astazi e ultima zi in care puteti vedea la studio (de la ora 18.00) the skin i live in – cel mai recent film al lui almodovar.
e o proiectie in cadrul festivalului Les Films de Cannes a Bucharest.
ocazie cu care m-am gindit sa va reamintesc “niste” almodovar-i, prin foto
volver
*
talk to her
*
Bad Education
*
broken embraces
*
all about my mother
*
high heels
*
live flesh
You’re self-educated, aren’t you?
BRADBURY: Yes, I am. I’m completely library educated. I’ve never been to college. I went down to the library when I was in grade school in Waukegan, and in high school in Los Angeles, and spent long days every summer in the library. I used to steal magazines from a store on Genesee Street, in Waukegan, and read them and then steal them back on the racks again. That way I took the print off with my eyeballs and stayed honest. I didn’t want to be a permanent thief, and I was very careful to wash my hands before I read them. But with the library, it’s like catnip, I suppose: you begin to run in circles because there’s so much to look at and read. And it’s far more fun than going to school, simply because you make up your own list and you don’t have to listen to anyone. When I would see some of the books my kids were forced to bring home and read by some of their teachers, and were graded on—well, what if you don’t like those books?
I am a librarian. I discovered me in the library. I went to find me in the library. Before I fell in love with libraries, I was just a six-year-old boy. The library fueled all of my curiosities, from dinosaurs to ancient Egypt. When I graduated from high school in 1938, I began going to the library three nights a week. I did this every week for almost ten years and finally, in 1947, around the time I got married, I figured I was done. So I graduated from the library when I was twenty-seven. I discovered that the library is the real school.
You have said that you don’t believe in going to college to learn to write. Why is that?
BRADBURY: You can’t learn to write in college. It’s a very bad place for writers because the teachers always think they know more than you do—and they don’t. They have prejudices. They may like Henry James, but what if you don’t want to write like Henry James? They may like John Irving, for instance, who’s the bore of all time. A lot of the people whose work they’ve taught in the schools for the last thirty years, I can’t understand why people read them and why they are taught. The library, on the other hand, has no biases. The information is all there for you to interpret. You don’t have someone telling you what to think. You discover it for yourself.
dintr-un interviu din paris review
Ray Bradbury este autorul multor nuvele transformate in filme, poate cea mai cunoscuta este Fahrenheit 451
in citeva ore e noaptea agentiilor adica agentiile de publicitate iti dau voie sa mergi la ele acasa, ba chiar au si program de divertisment pentru tine.
daca vrei sa lucrezi in publicitate, asta seara ar trebui sa le faci o vizita ca sa stii cum e pe acolo:)
daca te-au enervat ceva spoturi de publicitate, iar e un motiv sa treci pe la ei (eu vreau sa stiu cine face spoturile Catena, btw:) )
iar daca lucrezi in industria de publicitate, neaparat treci pe la BBDO ca sa iei o invitatie la o proiectie privata a filmului Tree of life (ala cu premiul cel mai mare la Cannes anul asta, cu Brad Pitt in rolul principal si cu Terrence Malick regizor). e de fapt ultima sansa de a vedea pe ecran mare filmul lui Malick pentru ca el nu intra in cinematografe.
atentie, e o proiectie privata si fara invitatia pe care o luati in seara asta de la Graffiti BBDO , nu puteti intra la film. e un cadou de la publicitarii BBDO pentru colegii lor de breasla.
ma rog, nebunii de la BBDO scot in seara asta la bataie si un Tico, care se cistiga prin tragere la sorti…
mai stiti cind v-am invitat sa cititi ca sa daruiti si sa va implicati astfel intr-una dintre cele mai frumoase campanii din online?
erau in joc 500 de carti puse la dispozitie de Grupul Editorial ALL. reactiile au fost atit de frumoase incit pina la urma au fost 600 de carti (cu plecaciune, multumiri inca o data si felicitari pentru initiativa Editurii ALL)
in campania online “Donează citind. Întră în Clubul de ficţiune ALL” iniţiată de Grupul Editorial ALL au mai fost implicati Marie Jeanne Schweffer, Sana Nicolau, Roxana Precu şi Marius Manole .
in “echipa mea de lupta” au fost ruxa, chinezu, manafu si sutu carora le multumesc inca o data pentru implicarea lor, precum si cititorilor lor si voua, cititorii mei.
noi am stris 170 de carti pentru asociatia Up Down care are in grija copii cu sindromul Down. o sa mergem zilele viitoare sa le ducem cartile si va aratam fotografii.
va multumesc tare tare mult ca ati facut o fapta buna, citind.
pentru detalii despre celelalte donatii, intrati pe blogul editurii, ALLCafe.ro, pe paginile de Facebook: Editura ALL sau Strada Ficţiunii, sau pe contul de Twitter, Editura_ALL.
cind m-a invitat Grant’s sa spun o poveste nestiuta de lume despre mine primul lucru pe care l-am intrebat a fost : “cine mai da din casa lui?”
am aflat ca sunt 2 domni pe care-i stiu bine, cu care am lucrat in proiecte separate.
muream de curiozitate sa aflu ce au povestit ei; azi l-am intrebat pe Adrian Ciubotaru care a fost povestea lui si-am descoperit ca e ceva in care si eu cred “sa dai mai departe cind ti se face un dar”
acum astept cu nerabdare povestea numarul 3, dar si povestile voastre pe care le puteti scrie aici si mai luati si premii simpa
am primit un link la filmuletul acesta
m-am emotionat si-am zis, once again, Love U farmec… si, mai ales, love you farmec team.
sunt la cluj, la farmec/ gerovital, niste oameni minunati care fac lucruri frumoase, cu suflet.
sigur ca filmuletul e parte dintr-o campanie a brand-ului Gerovital (aducem Romania acasa), dar ei au ales sa-si cheltuie banii ca sa fie partener al Echipei Olimpice a Romaniei si pentru asta au tot respectul meu.
1% din vanzarile Gerovital din perioada 14 octombrie – 14 decembrie 2011 vor fi directionate catre Echipa Olimpica a Romaniei.
*
si nu, nici acesta nu este un post platit. e salutul meu respectuos pentru o intimplare care promoveaza ce-i bun in Romania.
gerovital girls, transmiteti-i salutari doamnei Jofi. mereu povestesc despre dinsa cind vad produse farmec/ gerovital…
duminica la invitatia lui Bobby Voicu voi sustine un seminar cu tema “ce scrii pe blog?” in cadrul seminariilor Blogoree.ro
seminarul va urmari
– pozitionarea data de continut
– targetul pe care-l atingem cu continutul pe care-l producem
(cu aplicatii cum redactezi aceeasi informatie pentru bloguri cu pozitionari si target-uri diferite)
– cum si cind scriem pentru blog – cum sa-ti faci un calendar editorial – mic ghid de usurare a vietii de blogger:)
si o aplicatie speciala despre care nu spun decit ca “o sa va arate ca stirea este peste tot, nu exista exprimarea nu am stire originala pe care sa pun pe blog”
seminarul are loc duminica 23 octombrie, de la ora 10.00 si dureaza 4-5 ore cu o ora pauza de prinz
Cum va inscrieti si trebuie sa faceti ca sa fiti eligibili pentru acest seminar care e GRATUIT aflati aici
gratie Discovery World am avut onoarea sa fac un interviu cu Ziggy Marley, fiul lui Bob Marley.
Ziggy a realizat un documentar care va fi prezentat in premiera la Discovery World in 2 saptamini. Programul se numeste Fiii lui Bob Marley in Africa si va fi difuzat in fiecare miercuri de la ora 21.05, pe Discovery World si in reluare sambata de la 22.00.
astazi este ziua lui Ziggy Marley si m-am gindit, in avanpremiera, sa pun aici un mic mic fragment din interviu. (saptamina viitoare public interviul)
Ai cinci copii. E greu să fii tatăl a cinci copii ? Există ceva anume ce ţi-ai dori să îi poţi învăţa pe copiii tăi ? Un crez de viaţă, un anumit mesaj ?
Ziggy Marley: Acum am şase copii. Am avut cinci, dar anul ăsta am şase. Şi vreau să îi învăţ pe copiii mei să respecte oamenii, să fie disciplinaţi, să muncească serios, să se iubească între ei şi să aibă idei pozitive. Copiii mei cresc în alte condiţii decât am crescut eu, la fel cum şi eu am crescut în alte condiţii decât părinţii mei. Copiii din ziua de azi au mai multe decât aveam noi, la vârsta lor, şi tot aşa… Dar lucrurile pe care noi le-am învăţat fiindcă nu aveam atât de multe pe cât au ei astăzi trebuie să le transmitem mai departe, chiar dacă ei au atât de multe acum. Noi oricum trebuie să transmitem mai departe acele idei, cum ar fi faptul că nu poţi să ai niciodată tot ce îţi doreşti, iar excesul de obiecte, de lucruri materiale, nu este acceptabil. Trebuie să îţi iei doar lucrurile de care ai nevoie cu adevărat. Trebuie să transmitem mai departe aceste lecţii de viaţă, pentru a-i împiedica pe copiii noştri să devină răzgâiaţi sau să fie lipsiţi de recunoştinţă şi de respect faţă de oameni. Aşa vrem noi să ne creştem copiii !
*
David Ziggy Marley este cel mai mare dintre fiii lui Bob Marley, are o trupa cu care continua traditia muzicala a tatalui lui, dar e si un activist social foarte influent. In programul pe care-l va difuza Discovery World, Fiii lui Bob Marley in Africa ( miercuri 21.05, sambata 22.00) veti descoperi o multime de amanunte inedite din viata lor.
pina atunci: La Multi Ani Ziggy Marley.
stiu ca n-ai cum sa afli ca am scris asta, dar… in timp ce vorbeam la telefon, am inceput sa caut disperata pe net, oare nu e cel cu care trebuie sa vorbesc? ai o voce foarte foarte proaspata si tinara.
am gasit pe un site simpa citeva reguli foarte adevarate despre arta. de oricare fel ar fi ea. ba chiar si pentru viata
trec doar regulile si va invit sa va uitati pe site ca sa le cititi si explicatiile.
The things they don’t teach you in art school
1. Art hurts
2. Kill your parents
3. You can learn more in the world than you can in school
4. Don’t wait for the ‘man’ to come to you
5. Don’t spend more time networking than making work.
6. Have fun
7. Live wrong
regulile ii apartin lui Douglas Fogle, Chief Curator and Deputy Director of Exhibitions and Public Programs at the Hammer Museum, Los Angeles, USA.
In care se dovedeste cum viata bate filmul de mai multe ori – frunzarind pe IPad un “Vanity Fair”, am dat peste proiectele de film ale lui Armie Hammer, actorul care i-a interpretat pe gemenii adversari ai lui Zuckerberg in “The Social Network”. Numele lui Hammer mi-a atras atentia pentru ca suna periculos de mult cu “Arm and Hammer”, o marca de cosmetice pentru barbati si multe alte asemenea, cu care ramasesem in minte din State (parca aud si acum end line-ul Arm&Hammer With Baking Soda).
Ma duc pe IMDB si gasesc in cinci secunde numele intreg – Armand Douglas Hammer – ArmAnd Hammer. Ma gandesc ca, nascut fiind in 1986, parintii lui l-or fi botezat dupa ce s-au intors beti turta de la vreun concert cu Bon Jovi, dar in alte cinci secunde constat ca am gresit amarnic. Ca si personajele pe care le interpreta in film, Armie are pedigree – numele lui vine de la străbunicul său pe care il chema simplu Armand Hammer. Mare industrias, magnat al petrolului, filantrop, colectionar de pictura impresionista.
Legendele prenumelui lui Hammer Sr. Sr. Sr. sunt trei – le descopar dupa alte zece secunde de cercetare si petrecerea continua. Varianta de PR e ca Armand venea de la Armand Duval, personajul din “Dama cu Camelii”. Varianta a doua e improbabila – parintii lui Armand Hammer nu aveau cum sa-si numeasca fiul după marca de cosmetice, deși ea exista la acel moment de peste 30 de ani, pentru simplul motiv ca pe vremea aceea nu existau concerte cu Bon Jovi J
Varianta a treia e ultra-ironică – Armand Hammer, industriasul american si magnatul petrolului si-a primit, zic gurile rele, numele de la simbolul partidului socialist American (Socialist Labour Party of America), the arm and hammer.
Cireașa de pe tort este că, Armand Sr. Sr. Sr., care a trăit 92 de ani și se lăuda că a fost prieten și cu Lenin și cu Reagan, a fost multă vreme și membru în board-ul companiei care producea cosmeticele Arm&Hammer.
*
Sorana Savu este Senior Partner Premium Communication
“in arta doar daca esti pictor poti sa faci lucrurile singur; dar nici atunci pina la capat, pentru ca trebuie cineva sa te ajute sa ti vinzi lucrarile. ai insa controlul asupra operei tale artistice. pentru restul artelor depinzi de multi altii”, mi-a zis Julie Taymor ( Frida, Across the Universe, Titus, Tempest) intr-o parte a discutiei pe care n-am pus-o in interviul pe care l-am facut.
mi-am adus aminte de asta cind am vazut documentarul lui Kim Ki Duk, Arirang, in cadrul Les Films de Cannes a Bucharest. pentru ca e un tur de forta (cu toata umilinta inclusa) pentru a demonstra contrariul.
*
Arirang e un cintec de disperare si jale celebru in Coreea.
si filmul e la fel. e urletul unui regizor care crede ca a fost abandonat de prieteni (poate a si fost parasit), care nu mai poate face filme (pentru ca nu mai are echipa), care traieste in salbaticie …
e urletul “uite ca traiesc si uite cum traiesc” ( si traieste nu doar in salbaticie, ci si in niste conditii f grele, intr-o baraca friguroasa, maninca din doua castroane – foste boluri pentru ciine)
e urletul “uite ca pot si singur”, pentru ca se filmeaza singur, se priveste in timp ce se editeaza… subliniind schizofrenia pe care o traieste…. dar pe care, de fapt, o traim cu totii (ne certam sau ne laudam in mintea noastra, ne punem intrebari sau dam raspunsuri la lucruri la care n-am avut curaj sa comentam cu voce tare)
mi-a placut mult Arirang-ul lui Kim Ki Duk si l-am iubit pentru curajul (un pic si orgoliul, putin si paranoia) de a se arata atit de intim publicului. pentru ca regizorul e si personajul principal al documentarului si-l vezi in cele mai intime ipostaze; regizorul umilindu-l pe actor, trecindu-l prin toate caznele prin care si-a trecut de-a lungul timpului actorii din filmele cu multe premii.
si daca-i stii filmele, cu imagini minunate, pline de erotism si multe intelesuri, si-l vezi cum traieste in conditiile acelea extreme, iti dai seama ca toti – in esenta – suntem la fel. si singuratatea e, uneori, obligatorie. e o cale catre supravietuire, cu toata penitentza ei.
mi-a placut mult ca, desi e un film plin de vorbe, personajul principal nu vorbeste cu nimeni; singura conversatie (in afara de cea cu sine) e cu o pisica galbena si grasa pe care o imita o data.
si mi-a mai placut evolutia aparatului cu care-si prepara cafeaua; de la o presa facuta dintr-o jumatate de sticla de plastic si o bucata de hirtie, pina la o masinarie complicata pe care o construieste in timp. a fost semnul ca se va intoarce, in vreun fel, la civilizatie.
*
nu vreau sa va povestesc mult din film, dar va rog, va rog, va rog sa-l vedeti. o sa va recunoasteti multe frici si furii acolo. chiar daca n-ati cistigat un premiu la cannes.
din pacate nu mai ruleaza in cinematografe si va trebui sa-l cautati pe dvd.
eu am o teorie – din instinct, caci n-are baze stiintifice – cum ca oamenii, creatorii in mod special, sunt atrasi de lucruri pe care le vor trai la multa distanta dupa ce le vor fi descris pe hirtie /film /scena /muzica.
am regasit-o in filmul lui kim ki duk si-am zimbit.
P.S. si nu, nu cred ca singuratatea e calea de reusita; cred, ca in fotografia de mai jos, ca poti fi sus gratios si frumos, cind te sprijina cu drag altii (cu efortul tau inclus in “performance”)…
Sarah Lamb si Eric Underwood
Margaret Atwood este una dintre scriitoarele care nu imbatrinesc. are twitter, blog, converseaza via chat cu cititorii, isi lanseaza cartile pe hirtie reciclabila si scrie despre lumi care par un amestec de Matrix cu Inception si cu feminism.
si are 72 de ani
nu-i place sa i se spuna ca scrie SF.
pentru editia de week end a ziarului The Guardian, Atwood a scris un eseu despre relatia sa cu literatura SF.
Recently I set out to explore my lifelong relationship with science fiction, both as reader and as writer. I say “lifelong”, for among the first things I wrote as a child might well merit the initials SF. Like a great many children before and since, I was an inventor of other worlds. Mine were rudimentary, as such worlds are when you’re six or seven or eight, but they were emphatically not of this here-and-now Earth, which seems to be one of the salient features of SF. I wasn’t much interested in Dick and Jane: the creepily ultra-normal characters did not convince me. Saturn was more my speed, and other realms even more outlandish. Our earliest loves, like revenants, have a way of coming back in other forms; or, to paraphrase Wordsworth, the child is mother to the woman. To date, I have written three full-length fictions that nobody would ever class as sociological realism: The Handmaid’s Tale, Oryx and Crake and The Year of the Flood. Are these books “science fiction”, I am often asked. Though sometimes I am not asked, but told: I am a silly nit or a snob or a genre traitor for dodging the term because these books are as much “science fiction” as Nineteen Eighty-Four is, whatever I might say. But is Nineteen Eighty-Four as much “science fiction” as The Martian Chronicles? I might reply. I would answer not, and therein lies the distinction.
cind a lansat The Handmaid’s Tale (povestea cameristei) am avut placerea si onoarea sa fac un interviu cu Margaret Atwood.
It is said that for a writer, each novel is a correction to the one that came before. What is your aim? And the aim of your work?
The aim of any writer is to complete whatever book he or she is working on in such a way that the reader, too, will wish to complete it.
As for the aims of my work, this is a subject best left to critics. They can have a good deal more fun with it than I will ever have.
Let’s just say I write about whatever happens to interest me at the time. I’ve had many interests.
restul interviului aici
Marius Manole tocmai ce mi-a facut o declaratie de dragoste la el pe blog, pentru care ii multumesc.
motivul pentru care scriu acum e insa ca sa spun si partea mea de story din ce spune el pe blog:)
1. ieri cind ne-am intilnit din intimplare, am fost atit de bucuroasa ca aveam cui sa-i spun (si sa ma si inteleaga) despre spaimele mele de la conferinta BBDO, incit am neglijat-o pe Cristina, jurnalista despre care el scrie. N-am fost foarte politicoasa si nu m-am conversat f mult cu ea. (Imi pare rau Cristina. dupa cum ai vazut, aveam ceva of-uri de expus la Marius)
2. ma bucur ca pe Cristina a convins-o opinia mea despre ce a scris ea, ca sa nu mai renunte la jurnalism. E flatant sa stii ca poti sa-i tii pe unii oameni pe drumul pe care si-l doresc, dar li se pare greu, si poti sa-i tii doar din vorbe bune. Ce vreau sa spun insa e ca, drumul asta in jurnalistica e greu si dureros si numai in tine o sa gasesti resursele adevarate ca sa tii cararea dreapta.
3. ma bucur ca Manole are blog si ca ii puteti vedea atentia pentru detalii, curiozitatea si – mai ales- simtul stirii si al povestii. ma si oftica pentru ca , uneori, face audienta mai mare decit mine cu postarile lui:) dar sunt foarte mindra de tine, Marius. si ma amuz de fiecare data cind te intervieveaza cineva care ma stie si pe mine si-mi spune dupa aia (cum a facut Onisoit) “cit de tare semanati”. eu raspund amuzata: “suntem nascuti in aceeasi zi, dar el e un pic mai tinar; pina si la asta m-a luat.”
o sa vedeti foarte foarte curind, via Marius, ca daca muncesti serios cu blog-ul tau incepi sa ai si alte beneficii nu doar aprecierea publicului. (si de asta sunt f mindra de tine!)
4. si eu te iubesc manole, stii asta.
5. sunt generoasa: n-am nicio problema sa te impart cu toate fanele tale:)
6. week end frumos tuturor.
joi citeam de o demisie la nivel inalt la Wall Street Journal.
Thomas Langhoff, directorul editiei europene a Wall Street Journal, a demisionat dupa ce o ancheta a The Guardian a aratat ca reprezentantii publicatiei au apelat la o escrocherie pentru a creste tirajul editiei europene a WSJ.
The Guardian a scris ca a gasit dovezi care arata ca WSJ Europe a platit mai multe companii europene pentru a cumpara in secret mii de copii ale ziarului, la un pret foarte mic. Aceasta actiune a avut scopul de a creste tirajul ziarului si de a induce in eroare cititorii si advertiserii.
The Guardian arata ca WSJ a convins o companie sa coopereze oferindu-i posibilitatea de a publica articole care sa ii promoveze activitatea, miscare care a determinat o parte a personalului sa acuze conducerea ziarului de incalcare a eticii jurnalistice si punerea in pericol a reputatiei.
M-am gindit ca, intr-o situatie similara ( o ancheta de acest fel, nu falsificarea tirajului – ca sa fim bine intelesi:) ), nu ar mai ramine foarte multi manageri in functie in Romania. Daca romania ar fi Anglia sau SUA.
*
astazi dimineata in pasaj la Universitate, doua tinere se contrau pe tema unei reviste:
– de ce ai luat-o pe asta ca e mai scumpa. avem si noi editie romaneasca.
– dar editia noastra apare rar si e si mai prost scrisa.
*
intre aceste doua intimplari se afla o parte importanta din problemele presei noastre.
de astazi aveti treaba in cinematografele Studio si MTR; puteti vedea filmele de la Cannes, dar si revedea filmele romanesti care au facut istoria “noului val de cinema” cu bonus track – scurt metrajele de studentie ale regizorilor.
incepe Les Films de Cannes a Bucharest,festivalul creat de Cristian Mungiu si echipa lui, asa ca un semn de multumire pentru publicul roman care mai merge la film: daca tot merge, sa si primeasca ce-i mai bun.
nu stiu ce program aveti daaaaaaaaaaaar, neaparat, dar chiar neaparat trebuie sa vedeti Arirang al lui Kim ki Duk si La piel que habito al lui Pedro Almodovar . primul e miine de la 20.30 la studio, al doilea duminica la aceeasi ora, acelasi cinematograf.
ne vedem acolo, pentru ca nici eu nu le-am vazut si le astept cu foarte mare nerabdare.
mai jos tot programul festivalului, ca sa stiti ce si cum, dar mai ales unde:)
Program Les Films de Cannes à Bucarest
Vineri, 14 octombrie
Cinema Studio
13.00 – „Înainte de micul dejun” (1995, 15’)
„Marfa şi banii”, regia Cristi Puiu (2001)
15.00 – Calup de scurtmetraje româneşti premiate la Cannes
18.00 – „Hors Satan”, regia Bruno Dumont (2011)
20.30 – „Habemus Papam”, regia Nanni Moretti
NCRR
14.00 – „Flandres”, de Bruno Dumont (2006)
16.00 – „L’Humanité”, regia Bruno Dumont (1999)
19.00 – „Ea” (1994, 7’)
„Marţi după Crăciun”, regia Radu Muntean (2010)
23.00 – petrecere cu Nea Vasile& Taraful de la Mârşa, Clubul Ţăranului
Sâmbătă, 15 octombrie
Cinema Studio
11.00 – „Ea” (1994, 7’)
„Marţi după Crăciun”, regia Radu Muntean (2010)
13.00 – „The Tree of Life”, regia Terrence Malick (2011)
15.00 – dezbatere „The Tree of Life”
16.00 – „La vie de Jésus”, regia Bruno Dumont (1997)
18.00 – „Michael”, regia Markus Schleinzer (2011)
20.30 – „Arirang”, regia Kim Ki-duk (2011)
NCRR
11.00 – „Drive”, regia Nicolas Winding Refn (2011)
13.00 – „The Red Thin Line”, regia Terrence Malick (1998)
16.30 – „Hors Satan”, regia Bruno Dumont (2011)
19.00 – „2Pasolini” (2000, 12’)
„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, regia Andrei Ujică (2010)
23.00 – petrecere cu Nightlosers & Elvis Romano, la Clubul Ţăranului
Duminică, 16 octombrie
Cinema Studio
10.30 – „17 minute întârziere” (2002, 10’)
„Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, regia Cătălin Mitulescu (2006)
13.00 – „Arirang”, regia Kim Ki-duk (2011)
15.00 – „Melancholia”, regia Lars von Trier (2011)
17.30 – Proiecţie-eveniment „Taxi Driver”, de Martin Scorsese, versiunea restaurată
20.30 – „La piel que habito”, regia Pedro Almodovar (2011)
NCRR
12.30 – „Dogville”, regia Lars von Trier (2003)
16.00 – „Habemus Papam”, regia Nanni Moretti (2011)
18.00 – „Antichrist”, regia Lars von Trier (2009)
20.00 – „Pe aripile vinului” (10’)
„A fost sau n-a fost”, regia Corneliu Porumboiu (2006)
23.00 – petrecere cu Mambo Siria, la Clubul Ţăranului
Luni, 17 octombrie
Cinema Studio
12.30 – „Poveste de la scara C” (14’)
„California Dreamin’ (nesfârşit)”, regia Cristian Nemescu (2007)
16.00 – „Flandres”, de Bruno Dumont (2006)
18.00 – „Midnight in Paris”, regia Woody Allen (2011)
20.00 – „Play”, regia Ruben Ostlund (2011)
23.00 – „The Tree of Life”, regia Terrence Malick (2011)
NCRR
15.00 – „Vicky Cristina Barcelona”, regia Woody Allen (2008)
17.00 – „Cassandra’s Dream”, regia Woody Allen (2007)
19.00 – „Mâna lui Paulişta” (1999, 15’)
„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, regia Cristian Mungiu (2007)
Marţi, 18 octombrie
Cinema Studio
11.00 – „2Pasolini” (2000, 12’)
„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, regia Andrei Ujică (2010)
15.00 – „L’Humanité”, regia Bruno Dumont (1999)
18.00 – „La piel que habito”, regia Pedro Almodovar (2011)
20.30 – „Elena”, regia Andrei Zviaghinţev (2011)
NCRR
14.30 – „Melancholia”, regia Lars von Trier (2011)
17.00 – „Michael”, regia Markus Schleinzer (2011)
19.00 – „Poveste de la scara C” (14’)
„California Dreamin’ (nesfârşit)”, regia Cristian Nemescu (2007)
Miercuri, 19 octombrie
Cinema Studio
13.30 – „Pe aripile vinului” (10’)
A fost sau n-a fost”, regia Corneliu Porumboiu (2006)
15.30 – „Taxi Driver”, de Martin Scorsese, versiunea restaurată
18.00 – „Elena”, regia Andrei Zviaghinţev (2011)
20.30 – „Le Havre”, regia Aki Kaurismaki (2011)
NCRR
15.00 – „Cassandra’s Dream”, regia Woody Allen (2007)
17.30 – „Midnight in Paris”, regia Woody Allen (2011)
19.00 – „17 minute întârziere” (2002, 10’)
„Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, regia Cătălin Mitulescu (2006)
Joi, 20 octombrie
Cinema Studio
13.30 – „Mâna lui Paulişta” (1999, 15’)
„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, regia Cristian Mungiu (2007)
16.00 – „La vie de Jésus”, regia Bruno Dumont (1997)
18.00 – „Le Havre”, regia Aki Kaurismaki (2011)
20.30 – „Route Irish”, regia Ken Loach (2010)
NCRR
14.30 – „Route Irish”, regia Ken Loach (2010)
17.00 – „Play”, regia Ruben Ostlund (2011)
19.30 – „Înainte de micul dejun” (1995, 15’)
„Marfa şi banii”, regia Cristi Puiu (2001)
eu locuiesc pe o strada care are la unul dintre capete un magazin frufru. asta inseamna ca foarte des ma opresc acolo si imi iau diverse lucruri. dimineata cind sunt in vrie cu intilniri, intr-o foarte mare viteza mi se face un fresh de portocale…
zic asta ca sa intelegeti ca eu sunt obisnuita sa intru navalnic in frufru.
acum s-a schimbat roata. a sunat cineva la usa si mi-a adus un pachetel cu frufru. desi nu comandasem nimik.
e vorba de caju (care face bine la creieras) si vouchere pentru noul lor concept store pe care l-au deschis in dorobanti pe strada ankara.
voucherele sunt valabile pina la sfirsitul week endului. si, pe principiul dar din dar se face rai, vi le fac cadou. fiecare voucher are o valoare de 30 ron, papati bun de la frufru de banii astia.
primele doua comentarii primesc cite un voucher.
eu m-am distrat f f tare cum a venit frufru la mine, nu m-am mai dus eu la ei…
si nu, acesta nu este un post platit.
miine este ziua internationala a comemorarii bebelusilor si a copiilor si puteti veni cu noi la cercul militar de la ora 19.00 (casa Armatei de linga universitate, pe calea victoriei) pentru a aprinde o lumanare.
actiunea luminarilr comemorative are lor la nivel global in fiecare tara de la ora 19.00 (ora locala) , in felul acesta realizindu-se un simbolic val de lumina care face ocolul globului.
de ce trebuie sa fii acolo miine?
– din respect pentru copiii care nu mai sunt
– din respect pentru suferinta parintilor lor
– din repsect pentru tine: stii ca in romania un copil care moare inainte de termenul nasterii nu primeste certificat de deces? ca NU EXISTA decit in amintirea parintilor lui, ca si cum nici n-ar fi fost si el un sufletel gata sa vina pe lume? participarea ta ar arata ca societatii ii pasa de o anomalie legislativa si-ar putea influenta schimbarea ei.
daca ai copii, ia-i si pe ei, miine de la ora 19.00 in fata cercului militar. e o frumoasa sansa de a-i invata ca respectul e si pentru cei vii, dar si pentru cei care-s dincolo.
*
in romania ziua internationala a comemorarii bebelusilor si copiilor e organizata sub patronajul Organizatiei EMMA, la initiativa Biancai Brad.
In acest an, Bianca face parte din programul Voluntar de profesie al fundatiei Vodafone. ne vedem miine, simbata 15 octombrie la ora 19.00
va multumesc frumos. daca veti distribui aceasta informatie mai departe va voi fi recunoscatoare.
iata prezentarea mea pentru seminarul “Graffiti BBDO: the next 20 years” – pentru sectiunea “content in the digital world”
*
Nu stiu pe ce suport veti citi presa peste 5 ani sau peste 10, daca va fi tableta, ziar electronic, telefon, televizor sau cine stie ce device neinventat inca, dar stiu ca oricare ar fi suportul, ceea ce veti citi trebuie sa va atraga atentia, sa fie consistent si condensat ca informatie si sa va transmita emotii si senzatii.
Steve Jobs spunea intr-unul din celebrele sale discursuri ca Tehnologia de una singura nu e de ajuns.
*
M-am gindit sa va vorbesc despre Shakespeare.
E unul dintre cei mai faimosi producatori de content si a reusit performanta sa fie cross media: e pe toate suporturile posibile, are declinari in print, cinema, muzica, merchandise. Cum a rezistat din 1600 in fata tuturor inovatiilor tehnologice?
Pentru ca are un content bun. Sunt critici care spun ca opera lui e scrisa pe mai multe nivele, ca sunt cel putin 7 grade de intelegere a textului lui.
E usor sa tragem concluzia ca putem avea un viitor daca livram un content bun. Doar ca… la fel ca si la shakespeare avem o problema cu limbajul. Jurnalistii de astazi, producatorii de content de astazi, incep sa aiba un limbaj invechit.
Un jurnalist de 35 de ani care are deja experienta profesionala si de viata si poate realiza articole de perspectiva are o mare problema. In 2-3 ani limba pe care el o va vorbi va fi precum engleza veche a lui shakespeare.
Ca sa intelegi asta, sa ne gindim putin cum s-a schimbat modalitatea de asimilare si de receptare a unui mesaj in ultimii 10 ani.
*
Cercetarea pe orizontala vs cercetarea pe verticala
Generatia mea si-a facut lectiile mergind la biblioteci, cautind din aproape in aproape, din carte in carte ceva care i-ar fi de ajutor. Era o cercetare pe orizontala. Generatia de astazi isi face lectiile cu google. Stie unde vrea sa ajunga, incepe cercetarea cu o tastare si isi rafineaza search-ul pas cu pas in timp ce I se afiseaza rezultatele. E o cercetare pe verticala.
Avem deci 2 modalitati diferite de gindire, una dintre ele influentata serios de cum functioneaza internetul.
Dar exista si receptii emotionale specifice internetului?
*
Emotii pe net
Ei bine, cercetatori de la Cambridge au facut un experiment cu grupuri de 35+ ani si – 25 ani, care conversau via chat , messenger, skype. Au constatat ca 8 din 10 in cazul grupului tinar au simtit cind cei cu care vorbeau erau suparati, aveau probleme, doar din felul in care prietenii lor tastau cuvintele, viteza cu care raspundeau, modul in care isi formulau raspunsurile… in timp ce doar 4 din 10 simteau acelasi lucru la grupul adult.
Exista deci o premisa ca tineri pot simti si recepta diferit nu doar informatia ci si emotiile, iar asta ar trebui sa-i precupe foarte mult pe jurnalisti sau producatorii de content.
*
Medium is the Message
In anii 60, un filosof canadian Marshal McLuhan (prima persoana care a vorbit de posibilia existenta a unui world wide web) intuia ceea ce se va intimpla cu lumea informatiei, descriind cam ce va fi internetul intr-o lucrare stiintifica care se numea Medium is the message. Teoria lui spunea ca orice suport producator de mesaj e pina la urma extensie a corpului uman si ca mediul prin care transmitem e de fapt mesajul. Dar cind a lansat teoria, McLuhan a avut un typo in titlul lucrarii; cind a venit de la tipografie scria Medium is the massage, ceea ce de fapt a anticipat involuntar evolutia presei odata cu aparitia internetului.
*
Media is the massage
Astazi presa (si din ce in cemai mult in anii care vor veni) trebuie sa fie ca un masaj pentru consumatori: sa-i transmita senzatii, sa-l atinga cu ceea ce-i transmite, sa-i acorde toata atentia si sa-l chinuie daca e vorba de catharsis, dar, la sfirsit, sa-l lase sa plece fericit. Doar ca masajul acesta implica atingerea directa a consumatorului si asta are si revers: consumatorul te poate atinge pe tine, producator de stire; poate comenta ce faci, devine uneori violent pentru ca are sentimentul ca ii apartii (din cauza apropierii tot mai mari).
Asa ca astazi avem in redactii un jurnalist care se simte agresat, dar nu stie de la ce i se trage (da cel mai adesea vina pe presiunile la care e supus: are tot mai mult de scris, tot mai multi intervin asupra muncii lui).
Si in cele mai multe cazuri nici managerii nu stiu de unde sunt problemele adevarate.
*
Managerul Stefan cel Mare
Jurnalistul nu livreaza pentru online ceva care sa faca trafic pentru ca nu a constientizat inca nevoia unui alt limbaj, cu receptie pe verticala si nici functia pe care trebuie sa o aiba textul pe care-l scrie. El trebuie sa fie o sursa pentru alte stiri, trebuie sa fie structurat si indexat ca o baza de date, dar sa transmita emotii si “sa faca masaj”.
Jurnalistul vede ca stirea lui e inteleasa ( si pe shakespeare in engleza veche il intelegem), dar nu stie ca informatia lui e greoaie, n-are ritm si foloseste arhaisme in raport cu era 2.0.
Managerul vede ca nu are trafic si, pentru ca vrea succes ACUM, alege calea cea mai facila: “vezi aici desuurile lui x” – stirea tabloid. Dar, de fapt si el e in aceeasi situatie cu jurnalistul, nu stie ca limba pe care o vorbesc ei nu e pentru lumea de astazi.
E ca si cum, el – managerul- ar fi inlocuit de Stefan cel Mare. ( e vecin de istorie cu Shakespeare, de asta l-am ales drept exemplu)
Stefan cel Mare a fost un conducator bun pentru vremea lui, a stiut sa manipuleze/motiveze multimile (vezi bisericile din Moldova), dar daca ar fi adus astazi la conducerea unei tari ar fi hilar. Pentru ca n-are ritmul zilelor actuale, nu are cultura sociala actuala.
*
De fapt, si jurnalistul si managerul trebuie sa faca un pas inapoi si sa reinvete sa scrie pentru o alta receptare, pentru un alt stil de viata. Si putem invata cum sa procedam daca ne uitam la Shakespeare si la artistii care au fost fata in fata cu opera lui.
Pe vremea lui, revista (print- ul) se numea folio si era o culegere a tuturor operelor scrise trimestrial. Cartea asta, folio, avea doar 2-3 exemplare si era plimbata din mina in mina. Eu cred ca peste 10-15 ani, printul va ajunge la fel: va fi prezent pe piata doar in editii de lux, de colectie.
*
Dar cum spuneam la inceput, Shakespeare are contentul care a traversat toate suporturile media: a fost ecranizat si dramatizat de sute de ori, in limba veche sau modernizata, iar temele scrierilor sale au fost preluate si reinterpretate.
V-ati gindit vreodata ca Visul unei nopti de vara are legatura cu Matrix si cu Inception?
Ca tot ceea ce se intimpla important in aceste cazuri e in vis? Si ca de fapt tot ce avem in filmele despre care se spune ca au revolutionat noi generatii sunt reinterpretari ale unei singure teme in limbaje diferite? Visul ca posibilitate de a salva lumea.
*
Ca sa concluzionez, cred ca pentru anii care vin trebuie sa reinvatam sa scriem/vorbim/ producem content intr-o alta limba. A internetului. Cred ca asta e cea mai importanta tendinta pe care trebuie sa o vada si sa o analizeze producatorii de content.
Pentru ca daca nu invatam baza, nu putem evolua; e ca si cum am construi castele de nisip, ne prabusim la fiecare zguduire si dam vina pe conditiile meteorologice, nu pe faptul ca nu ne-am construit o fundatie solida.
Fata de Shakepeare acum e un mare avantaj; interactivitatea, putem face teste si corecta rapid.
*
Generatia google
Si daca vi se pare ca lucrurl acesta e doar pentru jurnalisti si nu si pentru dvs care aveti in grija produse sau companii, ginditi-va citi bani ati investit pentru logo-ul companiei dvs: caractere speciale, culori speciale, creatie etc.
Si imaginati-va cum un tinar incearca sa afle cine sunteti: deschide computerul, intra pe google si tasteaza numele companiei; fara caractere speciale, fara culori, fara nimik din ceea ce ati investit pentru logo.
Tot ce va sti el va fi contentul pe care-l puneti in spatele acestui logo. Iar pentru asta va trebui sa aveti conturi pe reletele sociale si sa scrieti pe limba lui. Nu in engleza veche a lui Shakespeare.
**
Daca astazi as fi manager intr-un trust media, acesta ar fi primul lucru in care as investi: trainguri in care jurnalistii sa invete sa scrie pentru o alta era (digitala); si-as crea un departament care sa experimenteze cu fiecare sectie in parte: programator si jurnalist coordonator, plus -pentru fiecare experiment – un jurnalist dintr-o sectie.
Si-as cauta o cale noua de a expune informatia pentru fiecare domeniu in parte folosindu-ma de toate mijloacele de programare pe care le ofera internetul. As testa reactiile si-as fi primul care as invata limba noii generatii de consumatori media.
Altfel, in 2-3 ani vom fi pierdut toti consumatorii de presa si vom fi dat vina pe orice altceva (gustul publicului, educatia lui, costurile mari de productie etc) in loc sa fim onesti si sa recunoastem ca nu mai vorbim de ceva vreme o limba pe care sa o inteleaga.
13 oct 2011
WISDOM Trailer from Andrew Zuckerman Studio on Vimeo.
ceva absolut minunat. de la Alex Traila
Bardem a pozat pentru o revista spaniola.
fotografia asta imi aduce insa aminte de 2 prieteni care nu se stiu intre ei;
unul care seamana cu Bardem (da, fetelor, exista un domn roman care seamana cu Bardem, de fapt ca sa fim corecti Bardem seamana cu el; daca platiti bine va fac cunostinta, doar ca e putin plecat in germania acum), cel de-al doilea are o simpatie deosebita pentru lupi.
enjoy foto. de prietenii pomeniti ma bucur eu:)