil, la fel si bijuteria rama foto. In afara de faptul ca voi purta acest martisor cu drag in luna martie, iata, o idee ingenioasa sa va surprindeti mamele cu martisoare cu fotografii vechi ale lor (oricarei femei ii place sa se vada tanara forever).
Cat despre expoztiiile mele “martisor”, am ales cateva care sper sa va placa si voua:
Va recomand expozitia de goblen artistic “Puncte sufletesti” al Elenei Piersinaru, farmacista de profesie, dar cu un talent desavarsit. Expozitia este vernisata la Carturesti si abia astept sa merg sa admir cele 10 lucrari expuse.
Apoi va invit sa vizionati, pana pe 6 martie, expozitia unei prietene si foste colege, artista Alina Rizea. La Caminul Artei, Strada Biserica Enei, la etaj.
Iar in final va propun un martisor inedit: esarfele cu motive traditionale romanesti proaspat lansate de Malvina Cervenschi. Sunt minunate.
Sa aveti un martie cu bucurii!
*
Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.
Experimentez rar perspectiva de a vedea lumea din scaunul din stinga al masinii (comoditate, teama in trafic ), dar de astazi lumea mea face un “flip”: de pe dreapta pe stinga.
Ma intorc la soferie.
Vestea e buna pentru prietenii mei care spun ca , in sfirsit, va fi un sofer in gasca la care va apela toata lumea pentru serile in care alcoolul ne face viata mai vesela (asta pentru ca eu beau foarte rar si foarte putin, iar pina acum spuneam – mi-e frica sa conduc, nu vreti sa luam mai bine un taxi? . acum nu voi mai avea scuza asta.)
Vestea a fost si mai buna pentru prietenele mele care si-au facut deja lista cu destinatiile in care sa mergem in week end-uri “ca fetele”, au studiat atente care sunt masinile pe care le putem testa si au gasit si potrivirile “in heaven” – pentru ca fiecare masina ar trebui sa ajunga intr-o destinatie care sa-I vina perfect.
In urmatoarele luni voi conduce unele dintre cele mai frumoase, mai sigure si mai usor de manevrat masini (cele vindute in Romania de Porsche Inter Auto – PIA ), si am sa va relatez experienta din perspectiva unui povestitor care priveste lumea din scaunul din stinga al masinii.
Am emotii; m-am intors chiar la lectii de sofat si promit sa fac si niste lectii de yoga, ca sa ramin zen in trafic, desi la cum arata masinile pe interior, o sa fie o super oaza zen si nici nu cred ca o sa-mi pese foarte tare ca stau in vreun ambuteiaj.
Pespectiva mea din aceste teste de masini nu e una a specialistului si, la drept vorbind, nu doar specialistii sau cei pasionati de detalii tehnice despre masini, conduc sau au in garaj o masina. Iar noi, femeile, apreciem masinile dupa alte criteria decit barbatii: cred as putea scrie o jumatate de pagina despre calitatea pielii folosite in interiorul masinilor Porsche si alta jumatate de pagina despre finisajul cusaturilor de pe scaune.
Cred ca va fi amuzant pentru multi dintre voi sa inteleaga, pe bune, la ce se uita o fata obisnuita la o masina. Promit sa impart experienta cu cit mai multa lume, nu doar ca veti putea citi, dar – din cind in cind – am sa mai fac si cite o surpriza si am sa invit pe cineva la o plimbare.
Iar la vara daca vedeti o gasca de fete vesele intr-un Beetle Cabrio, sa stiti ca am iesit la plimbare cu prietenele mele.:) mi-au spus cei de la PIA ca broscuta simpatica exista si in varianta decapotabila si abia astept un week end ca-n filme cu ea.
Incepem insa cu masina care apare in topurile preferatelor femeilor: Audi A3, cu care fac cunostinta in curind.
sa vedeti filmul asta; nu doar daca sunteti fani Hitchcock . e un film foarte frumos despre lumea din jurul unui mare artist.
desigur, in spatele lui e o doamna hotarita, Alma sotia lui, care-l ghideaza si in a carei parere are incredere 100%
uitati-va la trailer si dupa ce o sa-l vedeti pe Anthony Hopkins transformat in Hitchcock, o sa vreti sa mergeti la cinematograf.
e un film de vazut la cinematograf. intra de astazi in cinematografe.
sa cautati Esquire de martie, editia americana.
NEAPARAT.
The Man Who Killed Osama bin Laden… Is Screwed
For the first time, the Navy SEAL who killed Osama bin Laden tells his story — speaking not just about the raid and the three shots that changed history, but about the personal aftermath for himself and his family. And the startling failure of the United States government to help its most experienced and skilled warriors carry on with their lives.