“auzi? da’ cind erai mic si incepusesi sa joci tenis, te visai campion?
da, in fiecare seara ma visam mare campion. si-acum ma mai visez…
si de asta acum tu (……..)?
da. ai intuit bine. si asta. si aia cu hagi.”
*
unul dintre cei mai bogati oameni din romania, dintre cei mai activi in business, intr-o conversatie cu garda jos. un moment creat de niciunde.
restul in tabu-ul viitor:)
ieri dupa amiaza, pe aleile din satul de vacanta delfinul, doamna bloos cauta vila 8
ii spun ca locuiesc eu acolo si ca o conduc.
incepem sa povestim lucruri, dinsa mergea usor sacadat pe linga mine, micutza si firava, toata o vibratie si-un bun simt, si eu plec din intimplare privirea in jos.
era desculta.
“stiti drumul pe care mergem nu e doar cu dale de piatra ca aici, mai incolo e mai neprietenos, cu pietris care inteapa si e si murdar.”
si dinsa ” dar eu ce ma fac acum?”
i-am sugerat ca o astept sa mearga sa se incalte, dar era nehotarita.
si era incredibil de simpatica, asa desculta, pe mijlocul unei alei, in dilema: sa merg sau sa nu merg?
de-li-cioa-sa.
am vzt boogie.
mi-nu-nat.
descriu mai pe larg faze din public si de prin culise, mai spre dupa amiaza.
azi am vzt un film pt mimo, unul pt adriana si unul pt radu. si cum mai am in plan pina diseara filme, cred ca mai bifez si alti prieteni.
pt adriana a fo Muli, o poveste animata facuta de Marjan Farsad din Iran, despre o fetita care avea putini prieteni si facea lucrurile dupa regulile ei principiale si f f frumu. locuia intr-un copac si s-a transformat intr-o stea.
pt radu am vzt un film cu scenariu de prietenul lui roberto garcia (ala de i-a dat premiul uniter la bucuresti, anu trecut). evident, ca garcia nu scrie decit despre copii, iar povestea are drept finalitate puscaria. f frumu si filmu asta p enume Porque hay cosas que nunca se olvidan (r lucas figueroa) . in traducere, pentru ca exista lucruri pe care nu le uiti niciodata.
pt mimo e filmul asta, iar ea – care a avt de-a face cu motanul meu turbat si trimis la mama – stie ca ii este dedicat acest film. l-a fct un britanic, simon tofield, si se numeste cat- man- do
anul asta festivalul are cei mai multi spectatori
atit de multi sunt veniti la sf ghe, incit si primarul are turisti in gazda.
*
am cunoscut-o pe elena care citeste blogul meu.
– iti dai seama ca m-am rusinat acum, i-am spus.
– dar eu m-am rusinat si mai tare, a raspuns ea.
nota: toate posturile despre Anonimul de anul acesta se regasesc pe blogul meu personal.
20 de min. dure si pline.
*
“moare”
“cine moare?”
“asa se mai spune la zeama de varza.”
*
un fiu incearca sa-i spuna tatalui pe care-l uraste ca va muri. e suparat pe el pt ca i-a furat iubita si ii spune direct: medicul mi-a cerut sa-i dau ficatul tau, dupa ce mori.
citeva minute ai in cadru doar chipul tatalui (mircea albulescu) , desi e un dialog acolo deci se mai petrec lucruri, si-l vezi cum trece de la furie, la mila si-apoi ii curg lacrimile.
*
undeva prin film e si o punga cu capsuni, pe jos, cu zeama curginda pe linga piciorul medicului. “te-am rugat sa ma duci la medic nu sa-mi iei capsuni!” zice tatal furios al o prima cocnversatie dupa 3 ani.
*
pur si simplu il iubesc pe cornel mihalache. el a fct “capsuni in aprilie”.
Anonimul my first day:
is pe o terasa cu micutzul bleu (care a fct ravagii la un domn cu ochisorii albastri, care are nu-sh ce film in competitie; vezi bumbutz la ce e bun micutul?!)
la restaurant cinta o orchestra de camera, tangoul din Parfum de femeie.
nu e chiar genul meu de entertainment, dar acum imi fac curaj sa ma duc pina acolo, sa socializez cu poporul.
*
in 30 d min vad primul meu film la Anonimul, unul nemtzesc cu nazisti si zvastici. o fi vreun semn??
|n „Bridget Jones: La limita ratiunii”, Helen Fielding imagina un interviu intre Bridget si Colin Firth in care actorul trebuia sa faca fata multor intrebari care incepeau diferit si sfârseau la camasa uda pe care a purtat-o intr-o secventa din filmul „Mândrie si prejudecata”. De fapt interviul a fost realizat „pe bune”. Fielding prin intermediul prietenului ei, Nick Hornby, a ajuns la Colin si l-a pus sa raspunda la intrebarile turbate ale lui Bridget. La vremea respectiva, scriitoarea nu se astepta sa dea interviuri in care mai toate intrebarile sfârsesc la acelasi lucru: Bridget Jones. Iata-o insa facând fata cu brio.
tabu, iulie 2008
Eroina dvs Bridget Jones este faimoasa in toata lumea. Acum ne-ati facut cunostiinta cu Olivia Joules. Cine e Olivia?
Olivia este o femeie obisnuita, o jurnalista nu foarte de succes care se ocupa de rubrica beauty, dar care viseaza sa devina un faimos corespondent de razboi. Din intâmplare da peste stirea vietii ei dar sfârseste prin a fi luata drept spion. Olivia nu face intotdeauna lucrurile cum trebuie, dar cu instinctele ei feminine reuseste sa duca la capat o misiune care ar fi fost dificila chiar si pentru spionii clasici.
Ati ales ca investigatiile pe care le face Olivia sa fie legate de membrii Al Ouaeda pentru ca e un subiect interesant sau ati urmarit sa transmiteti un mesaj, o critica legata de aceasta problema globala?
Nu, n-am scris ca sa atrag atentia asupra a ceva anume, eu am vrut sa spun o poveste. Mi-au placut intotdeauna cartile Bond si am vrut sa scriu o carte usoara care sa poata fi citita pe plaja si care sa aiba o eroina gen Bond. Al Quaeda este dusmanul in aceasta carte pentru ca este un subiect contemporan; era ridicol ca Olivia sa se intereseze de KGB.
Va asteptati la controverse legate de aceasta carte?
Se pare ca toate cartile mele au generat controverse. Unii sustin ca Bridget este o reprezentanta nedemna a feminismului. N-am nici cea mai mica intentie de a crea controverse, eu vreau sa spun o poveste. Dar scrisul este ceva foarte intim. Am tendinta de a scrie despre lucruri pe care le gândesc sau mi le imaginez, dar despre care nu se vorbeste foarte des in public. Mie umorul este mi bun daca este cladit pe ceva dificil sau dureros. Asa cred.
Pentru ecranizarea cartii cu Olivia credeti ca ar fi potrivit rolul pentru Renee Zellweger? Daca n-ar fi Renee, care ar fi actrita care ar putea sa o interpreteze pe Olivia?
Renee a fost fantastica in Bridget Jones. |nainte de film, Bridget era atât de bine definita in mintea mea incât nu puteam sa-mi imaginez ca e cineva posibil sa-i dea viata, cu exceptia lui Bridget desigur. Acum când ma gândesc sa scriu ceva despre Bridget o vizualizez imediat pe Renee. Cred ca la fel va fi si cu Olivia. Deocamdata când ma gândesc cine sa o interpreteze pe Olivia imi spun fara ezitare “Olivia Joules, desigur”.
Dat fiind faptul ca precedentele dvs romane au avut un foarte mare succes si au fost ecranizate, v-ati gândit la varianta pentru cinema când ati scris acest nou roman? Ati scris cartea având in minte posibilitatea unui viitor film?
Nu. Sa muncesti pentru un film, sa gândesti pentru cinema e cu totul altceva. Dar e mai amuzant asa pentru ca am putut sa-mi plasez povestea in Miami, apoi in Caraibe si sa o plimb un pic prin Africa, apoi sa arunc in aer o nava uriasa fara sa-mi spuna cineva ca trebuie sa transform nava in pluta si sa mut totul in Vancouver ca sa putem filma mai usor.
Sa ne indreptam putin si catre viata dvs privata. Dupa absolvirea universitatii v-ati inceput cariera ca jurnalist. De când va gânditi ca ati putea deveni scriitoare?
Mi-am dorit dintotdeauna sa fiu scriitoare. |nca de mica aveam tot felul de fantezii cum o sa fiu eu scriitoare când o sa fiu mare. Cred ca a fi jurnalist si a fi scriitor sunt parti din acelasi intreg pentru ca jurnalismul este un antrenament excelent pentru a scrie romane. Te ajuta sa-ti indepartezi ego-ul, sa nu ai orgoliul propriei creatii si te invata ca trebuie sa accepti ca munca ta, povestea scrisa de tine, va fi ajustata pâna va avea exact proportia ideala de informatie – calitate – spatiu in ziar. Jurnalismul te invata ca nu trebuie sa-ti plictisesti niciodata cititorii si te ajuta sa observi cu accuratete ce se petrece in viata de zi cu zi.
De ce credeti ca Bridget Jones este atât de populara in toata lumea?
Cred ca avem de-a face cu diferenta dintre ceea ce-si doresc oamenii sa fie si ceea ce sunt de fapt. Suntem bombardati cu mii de imagini ale perfectiunii si e o usurare sa vezi pe cineva care incearca sa faca lucrurile bine, dar sfârseste prin a le face prost. |ti vine sa râzi si te simti bine ca si altul greseste.
Ati avut aceleasi probleme ca Bridget?
Da, ma tem ca da.
Femeile care se incadreaza in idealul promovat de reviste, femeile slabe si frumoase, sunt mai fericite si isi gasesc iubiti mai usor decât femeile mai plinute?
Femeile se gândesc oricum ca sunt grase, indiferent de cât de slabe sunt. Probabil ca cele mai suple gasesc mai usor barbati care sa le “ciufuleasca”, dar nu cred ca sunt neaparat barbatii care o sa le iubeasca si sa aiba grija de ele.
Care credeti ca sunt conditiile care ajuta la mentinerea fericirii si a dragostei?
Cum ii explica mama lui Bridget fiicei ei, motivul pentru care femeile isi gasesc atât de greu dragostea este pentru ca toate se asteapta sa ajunga in pat cu Brad Pitt care dimineata o sa se ocupe de masina lor de spalat vase, in timp ce e gol si uns cu ulei frumos mirositor din cap pâna in picioare.
De fapt, e important sa iti asumi ceea ce esti si sa le permiti si celor din jurul tau sa fie ele insele, nu un rod al imaginatiei. Altfel tot ceea ce pretinzi ca esti, când de fapt nu e adevarat, te vor duce curând catre un deznodamânt prost.
Bridget Jones este inspirata de romanul lui Jane Austin, Mândrie si prejudecata. Cu acest punct de plecare pentru romanul dvs, ati vrut sa ne aratati ca nu s-a schimbat aproape nimic in relatiile dintre femei si barbati in mai bine de o suta de ani?
M-am inspirat din aceasta carte pentru ca e un subiect excelent pe seama caruia s-au facut multe cercetari de-a lungul timpului. Si m-am gândit ca Jane Austin nu s-ar supara. Oricum, nu mai e in viata.
Colin Firth este actorul perfect pentru domnul Darcy de acum 100 de ani (a fost eroul din varianta tv BBC de la Mândrie si prejudecata) si de astazi (in Bridget Jones)?
Daaa. Da, da.
Aveti un baietel de 1 an. V-a schimbat maternitatea?
Absolut, cu totul. Si imi place la nebunie.
Va intoarceti la scris curând sau o sa mai stati in vacanta?
Am stat in vacanta o perioada destul de lunga si de scurta vreme m-am reintors la povestea lui Bridget. Asa ca scriu din nou articolele saptamânale despre Bridget in ziarul londonez, The Independent, ca pe vremea de inceput a lui Bridget.
Putem sa ne asteptam la un al treilea roman cu Bridget Jones? Poate ca Mark si Bridget vor avea un bebelus in cel de-al treilea roman, ce credeti?
In articolele din ziar, Bridget tocmai a descoperit ca este insarcinata. Nu stiu inca daca am sa pun totul intr-o alta carte, deocamdata ma bucur sa scriu câte o poveste pe saptamâna fara presiunea deadline-ului si a asteptarilor celorlalti.
Tabu multumeste Adrianei Marina ( Kessler Literary Agency) pentru sprijinul acordat la realizarea acestui material.
O gasiti in clasamentul celor mai frumoase femei ale secolului, pe locul 27, le-a fost partenera pe ecran lui Elvis Presley, Jerry Lewis, Dean Martin, Martin Landau, Bing Crosby, a scris si a trait o parte din istoria Hollywoodului despre care se fac astazi filme, are un Glob de aur, iar in portofoliu aproape 150 de pelicule ca actrita, doua filme care regizoare si mai multe scenarii gata sa intre in lucru. Are 72 de ani, trupul unei tinere de 20 si ceva de ani (fara sa fi apelat la operatii estetice) si energia unei clase intregi de liceeni. Luna trecuta a fost din nou in Romånia pentru ca scrie un scenariu despre Iele, inspirat de folclorul nostru.
tabu, iunie 2008
Chiar daca-ti spune cineva ca Stella Stevens era acum aproape o jumatate de secol una dintre cele mai fotografiate femei din lume, alaturi de Marilyn Monroe, Rachel Welch si Brigitte Bardot, nu esti pregatita pentru o intålnire cu frumusetea ei aparte. Ne-am vazut la mijlocul lunii mai si sunt gata sa jur ca, daca o priveam din spate, nu i-as fi dat mai mult de 25 de ani pentru ca primul impact a fost asupra picioarelor spectaculoase, alurii impecabile si atitudinii foarte sexy. E o femeie incredibila si isi poarta cei 72 de ani cu atåt de multa tinerete si energie incåt te intrebi „la ce bun atåtea campanii anti ageing?”
Ati inceput sa lucrati de foarte tånara. Cum s-a intåmplat?
La 16 ani eram model in ceainaria Goldsmith de la magazinul central din Memphis Tennessee. Un agent de presa care a trecut pe acolo mi-a spus ca, daca merg la New York, va putea sa ma prezinte celor care lucrau la studiouri.
Si ati avut incredere in el, inca de la inceput?
Da. O adusese acolo pe Tina Louise (nota red. model si actrita celebra in anii ‘50, una dintre vedetele filmului original The Stepford Wifes – 1975) si stiam ca e conectat la lumea filmului. Iar Tina arata superb, era imbracata cu o blana micuta ca un top, pe deasupra unei bluze cu bretele foarte subtiri, cu parul rosu si stralucitor. M-a impresionat look-ul ei. Agentul acesta de presa a fost prima mea legatura cu lumea filmului. Apoi am facut niste fotografii foarte frumoase in alb negru, le-au vazut cei de la 20 Century Fox si mi-a propus un job.
„Say one for me” in 1959…
Da. A fost primul meu film, dar nimeni nu mi-a spus ca trebuie sa pontez cu o cartela intrarile si iesirile mele din studio, la inceputul si la sfårsitul zilei de munca. SI, desi lucrasem multe ore suplimentare, n-am fost platita in plus, ba mai mult, la sfårsitul filmarilor mi-a fost incheiat contractul pentru ca parea ca nu am lucrat deloc. |mi facusem treaba, filmul era foarte de succes (nota red. A avut o nominalizare la Oscar), cu doua dintre vedetele studioului la acea vreme Bing Crosby si Debbie Reynolds, si nu intelegeam de ce m-au concediat.
Cum era Crosby?
Il stiam din copilarie, ma uitam cu familia la filmele lui, asa ca am fost foarte incåntata sa ii fiu pe aproape. Mai tårziu am aflat ca toata lumea credea ca pe platourile de filmare noi doi am avut o relatie, dar nu a fost asa. Eu eram doar foarte dornica sa fiu pe långa el, ii urmaream toate gesturile, eram ca o fana, pur si simplu.
Si cum ati ajuns la Paramount?
S-a intåmplat ca la studiouri sa trec pe långa Edward Dmytryk care facea un remake dupa un film cu Marlene Dietrich , Blue Angel. Mi-a spus ca am chipul pe care si-l doreste pentru film si m-a chemat sa joc un rol mic, o blonda dragalasa plina de cårlionti. Dupa premiera m-a sunat presedintele de la 20 Century Fox sa ma intrebe daca n-as vrea sa semnez un contract cu ei si l-am anuntat ca ma concediasera cu o luna in urma.
Am ramas la Paramount pentru o vreme si am facut aici cåteva filme frumoase. Mai ales ca trecusem la un alt nivel, primeam si roluri vorbite nu doar cele in care imi aratam picioarele, plus ca aveam alt gen de contract, mai avantajos.
Pentru ca ati amintit de picioarele dvs care sunt si acum spectaculoase, puteti sa-mi spuneti daca a fost vreun moment in cariera in care v-a deranjat frumusetea dvs ?
Darling, dar eu nu ma vedeam frumoasa. Erau alte femei mult mai frumoase decåt mine la Hollywood, iar dimineata cånd ma uitam in oglinda nu vedeam nimic special, eram doar eu.
Dar nu vroiati sa primiti si roluri cu mai mult accent pe interpretare, nu doar pe infatisarea dvs?
O, ba da. Ei vroiau o blonda naiva si primeau o blonda naiva. Dar pe vremea aia vroiam doar sa obtin roluri ca sa –mi cåstig existenta. |ntotdeauna mi-a placut comedia, nu cred ca aveam fata potrivita pentru tragedie. Eram fericita cu orice rol as fi primit, dar pe parcurs am inceput sa-mi doresc sa fac tot mai multe pentru ca invatasem mai multe lucrånd. Doar ca lor le ramasese in minte ca sunt „blonda naiva” si ma distribuiau in rolul acela.
{i-am facut asta mult timp. Interval in care mi-am luat si diploma in literatura engleza pentru ca vroiam sa scriu. La vremea aceea nu stiam exact ce vreau sa scriu, dar pe parcus am inceput sa ma descopar. Iar mai tårziu am trecut la regie. Acum am trei westernuri si oamenii cred ca sunt nebuna ca scriu si regizez filme western, dar eu vorbesc in ele despre familie, iar astea sunt povesti care trebuie spuse si tinerilor de astazi.
Da, dar e un gen de cinema care e pe cale sa moara.
E mort daca ne gåndim doar la oamenii care calaresc. Dar western-ul e mai mult decåt atåt. Westernurile mele nu au nici un „fuck” in ele. {i mai sunt povesti nespuse. De exemplu, am aflat ca femeile din perioada aceea nu aveau lenjerie pe sub fuste pentru ca erau putine sanse sa gaseasca toalete atunci cånd aveau nevoia, asa ca isi faceau necesitatile pur si simplu desfacåndu-si picioarele, pe sub fuste. Nu-i asa ca nu stiai asta?
Da, nu stiam. De ce ati plecat de la Paramount?
Noul presedinte al studioului a refuzat sa faca un film in care eu aveam rolul principal dar personajul avea doi copii. Nu vroia ca bomba lor sexy sa fie transformata in mama intr-un film serios. Asa ca mi-am intrerupt contractul si am plecat la Columbia. Iar faptul ca am lucrat cu trei mari studiouri inca de la inceputul carierei m-a ajutat sa invat cum sa ma comport, ce sa fac, cum sa vorbesc in lumea aceasta care are ritualurile ei.
Ati avut rolul principal intr-un film cu Evis. (nota red: Girls! Girls! Girls!)
Da si inca de la prima intålnire i-am dat replica la ceva nepoliticos ce spusese el, asa ca n-a mai vorbit cu mine påna la sfårsitul filmarilor. Am lucrat 6 zile si nu mi-a mai adresat nici un cuvånt in afara cadrului de filmare. Cred ca nu stia foarte multe despre business la vremea respectiva. Banuiesc ca pe parcurs a devenit un actor mai bun, dar atunci el se astepta sa ma opresc in patul lui pe loc. Si n-am facut asta, veneam de la scoala catolica, credeam ca sunt o doamna, nu o vagaboanta. El n-a crezut asta.
Mai apoi am jucat cu Jerry Lewis in Nutty Professor, apoi cu Dean Martin cu care am facut doua filme. Dean era minunat, un gentlemen, i-am cunoscut sotia si familia, toti au fost foarte draguti cu mine. Se lucra foarte frumos cu el, am amintiri foarte placute despre acele filme.
V-ati casatorit si ati facut un copil de foarte tånara, apoi ati inceput sa lucrati ca actrita. Cum ati reusit sa administrati cele doua laturi: familia si cariera?
N-am reusit deloc. Am divortat dupa trei ani si copilul a ramas prin hotaråre judecatoreasca la sotul meu. Si-au facut tot posibilul sa ma urasca. I-au cumparat toate lucrurile pe care si le dorea, l-au rasfatat foarte tare si i-au spus mereu ca am plecat la Hollywood si nu-l mai iubesc.
Fiul dvs a ajuns un producator cunoscut la Hollywood (Andrew Stevens a produs filme cu Jack Nicholson, Michael Douglas sau Rober de Niro), ati lucrat in filmele lui. Ati rezolvat relatia dvs cu el mai tårziu?
Am incercat dar nu am reusit. Imi place sa cred ca are in jurul lui oameni pe care-i iubeste, chiar daca nu sunt eu. E ok, face ceea ce-si doreste, a ales calea asta. Cred ca uneori trebuie sa lasi lucrurile asa cum sunt si sa mergi mai departe, sa-ti continui viata oricåt de greu ar fi. {i la un moment dat am renuntat sa-l mai vreau inapoi in viata mea, chiar daca-l iubesc.
Imi imaginez ca era la fel de greu si acum 50 de ani sa reusesti la Hollywood.
Da, era greu si am avut si momente foarte dificile. Dar am avut si unele minunate cånd am fost in Beverly Hills sau in Bel Air si am cunoscut oameni minunati. Fred Astair era un gentleman impecabil, un om minunat. {i Cary Grant era extraordinar. Ei erau barbati frumosi si as fi putut avea relatii cu ei, dar nu vroiam sa iau nicio initiativa in partea asta pentru ca aveam un fiu si nu vroiam ca el sa auda lucruri uråte despre mine, de la tatal lui.
Sunteti membra a Academiei Americane de film, iar asta inseamna ca votati pentru Oscar. Chiar vedeti toate filmele care sunt in competitie?
Da. Sunt cam 30- 40 de filme, le primesc acasa cu un aparat la care doar dvd-urile lor pot fi vazute pentru a fi protejate de piraterie. |mi ia cam doua trei saptamåni, vad 2-3 filme pe zi.
Dar exista legende despre lobby-ul pe care-l fac unii ca sa cåstige un film sau altul. Ati primit vreodata un telefon prin care erati rugata sa votati ceva anume, promitåndu-vi-se o alta favoare?
Nu. Dar Hollywood-ul e un loc inselator. Mereu ti se spune ca daca faci asta, primesti la schimb altceva. Tu trebuie insa sa alegi ce e cel mai bun pentru tine, pentru ca daca alegi lucrurile ieftine o sa spuna „e ieftina, face oricum ce vrem noi, sa nu-i dam chestiile mari.”
Am remarcat ca vorbiti despre Dumnezeu ca despre o Ea (“she”), de ce?
Pentru ca este Creator de viata si doar o femeie poate da viata. Dumnezeu a creat toata viata de pe Pamånt si trebuie sa fi fost o femeie, nu un barbat. Eu si la Soare ma refer ca fiind femeie, pentru ca si ea este o sursa de viata.
E parte dintr-o teorie sau e credinta dvs?
Asa cred eu. Noi femeile purtam viata in trupul nostru, noi creem. Barbatii pot fi cel mult creatori de razboi. Dar Dumnezeul creator de viata, e femeie.
Da, dar femeile ii cresc pe barbaii, ca mame, ele ii educa. Ele ii ajuta sa fie asa cum sunt.
Nu, pentru ca ei sunt mai mari decåt noi, mai puternici decåt noi, si vor sa fie vazuti ca Dumnezei. Dar sfårsesc prin a crea razboaie care ucid oameni. Ei ajung la violenta pentru ca nu pot polemiza. Noi, femeile putem; suntem foarte bune la argumentatie, avem bun simt, cunoastem durerea nasterii si avem intelegere mai multa. De asta sper ca Hillary Clinton sa devina presedinta pentru ca e femeie si ea nu va incuraja razboaiele. A fost acolo, la Casa alba, e foarte desteapta, are copii, cred ca ar fi o presedinta foarte buna. Mai sunt femei care sunt presedinti si care fac treaba foarte buna pentru ca le pasa de oameni. E o femeie foarte puternica, gåndeste-te ca a putut sa-si ierte sotul dupa scandalul cu fata aia. Uite, un barbat daca e inselat ori divorteaza ori bate femeia, pe cånd o femeie e mult mai inteleapta.
Ce ati gasit atåt de special in Romånia de v-ati intors sa scrieti un scenariu?
|mi place Romånia pentru partea ei veche, dar imi plac foarte mult si oamenii. M-am imprietenit cu Smaranda (nota red. Smaranda Comanescu a lucrat ca asistent personal pentru Heather Graham la filmul Blessed in care juca si Stella), m-am intors pentru ea, e una dintre cele mai bune prietene ale mele. Am vizitat impreuna Romånia, m-am indragostit de folclorul vostru, am scris un scenariu despre povestea Ielelor si acum sunt aici sa scriu continuarea, care se va numi Iele M. Vreau sa fac o poveste in care si barbatii tineri sa fie asemeni Ielelor. Sper sa ma reintorc sa fac filmul aici, la studiouri in Romånia.
Intålnirea cu Stella a durat peste patru ore si ni s-a parut ca timpul trece foarte repede. Era spectaculoasa cu atitudinea ei plina de energie („si iubitul meu e mai tånar decåt mine” , a spus råzånd) si cu tineretea pe care o degaja. Am inteles de ce una dintre cele mai bune prietene ale ei, Smaranda, are de trei ori mai putin anii ei: la nivelul spiritului au amåndoua aceeasi vårsta.
Abia acum am inteles de ce SATC e mai presus de orice despre New York. Tot ceea ce apare in film, exista in realitate. Cu o singura exceptie, despre care va povestesc un pic mai incolo. Tot mai incolo si despre una dintre cele mai mari greseli din istoria serialelor de televiziune, pe care o gasiti in SATC.
La 7 seara, imbracate in haine elegante, ne-am pornit in turul cu limuzina prin New York la locatiile de filmare din serial.
Am plecat din fata de la Platza Hotel, de linga Central Park ( la o aruncatura de batz de unde locuiam noi) pe Fifth Avenue.
In fata la Platza s-a filmat secventa in care Carrie afla ca Big s-a logodit cu Natasha. Exact in locul in care stam noi erau amplasate camerele de filmare. In interior, in holul hotelului, au fost filmate doua secvente din doua episoade diferite (ma iertati am tinut minte doar una: cea in care Samantha il agata pe un mosulet care sta la masa cu Donald Trump)
Ni se spune si o poveste amuzanta din culise: cum peste week end nu se lucra la serial, iar hotelul era inchiriat pentru 10 zile consecutive, unul dintre camerameni a ales sa-si petreaca un week end romantic cu sotia in apartamentul matrimonial. Doar ca luni, acest apartament era obiectul uneia dintre secventele care urmau filmate, asa ca recuziterii au venit duminica sa mai aranjeze citeva lucruri. Asa au descoperit ca operatorul se descurca bine la capitolul … sex. Mergem mai departe pe Fifth Avenue (o strada cu magazine muzeu – gen Dior, Chanel, Cartier) si aflam ca intr-unul dintre magazine (care e de decoratiuni interioare) la parter, s-a filmat secventa in care cele patru fete sunt intr-un magazine de parfumuri, iar Carrie le povesteste despre intilnirea cu rusul Petrovski.
Si-aici vine o povestire amuzanta: Initial in scenariu erau mentionate branduri de parfumuri, dar in ceea ce s-a vzt in final pe ecran s-au auzit doar esente d parfum gen “paciuli” sau “levantzica”. Motivul? Producatorii au trebuit sa ceara acordul brandurilor respective pentru a le mentiona numele in film, iar casele producatoare de parfum s-au temut sa apara intr-o asociere care risca sa fie (si) sarcastica. Asta pentru ca in primul sezon cind a fost mentionata o geanta de firma intr-un context ironic, au scazut fulminant vinzarile brandului respectiv. Partea proasta e ca PR-ul companiei care si-a dat acordul ca geanta sa fie mentionata in film, si-a pierdut locul de munca. Si la 10 ani distanta de la incident nu si-a gasit inca un alt job in PR.
Putin mai sus pe Fifth Avenue e Public Library care apare in SATC – THE MOVIE drept locul in care trebuie sa aiba loc casatoria dintre Carrie si Mr Big ( ce se intimpla descoperiti singure la cinematograf (povestea locatiilor de filmare continua in curind)
Vedem filmul la BAM Rose Cinema si tot ceea ce stim e adresa care se termina cu Brooklyn si ca e in interiorul Academiei de muzica din Brooklyn.
Ne imbracam frumos, chemam taxiul la hotel si ne indreptam catre cinematograf.
Taximetristul explodeaza cind vede adresa (i-am dat-o scrisa pe o hirtiutza ca sa fim sigure ca a inteles unde trebuie sa ne duca) si ne spune ca vineri seara e ingrozitor de greu sa traverseze tot Manhattan-ul
Trec 20 de minute, suntem blocate in traffic si ni se pare ca nu mai ajungem
Dupa inca 20 de minute indraznesc sa-l intreb pe sofer cam cit mai avem. “nu v-am spus ca traversam greu Manhattanul la ora asta?! Nu stiu cit o sa dureze”. Deja imi fac speech pentru intrarea la sala de proiectie pentru ca ni se atrasese atentia ca nu trebuie sa intirziem, ba chiar sa fim cu o jumatate de ora inainte de inceperea filmului. Ma gindesc ca as putea sa-i impresionez pe cei de la intrare cum ca suntem din Romania, ca n-am stiut sa apreciem distanta etc etc
In cele din urma soferul se mai destinde, vorbim despre politica, ii dau bani romanesti epnrtu ca e colectionar si ajungem la sala dupa ora si un sfert de calatorie, cu 10 minute inainte de proiectia filmului. Intram in posesia locului, abia daca avem timp sa luam un suc si ajungem intr-o sala plina de tineri cool care urla, tipa si se amuza la orice reclama de pe ecran.
Cind incepe filmul totul se transforma intr-un comentariu liber si amuzant, dar de foarte mult bun simt. Diferenta intre publicul nostru si tinerii din sala respectiva era imensa cind vine vorba de umor si bun simt (si, din pacate, nu era in favoarea publiului cu care eram obisnuite in romania.
Despre film nu va spun prea multe info ca sa va bucurati de subiect. Am scris o cronica pentru Cotidianul si mai puteti ghici cite ceva pe acolo
Dimineata decidem sa facem turul orasului, intr-un bus supraetajat, descoperit; un tur pentru turisti.
Incepem de linga Times Square, trecem pe linga Parson’s din nou, ni se spune ca locul pe care-l vedem e considerat inima modei din NY. In stinga e MTV sediul central, in dreapta birourile Paramount, iar o strada mai jos, birourile HBO.
Trecem si pe linga Actors Studio- celebra scoala de actorie infiintata de Elia Kazan la sf anilor ’40. Brando, Pacino sau Monroe sunt doar citeva numele care au fsot scrise pe diplomele de absolvire de la Actors Studio.
Putin mai jos vedem blocul in forma de pana care apare in SpiderMan si in Friends.
In Greenwich village (partea sudica a Manhattanului) incepem sa ne simtim ca acasa. Au disparut cladirile uriase, totul e cochet si foarte european. Incepe sa se vada soarele ( in Times Square e tot timpul intuneric pentru ca zgriie norii nu laa sa treaca soarele) si ghidul ne spune ca e cel mai scump cartier si ca printre locatari se afla Robert de Niro, Julianne Moore sau Uma Thurman. Mai adaug eu, ca ma informasem inainte, ca pe lista faimosilor locatari ai acestui cartier se mai afla editorul sef de la Vogue, Anna Wintour, si fata lui George Bush.
Bloculetele sunt cu scari la ferestre, cum suntem noi obisnuite din serialul Friends.
Aflam ca Bob Dylan a fost atit de incitat de cartier incit si-a fct aici studioul de inregistrari si, din povestile citite deja, stiu ca acest cartier e present in scrieri semnate de Kerouac sau Burroughs.
E dragoste la prima vedere cu cartierul si imi propun cu Ramona sa revenim sa simtim un pic din viata de noapte care pare a fi foarte cozy si boema.
Trecem apoi prin Soho si China Town, vedem in viteza Brooklyn Bridge pe care Andreea isi doreste sa-l fotografieze seara si, dupa 2 ore de plimbat cu autobuzul, decidem sa abandonam turul ca san e pregatim pentru film.
Oprire la Starbucks in drum spre Fashion Institute of Technology.
Cum Institutul nu e foarte departe de noi (apropo, stam la doi pasi de Times Square) parcurgem distanta pe jos.
Pe drum intilnim un outdoor imens cu reclama filmului, asa ca fetele se pozeaza cu el.
Trecem pe linga Parson Institute ( o faimoasa scoala de design care are si sectie de fashion) si pe linga Madison Square Garden. E ziua in care elevii de colegiu au “serbarea de sfirsit de an”, asa ca in fata la Madison Square Garden sunt familii peste familii, tineri in robe, camere de filmat sau de fotografiat.
La Fashion Instutute of Technology vrem sa vedem Arbiters of style (Women at the Forefront of Fashion) o expo cu rochiile preferate ale celor mai faimoase femei din lumea modei ( de la muze ale designerilor pina la editori de moda de la cele mai mari reviste din lume.
Ajungem prea devreme (expo se deschide la 12) asa ca ne consumam timpul cu …shopping.
La doi pasi de noi e Macy’s.
Expozitia are citeva piese, dar absolut minunate. Printre ele prima creatie Diane von Furstenberg si una dintre primele rochii semnate de Rei Kawakubo pentru Comme de Garcons. Despre expozitie, in curind pe larg in revista.
Dupa amiaza e pentru shopping. Andrea si Vivi aleg Gap, Macy’s, H&M, Ramona se imprieteneste cu Macintosh, iar eu trec repede peste astea si ma opresc la Border’s. Plec cu citeva kg mai grea. In carti.
Seara fetele aleg Planet Hollywood, eu merg la o intilnire cu directoarea Institului Cultural Roman, Corina Suteu, si ajutoarele sale minunate, Cristi Neagoe si Stefania Ferchedau. Ii felicit pentru munca lor si le mai spun o data ca articolul de 6(!!!)pagini din The new york times despre filmul romanesc si Romania, mi se pare uan ditre cele mai mari realizari ale ultimilor ani. Ei sunt modesti si prefera sa vorbeasca mai mult despre ce nu le-a iesit inca. (in curind si despre ei in tabu)
Ziua 3 are in plan prima intilnire cu Sex &The City. FILMUL
Dacă Tom Cruise, Leonardo Da Vinci, Pablo Picasso, Thomas Edison sau Winston Churchill ar fi învăţat În România, ar fi fost consideraţi persoane cu retard şi fie ar fi promovat cu greu, fie ar fi fost trimişi la şcoli pentru copiii cu deficienţe mentale. În biografia fiecăruia dintre cei de mai sus este menţionată dificultatea de a învăţa să scrie şi să citească, iar asta poartă numele dislexie. E una dintre cele mai răspândite dizabilităţi la nivelul copiilor din lumea întreagă, dar în România nu există decât o şcoală în care copiii dislexici pot învăţa cum să-şi poarte deficienţa toată viaţa.
tabu,iunie 2008
Până în clasa a VI-a credeam că sunt prost. Nu puteam să citesc aşa cum o făceau ceilalţi colegi ai mei. Mă simţeam nepriceput, slab. În clasa I şi a II-a nu m-am înţeles cu colegii; ei ştiau să citească şi pentru că eu n-am putut să citesc corect, nu mai vorbeau cu mine. Şi nu-mi plăcea să mă duc la şcoală.” Îmaginaţi-vă că literele pe care le parcurgeţi în această pagină nu mai au nicio semnificaţie. Ca şi cum aţi parcurge un text în limba chineză; vedeţi literele, dar puse una lângă alta, înşiruirea nu capătă niciun înţeles pentru voi.
Şi oricât de mult aţi repeta acele litere, oricât de mult v-aţi strădui să le memoraţi, ele nu au nicio semnificaţie. Acum gândiţi-vă că trăiţi toate astea la 7 ani şi-aveţi presiunea părinţilor care vă pun să vă faceţi lecţiile tot mai multe ore şi cred că sunteţi leneşă şi neatentă şi de aceea nu reuşiţi să citiţi; şi-aveţi presiunea învăţătoarei care ştie că dacă insistă va obţine rezultate mai bune.
Vă puteţi imagina cam care ar fi reacţiile voastre?
Lehel, băiatul care rosteşte incredibil de firesc „mă credeam prost“, are 16 ani şi un coeficient de inteligenţă superioară, este cel mai bun din clasa lui, dar până a ajuns să fie diagnosticat cu dislexie, şcoala a fost un iad pentru el: fugea de acasă, se bătea cu toţi colegii, era extrem de agresiv şi părea inadaptat la viaţa socială. Denumită pentru prima dată în 1887, dislexia este o disfuncţie neuronală care duce la o procesare diferită a citirii şi scrierii de către creier, dar nu este o disfuncţie intelectuală. Ea poate apărea atât la persoanele cu un coeficient de inteligenţă sub medie, cât şi la cei cu coeficient de inteligenţă foarte mare.
Nu este o deficienţă care se vindecă, însă efectele ei pot fi compensate cu alte mijloace de învăţare. La nivel mondial una din 10 persoane întâmpină difficultăţi de citire şi scriere în procesul de învăţare, iar dintre acestea între 3-5% sunt cele care suferă de dislexie. Să ne întoarcem la exerciţiul de imaginaţie în care sunteţi perso- najul principal. Imaginaţi-vă că nu puteţi citi la fel de cursiv şi de repede ca oricare alt coleg al dvs., nu puteţi scrie la fel de corect, dar înţelegeţi tot ceea ce vi se predă şi aveţi răspunsuri la întrebările care vin pe cale orală. Cu sistemul de învăţământ pe care-l avem, care se bazează pe învăţare prin citire/memorare şi evaluare în scris (lucrări de control, teze) credeţi că aţi avea şanse să vi se recunoască cunoştinţele la adevărata lor valoare?
În România există o singură şcoală care acordă asistenţă specia-lizată copiilor dislexici, în formă de clase inclusive, Gimnaziul Nicolae Bălcescu de la Târgu Mureş, un proiect iniţiat acum 9 ani de profesoara Erzsebet Gagyi. Aici se învaţă alfabetul după o metodă diferită de cea pentru şcolile clasice, una logopedică prin care se asociază litera şi sunetul cu mişcarea buzelor, iar unul din principiile de bază este atmosfera pozitivă, prietenoasă. În plus, pentru că dislexicii confundă literele care au forme grafice asemănătoare (de ex. b şi d) sau forme sonore asemănătoare (de ex. v şi f), literele respective se învaţă la distanţe foarte mari şi după repetări susţinute.
În clasa I , special pentru copiii dislexici, din Gimnaziul Nicolae Bălcescu de la Târgu Mureş sunt 10 copii. Pe fiecare bancă, în partea stângă, e câte o inimioară. „Au probleme cu orientarea în spaţiu şi-n timp, aşa că marcăm stânga pe bancă pentru ca să ştie de unde trebuie să înceapă să citească”, spune Eva Demeter, învăţătoarea clasei, dar şi formator al cadrelor didactice din Tg Mureş în tematica dislexici. Cu un program gândit de mai mulţi logopezi, dar a cărui inimă e logopedul Eva Bartok, în Târgu Mureş sunt testaţi încă din grădiniţă copiii predispuşi spre dislexie, iar asta elimină o parte din chinul părinţilor, dar şi din trauma copilului care merge pentru prima dată la şcoală şi se trezeşte faţă în faţă cu un sistem care nu-l înţelege.
„Este un efort cumplit pe care-l fac copiii dislexici ca să înceapă să citească şi au nevoie de ajutor specializat, nu doar în familie, ci şi la şcoală. Şi e important, pentru încrederea în sine, pentru ca în primii ani de şcoală să fie apropiaţi de alţi copii care au aceeaşi deficienţă ca să le fie mai uşor. Unii copiii dislexici pot devini chiar antisociali foarte repede.
Le e foarte uşor să înţeleagă că, la nivelul citirii şi scrierii, ei nu pot face ce fac ceilalţi care sunt chiar mai mici, şi prin urmare se cred inferiori, se tem de comparaţie, se retrag sau, în unele cazuri, refuză să se mai integreze grupului”, explică Eva Bartok, logopedul coordonator al şcolii din Târgu Mureş, dar care îi ajută necondiţionat pe toţi părinţii care ajung la ea, din orice altă localitate.
Într-un oraş ca Târgu Mureş cu puţin peste 200.000 de locuitori sunt aproape 120 de copii depistaţi cu dislexie în grade mai accentuate sau mai lejere. La nivel naţional nu există însă nicio statistică, dar urmând o banală regulă de trei simplă, am putea aproxima că în acest moment undeva în ţară sunt cel puţin 12.000 de copii dintre care mulţi sunt diagnosticaţi greşit şi care sunt traumatizaţi de un tratament incorect la şcoală şi acasă. „Întâi a trebuit să ne obişnuim şi noi cu ideea că e ceva care nu depinde de voinţa copilului nostru. Pentru că am greşit şi noi faţă de ea, în clasele I şi a II-a, aveam impresia că nu-şi dă ea toată silinţa să fie atentă la ore, că e leneşă. Ajutând-o mereu, susţinut, am văzut însă că nu evolua, aşa că ne-am zis că e o altă problemă”, povesteşte Mihaela Alexa, mama Ştefaniei, o fetiţă de 10 ani care are dislexie. Pentru că e din Botoşani, Mihaela s-a aflat în afara sistemului creat la Târgu Mureş şi a avut nevoie de doi ani de vizite la medici până ce fetiţa ei a fost diagnosticată corect.
Mai multe despre dislexie puteti citi aici…
Doi ani în care Ştefania a trecut prin agresiuni la şcoală (învăţătoarea vedea că fetiţa e isteaţă, dar nu înţelegea de ce nu performează la citit), printr-o perioadă în care nu mai vorbea nici acasă, nici la şcoală, prin terapii cu psihologi şi prin zeci de vizite la tot felul de medici care au diagnosticat-o de la autism până la orice altceva. „Copilul a suferit enorm. Dar e o fetiţă foarte luptătoare şi când colegii o respingeau la şcoală, ea persevera să se joace cu ei,” îşi aminteşte mama. Pentru o vreme, Ştefania a parcurs de trei ori pe săptămână drumul de la Botoşani la Iaşi ca să urmeze un program de terapie cu un logoped, pentru că în oraşul ei nu se află nimeni specializat care să o poată ajuta.
Un program îngrozitor de obositor pentru că în acelaşi timp copilul a mers la şcoală, în sistemul normal de învăţământ. În cazul ei, mama extrem de ambiţioasă şi de luptătoare – a mişcat munţii din loc, iar acum Ştefania este la o şcoală normală, chiar dacă urmează acasă, în paralel, terapii cu logopezi. Însă actuala lege a învăţământului din România nu le acordă nicio facilitate şi niciun drept acestor copii care au nevoi speciale. În Anglia, de exemplu, copiii dislexici au facilităţi şcolare care pleacă de la metoda de învăţat până la cea de evaluare care e mai mult orală şi astfel, copiii pot parcurge întregul sistem de învăţământ şi se pot califica pentru orice muncă. Lehel, băiatul de 16 ani din Târgu Mureş vrea să se facă şofer.
Cu coeficientul lui de inteligenţă ar putea să urmeze orice şcoală, dar sistemul din România nu-l susţine foarte mult. La şase ani de la diagnosticarea lui corectă, Lehel crede că „cititul e o artă, chiar şi pentru unul ca mine” şi, deşi e un efort uriaş pentru el, citeşte întâmplări despre războaie şi se amuză cu Harry Potter.
„Nu citesc foarte multe cărţi. Dar mi se mai întâmplă când citesc să-mi imaginez ceea ce se petrece în carte. Citesc că bate vântul şi eu simt cum bate, pe piele,” spune Lehel cu entuziasm despre lumea pe care a descoperit-o chiar dacă nu poate citi decât 5-6 pagini pe zi.
„El nu are o problemă cu înţelegerea, dar sunt copii care nici nu înţeleg. Simptomele pot să fie diferite; fie că citeşte mai lent sau cu greşeli, fie că înlocuieşte literele sau nu înţelege ceea ce citeşte. El înţelege, dar citeşte mai lent şi a confundat literele. Dar nu poţi generaliza, este foarte greu pentru că nu sunt doi copii la fel”, explică Eva Bartok. „Cel mai greu a fost să înţelegem cum vede ea lucrurile, îşi aminteşte Mihaela. Am scris pe toate forumurile medicale, am descoperit alte persoane dislexice care, fiind adulte, ştiu să explice mai mult şi mai în detaliu decât o poate face Ştefania. De exemplu, o doamnă care locuieşte în Anglia mi-a spus că nu are nicio explicaţie de ce nici acum nu poate citi un ceas rotund, în timp ce un ceas pătrat nu-i pune nicio problemă.”
La nivel internaţional, dislexia nu mai e de foarte multă vreme un moft folosit drept scuză de părinţii copiilor leneşi. În România e încă un subiect tabu, iar micuţii care ajung în şcoli se confruntă cu probleme care le schimbă grav comportamentul şi îi transformă în inadaptaţi. La Târgu Mureş însuşirea citit scrisului se face în limba maghiară pentru că metoda de învăţământ adoptată a fost inventată de un logoped maghiar (Meixner), iar inspectorul şcolar Reka Fejes se străduieşte de câţiva ani să iniţieze clase în limba romånă, sprijinind traducerea şi adaptarea manualelor după care se învaţă acum. Logopezii şi profesorii din şcoală au creat Asociaţia Română pentru Copii Dislexici, prin care au început să mediatizeze simptomele dislexiei pentru a-i ajuta pe părinţi să identifice cât mai repede problemele copiilor lor.
Însă când ieşi din Târgu Mureş, în multe locuri nu mai există nici măcar aceste soluţii compensatorii pentru copiii dislexici. Părinţii cu copii dislexici (diagnosticaţi corect sau nu) trăiesc un coşmar de nedescris pentru că statul nu le oferă nicio soluţie pentru adaptarea copiilor la viaţa socială (şi vorbim în multe cazuri despre copii cu coeficient de inteligenţă peste medie). Dar, în lipsa unei legislaţii adecvate, una dintre soluţii pentru evitarea traumelor copilului e observarea atentă a acestuia, identificarea simptomelor şi îndrumarea părinţilor către o testare specializată.
„M-am acceptat aşa cum sunt“ mi-a spus Lehel uitându-se în ochii mei fără nicio teamă. Pentru asta a fost însă nevoie de patru ani de muncă infernală din partea Evei Bartok, a familiei şi a pedagogilor din şcoală, şi cei mai mulţi dintre copiii dislexici din România nu au avut norocul acesta.
Ziua 1 – sosirea.
Drumul 2 ore pina la Roma, alte 10 pina la New York.
Pentru mine a insemnat 3 filme si o carte, pentru Viviana lectii pentru licenta (Umberto Ecco in italiana), Ramona si Andreea au ales revistele si filmele.
La Vama un domn simpatic mi-a spus ca el nu se uita nicioadta la Sex And The City cind era la HBO si ca e din gerenatia Indiana Jones. Constatam ca suntem din aceeasi generatie, dupa ce studiaza pasaportul, si Ramonei ii face cadou o bombonica (pentru ca a fost ziua ei saptamina trecuta) si Vivianei la fel (pentru ca e fericita cistigatore a concursului).
La iesire Limuzina: sampanie, muzica si sucitul gitului pe ferestre.
Am ajuns la hotel la aproape 20 de ore de la plecarea noastra de acasa, dar nimeni n-a ramas in camera. Am vazut New York-ul de pe Empire State Building ( stiti voi acolo unde s-au filmat Love Affair, Nopti Albe la Seattle etc) si-am constatat ca la etajul 86 este ingrozitor de frig.
Ziua 2 e dedicata unei expozitii cu cele mai influente femei din lumea modei ( de la editori de reviste pina la designeri si muze) si…. shoppingului.
Fotografii si detalii mai tirziu.
Suntem 4 fete. Mergem la New York şi suntem printre primele care vor vedea Sex and The City, filmul.
În plus, mergem pe urmele lui Carrie Bradshaw prin NY, şi căutăm casa, cluburile şi magazinele preferate. şi-ţi povestim şi ţie, în fiecare zi prin ce aventuri trecem.
Vino pe tabu.ro şi afli cum arată New York-ul la premiera celui mai aşteptat film al anului, dar şi detalii inedite despre filmul care a schimbat mentalităţile femeilor din lumea întreagă.
Aaaa, mergem şi la shopping. Şi povestim şi despre asta:)
Iată cele patru fete care pleacă la New York şi ale căror aventuri le vei afla în zilele următoare.
Viviana este câştigătoarea concursului Cu Rexona şi Tabu vezi SATC la New York. E studentă la Litere şi a ales să meargă la New York cu Andreea, cea mai bună prietenă a ei.
Andreea e şi ea studentă la Litere şi este cea care a cumpărat revista Tabu cu concursul, invintând-o pe Viviana să răspundă la el.
Ramona Bloju este reprezentanta Unilever, partenerul nostru pentru acest concurs.
Cristina Bazavan este redactor şef Tabu şi este cea care va ţine jurnalul călătoriei.
Din 28 mai până pe 1 iunie, cu tabu.ro afli Totul despre sex, de la New York.
Din martie trecut e una dintre cele mai cunoscute românce. A fost cea mai mediatizata dintre cei trei jurnalisti rapiti, nu pentru ca era femeie, ci pentru ca tatal ei avea coloratura politica. S-au scris despre ea mii de pagini, dar nimeni n-a intrebat-o cum s-a schimbat dupa o asemenea experienta.
La un an de la evenimentele din Irak, Marie Jeanne Ion vorbeste in exclusivitate pentru Tabu, despre cât de mult i s-a schimbat viata dupa intâlnirea cu mujahedinii.
tabu: Cum te-a afectat aceasta experienta?
Marie Jeanne Ion: Cine mi-a fost prieten, mi-a ramas prieten. Cât despre ceea ce s-a spus, au fost câtiva care au preferat sa nu se amestece sau sa se retraga, ca sa nu fie intrebati de altii: „Tu o cunosti, ce parere ai?”
tabu: Care este cea mai mare nemultumire din ultimii ani?
M.J.I.: Mi-am neglijat foarte tare viata privata. Am avut zile in care am dormit la munca. Atunci când a izbucnit razboiul din Golf, eu faceam dosarele cu familia lui Sadam si am stat trei nopti la Prima. Dar realizezi, la un moment dat, ca ai alte drumuri decât membrii familiei tale si nu mai stii lucruri despre ei, iar asta nu e in regula.
Când eram captivi, vroiam sa le cerem scuze a lor nostri pentru ceea ce am facut.
|mi dadeam seama ca am luat decizii fara sa ma gândesc ca ar putea sa aiba consecinte asupra altora. |mi ziceam ca este meseria mea, viata mea; daca vreau sa fac ceva, nu trebuie sa intereseze pe nimeni. Dar era o ratiune gresita pentru ca s-a intâmplat ce s-a intâmplat si au avut multi de suferit.
tabu: Ce regreti?
M.J.I.: Am facut o foarte mare greseala ca am avut incredere in niste oameni. Nu mi-am putut inchipui ca cineva ar fi putut avea o minte atât de diabolica. Am stat si am cernut: nu faptul ca am plecat a fost problema, ci faptul ca am avut incredere in cine n-a trebuit. Poate ca daca se stia ceva, o avertizare n-ar fi stricat, dar asta este, asa au curs lucrurile.
tabu: Daca ar fi sa compari, crezi ca parintii au suferit mai mult?
M.J.I.: Nu-mi dau seama. E posibil ca ei sa fi suferit mai mult. Atunci când este o situatie de genul asta cred ca e instictul animalic care iti zice „fa tot ce poti ca sa traiesti”. Se spune „sa nu-i dea Dumnezeu omului cât poate sa duca“, dar vorba asta este pentru ca omul poate sa duca foarte multe. O situatie de criza te intareste si te concentrezi pe detalii, nu te gândesti ce faci peste câteva zile, ci peste câteva ore, peste câteva minute. Valorile se schimba, ai alte repere.
Acum sunt mai apropiata de parintii mei. {i culmea, pâna acum nu aveam o relatie foarte buna cu tata pentru ca este o persoana autoritara, eu sunt foarte incapatânata si nu reuseam sa comunicam. Acum incerc sa inteleg mai mult, mai trec de unele lucruri si fac unele concesii. {i face si el la fel, in mod clar.
tabu: Dupa o frica asa de mare de ce te mai temi?
M.J.I.: Spaima mea cea mare a fost moartea. Ideea ca dispari si nu lasi nimic in urma. Au fost multe momente in care a trebuit sa ma impac cu gândul ca pur si simplu in 10 minute s-ar putea sa mor. |n clipele alea, se produc niste schimbari in tine. Ajunsesem la un moment dat sa-mi zic ca o sa vina, o sa-mi traga un glont in cap si dupa aia o sa se termine totul.
Altfel, inainte imi era frica sa dorm singura in casa in intuneric. Nu imi mai e frica, gata s-a terminat si cu spaima asta.
Mi-a fost si imi mai e frica de singuratate. Cred ca daca acolo as fi fost tinuta singura, as fi iesit modificata psihic. ~sta a fost norocul meu, ca am fost tinuti impreuna.
tabu: Pe o scala de la 1 la 10, cât de frica ti-a fost?
M.J.I.: 15.
tabu: Alte schimbari pe care le-ai constatat la tine?
M.J.I.: Acum ma emotioneaza mai multe si mai mult. Am cam plâns anul asta, cred ca sunt niste manifestari normale. Dupa ce treci prin asa ceva nu poti sa mai tii in tine foarte bine sentimentele, si atunci plângi, râzi mai mult decât o faceai inainte, iti exteriorizezi mai mult trairile.
Am mers la psiholog, mi-a zis ca m-am descurcat bine.
tabu: Te-ai mai duce in zone de conflict?
M.J.I.: Acum nu, dar peste o vreme m-as duce sa-mi fac meseria.
Acum cred ca, daca Doamne fereste s-ar intâmpla ceva, exista posibilitatea sa nu mai pot reactiona la fel. Nu sunt spaime sau lucruri clare de care sa spui ca ti-e frica. Dar sunt intâmplari care revin si te blochezi. A fost o vreme indelungata, la inceput, când ne-am intors acasa, când mi-era frica sa conduc. Mergeam pe strada si vedeam o culoare, un sunet, ceva care imi aducea aminte de niste chestii si pur si simplu aveam flash-uri. {i mi-era frica sa nu fac accidente. Cred ca e bine sa las o vreme lucrurile sa se sedimenteze si dupa aia mai vedem.
tabu: Jurnalistii au fost mai interesati de scenarii, decât trairile si sentimentele voastre. Spre exemplu, igiena ta: ca femeie aveai alte nevoi. Nu te-a intrebat nimeni cum te-ai descurcat.
M.J.I.: Organismul se adapteaza la tot felul de situatii. |n conditii extreme, din cauza stresului, panicii, alimentatiei, ti se adapteaza corpul hormonal si te ajuta singur.
Sa-ti dau un alt exemplu de cum te comporti in captivitate. Când e un spatiu strâns exista efectul de buncar. Te enerveaza ca cineva tuseste si tu esti cu gândurile tale, nu mai vrei sa accepti realitatea, si vrei sa dormi pentru ca atunci când dormi te visezi liber. Cred ca ala e punctul in care poti sa o iei razna. Dar trebuie sa-ti pastrezi ratiunea si sa-ti spui: „mai, ala tuseste ca e bolnav”. Trebuie sa faci tot timpul apel la ratiune.
tabu: Unde vei fi peste 10 ani?
M.J.I.: La casa mea, cu familie, cu copii. Doi. (râde) E bine sa ai de rezerva.
tabu: Pentru ca ai simtit pe pielea ta cum este sa ti se despice viata in patru, esti mai precauta cu forma de prezentare a stirilor?
M.J.I.: Eram precauta si inainte, dar da, s-a schimbat ceva in mine, si sunt mai atenta acum. N-ar fi adevarat sa zic ca mi-a intrat in suflet etica pe care am invatat-o in facultate, ca am crezut eu din suflet in ea, dar sunt lucruri de bun simt pe care le-am invatat acolo si pe care le respect. Sa nu spui neadevaruri, asta e ceva ce trebuie respectat mereu.
tabu: Da-mi un exemplu recent in care ai fost mai precauta.
M.J.I.: Cazul Romanita Iovan. |nteleg foarte bine experienta ei, s-a intâmplat un accident nefericit acolo, dar in nici o tara din lume, pâna nu e judecat omul respectiv, nu i se pun etichete. Au fost multe lupte pe tema asta, dar eu am fost de partea eticii: nu citam trei nebuni care striga in strada pentru ca nu este asta opinia generala. Spre bucuria mea, s-au tinut lucrurile in frâu la Focus.
tabu: Supraexpunerea te transforma intr-o vedeta. Daca ati fi fost americani, ar fi aparut carti si filme cu povestea voastra.
M.J.I.: Eu nu m-am comparat cu o vedeta. Ceea ce s-a intâmplat nu-mi confera sub nici o forma nici un fel de un statut de vedeta, n-am facut ceva super bun pentru societate, n-am demonstrat un talent iesit din comun. A fost o intâmplare stupida, din care am incercat sa ies in viata. Am devenit un om cunoscut pentru ca lumea a suferit pentru mine, dar nu o vedeta.
tabu: Dar nu crezi ca televiziunea a participat la cresterea gradului de simpatie fata de voi? Asa isi crestea si ratingurile.
M.J.I.: A fost mutual benefic. Habar n-am care a fost linia editoriala pentru ca nu am stat sa citesc transcrierile la tot ce s-a spus in perioada aia.
{tiu foarte bine, asa cum spuneai si tu, ca media a câstigat un pic de pe urma acestei chestiuni. {i eu daca as fi fost in redactie, m-as fi luptat sa am stiri pe post. Dar nu stiu daca a fost puterea televiziunii in a solidariza oamenii. Cred ca televiziunea a facut cunoscut cazul dar, chiar si dupa ce presedintele a explicat lucruri, s-a continuat sa se promoveze scenarii.
Cred ca au fost niste medii care aveau interese. Asa ca nu datorita expunerii s-a creat valul de simpatie, ci pentru ca oamenii, care traiesc in tara asta saraca, cu probleme grele, au inca inima.
tabu: Te-ai gândit sa scrii o carte despre aceasta experienta?
M.J.I.: O sa scriu o carte, dar nu despre ce mi s-a intâmplat pentru ca asta s-a tot scris si povestit. A fost o conferinta de presa sângeroasa.
tabu: Atunci nimeni n-a fost curios sa va intrebe de emotiile voastre…
M.J.I.: Tocmai de asta, pentru ca exista o prapastie foarte mare intre asa zisa elita si oamenii de rând. Elita are interese si-atunci conferinta de presa a fost cum a vazut-o toata lumea. Nu ma asteptam sa vina cineva sa imi plânga pe umar. Dar nu doresc nimanui sa treaca printr-o asemenea experienta.
tabu: Dar cartea?
M.J.I.: As vrea sa scriu despre ce se intâmpla intr-adevar in Irak, oamenii care sunt interesati de zonele de conflict nu inteleg ce se intâmpla de fapt. Acum am vazut pe pielea mea, ca aceste grupari nu sunt interesate de ideologii, ci fac pur si simplu afaceri. Rapirile sunt o afacere in Irak. Ideologia a murit de mult, Sadam a transformat totul, oamenii sunt foarte pragmatici. Ne miram ca apar peste noapte grupari necunoscute care au rapit pe cine stie cine. De fapt s-au adunat trei prieteni, si-au dat un nume, si-au facut o sigla pe computer, au pus-o pe imagini si uite cum s-a infiintat o temuta grupare terorista. {i scoate bani, si-si face si publicitate. Iar lor le place la nebunie publicitatea, au invatat-o de la Sadam caruia ii placea sa apara la televizor si sa fie marele conducator.
Ei se bucura foarte tare ca lumea reactioneaza la faptele lor, ca ceea ce fac ei acolo intr-un sat oarecare are efecte colosale intr-o alta parte din lume.
tabu: Luna asta se face un an de la momentul rapirii.
M.J.I.: Da, in martie o sa fie a doua noastra zi de nastere. Ne-am promis ca o sa sarbatorim, am stabilit asta de multa vreme.
Nu mi-e teama ca vor face bilanturi la un an de la momentul rapirii. N-am ce sa fac. E ceva ce s-a intâmplat in viata mea, a tinut de destin pentru ca nimeni nu si-a putut imagina asa ceva, si trebuie sa traiesc cu asta. E ca si cum mi-ar fi crescut o mâna, ce sa fac sa mi-o tai?! N-am cum, trebuie sa ma adaptez.
acum ar fi trebuit sa fie rindul lui catalin sa ne dea un link, dar cum nu-l gasesc (deci nu l-a dat!!!), am ales unul din multele link-uri trimise de noemi
“lee miller – este senzationala, va povesteam despre ea asta vara, cand am fost la Barcelona, si am prins expo cu ea la muzeul Picasso; a fost buna prietena cu Picasso, model, fotograf de razboi si ptr. Vogue USA, muza a lui sartre, etc. enjoy the photos!”
dat fiind faptul ca acum colegii mei vor afla ca am fct public joculetele, in curind veti vedea si linkurile celorlalti, postate de robert maybe? or de suzetica, noua noastra colega, serifa peste site?:)
cb
Eu pe ziua de astazi va dau un link comod pe care eu intru atunci cand nu am chef sa mai stau sa caut ceva frumos, ci sa gasesc directamente 🙂 D.
prima mea alegere a fost 10 Incredible Old Magazine Covers
link-ul fusese un bonus dupa o zi grea de la Mako (care-i in spatele site-ului asta)
cb