Author : Cristina Bazavan

picsay-1337769238Cannes Live by Orange

Cannes Live by Orange

Tocmai am vazut pe portalul Orange unde se transmite live 24/24 ce se intimpla la festivalul de film de la Cannes o serie de interviuri cu echipa filmului Holly Motors, pelicula aflata in competitia oficiala.

asa am descoperit ca in film joaca si Kylie Minogue care povestea acum citeva minute ca a fost ingrozita de rol si ca ceea ce a fascinat-o la regizorul Leos Carax a fost ca i-a explicat multe lucruri, vorbind foarte putin. In film – care e povestea unui fost asasin, acum in scaun cu rotile – mai joaca si Eva Mendes, dar si Denis Levant.

***
e foarte funny sa te uiti via telefon la ce se intimpla la Cannes. aplicatia Orange are avantajul ca atunci cind nu sunt transmisii live (pt ca nu sunt conferinte de presa, nu sunt interviuri – fie sunt proiectii, fie e noapte), poti vedea in reluare ce a fost peste zi: covorul roshu de la filmele din competitie, sedinte foto etc.

daca aveti abonament Orange, va puteti distra tare. informatii aici.

eu am primit un telefon de la Orange, pe durata festivalului, special sa ma uit si sa va povestesc

1532
oracolcu mine, miine…

cu mine, miine…

miine merg la o intilnire f f simpatica organizata de Lipton in care povestim despre amintirile noastre din Oracolele din liceu

daca te-ai distrat cu un oracol in adolescenta si vrei sa mai povestesti (poate chiar il pastrezi), te invit sa ma insotesti.

am voie cu doi invitati:) intilnirea e la ora 18.30 si participa niste oameni foarte foarte simpa:)

va inscrieti cu un comentariu. multumesc

2585
cannes by phonecannes 24/24 by orange

cannes 24/24 by orange

vrei sa vezi live ce se intimpla la cannes 24 de ore din 24?

***
iubesc tehnologia: Orange are o aplicatie, pentru abonatii sai, prin care urmaresti live, pe telefon, tot ce se intimpla la Cannes; pe covorul rosu, la sedintele foto pentru presa, la conferintele de presa.

in momentul in care scriu, ma uit pe telefon la intrarea pe covorul roshu a echipei filmului Killing Them Softly si Brad Pitt tocmai ce a dat un interviu:)

***
eu am aflat astazi de aceasta aplicatie via Mihai Naie, fostul meu coleg de la Radio 21, care acum lucreaza pentru Orange. cum nu sunt abonata companiei, gratie lui Mishu (multumesc, multumesc, multumesc), am primit un telefon la care ma uit de astazi pina cind se termina Cannes-ul.

pentru abonatii Orange lucrurile sunt simple; direct din portalul orange.ro urmarind stirile despre Cannes, sau descarcind o aplicatie orange pentru tv, detalii aici

sa vedeti ce de poze si povesti am de la Cannes de acum incolo:) in fiecare zi:) mai ales ca, din cite vad, sunt imagini si din locuri “interzise”, backstage-ul pina intra echipele filmelor pe covorul roshu, sau holul special unde stau pina intra in sala 🙂

me happppppppppppppppppppppppppy

2575
FlatWhite-605x494Calatorie in Londra spre lumea cafelei

Calatorie in Londra spre lumea cafelei

acest post este scris de Mihai Panfil, fondatorul blogului barstein.ro

****

Cu un stil cu totul diferit, Londra are in centrul atentiei locatii uimitoare pline de caldura, bauturi bune si ospitalitate specifica.

Inainte de a incepe incursiunea in povestile locatiilor, trebuie sa va spun ca, in categorisirea lor, am luat in considerare calitatea servicilor si a produselor oferite, uneori bunul gust, alteori originalitatea si creativitatea locului.

Daca maine as pleca la Londra, m-as duce iar si iar in aceleasi locuri, pentru ca m-au cucerit: design-ul, atmosfera, servirea, calitatea bauturilor sau chiar conceptul in sine sunt unice.

Oricine ar merge acolo cred ca simte ca lucrurile se petrec cu totul altfel, ca oamenii pun foarte multa pasiune si se implica cu adevarat in profesia lor, ca sunt mandri de ceea ce fac.

Sa incepem cu coffee shop-urile. Este greu sa pot spune care ar fi pe primul loc in preferinte, pentru ca fiecare dintre locuri are frumusetea lui.

Monmouth Coffee
Adresa: 2 Park Street,The Borough, London SE1 9AB

Cu o experienta in cafea de peste 30 de ani, Monmouth Coffee este un lider in domeniul cafelei.

Astazi, foarte multe cafenele din Londra folosesc cafelele lor, proaspat prajite, chiar si eu am folosit anul trecut cafeaua lor pentru a reprezenta Romania la Campionatul Mondial de Cafea.

Monmouth Coffee au trei locatii, insa va recomand sa mergeti in Borough Market, care este si una dintre cele mai vechi piete ale Londrei.

Pe langa preparatele pe baza de espresso, va recomand dulciurile, care sunt minunate si nu uitati sa va luati cateva sute de grame de cafea si acasa pentru a va aduce aminte cu placere de acest loc.

***
Prufrock Coffee
Adresa: 23-25 Leather Lane

Cum ar fi ca unul dintre cei mai renumiti oameni de pe planeta sa iti serveasca un espresso?

Aici il puteti gasi pe Campionul Mondial Barista Gwilym Davies.

Tot aici puteti descoperi care sunt ultimele metode de preparare a cafelei si puteti achizitiona tot felul de ustensile pentru cafea.

***
Look Mum No Hands
Adresa: 49 Old Street, London EC1V 9HX

Raiul pe pamant pentru biciclisti si bautorii de cafea, in acelasi timp.

Deschis in 2010, acest loc a devenit cunoscut datorita conceptului: cafenea – atelier de reparatii de biciclete.

Toti pasionatii de biciclete din Londra au acest loc ca si punct de intalnire.

Ultima data cand am fost, mi-a atras atentia o scena “de-a casei”: persoana care repara biciclete era o fata murdara pe faţă, ce muncea din greu la repararea unei biciclete.

***
Kaffeine
Adresa: 66 Great Tichfield Street

Cu o experienta de peste 20 de ani in domeniu, australianul Peter Dore Smith a adus pe strazile din Londra casa perfecta a cafelei. De fiecare data cand am fost, el era acolo, entuziast, povestind clientilor cu multa pasiune despre minunata lume a cafelei.

Personalul, bine pregatit, este prietenos si are grija sa iti arate imediat ca nu te afli intr-un loc oarecare.

Nu ezita sa ii intrebi orice despre cafea, cu siguranta timpul nu ar mai avea valoare si orele ar trece foarte repede la o cafea.

***
Flat White
Adresa: 17 Berwick Street, Soho

Niciun ghid de vizitare a cafenelelor nu ar fi complet daca nu am ajunge si pe strada Berwick.

Flat White este un fel de mecca pentru entuziastii cafelei.

Numele provine de la o bautura pe baza de espresso celebra in Australia, care, de cativa ani, a devenit
faimoasa si in Londra.

Flat White este asemanator cu cappuccino, dar temperatura, textura si cantitatea cremei sunt diferite. Cei mai buni barista din oras pot fi gasiti aici, iar tehnica de lucru si preparatele sunt un spectacol.

***
Indie Coffee

Prima data cand am fost la Londra pentru un pelerinaj al cafenelelor, am gasit pe internet aceasta locatie. Pentru ca era aproape de hotel, am decis sa fie prima pe care urma sa o vizitez.

Am ajuns pe strada pe care era cafeneaua si am inceput sa o caut. Aceasta strada arata zi de zi ca o piata ambulanta. Desi nu ratasem niciun coltisor din ea, nu reuseam sa gasesc cafeneaua.

La un moment dat, m-am hotarat sa intreb un baiat care vindea cafea pe strada.

Raspunsul a fost neasteptat: “-Eu sunt Indie Coffee, am cea mai buna cafea, prajituri facute de bunica si
zi de zi ma gasiti aici, pe strada. ”.

Surprins, am asteptat cateva momente, am luat o cafea, iar clientii nu au ezitat sa apara. Toti, de parca m-ar fi cunoscut, imi spuneau: “Aici gasesti cea mai buna cafea din oras!”.

Dupa doua inghitituri, am inteles ca in Londra lumea te cauta si in gaura de sarpe daca oferi calitate.

****

daca v-a placut acest articol, vizitati barstein.ro – blog-ul cel mai cool si mai profesionist despre bartening, realizat de campioni nationali in bartending, participanti de succes la campionatele mondiale de profil.

www.barstein.ro este un suport online care oferă acces rapid la noutăţile din bartending, vizând atât evenimentele şi apariţiile regionale, cât şi pe cele internaţionale, şi adresându-se în special celor care activează în această branşă, dar şi pasionaţilor care abordează domeniul ca hobby.

2213
chrisscottanonbooksculptures6sculptorul anonim pe care vrea sa-l cunoasca toata lumea

sculptorul anonim pe care vrea sa-l cunoasca toata lumea

de ceva vreme in Edinburgh un sculptor in hirtie plaseaza in marile biblioteci ale orasului creatii uimitoare.

nimeni nu stie cine este, nicio camera de luat vederi nu a surprins nicio imagine care sa ajute la identificarea autorului.

sculturile au aparut una cite una in diverse biblioteci faimoase din oras, iar la a 8-a creatie a fost lasata si o nota prin care se spunea ca vor fi 10 sculturi cu totul si numea citiva fotografi care ar fi potriviti pentru a-i imortaliza munca. nota lasa sa se inteleaga ca e vorba de o sculptorita.

dupa citeva zile au fost completate creatiile , din nou in biblioteci mari, doar ca in loc de 10, in final au fost 11, iar criticii britanici spera ca vor fi mai multe.

unul dintre fotografii care era numit drept potrivit pentru a imortaliza creatiile se numeste Chris Scott, el si-a facut chiar un blog in care urmareste indiciile pe care le lasa sculptorita , in speranta ca ii va descoperi identitatea.

iata fotografiile lui cu citeva dintre creatiile anonime.

1903
oracolOracol 2.0

Oracol 2.0

zilele trecute, mergind cu masina pe drumurile tarii noastre intr-o cursa lunga care a inclus 17 orase pe distanta a 1500 km, mi-am adus aminte de copilarie si de vacantele cu parintii.


senzatia a fost foarte speciala si stiu exact ce mi-a declansat-o: un indicator rutier pentru un drum mic, laturalnic, la fel ca drumul pe care mergeam pe la 11- 12 ani, la unchiul meu “in armata”.


“filmul” in flashback s-a petrecut doar in mintea mea si n-am povestit foarte mult despre copilarie cu colega mea de calatorie, Cristina Chipurici. dar a fost un pretext frumos sa-mi aduc aminte de o multime de lucruri.  parca eram in masina timpului.


astazi am descoperit pe facebook o aplicatie simpatica prin care , din nou, ma intorc in timp. sigur va amintiti de Oracolele din scoala, cind colegele iti completau in caietul cu intrebari, care tinea loc de facebook pentru ca aflai cine place pe cine, pe unde si-au facut vacanta prietenii, ce muzici asculta sau ce filme au mai vazut.

ei bine, Lipton a creat o aplicatie pentru Facebook, prin care poti sa retraiesti amintirile adolescentei, intr-o formula super interactiva si  foarte in pas cu vremurile, foarte 2.0.

de exemplu, eu am raspuns la intrebarea “daca viata ta ar fi un film, ce cintece ai avea in coloana sonora?” si-am putut sa atasez si muzica de pe youtube.

ce ziceti ne jucam cu Oracol 2.0? chiar daca nu mai avem anii adolescentei, dar oricind e binevenit un moment de joaca in care sa ne simtim fresh si plini de energie.

(din proprie experienta, dupa intilnirea cu Lipton Ice Tea – cind am devenit fan – stiu ca si ceaiul verde ajuta.)

2581
scoala de beauty blogging1scoala de beauty blogging by L’Oreal

scoala de beauty blogging by L’Oreal

astazi, L’Oreal Romania lanseaza un proiect unic in blogosfera feminina: un concurs care are drept finalitate un curs de beauty blogging si crearea de noi “fetze” pentru blogurile cistigatoare.

Scoala de beauty blogging by L’Oreal isi propune sa dezvolte o nisa in blogosfera romaneasca: blogurile care sa scrie despre cosmetice, parfumuri, tratamente estetice – intr-un mod profesionist.

daca ai un blog in care ai scris mai mult de 50% din postari despre beauty (iar blogul e mai “vechi” de 1 ian 2012), poti participa la o competitie care te va aduce la cursuri in care inveti strategie editoriala, cum sa scrii un articol de beauty, ce sa intrebi un specialist in beauty, dar te si poti intilni cu cel mai faimos make-up artist roman, Alexandru Abagiu (care acum este la Cannes si machiaza vedetele care pasesc in fiecare seara pe covorul rosu).

in plus, daca esti printre cistigatoare, L’Oreal iti face cadou o noua tema pentru blogul tau, ca sa poti sa treci la profesionisti cu haine noi.

***

sunt onorata sa fac parte din acest proiect care construieste si dezvolta o nisa in online-ul romanesc. Alaturi de Liliana Olescu si Dana Sota voi face parte din juriul care va selecta finalistele care merg la cursuri, ba chiar ne vom intilni la cursuri si promit sa va povestesc lucruri interesante.

perioada de inscriere este intre 21 si 31 mai, asa ca mergeti repejor la aplicatia Scoala de beauty blogging by L’Oreal  de pe Facebook si aflati cum va inscrieti.

mult mult succes,

P.S. daca ai o prietena care are blog si a scris despre beauty, anunt-o de aceste cursuri. te rog, ii vei face un mare bine.

Later edit: Inscrierile s-au prelungit pina pe  1 iunie, inclusiv.

jurnalismLehel – ce mai face un fost “subiect”

Lehel – ce mai face un fost “subiect”

Zilele trecute am anuntat ca donez premiul cistigat in competitia Live inspire Asociatiei Romane pentru Copiii Dislexici, pentru ca e unul dintre subiectele care au dus la un articol de care sunt foarte mindra ( a fost cap de campanie nationala pt OMV, iar acum se lucreaza la modificarea legii invatamintului in favoarea copiilor dislexici).

Azi mi-a scris doamna Eva Bartok, presedinta asociatiei sa-mi spuna ca banii vor fi folositi pentru cursurile logopezilor care lucreaza cu copiii dislexici

In data de 25-28 iunie 2012 organizam aici in Tg. Mures un curs national pentru logopezi, de 4 zile, cu tema:
Terapia întârzierii în dezvoltarea vorbirii şi terapia disfaziei de dezvoltare prin metoda Meixner.
Formator: Adorján Katalin, psihopedagog, psiholog la Fundaţia Meixner din Budapesta.
Cursul va fi tradus în limba română de către Hodicska Katalin, psihopedagog la Fundaţia Meixner din Budapesta.
iar la sfirsitul mesajului erau aceste rinduri:
Va mai amintiti de acel baiat dislexic, despre care ati scris in articolul aparut in Tabu? Acum termina liceul, este in clasa a XII-a, la un liceu de sport. Are o prietena draguta si a infiintat o trupa de rock din liceeni. El este managerul lor 🙂 Pentru el a fost un lucru foarte important ca a aparut atunci in aceea revista. Isi asuma faptul ca este dislexic, are o buna incredere de sine si forta de viata in ciuda greutatilor prin care a trecut si in ciuda situatiei familiale. Este bine.

V-am scris asta pentru un feed-back. M-am gandit ca este placut sa afli ce s-a mai intamplat dupa cativa ani cu personajele despre care ai scris ca jurnalist.
*

Pe Lehel de atunci – fragil, dar plin de dorinta de a-si depasi limitele, cu o minte brici, dar incurcat in propriile-i intelegeri –  il intilniti aici;  am fost foarte bucuroasa sa aflu vesti despre Lehel de astazi, curajos, absolvent de liceu si manager de trupa rock. Multumesc.

2081
ca-n filme stillAm incheiat colaborarea cu Digi24

Am incheiat colaborarea cu Digi24

de astazi nu mai colaborez cu Digi24 pentru emisiunea Ca-n filme.

cind mi-au propus acest proiect, prima si singura conditie pe care am pus-o a fost legata de libertatea mea de exprimare; de activitatea mea ca jurnalist si blogger. managementul statiei a agreat ca eu sa am libertatea de a merge ca invitat (in ipostaza mea de jurnalist si blogger) la alte televiziuni, precum si sa am proiecte online care nu implica statia, dar se pot referi (din punct de vedere jurnalistic) la alte televiziuni.

ieri am fost invitata la Antena 3 sa vorbim despre cum sunt tratati – medical, dar mai ales social – actorii in Romania (plecind de la cazurile Serban Ionescu si Iurie Darie), dar si despre prezenta Romaniei la Festivalul de la Cannes.

din februarie de cind colaboram – ca prezentator – cu Digi24, am mai fost la A3 de 2 ori, fara sa fie o problema. de data aceasta, in contextul disputei dintre cele doua institutii media, managementul Digi24 a fost deranjat de prezenta mea in emisiunea Ioanei Raduca si m-a anuntat, prin colegii mei de emisiune, ca incetam colaborarea.

***

cred, mai ales in contextul disputei dintre cele doua companii, ca prezenta mea intr-o emisiune de la A3 este un mare semn de eleganta jurnalistica, britanica daca vreti; pentru ca Antena 3 m-a invitat in calitatea mea de jurnalist de cinema, pentru expertiza mea in subiectele care urmau a fi abordate.

eu stiu ca mi-am respectat contractul si ca am fost onesta fata de statia tv cu care am colaborat, aducind continut premium, promovind-o de fiecare data (la conferintele la care am participat ca speaker, la vizionarile de filme romanesti pe care le-am organizat etc), dar mai stiu si ca atunci cind sunt foarte multi bani in joc si presiunea scaunului pe care-l ocupi te apasa tare, orgoliile sunt mari.

le multumesc colegilor mei de echipa Lucian Stan, Catalina Bucur si Tedy Necula pentru toate lucrurile invatate de la ei, cum le multumesc tuturor membrilor echipei cu care am filmat.

pentru mine Digi24 a fost o experienta foarte frumoasa, dar – cum spuneam si managementului la angajare – libertatea mea de exprimare ca jurnalist e cea mai importanta.

***

acest post este inchis reactiilor si nici nu voi mai face alte comentarii pe tema. va multumesc pentru intelegere.

1442
antreprenorte-ai gindit vreodata sa devii antreprenor?

te-ai gindit vreodata sa devii antreprenor?

stiu ca te-ai gindit de multe sa-ti iei viata in propriile miini, sa muncesti pe cont propriu.

mai ales cind ti se parea ca muncesti prea mult, ca sefii nu te inteleg sau nu-ti apreciaza munca.

dar e ceva in tine care te opreste; iti spui ca nesiguranta zilei de miine, ca poate nu faci fata, ca e o presiune foarte mare.

de fapt, noi nu am fost educati sa avem un spirit de antreprenor; sa avem initiative, sa ne gindim proiectele in termeni de eficienta (timp si bani) si mai ales nu am fost educati sa riscam.

n-avem libertatea de a incerca mai multe lucruri, cautam sprijinul unui “tatuca” – e parte din educatia noastra comunista.

***

miine de la ora 19.00, la libraria Bastilia , alaturi de Marta Usurelu si Dorin Bodea povestim despre antreprenoriat.

daca te-ai gindit vreodata sa devii antreprenor si nu esti inca din zeci de motive din capul tau, vino miine seara la Libraria Bastilia de la 19.00. te rog.

1530
sandvichce am descoperit la McDonald’s, part 2

ce am descoperit la McDonald’s, part 2

Ma intorc la programul meu zilnic si vreau sa va mai povestesc cite ceva dintre lucrurile descoperite dincolo de tejghea la McDonald’s.

Acum citeva saptamani am avut voie sa merg oriunde am vrut in culisele McDonald’s, am mai scris aici despre ce am descoperit.

***

McDonald’s e locul in care recordurile conteaza. la restaurantul de la Unirii, in camera de relaxare a angajatilor, e o placutza cu recordul absolut din Romania, 15302 sandwich-uri vindute in 24 de ore!!!!!!

e recordul din ziua deschiderii magazinului, primul restaurant McDo din Ro, cind a fost coada cu mult la iesirea din magazin, toata ziua.

fiecare store manager stie recordurile restaurantului lui, cum stie si cele mai bune vinzari pe ora/zi in toate restaurantele din tara. cind se doboara recordul, toti angajatii care au fost de serviciu primesc prima:) e un mare motiv de mindrie sa detii recordul de vinzare pe ora sau pe zi si se fac pregatiri, se anticipeaza lucruri pentru a fi doborit (de ex, cind e un concert in zona in care e restaurantul se suplimenteaza personalul, se verifica sa fie stocuri necesare).

***

McDonald’s e locul unde in fiecare zi e o inspectie:)

Mai intii e verificarea sefului de tura; cel care vine dimineata verifica daca toata aparatura este curata (este spalata de tura de noapte- tot timpul e cineva intr-un restaurant McDonald’s, chiar daca e inchis noaptea:) ) si daca fiecare coltisor din restaurant a fost spalat.

seful de tura de dimineata are viata foarte grea pentru ca trebuie sa testeze toata aparatura. in fiecare dimineata se prepara – pentru teste – cite un produs din meniu. este verificat temperatura din carne, cum a iesit produsul si o multime de detalii tehnice care par matematici superioare.

pe linga aceste verificari, mai sunt consultantii de business ( supervizeri peste mai multe restaurante) care trec aleatoriu in control.

iar cea mai tare verificare e cea care se numeste Mystery Shopper. o firma specializata isi trimite oamenii – ca simpli clienti – si care fac un raport al calitatii: in cit timp au fost serviti, cum era mincarea, cum au vorbit vinzatorii etc etc etc. daca nu iese bine la verificarea asta e cam necajeala. daca iese bine, tura care era de serviciu cind a fost controlul primeste prima.

***

dupa prima mea zi de “lucru” la McDonald’s ( impropriu spus, pt ca n-am avut curaj sa fac nici macar un sandwich pentru a nu incurca timpul de livrare si mecanismul din bucatarie), m-am gindit ca toti adolescentii ar trebui sa faca un stagiu de 6 luni in aceste restaurante.

e ca un fel de scoala a vietii. sunt momente in care e asa de mare aglomeratia si sunt atit de multe solicitari incit de la store manager si pina la ultimul angajat toata lumea munceste contracronometru.

in aceste momente iti dai seama ca tu esti o rotita intr-un mecanism – daca gresesti, ii incurci si pe altii in munca lor ( pe cel de la casa de exemplu, care are de infruntat privirea clientului care isi asteapta mincarea).

e o lectie despre stapinirea de sine, dar si despre automatism – capeti relaxare dupa ce stii foarte bine tot ce ai de facut ( niciun “ucenic” nu e lasat singur “pe zona” pina nu stie foarte bine ce are de facut si nu s-a relaxat cu indatoririle lui)

e o lectie despre disciplina. totul e contra cronometru ( de ex, e un ceas care suna la fiecare jumatate de ora si te avertizeaza sa te speli din nou pe miini), sunt zeci de proceduri care te obliga sa verifici temperatura la care e fiecare aliment sau… (de exemplu) cum asezi la copt/prajit unele lucruri ( nu mai stiu cum e cu placintele – dar unele dintre ele, mere sau visine, sunt puse la margine.)

e o lectie despre valorizarea oricarui detaliu. pentru ca McDonald’s are standardele de calitate de care povesteam data trecuta si arunca mincarea care nu a fost vinduta intr-un timp alocat fiecarui produs, angajatii sunt foarte responsabili cu fiecare dintre operatiuni.

***

cum ziceam, daca as avea un copil de 17-18 ani, l-as trimite sa munceasca 6 luni la McDonald’s. nu doua luni, nu trei – ci sase. pentru ca e si o lectie de vointa, sa faci fata zi de zi acelei presiuni de a rezista cronometrului.

(despre cel mai tinar, dar si cel mai in virsta angajat de la McDonald’s Unirii va povestesc zilele viitoare)

herta mullerNew York Times un super profil Herta Muller

New York Times un super profil Herta Muller

New York Times publica un amplu portret al Hertei Muller ; inca una dintre ocaziile acelea rare in care tinem o pagina intreaga din ziar cu un articol in care se vorbeste despre Romania, fara cersetori . il puteti citi integral aici

“I never wanted to be a writer,” Ms. Müller said in an interview while in New York this month for the PEN World Voices literary festival. “There were no books at home.”

But when, as a teenager, she was sent off to high school in Timisoara, the closest city, she said: “Whatever I read went under my skin, I almost devoured the literature, which became like a road to discovery. And this is how it stayed. I always wanted to know, how should one live? I write in order to bear witness to life.”

Exposure to those new ideas made her a nonconformist and ultimately a dissident, fired from her job for refusing to cooperate with state security. Her first efforts as a writer were when she was a university student, and she and a group of friends published unauthorized literary work and statements in favor of freedom of expression.

Valentina Glajar, a Romanian-born scholar who teaches at Texas State University, was a translator of “Traveling on One Leg,” an early Müller book. She has also examined some of the secret police dossiers on Ms. Müller that were declassified after the collapse of Communism in 1989, two years after Ms. Müller had immigrated to West Germany and began the uneasy process of trying to define her place in that new setting. Ms. Glajar was startled by what she found.

“What most impressed me was how many of the facts in her file she then expressed artistically in her writing,” Ms. Glajar said. “So much of it is true. And like everyone else, I was surprised by how many sources in her wider entourage had to inform on her: her neighbors, the director of a theater in Timisoara, a teacher at one of the schools where she taught kindergarten who was someone she considered a friend.”

1994
Pseudometeorit, Muzeu Mineralogie UBBNoaptea muzeelor , diseara

Noaptea muzeelor , diseara

sper sa infruntati ploaia si sa mergeti diseara prin muzee. pentru a treia oara in multe orase din tara sunt deschise muzeele toata noaptea.

sfatul meu este sa vizitati si muzeele mai putin “obisnuite”, muzeul tehnic, muzeul agriculturii, muzeul militar.

veti avea niste surprize colosale. iata doua exemple.

Un obiect fals, intr-un muzeu

La 1 februarie 1956, pe cerul Rusiei în regiunea Ural a fost observat un spectaculos glob de foc. La scurt timp, a fost raportată căderea unui meteorit în apele îngheţate ale lacului de acumulare Shirokovsky, marcată de o gaură de 42 cm în diametru prin gheaţa de 80 cm grosime.
Numeroasele încercări de recuperare din partea scafandrilor au rămas fără succes. Până când, la începutul anului 2002, aproximativ 150 kg de material fieros a fost lansat pe piaţa exclusivistă a colecţionarilor de meteoriţi sub denumirea de “meteoritul Shirokovsky”. Materialul consta într- o matrice metalică opacă cu fragmente transparente verzui ale unui mineral silicatic (olivină).
Pseudometeoritul “Shirokovsky”
Produs sintetic asemănător cu un pallasit (=meteorit pietros-fieros)
Analize ştiinţifice de detaliu au pus însă în evidenţă mai multe aspecte care nu corespundeau cu caracteristicile adevăraţilor meteoriţi pietroşi-fieroşi. Ca atare, verdictul experţilor a fost: Fals! “Meteoritul” este un produs sintetic făcut de om prin utilizarea unor minerale terestre corespunzătoare compoziţiei echivalentului extraterestru.
Muzeul de Mineralogie al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca a dobândit acest specimen, deja revizuit ca şi „pseudometeorit”, în urma unei donaţii de la un colecţionar amator. Luând în serios rolul educativ al unei colecţii academice, a expus eşantionul în colecţia de meteoriţi, ca un avertisment că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi!
***

Tractorul FORDSON cu seria F-1485-C înscrisă pe şasiu este un produs al uzinelor Ford Motor Company, Detroit, Michigan, U.S.A şi provine din localitatea Veştem, jud. Sibiu, din gospodăria lui Milea Gheorghe.

Bunicul proprietarului, Barbu Marius, profesor în localitatea Deta, jud. Arad, a achiziţionat acest tractor în jurul anului 1932 şi l-a folosit intens la lucrările de transport şi arat. În anul 1956 tractorul a fost echipat cu roţi cu pneuri. În perioada colectivizării a fost bine ascuns, păstrându- se într-o stare bună de conservare. Milea Gheorghe l-a achiziţionat de la proprietar în anul 1989, deplasându-l pe roţi, în stare de funcţionare, de la gara Sibiu până în localitatea Veştem.

De atunci a fost bine păstrat, la data cumpărării de către Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia (2001) remarcându-se tot printr-o stare bună de conservare.

2428
dincolo de dealuriDincolo de dealuri, Mungiu, Cannes 2012

Dincolo de dealuri, Mungiu, Cannes 2012

ieri jurnalistii au putut vedea la Cannes filmul lui Cristian Mungiu, Dincolo de dealuri.

astazi la ora 12.30 are loc conferinta de presa, iar dupa amiaza este premiera filmului, intrarea oficiala in competitia de la Cannes.

cum banuiesc ca stiti deja, filmul pleaca de la cazul Tanacu, dar este o fictiune pentru ca regizorul – care e si scenarist – a vrut sa se departateze de verdicte, a vrut sa vorbeasca despre alegeri si libertate.

am inceput sa caut pe net reactiile celor care au vazut ieri filmul; am sa le postez pas cu pas

Gorgeously lensed, and executed with an exacting (some would argue dry) aesthetic in which there are minimal camera movements and long takes, “Beyond The Hills,” running at two and a half hours, is an endurance test. But pace yourself and lean back, because the rewards are ample. Deceivingly complex, with an emotional center that peels away like an onion the longer it unfolds, this is a powerful effort from Mungiu in which love and faith are both different kinds of poison.

Indiewire.com

Shot in fluid, unbroken handheld takes by Mungiu’s regular d.p., Oleg Mutu, the picture builds its moral crisis with an unwavering commitment to realism and methodical attention to detail. The widescreen compositions, all blues, grays, browns and blacks, convey a physical sense of the cramped, chilly quarters in which these women lead their ascetic lives, and the power dynamics are continually reinforced by the helmer’s impeccable blocking. At times, the nuns’ vampirical black robes (in contrast with their deathly pale faces) are swallowed whole by background shadows, conjuring the charged, disquieting atmosphere of a horror picture.

Variety.com

***

Le réalisateur, plaidant la force unique du cinéma qui ne saurait se résumer à “ce que l’on peut dire avec les mots”, se réjouit de la réception contrastée de son film sur la Croisette: “Je ne cherche pas le consensus, je ne souhaite pas que mon film soit aimé, je veux qu’il provoque les spectateurs, qu’il les pousse à se forger une opinion”, dit-il avec conviction.

le nouvel observateur

***

bonus track un fragment dintr-un interviu pt Hollywood Reporter cu Cristian Mungiu

THR: 4 Months, 3 Weeks and 2 Days was part of a new wave of Romanian films that were critically praised worldwide. What is the situation within the country — how difficult is it to get your movies and the movies of your contemporaries seen at home?

Mungiu: The number of multiplexes grew in the last years and also the number of admissions but at the same time with the loss of old single screen cinemas, the audience for the Romanian films disappeared almost completely. It is common for an American mainstream feature now to gather over 100 thousand admissions in Romanian theaters while most of the Romanian films gather less than 10 thousand spectators per title. Young people prefer to download films from the Internet while older spectators don’t go to the cinema any longer, preferring to watch TV. The understanding of young spectators is that film means entertainment — they never got the chance to watch anything else than American mainstream productions and therefore anything else is just weird for them. I assume the audience for art films in Romania is pretty much lost for good. Our films have way more spectators abroad then at home.

2850
daniel radutauneori

uneori

uneori te loveste adevarul in fata: oricit de multa vointa ai avea, oricit de mult ai trage de tine ca sa-ti depasesti propriile limite, oricita ambitie ai avea – vine destinul si-ti spune: STOP.

ne motivam uitindu-ne la viictoriile altora care au reusit; ne uitam de jos in sus la muntii pe care i-au urcat (sau pe care i-au miscat din loc uimind pe toata lumea) si ne incurajam ca putem si noi sa facem ca ei. asa progresam. iar altii ne iau pe noi drept reper pentru ca li se pare ca am urcat un munte pe care vor si ei sa ajunga.

oamenii urca pe reusitele celor de dinaintea lor ;

dar uneori afli ca oameni care au mutat munti din loc tocmai s-au lovit strajnic de un alt munte si si-au incheiat drumul. si in clipa aia, fix in clipa aia, ti se pare ca nu mai are rost.

azi, acum, de vreo ora, e uneori.


Later edit:

Daniel Madalin Raduta, tinarul care ne-a aratat ca imposibilul e posibil, care ne-a unit pe toti – stiuti sau nestiuti intre noi -, care pentru mine a fost EXEMPLUL ca se poate sa depasesti si cele mai indepartate si imposibile limite, a plecat pe 18 mai 2012.

*

“Some people aren’t meant to be happy (till the end)… because they are meant to be great. And you can’t have both.”

auzi, William Churchill?! ar trebui sa ma auzi de unde esti! uneori nici vorba asta a ta de duh nu mai e motivationala.

3093
cannesCannes 2012, fotografii & declaratii

Cannes 2012, fotografii & declaratii

Edward Norton, despre cum a fost sa joace in Moonrise Kingdom, filmul care a deschis competitia :


“It’s really great to find yourself surrounded by actors who have all studied Orson Wells or the theatre. Wes Anderson has created a great troop of actors made up of all these comedians working together in a fairly romantic context… It’s a bit like what you want to do when you’re still young and you want to make a film in your family’s back garden.”

si colegul lui de film, Bruce Willis, la conferinta de presa 🙂

Plus o fotografie care descrie frumos atmosfera festivalului, Diane Kruger la un photocall

Miine intra in competitie si filmul lui Cristian Mungiu, Dupa dealuri , dar mai avem timp sa povestim despre asta.

1454
Siemens Race 2012Siemens Race – ultima zi (7)

Siemens Race – ultima zi (7)

Miercuri a fost ultima zi in Siemens Race 2012.

Impreuna cu Cristina Chipurici, colega mea de cursa, am fost pe un onorabil loc 3 in clasamentul final, dar marea mea descoperire si, implicit, bucurie a venit pe drumul catre ultimul punct din traseu, RADET Constanta.

Cladirea in care aveam de vizitat o solutie inteligenta Siemens pentru administrarea energiei termice se afla pe strada Badea Cirtan, iar Cristina a spus senina:

“suntem pe strada care poarta numele stra stra bunicului meu”.

“pe bune? era un om important, am invatat la istorie, ce a facut?”

“a mers pe jos pina la Roma sa vada columna lui Traian si sa se convinga ca ne tragem din daci si romani. si-a adus carti romanesti in transilvania , lupta pentru independenta romanilor de acolo”

***

am stat o saptamina cu Cristina om la om pe tot terenul, am ascultat muzicile ei, aka hip hop (am devenit fan Maximillian , dupa ce mi-au dat lacrimile la un cintec de pe viitorul lui album),  am poreclit-o Caprioara – pentru energia pusa la un loc cu fragilitatea si curajul cu care s-a cocotat in toti copacii din Park Aventura – dar povestea aceasta cu Badea Cirtan stra stra bunicul ei m-a surprins mai tare decit orice; de fapt cred ca simplitatea cu care a zis, cind ne aflam pe strada aia, m-a surprins cel mai tare:)

bine, banuiesc ca nici voi – cei care o stiti pe Cristina sub numele de Pyuric de multi ani pe aici prin online – nu stiati cine a fost stra bunicul ei:)

la proba de la RADET Constanta i-am spulberat pe baieti (am avut de 3 ori mai multe share-uri pe Facebook la o poza de zeci de ori mai urita decit oricare poza a lor:) ), dar nu aveam cum sa pierdem tocmai in contextul acesta; cu aceasta coincidenta simpatica.

***

la RADET Constanta joci in alt film; prin solutia tehnica adusa de Siemens, din biroul central poti sa afli  care este temperatura agentului termic in oricare centrala din Constanta; in plus, pentru ca intreaga instalatie e computerizata, in baza unor parametri agreati si cu ajutorul unor senzori care masoara temperatura externa, computerul transmite care trebuie sa fie temperatura optima in punctul termic, reducind pierderile.

dupa ce vezi asemenea instalatii computerizate, iti dai seama ca in spatele nostru, sunt zeci de computere care fac lucruri pe care nici nu le banuiai si, din nou, te simti ca-n cartile SF.

***

acum ca s-a incheiat competitia, pot sa spun si de ce am intrat eu in jocul asta. cind m-a invitat Dan Santimbreanu (cel care a creat competitia, aflata la a II-a editie) sa particip in cursa, i-am spus ca unchiul meu a lucrat pentru Siemens.

se numea Ion Bazavan, era inginer chimist, era fratele mijlociu al bunicului meu. noi ii spuneam “unchiul Ionel” si il iubeam pentru ca ne facea daruri; pentru ca pleca mult din tara cind lucra la Siemens, ne aducea cele mai bune dulciuri. pe vremea comunistilor, Siemens era pentru noi – nepotii lui – un fel de Mos Craciun 🙂

*

Siemens Race 2012 a fost pentru mine o intilnire cu multe povesti demne de filme si cu oameni minunati ( e o gluma printre cei din competitie “sunt la masa cu 12 oameni minunati” – ca status pe facebook ), dar pina sa intru in acest concurs nu m-am gindit niciodata ca genul acesta de intrecere e construita pe structura basmelor pe care le citeam in copilarie. va spun miine despre asta, in ultima mea postare despre Siemens Race.

***

Felicitari Alex MaziluRazvan Baciu pentru cistigarea cursei!

Multmesc frumos Siemens si PI2 PR pentru experienta si povesti.

2435
AFF-15x20.indd2 romani cu cite 2 filme la Cannes

2 romani cu cite 2 filme la Cannes

tocmai ce vad o stire la tv despre gala de deschidere a festivalului de film de la Cannes, iar voice overul televiziunii in cauza spune ca si romania are un film in concurs , referindu-se la Dincolo de dealuri al lui Cristian Mungiu.

am vazut si aseara stirea pe un alt post tv si simt nevoia sa fac o precizare.

sunt doi romani la Cannes care au contribuit cu munca lor la doua dintre filmele din competitie: Vlad Ivanov si Oleg Mutu. amindoi au fost actor, respectiv director de imagine, atit la filmul lui Mungiu cit si la Serghei Loznitsa, un regizor ucrainian, fost documentarist.

asa ca in competitia mare avem de doua ori mai multe motive de bucurie, dar si emotii. succes romanilor de la Cannes!

1626
mittal by maziluSiemens Race, ziua 6 – ca-n filme

Siemens Race, ziua 6 – ca-n filme

ieri, in a sasea zi a competitiei Siemens Race, m-am simtit ca-n filme. am avut dovada ca exista cineva care a stabilit cu mult inainte niste rasturnari de situatii si ca noi, competitorii, suntem niste personaje care executam – mai mult sau mai putin cuminti – lucruri gindite cu saptamini inainte, incadrindu-ne chiar in categoriile de reactii planificate de scenaristi/regizor.

mai exact: ultimul test, de aseara, a avut punctaj de 5 ori mai mare decit de obicei si, pentru ca au cistigat Relaxatii (Alex Negrea– Adrian Ciubotaru) care erau initial pe ultimul lor la mare distanta de ceilalti, clasamentul s-a strins foarte tare – intre locurile 3, 4, 5 e cite un punct diferenta:)

asa ca desi ne relaxasem cu totii , gindindu-ne ca mari schimbari in clasament nu mai pot fi, cred ca astazi – cind avem ultimul test – o sa sara scintei:)

eu si cu distinsa Cristina Chipurici, care si-a cistigat numele de caprioara,  suntem pe locul 4 si , cum am mai zis, ne indreptam gratios catre ultimul loc:)

ieri am iesit pe locul 2 la o proba luind 20 de puncte si pe ultimul la alta, luind 5 puncte.  la proba la care am iesit ultimele ar fi trebuit sa facem o integrama cu chestiuni legate de producerea energiei si, ca sa nu stam in fata hirtiei toata ziua, ne-au ajutat baietii (care cred ca  iesisera in pauza si fumasera si cite o tigara pina am completat noi jumatate)

dupa ce se termina competitia, am sa va povestesc cam cum “ne-am lasat noi ajutate” la majoritatea probelor.

***

pe gaura cheii, in Iad.

foto by Alex Mazilu

prima noastra vizita: Arcelor Mittal Galati. aici Siemens a realizat solutiile tehnice de modernizare a unui furnal. mai pe intelesul tuturor, prepararea otelului se face astazi computerizat: trenulete cu minereu urca programate de computer in furnal, cuptoarele sunt controlate de senzori si, intr-o camera tehnica, poate fi vazut in timp real ce se intimpla cu minereul supus aerului cald. tot computerele dau drumul fontei incadescente catre scurgere.

in Arcelor Mittal am avut din nou senzatia de sfirsitul lumii. parea ca-n filme: super tehnologie (in curtea uzinei era o locomotiva pe care o conducea cineva cu o telecomanda externa; sa ne intelegem, locomotiva de marfa, cit a unui tren clasic, nu una de jucarie), dar si senzatia de pericol. gazdele noastre din fabrica ne-au invitat sa ne uitam, prin ceva care semana cu telescopul, in cuptorul propriu zis; a fost ca si cum te-ai fi uitat pe gaura cheii in Iad.

*

Arcelor Mittal e un combinat a carui suprafata e cit orasul Tecuci:) si nu prea intilnesti oameni pe “strada” (au treceri de pietoni si sosele), in schimb mergi pe linga niste instalatii cu tevi si turnuri uriase din care, din cind in cind, se aud niste scrisnete puternice de fiare.  intelegeti de ce mi se parea ca jucam in filmul Apocalipsa?

pentru ca e un loc periculos, nu prea intri in vizita in combinat, dar si cind intri esti echipat din cap pina in picioare. eu am incaltat o frumoasa pereche de bocanci nr 44 (port 36). mergeam ca o rata. partea frumoasa este ca bocancii erau noi, ca standard al sanatatii, si, dupa ce i-am folosit noi (cam o ora), urmau sa aiba un traseu simpatic: fie mergeau la muncitori, fie erau dati la saraci.

***

cea de-a doua vizita a fost la Statia Electrica Tandarei, un alt loc modernizat de Siemens. ce inseamna asta?

statia ocupa mult mai putin spatiu acum, pentru ca foloseste o tehnica moderna de izolare a stilpilor de inalta tensiune. (inainte era nevoie de o  distanta mare intre stilpi pentru ca nu te puteai apropia la o distanta mai mica de 6 metri, acum poti sa atingi stilpii).

statia ar putea functiona fara niciun angajat; e programata in asa fel incit prin computer sa se vada in timp real orice se intimpla inauntru de la bucuresti sau de oriunde in alta parte si sunt echipe tehnice de interventie la 30 km distanta. in plus e un sistem nou de paza, tot computerizat, care asigura paza la maximum de securitate.

cum nu cred ca veti putea ajunge prea multi dintre voi intr-o statie electrica va spun ca de sub stilpii aceia uriasi lumea pare ca un concert de greierasi. se produc mii de descarcari electrice care scot un sunet fin ca de greier.

***

astazi se termina cursa si a cam inceput sa ne para rau ca de miine nu ne mai suim in masini, nu mai mergem in coloana pe soselele patriei, nu mai descoperim povesti cu oameni frumosi si nu ne mai minunam de cit de multe chestii face Siemens in tehnologie.

mi se pare ca aceasta cursa a fost ca un drum initiatic. mai ales ca , asemeni basmelor in care eroul bun are de trecut multe  probe, si noi am intilnit pe drum oameni care ne-au invatat lucruri, dar si o multime de animalutze simpatice.

miine povestesc despre animalutele cu care m-am imprietenit pe drum si de ce am intrat in aceasta cursa sau… cum in copilarie pentru mine numele de Siemens era un fel de Mos Craciun.

foto by Alex Mazilu

***

In Siemens Race 2012 mai participa Alex MaziluRazvan BaciuAlex Negrea– Adrian CiubotaruAndrei Crivăț– Marius SescuDan Dragomir – Răzvan Pascu .

3238
Vama 2012VAMA 2012

VAMA 2012

textul de mai jos este scris de Simona Pop, cistigatoare a concursului care o ducea la o auditie privata a noului album Vama 2012. Albumul poate fi cumparat miine impreuna cu Gazeta Sporturilor

Vama 2021

De fiecare dată când scriu câte un text, trec, invariabil, prin aceleaşi etape. O idee, care se cuibăreşte undeva în mine şi nu îmi dă pace. Urmează o perioadă mai lungă sau mai scurtă până când găsesc forma cea mai potrivită să pun în cuvinte ideea cu pricina şi apoi un timp – fără prea multe amintiri – în care efectiv mă eliberez de ideea respectivă. Nu ştiu cum se face, dar parcă întotdeauna timpul acesta se raportează la noapte şi la un somn incredibil de odihnitor.

Este un sentiment copleşitor, greu de dozat în cuvinte. Este un soi de euforie combinată cu satisfacţia că ai dat tot ce a fost mai valoros în tine şi că ai făcut o treabă al dracului de bună. Urmează apoi o oboseală plăcută, care îţi învăluie creierul proaspăt eliberat de idee. Eşti frânt şi vrei să dormi, dar în acelaşi timp eşti atât de entuziasmat de produsul finit, încât regreţi că toată lumea doarme şi nu ai nici un om treaz în preajmă căruia să îi citeşti textul.

Încerci să dormi, dar nu reuşeşti decât să te gândeşti la acel text. Oare ai spus tot ce era de spus? A mai rămas ceva? Am ales drept varianta definitivă pe cea mai bună? Oare se înţelege ce vroiam să transmit prin simbolul x? Dar titlul? E sugestiv? Mii de întrebări plutesc în jurul tău şi ştii sigur că răspunsurile vor veni doar din confruntarea cu celălalt. Un celălat la care te raportezi în permanenţă. Adormi într-un final, iar dimineaţa, conştientizezi brusc că sentimentul de satisfacţie s-a transformat în îndoială.

Vine un moment de ezitare, în care simţi că textul tău poate fi o prostie, că nu este atât de genial cum credeai.  Ţi-e parcă teamă să îl citeşti cuiva. Dar dacă nu o să îi placă? Sau nu o să înţeleagă ce vroiam să spun? Sau va găsi poate puerilă metafora din titlu? Sau poate mă fac de ruşine? Te simţi cumva expus. Gol.

Câtă vreme textul era ştiut doar de tine, îţi aparţinea în exclusivitate. O dată ce îl faci public, el se înstrăinează de tine, se adaptează fiecărui cititor, trezeşte în el sentimente şi idei pe care tu nu le mai poţi controla. Ţi-e teamă de asta. De judecata celuilalt şi de modul în care el îţi va lua textul şi îl va transforma.

Dar în acelaşi timp textul ăsta blestemat este un secret pe care nu mai poţi să îl ţii doar pentru tine. Trebuie să îl citeşti cuiva. Fie ce o fi! Speri doar că totul va fi bine, că celalalt va empatiza cu textul tău. În fond tu eşti mulţumit de ceea ce ai făcut, ai dat tot ceea ce a fost mai bun în tine în momentul respectiv şi atâta timp cât tu ai conştiinţa că ai făcut ceea ce trebuia, nimic altceva nu mai contează.

Şi citeşti textul. Minutele acelea în care priveşti cu aviditate reacţiile celuilalt, sunt indefinit de lungi şi de copleşitoare. Toate întrebările dinainte se amestecă în capul tău şi aştepţi cu nerăbdare verdictul. Deşi cunoşti tu însuţi valoarea textului tău, ai nevoie de părea celuilalt. Fără el, textul tău nu poate prinde viaţă.

Am retrăit de curând întreaga gamă de sentimente (dar cu precadere ultimele) la audiţia pe care trupa Vama a realizat-o în garajul Europa FM. Şi a fost un sentiment reconfortant să ştii că şi alţii trec prin aceleaşi etape ca tine, că şi alţii au aceleaşi căutări şi experimente, că şi alţii îşi ridică aceleaşi semne de întrebare, că şi alţii trăiesc la fel de intens momentul în care se confruntă cu publicul.

Deşi încercam să joc rolul „celuilalt”, stând liniştită pe scaunul din public de pe care mi se permitea să (de)VALORIZEZ ceea ce ascultam, nu ştiu cum se face, dar mă simţeam parcă mai mult în postura lor.

Or fi de vină poate poveştile spuse de Tudor Chirilă, poveşti care recompuneau întreg traseul parcurs de acest disc.

Ori poate emoţia şi trăirile autentice ale fiecărui membru al trupei Vama. Erau prezenţi toţi în faţa noastră, ascultând pentru prima oară albumul cap-coadă. Album fusese terminat de mixat abia în noaptea dinainte, iar ei urmăreau pe de o parte reacţiile noastre,  dar şi propriile lor reacţii şi, pe de altă parte, felul în care suna munca lor definitivată. Aprobau entuziaşti din cap, sau ridicau din umeri, sau schimbau replici în şoaptă.

Era poate sentimentul acela că participi la un eveniment inedit, că eşti printre puţinii care au privilegiul să asculte în premieră ceva atât de nou şi nemaiauzit de nimeni.

Sau poate pur şi simplu, mi se părea totul atât de cunoscut din postările de pe blogul lor încât deja îmi însuşisem experienţele lor ca fiind ale mele.

Mă gândeam ce înseamnă să fii dedicat unei munci pe care o faci din plăcere. Să rămâi constant cu tine însuţi şi perseverent în ceea ce îţi propui. Să ai curajul să ieşi din sfera de confort şi să te aventurezi pe teritorii necunoscute pentru a te re-inventa şi re-descoperi. Să incerci. Să îţi asumi riscuri. Să accepţi critici. Să te deschizi în faţa celuilalt şi să accepţi  şi o altă viziune decât propria ta viziune.

Îi urmăream pe băieţii de la Vama cât de detaşat vorbeau despre un album la care au muncit 3 ani. Un album a cărui perfecţiune o aveau conturată încă de la început, dar au avut nevoie de timp să o definească în cele mai subtile nuanţe ale sale. O perfecţiune care avea nevoie de confirmări. Nu doar ale lor sau ale mediului muzical românesc, ci o confirmare la standarde occidentale.

Poveasteau amuzaţi cum l-au concediat pe primul străin care le-a ascultat albumul şi care i-a desfinţat. Şi totuşi, orgoliul nu i-a împiedecat să renunţe la piesele „proaste”, să le păstreze doar pe cele două bune şi să reia totul de la zero. Nici să încerce să mixeze în Canada pentru că acolo standardele de calitate se potriveau cu ceea ce căutau ei. Vorbeau cu nonşalanţă despre cum au petrecut 3 ani muncind la acest album. 3 ani de căutări şi confruntări pe multiple planuri.

Pe de o parte o căutare a propriei identităţi: doi membri veneau dintr-o trupă de succes care îşi conturase deja un stil al ei şi un public al ei. Alţi membri noi, care la rândul lor avea ceva important de comunicat prin arta lor, trebuiau să se integreze în noul grup. Nu este uşoară ruperea de trecut. Chiar dacă trupa Vama susţine că nu mai este nimic din trupa Vama Veche, mentalitatea publicului nu se poate schimba peste noapte. Poate componenţii trupei au ars anumite etape, au consumat anumite experienţe, dar publicul nu a trecut prin toate astea şi simte nevoia de a-şi aminti, de a găsi repere. Ori Tudor şi Vama Veche sunt repere greu de demitizat.

Mă întrebam dacă vor păstra în noul album ceva din specificul Vama Veche. Prima afirmaţie făcută de Tudor a fost aceea că nu vom regăsi nimic din trecut pe noul album. Între cer şi trecut îmi amintea parcă de Copilul şi durerea, dar poate numai prin forţa imaginilor vizuale pe care versurile şi muzica (filmică parcă) mi le induceau în imaginaţie. La fel şi tematica abordată, mereu prezentul cântec de impact social (Declar pierdută ţară), precum şi frumuseţea plastică a unor imagini create prin versurile lui Tudor mă trimiteau cu gândul la Vama Veche, dar era normal să fie aşa. Anumite constanţe şi afinităţi e firesc să fie păstrate, dar unghiul de abordare este complet diferit.

Vorbeam de o căutare de identitate. Cred că înainte de toate, marele merit al acestui album constă în faptul că a consolidat o trupă în adevăratul sens al cuvântului. Adică oameni cu aceleaşi principii estetice, cu aceleaşi standarde, şi, cel mai important, cu aceeaşi viziune. În 3 ani de experimente şi căutări, o trupă nou formată ajunge să se cunoască, să se testeze, să îşi depăşească graniţele şi orgoliile individuale, să înveţe să funcţioneze ca un întreg. Oameni diferiţi, fiecare cu contribuţia lui specifică, cu părerea lui diferită, ajung să se armonizeze, să îşi contopească diferenţele într-un tot unitar. Asta se întâmplă doar atunci când ai o viziune comună şi faci totul necondiţionat pentru că crezi în această viziune. Doar atunci când eşti focusat pe întreg găseşti cele mai ingenioase metode de a-ţi aduce o contribuţie personală care să se contopească cu a celuilalt şi să susţină întregul. Cel mai grăitor exemplu mi se pare modul în care povesteau cum au lucrat ca o echipă: pornind fi de la o linie melodică să ajungă la un text potrivit (Fata în boxeri şi tricoul alb), fie de la versuri la sunetul care să le confere forţa necesara (Între cer şi trecut).

Un al doilea plan al căutărilor este constituit de configurarea unei imagini reprezentative pentru trupă. Întrebări legate de ce stil trebuie să abordeze, dacă să fie comerciali sau nu, dacă să îşi creeze un brand şi o semnătură sonoră, dacă să îşi construiască un album tematic unitar sau nu etc. La toate aceste întrebări găsim răspunsuri doar ascultând albumul. Şi acest răspuns este categoric nu. A compune din suflet şi cu iubire nu merge cu niciunul dintre aceste concepte.

Cântece cu tematici variate, inspirate din experienţe personale sau imaginate, cântece cu linii melodice complet antitetice, cântece muncite din greu sau din contră create aproape instant, cântece cu mesaje sociale sau personale… găseşti pe acest album câte puţin din toate. Departe de a fi deranjant, acest lucru întăreşte convingerea că trupa Vama este o trupă matură, care ştie ce anume caută. A face muzică pentru ei este un joc nou în permanenţă. Şi atâta vreme cât au încă energia să se joace, rezultatele vor fi mereu noi şi surprinzătoare. Mai mult decât să rămână captivi într-un stil al lor propriu, creativitatea aceasta inepuizabilă, le va oferi cu siguranţă originalitatea.

Am văzut din întâmplare coperta noului album. Simplu şi transparent. Un fluture surprins în mişcare. Nimic altceva nu putea fi mai elocvent decât acest simbol. El sintetizează cel mai bine mesajul acestui album: metamorfoză, maturitate, frumuseţe, inocenţă, simplitate, transparenţă. Mă gândeam că efemeritatea asociată fluturelui poate fi de rău augur. Dar citind titlul albumului: VAMA 2012, mi-am dat de fapt seama că nu este deloc aşa. Într-adevăr, acest album sintetizează cel mai bine ceea ce înseamnă această trupă în acest moment clar definit în timp.

Cine ştie cum va fi fluturele ăsta în viitor? Cum va evolua, cum se va maturiza, cum va privi viaţa peste câţiva ani? Zbaterile astea de aripi din 2012, mă fac să cred că atâta vreme cât timpul, pasiunea şi viziunea comună nu vor dispărea din această trupă, vom avea parte de mulţi alţi fluturi şi în viitor. Mi-aş dori să cred că într-o lume haotică, energia şi forţa lor creativă ar putea fi contagioase şi ne-am trezi brusc prizonieri ai unei epidemii de iubire şi frumuseţe 🙂

2063