Author : Cristina Bazavan

coperta noului album madonna

un best of, care va include „Everybody”, „Express Yourself”, „Vogue” si „4 minutes”.

Celebration va fi pe piata de pe 3 august.

coperta e desenata de Mr. Brainwash:)

1920

ce faci in week end?

de astazi, in fiecare vineri dimineata, poti sa primesti pe email super tips despre ce e de interes in week end.

de la reducerile cele mai tari din magazine (cu fotografii pentru item-urile super brand care sunt la preturi incredibil de mici), pina la promotiile care iti ofera cadouri super cool.

cite o escala la cinema (recomandare speciala tabu ce film ai putea vedea in we) sau la librarie ( o carte simpatica nu strica niciodata), plus cele mai cele lucruri cool din week end.

special pentru week endurile voastre cite un love story real, fara inflorituri si fara datelarii. viata asa cum e traita de oameni care sunt pe linga tine.

ca sa primesti acest newsletter trebuie sa te inscrii aici

important: in newsletter nu vei gasi decit lucruri pe care noi le-am testat si e foarte posibil sa te intilnesti cu noi la filmele, spectacolele sau chiar in cafenele pe care le desemnam drept alegerile potrivite pentru zilele respective.

1919

cum sa incepi dimineata rizind: cu Paris Hilton

am ris cu lacrimi la aceste declaratii:

Paris Hilton: I’m Not Stupid and I’m Not a Slut
(… )
I always looked up to Princess Diana and all these women. I want to have a family. I want to be normal. I want to be happy.

*
sunt absolut convinsa ca nu e proasta si ca a stiut sa speculeze orice ca sa fie in atentia presei, dar de aici si pina la Printesa Diana e cam cale lunga… miine o sa creada ca e ca Maica Tereza.

1149

elefant care face baie:)

o f frumu foto de azi:)

Minyak, an Asian elephant, gets a bath from handler Hicham Basllam, Wednesday, July 15, 2009 in Houston. Minyak is part of the Ringling Bros. and Barnum & Bailey Circus which opens tonight in Houston and runs through July 26th.
(AP Photo/David J. Phillip)

1892

quotes of the day in time – despre radu mazare.

It would be hard to adequately describe the depth of the pain that your appearance caused.

EFRAIM ZUROFF,
director of the Simon Wiesenthal Center, a Jewish human-rights organization, on photos of Radu Mazare, the mayor of Constanta City in Romania, dressed up as a Nazi for a fashion show

in time la quotes of the day cu tot cu foto ca sa stim o treaba

*
iar ne-am fct de kko

later edit via twitter. un art amplu pe aceeasi tema in the huffingston post, unde e citat associated press, deci suntem in toata lumea… brrr

2962

conde nast – publisherul vogue anunta angajatii ca vremurile vor fi tot mai grele

intr-un mail trimis ieri tuturor angajatilor din Conde Nast, CEO Charles Townsend sustine ca piata de print are o scadere cum nu s-a mai vzt in ultimii 80 de ani.
elegant si diplomat, isi avertizeaza angajatii ca va reaseza business-ul pe un nou drum.

iata scrisoarea integral (e un exemplu bun pt orice manager)

From: Chuck Townsend
Subject: Important Announcement

The U.S. economy has contracted at a rate not seen in 80 years, forcing companies across America to adjust to the reality of this major economic setback. Our company and our brands have weathered this storm. However, we are not immune to the effects of the substantial revenue losses resulting from the deep and prolonged recession. Consequently, we must realign Condé Nast to be a successful business in an emerging economy that is now predicted to be painfully slow in recovering.

This is a considerable and complicated task, forcing us to rethink the way we do business in many instances and incorporate efficiencies in every step of our process. Beginning this week, I am dedicating myself and a team of my colleagues to this project. We will work with consultants, including McKinsey & Company, to develop new perspectives on optimizing our approach to business, growing revenues, and enhancing our brand assets. All areas of Condé Nast will be included in the study.

There is no doubt in my mind that the strength of our brands and people will provide us with the opportunity to participate in America’s economic recovery. Ensuring our financial health is paramount to our ability to be part of that process.

1226

iubirea moderna- faza zilei

la octavian pe twitter: “eu cred cu tarie ca iubesti pe cineva atunci cind nu-l cauti pe google”

mi-a adus aminte de oskar personajul lui safran foer din extrem de tare si incredibil de aproape

1551

carla bruni in concert la NY 2009

mmmmm

carla bruni cu dave stewart cover dupa bob dylan la niversarea lui nelson mandela… si cu un domn sarkozy iesindu-i dragostea prin ochi.

cred si eu cu o asemenea “prima doamna”

2002

fiul doamnei ministru placinta ar putea fi gay. asa, si?

toate televiziunile dau stire despre cum e posibil ca fiul doamnei ministru placinta, andrei, sa fie gay.
de ce e asta o stire?

si daca ar fi gay, e doamna ministresa mai capabila or mai incapabila?
care-i legatura?

nu cumva e foarte discriminatoriu sa te gindesti ca preferintele sexuale ale cuiva pot influenta munca lui, ca sa nu mai zic de scenariul SF conform caruia influenteaza munca parintilor?
si cam cum ar putea sa influenteze orientarea sexuala munca la minister?

habar n-am daca doamna ministresa placinta e vreo profesionista. n-am avut timp sa ma prind de asta si am si mari indoieli legate de cum a fost numita peste noapte fara acorduri multe, dar ce vad acum la tv imi provoaca greatza…

io zic sa desfintam ministerul tineretului si sportului si asa o sa fim linistiti.

1702

moartea jurnalistilor. pe cine respectam?

Un jurnalist american – crainic de stiri- Walter Cronkite a murit. avea 92 de ani.
cnn face editii speciale si breaking news cu decesul lui Cronkite.

Agentiile de presa cu acoperire globala fac portrete emotionante, necrologuri ca si cind ar fi murit un presedinte.

(NEW YORK – The death of Walter Cronkite elicited tributes from colleagues, presidents past and present, world-famous astronauts and those who hoped in vain to fill his empty anchor chair, all honoring the avuncular face of TV journalism who became the “most trusted man in America.” AP obituary)

ma uit de o jumatate de ora la CNN si ma gindesc: pentru ce jurnalist roman as face efortul acesta daca ar muri astazi? si n-am niciun nume in minte.

imi place CTP, dar ii recunosc abilitatea de a fi show off, ascunsa intre faldurile treningului. e la fel ca mircea badea (imi place si de el), care se ascunde in mascarile galagioase si care uneori alege doar partea de adevar care-l ajuta sa faca show.
ii recunosc eruditia lui Cristoiu, dar ma deranjeaza ca vrea sa se pozitioneze Gica Contra, chiar si impotriva gindurilor sale anterioare.
ador al saselea simt al lui Tatulici de a gasi povesti oriunde, dar ma everveaza cum stoarce lacrimi publicului cu un patetism feroce.

si mai pot adauga la lista jurnalisti pe care-i admir pentru ceva, ca sa-i “desfiintez” pentru altceva. insa nu am in minte niciun nume care sa merite onoruri prezidentiale la deces, despre care sa cred ca ar capta atentia unui popor intreg doar cu necrologul sau.

nu stiu daca e incapacitatea jurnalistilor de a-si face branding personal, nu stiu nici daca nu e vorba de o istorie scurta de jurnalism la liber (doar 20 de ani), or e vorba de faptul ca multi dintre cei care au notorietate sunt doar “vorbitori” nu si “faptuitori” (n-au fct jurnalism de teren, n-au fost in zone de conflict, n-au “acoperit” subiecte care sa schimbe soarta lumii, de la fatza locului, din mijlocul evenimentelor) dar tocmai ce mi-am dat seama ca nu am niciun model romanesc in jurnalism.
niciun guru pe care sa-l admir si sa-l respect neconditionat. o icoana ( in sensul culturii pop) la care sa ma inchin.

voi pe cine respectati?

2823

biblioteca pe roti

“Un camion amenajat in biblioteca mobila. Avea o usa ca la autobuz unde urcai. Si inauntru avea niste turbine care invirteau rafturi de carti si dvd-uri, dupa cum se vad in poza. Si se duce dintr-o zona in alta si lumea ia cultura. Adica e camionu’ care imparte cultura in lume.”

🙂

via Mr P

1279

relatii moderne – din nou despre sex:)

sa incheiem in glorie o saptamina in care am scris deja, de trei ori despre sex.

acum doua seri pe straduta mea, paralela cu dorobanti, in fata unei circiumi celebre in lumea iubitorilor de fotbal, o tinara de max 23 de ani plingea in hohote in fata unui domn care parea de aceeasi virsta cu ea.

suspine, de le auzeam de la coltz, criza mare, necaz deosebit. cind am ajuns in dreptul ei, fata ii spunea printre hohote si muci, baiatului:
” suntem impreuna de 5 ani si eu nu stiu nici macar cum arata?!”

baiatul statea sa fuga, avea o imagine de disperat- panicat si in atitudinea lui citeam “ce ma fac eu acum?”

fata a continuat: “eu asa nu mai pot. cit poti avea o relatie cu cineva pe care nu l-ai vazut niciodata?!”

m-am uitat lung si m-am simtit brusc batrina. generatia mea se iubeste in medie trei ani, vb lui Beigbeder, dar se vede, se cunoaste, se atinge, se miroase, ba chiar sfirseste si intre asternuturi.

fata a continuat sa plinga, am auzit-o din casa si m-am mai uitat o vreme la ea de pe balcon.
iubire pe net, iubire pe net, dar macar de fotografii sau webcam n-or fi auzit oamenii astia?

1870

sexul in penitenciar – camera intima

Sexul legal, cu aprobare, se face in penitenciar la camera intima. Adica, se inscrie la vizita intima titularul/a de contract si incep evaluarile pentru aprobarea intilnirii.

Conform legii, ca sa se acorde drept de vizita intima, titularul/a de contract trebuie sa fie declarat in dosarul detinutei, inca de la intrarea in penitenciar, drept concubin/a sau sot/ie cu acte in regula.

Odata respectata aceasta conditie, este trecut(a) detinutul/a la evaluari: sa nu fi avut niciun raport, sa fi avut comportament bun pe sectie, sa fi participat la activitatile din penitenciar (munca, goblen, alte activitati artistice).
Daca toate sunt bifate, se ajunge la patul de doua persoane din camera care are un felinar roshu la usa.


(La Tirgsor, camera intima are flori la fereastra, pe pervazul exterior, iar inauntru e ca o garsoniera: televizor, o noptiera linga patul cu margini inalte metalice, un perete colorat in portocaliu si o cabina de dus destul de incapatoare)

Numai ca, pentru cei inchisi pentru foarte mult timp, numele concubinului/concubinei din dosar nu mai e valabil. (Multe dintre femei isi parasesc iubitii care au de ispasit o pedeapsa mare… e valabil, desigur, si pentru barbati)

Iar legea nu acorda vizita intima pentru cuplurile formate in timpul detentiei (prin corespondenta or alte cai), cu o singura exceptie: casatoria.

Asa ca o afacere buna e casatoria platita, pentru sex. Exista intelegeri pentru casatorie pe durata detentiei, prin care detinutii beneficiaza de sex cu acte in regula.

La eliberare, exista si divortul. Cel mai adesea, in primele zile de libertate.

*
mergem la Tirgsor pentru Atelierul de fotografie sustinut de Cosmin Bumbutz. un jurnal al atelierului puteti citi aici

5534

Atelier de fotografie Ziua 2

Luni 29 iunie

La a doua vizita la Penitenciarul Tirgsor pentru proiectul Atelier de fotografie, ne-am fixat tabara in sala in care se fac cursurile de alfabetizare. E ziua in care Cosmin Bumbutz trebuie sa aleaga detinutele care participa la atelier. Cristan Petrescu e pregatit sa le explice detalii tehnice, iar eu sunt observator ca sa pot scrie acest jurnal.

Sala arata foarte cochet; ca o clasa de gradinita cu scaune amestecate, unele sunt din lemn galben, altele imbracate in negru. Bancile au un singur loc si sunt asezate in trei rinduri verticale, cu trei siruri orizontale. In spate e o tabla care se poate transforma in ecran electronic, cablata la un computer – donatie de la un ONG.
Pe peretii de faianta alba sunt desene de mina. Facute la atelierul de pictura, in creion sau acuarela, exemplificind literele alfabetului – utile pentru lectii. E o regula importanta a penitenciarului Tirgsor: nimeni nu pleaca de aici fara sa stie sa scrie si sa citeasca.

Am primit aparatele cu fotografiile pe care detinutele le-au facut peste week end si pentru ca astazi anuntam cistigatoarele care vor participa la atelier, Cosmin trebuie sa aleaga 5 femei din 13. Avem 5 aparate, desi speram sa mai primim unul de la sponsorul nostru, F64 studio.

Cosmin a stabilit regula de selectie: alege fotografiile cele mai bune, apoi aflam cine sunt autoarele. Cine are cele mai multe fotografii bune se califica pentru atelier.

**
In timp ce ne uitam la fotografii fara ca fetele sa fie linga noi, apar primele surprize.
T, despre care noi spuneam ca arata ca o studenta la arhitectura, a ales ca in jumatate dintre fotografii sa fie chiar ea. Intr-unele plinge. Fals si ostentativ.
Sunt dezamagita: tema pentru “acasa” era sinceritatea. Cosmin, ca de obicei, nu lasa sa i se vada nimic pe fata. Priveste pe ecranul Mac-ul lui, fotografie dupa fotografie – sunt citeva mii – si marcheaza cu o tasta cind ii place cite una.

Remarcam citeva fotografii cu umor. Banuim ca sunt ale lui Y.
Y nu vorbeste bine romaneste si are un chip cu trasaturi amestecate care face incerta nationalitatea ei.
Are simt pentru reportaj. Cosmin a remarcat asta inca de la prima noastra intilnire, cind Y a luat unul dintre aparate si a tras din mina, scurt, citeva fotografii.

Dupa mai bine de o ora am selectat 50 de fotografii si le asteptam pe fete sa intre in sala, ca sa aflam cine sint autoarele.

***
La intilnire, vin insotite de dra colonel Radulescu. Imediat apare primul conflict: au disparut 2 acumulatoare.
“Au fost, dar nu stim ce s-a intimplat cu ele. Poate au cazut prin club”, spune C privindu-ne cu niste ochi mari si inocenti.
“Daca nu avem toate accesoriile aparatelor nu mai facem cursul”, e ferma dra colonel.
“Le cautam si le aducem pina data viitoare”, cistiga ceva timp C.

Pe ecranul de proiectie din sala incep sa curga fotografiile.
“Spuneti-va numele, va rog”, le cere dra colonel care noteaza cui ii apartin fotografiile. Cadrele de pe ecran incep sa fie insotite de voci care vin din colturi diferite ale salii: S, R, T, Y, C, L …
E tensiune in sala; grupul fetelor “de dorobanti” e competitiv si isi doreste mult sa participe la acest atelier. E una dintre legaturile cu lumea de afara, cu lumea educata dupa care rivnesc. Femeile trecute de 40 de ani raspund sec, fara nicio miza.

30 de minute mai tirziu, tragem linie si facem bilantul. T isi musca buzele in timp ce se aduna fotografiile din dreptul fiecarui nume, C e incruntata. Se rostesc rind pe rind Y, S1, S2, T si C.
Sub linie, la cite o fotografie distanta, L si M, ambele trecute de 40 de ani, ambele cu putine fotografii facute peste weed end.
“N-am avut timp”, spune M care are de executat o pedeapsa de 25 de ani.

“Pauza. Cind ne intoarcem analizam fotografiile, ok?”, spune Cosmin si tinerele pleaca vesele in timp ce femeile in virsta, resemnate, se reintorc la programul obisnuit: nu vor participa la atelier; nu va fi nimic nou in viata lor in urmatoarele zile.

***

“Uite fotografia asta e aproape buna. Ar avea o poveste, daca am lasa doar femeia care citeste in coltul de jos si lenjeria care e la uscat, colorata, in spate” , spune Cosmin despre un cadru in care mai apare in mijloc, in fatza lenjeriei, agatata de un gard, o alta femeie care se uita ostentativ in camera.

Rind pe rind Cosmin analizeaza fiecare fotografie.
“Asta a cui e?”, iar T ridica mina. “Mai bine faceai din astea, in loc sa plingi in fotografii”.
T il infrunta cu privirea, incruntindu-se.
Citeva minute mai tirziu, raspunde din nou la intrebarea “a cui e fotografia asta?”, asumindu-si-o. Peste banci, dintr-un capat in altul al salii, Y schimba priviri grele cu C. Amindoua stiu, cum imi amintesc si eu din selectia initiala, ca fotografia ii apartinea lui L.

Se dau teme pentru data viitoare: nu folositi zoom-ul optic; nu folositi blitz-ul. Cristi exemplifica zoom-ul optic, seteaza orele de la aparate, le arata fetelor alte chestiuni tehnice. Fiecare participanta primeste un aparat.

In zilele pina la urmatorul atelier, detinutele se vor transforma in adevarate paparazzi. Intre timp, pentru ca le stim numele, noi vom afla pentru ce se afla in penitenciar si vom fi pregatiti sa le confruntam povestile. In ziua 3.

intregul jurnal al atelierului de fotografie de la Penitenciarul Tirgsor, cronologic

2494

romania – o tara ca o fabula

domnul brinza, deputat, vorbeste la antena 3 despre doamna placinta, ministru

ce minunat ar fi fost sa fie vorba despre o fabula.

1853

monica iacob ridzi – filmul

se baga cineva sa recreeze ziua de ieri a doamnei ridzi?

in scris, ca pe o poveste.

are dramatism, are suspance (cam cum or fi adus-o pe doamna placinta in viteza sa se faca ministresa?!), are pe vino -ncoace (discursul ala smeker cu care si-a anuntat demisia cum o fi fost scris?), are sentimente contradictorii, cu o granita fina intre minciuna si adevar, intre interesul propriu si cel al poporului (chiar si cind e vorba de jurnalistii implicati)
e povestea dramatica a unei infringeri ( din perspectiva doamnei ridzi) sau a unei victorii care face un jurnalist erou (din perspectiva lui catalin tolontan)

ar iesi de un mega film de aici.
sigur, apoi s-ar pune intrebarea: cine l-ar interpreta pe tolontan?:) dar pe doamna ridzi?:)

2133
pictorial_104_690Camelia Sucu

Camelia Sucu

Cameliei Şucu, una dintre cele mai bogate femei din Romania, i s-a mai spus că seamănă cu Madonna. Tabu i-a oferit şansa să intre în pielea divei.

15 urcări şi coborâri de 15 trepte. 50 de urcări şi coborâri cu dreptul pe un stepper până la genunchi. 50 de ridicări cu piciorul drept spre spate. 30 de lovituri cu piciorul drept în sacul antrenorului. O gură de apă, un parcurs la pas lent în latul sălii de sport. De la capăt. 50 de urcări/coborâri cu stângul pe stepper-ul care-i atinge genunchii.

Camelia Şucu şi-a început antrenamentul de mai puţin de 10 minute. E 9:40, într-o zi de marţi, una din cele trei zile din săptămână în care vine la sală.

Coapsa ei dreaptă are fermitatea unei sticle de şampanie. După formă ar putea fi un Dom Pérignon 1995, ediţia vintage îmbuteliată în aur alb. Efortul face ca fiecare muşchi să-i vibreze ca şi cum ar fi gata să se rupă într-o clipă, iar în capăt e genunchiul ce pare un dop care stă să explodeze.

Mai jos, la gleznă, e un săculeţ cu jumătate de kilogram de nisip. Exerciţiile continuă în ritm alert, iar fiecare pas are uşurinţa primului. Doar transpiraţia de pe umerii bronzaţi trădează efortul.

Taufic, care îi este antrenor de trei ani, o interoghează ca şi cum ar fi o elevă scoasă la lecţie.- – Ai alergat astăzi?
– Nu. A trebuit să-i duc pe ai mei la aeroport. Plecau într-o excursie.

Răspunsul vine cuminte de sub şapca albă care, dat fiind cei 1,60 metri ai Cameliei şi cei douăzeci şi ceva de centrimetri pe care Taufic îi are în plus, e ca o streaşină ce-i ascunde ochii albaştri.

Camelia aleargă de la 16 ani, aproape în fiecare zi, câte o oră, indiferent de vreme, indiferent de locul unde se află pe glob. |n cei peste 25 de ani de când face asta – a împlinit în aprilie 42 de ani – au fost doar patru luni în care n-a făcut sport. N-a putut. Corpul nu-i răspundea la comenzi, mintea îi era ocupată cu altele. |n acele patru luni s-a reinventat, dar abia acum îşi dă seama de asta.

În vara lui 1983, familia Niţoi – Vicenţiu, Elvira şi fiicele Camelia şi Cristina – erau, ca în fiecare vacanţă, la mare. Vicenţiu era director la Întreprinderea de Construcţii, Reparaţii şi de Administrare Locativă (ICRAL), iar rolul lui în familie era de Moş Crăciun: îndeplinea dorinţele. De data aceasta le dusese pe fete la Neptun la sugestia Elvirei, statisticiană la Înterprinderea de Confecţii şi Tricotaje Bucureşti (ICTB). Într-o dimineaţă, Vicenţiu s-a uitat lung la Camelia cum se pregătea de plajă şi i-a spus Elvirei: „Te rog, vorbeşte cu ea. S-a cam îngrăşat”.

Puştoaica a auzit discuţia. Ştia că se îngrăşase. Odată cu intrarea la liceu renunţase la cursurile de înot de la Dinamo, iar relâche-ul după 6 ani de antrenamente îşi pusese o amprentă de 12 kg pe corpul aflat în transformări hormonale. N-a zis nimic, dar a ieşit la plajă şi a început să alerge pe malul mării. În seara aceea i-a oferit surorii bucata din ciocolata pe care o primeau de la mama înainte de culcare. Când s-a întors din vacanţă a încercat să alerge în jurul blocului. În anii ‘80, în cartierul Militari, la Lujerului, nu alerga nimeni în jurul blocului şi, după ce-a îndurat glumele băieţilor din cartier, s-a mutat în scara blocului. 10 etaje, urcat şi coborât, în fiecare zi. Toată vara.

Vara a fost anotimpul în care familia a pus mereu presiune pe ea. La 18 ani, după ce a ratat intrarea la Stomatologie, a plecat din nou în vacanţă la mare cu părinţii. Într-o dimineaţă, pe când mânca o felie de pâine cu unt şi dulceaţă, s-a confruntat cu observaţiile mamei.
– Ştii câţi bani am cheltuit cu meditaţiile tale? Iar tu nu te-ai străduit suficient.

Mama avea dreptate – nu considerase examenul de admitere ceva extrem de important. Bacalaureatul era prioritar; îl luase cu 10 şi se relaxase. Ratase admiterea din cauza chimiei unde profesorul de la meditaţii avea un sistem diferit de predare, iar ea nu terminase de scris la subiectele din examen. Pentru mama era mai importantă admiterea la Stomatologie decât pentru ea; Elvira îşi dorise să facă această facultate, chiar fusese admisă în tinereţe, dar pentru că era pe lista locurilor cu plată, familia – care avea de întreţinut 7 copii – n-a susţinut-o.

În dimineaţa aceea nu i-a zis nimic mamei, dar când s-a întors din vacanţă s-a angajat, cu intervenţii din partea tatălui, ca laborant la ICTB.

Avea un salariu de 1.200 de lei şi i-a folosit pe toţi pentru meditaţii. |n anul acela a încercat la Medicină. A intrat.

Între timp, l-a cunoscut pe Dan, student la Politehnică, ghid în timpul liber. În anul întâi de facultate, Camelia Niţoi a devenit Camelia Şucu. În câteva luni a apărut prima lor fiică – Ioana, apoi în 1991, cea de-a doua fiică – Cristina şi, în ’93, au fondat Mobexpert. A terminat facultatea, s-a angajat stagiar în spital, dar a renunţat după un an, ca să ajute dezvoltarea afacerii pe care tocmai o lansaseră. Când au hotărât să se despartă în 2004, Mobexpert era o companie evaluată la 150 de milioane de euro.

În sala de sport, faţă în faţă cu Taufic nu mai e Camelia {ucu, ci Cami. |mbrăcată într-un maieu de sport şi pantaloni albi cu însemne discrete Nike, răspunzând prompt la îndemnurile solicitante ale antrenorului, nu pare una dintre cele mai bogate şi mai influente femei din ţară. La o privire atentă, o trădează, însă, cele opt brăţări subţiri de pe mâna dreaptă: diamante, aur alb şi platină. Fiecare are povestea ei, una e de la Ioana – fiica cea mare, alta de la Cristina, mezina, alta de la sora ei, două şi le-a cumpărat singură şi trei de la o persoană dragă, al cărei nume nu vrea să-l spună.

Antrenamentul durează o oră şi mai include 10 flotări, 10 ridicări de halteră, o nouă serie de 7 ture pe scări, 60 de ridicări ale genunchilor la piept, 50 de abdomene, 20 de minute alergare pe bandă la viteze alternative, serii de 20 de ridicări de greutăţi la diferite aparate, pentru braţe şi spate. Fără niciun timp suplimentar de odihnă, doar câte o gură de apă pe drumul dintre un aparat şi altul.

După duş se aşază pe scaun la coaforul de la etajul sălii de sport. Nimic nu o mai trădează pe femeia cu alură de puştoiacă de liceu, care îşi efectua execiţiile cu o asemenea viteză încât bărbaţii care alergau pe benzile din jur păreau că mestecă tutun pe o terasă într-o duminică ploioasă. Echipamentul e acum ascuns într-o geantă Louis Vuitton care stă la picioarele mesei coafezei. Camelia are spatele ferm şi cambrat în cămaşa Jean Paul Gaultier, albă cu guler rotund fronsat, coapsele evidenţiate de o fustă bleumarin, tot Gaultier, iar gleznele discret conturate de pantofii Louboutin cu tocurile de 12 cm. E ora 10:45 şi până la 15:00 are întâlniri în care se vor pune în discuţie sume importante de bani. |ncepe să se machieze discret: fond de ten, mascara, gloss.

La 11:30 îşi parchează Mercedesul argintiu de două locuri, în faţa porţii casei de 1,5 milioane de euro pe care a cumpărat-o pentru birourile Class Living, compania pe care a păstrat-o la despărţirea de Dan {ucu. Sala de şedinţe e pregătită pentru prima întâlnire de pe agendă. Pe masă e un platou cu cireşe, mere, piersici şi banane.

„Oportunităţi de business” – aşa numeşte întâlnirile la care i se propune să investească. Din 24 aprilie 2007, a doua zi după ce i-a vândut lui Dan acţiunile din firma în care fuseseră parteneri – încasând 37,5 milioane de euro – oportunităţile de business au intrat pe agenda ei zilnică. Un cont cu atât de mult cash te face să te gândeşti la linişte şi siguranţă, dar pentru Camelia a însemnat o nouă provocare: „Cum transform lichidităţile în acţiuni profitabile?”

Astăzi, una dintre oportunităţi e prezentată de un fost campion mondial la culturism, Ulf Bengtsson, care îi face o propunere de investiţie în dezvoltarea World Class Academy, clubul sportiv de top unde se antrenează şi ea.

Ulf e ca un urs sălbatic, cu părul prins în coadă la spate, cu o talie care pare că ascunde multe beri, dar şi cu nişte braţe care trădează cele 10 titluri de campion mondial obţinute în anii ‘70. „Înăuntru e un tânăr de 25 de ani”, spune Ulf, îndreptându-şi mâna către frunte. „Dar mă uit în oglindă în fiecare dimineaţă şi ştiu că trupul meu nu mai e în pas cu mintea.” Îi povesteşte Cameliei cum a plecat în Asia doar cu rucsacul pe care-l ţine la picioare în sala de conferinţe, cum a venit în România acum câţiva ani şi cum a decis să deschisă şi aici o sală World Class Academy. Rostesc cuvintele în engleză, dar vorbesc limba pasionaţilor de sport. Camelia îşi îndreaptă trupul către masă, îşi pune coatele pe lemnul frumos lăcuit şi-i face mărturisiri ca şi când s-ar cunoaşte de-o viaţă.

„Într-o vreme, eram obsedată de sport. Alergam dimineaţa, apoi făceam exerciţii, iar seara, obligatoriu, spinning. Făceam crize dacă îmi găseam bicicleta ocupată. Ajunsesem să sun să fie pus un prosop pe o bicicletă. Acum ştiu că îmi rezolvam alte probleme prin sport. E o graniţă fină între a face sport de plăcere şi dependenţa pe care o generează antrenamentele intensive.” E evident că-i place propunerea lui Ulf, dar rămâne fermă şi cere elegant să i se trimită un business plan, să vadă cifre. Apoi îl conduce la subsol şi-i arată sala de sport pe care a amenajat-o pentru angajaţi, ca să simtă pe pielea lor beneficiile mişcării. Până la următoarea întâlnire preia telefoanele ratate. „Bongiorno… Si… Si…” O altă oportunitate de afaceri, de data aceasta în Polinezia. Stabileşte ca peste două zile să ia cina la Paris cu cei care-i fac propunerea şi îi spune celui de la capătul telefonului într-o italiană fluentă: „Franceza e pentru cină, engleza e pentru afaceri, da?”

Italiana a învăţat-o singură, cu dicţionarul, după ce, la o primă deplasare la Roma după mobilă, prin ‘94, s-a enervat că nu se putea întelege cu furnizorii. Tot singură a învăţat Dreptul penal şi Dreptul civil, ca să ştie ce să le ceară avocaţilor în negocierile cu fostul soţ. N-a vrut un partaj clasic în care să negocieze tacâmuri şi perne. A privit parteneriatul lor ca jumătăţile unui întreg. Afacerea şi-au împărţit-o în termeni de business – ea şi-a vândut acţiunile, el le-a cumpărat –, iar partea de familie a rămas în familie.

Recunoaşte că, în perioada aceea, cel mai greu a fost să câştige încrederea mamei ei şi a fiicelor. Având o educaţie conservatoare, Elvira crede şi acum că soţia trebuie să fie un bun administrator al bunurilor casei, în timp ce soţul e furnizorul de bunuri şi servicii. De fete a fost mereu apropiată, dar vroia ca ele să simtă că nu se schimbă nimic.Trebuia să demonstreze că se poate descurca la acelaşi nivel şi fără un partener de afaceri care se îmbracă zilnic la pantaloni cu dungă. I-a luat câteva luni să arate că îi e bine singură. Patru luni, mai exact. Cele în care Camelia n-a făcut deloc sport. Patru luni în care trupul nu i-a răspuns la comenzi, în care ar fi vrut să stea chircită în pat, dar în care şi-a concentrat întreaga energie către familie şi afacerea care acum era doar a ei, Class Living. A muncit mai mult decât oricând şi a pus temelia companiei de azi: o nouă campanie de comunicare pentru Class Living, impulsionarea vânzărilor, noi magazine şi showroom-uri; pentru ca acum să investescă în pregătirea oamenilor din echipă: 65 în trei oraşe.

E trecut de ora 17:00 şi Camelia are o întâlnire în biroul ei de la etaj, decorat cu cuburi asimetrice transformate în rafturi. Ca să ajungă acolo, urcă scările în spirală încadrate de pereţi pe care sunt 13 tablouri reprezntând copertele de revistă pe care a apărut, cadou de la angajaţi de ziua ei.

Tocmai a primit fotografiile din shooting-ul Tabu în care a reinterpretat câteva cadre din videoclipul „Vogue” al Madonnei şi se va uita la ele cu directoarea de comunicare, Adriana Tabac.
Deschide laptopul – un MacBook Air –, selectează fotografiile şi le înşiră una după alta pe ecran. |ncep să zâmbească amândouă şi, când ajunge la prim-planul în care îşi încadrează faţa între mâini, ca şi cum ar surprinde un cadru fotografic, exclamă: „Ştii cât m-am chinuit cu o seară înainte să stau cu mâna ca în fotografia aia?!”

Râd. Adriana îi cere un sfat pe o temă personală şi după ce Camelia îi răspunde, face o pauză şi adaugă: „Ştii cât e de greu să te accepţi aşa cum eşti? Să te cunoşti? Şi să te lupţi cu tine?”, îngustează ochii şi albăstreala irisului devine de oţel. „Mi-a fost greu să-mi înving superficialitatea din tinereţe, dar am învăţat şi am luat la facultate. Mi-a fost greu să accept că sportul şi shopping-ul erau o formă de defulare, dar acum fac sport de plăcere şi cumpăr doar ce-mi trebuie. Nu mai irosesc.”

Maxilarele se încordează şi, cu expresia aceasta şi părul drept care îi încadrează faţa, chiar seamănă cu Madonna. De fapt, după cum ştie şi ea, au mai multe lucruri în comun: averea, influenţa, puterea, pasiunea pentru sport şi capacitatea de a se reinventa profesional şi personal.

2151

un (ultim) salut in fata mortii

e un orasel in anglia linga o baza militara,WOOTTON BASSETT, in care oamenii aduc un omagiu incredibil soldatilor morti la datorie.

a inceput de la un batrinel care, acum 2 ani, a salutat soldateste un cortegiu funerar, oprindu-se in mijlocul strazii. nimeni n-a comentat in niciun fel gestul lui, dar data urmatoare, cind de la baza militara a trecut un alt cortegiu funerar catre morga spitalului, mai multi oameni au salutat soldateste.

apoi tot mai multi si tot mai multi.
” e singura parada militara pe care o au” cred oamenii locului.

astazi pe acolo au trecut trupurile a 8 soldati si sute de oameni din oraselul respectiv, aproape intreg oraselul, au iesit in strada si le-au adus un omagiu in tacere.

via BBC.

povestea oraselului si a ultimei parade a fost prezentata de NY times acum citeva saptamini, iar eu o stiu (ca si informatia despre parada de astazi) de la Mr P.

1420

sex cu consulul – de ce mi-e mila de el

hai sa fiu eu mama ranitilor in cazul consulului de la chisinau.

dar daca nu se gindeste nimeni si la perspectiva asta….:)

ginditi-va ca dl consul a fost pacalit de nurii unei dudui frumoase.
sigur putea sa plateasca orice prostituata ( aflat-am ca filiera porstituatelor din chisinau e biiiine dezvoltata), dar el a avut incredere in propriile forte.

stia cum arata si cred ca a fost un pic uimit si ceva mai mult incintat ca e placut de fata aia. orgoliul lui a saltat un pic la gindul ca e in stare ca barbat sa-i atraga atentia acelei femei.

iar acum a constatat ca de fapt barbatia lui nu era de interes pentru duduie. s-a dus si functia, si orgoliu.

cam trist.
de asta mi-e mila de domnul consul.

2001

atelier de fotografie la penitenciarul tirgsor

am inceput sa scriu jurnalul experientei de la penitenciarul tirgsor
sunt in urma cu trei zile de atelier, dar asta imi da un avantaj la scriere pentru ca pot sa fac trimiteri la “episodul urmator”

aici prima zi – preselectia sau cum caroseria unui om nu tradeaza continutul.

*
atelierul de fotografie este realizat de Cosmin Bumbutz, cu sprijinul partenerilor F64studio, Canon si Tabu

1258