Cristina Bazavan - Blogul Cristinei Bazavan

7 years ago

Moartea e o certitudine. Nu e nevoie de incrancenare ca sa intelegem asta

X a pierdut lupta cu viata…

E o exprimare sablon in Romania, la fel ca aceea cu ”s-a dus la ingeri” sau cea cu ”dumnezeu avea nevoie sus de el pentru…” si treceti aici orice servicii – de la gatit la prestat distractii artistice.

Oamenii ar trebui sa fie mai responsabili cu ceea ce spun in spatiul liber despre moarte. Mai intelepti. Ca sa nu provoace spaime si frici inutile.

Si nu ma refer doar la cei de la tv, desi de la ei pleaca aceste exprimari si sunt validate si pentru cei care vorbesc in spatiu public al social media.

Moartea e o certitudine, de cand ne nastem stim ca o sa murim. De ce privim viata ca pe o lupta cu moartea in loc sa o privim ca pe o calatorie spre ceva ce oricum stim ca vine?

De ce preferam incrancenarea unei ”lupte” cu presiunea de a iesi castigator (dezvoltata intens intr-o epoca concurentiala) si dezvoltam astfel frici, spaime?

Viata traita relaxat ne ajuta sa ne bucuram mai mult de ce ni se intampla. Sa valorificam mai mult fiecare clipa. Moartea e o certitudine. O putem amana cu medicina moderna, dar va fi acolo undeva in viata noastra.

Si nu ne ajuta nicio incrancenare.

Vacanta de iarna 2017 – De daruit: Paleta Rising Star pentru Hospice Casa Sperantei

beauty

7 years ago

Vacanta de iarna 2017 – De daruit: Paleta Rising Star pentru Hospice Casa Sperantei

In fiecare an magazinele Douglas au o campanie umanitara care ar putea linistit sa se cheme dar din dar se face Rai, se numeste insa Beauty Made to Give si este nu numai despre frumusetea pe care o obtinem prin produsele de make-up, ci si despre frumusetea de a darui si de a fi atent la nevoile celor din jur.

In fiecare an de sarbatori, cei de la Douglas aleg unul dintre produsele lor cele mai spectaculoase si decid ca o parte din banii rezultati din vanzarea lui se duc spre o campanie umanitara.

Anul acesta produsul vedeta care e pus in campanie este o paleta de machiaj cat o trusa de mare make-up artist, iar banii merg la Hospice Casa Sperantei in tratamentele pentru copilasii care se afla in centru.

Nu cred ca mai e cineva care nu stie cu ce se ocupa Hospice Casa Sperantei (am scris de multe ori despre ei, sunt chiar un donator recurent), dar mai scriu o data: copiii cu boli incurabile beneficiaza de tratament paleativ in aceste centre speciale, iar grija pe care o au asistentii din centru e orientata si spre membrii familiei (sunt organizate actiuni foarte bine gandite pentru a integra copilasul bolnav in familie si in societate, sunt consiliati parintii etc)

Despre paleta magica pe numele ei Rising Star avem urmatoarele detalii.

Cele 5 aripi inferioare ale paletei contin cate 5 armonii diferite de farduri de pleoape pentru obtinerea unor lookuri diferite, de la nude la smoky intens. Pe aripile superioare ale paletei sunt situate celelalte produse necesare completarii lookului. Pentru fata sunt 4 nuante de corector, 3 bronzere, 4 farduri de obraz si un luminator, iar pentru buze exista o multitudine de nuante de ruj. Nu am uitat de sprancene, in paleta existand 3 culori pentru sculptarea si conturarea acestora. La final, Rising Star Palette ascunde un truc magic – prin rotirea partii superioare sunt dezvaluite alte 6 nuante de ruj, 3 accesorii de machiaj, 1 mascara si 1 creion dermatograf. Pretul paletei este de 125 lei.

Daca vreti sa faceti un cadou dublu de sarbatorile acestea, aceasta paleta de make up ar putea fi o bucurie pentru destinatar, dar ar insemna si o atentie si un zambet in plus pe fata unui copilas bolnavior, dar si pe fetele parintilor lui.

Vacanta de iarna 2017 – de citit: Cantec lin – Leila Slimani

carti simpa

7 years ago

Vacanta de iarna 2017 – de citit: Cantec lin – Leila Slimani

”Cantec lin” e o poveste scrisa ca un thriller despre o femeie care se angajeaza ca bona la o familie instarita din Franta.

Din primele pagini afli ca bona i-a omorit pe copiii de care ar fi trebuit sa aiba grija si de aici incolo totul e ca intr-un roman de Agatha Christie in cautarea cititorului de a intelege de ce a facut bona acest gest.

Cantec lin e o carte care e foarte foarte bine scrisa, intr-un stil minimalist, cu fraze scurte, fara multe adjective realist si cititorul parcurge pas cu pas emotiile bonei, dar si ale mamei copiilor – o avocata careia i s-a bulversat viata dupa aparitia copiilor.

Ce e cu adevarat spectaculos la aceasta carte este felul in care reuseste sa faca o radiografie a stratificarii societatii, a felului cum reda raporturile de putere intre clasele sociale, dar mai ales frustrarile celor care trebuie sa se supuna.

Anul acesta a fost unul in care a fost multa lumina pe personajele bona, slujnica, fata in casa – Povestea Cameristei a minunatei Margaret Atwood a fost ecranizata si realizarea exceptionala a facut ca istoria de acolo sa ajunga la foarte multi oameni. Alias Grace – o poveste scrisa de aceeasi minunata doamna Margaret Atwood – a fost ecranizata de Netflix si eroina de acolo e tot o fata in casa.

Cantec Lin a aparut la Editura Pandora, iar eu mi-am promis ca am sa mai caut si alte scrieri ale, deja multi premiatei, doamne Leila Slimani.

Pentru mine, lectura acestei carti a fost organica; am trait o experienta pe care n-am mai intalnit-o la o carte. Am citit jumatate intr-o seara (cartea are 180 de pagini si se citeste f usor) si, ca sa scap de tensiunea pe care mi-o aducea tehnica de scriere a doamnei Slimani, de la un punct incolo, eram mai atenta la structura narativa, la ce proceduri tehnice foloseste autoarea. In noaptea respectiva am visat ca eram luata prizoniera de un personaj ca bona din carte:))

N-am mai continuat sa o citesc pret de o saptamana, ba chiar am mutat cartea in alta camera ca sa nu ma mai bantuie, dar cand am dus-o la bun sfarsit, am devenit super fanul doamnei Leila Slimani care a fost in vizita la Bucuresti. Pacat ca, la vremea respectiva, nu citisem cartea domniei sale.

(aici puteti citi un interviu cu minunata doamna Margaret Atwood pe care l-am facut cu ceva ani in urma)

Cum a convins Absolut Vodka un director de imagine cu record de Oscaruri sa devina regizor?

diverse

7 years ago

Cum a convins Absolut Vodka un director de imagine cu record de Oscaruri sa devina regizor?

Acum cateva saptamani Absolut a anuntat noua sa campanie de imagine A Better Tomorrow – un mesaj manifest dedicata incurajarii artistilor tineri care, prin munca lor, pot schimba lumea in mai bine.

Am scris si eu la momentul acestei lansari despre campanie si despre ceva ce mie mi s-a parut surprinzator, cooptarea lui Emmanuel Lubezki in aceasta campanie in calitate de regizor.

Intre timp am mai cercetat putin si … iata-ma cu cateva informatii destinate mai ales celor care iubesc filmele.

Lubezki este unul dintre cei mai respectati DOP din toate timpurile, are 8 nominalizari la Oscar si trei statuete castigate in ani consecutivi, un record neegalat de nimeni din domeniul sau.

Dar, desi a lucrat pentru filme ca Birman, Revenant, Gravity (cele 3 Oscaruri ale sale sunt pentru aceste titluri) si desi e DOP-ul pe care-l prefera regizori ca Mike Nichols, Tim Burton, Michael Mann, Joel si Ethan Coen si e un frecvent colaborator al legendarilor Terrence Malick, Alfonso Cuarón si Alejandro González Iñárritu, Emmanuel Libezki nu e chiar genul de persoana care isi doreste atentie.

Locuieste la Los Angeles cu sotia si cele doua fiice ale sale, are 53 de ani si e dintre oamenii din spatele camerelor pe care-l opreste lumea pe strada sa acorde autografe.

Alfonso Cuaron radea acum 2 ani de el spunand ca, odata cu cel de-al 3-lea Oscar al lui, traieste si cel mai mare cosmar: e in atentia lumii la nivel global.

Dupa al treilea Oscar, in camera verde, imediat dupa ce a primit statueta, un reporter l-a intrebat daca se va duce vreodata spre regie. A spus atunci ”Poate. Dar numai daca sunt sigur ca pot face lucrurile intr-un fel pe care nimeni altcineva nu le face”

Pentru ca ceea ce stiu americanii, dar mai putin noi (care nu avem cultura de a vorbi mult despre oamenii care se ocupa de partea tehnica in cinematografie), este ca Emmanuel Lubezki nu face decat proiectele in care crede 100%. Daca accepta el un film, inseamna ca poate sa faca ceva unic si mai inseamna o carte de vizita foarte buna pentru viitorii investitori in film. (s-a implicat de-a lungul timpului in productii independente pentru care s-a strans ban cu ban, dar si in productii uriase ca Revenant, criteriile fiind unele artistice. De la care de altfel n-a facut rabat, l-a tinut ore in sir in frig pe DiCaprio pentru cele mai bune cadre).

Deci de ce e Emmanuel Lubezki parte din proiectul Absolut – A Better Tomorrow?

Pentru ca e un proiect care seamana cu el, un proiect care vorbeste despre o lume in care oamenii sunt liberi sa iubeasca pe cine vor, toti oamenii si sexele sunt egale, oamenii sunt liberi sa se exprime, iar companiile sunt oneste si transparente.

In plus cred ca e foarte frumoasa extensia campaniei care pune lumina pe ideea ca toti oamenii au dreptul sa se exprime liber, creativ, indraznet si ne provoaca pe fiecare dintre noi cei care avem spatiul si locul potrivite sa dam o voce creativilor care nu sunt suficient reprezentati in mediul public.

De aceea, va prezint aici trei artisti pe care va recomand din inima sa-i urmariti.

Vanda Stefanescu, balerina si coregrafa, care a inceput sa dezvolte programe educative pentru copii, dar si pentru adulti, intru o mai buna intelegere a lumii dansului. A dansat pentru companii celebre din Germania sau Spania, dar si pentru importanti coregrafi romani. Acum creeaza pentru a-si spune povestile in felul ei si o face magic.

Lilian Caraus, coregraf din Moldova de dincolo de Prut a carui activitate e cunoscuta in mediile de specialitate in Romania si in multe alte tari europene. Acum cativa ani, Lilian a creat un dans in care imbina proiectiile multi media cu coregrafiile live, un proiect care a aparut pe piata cu mult inaintea altora la nivel international. Are o trupa de dansatori magici, sunt profesionisti si super disciplinati si sigur veti auzi din ce in ce mai mult de ei.

Corina Gramosteanu, scenograf si creator de costume cu lucrari in teatrul, opera si dansul romanesc (Alexandru Tocilescu, Alexandru Dabija, Gigi Caciuleanu, Andrei Serban) dar si pe marile scene de opera din lume alaturi de Silviu Purcarete si Helmut Stürmer. Cu putin noroc, in curand veti putea vedea la Bucuresti o parte din spectaculoasele costume pe care le-a creat pentru spectacole de opera din strainatate.

Promit sa scriu mai pe larg saptamanile viitoare despre fiecare dintre ei.

Pana atunci, iata cateva fotografii rare cu Emmanuel Lubezki din timpul filmarilor noul spot de imagine Absolut, dar si spotul propriu zis.

Un chef italian care a lucrat in restaurante cu stele Michelin face un live cooking show la VIP Lounge Cinema City Park Lake. Vrei sa vii?

diverse

7 years ago

Un chef italian care a lucrat in restaurante cu stele Michelin face un live cooking show la VIP Lounge Cinema City Park Lake. Vrei sa vii?

Daca iubiti filmele vazute in cinematograf si serile rafinate in familie, saptamana aceasta puteti avea parte de o experienta unica.

Acum mersul la cinematograf e parte dintr-un ritual care include o masa rafinata, o discutie sofisticata si o intalnire cu oameni foarte speciali.

Un super chef care a lucrat in restaurant cu 2 stele Michelin – Andrea Di Gangi– face un show culinar live pentru voi la Cinema City – VIP Lounge, la Park Lake, joi pe 23 noiembrie. Atunci vor rula filmele Crima din Orient Express sau Mame bune si nebune 2.

Stiu ca nu e nevoie de mai mult ca sa va conving sa veniti joi seara la acest super show, dar – pentru ca zilele trecute am avut privilegiul sa vorbesc cu Andrea Di Gangi – m-am gandit sa va prezint cate ceva din viata lui, o poveste care ar putea fi si ea un film, de vazut intr-o duminica seara in familie.

Andrea Di Gangi este unul dintre chefii pe care o sa va faca o mare placere sa-l intalniti.

Pentru el mancarea nu e o combinatie de ingrediente, ci o poveste. O calatorie prin viata si prin natura care implica istoria ficarui ingredient, cum au fost ele introduse in alimentatie de-a lungul anilor, cultura si educatia celor care au inceput sa le foloseasca.

S-a nascut intr-un sat de munte din Sicilia, o localitate veche de peste 2000 de ani unde s-a aflat Moara Imperiului Roman, localitate cu radacini adanci pentru bucataria italiana.

Parintii lui au fost apropiat de lume agastronomiei. Bunica lui Andrea a fost bucatareasa unei importante familii de aristocrati italieni, iar tatal lui a fost printre primii italieni care au avut curajul sa faca restaurante italiene in Germania. A deschis primul restaurant in anii 60, pentru ca un alt restaurant pe care l-a deschis in anii 70 sa fie considerant acum un muzeu al gastronomiei italiene.

Cu un asemenea istoric familial, Andrea a vrut sa se faca…. filosof, doar ca a plecat de acasa la 14 ani, la liceu la Palermo, si ca sa faca bani de buzunar s-a angajat intr-un restaurant. A fost remarcat de Maestro Francesco Paolo, un renumit chef din Palermo si, gratie lui, a prins si mai mult drag pentru aceasta meserie.

Talentul, experienta din familie, dar si gandirea lui foarte structurata si anticipativa au facut ca la 18 ani sa conduca unul dintre cele mai importante restaurante din Palermo si sa devina o curiozitate despre care se vorbea mult in lumea chef-ilor italieni.

Pentru ca e un spirit aventurier, pentru ca ii plac experientele, la 19 ani Andrea s-a mutat la Stockholm si a lucrat intr-un restaurant specializat in mancare asiatica, apoi in Germania intr-un restaurant cu doua stele Michelin si, undeva in calatoria sa prin lume, a ajuns in Romania.

S-a indragostit de o tanara din Onesti, s-a casatorit si a ramas aici.

Andrea crede ca in bucatarie cele mai grele lucruri sunt cele simple si este interesat de experienta pe care o ofera clientului. Spune ca la nivel international este un trend care destructureaza mancarea, iar clientului i se ofera ingredientele mixate intr-un anume fel pentru a-si prepara singur un dish.

Ce face el acum prin proiectul restaurantului VIP la Cinema City inseamna o experienta unica pentru cineva care isi doreste o seara speciala ( Andrea e in bucataria din Cinema City Park Lake, alaturi de 2 ajutoare, si pregateste tot ceea ce servesc clientii), dar inseamna si sa sadeasca seminte pentru o cultura gastronomica autentica.

Mergem la film si avem o seara incredibila pentru ca beneficiem de o cina pregatita de un faimos chef, dar si de un film pe care-l vedem in conditii de lux, pe scaune care par nave supersonice, care se transforma in canapele super confortabile si super sofisticate.

Pentru Andrea fiecare client care vine la VIP Cinema City inseamna o persoana careia vrea sa-i creeze amintiri culinare speciale. Are deja clienti care vin special pentru el serile la VIP Cinema City si si-a facut ceva prieteni printre clienti.

Acum ca stiti povestea lui Andrea Di Gangi, nu-i asa ca v-am facut curiosi sa-l vedeti intr-un live cooking show?

Joi, 23 noiembrie, gateste si… vorbeste la VIP Cinema City din Park Lake. Stiu ca o sa pregateasca ceva italian foarte foarte bun si ca… o sa ne dea reteta pentru acasa. O sa ne spuna cateva trucuri cum sa facem ca si preparatele noastre sa aiba gust de … stele Michelin.

Am sa fiu si eu joi seara alaturi de Andrea si promit ca-l intreb si despre ceva retete pe care sa le pregatim si noi acasa pentru Craciun:)

Intalnirea mea cu el a fost ca lectie de viata – mi-a povestit despre cum sa aleg ingrediente ca sa nu dauneze sanatatii, despre cum sa fac omleta sau salata de vinete mai gustoase si cum pot sa fac o pizza buna desi n-am cuptor care sa ajunga la 400 de grade si nu o pot face – ca la carte – in 7 minute.

O sa va povesteasca si voua joi seara, am eu grija sa-l intreb.

Vedem multe emisiuni cu chef-i famosi, ravnim sa putem sa gatim si noi ca in filme sau in reviste, joi seara putem trai o experienta demna de un film. Seara va fi intregita de vinurile Avincis, despre care va vom povesti lucruri foarte simpatice… sau ne vor ajuta sa vorbim mai cu spor si mai relaxat:)

Ne vedem la VIP Lounge -Cinema City Park Lake. Puteti cumpara bilete de aici.

„A FI vecin bun”- fonduri de 70.000 de lei destinate proiectelor comunitare.

diverse

7 years ago

„A FI vecin bun”- fonduri de 70.000 de lei destinate proiectelor comunitare.

Ne emotionam si ne mandrim cand citim despre comunitati din Romania care s-au autogospodarit, au avut idei creative care au ridicat social si economic localitati sau cartiere. Dam share pe facebook si zicem ”uite ca si la noi se poate” ca o dovada mobilizatoare ca si in comunitatea noastra ar putea fi mai bine, daca… ar lua cineva atitudine.

Dar luati atitudine?

Aveti vreo idee despre cum cartierul vostru ar putea fi mai frumos? Oamenii din vecinatatea voastra s–ar putea uni intr-o actiune care sa schimbe cu un milimetru lumea din lurul vostru?

Daca aveti, stiu ca gandul vostru prim este ” pai oricum n-avem bani ca sa facem sa prinda viata ideea”

Doar ca acum aveti!

AFI Europe România și Fundația Comunitară București lansează fondul pentru comunitate „A FI vecin bun” si pun la bataie fonduri de 70.000 de lei destinate proiectelor comunitare.

Ai putea fi unul dintre cei care schimba putin lumea inspre mai bine in niste zone care sunt incarcate de istorie: cartierele 13 Septembrie, Tudor Vladimirescu, Uranus, Rahova, Ferentari și zona adiacentă Parcului Carol.

Daca locuiesti in aceste cartiere si ai o idee care sa contribuie la revitalizarea urbana i la revigorarea spiritului de comunitate, daca sunteti ONG sau un grup de initiativa, inscrieti-va ideea pana pe 11 decembrie aici – www.afitechpark.ro/afivecinbun

Daca va intrebati de ce aceste cartiere sunt cele vizate spre ajutorare, raspunsul e simplu si foarte frumos. Cei care construiesc cel mai nou parc de afaceri in Bucuresti – AFI TECH PARK, mai exact compania AFI EUROPE ROMANIA isi doreste sa implice si comunitatea din vecinatate in a transform azona in ceva mai frumos, in a fi mai atenti la nevoile vecinilor.

Complexul care e construieste este un parc de business de 56.000 mp., un adevărat complex urban orientat către companiile de IT&C, cu spații verzi ample și o mulțime de facilități high-tech, specifice tuturor proiectelor AFI.

Aplicațiile din fondul „A FI vecin bun” pot fi proiecte care ajută locuri din zonele vizate să arate mai bine, să devină mai funcționale și să creeze mai multe facilități pentru comunitățile care locuiesc acolo. Mai mult, sunt binevenite propunerile de proiecte care stimulează și susțin viața socială a zonei într-un mod incluziv, cum ar fi: animarea spațiului public și aducerea comunității împreună în cartiere. Alte idei de proiecte pot fi cele care generează o creștere a calității vieții din comunitatea locală sau cele care implică în implementare cât mai mulți membri ai comunității din zonă.

Procesul de selecție se va realiza in doua etape:

Inscrieri si jurizare preliminara:

Proiectele se pot înscrie în perioada 8 noiembrie – 11 decembrie 2017

Top 5 proiecte si alegerea castigatorilor:

Cele mai bune cinci echipe vor fi invitate sa aplice proiectul insoțit de detalii complete, in perioada 17 ianuarie – 9 februarie 2018. Selectia proiectelor castigatoare va avea loc dupa notarea lor si interviuri cu membrii juriului, desfasurate in intervalul 12 – 28 februarie 2018.

Ulterior, castigatorii vor avea la dispozitie noua luni pentru implementarea proiectului.

Imi place mult acest proiect care implica comunitatea, de aceea m-am si alaturat lui. Ce voi face eu?? Dintre proiectele inscrise unul va beneficia de ajutor meu ca sa facem o prezentare cat mai atractiva pentru a convinge juriu sa acorde finantarea.

Va doresc succes, inspiratie si ganduri bune si frumoase pentru vecinii vostri din cartierele 13 Septembrie, Tudor Vladimirescu, Uranus, Rahova, Ferentari și zona adiacentă Parcului Carol.

Abia astept sa ne intalnim sa facem o super prezentare impreuna.

Gasiti mai multe detalii aici www.afitechpark.ro/afivecinbun.

Schizofrenia e o boala care poate afecta orice tanar. Sa fim informati, va rog!

diverse

7 years ago

Schizofrenia e o boala care poate afecta orice tanar. Sa fim informati, va rog!

In vremurile acestea in care suntem tot mai multi cei care ne concentram mai des pe mindfulness, pe meditatie si, in general, pe constientizarea gandurilor din mintea noastra cred ca e timpul sa vorbim si despre lucruri mai adanci si mai complicate pentru sanatatea noastra.

Sa vorbim despre o boala despre care ne temem sa vorbim. Pentru ca persoanele care sufera de aceasta boala o duc cu sine toata viata, pentru ca ii vedem pe acesti bolnavi doar in episoadele grave si atunci ajung uneori la stiri in contexte care sunt periculoase sau rusinoase.

Pe 10 octombrie a fost Ziua Mondiala a Sanatatii Mintale si au aparut la nivel international si mai multe articole despre cum functioneaza mintea noastra, cercetari despre lucruri nestiute inca despre mecanismele noastre de a accesa parti din creier si efectele functionarii incorecte ale acestor mecanisme.

Printre ele am gasit cateva articole despre schizofrenie si am fost surprinsa sa descopar ca e o boala care se instaleaza intre 15 si 35 de ani in special la barbati si ca atinge un numar foarte mare de oameni. La nivel global, aproximativ 1% din populatie sufera de schizofrenie si 3,7 milioane de pacienti sunt diagnosticati in Europa.

Ganditi-va de cate ori ati vazut la stiri informatii despre un aşa-zis ”nebun” care se afla intr-o situatie rusinoasa pe strada sau care a provocat alte incidente. Noi, ceilalti – care nu suntem afectati de aceasta boala cronica – nu-i ajutam deloc pe cei bolnavi. Nici societatea nu-i ajuta si asta e doar o alta forma prin care aratam ca suntem needucati si neinformati.

De asta scriu astazi acest articol, daca cititi pana la capat si aflati cateva lucruri in plus cum sa reactionati in fata unei astfel de persoane, cum sa-i sprijiniti moral rudele, cum sa ii indemnati pentru tratamente specifice, inseamna ca am facut inca un pas mic dar important in ceea ce inseamna educatia noastra, atentia si dezvoltarea empatiei.

Dupa ce cititi ce e mai jos, amintiti-va ca in saptamana 30 oct – 4 noiembrie la Radio Guerrilla puteti asculta marturisiri ale pacientilor cu schizofrenie si ale rudelor lor. E o ocazie rara, unica de a intelege lumea din jurul acestei boli si va recomand din inima sa ascultati saptamana aceasta matinalul de la Radio Guerrilla.

E important pentru fiecare dintre noi sa fim constienti ce inseamna, ce simt pacientii si cum putem ajuta. Si mai ales, sa intelegem ca schizofrenia este o afectiune cu care se poate trai normal cu doua conditii: vizite regulate la medic si urmarea cu strictete a tratamentului.

Ma gandeam ca schizofrenia e o boala a batranetii, ca dementa, dar ea este o boala – ale carei cauze nu sunt inca cunoscute – care se instaleaza in tinerete cand omul este in putere si cu mintea foarte activa.

Cum se manifesta schizofrenia?

Schizofrenia afecteaza modul in care o persoana gandeste, simte si actioneaza. De aceea, cand se afla intr-un episod acut, persoanele cu schizofrenie nu pot face diferenta intre real si imaginar. Exista 4 categorii de simptome prezente la pacientul cu schizofrenie, nu toate insemnand, insa ca pacientul este pierdut sau traieste puternice halucinații:

Idei delirante, halucinatii si tulburări de miscare
Aplatizare emoționala sau absenta manifestarilor emotionale, avolitie (lipsa motivației), diminuarea ritmului si fluxului vorbirii spontane; poate reflecta saracirea gandirii, diminuarea sau lipsa capacitatii de a simti placere, deficit de atentie, retragere sociala
Simptome afective- anxietatea (teama); care apare secundar halucinatiilor si/sau ideilor delirante. Pacientii pot avea si alte simptome afective (dispozitie depresiva) dar sunt de o intensitate scazuta si apar consecutiv episodului psihotic. (gasiti mai multe detalii pe schizofrenia.ro)

Se poate vindeca sau tine sub control aceasta boala?

Schizofrenia necesită tratament pe intreaga durata a vieţii pacientului.

In acest moment, nu exista medicament sau metoda prin care se poate vindeca total schizofrenia. Variantele actuale de tratament permit pacientului sa isi tina boala sub control si sa ii ofere astfel acestuia ocazia de a avea o viata normala, respectiv sa fie independent si sa isi poata desfasura activitatile zilnice. Este important insa ca tratamentul sa fie urmat cu regularitate. Tratamentul este atat medicamentos, cat si psihologic.

Cum puteti ajuta?

Orice modificare vizibila, nenaturala, a modului de a gandi si a comportamentului unei persoane reprezinta un motiv de ingrijorare. Atunci cand o persoana, mai ales de varsta relativ tanara, devine mai izolata, mai putin comunicativa, dezvolta un comportament mai “ciudat” si greu de inteles de catre cei din jur, atat persoana respectiva cat si familia acesteia trebuie sa ceara ajutorul si sfatul medicului. Daca aceste modificari sunt insotite de tulburari ale perceptiei, un consult psihiatric este indicat, aceste manifestari facand parte din tabloul unui episod psihotic.

Fiti empatici si nu puneti etichete, recomandati lecturi pe tema si incercati sa nu judecati persoana afectata sau rudele acesteia.

Primul contact cu medicul psihiatru, primul consult de psihiatrie sau prima internare la psihiatrie poate fi un eveniment stresant. ”In cazul pacientilor aflati la primul episod psihotic, atat acestia cat si familiile lor trec printr-o perioada extrem de dificila, in care le este foarte greu sa inteleaga si, mai ales, sa accepte situatia in care se afla un membru apropiat al familiei.”, ne spune Dr. Sorin Pletea, Șef al Secţiei Clinice de Psihiatrie numărul 14 din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, Bucureşti.

Compania farmaceutica Janssen Romania, in parteneriat cu Asociatia Aripi si Centrul pentru Inovare in Domeniul Medical- Inomedica au pornit aceasta campanie de informare despre schizofrenie, o afectiune care afecteaza 1% din populatia lumii, o boala cronica, pe care pacientul o poarta cu el toata viata.

Daca aveti pe cineva pe aproape care sufera de aceasta afectiune va rog sa îi spuneti sa asculte in aceasta saptamana matinalul Radio Guerrilla unde vor auzi conversatii cu pacienti, o dovadă a faptului ca un pacient diagnosticat cu schizofrenie se poate integra in societate daca ia tratamentul si este merge regulat la şedinţele de psihoterapie. E o initiativa unica si are mai multe mesaje dincolo de informare, e si despre incurajare, despre integrare si despre acceptare.

PACIENTII CU SCHIZOFRENIE POT DUCE O VIATA NORMALA ATATA TIMP CAT NU SUNT SINGURI SI BENEFICIAZA DE TRATAMENTUL POTRIVIT.

Dati-mi voie sa salut implicarea Nespresso in tot mai multe festivaluri de film –

diverse

7 years ago

Dati-mi voie sa salut implicarea Nespresso in tot mai multe festivaluri de film –

Nu stiu despre voi, dar eu in ciuda unui program cumplit de aglomerat, am vazut cateva filme aduse din Festivalul de film de la Cannes.

Neaparat, dar neaparat sa vedeti The Shape of Water, filmului lui Beniccio del Torro despre care am auzit numai lucruri minunate. A castigat Leul de aur, la Venetia. Vine in cinematografe la sfarsitul lui noiembrie.

Unul dintre filmele pe care le-am vazut a fost Rodin, o productie cat un muzeu despre viata si activitatea sculptorului, film facut la celebrarea a 100 de ani de la moartea lui Auguste Rodin. L-am vazut la Cinema Pro si i-am descoperit acolo pe prietenii mei de la Nespresso.

Stiam ca sunt partenerii Festivalului de film de la Cannes, unde au o multime de activitati care sprijina in mod real zona creativa din cinematografie. Exista, de exemplu, o cafenea pe o plaja, La Plage Nespresso, unde gastronomia cea mai fina e asortata cu cafeaua Nespresso cea mai rafinata si cu unii dintre cei mai eleganti dintre invitatii in festival.

Nu stiam insa ca traditia s-a mutat si la noi, adica reprezentantii din Romania s-au asociat cu festivalul care aduce in Bucuresti filmele de la Cannes.

Un festival ca Les Films de Cannes a Bucharest e greu de tinut (sunt filme rare care sunt scumpe, sunt Sali putine unde pot fi vizionate) si participarea sponsorilor traditionali pentru Cannes nu e doar un semn de incredere pentru echipa lui Cristian Mungiu, ci si o investitie in tinerii care vor sa faca cinema.

La Cinema Pro, uitandu-ma la tinerii din sala, mi-am adus aminte de vremurile in care aveam doar Dakino ca sursa de filme care sa ne ajute sa ne facem o cultura vizuala. Erau in sala atunci, la sfarsitul anilor 90, cam toti marii regizori de astazi. Erau studenti sau se gandeau sa dea la facultatea de film, sau abia ce se lasau inspirati de ideea ”ce frumos ar fi sa fac si eu asa ceva”…

Sigur ca astazi e mai usor pentru ca exista internetul si poti vedea aproape orice.

Dar fara asemenea festivaluri care – cel mai adesea – sunt realizate cu multi bani privati, tinerilor care vor sa faca o meserie legata de film le-ar fi mai greu sa-si faca nu doar o cultura cinematografica, cat mai ales contacte. Sunt super workshopuri, intalniri cu directori de casting, interviuri cu oamenii care au facut filmele si pe care ii poti aborda la sfarsit ca sa afli orice vrei tu.

M-am bucurat ca Nespresso e si aici, sincer. Pentru mine, am scris de multe ori, Nespresso e familie – ma trezesc in fiecare dimineata cu un Nespresso cu diverse arome si gusturi – dar dincolo de afinitatea mea pentru acest brand, faptul ca dupa TIFF (unde au fost parteneri), au decis sa investeasca o parte din bugetul lor ca sa sustina un festival de film care costa mult, ca sa investeasca in arta si in educatia unor tineri mi se pare minunat.

Si tocmai de asta scriu, pentru ca stiu ca e important si pentru ei sa vada ca noi, oamenii acre mergem la cinema, am remarcat ca sprijina industriile creative.

Sper sa-i vad si la anul la TIFF si din nou, la Film de Cannes a Bucarest.

Daydreaming – cum s-au intamplat lucrurile de pe un wishlist de acum 3 ani

diverse

7 years ago

Daydreaming – cum s-au intamplat lucrurile de pe un wishlist de acum 3 ani

Acum 3 ani scriam despre obiceiul meu ca, la oboseala, sa visez cu ochii deschisi la lucrurile care mi-ar aduce bucurie daca s-ar intampla.

Nu sunt genul care sa isi doreasca bani, case sau masini… Nu sunt cel mai bogat om din lume, nu pot sa-mi iau iahturi sau sa imi iau liber un an de zile si sa plec in jurul lumii prin hoteluri de lux (desi asta cred ca e realizabil si cu bani mai putini), dar am o viata decenta si fac lucrurile care-mi plac.

Eu imi doresc intalniri si experiente. Fapte care sa se transforme in amintiri.

Aseara mi-am dat seama ca, intr-un mod magic, nestiut de legile rationale, lista pe care o facusem acum 3 ani e indeplinita aproape complet… desi erau lucruri super complicate pe ea.

Imi doream sa-l vad pe Kevin Spacey. (Rezolvat. L-am vazut in Richard III-lea la Old Vic in Londra).

Imi doream ca minunatul coregraf sau dansator Akram Khan sa ajunga si la Bucuresti pentru ca si romanii sa-l descopere. L-am vazut in multe orase europene in turneu (sunt un fel de groupie), stiu cat de speciale si emotionante sunt show-urile companiei lor si imi doream atat de tare sa-i vada si romanii ca am zis ca muncesc un an de zile gratis la departamentul comunicare pt compania care-l aduce (s-a intamplat gratie JTI, am muncit doar pentru comunicarea show-ului nu mai mult, JTI au fost generosi cu mine:) ).

Imi mai doream “sa mi se ofere sansa sa o iau de la inceput. in orice. pentru ca sunt minunate inceputurile cu adrenalina lor.”

Si mi s-a intamplat asta de cateva ori in multe proiecte profesionale, ba chiar si in viata in astia trei ani. Desigur, a incepe ceva inseamna ca altceva s–a sfarsit si ma bucur ca am avut relaxarea sa nu pun presiune pe mine pentru niciunul dintre “sfarsituri”.

Imi doream sa o vad pe Juliette Binoche si scriam ”ea poate sa fie si pe o scena si eu in sala, la cativa metri distanta, mi-ar fi de ajuns ca sa-i simt energia”.

Am o relatie speciala cu filmul Blue al lui Kieslowski in care doamna Binoche detine rolul principal. (Multi ani am avut in dormitor afisul matrita al acestui film, un cadou nepretuit de la un prieten care stia cat de mult iubesc acest film.)

Se intampla sa o vad pe doamna Binoche la sfarsitul acestei saptamani!!! Desi m-am straduit sa-mi cumpar bilete prin orase europene pe vremea cand era in turneu cu spectacolul lui Akram Khan de dans (doamna Binoche are curaj si experimenteaza mult), se intampla sa o vad duminica la .. Institutul francez din Bucuresti la o intalnire cu presa si apoi luni in spectacolul care inchide Festivalul National de Teatru!!!

Si acum mi se pare imposibil si magic si…cum vreti, ca Juliette Binoche vine in Romania la sfarsitul acestei saptamani!!!

M-am uitat pe wishlistul respectiv, de acum 3 ani. Mai sunt acolo doua lucruri care sunt… pe cale sa se intample, sper… cele mai realizabile de fapt pentru ca realizarea lor tine de actiuni pe care trebuie sa le fac eu.

Sa tin in brate un Koala si/sau un ursulet panda

Sa imi petrec o vacanta in locul unde s-a filmat Lucia e il Sexo, un sat de pe o insula spaniola pustie, cu case care par create din lut. Insula e numeste Formentera.

In dimineata aceasta am cercetat cum pot ajunge acolo (prin Ibiza se ajunge) si mi-am luat bilete pentru primavara cand va fi cald, dar nu vor fi foarte multi turisti.

Wishlisturile noastre sunt un mélange straniu de karma, intamplarile sortii si actiunile pe care le facem.

Intamplarea cu doamna Binoche care vine la Bucuresti m-a facut sa ma gandesc asa: daca intamplarile sortii si-au facut magia in lista mea de dorinte, eu ce mai astept?!

Ceea ce va doresc si voua.

aaa, imi mai doresc sa vina candva la Bucuresti Kevin Spacey cu un spectacol… sa se bucure si romanii de el.

las asta aici si revin peste 3 ani:)

diverse

7 years ago

despre independenta

Zilele acestea, am povestit si pe facebook, am un program super incarcat. Imi incep ziua la o ora foarte mica -4-5 dimineata – si o inchei undeva in jurul orei 23, pe parcursul acestor multor ore scriu, fac interviuri (mai multe in aceeasi zi), vad spectacole de teatru din FNT, asist la repetitii pentru un spectacol de teatru care va va impresiona foarte tare la inceputul lui noiembrie, ajut la comunicarea unui film emotionant care va fi lansat tot in noiembrie, activitati care aduc cu ele si intalniri si stabiliri de contracte… si sunt multe alte lucruri pe care le fac in relatia de comunicare pentru artistii pentru care lucrez.

Plus munca pentru blog… cu toate administrativele adiacente.

In fiecare dimineata cand ma uit la to do list, mi se face frica: daca nu duc la capat tot ce trebuie sa fac si incurc niste oameni?!

Seara, in mod magic, constat ca am rezolvat o parte importanta din lucruri (uneori pe toate) si ca am resurse de energie si mai ales de bucurie ca sa fac altele pentru a doua zi.

Pe la inceputul lui octombrie eram atat de obosita ca ma dadeam jos din pat rostogolindu-ma, astazi desi vin dupa multe zile grele, ma trezesc zambind si gasesc resurse de energie sa fac o multime de lucruri. Unde e diferenta?

Cred ca diferenta e in libertatea de a face lucruri creative. De a face exact ceea ce-mi place.

Intr-un mod pe care nu mi-l pot explica, ma bucura foarte tare sa vad laboratorul muncii unui spectacol (teatru, muzica, chiar si film). In plus, desi in timpul unui interviu e un consum foarte mare (esti atent la multe detalii, intensitatea traseului intrebare raspuns e mare, plus ca interviul –uneori cu o persoana cu care n-ai vorbit prea multe – e o conversatie super indiscreta: intrebi lucruri pe care la o conversatie la prima intalnire/vedere nu le-ai rosti) , deci cum ziceam e un consum mare, cumva din energa si adrenalina de acolo, eu ma incarc foarte tare.

Sigur ca nu fac intotdeauna ceea ce-mi place, ca sunt multe lucruri administrative din activitatea mea in online care imi dau batai de cap si un oare care stress, dar…

ABSOLUT m-a invitat sa povestesc care a fost momentul in care am decis sa ma indrept catre industriile creative (eu venind din zona stiintelor exacte), sa visez la o lume mai deschisa, mai buna, o lume in care oamenii sunt liberi sa iubeasca pe cine vor, o lume in care toti oamenii si sexele sunt egale, oamenii sunt liberi sa se exprime.

Am avut norocul sa ma duca viata in directia asta si probabil ca perioada petrecuta la revista Tabu cu provocarile pe care mi le-a adus de a pune in spatiu public lucruri nevorbite, mi-au cizelat putin gandirea inspre libertate.

Dar decizia de a face ce-mi place, de a vorbi despre oamenii creativi care nu sunt foarte expusi publicului a venit … ascultandu-ma. Remarcand ca aceste lucruri imi dau energie si imi aduc bucurie, ca e nepretuita emotia unei intalniri cu un om care e ”iesit din randul lumii” pentru ca gandeste diferit.

Oamenii normali fac lucruri normale, oamenii ”diferiti” – care ies din randul stabilit de gura lumii – schimba lumea. In bine sau in rau, dar asta depinde de fiecare.

Spre norocul meu, habar nu am de unde, felul meu de a fi este spre independenta. Nu-mi pasa ce zice lumea (nici despre mine, nici despre altii), mi se pare o pierdere de vreme sa ascult judecatile categorice ale unora despre oameni, accept autoritatea (ierarhia superioara) doar daca vine de la cineva a carui competenta o recunosc.

Prietenii mei spun ca sunt norocoasa ca m-am nascut cu doza aceasta de a nu-mi pasa de gura lumii, dar eu cred ca fiecare o are pe dinauntru, doar ca nu a invatat sa o acceseze:)

Si daca eu pot trai fericita asta, cred ca mai sunt si alti oameni care o pot face. Poate ca e nevoie de curaj sa iti urmezi calea impotriva a ceea ce cred altii despre drumul tau, dar curajul acesta e in noi. Trebuie doar sa ne ascultam si sa vedem ce ne face cu adevarat placere, care e sursa de energie care ne poate urni in zilele in care nu mai putem de oboseala 🙂

Asa ca, la fel ca in campania pe care o lanseaza ABSOLUT la nivel international in aceste zile va doresc sa aveti un … ‘Tonight’ – momentul Absolut de inspiratie, momentul in care luam actiune, momentul in care schimbam ce va fi “maine”.

E foarte frumoasa campania globala ABSOLUT, cu un spot regizat de mexicanul care a filmat si Revenant, Gravity, BIRDMAN, dar si bucuria de film Children of Men a lui Cuaron, despre o lume mai buna. Emmanuel ‘Chivo’ Lubezki il cheama.

Si eu ca si simpaticii din spatele brandului ABSOLUT, cred ca toti oamenii au dreptul sa se exprime liber, creativ, indraznet si imi doresc sa dam o voce creativilor care nu sunt suficient reprezentati in mediul public.

Vom lucra deci la asta, in saptamanile viitoare.

Sa va uitati la filmul campaniei Absolut One Night – despre momentul in care realizezi ca poti sa traiesti liber, sa faci ceea ce simti, iar lumea din jurul tau sa devina mai buna doar pentru ca nu mai esti preocupat sa-i judeci pe altii pentru drumul lor. (cover foto e tot din video)

Despre rigoare, disciplina, profesionalism si Stefani Germanotta cu romanul care a lucrat pentru Lady Gaga

reportaj & story

7 years ago

Despre rigoare, disciplina, profesionalism si Stefani Germanotta cu romanul care a lucrat pentru Lady Gaga

De la sfarsitul lui septembrie, pe Netflix e disponibil documentarul Five Food Two – Lady Gaga. Pentru multi dintre cei care nu apreciau artistul Lady Gaga, ma includ aici cu varf si indesat, acest documentar este o sansa foarte mare de a vedea ce om misto e in realitate Stefani Germanotta.

Sigur ca e un documentar produs si realizat de echipa ei, deci au controlat informatiile ca sa iasa cel mai frumos portret dar, chiar si asa, daca te uiti cu atentie la reactiile ei, la selectia oamenilor din echipa, la relatia cu parintii si bunica ei, cu managerul – Sonja Durham- care era sub tratament pentru ca fusese diagnosticata cu cancer la momentul filmarilor intelegi ca e o femeie sensibila si foarte atasata de oamenii pe care-i are aproape.

(Sonja Durham a decedat la inceputul acestui an, iar zilele trecute Gaga i-a adus un omagiu super emotionant pentru ca ar fi fost ziua ei de nastere)

Ca o completare a portretului de pe Netflix, am vorbit cu romanul care in 2012 a lucrat pentru turneul Lady Gaga – Born This Way Ball.

Alin Lobodă are 36 de ani si lucreaza in cadrul unei multinationale, dar inainte de asta a lucrat ca specialist in efecte pirotehnice pentru artisti romani, cat si pentru spectacole de teatru, dar si la nivel international pentru artisti aflati in turneu in tarile vecine: Metallica, Iron Maiden, Rammstein, Guns n’ Roses, Kiss etc.

„In sistemul international pentru profesionistii dedicati industriei divertismentului exista patforme registru cu oameni din diferite domenii: tehnicieni de lumini, tehnicieni de sunet, tehnicieni video, tehnicieni care construiesc scena (riggers), dar si meserii nisate dar necesare in timpul unui turneu – bucatar, florist etc. Ca sa apari pe o asemenea platforma de unde esti recrutat pentru job-uri iti trebuie recomandare si un CV care sa arate ca ai facut meseria pentru care aplici. Esti verificat in detaliu si trebuie sa dovedesti in multe feluri ca esti omul din CV, ca ai facut lucrurile trecute acolo. In platforma se lucreaza pe call-uri, odata ce bifezi ca esti activ si te solicita cineva pentru un job, ai voie sa refuzi trei cereri. Dupa al treilea refuz, esti dezactivat si treci iar printr-un proces de verificare ca sa arati ca te-ai reapucat de munca pana esti aprobat din nou.

Eu inca sunt acolo, dar sunt inactiv. Sunt ca si cum ar fi „in rezerva”, la armata.”, explica Alin procedura prin care a ajuns sa lucreze pentru asemenea proiecte.

„In 2012 am fost solicitat pentru efecte pirotehnice pentru show-urile din Sofia si Bucuresti ale turneului Lady Gaga – Born This Way Ball. Am primit efectele pirotehnice cu o luna inainte de showuri. Ei nu calatoresc cu asemenea echipamente, ci le trimit inainte contactelor locale din fiecare tara care trebuie sa aiba grija sa le aduca la locul evenimentului si sa le predea echipei, dar si sa obtina toate aprobarile – politie, pompieri, salvare etc. Conform contractului, am mers in Bulgaria cu o saptamana inainte de show-ul propriu zis pentru a participa la toate pregatirile pentru turneul european.”

Conceptul pentru Born This Way Ball a fost un mix intre simboluri Disney, cultura pop, mesaje despre egalitatea de sex, toate adunate in “Geneza Regatului Faimei”, o constructie muzicala ca o opera punk – pop- rock cu influente electro. Scena a fost formata dintr-un castel urias, dar si un catwalk care ingradea o parte din zona din fata scenei, destinata fanilor foarte devotati (cei care veneau la concerte costumati sau aveau mesaje speciale pentru artista). Pentru accesul in acest “Little Monsters Pit” nu s-a platit un pret suplimentar, selectia facandu-se la fata locului de catre membrii echipei Lady Gaga.

”Am vazut cum se facea selectia si cat de misto erau reactiile copiilor / fanilor cand erau alesi. Stiu ca se filmau lucrurile astea, dar habar nu am daca apar pe undeva”, spune Alin.

Chiar daca nu au fost comunicate oficial cifre exacte, pentru partea asiatica a turneului s-a vorbit ca despre cea mai mare scena construita vreodata pentru un turneu al unui artist. Scena a fost usor modificata pentru Europa, date fiind locurile in care concertul urma sa se desfasoare.

Reformatarea tehnica s-a facut intr-o sala polivalenta din Sofia – Armeec Arena – cand, timp de doua saptamani, intregul staff a trecut pas cu pas prin fiecare moment al show-ului, reasezandu-l pentru noile dimensiuni.

“Mai intai s-au ocupat de scena pentru a seta detalii de timing si organizare. In prima saptamana au montat si demontat scena de trei ori! Mi s-a parut incredibil, stiam ca se fac asemenea lucruri, dar nu mai vazusem niciodata pentru ca atunci cand ajung artistii cu show-urile la noi, tehnicienii lor sunt deja rodati cu partea de montare – demontare.

Acum lucrau in bucataria interna. Cronometrau cat le lua sa monteze fiecare dintre parti, faceau mici retusuri la décor care avea o alta vizibilitate pentru ca era expus altfel. Stabileau oamenii responsabili pentru fiecare segment de scena, asezau totul pe culori, stiau in ce TIR vor fi urcate, in ce ordine vin TIR-urile la incarcat/descarcat. Au facut asta de trei ori – au montat si demontat o scena uriasa, au notat greseli si au reparat ce nu le iesea in timp – pentru a fi siguri ca atunci cand pleaca in turneu totul este perfect setat si stiu exact in cat timp pot face fiecare operatiune. In saptamana doi au repetat cu artistii (Stefani- Gaga, dansatorii, trupa) si au reasezat luminile, efectele video etc”, isi aminteste Alin. S-a repetat o saptamana cu artistii, prima saptamana a fost doar pentru set-up si set-down.

Aproape 150 de oameni au mers in sala polivalenta Armeec Arena din Sofia si au petrecut acolo pana la 12 ore zilnic, respectand niste reguli foarte stricte.

“La ora 9 aveam call-ul, trebuia sa fim toti prezenti in sala, indiferent ce se repeta in ziua respectiva. Nu exista artist, muzician, tehnician care sa nu fie prezent la ora 9 in sala, nu intarzia nimeni, totul era ceas.

Erau destul de multe momente moarte – se reaseza coregrafia si cand dansatorii se odihneau, se mai setau luminile – dar nu pleca nimeni din sala.

Nu aveai voie sa scoti telefonul, nici macar ca sa te uiti la el. Daca trebuia sa vorbesti, ieseai afara, se inchideau usile la sala. Exista paza bulgara suplinita de paza lor si erau foarte stricti: foloseai telefonul in sala, veneau la tine, ti-l luau si-l puneau intr-o punga neagra, il sigilau si spuneau „il iei diseara cand pleci”.

Exista o pauza de masa de maximum 2 ore, dar uneori chiar si Lady Gaga cerea sa manance pe scena, alaturi de artisti, alteori mergea intr-o curte interioara doar ca sa mai vada putin lumina zilei in timpul mesei pentru ca se repeta pana seara.”

Dar dincolo de rigoarea de armata a orarului si a muncii efective, ceea ce l-a impresionat foarte mult pe Alin Loboda a fost constiinta faptului ca fiecare e foarte bun la ceea ce face, deci e respectat pentru munca lui, fara orgolii si fara discutii.

“Era un singur lider in sala: Mo Morrison. El era regizorul care dadea indicatiile tehnice despre lumina, scena, coregrafii, urmarind sa fie respectate lucrurile din brief-ul initial. El era Dumnezeul, cand vorbea nu mai comenta nimeni.”

Lady Gaga si Mo Morisson

(Morrison avea la vremea respectiva 59 de ani si mai lucrase la turneele mondiale pentru Michael Jackson, Grateful Dead, The Rolling Stones, Prince, dar si pentru diferite show-uri americane ale unor artisti ca Britney Spears, Justin Timberlake, Barbra Streisand, Paul McCartney sau KISS. Doi ani mai tarziu de la momentul Born this way ball, in aprilie 2014, Mo Morrison a incetat din viata.)

„Nu exista diferentiere, nu exista ego. Regizorul ii spunea inclusiv ei – „Stefani, vezi ca iesi din formatie, vezi ca nu te-ai centrat cu dansatorii.” Scurt, eficient si toata lumea asculta. Daca ii zicea sa stea 5 min in picioare intr-un anume loc pana faceau lumina, nu se misca din locul acela. Nu punea pe altcineva „hai, stai tu in locul meu”. Pentru ca faceau totul la detaliu, pe inaltimea ei.

Stiam ca sunt asa, dar sa vad real atat de multa disciplina a fost incredibil. Gaga nu a marait, nu a protestat la nimic. Se vedea ca nici macar nu gandea ca s-ar putea sustrage de la vreo munca, de la a nu fi egala cu toti cei de pe scena.”

Pentru Alin, care are si experienta artistilor romani – uneori mai relaxati la repetitii, alteori mai orgoliosi sau mai cu pareri tehnice -, aceasta a fost una dintre cele mai impresionante lectii.

„Sunt convins ca atunci cand a facut conceptul show-ului, Lady Gaga – Stefani a avut pareri, a spus lucruri, dar la implementare a executat tot ce au pus-o altii sa faca, fara sa se protejeze vreo secunda de oboseala sau orice alt disconfort.

E vorba de respectul muncii lor, mentalitatea lor e diferita. Artistul intelege care e treaba lui: trebuie sa cant bine, sa dansez bine, sa dau bine pe scena. Deci sa-i lasam pe oamenii care stiu cu lumina, cu sunetul sa-si faca treaba ca sa-mi fie mie bine cand imi fac treaba.”

Alin crede ca in Romania nu se vor intampla prea curand repetitii de o asemenea amploare si rigurozitate, din doua motive: artistii nostri sunt prea orgoliosi si nu-i lasa pe cei din echipa tehnica sa faca lucrurile cum cred ei ca e cel mai bine, dar si pentru ca nu au asemenea bugete de productie.

“A fost foarte scump sa tii aproape 150 de oameni la Sofia – cazare, mancare, transport – timp de doua saptamani ca sa pregateasca show-ul, iar toata investitia a apartinut echipei Lady Gaga, nu a fost a sponsorului sau a promoterului local. In acest show, efectul pirotehnic pe care-l aveam in grija era super simplu: tragea la un moment dat cu un pistol. Parea ca loveste un lacat, care era actionat mecanic si deschidea poarta castelului. Asta era tot. Si pentru asta eram 3 oameni, doi ai lor – adusi din America- si eu, contactul local. Despre asta vorbim cand spun ca respectau specialistii si pe fiecare om cu specialitatea si munca lui”, spune Alin. .

Conform cifrelor oficiale anuntate de Live Nation (compania care a produs show-ul Born This Way Ball), turneul a avut incasari de 183.9 milioane de dolari, cu spectacole in 98 de orase, 33 fiind doar in Europa. In aceasta suma sunt incluse si merchandise-ul, dar si produsele auxiliare care au fost create in legatura cu turneul – un joc pe computer si o linie de cosmetice impreuna cu compania MAC.

Aici puteti vedea un timelapse cu montarea demontarea scenei…

Aici o spectaculoasa prezentare a elementelor scenei

Pe Alin il mai gasiti, in fiecare toamna, la Festivalul Whisky-ului, un eveniment dedicat iubitorilor de whisky pe care–l organizeaza anual. Detalii despre acest eveniment aici.

Cum am inceput sa detin item-uri de lux, fara sa dau milioane

moda

7 years ago

Cum am inceput sa detin item-uri de lux, fara sa dau milioane

Acum vreo 10 ani, in revista la care lucram – Tabu- am publicat un articol despre oamenii care se imbraca cu personalitate, care au garderobe spectaculoase desi nu sunt foarte bogati si nici nu au job-uri cu salarii uriase.

Nu mai stiu cum le chema pe fetele care au aparut in acel articol, dar stiu cum aratau: sofisticate, diferite de orice vedeam pe strada, parca scoase din revistele de afara:)

Toate aveau acelasi secret: urmareau pe site-uri de specialitate reducerile masive, aveau cuvinte si expresii cheie dupa care primeau informatii direct in mail.

Nu cumparau in fiecare zi, uneori erau saptamani sau luni in care nu-si cumparau nimic, dar fiecare achizie era o piesa importanta din garderoba – designer, croiala, culoare – la un pret minuscul.

Imi aduc aminte de o pereche de pantaloni Comme des Garcons pe care o tanara domnisoara platise 10 euro!!!!

Filosofia lor era despre rabdare, despre a nu achzitiona impulsiv si despre a avea o imagine clara a structurii unei garderobe eficiente.

Inspirata de acel articol, pe care nu l-am scris eu (doar l-am editat si aprobat, pentru ca eram redactorul sef) , am invatat pas cu pas cum sa-mi construiesc o garderoba simpatica, structura garderobei pe sezoane si mai ales cum sa fac investitii pe termen lung.

Astazi primesc newslettere de la multe site-uri care sunt curatori de obiecte de designer si, pur si simplu, urmaresc reducerile. Asa se face ca ma mandresc cu un sacou Margiela sau cu mai multe perechi de pantaloni Comme des Garcons (ca sa dau doar doua branduri), piese pe care le port de cativa ani si care sunt mereu remarcate pentru ca sunt diferite.

Sigur achiziitiile mele nu sunt ostentative, pentru ca nici eu nu sunt o persoana show off si nu spun niciodata ce branduri port, chiar daca cineva imi complimenteaza o haina. Mi se pare ca e parte din bun simt si politete sa fii discret cu brandurile pe care le porti. In plus, cred ca ar trebui sa ne imbracam pentru noi, nu pentru validarea celorlalti. Dar asta tine de personalitatea fiecaruia.

Iata cateva reguli pentru o garderoba smart, asa cum sunt ele descrise de Dominique Loreau in cartea Arta simplitatii:

7 tinute de exterior (sacouri, impermeabil, mantou etc)

7 pulovere, tricouri, camasi

7 pantaloni, jeans, fuste, rochii

7 perechi de incaltaminte ( ghete, botine, pantofi cu toc, sandale, pantofi de interior si mocasini)

Cateva accesorii(sal din Casmir, fulare, curele, palarii, manusi)

Lenjeria intima, pijamalele si prosoapele ar trebui sa constituie un lot separat, dar la fel de minutios si de bine gandit ca restul. Atentia la aceste mici detalii arata ca sunteti riguroasa, chibzuita si feminina.

In plus, va veti putea permite achizitii mai valoroase pe care le veti putea folosi pentru mai multe sezoane.

Si asa ca un bonus, sa stiti ca zilele astea daca dati un search la eMAG pe rochii de seara o sa aveti cateva surprize interesante la diferite produse care ar putea fi o investitie foarte buna. Am facut eu asta, pentru ca urmaresc o achizitie in aceasta directie, si am gasit peste 700 de rezultate, multe foarte interesante. Le puteti gasi aici.

De saptamana viitoare va intalniti (si) cu mine in Qreator by IQOS

diverse

7 years ago

De saptamana viitoare va intalniti (si) cu mine in Qreator by IQOS

De cateva zile s-a redeschis casa Oromolu, una dintre cele mai frumoase vile din Bucuresti si s-a deschis cu un proiect din care sunt bucuroasa ca fac parte.

Am apreciat si voi sustine mereu multinationalele care ajuta societatea noastra prin proiecte in care statul nu da bani sau nu are de unde sa dea bani.

Asa e si Qreator by IQOS, un proiect care sustine industriile creative si care ofera un spatiu pentru artisti de toate genurile ca sa poata sa-si desfasoare activitatea sau macar sa-si valideze niste proiecte.

Despre ce e vorba?

Daca esti tanar muzician si n-ai bani sa-ti inregistrezi cantecul cu care ai putea sa dai lovitura la radiouri, iti rezervi pentru cateva ore camera de muzica din Qreator, e cineva cu tine care te ajuta sa folosesti tehnologia de ultima ora si … hopa! ti-ai facut treaba.

Bine, poti sa soliciti sa inchiriezi – de fapt, doar sa rezervi, pt ca nu platesti nimic – camera de muzica si pentru un mini concert pentru prietenii si fanii tai.

Daca esti tanar dansator sau coregraf, stii cat de greu e sa gasesti o sala de repetitii profesionista, cu perete, cu oglinzi si cu vestiare si tot ce mai ai nevoie. E bine sa stii ca poti sa inchiriezi studioul de dans cu o simpla programare.

Camera e construita in asa fel incat se poate transforma din studio de dans intr-un mini cinematograf, pregatit pentru discutii interesante 🙂 (prevad ca va veti intalni des cu mine, ca spectator, in camera asta)

Daca ai nevoie de un mini studio foto cu fundaluri si lumini de specialitate, fa-ti o rezervare, ia-ti aparatul foto si vino la Qreator. Ori poti utiliza tot echipamentul existent aici.

Si chiar daca nu te incadrezi in aceste categorii, dar vrei sa fii conectat la cei mai cool oameni din industriile creative, vrei sa citesti reviste care ajung rar in Romania, vrei sa te lasi inspirat de artisti care participa la sesiuni de Q&A sau sa urmezi un curs gratuit sau un workshop pe care-l tine cineva in Qreator, tot ce trebuie sa faci e sa intri in vila din Bulevardul Aviatorilor 8A si sa te lasi purtat de cea mai noua tehnologie, de inovatiile cele mai spectaculoase si… de spiritul creativ al oamenilor de acolo. Care sunt in vizita sau… cu treaba creativa in casa.

E un bar intr-o zona de re-energizare, unde gasesti super cafea si bauturi care sa-ti aduca un plus de energie, mai este si o camera de relaxare, una a super tehnologiei si o alta care se poate transforma oricand intr-un meeting room super cool.

Qreator by IQOS este un proiect Philip Morris care isi propune sa sustina industriile creative, creativitatea si inovatia aflandu-se in ADN-ul IQOS. Exista si o camera a tutunului unde puteti afla cum, pornind de la istoria tutunului, IQOS reinventeaza ritualul asociat acestuia printr-un mecanism care schimba totul: incalzire, fara foc, fara fum si fara scrum. In aceasta camera puteti afla cum, prin inovatie, IQOS revoluţioneaza o industrie si reinterpreteaza traditia.

Evident exista un site special al locului qreator.ro unde aflati toate activitatile si puteti sa va auto invitati pentru proiectele voastre.

Cum ziceam, voi fi si eu prezenta in QREATOR destul de des. Pentru ca este un loc care se adreseaza industriilor creative m-am gandit sa sprijin si eu tinerii artisti, din orice zona vin ei, cu ce stiu eu mai bine: branding, marketing si ceva tehnici de scris/ interviuri.

Pentru inceput, voi fi prezenta in casa in ziua de luni de 2 ori pe luna – in octombrie pe 2 si pe 16 – si voi ajuta cu sfaturi de branding sau de marketing pe oricine ma intreaba. Ca sa fim organizati, o intalnire poate dura maximum 2 ore si va puteti programa la cristina.bazavan la gmail.com. Voi fi in casa intre 11.00 si 16.00 pe 2 octombrie. (pentru 16 octombrie am sa revin cu o noua postare.)

Sper sa nu considerati aroganta faptul ca mi se pare ca stiu mai multe decat altii si ca as putea preda lectii, voi fi in casa QREATOR ca sa-i ajut pe cei care nu au resurse financiare pentru a plati companii specializate (sau pe mine :)) ca sa-si ordoneze imaginea de artist sau sa-si faca blogul/ site-ul mai bun. Aceasta este intentia mea.

Pana atunci, daca vreti sa vedeti casa, pot organiza sambata de la ora 11 o vizita privata cu 10 persoane. Daca doriti sa va prezint casa si sa bem o cafea sambata, 30 septembrie, dimineata, lasati un comentariu mai jos. Multumesc.

Un proiect inspirat de Qreator by IQOS.

robert-redford-jane-fonda-our-souls-at-night

Suflete in noapte – pana vedeti filmul cu Jane Fonda si Robert Redford, cititi cartea, e in librarii!

carti simpa

7 years ago

Suflete in noapte – pana vedeti filmul cu Jane Fonda si Robert Redford, cititi cartea, e in librarii!

Pentru week end=ul acesta am o recomandare pentru voi. Luati-va cartea Suflete in noapte (Kent Haruf) si cititi-o in parc, la soare. Sau pe o terasa, sau chiar si acasa cu un ceai aromat alaturi.
E o carte ca o imbratisare.

E povestea a doi oameni aflati la varsta a treia spre a patra, dintr-un orasel de campie din America, care au ramas singuri. Fiecaruia i-a murit partenerul cu care a fost casatorit (sotul, respectiv sotia) si decid – la initiativa doamnei – sa-si petreaca serile impreuna. Sa stea in pat si sa vorbeasca pentru a alunga singuratatea.

Suflete in noapte e o poveste emotionanta despre bilantul vietii, dar si o tandra poveste de dragoste.

Si e scrisa absolut minunat de domnul Kent Haruf, scrisa intr-un mod minimalist, barbatesc, fara multe adjective, mai degraba pe actiuni decat pe descrieri. De altfel, e o carte construita din dialoguri, ca un scenariu de film sau ca o piesa de teatru.

Sper sa fie si la noi o piesa de teatru dupa aceasta carte, film vom avea cu totii pe Netflix cu legendarii Jane Fonda si Robert Redford. Sa cititi cartea, va rog.

Suflete in noapte de Kent Haruf a aparut la editura Pandora M si poate fi gasita in librariile din toata tara.

Ce invatam din cazul inspectoarei scolare photoshopate pana la plastic?!

personal

7 years ago

Ce invatam din cazul inspectoarei scolare photoshopate pana la plastic?!

Cred ca e o mare drama in mintea si in sufletul doamnei (fost) inspector scolar din Arad care se photoshopa excesiv pentru a posta poze pe facebook. Numai ca dansa nu e singura, e doar varful de lance – printr-un context care i-a asigurat expunerea excesiva – al unui fenomen foarte prezent in Romania.

(sigur ca e grav ca dansa lucreaza cu copii, adica e un model pentru copii, sigur ca e si mai grav ca a ajuns inspector scolar fara sa dea un concurs, numita politic… dar problema e mai larga cred si te atinge si pe tine, draga doamna care citesti acum si esti gata sa o condamni pe doamna invatatoare)

Dorinta de a fi altceva decat esti spune multe despre tine. Stiu ca nu ni se mai pare astazi ceva special sau anormal pentru ca sunt zeci de filtre de prelucrat fotografiile, pentru ca make-up-ul romancelor e ca o masca pe care s-a pus un teanc de zugraveala, pentru ca doamnele care-si permit financiar se opereaza ca sa se incadreze in “standard” – orice ar insemna standard-ul la buze, fund, sani, talie, pometi, nas, sprancene etc.

Dar dorinta de a fi in spatiul virtual altceva decat esti in viata reala implica niste difunctionalitati: oamenii din jurul tau stiu cum arati, deci stiu ca-i minti, deci te judeca si mai mult. Prin urmare nu parerea lor conteaza pentru tine, conteaza parerea celor multi care nu te stiu. Si de ce ti-ar pasa de parerea unor oameni pe care nu-i vei intalni niciodata?!

Cata nemultumire trebuie sa fie in sufletul tau, oricare ai fi tu, daca iti aplici filtre la fotografii sa fii alta persoana?! Nu ar fi mai util sa lucrezi cu tine si sa te accepti?!

Nu stiu daca exista statistici in Romania despre uzul aplicatiilor care “transforma”, dar la o privire – superficiala desigur – mai mult de jumatate din oamenii care isi posteaza fotografii pe facebook/Instagram mint cu imaginea lor.

Probabil ca si tu, cea care citesti acum, ai aplicat macar o data un filtru dubios de make-up ca sa pui o poza mai “glossy” cu tine in spatiul public. Asa ca in loc sa dai cu piatra in doamna invatatoare, fosta inspector scolar pentru o saptamana, gandeste-te ce nesigurante si nemultumiri din viata ta te fac sa vrei sa fii alta in social media.

Si cum ai putea sa-ti rezolvi problema asta pentru ca, sa nu ne ascundem, ai o problema. Nu te accepti asa cum esti, oricum ai da-o, oricat ai zice ca e despre umor, poveste, mai glam sau mai cu vino-ncoace.

Eu nu am nicio aplicatie din aceasta care te machiaza, care iti pune gene si sprancene, care iti subtiaza fata si picioarele – sau ce mai fac ele…

Bine, nu-mi fac – deloc – selfie-uri (un domn mi-a zis ca oricum sunt urata, de asta nu-mi fac:) ) si cand sunt intr-o fotografie de grup, nu cer fotografului sa aleg ipostaza in care mi se pare mie ca sunt cel mai bine.

Nu cer fotografiile nici cand ma duc la o sedinta foto pentru un interviu (mi se mai intampla si din astea, rar, dar mi se intampla:) ). Cred ca daca am acceptat proiectul – interviul si fotograful – am agreat ca oamenii nu imi vor face rau, prin urmare e treaba lor cum isi construiesc materialul.

Nu ma machiez mult. Si cu exceptia fotografiilor profesioniste (sedinte foto specializate) nu folosesc make-up corector/transformator. La respectivele sedinte foto, ii las pe oamenii responsabili sa faca ce le trebuie, nu comentez… (rad mereu si spun, “atata timp cat nu trebuie sa pozez goala, suntem ok”)

P.S. Dupa transformarea photoshopata a doamnei invatatoare as spune ca zona preferintelor culturale ale domniei sale este undeva intre telenovelele turcesti si duduia Kardashian. Gandeste-te ce spun despre tine transformarile false ale tale din social media. Si mai ales, gandeste-te ce ai putea sa inveti din intamplarea asta trista.

P.P. S. Asta-s eu… am inteles de multa vreme ca nu voi fi incadrata la frumusetile secolului si m-am acceptat cum sunt.

Juliette Binoche in spectacol la Bucuresti in Festivalul National de Teatru

diverse

7 years ago

Juliette Binoche in spectacol la Bucuresti in Festivalul National de Teatru

In viata asta mi-am dorit ca niste artisti mari sa vina la Bucuresti ca sa se bucure cat mai multa lume de ei.
Printre ei, Akram Khan (rezolvat), Sylvie Guillem (rezolvat), Kevin Spacey (mai fac incantatii) si Juliette Binoche (!!!! pe care o vedem curand).

Juliette Binoche va fi prezenta pe 30 octombrie la teatrul National din Bucuresti, cu un spectacol invitat care incheie editia 2017 a Festivalului National de Teatru.

Să trăieşti orice ar fi (Barbara) / Vaille Que Vivre (Barbara) – e vorba de un spectacol pe versurile si muzica artistei care se numeste Barbara.

nu stiu daca spectacolul acesta o sa lase urme in mintea sau sufletul nostru, dar stiu ca Binoche e un artist care a incercat mult si a experimentat foarte mult.

pentru mine, ea e Blue – chipul dat de Kieslowski libertatii in trilogia sa, Trei culori.

bine, Binoche mai este Clamile Claudel (din filmul cu acelasi nume) sau Maria din Clouds of Sils Maria … si sunt sigura ca pentru fiecare cititor, ea e un alt personaj care l-a impresionat

si pentru ca tot vorbim de a experimenta, printr-un cerc al soartei si al intamplarii, artistii pe care-i plac eu si sunt din zone f f diferite – Binoche si Khan – s-au intalnit acum cativa ani intr-un spectacol de dans despre iubire. In-I.

Binoche care nu mai dansase niciodata a invatat sa danseze de la Akram Khan. aici un fragment din spectacol.

sper sa ne vedem cat mai multi in Sala Studio la National pe 30 octombrie.

despre iubirea mea pentru Binoche am scris de multe ori , o parte din articole le gasiti aici

(INTERVIU) Andrei Serban “Inca ma simt ca un cavaler medieval gata sa scoata sabia!” – #DupaAni –

interviuri

7 years ago

(INTERVIU) Andrei Serban “Inca ma simt ca un cavaler medieval gata sa scoata sabia!” – #DupaAni –

In urma cu 11 ani am realizat un prim interviu cu Andrei Serban pentru revista Tabu. Citisem biografia domniei sale, O biografie – aparuta la editura Polirom, fusesem fascinata de munca acestui regizor roman care lucrase cu Meryl Streep, Murray F Abraham, Christopher Walken, Christopher Reeve sau Diane Lane si pe multe scene de Opera ale lumii cu Placido Domingo sau Anna Netrebko.

La vremea aceea nu-mi placea ce teatru se face in Romania si imi aduc aminte ca am purtat multe conversatii cu domnul Andrei Serban despre teatru si ca acele conversatii mi-au dat curaj sa am o parere, sa spun de ce nu imi place ceva in teatru. Asta m-a ajutat peste ani sa ma imprietenesc – cu sinceritatea mea, banuiesc, enervanta – cu alti regizori romani care au ales sa se exprime diferit de teatrul traditional.

Ii datorez domnului Andrei Serban pasiunea mea pentru teatru, cateva lecturi importante si… niste timp pe care i l-am ocupat in conversatii electronice pe care le-am recitit zilele acestea si m-au facut sa ma gandesc ca eram… usor obraznica.

Aici puteti citi primul nostru interviu. Zilele trecute, cand domnia sa a venit in tara sa lucreze Don Giovanni la Opera din Bucuresti, am reluat dialogul de acum 11 ani. Nu cred ca e un interviu, poate ca e o conversatie (desi, peste cativa ani, e posibil sa mi se para ca si aceasta descriere a randurilor de mai jos drept “conversatie” e o usoara aroganta din partea mea).

Am recitit interviul de acum 11 ani si am fost surprinsa ca vorbeati despre a trai in prezent, un concept cu care in ultimii ani ne-am familiarizat.

Da. Pentru ca am avut sansa unor intalniri cu oameni cu adevarat remarcabili, care m-au influentat. Dupa anul cu Peter Brook la Paris si proiectul comun din Iran, nu stiam ce vreau sa fac. Ma gandeam sa revin in tara, era in 1971 eram inca foarte tanar, inca nu mi se intamplase nimic rau aici. Sau sa ma duc la New York. Atunci Brook mi-a spus: iti dau cartea asta, citeste-o pentru ca te va ajuta. Daca te hotarasti sa mergi inapoi in Romania, noptile lungi ale comunismului sunt reci si ai nevoie de cartea asta sa-ti incalzeasca sufletul. Daca mergi la New York, New York-ul este un oras foarte dur si vei avea si acolo nevoie de prieteni. Daca cartea asta te influenteaza in orice fel, iti dau un numar de telefon sa chemi pe niste amici de-ai mei: Doctor si Mrs. W.

Cand am ajuns pe aeroport la Amsterdam in tranzit, am dat cu banul si am zis Bucuresti sau New York. Realmente asa a fost, nu e legenda. Banul a ales America (nu e o metafora!). In avion deja incepusem sa citesc, nu am mai putut sa las cartea din mana. Am ajuns la New York si stiam ca trebuie sa ii cunosc pe prietenii lui Brook. Cartea se numeste “In cautarea miraculosului, fragmente dintr-o invatatura necunoscuta” de Piotr Uspenski. Ea mi-a schimbat cursul vietii.

Uitandu-ma inapoi la acesti 11 ani am cautat sa vad cate nominalizari si premii la UNITER au fost. Sunt multe statuete, cred ca aveti acasa un raft intreg…

Scuza-ma, desi am o doza serioasa de vanitate, nu tin la titluri! Dintodeauna mi-a lipsit dorinta de a acumula premii, medalii si onoruri. Desi as putea umple peretii, nu am pastrat nici o statueta, nicio diploma, nimic. O intrebam ieri pe Dana, sotia mea, daca eu am luat Steaua Romaniei pentru ca citisem undeva ca as fi primit-o. Zice: “tu faci pe prostu’?! Evident ca DA”. Dar unde e?

Dar de ce ati renuntat la ele? Puteati sa le scoateti la licitatie pentru o cauza nobila.

Stiu, nu am facut-o cand le aveam, am renuntat repede la ele. Pentru ca nu inseamna nimic. De asta sper ca nu imi va mai oferi nimeni, niciodata premii pentru ca nu le merit (rade).

Ati regretat vreun moment ca v-ati reintors pentru perioada asta sa munciti in Romania?

Nu. Nici un moment. Daca as fi regretat, nu as fi venit. Nimeni nu moare de dorul meu ca sa revin. Primesc constant sageti, atat de la cei din breasla, cat si de la politicienii care se simt deranjati de prezentza mea Si totusi revin din pasiunea de a lucra aici, si celor care ma invita le cer conditii de lucru riguroase, datorita faptului ca vin pe un timp limitat. Stiu ca am cinci saptamani, daca lucrurile nu sunt indeplinite, atunci nu putem sa o lalaim. Totul e acceptat ca normal, daca exista bunavointa.

Si profit de beneficiul de a alege actorii care vor sa lucreze cu mine. Nu toti, unii ma refuza. Ii inteleg. Teatrele care m-au invitat sunt foarte putine: Nationalul (nu cel din Bucuresti, ci din Cluj cand era Ion Vartic director), Teatrul Maghiar din Cluj, Bulandra si Odeon, atat. Totusi, revin de peste 25 de ani; 4 teatre in 25 de ani, ce elita! In plus mai sunt Opera din Iasi si cea din Bucuresti, datorita exclusiv lui Beatrice Rancea. Cand ea va fi inlaturata, voi fi si eu.

Nu o spun ca sa ma plang, ma bucur totusi ca pot lucra in Romania. Sunt dificil; cer aventura, cer risc, concentrare totala, nimeni nu poate sa aiba alt job in timp ce lucreaza cu mine. Multi accepta bucurosi conditii neobisnuite. Doar faptul ca am lucrat la Opera vara asta, toata luna august in canicula extraordinara cu acesti cantareti care si-au sacrificat vacantele ca sa vina sa lucreze cu mine… S-au adaptat programului meu, au fost minunati.

Pe de alta parte, viata m-a invatat ca actorii care au lucrat cu dvs cumva s-au transformat profund iar ei marturisesc ca, dupa intalnirea cu dvs, si-au curatat niste comportamente, au invatat sa se uite altfel la meserie, adica nu e chiar un sacrificiu.

Da, sigur ca da. Dar in momentul de acum, tot ceea ce spui este deja trecut. Mentalitatea tinerilor care au ajuns la mijlocul vietii acum s-ar rezuma in ”mi-am cumparat un apartament, trebuie sa imi platesc ratele, am o familie am sa fac si un serial, desi oh, n-as vrea, scuze, dar astea-s nevoile de acum”. Si aceasta amintire a unui trecut aventuros, riscant si intens, ramane o nostalgie a tineretii pierdute… Majoritatea celor trecuti de 35 de ani nu stiu daca mai e capabila sa faca azi sacrificiul pe care l-a facut ieri.

Credeti?

Ai sa vezi Don Giovanni, acum la Opera. Sunt cantareti tineri care nu doar canta, ci joaca foarte bine. Nu o spun ca sa ii flatez dar stiu ce inseamna calitate la nivel international. Unii dintre ei, daca ar avea norocul sa fie vazuti de un agent sau manager international, ar ajunge iute la Opera din Paris, din Londra sau New York. Sunt excelenti, si da, ei fac pentru Mozart si pentru mine tot ceea ce le e in putere.

Dar sunt convins ca in 5 ani, daca revin in Romania si ei atunci vor avea o cariera internationala, nu vor mai fi la fel de deschisi. Deci momentul de acum e doar acum, maine e cu totul altceva.

imagine de la sfarsitul spectacolului Don Giovanni, Opera Romana, Bucuresti (foto Mihaela Petre)

“Inca am acest spirit razboinic in mine, inca ma cred un cavaler medieval care e gata sa scoata sabia, dar, de cate ori ma surprind azi ca sunt in aceasta stare, incerc sa ma schimb.”

Ramanand la “acum”, mi se pare ca Andrei Serban de acum, comparativ cu Andrei Serban de acum 11 ani, este mai putin razboinic. Adica marcati lucrurile care sunt in neregula – vezi situatia dificila a Operei din Bucuresti cu banii, cu colaboratorii – dar o spuneti intr-o forma in care nu mai este atat de razboinica. Simtiti schimbarea asta?

Absolut, da. In primul rand este varsta, cu timpul inveti cate ceva, inveti sa accepti! Am vazut ca atacand si raspunzand in presa criticilor, care m-au desfiintat, nu duce nicaieri; sau scotand des spada contra UNITERului la fiecare premiu pe care eu l-am luat, ca sa-i apar si sa-i onorez pe actorii care nu au fost premiati, asta n-a facut decat sa genereze negativitate si antipatie contra mea. Cu varsta am inteles ca ideea de toleranta, de acceptare, e preferabila; cu o atitudine pozitiva obtin mult mai mult decat prin atac sau fronda. Inca am acest spirit razboinic in mine, inca ma cred un cavaler medieval care e gata sa scoata sabia, dar, de cate ori ma surprind, incerc sa ma schimb.

Ideea biblica despre ce inseamna sa fim crestini, pe care nici unul din noi nu o putem urma – de a intoarce obrazul sau de a-i dori bine dusmanului tau – este imposibila. Dar ideea asta este extraordinara pentru ca daca te gandesti, la un nivel mai inalt, toti suntem muritori, nimeni nu va rezista prin rautate, chiar cel pe care il consideri cel mai odios om, si el va muri. Cum sa inteleg si sa iert, cum sa aplic in viata mea idea milei? E o intrebare fara raspuns.

Dar oamenii “rai” apar in vietile noastre si ca sa scoata ceva din noi intr-o forma sau alta. Ori sa oglindeasca ceva…

Da. Daca practic ideea crestina, in teatru incerc vreau sa afirm ceva, nu ca sa neg. De aceea sunt in conflict deschis, din punctul asta de vedere, cu mine insumi in primul rand, cand imi vad neputinta, dar si cu ce e la moda in teatru azi. Mesajul de astazi e despre cat de cinica e lumea, cat de negru si disperat e totul… Asta e o minciuna!

Sigur, fiecare face ce doreste, dar pentru acest mesaj nu am nevoie sa ma duc la teatru. Televizorul urla de vesti rele, viata imi da palme, nu am nevoie sa ma duc la teatru sa fiu si mai sufocat. Ma duc la teatru sa vad ca exista o alta realitate decat cea orizontala in care traiesc. E o realitate subtila si invizibila care este in aer, si am obligatia de a o cauta. Si daca puntem prin teatru sa avem acces la ce pare imposibil de misterios, e un beneficiu urias.

De asta ati introdus momente de musical in spectacolele dvs mai recente? E o forma de a spune lucruri grave intr-un ambalaj mai usor.

Da. Te referi poate la Carousel, un fel aparent de musical dar, de fapt, ce spune este ceva destul de rascolitor. Prin faptul ca se canta, aduce un fel de alinare si de usurinta sentimentelor, in loc sa ne dea in cap cu toporul. Asa e cum spui, sunt mai putin belicos azi, incerc sa obtin, daca nu e prea tarziu, un gram de intelepciune…(rade)

Va alintati…

Nu, acum nu ma alint. Nu am o parere prea buna despre mine… Daca vrei sa fiu sincer, asta e. Poti sa crezi ca dupa orice spectacol pe care il fac, in ziua dupa premiera am un gust cvasi amar, ca dupa un mic dezastru? Evit sa vorbesc despre asta caci suna pretentios, desi e adevarat.

Stiu nevoia dvs de a le schimba pana in ultimul moment…

Nu. E ca si cum trebuie sa o iau de la inceput, sa reconsider totul. In ziua premierei imi cade fisa. E un fel de teama de absolut, de a atinge ceva foarte sus si la care nu cred ca o sa ajung vreodata. Realmente fata de mine sunt continuu nemultumit. Evident ca suna chiar prost sa spui asta, pentru ca toata lumea iti va replica imediat: “Nemultumitului i se poate lua darul… Ai atata noroc sa lucrezi in atat de multe locuri in lume, cu atat de multi artisti mari, multumeste-i lui Dumnezeu ca ai ce ti s-a dat”. Ii multumesc din plin. Dar daca e sa fiu adevarat cu mine insumi, as fi preferat sa fiu mai bun!

“Daca faci tot ceea ce iti este comod, sau la limita comodului, vei fi toata viata un mediocru. Deci, obligatoriu, trebuie sa sari, sperand ca parasuta se va deschide.”

Dar cred ca va si tine alert sa faceti alte lucruri, din dorinta de a fi si mai aproape un pas, si mai aproape…

Mai aproape de imposibil. Vreau sa cred ca imposibilul devine posibil. De acea uneori le propun celor cu care lucrez lucruri imposibile. I-am cerut unei cantarete ieri la Giovanni sa se rostogoleasca si sa cante notele cele mai dificile, dintr-o pozitie cu totul neasteptata. Ea mi-a explicat “dar realmente nu pot pentru ca, daca ma rostogolesc, diafragma e utilizata altfel si nu pot sa respir.”

Si i-am spus: “Uite ce e, incearca astazi ca nu e premiera. Psihologic e justificat. Personajul e intr-o situatie limita, cu totul disperata. Deci incearca. Daca nu iti iese, renuntam.”

Evident ca i-a iesit.

Si -acum evident ca trebuie sa o faca si la premiera.

Nu fiindca trebuie, ci pentru ca a incercat si s-a convins singura. Ea a recunoscut ca si-a gasit cum sa respire intre note si sa-si adapteze tehnica. Si-a depasit teama si a inceput chiar sa-i placa. La premiera a avut ovatii prelungite.

Ce inseamna sa te numesti artist? Le spun studentilor la Columbia ca ei, ca si noi toti, doar candidam la acest titlu. Daca-l numim pe Van Gogh artist, prin comparatie noi ce suntem? Nu doar calitatea uriasa a telentului si a viziunii sale, il pun pe un piedestal la care nu vom accesa niciodata, dar chinul cu care si-a trait viata, dedicatia si efortul urias de a face prin intermediul picturii ca invizibilul sa devina vizibil, sa aduca la lumina o realitate pe care noi nu suntem capabili sa o percepem! Iata diferenta. Le spun studentilor: daca faceti tot ceea ce va este comod, sau la limita posibilului, veti deveni niste mediocri.

Mi-ati povestit zilele trecute despre procesul creatiei si al creatorului. Dvs mi-ati marturisit ca ati invatat sa va goliti de toata informatia din documentare ca sa functionati pe instinct apoi.

Vorbeam de Hamlet. Imi era atat de frica de aceasta piesa imposibila care este piesa de rezistenta din istoria teatrului universal, incat 3 ani de zile am citit cate carti am putut. Eram supra pregatit, eram prea pregatit. Si atunci cand am inceput sa lucrez, nu mai puteam sa ma dezbar de ce a facut Gordon Craig, de ce a facut Brook sau multi altii… Eram toba de carte, stiam tot ce se putea sti, dar totul era in cap, intuitia imi era blocata. La fel si emotia.

Nu mai stiam cum sa ma eliberez, nu stiam ce sa fac ca sa gasesc spontaneitatea. Si actorii erau blocati din cauza mea. A fost unul din marile mele esecuri, dupa aceea am decis sa schimb cum lucrez: ma pregatesc cat pot si cand incep cu actorii sa uit tot, sa am incredere in ei, sa-i las sa improvizeze si sa cred in intuitie.

Disciplina, rigoare, pregatire, pe de o parte, dar sa lasi curs liber improvizatiei si spontaneitatii — iata un amestec necesar! Am invatat ceva din esecuri.

Dar va mai ating reactiile dupa atatia ani?

Da ma ating… Nu ar trebui, dar sunt slab. E dovada de slabiciune ca dau importanta croniclor. Asta e…

In epoca internetului cand oricine are o opinie, ca are sau nu un background in ce se da cu presupusul, de ce v-ar consuma orice mesaj care e in spatiul public?

Nu stiu. Dar nu incetez sa fiu cand amuzat, cand uluit de violenta orgiastica a bloggarilor (cred ca asa se numesc). Provoaca mini-uragane intr-un pahar cu apa. Majoritatea le citesc in Adevarul, caci nu intru pe Facebook.

Simtiti si la studentii dvs din America aceasta situatie?

Sunt foarte deschisi in atitudine, dar, in termeni de cultura generala, total inculti. Dar e remarcabil ca ei traiesc in prezent, trecutul, viitorul nu conteaza. Cand eram tanar in comunism, traiam doar in trecut (in carti ) sau in viitor (visam alte lumi, ca sa evit prezentul cenusiu). Vorbind strict de teatru, ei habar n-au cine a fost Grotowski, au auzit de Peter Brook dar nu sunt siguri daca mai traieste, au citit o singura carte, biblia e internetul, nu merg la spectacole si tot ce ii intereseaza este cum sa prinda auditii la un rol pe Broadway. Dar e normal. Competitia e dura si timpul e scurt, dar daca incerc sa-i directionez inspre ce inseamna adevarata calitate, se lasa prinsi. Asta imi da speranta. Aici e la fel. Credeti ca actoriii tineri sau regizorii (de toate varstele) sunt interesati sa vada ce fac eu la Opera sau in teatru? Foarte putini. E normal. Fiecare vrea sa fie celebru 15 minute, vorba lui Warholl. Nu ca tin sa ma laud, dar inca merg des la teatru; vreau sa simt pulsul din jur si am aceasta curiozitate morbida sa vad tot, chiar daca stiu ca nu o sa imi placa. Dar ma intreb “daca totusi o sa imi placa”?! (rade)

“Mi-e frica de Facebook. Am o supersitie ca cineva va intra in viata mea interioara, o nebunie.”

Am remarcat cum ati cultivat de-a lungul timpului prietenii cu oameni mult mai tineri ca dvs, cum este cea cu Razvan Penescu. Cred ca aveti dincolo de prietenii din generatia dvs – dl Pintilie, dl Rebengiuc – aveti si o zona de cunostinte cu oameni cu care conversati, cu care schimbati idei, oameni foarte tineri sau si mai tineri si mai tineri.

Invat de la studentii mei la Columbia sa am o atitudine flexibila si sa fiu mereu pus sub semnul intrebarii. In atelierele de vara din Romania, primesc o doza sanatoasa de oxigen. Nu e raportul maestru-discipol, ci unul de la egal la egal, in sensul ca ne lasam surprinsi sa descoperim impreuna ceva ce nu stiam. Stanislavski spunea ca actorii trebuie sa dez-invete tot ce au invatat. Cata dreptate avea. Cum sa uit ce stiu, ce am agonisit o viata si sa accept ca in adancul fiintei, de fapt nu stiu?! Un tanar imi ofera floarea tineretii. Eu am obligatia s-o mentin proaspata si sa o inapoiez intacta. Acest transfer delicat de energii e creativ, binefacator.

Va ajuta prezenta lor, va inspira tinerii acestia cu care conversati?

Imens. Iata un exemplu: acum la repetitii la Don Giovanni, au fost des tineri care au participat la workshopuri si au dorit sa asiste. Erau entuziasti. Printre ei, o tanara regizoare Sanziana Stoican, pe care o consider poate cea mai interesanta din generatia lor. Am vazut trei lucruri pe care le-a facut si de fiecare data am fost uluit. E foarte timida si nu vorbeste mult dar simti ca ceva fierbe in ea. La Giovanni a venit zilnic. Observatiile ei au fost atat de sensibile si pertinente, ca mi-am zis: daca un singur spectator va primi ce a inteles ea, am realizat ceva!

Acum 11 ani imi spuneati ca va treziti la 5 dimineata. Tot asa devreme?

Tot insomniac sunt, da. Dorm putin.

Si ce faceti de la 5 dimineata pana la o ora decenta?

Spre deosebire de Trump nu stau pe Twitter. (rade)

Nici nu aveti cont pe Twitter.

Nu, nici pe facebook, nici pe twitter. Mi-e frica de facebook. Am o supersitie ca cineva se va strecura in viata mea interioara, o nebunie. Mi se pare ca as pierde un timp imens. Adica abia ajung sa imi folosesc timpul asa cum e, dar sa mai intru pe facebook.

Si ce faceti de la 5 dimineata? Atunci imi ziceati ca faceati yoga sau.. .

Incantatii Yoga sau meditez sau fac bicicleta la gym. Dar nu tot timpul. Acum, de exemplu, sunt atat de obosit incat nu fac nimic. Sper sa ma scol din pat sa ajung la premiera. Si acum plec la New York si o sa incep sa repet”Pescarusul” cu studentii, un nou Pescarus, al 4-lea.

In teatru tot timpul poti sa adaptezi ceva, sa schimbi ceva, o relatie vie intre tine si celalalt. Unul priveste, unul joaca. Dar amandoi trebuie sa traiasca experienta. De aceea cand Peter Brook spune ca nu exista intre scena si public nici o delimitare, al patrulea perete nu exista, ca, actori si spectatori, cu totii trebuie sa fim in acelasi pat, sa avem aceeasi experienta, este absolut necesar. Atunci plec acasa ca si cum eu am trait don Giovanni, sau don Giovanni s-a intamplat in mine. Daca doar admir decorurile, jocul actorilor, inseamna ca nu s-a intamplat in mine. Trebuie sa se intample in mine ceva. Si atunci plec poate cu o alta stare decat cand am intrat. Si asta e tot ce ne putem dori. Sa transmitem alta stare, pulsul fiintei umane, atat. Eu sunt aici, tu esti acolo si amandoi suntem in relatie ca fiinte umane, nu ca masini!

Atat. Teatrul nu poate schimba societatea, dar ne poate aminti ce inseamna sa fii uman, suta la suta uman.

Ce te faci daca semeni cu un personaj dintr-o pictura de acum 300 de ani? :) –

culturale

7 years ago

Ce te faci daca semeni cu un personaj dintr-o pictura de acum 300 de ani? :) –

Una dintre cele mai simpatice de idei de a promova picturile celebre si de a aduce oameni in muzee apartine unor canadieni care vor sa faca anul viitor o expozitie (si) cu oameni care seamana cu personajele din tablouri.

Au facut un concurs de inscriere de fotografii, au un soft de face-recognition si fac o triere a oamenilor care s-au inscris sau si-au trimis prietenii in competitie.

Cei care sunt desemnati castigatori sunt fotografiati de François Brunelle, un fotograf care are proiectul intitulat “Nu sunt o sosie” inca din 1999. Francois merge prin toata lumea si cauta oameni care seamana cu chipurile din tablourile celebre. Acum cu noua tehnologie viata ii este mai usoara, dar daca – printr-o intamplare – semanati cu un personaj dintr-o pictura , faceti-va o bucurie si bucurati-l si pe Francois, cautandu-l via internet.

Noua expozitie va fi deschisa anul viitor la un muzeu din Quebec.

Iata cativa oameni care se pot lauda ca seamana cu un personaj dintr-un tablou, fotografiati de neamurile sau prietenii cu care au fost prin muzee. (nu sunt fotografiile din expozitia de la anul)

Oricum cred ca e foarte simpatic sa te plimbi printr-un muzeu si sa descoperi un tablou in care pari ca esti tu, dar el e facut cu cateva sute de ani in urma.

Andrei Serban. “Incercarea de a ne deschide cat mai mult, de a fi mai sensibili, de a fi mai putin nesimtiti decat suntem, trebuie sa continue toata viata.” (un reportaj din 2006, in premiera in online)

diverse

7 years ago

Andrei Serban. “Incercarea de a ne deschide cat mai mult, de a fi mai sensibili, de a fi mai putin nesimtiti decat suntem, trebuie sa continue toata viata.” (un reportaj din 2006, in premiera in online)

Acest articol a fost publicat in septembrie 2006 in revista Tabu. Il public acum aici pentru ca in doua zile voi publica un nou interviu cu Andrei Serban, realizat in urma cu cateva zile. Va fi o experienta interesanta, sper, pentru iubitorii de teatru sa citeasca noul interviu in paralel cu acesta.

Andrei Serban. Cuvantul just. Gestul just. Gandul just.

Dupa mai bine de 10 ani, in Romania se va vorbi din nou intens despre regizorul Andrei Serban. A lansat recent o carte autobiografica in care vorbeste cu sinceritate, dar si cu orgoliul omului care a reusit foarte multe, despre intreaga sa activitate profesionala. Acum pregateste la Cluj si Sibiu doua noi piese de teatru. Vor gasi oare jurnalistii cuvintele juste ca sa-l prezinte pe cel mai inovator si perfectionist regizor roman de teatru? Iata incercarea Tabu, un exercitiu in care drumul e important, nu destinatia, cum ar spune regizorul.

Pe o scena de teatru, fara nici cel mai mic decor, 22 de oameni in mijlocul ei, asezati pe randuri, executau la fiecare rostire a unei cifre o miscare a bratelor si a capului. “Acum la fiecare schimbare, miscati-va usor si picioarele, mergeti pe nori” s-a auzit o noua indicatie de la cel care rostea cifrele si dadea ritmul actiunii. Asa l-am vazut la lucru pentru prima data pe Andrei Serban, cel mai celebru regizor roman de teatru. Nu eram pregatita sa inteleg ce se petrece acolo si mi-am ocupat primele minute numarand persoanele de pe scena. Abia mai tarziu, cand am fost capabila sa ma concentrez la detalii, am remarcat ca actorii il ascultau in transa si, de la distanta, vedeai un fel de ritual magic in care corpurile participantilor erau relaxate desi executau miscari complicate, iar fetele li se luminasera chiar daca erau foarte concentrate.

Era unul dintre celebrele exercitii cu care Andrei Serban isi incepe lucrul cu actorii. L-am descoperit la repetitiile de la Sibiu pentru Pescarusul lui Anton Cehov, una din cele doua piese cu care regizorul se intoarce in fata publicului roman. Cealalata piesa se numeste Purificare, este semnata de o tanara care a fost extrem de controversata, Sarah Kane, si se va juca la Cluj.

“Suntem o natie extrem de inteligenta in emotie si in instinct. Cei care vin aici cu productii internationale cand se intorc acasa, vorbesc cu entuziasm despre ce receptiv este publicul. Toti imi spun ca simt, pur si simplu, cum capteaza spectatorii tot ceea ce le transmiti.” Cand il auzi simti ca, pentru o vreme, vestile de la actorii care ne vizitau tara au fost contactul cel mai apropiat cu publicul nostru.

Andrei Serban locuieste in New York de 37 de ani si, chiar daca in ultimii 10 ani a venit in tara destul de des pentru workshop-uri, n-a mai fost invitat sa regizeze aici de la Oedip in 1995.

“Avem spectatori minunati in Romania, deci cu atat mai mare este responsabilitatea noastra a celor care lucram pentru ei, sa le dam un orez bine fiert, nu un orez mediocru. De aceea sunt atat de furios cand vad cat de mediocra, de pasiva, de „out of time“ este scena romaneasca. Stiu ca ma fac extraordinar de antipatic de majoritatea tagmei actoricesti cand spun asta. Banuiesc ca 90 la suta dintre oamenii din bransa, ma dispretuiesc fiindca vin din afara si protestez. ‹‹Cine e ala care n-a mancat salam cu soia cu noi si vine sa ne spuna ce sa facem?››.”

Vazut din partea celor 10 % din breasla teatrului care, conform banuielilor sale, nu-l dispretuieste, dar si din partea publicului, „ala care n-a mancat salam cu soia” a lucrat pe toate marile scene ale lumii, de teatru sau de opera, si i-a avut sub „indrumare” pe Meryl Streep, Diane Lane, F Murray Abraham, Christopher Reeves, Mary Elisabeth Mastrantonio, Placido Domingo, Eliot Godenthal, Julie Taymor, Christopher Walken si lista e asa de lunga incat daca am aduna numai nominalizarile la Oscar ale celor care au lucrat cu el, am depasi cu mult numarul pieselor de pe afisul Teatrului National… pentru vreo trei stagiuni.

Pe 21 iunie, Andrei Serban a implinit 63 ani, aniversati la Sibiu intr-un an plin pentru el de evenimente romanesti. Pe langa cele doua piese pe care le monteaza cu bucuria ca lucreaza din nou in limba care-i place cel mai mult ( „desi vorbesc de-o viata si franceza si engleza”) a scris o carte care s-a epuizat in mai putin de trei saptamani, O biografie (Editura Polirom).

Toate acestea vin insa dupa o depresie profunda, de mai multe luni, dupa ce ideea sa de a crea un centru experimental de teatru a fost „executata” sub patronajul statului, fara participarea lui. O finalitate pur romaneasca.

Inspirat de calatoriile in esenta a ceea ce inseamna teatru, Andrei Serban si-a dorit sa faca in Romania un centru in care tinerii actori sa caute in ei insisi lucruri aflate dincolo de programa scolara. Mona Musca, Minstrul Culturii la acea vreme, l-a asigurat ca totul e realizabil, dar a cerut ca acest centru sa se afle sub egida Teatrului National. In cele din urma, pe cand regizoru era plecat din tara, s-au facut alte documente, iar Teatrul National si-a facut o anexa „experimentala” pe care n-a folosit-o niciodata, desi a incasat bani pentru ea.

E cel mai mare regret al regizorului rezultat din colaborarile cu Romania, desi adesea a fost marginalizat si subapreciat (la numirea ca director al Teatrului National, in 1990, a primit o leafa de 50 de dolari!). „Faptul ca mi s-a furat ideea a fost foarte dureros. Am simtit ca e adanc nejust si imoral.”

De ce e important acest centru experimental? Ca spectatori simtim ca teatrul romanesc nu se misca intr-o directie la fel de buna ca filmul autohton. Tinerii regizori de film au creat un val international de amiratie pentru productiile noastre, in schimb tinerii regizori de teatru au ramas inca intre propriile limite cultivate de scoala. „Fac aceste doua spectacole ca sa demonstrez ca ceea ce vorbesc este adevarat. Stilul actorilor romani este foarte „exterior”; se vorbeste, se urla, se tipa ingrozitor, se gesticuleaza in nebunie. E un teatru fizic, de emotie exterioara, excentrica, in care simti ca sufletul este gol. Daca pui un actor intr-o auditie sa stea pe scaun si sa spuna o replica, sa se uite la tine in ochi si sa nu faca nimic, nu stie sa o faca. Ei cred ca trebuie sa faca intotdeauna ceva, ca trebuie sa fie circari.” Iar el vrea sa lucreze aici ca sa compenzeze „lipsa de antrenament al muschilor interiori, adevaratul antrenament al sufletului, al emotiilor. In teatrul romanesc exista un antrenament al trupului, vocii, al urletului, dar nu unul al gandului. Nu se gandeste si nu se vorbeste omeneste.”

Antrenamentele cu care ocupa prima parte a fiecarei zi de repetitie sunt o mica parte din ceea ce actorii ar putea experimenta in centrul pe care l-a propus. La Sibiu, am vazut celebrul exercitiu cu betele despre care vorbesc cu mare entuziasm vedetele hollywoodiene cu care Andrei Serban a lucrat.

Asezati in cerc, actorii danseaza dupa ritmul unei tamburine. In mijloc, cu ajutorul a doua bete lungi, doi actori improvizeaza un dans in care trebuie sa-si dea replica prin miscare, incercand sa transforme betele intr-o prelungire a corpului lor. La intervale regulate, unul dintre dansatori este inlocuit cu un actor din cerc, iar cei aflati pe margine preiau miscarea care le place cel mai mult si o executa. Unii sunt sportivi cu salturi animalice, altii sunt langurosi cu miscari seducatoare, iar altii sunt dominatori si incearca sa impugna ritmul partenerilor. Andrei Serban e relaxat si se lasa purtat de energia care s-a creat, dar in acelasi timp, e concentrat sa aleaga persoanele care vor trebui sa mearga un pas mai departe de personalitatea lor ca sa se muleze pe dansul partenerului. Asa obtine reactii de care actorii se vor folosi mai tarziu in piesa.

Cand au facut pentru prima data dansul cu betele, actorii de la Sibiu au fost atat de emotionati de ceea ce li se intamplase, incat la sfarsit au izbucnit in urale. Tot atunci Maia Morgerstern a devenit pentru o clipa, in afara repetitiilor textului, o Arkadina perfecta (a strigat la fiul sau, Tudor, nemultumita de ezitarea lui in rezolvarea unei situatii cu partenerul de dans). In Pescarusul sibian, Maia detine rolul principal Arkadina, iar Tudor Istodor interpreteaza rolul fiulului Arkadinei, Treplev. Piesa e adusa in zilele noastre, actorii poarta haine moderne, iar textul lui Cehov vorbeste despre dorinta de celebritate si de parvenire pe care o remarcam zi de zi in jurul nostru.

„Nu ne folosim acest Stradivarius care este corpul nostru in masura la care ar trebui sa-l folosim, dar potentialul este in noi. E un mister, e un secret si incercarea de a ne deschide cat mai mult, de a fi mai sensibili, de a fi mai putin nesimtiti decat suntem, trebuie sa continue toata viata. Nu trebuie sa se opreasca niciodata. In teatru sau in afara teatrului”. Andrei Serban vorbeste cu pasiune despre cat de tare te pot surprinde emotiile pe care poti sa le exprimi. „Este ca si cum ai descoperi bomba nucleara in tine, cand simti ca ai avut tot timpul ceva in tine ce nu stiai. Problema e ca maine, daca nu faci acelasi efort, uiti ce ai descoperit azi. Pierzi totul. E un fel de dementa pentru ca trebuie sa faci tot timpul ceva nou.”

Pentru el, teatru, cautarea solutiilor pentru fiecare replica pe care o spun actorii, e una din formele de a face ceva nou tot timpul. Asa se face ca, pentru fiecare piesa pe care o pune in scena, vede montari anterioare ale textului, citeste texte critice si insemnarile, jurnalele autorilor cautand detaliile care sa-i dea noi unghiuri de abordare.

„Un pianist face exercitii opt ore pe zi, un dansator lucreaza tot timpul, iar in general, un actor nu face nimic. Vine la 10 dimineata, inca mahmur dupa o noapte traita intens, poate. Eu nu pot sa-mi permit asta, pentru ca actorii sa ma respecte, eu trebuie sa stiu foarte mult. Dar inaintea repetitiilor, incerc sa las deoparte tot ceea ce stiu. Daca ii bombardez pe actori cu tot ceea ce stiu, ii intimidez. Eruditia mea ii loveste direct in cap, iar eu vreau sa-i ating in trup. Experienta este in trup, in oase, in viscere. Capul trebuie transformat doar intr-un muschi.“

A fost directorul Teatrului National din Bucuresti si, pentru o vreme, cronicile reprezentatiilor din cladirea de la Universitate au aparut in paginile revistelor internationale cu tiraje ametitoare. Cand a plecat, pentru ca nu ezitase sa critice toate neregulile, lenea si manierismul, cei criticati au inceput sa-l ponegreasca prin ziare. De fapt, el e la fel de critic cu ei cum e si cu propria sa persoana, diferenta facandu-se insa in indeplinirea dorintei de perfectionare.

S-a intors acum, cu o carte aflata deja la al doilea tiraj si care, conform celor care au vandut-o la Bookfest, a fost cumparata in special de tineri, si cu doua piese si ele destinate tinerilor. Iar asta e inca un semn ca generatia noastra are nevoie de munca lui, iar el vrea sa vorbeasca cu generatia asta.

Stie ca toata lumea ii va urmari miscarile, in speranta ca vor avea argumente cu care sa-i combata teoriile. „De fapt imi si place sa ma razboiesc, sa revin si sa nu dau satisfactie celor care imi pun bete in roate. E si un joc in asta, de ce nu?”

Dar nu se teme de criticile lor, pentru ca e unul dintre cei mai „rai” perfectionisti pe care i-am intalnit. |n teatru si in afara lui, Andrei Serban e obsedat sa gasesca gestul potrivit, cuvantul care sa exprime cel mai exact emotia pe care trebuie sa o primeasca spectatorul. Are pentru fiecare dintre aceste lucruri un singur adjectiv “just”: cuvantul just, gestul just, gandul just.

Stie cat de importante sunt cuvintele lui si ca vor fi disecate si de cei care vor sa invete, dar si de cei care-l critica pentru ca le arata neputinta si limitarea profesionala. Continua insa sa monteze din placerea lucrului cu actorii si pentru a spune mesaje sincere spectatorilor. Cum mi-a spus mie, stiind ca nu-mi place teatrul.„Mergeti la teatru doar daca vreti sa nu fiti singura, dar nu ezitati sa plecati dupa cinci minute daca simtiti ca sunteti fraierita.”

Un sfat just pentru public, nimicitor pentru actualul teatru romanesc.

***

In teatru

Ce cautati la actori cind ii vedeti la auditie?

In primul rind caut ceva ce e greu de explicat, prezenta. Sunt oameni care iti transmit o vibratie doar prin faptul de a fi acolo, prin simplitatea lor. E greu de definit ce e… Unii o transmit, altii nu. I-as putea selecta doar privindu-i.

E diferit studentul american la actorie de cel roman?

Pe studentii romani nu-i stiu destul. Lucrez cu ei doar in workshopuri si fiind perioade intensive, toata lumea lucreaza cu multa bucurie si face orice. Insa imi dau seama cat de putin sunt pregatiti. Cei americani sunt mai echipati, au mai mult combustibil. Dar ceea ce ma inspaiminta e cit de necultivati sunt si unii, si altii. Imi dau seama cit de putin ii intereseaza sa afle ce se intimpla, nu in afara tarii, ci chiar in teatrul vecin. Sunt atit de izolati in proprul lor univers, au o lipsa de viziune, de intentie, nu-si pun intrebari.

De ce dau la teatru, din pasiune sau din dorinta de celebritate?

Nu e clar. E un mix de pasiune si dorinta de celebritate. E si normal sa fie asa. Si eu cind am dat, nu stiam de ce dadeam. Daca ma intreba cineva sigur ca as fi raspuns “din pasiune”, dar era si dorinta de celebritate. Ne e foame de ceva pe care viata nu ne da si, in acelasi timp, vanitatea si orgoliul isi au si ele locul lor. De ce nu mergem in calugarie si mergem in teatru daca avem nevoie de altceva?! Chiar si acum dupa 35 de ani in teatru, nu pot sa spun ca vanitatea imi e complet pusa in control. Si acum, am momente in care visez sa fiu mai celebru, mai cunoscut, sa am mai multi bani, dar imi dau seama foarte iute ca nu asta e cel mai important.

Daca toti romanii ar fi actori intr-o piesa, care ar fi primul exercitiu cu care v-ati incepe repetitiile?

Relaxarea… suntem un popor ingrozitor de agitat. Trebuie sa ajungi la un moment dat sa ai un fel de privire de deasupra asupra ta, cum fac orientalii, pentru a te putea intelege mai bine. Noi suntem tot timpul atit de patimasi, atit de ingusti in a nu vedea altceva decit faptul ca suntem victimele tuturor si aceasta lamentare foarte monotona si lenesa vine dintr-o lipsa de relaxare interioara si din incapacitate a de a vedea altceva dect propria noastra vanitate si ingustime. Cred ca primul exercitiu ar fi acela al linistirii gindurilor, emotiilor. Asa am putea incepe ceva.

Acasa

Cum arata o zi obisnuita la New York?

Ma trezesc de obicei la 5 dimineata, ma duc sa fac exercitiile mele de yoga , de meditatie, de Tai Chi, dupa aceea daca nu e foarte frig sau ploaie ma duc la gym o ora…In alte zile stau si citesc dimineata si vad presa romaneasca. Pe la 8 jumatate plec la Columbia si incep antrenametul cu studentii, iar la 10 incep clasele de actorie,

Daca repet dupa amiaza sunt la La MaMa sau la Met, daca nu, ma documentez pentru ce voi lucra, ori la text ori ma duc la biblioteca sa citesc materiale scrise despre text si piesa.

Nu-i e greu familiei sa traiasca linga cineva atit de pasionat de meseria lui?

Nu a fost usor sa am doi baieti (Antony 20 de ani, Nicolas 19) si sa stiu ca trebuie sa am grija sa nu locuiasca din hotel in hotel si sa nu fie prea prea obsedati de meseria tatalui lor. Au trebuit sa stea cu mama lor, sa aiba timp sa se concentreze pe scoala, iar eu am fost mai mult absent, si am suferit si eu, si ei.

Poate ca ar fi fost mai bine sa lucrez intr-o banca, n-as mai fi pus atita pasiune; nu poti sa fii indragostit de a numara bani care nici nu sunt ai tai. Dar cind faci o meserie ca aceasta, esti atit de implicat incit parca nu simti ca dedicarea profesionala e prea mare.

Nu i-ati incurajat in actorie…

Azi sa fii in teatru e un fel de nebunie. Foarte multi tineri vor sa faca film, e mult mai popular, iar daca te gindesti la eternitate, e ceva care ramine. Teatrul nu ramine, e platit foare prost, putina lume vine la teatru, trebuie sa fii foarte nebun sa faci teatru. Copiii mei nu au aceasta nebunie si ma bucur.

Ati spus ca-i lasati sa aleaga singuri ce vor face.

Tatal meu a incercat foarte mult sa ma sfatuiasca sa fac litere sau filosofie si era furios ca am dat la teatru. Cind am indraznit pentru prima oara in viata sa ma opun tatalui, a fost o revolutie dar a fost foarte greu. Am decis atunci ca nu le voi da sfaturi copiilor mei despre ce meserii sa faca … Si ii las sa-si vada de drumul lor.

De ce va temeti?

Ma tem de multe lucruri inutile. M-am imbolnavit destul de serios acum citeva luni si pentru un timp am fost in spital. Cit am fost bolnav si am vazut cit eram de vulnerabil, nu mi-era frica. Atunci mi-am dat seama ca toate lucrurile de care mi-e frica sunt neimportante. Ne e frica tot timpul de lucruri inventate de mintea noastra, de demonii nostri interiori.

6 informatii care va fac sa vedeti filmul Tulip Fever din alta perspectiva :) –

filme simpa

7 years ago

6 informatii care va fac sa vedeti filmul Tulip Fever din alta perspectiva :) –

In aceste zile avem pe ecrane o poezie de film, cu costume spectaculoase, lumina si imaginea ca intr-o pictura de Vermeer (domnul cu Fata cu cercel de perla) si o poveste de iubire cu care doamnele vor petrece cateva zeci de minute frumoase.

Tulip Fever se numeste filmul si e, mai mult, pentru o seara cu fetele decat un film la care sa mergi si cu partenerul de viata.

E un film de epoca, are o distributie impresionanta (Alicia Vikander, Christoph Waltz si Judi Dench) si un subiect cu 3 intorsaturi spectaculoase de situatie. E genul de film pe care a-i vrea sa-l vezi in ziua ta libera ca sa te poarte intr-o lume frumoasa si sa te provoace putinel, fara sa te incarce negativ sau sa-ti puna mintea prea mult la contributie.

E o poveste ca de Disney doar ca e pentru adulti, cu actori de Oscar si costume spectaculoase.

Iata cateva lucruri care va vor ajuta sa vedeti altfel aceasta poveste de dragoste despre care, sunt sigura, ca se va vorbi la Oscar anul viitor – pentru costume si imagine, cel putin.

Filmul i-a avut in distributia initiala, cand totul era doar un proiect, pe Keira Knightley si Jude Law, iar pe John Madden (domnul cu Shakespeare in love) drept regizor. Filmarile au fost intarziate din cauza unor modificari de taxe in Marea Britanie (care au dublat bugetul filmului) si pentru ca actorii initiali au fost impliati in alte proiecte, distributia s-a schmbat si… a inclus doi oameni de Oscar, Christoph Waltz si Judi Dench.

Si actrita din rolul principal, Alicia Vikander, a castigat un Oscar intre timp – pentru Danish Girl, rol secundar – desi la vremea cand a fost implicata in proiect era doar o tanara foarte talentata care venise din Europa la Hollywood.

Doi dintre actorii foarte tineri din aceasta pelicula s-au reintalnit in super productia Valerian (cel mai scump film din istoria Frantei:) )in regia lui Luc Besson – Dane DeHaan si Cara Delevingne.

Putin despre contextul istoric si al pietei de arta din perioada actiunii filmului, asta pentru ca o parte importanta a actiunii se invarte in jurul unui tablou in care li se fac portretele pentru doua dintre personajele principale (cele interpretate de Vikander si Waltz). In secolul 17 cand se petrece actiunea filmului (1634, mai exact) portretul familiei facut de un pictor era o forma de a-ti arata statutul social. In Olanda s-au facut mult mai multe portrete ale clasei de mijloc decat in oricare alta tara europeana in aceeasi perioada. Studiile estimeaza ca au fost facute peste 1 milion de portrete. De altfel, aceasta perioada a fost si cea mai fericita din punct de vedere financiar pentru Rembrandt. Era tanar portretist si facea tablouri cu chipurile negustorilor care-l plateau pentru a-si arata averea si puterea colegilor lor.

In picturile vremii apare adesea culoarea bleumarin. Ea se obtinea dintr-un carbune rar, lapis lazuli, si tablourile erau mai scumpe. Asa se face ca nobilii si negustorii vremii isi rugau sotiile sa se imbrace in rochii din tafta sau matase bleumarin pentru ca sa se vada si mai bine ca au investit bani multi in tablou. Peste ani, culoarea bleumarin s-a transmis ca fiind una a elegantei si a aristocratiei.

La 1600 in Olanda se facea trafic cu… bulbi de lalele. Desi astazi Olanda e cunoscuta drept Tara Lalelelor, in acea perioada bulbii de lalea erau adusi din Turcia si erau considerati o marfa rara. De altfel, bursa de marfuri din Amsterdam a fost creata pe baza tranzactiilor cu condiment si… lalele. In film, un bulb de lalea e obiectul unei tranzactii speciale care incurca putin vietile unor oameni. E o lalea care se abate de la standard si, pe fundalul ei crem, are irizatii speciale roz. Zilele trecute in aeroport in Amsterdam am gasit la vanzare lalele – bulbi – exact ca acela din film:)

Si ceea ce aseaza cu totul si cu totul in alt context acest film este producatorul sau, legendarul Harvey Weinstein . Am scris de mai multe ori despre spectaculoasele (si eficiente) campanii de promovare pe care Weinstein le face pentru Oscar si cat de influent este in lumea de la Hollywwod. Sunt sigura ca si acest film va fi promovat aproape de Oscar prin cine stie ce expozitie sofisticata de costume, de picturi, printr-o campanie care sa salveze cine stie ce pictura… ceva f spectaculos si eficient in temeni de PR si aparitii in presa.

Oricum in perioada de promovare a acestui film, a aparut “din senin” vestea ca domnisoara Vikander se va casatori la anul cu Michael Fassbender , iubitul sau de aproape 2 ani.

Si ca sa intelegeti ce “smecherii” sties a faca Weinsten pentru lansari si promovari, iata un exemplu super simpatic. Inainte de lansarea filmului a avut loc o proiectie speciala la care au fost invitate doamne influente din diverse domenii – Tina Brown, Arianna Huffington, Martha Stewart, Julie Taymor (regizoarea care a facut Frida si Across The Universe), Trudie Styler (doamna Sting). Evident ca doamnele au fost invitate sa povesteasca in cercurile lor despre film…

Tulip Fever e in cinematografele din toata tara si vi-l recomand din inima. Aproape 2 ore de poveste de dragoste cu multe fapte surprinzatoare:) uitati-va putin la detaliile de pe costumul din fotografia de mai jos.

[caption id="attachment_48227" align="alignnone" width="666"]

_D4S0191.NEF[/caption]

Este jurnalist, a creat blogul S!MPA ca o oaza de liniste si frumos (cultural, pe cit posibil). A fost redactor sef al revistei Tabu, a facut parte din echipa care a creat brandul Europa FM si care a formatat si rebranduit Radio 21 la sfirsitul anilor ‘90 si a fost consultant pentru lansarea Radio Guerrilla. A prezentat primul sezon al emisiunii Ca-n filme (Digi 24 TV). A sustinut un curs de branding personal pentru actori, la TIFF, in cadrul proiectului "10 pentru film", este consultant in branding & promotion pentru artisti, industria media. Pentru aproape 2 ani (2013-2014) a facut parte din echipa de comunicare a trupei VUNK si a participat la comunicarea proiectul Orasul Minunilor, singura campanie de comunicare a unui reprezentant din industria divertismentului premiata la Romanian PR AWARDS. In perioada 2012 -2014 a fost social media coordonator al Festivalului International de teatru de la Sibiu. Intre aprilie 2016 -aprilie 2019, a lucrat pentru Loredana Groza in echipa de comunicare.

Owner urban,ro - prima platforma de goingout care creeaza experiente. Speaker la conferinte nationale pe teme legate de media, industria online, femei.

» Mai multe detalii

Author : Cristina Bazavan

AFI Europe România și Fundația Comunitară București lansează fondul pentru comunitate „A FI vecin bun” si pun la bataie fonduri de 70.000 de lei destinate proiectelor comunitare.

Cum se manifesta schizofrenia?

Se poate vindeca sau tine sub control aceasta boala?

Evident exista un site special al locului qreator.ro unde aflati toate activitatile si puteti sa va auto invitati pentru proiectele voastre.

“Inca am acest spirit razboinic in mine, inca ma cred un cavaler medieval care e gata sa scoata sabia, dar, de cate ori ma surprind azi ca sunt in aceasta stare, incerc sa ma schimb.”

“Daca faci tot ceea ce iti este comod, sau la limita comodului, vei fi toata viata un mediocru. Deci, obligatoriu, trebuie sa sari, sperand ca parasuta se va deschide.”

“Mi-e frica de Facebook. Am o supersitie ca cineva va intra in viata mea interioara, o nebunie.”

Andrei Serban. Cuvantul just. Gestul just. Gandul just.