Author : Cristina Bazavan

dunkirk afis10 lucruri despre filmul Dunkirk care va vor face sa vedeti filmul din alta perspectiva

10 lucruri despre filmul Dunkirk care va vor face sa vedeti filmul din alta perspectiva

Am vazut la inceputul saptamanii cel mai recent film al lui Christopher Nolan si, trei zile mai tarziu, inca ma mai gandesc la smecheriile pe care le-a facut in film:)

Nolan e un regizor care a inceput cu filme independente si a ajuns sa faca super blockbustere , cumva pastrandu-si identitatea, necomercializandu-se foarte mult.

Dunkirk e un film de razboi, inspirat de fapte reale din cel de-al doilea razboi mondial; se refera in mod specific la momentul in care peste 300.000 de soldati aliati au ramas pe o plaja din Franta -dunkirk, pe numele ei – si a fost nevoie de eforturi speciale din partea autoritatilor britanice sa recupereze cat mai multi dintre acesti soldati sa-i aduca in Anglia.

Deznodamantul actiunii se stie deja – fiind fapt istoric – dar cum reuseste regizorul, care e si scenarist, sa tina captata atentia spectatorilor si sa le dea o senzatie de panica, de teroare e de fapt magia acestui film.

 

1. Ceea ce-l obsedeaza pe Nolan ca om si artist este VALOAREA TIMPULUI. E exemplificata in toate filmele lui, chiar daca e mai vizibil ca e pasionat de cum poti percepe timpul in Memento primul lui film, in Insomnia, Inception sau in Interstellar. Si in Dunkirk timpul e personajul principal. Filmul e construit pe trei laturi temporale – o zi, o saptamana si o ora dupa cum se desfasoara actiunea in aer, pe apa sau pe uscat – toate actiunile incheindu-se in acelasi timp.

2. Christopher Nolan e un om care e facut din alt aluat decat restul (Tom Hardy a zis intr-un interviu “daca totusi se dovedeste ca nu e alien, atunci trebuie ca e foarte destept”) si ca sa e relaxeze a invatat sa cante la… violoncel. Stie deci mult despre muzica, iar obsesia lui cu timpul a fost pusa si in muzica (a trimis catre Hans Zimmer, cel care a scris coloana sonora dementiala, inregistrarea ticaitului unui ceas vechi al carui sunet il deranja pentru a fi folosit in partea tensionata a muzicii… ma rog, practic in toata coloana sonora)

3. Ce te surprinde, enerveaza, marcheaza, urmareste, obsedeaza in filmul acesta e… muzica. E construita ca sa insoteasca filmul, sa-l sprijine, nu sa completeze in situatii emotionale in care actorii sau scenariu nu livreaza ce are nevoie spectatorul. E in muzica prezent tot timpul un uruit – un zgmot stresant obtinut printr-un efect in care e multa matematica. Se numeste The Shepard Tone si puteti citi mai multe aici (practic, pe scurt, e despre repetarea unor anumite note intr-o secventa precisa pe trei lungimi de unde diferite, secventa obtinuta ii da auditorului senzatia ca muzica este un crescendo infinit, in loop, care creeaza o stare de tensiune foarte mare).

4. Hans Zimmer, compozitorul, are si dansul nota sa de nebunie (cu ea a obtinut 10 nominalizari la Oscar pentru coloana Sonora – are o singura statueta insa): cand prietenul lui, Nolan, i-a povestit despre film si despre cum a scris scenariul gandindu-se la o coloana Sonora care sa fie in tensiune continua, Hans Zimmer s-a dus pe plaja de la Dunkirk ca sa simta el locul, sa auda valurile. A si plecat de acolo , intr-un borcanel, cu putin nisip de pe plaja… pe care l-a tinut pe masa cat timp au lucrat la coloana Sonora:)

5. Intr-o vreme in care se pot face multe minunatii pe computer, Nolan a adus pe plaja Dunkirk 1500 de soldati, avioane si barci ca sa-i oblige pe actori sa REACTIONEZE la poveste, nu sa-si imagineze ceea era in scenariu ca atmosfera din razboi. (de asta filmul a costat 120 milioane de dolari) Bine, in nebunia lui care-l face sa faca filme atat de diferite, i-a dus acolo cand era mai frig si mai furtuna – in aprilie, mai… ca sa aiba in mod natural pe fetele soldatilor culoarea vinetie de la frig si umezeala.

6. Ca sa nu foloseasca imaginile generate pe computer, productia a creat contururi de soldati din placi de carbon care au fost puse in cadru in partea cea mai indepartata, pentru a crea iluzia unei armate foarte mari

7. Tot din categoria sa fim autentici pana la capat, Nolan a reconditionat nave de razboi din perioada respectiva pentru a putea fi folosite la filmari. In cateva zile de filmare pe mare s-au aflat 62!! de nave.

5 milioane de dolari din bugetul filmului (generos, desigur) au fost folosite pentru reconditionarea unui avion vechi din al doilea razboi mondial pe care au fost montate camere IMAX. In cele din urma avionul a fost distrus integral in film.

8. Desi nu era nevoie sa fie in aceeasi zi platourile de filmare, cei doi piloti care apar in film au stat mereu la cadru cand a filmat “colegul” pentru a-I da replica, real, prin statie ca in razboi. A fost cererea expresa a lui Nolan.

9. In film sunt foarte putine dialoguri pentru ca Nolan a vrut sa ramana fidel filmelor mute care erau pe val in acea perioada. Personal cred ca, spunand o poveste din perspectiva vizuala, a atins generatia Instagram care se simte mai confortabil la film. Bine, generatia Instagram are partea ei in distributie – pe frumuselul de la One Direction, Harry Styles, despre care Nolan spune ca nu a fost distributit pentru celebritate, ci pentru ca a avut o auditie foarte buna.

Adevarul e probabil la mijloc, pentru ca si marketingul are un cuvant de spus la un film cu un asemenea buget.

10. Tot efortul si toata atentia pentru detalii a lui Christopher Nolan au fost f bine rasplatite. Hollywood Reporter a anuntat ca domnul Nolan a primit 20 de mil de dolari salariu si…20% din incasarile globale:)

Aaa, asa ca fapt divers, Christopher NOlan nu are telefon mobil, nici adresa de email:) are telefon fix acasa:)

uitati-va la trailer si ascultati coloana sonora din perspectiva efectului Shepard despre care scriam mai sus:)

15327
tantarSTIINȚĂ: 7 criterii care fac un om să fie mai atractiv pentru un țânțar:)

STIINȚĂ: 7 criterii care fac un om să fie mai atractiv pentru un țânțar:)

Ni s-a intamplat tuturor sa ne aflam intr-un loc in aer liber si tantarii sa-si faca de cap mai ales in jurul unor oameni si mai putin cu altii. Acum nu stiu daca sunteti printre norocosii pe care nu-i iubesc tantarii, dar putina stiinta pe tema nu strica.

Cercetatorii estimeaza ca 20% dintre oameni sunt preferati de tantari.

Ei au indentificat 7 criterii care fac un om sa fie mai atractiv pentru un tantar:)

 

Grupa de sange.

Un studiu a aratat ca persoanele care au grupa de sange O sunt de doua ori mai mult atacate de tantari decat cele care au grupa de sange A.

Daca va intrebati cum stie tantarul ce grupa de sange aveti, e bine sa stiti ca 85 la suta dintre persoane, secreta genetic un semnal chimic prin piele care poate indica grupa de sange. Ei bine, tantarii pe acesti oameni ii prefera, pe cei carora nu le secreta pielea acest indicator ii cam lasa in pace.

Dioxidul de carbon

Unul dintre modurile in care tantarii isi localizeaza tinta este emisia de dioxid de carbon (un tantar poate detecta dioxidul de carbon de la 50m!). Prin urmare oamenii care expira mai mult dioxid de carbon (in special cei mai grasi) sunt o tinta mai buna pentru tantari:)

Tantarii prefer oamenii care fac sport!

Stiu ca suna amuzant, dar… Tantarii prefer mirosul de transpiratie si o temperatura mai inalta a corpului, care se obtin via activitatea fizica.

Tantatilor le plac bacteriile

Pe pielea noastra peste zi, pe maini si pe picioare mai ales, apar o multime de bacterii prin contact cu mediul inconjurator. Aceasta e explicatia pentru care tantarii ne musca mai mult de picioare, acolo gasesc ei teritoriu mai fertil pentru masa lor gustoasaJ

Tantarii prefer Berea!!!

Asta e, sunt si ei niste fiinte cu ceva preferinte. O sticla de bere ne face imediat mai atractivi pentru tantari. Are legatura cu cresterea temperaturii corpului (odata cu ingerarea de alcool) si cu modificarea compozitiei transpiratiei care preia alcool din sange.

Tantarii prefera femeile gravide.

Are legatura cu faptul ca femeile gravide expira cu 21% mai mult dioxid de carbon decat restul persoanelor, iar temperature corpului lor e mai ridicata decat media.

Tantarii au si preferinte de culoare a hainelor pe care le purtam!!!

Ma rog, am exagerat putin pt ca mi se pare amuzant cat de destepti sunt tantarii, dar… un studiu a demonstrat ca tantarii vad culori si au miros. Ma rog nu vad f multe culori, dar detecteaza mai usor oamenii imbracati in negru, albatru si rosu:)

Cu toate aceste informatii sper sa ne ajute primariile locale cu campanii de dezinsectie impotriva tantarilor pentru ca… asa cum banuiati, unele specii de tantari sunt deja imune la spray-uri si solutii chimice vandute in farmacii pentru protectia oamenilor.

 

 

3027
04-Raquette-Bridal-2017-1024x762Raquette – un brand romanesc de haine super rafinate

Raquette – un brand romanesc de haine super rafinate

Am descoperit acum cateva saptamani, la Molecule F in Promenada, hainele Raquette. Nu stiam de existenta acestui brand spre rusinea mea, desi are 2 ani vechime. Mi-am reamintit de ei/ ele acum pentru ca tocmai au anuntat colectia Bridal pentru toamna pe care vi-o arat imediat.

Dupa cum stiti mie imi plac hainele super simple, cu croiala perfecta si finisaje impecabile. In Romania sunt foarte putine branduri care au curaj sa faca asemenea haine din doua motive (cred, nu i-am intrebat):

e mai greu sa produci ceva simplu care sa fie perfect – ca sa poti sa l vinzi la un pret care sa-ti acopere munca

e greu sa porti haine super simple (deci nu prea se vand) pentru ca femeile se ascund adesea dupa trei ciucurasi, 5 volane si alte briz brizuri, nefiind capabile sa poarte cu eleganta o haina foarte simpla. (ai nevoie de atitudine, de postura, in general de ceva educatie care se vede prin ceea ce spune corpul tau)

Raquette face asta foarte bine. Eu m-am indragostit de o salopeta alba din colectia Bridal pe care poti sa o porti linistita intr-o seara de vara la o petrecere cu ceva glam.

Iata mai jos cateva imagini din colectia Bridal, dar si cateva tinute ready to wear din colectia de toamna trecuta. Daca vreti sa iesiti din rochia de mireasa printesa (si sa depasiti nivelul Disney, trecand la glamul Hollywoodului), Raquette Bridal poate fi o solutie foarte frumoasa.

Ii gasiti aici.

02-Raquette-Bridal-2017-633x1024 2-Maison-Raquette-by-Dana-and-Violette-Basoc-Fall-Winter-15-16-collection-ad-campaign-editorial-photographed-by-Banana-Editorials-IMG_7184-1024x683 04-Raquette-Bridal-2017-1024x762 6-Maison-Raquette-by-Dana-and-Violette-Basoc-Fall-Winter-15-16-collection-ad-campaign-editorial-photographed-by-Banana-Editorials-IMG_6384-683x1024 10-Raquette-Bridal-2017 13-Raquette-Bridal-2017-1-633x1024 18-Raquette-Bridal-2017-633x1024 19-Maison-Raquette-by-Dana-and-Violette-Basoc-Fall-Winter-15-16-collection-ad-campaign-editorial-photographed-by-Banana-Editorials-IMG_6328-1024x683 20-Maison-Raquette-by-Dana-and-Violette-Basoc-Fall-Winter-15-16-collection-ad-campaign-editorial-photographed-by-Banana-Editorials-IMG_6604-683x1024

4668
sky blue hotel piscinaSky Blue Hotel & Spa – un loc magic la mai putin de o ora de Bucuresti

Sky Blue Hotel & Spa – un loc magic la mai putin de o ora de Bucuresti

Acum doua saptamani am descoperit un loc magic foarte aproape de Bucuresti gratie prietenei mele Cristina Popa.

Ma intorceam de la Brasov unde avusesem treaba complicata si consumatoare de energie, iar Cristina – Fifi cum ii spunem noi – m-a rugat sa ma opresc la Sky Blue Hotel & Spa in Ploiesti. Pentru o zi de relaxare.

M-am oprit cu gandul la un masaj de relaxare, dar mai ales cu gandul la salina cu sare adusa din Himalaya pe care o are spa-ul. Salina e unica in Romania, iar beneficiile ei pentru sanatatea aparatului respirator sunt foarte mari.

Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ, pentru ca  – desi am dormit in salina (doamna de la receptia spa-ului era asa de amabila ca ar fi fost in stare sa puna pentru o ora un afis cu “nu deranjati” ca sa dorm eu in salina, cum imi doream) si am beneficiat de un masaj din talpi si pana in crestetul capului de mega relaxare – alte lucruri m-au uimit si, cu sinceritate, nu imi imaginam ca le gasesc in Ploiesti intr-un hotel.

Vorbim de un hotel de lux, de 5 stele, care e obisnuit sa deserveasca multi expati, asa ca angajatii nu doar ca sunt foarte amabili, ci si foarte discreti. Luxul e evident, camerele sunt cam cat un apartament cu doua camere din Titan, sunt mobilate cu gust si … ceea ce mi-a placut mie la nebunie sunt gandite pentru ca, daca nu vrei sa fii deranjat, sa ai contact cu cat mai putina lume.

La parter, unde camerele in loc de balcon au terasa cu gazon, terasa fiecarei camere e incojurata de copaci mari, cu frunzis des. Chiar daca in fata ta e piscina (care btw, e de dimensiuni olimpice), tu poti sta pe terasa ta, la soare, fara sa interactionezi cu cineva.

sky blue hotel terasa

Stiu ca par usor sociopata ca fac aceste observatii dar pentru mine luxul inseamna intimidate. Sa ma bucur de aceleasi servicii cu vecinii mei de hotel, fara sa le cunosc intimitatile expuse pe balcoane, sa socializez putin si personalul sa anticipeze ce am nevoie si sa se prinda repede ce fel de client sunt (vorbaret sau nu) pentru ca apoi sa-mi ofere atata atentie cat sa nu mi se para prea mult si sa ma deranjeze.

Oamenii astia de la Sky Blue Hotel & Spa sunt foarte foarte bine trainuiti pentru asemenea servicii: sa fie acolo, atenti la orice ai nevoie, fara sa te streseze, fara sa-i simti.

Acum putin despre facilitati, insist sa povestesc mai multe pentru ca poate fi o solutie foarte buna pentru un week end cu fetele – la piscina, spa si Jacuzzi. Ba chiar si la shopping (dar despre un magazin magic va spun la sfarsit!!). Cum ar putea fi si un loc minunat pentru petreceri de burlacite sau burlaci. Dar si o escala cand e mega aglomerat pe drumul de intoarcere de la munte: mai bine te opresti aici, mananci ceva delicios (imediat scriu despre restaurant), faci o baie in piscina si un mic shopping si te duci acasa cand nu mai e traficul asa mare, iar tu esti si relaxat si fericit:)

Restaurantul – cu mancare internationala, dar un touch foarte puternic si autentic de mancare turceasca. Ingredientele sunt atent alese, mancarea e foarte gustoasa si foarte atent pregatita.

 Spa-ul – cu 2 jacuzzi, piscina olimpica, piscina pentru copii, sauna uscata, sauna umeda, salina magica cu sarea din Himalaya si hamam. Un mic rai in care te rasfeti  si pleci putin mai sanatos. Ce mi-a placut foarte tare a fost ca… au un program special pentru copii: ca sa stea in salina (ceea ce-i ajuta pentru alergii, pentru astm sau alte probleme respiratorii) camera magica cu sare din Himalaya e dotata cu jocuri. Cu o zi inainte de a dormi eu in salina, un grup de copii avusesera un mini party in salina, dragii de ei nici nu au stiut ce bine si-au facut cat s-au jucat acolo:)

in imaginea de mai jos e salina:)

sky blue hotel salina

In zona de Spa exista si un salon de beauty – care are servicii complete manichiura, pedichiura, coafat si alte delicatesuri de beauty pentru doamne. (personal, la cat de discret si de luxos e locul, sper sa faca o mini clinica de beauty pentru mici interventii nu foarte invazive, dar care necesita repaos de o zi doua)

Magazinul – La intrarea in Sky Blue Hotel & Spa exista un asemenea magazin special cu haine de la mai multe branduri internationale.Doamnelor pregatiti-va de raiul comparaturilor, super produse la 70-90 de ron. R A I !!!!

(amintiti-va ca e si spa acolo si un super super restaurant cu mancare bio.. si intelegeti de ce am scris atat de multJ )

Pentru domni, ca sa pastrez echilibrul in natura, as vrea sa precizez ca exista si un super club de bowling si biliard. Nu insist, dar sa stiti ca exista, sa nu oftati foarte mult cand stau doamnele la spa sau la cumparaturi.

Adresa : str Principala nr 1, Paulestii noi (la 10 km de Ploiesti, spre Slanic Prahova)

Daca ajungeti acolo, sa-mi dati un semn, sunt foarte foarte curioasa cum vi se pare locul.

7599
cotroceni creativCotroceni Creativ – concurs design obiect (dati mai departe) –

Cotroceni Creativ – concurs design obiect (dati mai departe) –

Se intampla ceva frumos la Muzeul Cotroceni care pare ca prinde straie moderne si se scutura de praf.
Tocmai au lansat un concurs de design de obiect pentru suvenirurile care se vor vinde in magazinul muzeului. Suveniruri care sa fie inspirate din obiectele din muzeu, sau din povestile din spatele obiectelor.
Ce ma incanta pe mine in acest concurs si imi da un semn de incredere ca nu va fi precum Logo-ul din concursul primariei este JURIUL. Ii cunosc pe unii dintre jurati, sunt oameni care sunt foarte la curent cu ceea ce este in designul romanesc autentic si sprijina mica industrie de design autentic de la noi.
Tocmai de aceea cred ca vom avea si noi in Muzeul Cotroceni un magazinas cool cu obiecte faine pe care chiar sa vrei sa le cumperi ca amintire.
La marile muzee de afara, magazinul de suveniruri este o experienta in sine, o sursa generoasa de venit pentru muzeu – alaturi de cafenea -, dar si o mini galerie de obiecte de design curatoriata cu grija de oameni care stiu meserie. Imi doresc foarte foarte tare sa se intample asta si la noi, asa ca…
Daca aveti prieteni care au studiat design de obiect, anuntati-i de acest concurs.
Inscrierile sunt pana la data de 25 august, se cer creatii de obiecte sau seturi de obiecte, autentice si originale, cu caracteristici specifice suvenirurilor: funcționale si practice, decorative si reprezentative pentru Muzeu, astfel incat experiența vizitatorilor sa poată fi prelungita post-vizitare.
Va las aici si juriul care evalueaza propunerile primite, tocmai pentru a vedea ca e un concurs serios si… cred ca ar fi un motiv de mare mandrie sa stiti ca aveti un obiect creat de voi care se vinde ca suvenir in Muzeul Cotroceni.
Juriul este alcătuit din profesioniști din domenii relevante pentru proiect: design de obiect, design grafic, muzeologie și management cultural: Radu Manelici (designer grafic și profesor la departamentul de design al Universității Naționale de Arte din București), Ruxandra Sacaliș (arhitect și designer de obiect), Andrei Borțun (inițiator al Romanian Design Week), Eliza Yokina (arhitect partener la studioul CUMULUS și designer de produs), Liviu Sebastian Jicman (director general al Muzeului Naţional Cotroceni) și Roxana Bedrule (manager cultural).
Juriul va acorda 5 premii, în valoare de 10.000 lei fiecare, sumă ce acoperă remunerația pentru ideea artistică și drepturile de autor, producția prototipului și a unei serii limitate de minim 40 de bucăți.
Proiectele câştigătoare vor fi prezentate publicului larg în luna octombrie, cu ocazia evenimentului Diploma, inițiat de The Institute. După finalizarea concursului, obiectele vor fi comercializate în magazinul Muzeului.
Calendarul concursului Cotroceni creativ:
12 iulie lansare concurs
12 iulie – 25 august înscriere
25 august – 4 septembrie jurizarea propunerilor
5 septembrie anunțarea câștigătorilor
5 septembrie – 5 octombrie producția seriilor de obiecte
octombrie prezentarea propunerilor câștigătoare la evenimentul Diploma
Înscrierile în competiție se fac prin completarea formularului de aici: www.institute.ro/cotrocenicreativ
Regulamentul concursului și mai multe informaţii aici:
3552
glowcoverGlow – un super serial nou de la Netflix (si o idee simpa pt vizionare) –

Glow – un super serial nou de la Netflix (si o idee simpa pt vizionare) –

Nu stiu despre voi ce faceti cand e canicula si e week end sau puteti sa va luati zile libere, dar eu… fie dorm, fie ma uit la seriale. (asta pentru ca nu sunt prietena cu soarele care arde intrucat pielea mea e ca o inghetata de vanilie, alba si sufera modificari grave in contact cu soarele)
Nu stiu daca astazi aveti noroc in viata sa aveti parte de liber (eu nu, dar am avut – doar – ziua de sambata), dar stiu ca… winter is coming pentru unii dintre voi, chiar daca vor fi 35 de grade la umbra.

Nu ma uit la GoT (asta este), dar am prieteni si m-am mai lovit si eu de cateva stiri despre productia geniala care e in spatele acestui serial, asa ca da stiu ca winter is coming si la 35 de grade si ca „is coming” lunea. Dar am solutii muuult mai simpatice si mai girlish in materie de seriale.

Sambata m-am uitat putin la un serial nou de pe Netflix, Glow, despre niste actrite care n-au job si ajung in ring la lupte libere si vreau sa va recomand filmul asta pentru detaliile din spatele industriei de film, pentru marketingul discret pe care-l numesc pe alocuri, pentru umor si pentru nostalgia anilor 80.

E un prim sezon cu 10 episoade, eu am dovedit jumatate si mi-am relaxat si mintea, dar si corpul.

Ma rog, din cauza lui Chinezu – care m-a molipsit cu un nou soi de gelato de cand s-a dus el in italia direct la fabrica familiei Guglielmo Visani, unde se produce gelato Siviero Maria – acum ma uit la seriale in compania unor arome naturale racoroase, cu potential mic de ingrasare.

Gelato are mai putina grasime 7% – comparativ cu 10% – fata de o inghetata normala, iar sentimentul meu este ca are si mai putin zahar (nu pot dovedi, dar asa mi se pare in cazul Siviero Maria, poate pentru ca toate ingredientele sunt naturale si respecta reteta gelato italian traditional)

Ce vreau sa spun cu asta?
Sa incercati gelato Siviero Maria pentru ca asta te poti racori cand te relaxezi si vezi filme multe in vacanta, in familie, chiar daca nu esti dintre cei care oftezi de placere si spui “winter is coming” in mijlocul verii. (daca va tine inima uitati-va pe pagina Siviero Maria a vedeti fotografii cu gelato din care parca urla aroma si veselia verii)

Si sa va uitati la Glow pentru ca e un serial diferit de ce vedeti acum pe  ecrane… in plus e comedie, nu mor personaje gramada la sfarsitul fiecarui episod !!!

3209
emag-aragazTrei lucruri de cautat pentru un aragaz bun – din viata prietenilor mei:)

Trei lucruri de cautat pentru un aragaz bun – din viata prietenilor mei:)

 

Zilele trecute una dintre prietenele mele care s-a mutat in casa noua si si-a cumparat un nou aragaz, de fapt, o masina de gatit sofisticata.

Pana a ajuns la obiectul pe care voia sa-l cumpere am dezvoltat toti prietenii teorii despre cum va arata cuptorul/ aragazul viitorului, asta pentru ca Diana voia ceva care sa fie de ultima tehnologie si daca se poate sa fie si eco.

Pe parcursul discutiilor noastre am descoperit  – atentie!!!! – ca pe glob sunt 3 miliarde de oameni care au mari probleme de sanatate influentate de felul in care isi pregatesc mancarea. Inhalarea fumului de la lemnul care arde sau de la carbuni este foarte toxica si in fiecare an duce la 1.9 milioane de morti, in principal femei si copii care petrec mai mult timp acasa.

(cu aceasta informatie sa va vad cum mai stati la gratar 🙂 )

De aici ne-am dus sa cercetam daca exista cuptoare care functioneaza pe energie solara (si da, desigur exista), iar daca genul acesta de cuptoare- cu sau fara aragaz – ar fi vandute la scala mare (in bucatarii special gandite pentru asemenea instalatii), s-ar reduce mult defrisarea padurilor in zona rurala.

Bine, exista si masina de gatit care functioneaza pe baza de … pleava de orez. E creatia unui domn din Filipine si a fost subiectul unui amplu articol in National Geographic in urma cu 2 ani. (http://news.nationalgeographic.com/2016/10/alexis-belonio-explorer-moments-food-innovation/)

Ma rog, sa precizez ca prietena mea isi dorea special aragaz clasic pentru ca ea crede ca se curate mai usor decat masinile de gatit electrice si, in plus, cand e o pana de curent electric nu ai probleme de gatit.

N-am mai participat de multa vreme la o asemenea discutie, in toate casele in care am locuit exista deja aragaz, iar cand si-au cumparat parintii mei nu m-a interesat foarte tare, dar cu experienta de acum as putea spune 3 lucruri care sunt importante cand alegi un aragaz 🙂

  1. Volumul cuptorului (am descoperit ca exista aragazuri cu … cuptor dublu, care poate oferi posibilitatea de coacere simultana a mai multor feluri de mancare!)
  2. Iluminatul cuptorului si sa aiba rotisor 🙂
  3. Numarul de arzatoare (ochiuri de gatit le spuneau parintii mei), habar nu aveam ca exista cu mai mult de 4 “ochiuri” si pentru familii, nu doar gatit professional.

Sper sa va ajute informatiile de mai sus daca vreti sa va cumparati un aragaz. Prietena mea l-a comandat la eMAG, nu ma lasa sa spun ce si-a luat:),  dar il gasiti printre cele de la link:)

3395
stair-design-13DESIGN INOVATOR – Scari (foto) –

DESIGN INOVATOR – Scari (foto) –

Cautam idei de scari decorative pentru ca vreau sa fac ceva adaugiri in apartamentul in care locuiesc. Scari care duc catre nicaieri, vorba lui Carlas Dreams pentru ca locuiesc intr-un apartament cu doua camere care se intinde doar pe un etaj/ ma rog o patrime din etajul cladirii in care locuiesc.

Dar ma doboara cartile (desi nu le pastrez pe toate si sunt foarte darnica la a imparti carti citite) si imi doresc sa pun niste plante noi in liviving.

Ma rog, asta nu e chiar interesant de prezentat, ci rezultatul cautarilor. Mai intai am descoperit individual scari al caror design e spectaculos, apoi am ajuns la un articol de pe blogul de la Metropolitan Museum.

Bucurati-va putin privirea cu aceste creatii si ganditi-va ce creative sunt mintile care le-au desenat si cat de frumos pot gandi in afara rigorilor clasice.

o bucurie de minti creative.

stair-design-2 stair-design-3 stair-design-4 stair-design-5 stair-design-6 stair-design-7 stair-design-10 stair-design-11 stair-design-12 stair-design-13 stair-design-14 stair-design-16 stair-design-17 stair-design-18 stair-design-19 stair-design-21 stair-design-24 stair-design-25 stair-design-26 stair-design-27 stair-design-28 stair-design-29 stair-design-30 stair-design-31 stair-design-32 stair-design-40

3012
cover fashion wimbledon 201713 vedete imbracate minunat la Wimbledon 2017

13 vedete imbracate minunat la Wimbledon 2017

Acum ca s-a terminat Wimbledon 2017, ca Federer a scris istoria din nou, sa trecem si la lucruri frivole… sau nu.

Am facut o selectie de vedete care au fost zilele acestea la Wimbledon, uitati-va la cat de relaxat sunt imbracate, dar in acelasi timp cat de rafinat.

Pe aceasta cale doresc sa va spun (pana vedeti fotografiile cu vedetele lor) ca de maine la Bucuresti este un important turneu de tenis feminin, singurul pe care-l mai avem in Ro la acest nivel – BRD Bucharest Open. Va puteti cumpara bilete de aici si, desigur, imbracati-va frumos cand mergeti la Arenele Progresul:)

Mai spun ca mi-ar placea sa vina si la noi actori, cantareti, designeri si chiar politicieni cum au mers in ultimele doua saptamani la wimbledon la englezi. E un semnal frumos pe care-l dam si sportivilor, dar mai ales copiilor care fac sport. (premierul britanic, Theresa May, a fost intr-o zi la Wimblendon!!!)

intr-o ordine aleatorie
Anna Wintour
anna wintour

David Beckham
david beckham

Eddie Redmayne si sotia, hannah
eddie redmayne hannah

Grace Jones (mi se pare super smart cum a ales Grace Jones sa fie “diferita” si de data aceasta 🙂 )
grace jones

Hillary Swank
hilary swank

Stella McCartney
holding-stella-mccartney-celebrity-style

Preferata mea, pentru rafinament si simplitate, dar mai ales pentru atitudine – Joely Richardson (fiica Vanesei Redgrave)
joely richardson 1

Regele Juan Carlos si Regina Elena
juan carlos

Kate Middleton
Kate-Middleton-Dolce-Gabanna-Dress-Wimbledon-2017

Mirka Federer
mirka federer

Olivia Palermo
Olivia Palermo

Pippa Middleton
pippa middleton

Shirley Bassey
Shirley Bassey

5584
brain-transplantOrice emotie – furie, suparare – tine biologic doar 90 secunde. Restul e alimentat de tine. Stiai? –

Orice emotie – furie, suparare – tine biologic doar 90 secunde. Restul e alimentat de tine. Stiai? –

Am citit o carte despre cum functioneaza creierul si despre cum putem, intelegandu-i mecanismele, sa-l folosim la capacitatea lui optima (nu maxima) pentru fericirea noastra.

Cartea se numeste My Stroke of Insight: A Brain Scientist’s Personal Journey, si e scrisa de un medic neurolog care a avut un atac cerebral – Jill Bolte Taylor, o puteti gasi aici in varianta Kindle, iar in print exista si in romaneste la editura Curtea Veche.

Eu am citit-o in versiunea electronica in engleza pentru ca am ajuns la ea via o alta carte (Impacarea cu noi insine – Pema Chodron) si n-am avut rabdare sa o comand / sau sa merg la librarie sa o cumpar in romaneste.

Pema Chodron povesteste cum, in cartea sa, Jill Bolte Taylor explica mecanismul psihologic care sta la baza emotiei: o emotie precum furia, care este o reactie mecanica, dureaza doar 90 de secunde din clipa in care s-a declansat pana isi incheie parcursul. Un minut si jumatate. Cand dureaza mai mult, si de obicei dureaza mai mult, este pentru ca noi am ales sa o reactivam. Sa o alimentam cu gandurile noastre, cu cuvintele noastre si ceea ce ar trebui sa dureze 90 de secunde poate ajunge si pana la …20 de ani!

In completare Dr Jill Botle Taylor spune in cartea ei –

If, however, I remain angry after those 90 seconds have passed, then it is because I have chosen to let that circuit continue to run. Moment by moment, I make the choice to either hook into my neurocircuitry or move back into the present moment, allowing that reaction to melt away as fleeting physiology. The really exciting news about acknowledging my right and left characters is that I always have an alternative way of looking at any situation-is my glass half full or half empty? If you approach me with anger and frustration, then I make the choice to either reflect your anger and engage in argument (left brain), or be empathic and approach you with a compassionate heart (right brain). What most of us don’t realize is that we are unconsciously making choices about how we respond all the time. It is so easy to get caught up in the wiring of our pre-programmed reactivity (limbic system) that we live our lives cruising along on automatic pilot. I have learned that the more attention my higher cortical cells pay to what’s going on inside my limbic system, the more say I have about what I am thinking and feeling. By paying attention to the choices my automatic circuitry is making, I own my power and make more choices consciously. In the long run, I take responsibility for what I attract into my life.

*

When my brain runs loops that feel harshly judgmental, counter-productive, or out of control, I wait 90 seconds for the emotional/physiological response to dissipate and then I speak to my brain as though it is a group of children. I say with sincerity, “I appreciate your ability to think thoughts and feel emotions, but I am really not interested in thinking these thoughts or feeling these emotions anymore. Please stop bringing this stuff up.” Essentially, I am consciously asking my brain to stop hooking into specific thought patterns. Different people do it differently of course.

*

The secret to hooking into any of these peaceful states is the willingness to stop the cognitive loops of thought, worry, and any ideas that distract us from the kinesthetic and sensory experience of being in the here and now. Most important, however, our desire for peace must be stronger than our attachment to our misery, our ego, or our need to be right. I love that old saying, “Do you want to be right, or do you want to be happy?” Personally, I really like the way happy feels inside my body and therefore choose to hook into that circuitry on a regular basis. I’ve often wondered, If it’s a choice, then why would anyone choose anything other than happiness? I can only speculate, but my guess is that many of us simply do not realize that we have a choice and therefore don’t exercise our ability to choose. Before my stroke, I thought I was a product of my brain and had no idea that I had some say about how I responded to the emotions surging through me. On an intellectual level, I realized that I could monitor and shift my cognitive thoughts, but it never dawned on me that I had some say in how I perceived my emotions. No one told me that it only took 90 seconds for my biochemistry to capture, and then release me. What an enormous difference this awareness has made in how I live my life.

Dr Jill Botle Taylor face o lista cu 40 de lucruri pe care apropriatii celor care sufera un atac cerebral ar trebui sa le stie despre recuperarea prietenilor/ rudelor lor. Cum se vede recuperarea din partea cealalta, mai ales cand esti medic si intelegi toate procesele care ti se intampla.

Le las mai jos in print screen ca sa fie usor de dat mai departe, pentru ca asta este dorinta doctorului exprimata direct in carte. (atentie! dupa listele din carte, mai urmeaza doua observatii importante ale doamnei doctor:) )

Dr Jill Botle Taylor recovery recomandation stroke 1

Dr Jill Botle Taylor recovery recomandation stroke 2

Dr Jill Botle Taylor recovery recomandation stroke  3

Dr Jill Botle Taylor recovery recomandation stroke  4

Dr Jill Botle Taylor recovery recomandation stroke  5

Si doua observatii ale doamnei doctor de dupa recuperarea personala dupa atacul cerebral, observatii care o sa va faca sa va ganditi la oamenii din jurul vostru care au trecut prin situatii extreme de viata si …”au invatat sa nu mai puna la suflet” si “sa fie intelegatori si buni cu altii”.

For me, it’s really easy to be kind to others when I remember that none of us came into this world with a manual about how to get it all right. We are ultimately a product of our biology and environment. Consequently, I choose to be compassionate with others when I consider how much painful emotional baggage we are biologically programmed to carry around. I recognize that mistakes will be made, but this does not mean that I need to either victimize myself or take your actions and mistakes personally. Your stuff is your stuff, and my stuff is my stuff. Feeling deep inner peace and sharing kindness is always a choice for either of us. Forgiving others and forgiving myself is always a choice. Seeing this moment as a perfect moment is always a choice.

*

To experience pain may not be a choice, but to suffer is a cognitive decision. When children are ill, it is often more difficult for the child to handle parental grief than it is for the child to endure the illness. The same can be true for anyone who is ill. Please be very careful what circuits you stimulate when you visit someone who is not well. Death is a natural process we all must experience. Just realize that deep inside your right mind (deep within your heart’s consciousness) rests eternal peace. The easiest way I have found to humble myself back into a state of peaceful grace is through the act of gratitude. When I am simply grateful, life is simply great!

36539
confesiunile-unei-dependente-de-arta_1_fullsizeBrancusi vazut de una dintre femeile pe care le-a iubit foarte mult: Peggy Guggenheim –

Brancusi vazut de una dintre femeile pe care le-a iubit foarte mult: Peggy Guggenheim –

De ziua Frantei, m-am gandit sa public un fragment din biografia lui Peggy Guggenheim, una dintre cele mai importante “patroane” de arta din anii 30-50 ai secolului trecut, fragment dedicat lui Constantin Brancusi – romanul pe jumatate francez:)

Inainte de a citi fragmentul de mai jos as vrea sa va recomand cu foarte mare incredere biografia lui Peggy Guggenheim – Confesiunile unei dependente de arta, chiar daca nu aveti preocupari in zona artei moderne pe care americanca a promovat-o toata viata.

Sa o cititi pentru sinceritatea, relaxarea si asumarea unei femei care a trait printre artisti toata viata ei, a avut banii sa-i finanteze si sa le schimbe fundamental vietile si carierele. E o carte foarte sincera, scrisa cu foarte mult umor… o care despre o aristocratie asumata si traita intens inca din primele clipe de viata. (Sunt delicioase fragmentele in care-si descrie unchii – si ei foarte bogati, cum era si tatal sau – cu defectele lor duse pana la nebunie, o face cu mult umor si cu o ironie foarte foarte fina. Un limbaj care a disparut cu totul astazi la noi si pe care l-am gasit, de exemplu, in jurnalul printesei Martha Bibescu)

Peggy Guggenheim – Confesiunile unei dependente de arta a aparut la editura Pandora la inceputul acestui an si se gaseste in toate librariile. Va fi o incantare pentru doamne, un acces fara barfe dar cu ironii la o lume a aristocratiei care patrona arta intre cele doua razboaie mondiale.

Citind cartea mi-am dorit sa revad unul dintre muzeele Guggenheim din lume (sunt printre norocosii care au vazut si colectia de la New York, dar si pe cea de la Venetia) si probabil ca o sa-mi iau curand un city break spre Venetia.

Daca ajungeti la Venetia si nu vreti sa vizitati galeria Guggenheim pentru ca vi se pare prea complicat (e si un Brancusi acolo, dar si un Pollock),  incercati varianta mai soft- Restaurantul si hotelul All’Angelo (foarte aproape de piata San Marco, unde mancau marii pictori ai vremii alaturi de Peggy si care pastreaza pe pereti picturile acestora in original.) Il gasiti aici http://www.allangelo.it/

 

Brancusi, descris de Peggy Guggenheim (despre care se spune ca a fost una din marile iubiri ale maestrului) fragment din cartea Confesiunile unei dependente de arta,   

De ani de zile voiam sa cumpar un bronz de-ale lui Brancusi dar nu imi permisesem. Acum parea ca a sosit momentul pentru aceasta mare achizitie. Am petrecut luni de zile apropiindu-ma tot mai mult de Brancusi, inainte ca aceasta vanzare sa se produca efectiv. Il cunosteam de 17 ani dar nici nu visasem sa ajung in asemenea complicatii cu el. Era foarte dificil sa discuti despre pret cu Brancusi, iar daca aveai cumva curajul sa faci asta, trebuia sa te astepti sa-ti ceara o suma monstruoasa. Eram constienta de asta si speram ca marea noastra prietenie sa usureze lucrurile. Dar, in ciuda acestor lucruri, am ajuns sa ne certam groaznic cand el mi-a cerut patru mii de dolari pentru “Pasarea in spatiu”.

Atelierul lui Brancusi se gasea intr-o fundatura. Era un spatiu imens, plin cu sculpturile lui enorme, si arata ca un cimitir, numai ca sculpturile erau mult prea mari ca sa stea pe morminte.

Langa aceasta incapere mare era una mica, cea in care lucra efectiv. Peretii erau acoperiti cu toate instrumentele imaginabile necesare muncii lui. In mijloc se afla un cuptor in care isi incalzea instrumentele si topea bronzul. In acelasi cuptor gatea si mese delicioase, arzandu-le intentionat doar ca sa se prefaca apoi ca fusese o greseala.

Manca la o tejghea si servea bauturi minunate, preparate cu grija. Intre aceasta incapere mica si cea mare, care in timpul iernii devenea de nefolosit din pricina ca era teribil de friguroasa, exista o mica firida in care Brancusi punea muzica orientala la un gramofon facut chiar de el. La etaj se gasea dormitorul lui, ceva foarte modest. Intreaga locuinta, inclusiv dormitorul, era acoperita de pulbere alba de la sculpturi.

Brancusi era un barbat micut si extraordinar, cu barba si ochii intunecati si patrunzatori. Pe jumatate taran istet, pe jumatate zeu. Te simteai foarte fericita alaturi de el, dar din pacate a devenit prea posesiv cu mine si voia sa-i dedic tot timpul. Imi spunea Peghita si mi-a zis ca-i placea sa faca lungi calatorii in care inainte luase cu el si fete frumoase. Acum voia sa ma duca pe mine, dar eu nu am vrut.

Ii placea, de asemenea, sa mearga in hoteluri foarte elegante din Franta si sa soseasca imbracat ca un taran, iar apoi sa comande cele mai scumpe lucruri posibile. Fusese in India, ca sa-l viziteze pe Maharajahul din Indore, in a carui gradina amplasase trei “Pasari in spatiu”, una in marmura alba, alta in marmura neagra si alta in bronz. Se intorsese de asemenea si in Romania, tara lui, unde guvernul ii ceruse a construiasca monumente publice. Era foarte mandru de asta.

(…)

Brancusi isi slefuia toate sculpturile de mana. Cred ca de asta erau atat de frumoase. Aceasta “Pasare in spatiu” avea sa-i dea de lucru timp de mai multe saptamani. La momentul la care a terminat-o, nemtii erau langa Paris, iar eu m-am dus si am adus-o cu mica mea masina, ca sa o impachetez si sa o expediez la timp. Pe fata lui Brancusi curgeau lacrimile. Am fost sincer miscata. N-am aflat niciodata de ce era atat de tulburat, dar am presupus ca era din cauza ca se despartea de pasarea lui preferata.

6465
unicef_foto610x342Tu cand ai discriminat ultima data? Nu ocoli raspunsul, sigur ai facut-o –

Tu cand ai discriminat ultima data? Nu ocoli raspunsul, sigur ai facut-o –

Vorbim tot mai des despre discriminare, incercand sa le luam apararea comunitatilor defavorizate unde avem prieteni si intelegem nuantele problemelor prin care trec.

Dar cand suntem intr-o situatie de criza, limita, in mintea noastra incolteste ceva ce a fost adanc inradacinat si incepem sa mergem prin sabloane care discrimineaza.

Vi se pare ca nu e asa? Imaginati-va ca mergeti seara pe o strada nu foarte luminata si un domn de etnie rroma vine din fata. Nu vi se activeaza nimic in minte? (va rog nu-mi raspundeti cu argumente despre… dar cate se intampla de fapt in viata; eu scriu despre cum functioneaza mintea noastra fara sa aiba niciun motiv sa discrimineze, altul decat inradacinarea unor idei)

Oricat am fi de educati, daca suntem onesti cu noi, stim ca suntem tentati zinic sa discriminam: sa nu le dam sanse egale celor depre care credem ca nu merita (pentru ca nu au aceeasi educatie, credinta, familie etc decat noi).

Cred ca lupta anti discriminare ar trebui sa se poarte in fiecare zi in fiecare dintre noi, in mod constient, activ. Doar asa vor fi schimbari in societate.

UNICEF a realizat 3 filme de scurt metraj inspirate de situatii reale in care copiii sunt discriminati (chiar si prin ricoseu, prin parinti) in Romania. La doua dintre ele am plans. Mi se pare cumplit filmul cu scoala, pe care-l las mai jos imediat, si stiu ca e foarte real.

E cumplit pentru copii, pentru tanara invatatoare, pentru parintii copiilor. Filmul dureaza 6 minute si o sa va puna f f tare pe ganduri.

Evident ca UNICEF nu s-a oprit doar la a face aceste filmulete ci a dezvoltat un program prin care, pentru a asigura accesul neingradit al copiilor la servicii de sanatate, educatie si protectie, a format 180 de profesionisti de la nivel judetean si local. De asemenea, a dezvoltat un ghid de lucru care ofera informatii despre formele de discriminare si cum pot fi adresate si prevenite de catre lucratorii comunitari. Cele trei filme vin ca o completare a acestui ghid si demonstreaza, prin natura cazurilor selectate, ca oricine poate fi discriminat si poate discrimina la randul sau, chiar daca este condus de cele mai bune intentii, si ca primele victime ale discriminarii sunt copiii. Acest pachet de training va fi disponibil la nivel national pentru toti profesionistii.

Iata si celelalte doua filme din proiect.

Motivul pentru care scriu astazi despre acest proiect (dincolo de faptul ca m-au impresionat foarte foarte tare fimele) este ca sa te rog sa dai mai departe oricare dintre cele 3 filmulete. Daca constientizeaza cat mai multa lume ca fiecare dintre noi greseste, schimbarea incepe mai usor, pentru ca pleaca din interiorul nostru.

Sigur ca UNICEF lucreaza institutional si incearca sa faca educatie si sa influenteze niste constiinte de adulti care iau decizii si lucreaza cu copii in fiecare zi, dar fiecare dintre noi poate face sa fie bine in jurul lui.

Stiu ca voi care cititi acest blog sunteti persoane educate, cititi multe carti, vedeti filme de arta, sunteti pasionati de teatru sau de dans… dar sa nu va suparati, va intreb cu toata sinceritatea pentru ca stiu – din dreptul meu – ca fiecare greseste: Tu cand ai discriminat ultima data?!

Stiu ca ni se intampla tuturor, de asta te rog tare sa alegi unul dintre filme si sa-l dai mai departe prietenilor tai din social media. Multumesc mult.

3235
Meniu-Kebun-MIX webMystery shopper la Condimental de Calif (unde il cunosc pe patron): bune si rele –

Mystery shopper la Condimental de Calif (unde il cunosc pe patron): bune si rele –

Prietenul Radu Tanase (co proprietar Calif) a deschis cu partenerii lui un nou restaurant, Condimental de Calif.

N-am ajuns la lansare, dar m-am dus in vizita ca mystery shopper fara sa stie cei din restaurant ca am numarul patronului in telefon.

Inainte de orice precizez ca suntem amici si ma mandresc ca un produs pe care l-am creat impreuna – falafelul cu sos de vinete, tahina si boabe de rodie – e unul dintre cele mai vandute produse Calif.

Condimental de Calif are insa un produs nou – Kebun – care e altceva…

E next level, e mai rafinat, e mai orientat catre mancarea sanatoasa (dada, se poate si fast food sanatos) si reinterpreteaza aromele orientale intr-o zona proprie. E ca si cum si-ar fi luat un chef cu multe diplome pe care l-au rugat sa creeze mancaruri care sa pastreze aroma orientala dar sa fie fara prajeala, fara lipie daca se poate…

Rezultatul?

Au eliminat complet prajirea in baie de ulei. Cartofii sunt rumeni, dar sunt copti cu un strop de ulei in cuptoare. Chiftelutele de falafel sunt crocante si aurii, iar miezul moale, de un verde crud garanteaza ca produsul isi pastreaza proprietatile nutrivite. Falafelul e pregatit tot la cuptor, iar orezul este preparat la abur.

Kebun  este o gustare f f speciala – sau un pranz (practic la cat mananc eu mi-a ajuns de  o masa si jumatate, am plecat la pachet cu restul) – in care poti combina pe pat de orez sau cartofi  prajiti niste minunatii ca sos tahina, seminte de rodie, humus, taboulleh, carne de vita, carne de pui…

E delicios ce am testat eu – kebun cu vita pe pat de orez cu sos tahina si seminte de rodie … (seamana cu falafelul simpa, desigur si m-am bucurat tare ca au reinterpretat ceva de succes intr-o forma si mai sanatoasa si… mai pentru cei care mananca si carne).

Data fiind amicitia mea cu Radu, profit de acest moment ca sa-i spun si ce nu imi place la restaurantul lui… care e foarte chic si minimalist, f curat si in care m-am speriat cat de repede a fost mancarea gata. Pe bune, am facut 2 pasi in lateral de la casa la masa de servire si mancarea mea era gata!

Dar, revenind

Draga Radu,

Doresc sa spun ca ma enerveaza tare tare tare doua lucruri la Condimental de Calif.

  1. Nu e deschis si in week end si eu nu pot sa ajung in timpul saptamanii decat foarte rar. As manca mai des, daca ar fi deschis si in we (aici am dat virtual din gene, poate poate se va intampla o minune curand)
  2. Nu exista cu livrare acasa. Pai si io care stau in partea cealalalta de Bucuresti si nu mi-am facut birou pe langa Ministerul Culturii si biblioteca nationala ce fac? Da, stiu, o sa fiu intelectuala si o sa petrec multe ore la biblioteca, dar tot mai bun e un home delivery.

Altfel, imi place tare numele, inteleg ratiunea de ce il cheama Kebun (chiar e bun), dar mie imi place ca rimeaza cu nebun (si asta imi aduce aminte cum ai pus-o tu pe mama ta sa stea la casa la Calif-ul din Iancului ca sa fii sigur ca sunt toti clientii multumiti. Bine, si ca doamna a acceptat cu gratie sa munceasca in picioare multe ore ca sa nu mai ai tu o grija in plus ca nu e lumea fericita care vine sa manance la tine, ca sunt toti tratati ca-n familie, cu dragoste)

*

Aaa, pt restul lumii, luna asta daca va duceti la Condimental de Calif si ziceti #maipotsidesert primiti desert gratis:) cand eram acolo a venit un tanar cu prietena lui si stiau parolaJ

Daca n-ati mancat astazi, nu va uitati la fotgrafiile de mai jos. In caz de extrema urgenta e bine sa stiti ca adresa Condimental de Calif este Bdul Marasesti 100, la intersectia cu Splai Unirii. Programul e luni vineri de la 11.30  la 20.00

Meniu-Kebab-Mix web Meniu-Kebun-MIX web

14287
hunterJohn Hunter – Profesorul care ii invata pe copii umanitatea vine la Bucuresti

John Hunter – Profesorul care ii invata pe copii umanitatea vine la Bucuresti

In minutele urmatoare, nu mai mult de 7, veti citi o poveste despre un om care a fost atat de onest cu meseria lui, care a vrut sa faca lucrurile cat a putut el de bine si… a revolutionat invatamantul.

John Hunter este creatorul unui joc – World Peace Game –  care ii invata pe copiii de 9-10 ani, in locul lectiior despre geografie, economie si stiinte sociale, cum sa salveze lumea. Iar copiii pe parcursul unui semestru rezolva unele dintre cele mai importante probleme ale omenirii cu empatie, intelegere si bun simt… copii de 9-10 ani.

John Hunter a creat World Game in 1978 cand era profesor la o  scoala generala fara bugete mari si nu avea prea multe manuale dar si nici copii foarte interesati de scoala. Isi dorea ca elevii lui sa vina de drag la scoala, sa fie implicati in lectii si sa invete lucruri care sa le fie utile in viata, sa le dezvolte empatia, umanitatea si intelegerea pentru problemele celorlalti.

Totul a plecat de la o tabla de joc – un fel de monopoly – prin care John Hunter a incercat sa le explice copiilor ce se intampla in Africa. Le-a asezat contextul social si cu figurine care aratau cladiri, arme, soldati, bani le-a prezentat problemele continentului si i-a rugat sa le rezolve.

Astazi – la aproape 40 de ani de la primul joc World Peace Game – copiii primesc o instalatie pe 4 etaje cu soldati, case, arme, terenuri si o carticica cu problemele cu care se confrunta planeta si trebuie sa rezolve jocul…

Lectia se numeste World Peace Game pentru ca jocul e castigat daca toate problemele sunt rezolvate iar pe pamant e pace.

Undeva in cele cateva saptamani in care copiii rezolva probleme de resurse, de teritorii, de gazduire de refugiati, de dezvoltare economica, se produce o transformare. De la munca individuala se ajunge la lucrul in echipa, de la a detine se trece la a darui, de la a cuceri se ajunge la a imparti.

Copiii, cu sinceritatea lor, se iau foarte in serios in rezolvarea unor probleme complicate de strategie economica (reduse la informatii de baza de catre profesorul Hunter, in manualul pe care-l primesc la inceput)   si incep sa citeasca suplimentar despre matematica, istorie, sociologie.

Practic gandesc tot timpul cum sa rezolve problemele omenirii, chiar si dincolo de orele de clasa.

*

Ce face Hunter cu jocul asta? E ca un mic magician…

In aproape 40 de ani de joc doar de 2 ori copiii nu au putut rezolva toate problemele, dar cand s-a dovedit ca solutiile lor au fost f agresiv- razboinic- violente, Hunter si-a aratat magia.

Intr—un an copiii au fost foarte razboinici si au omorat multi soldati. Profesorul i-a rugat pe fiecare elev din echipa care isi pierduse armata sa-si aleaga un soldatel figurina, iar pe colegii care castigasera razboiul i-a rugat sa le scrie cate o scrisoare parintilor soldateilor morti. A doua zi la lectie, au venit parintii copiilor care detineau soldatel si au citit scrisorile in lacrimile tuturor. A fost o puternica lectie despre umanitate si despre empatie.

Elevii care joaca World Peace Game isi amintesc la multi ani distanta despre transformarile pe care le-au simtit pe parcursul semestrului. Pentru ca lectia nu mai este doar despre a asimila niste informatii, devine despre a le integra in lumea ta, despre a le sintetiza si a le exploata intr-un context real care are un impact direct.

In plus lectia e foarte interactiva, profesorul intervine f f rar, doar copiii cauta solutii la problemele din joc.

*

World Peace Game e astazi celebru in toata lumea ca si profesorul care l-a inventat John Hunter. Copiii lui au mers la Pentagon si au vorbit cu generali specializati in strategii militare explicandu-le acestora de ce ei au rezolvat o situatie intr-un anume fel si nu pe calea razboiului.

Despre Hunter s-a facut si un film documentar, iar profesorul vrea acum sa lase mostenire lumii intregi metoda lui de predare a stiintelor.

In septembrie se va afla la Bucuresti la invitatia Verita School si o clasa de copii va incerca sa rezolve jocul. In fiecare seara profesorii care vor sa invete si sa-si dezvolte abilitatile pedagogice, vor analiza cu profesorul Hunter solutiile propuse de copii in raport cu personalitatea lor si vor intra in culisele magiei acestui joc.

In plus, profesorul Hunter va sustine o conferinta publica pe 26 septembrie despre educatie, parenting si cum poti sa le dezvolti copiilor capacitatea de a invata cu drag intr-o vreme in care sunt asaltati de informatii. Despre cum sa ii ajuti pe copii sa isi atinga intregul potential intelectual si emotional.

*

Daca esti lider al unui grup / antreprenori/ top management ar fi bine sa mergi la conferinta lui Hunter pentru ca, prin lectiile pe care le-a invatat de la copii, o sa-ti explice cat de simple sunt de fapt solutiile la problemele tale.

Daca esti parinte si vrei sa inveti despre educatie si despre cum sa pregatesti mintea copilului tau pentru a sintetiza informatia si pentru a o asimila fara sa-i strice personalitatea si umanitatea, atunci cred ca si tu trebuie sa mergi la conferinta lui Hunter.

Daca esti profesor si crezi ca metoda ta e depasita, suferi ca elevii se plictisesc la ore si vrei sa se bucure de scoala, ai doua optiuni in raport cu profesorul Hunter:

  • Sa te inscrii sa vezi cum se joaca world peace game si sa participi la analize in feicare seara (ai nevoie de o dovata ca esti profesor), detalii aici…
  • Sa mergi ca noi toti ceilalti la conferinta publica a lui John Hunter din 26 septembrie.

John Hunter e un profesor de la o scoala saraca din America, pe dreapta, de fapt in Richmond si a ajuns faimos in toata lumea pentru felul in care i-a schimbat in bine pentru toata viata pe copiii care au fost la lectiile lui. Este el insusi o frumoasa lectie de viata.

Detalii despre conferinta si cum poti sa te inscrii ca profesor la lectiile lui John Hunter pot gasi aici

hunter

 

4337
catalin stefanescu georgiana enePe urmele celor mai buni – o poveste minunata despre mentorat cu Catalin Stefanescu

Pe urmele celor mai buni – o poveste minunata despre mentorat cu Catalin Stefanescu

Toti oamenii MARI pe care i-am intalnit ca jurnalist sunt generosi. Sunt impacati cu ei si cu ce pot ei sa aduca in spatiul public si in societate, si nu se tem ca altii ar putea “fura” de la ei.

In randurile de mai jos, e o poveste despre generozitate… cu nume mari.

*

Ultima data cand l-am intalnit pe Catalin Stefanescu s-a intamplat cam asa: eu stateam de vorba cu o tanara simpatica, Georgiana Ene, in biroul unei agentii de publicitate, el a venit cu treaba, ne-am imbratisat si a spus cu vocea lui calda si molcoma catre fata “tu nu existi, nu te-am vazut”.

Ar parea o nepolitete, iar pentru un om cum e Catalin acest lucru e imposibil, numai ca gestul lui marca onestitatea. Cei doi urmau sa se intalneasca intr-o conversatie interviu, iar Catalin voia ca totul sa fie autentic, sa nu faca niciunul dintre ei “actorie” la momentul intalnirii pe camera.

Georgiana este una dintre cei patru castigatori ale unei campanii foarte frumoase lansate de Mercedes- Benz  – Pe urmele celor mai buni – prima campanie de brand nationala, o campanie care include si primul show online realizat de Mercedes-Benz avandu-i protagonist pe ambasadorii sai locali. Catalin, alaturi de Andreea Esca, Camelia Potec si Andi Moisescu sunt protagonistii show-ului si sunt pregatiti sa le ofere sprijin si mentorat romanilor care vor sa-si duca la indeplinire visurile.

*

Pentru cei care nu-l stiu pe Catalin Stefanescu dincolo de interviurile lui minunate sau de spectacolele de teatru pe care le regizeaza, pe texte scrise de el, as vrea sa descriu o intamplare.

In urma cu cativa ani, am ajuns mai devreme decat ora de incepere la un eveniment la care Catalin Stefanescu era gazda. L-am gasit retras dupa o usa transformata in paravan, recitind insemnarile din desfasurator, rostind ca “pe scena” prezentarile invitatilor pe care urma sa le introduca publicului cateva minute mai tarziu. Era foarte foarte multa concentrare pe chipul lui, nu era deloc prezent zambetul cu care-l vezi pe scena sau la televizor, era ca un sportiv inaintea startului, care se pregateste de competitie.

I-am si povestit peste o vreme despre uimirea mea legata de concetrarea lui in acele momente de repetitie, a zambit si-a spus simplu: “trebuie sa ne pregatim pentru ceea ce facem”.

Cu rigoarea, statornicia si discretia sa, Catalin Stefanescu e partener cu Mercedes-Benz Romania de noua ani, iar proiectul “Pe urmele celor mai buni” ii vine manusa. A ales-o pe Georgiana Ene sa o mentoreze in indeplinirea unui vis mare – sa scrie o carte despre promovarea teatrelor din Romania, o carte care pleaca de la masteratul  pe care l-a facut.

*

Georgiana lucreaza ca  Project Manager pentru o firma internatioanla, la sucursala din Bucuresti, dar pasiunea ei pentru teatru e dincolo de job sau de orice beneficiu. E una dintre acele persoane care fac lucrurile pe care le iubesc de dragul de a pune ceva frumos in spatiul public si, mai ales, pentru a ajuta.

Asa s–a intamplat cu echipa Unteatru, pe care Georgiana a ajutat-o in partea de comunicare – word of mouth – inca de cand era foarte foarte la inceput. I-a vazut cum au crescut  si odata cu ei, a crescut si ea. Spera ca intr-o zi, echipa Unteatru  sa aiba comunitati de spectatori cat mai diverse, iar Zilele Unteatru sa devina un festival international.

Intre munca ei de unde isi plateste facturile si cea din care se incarca emotional, Georgiana isi face timp sa scrie cronici de teatru si interviuri pentru ziarul Metropolis si sa mearga la festivalurile de profil din tara ca sa relateze pe blogul ei despre spectacolele care i-au placut. Nu vrea sa scrie despre ce e rau, pentru ca teatrul – crede ea – are nevoie de multa sustinere, nu e nevoie sa-l daramam cand nu ne place ceva.

A ajuns sa scrie primele cronici de teatru dupa ce a participat la un concurs la Cristian China Birta pe blogul lui. Chinezu, cum i se spune lui Cristian, a remarcat-o si a invitat-o sa scrie la el pe blog o cronica a unui spectacol la care era invitat. Asta i-a dat aripi si a prins curaj sa-si exprime sincer opiniile despre spectacolele pe care le vedea. Asa a remarcat-o Doru Mares, un important critic de teatru, care a invitat-o in festivaluri ca blogger acreditat.

Acum s-a inscris la competitia Mercedes-Benz – “Pe urmele celor mai buni” – pentru ca-l admira pe Catalin Stefanescu si stie ca are multe de invatat de la el. Si-a dorit atat de mult sa castige incat a completat aplicatia imediat cum a aparut pe Facebook, si-a aflat mai tarziu ca a fost prima care s-a inscris in tot concursul.

*

Catalin a ales-o dintr-o lista scurta. I-a remarcat ambitia, determinarea, a fost impresionat de anii pe care i-a investit Georgiana in a invata despre lumea administrativa a teatrului.

A mai ales-o si pentru ca ea reprezinta o situatie pe care el incearca sa o combata din lumea teatrului romanesc. “Noi suntem o lume destul de conservatoare, indiferent de teritoriu. In lumea teatrala, cu tot dragul fata de lumea asta, nu incetez sa spun ca exista destul de mult provincialism si destul de mult instinct de conservare. Suntem o lume cumva inchisa. In general, filologul, muzicianul, filosoful patrund daca e vorba despre vreun patruns in lumea asta (desi eu nu inteleg despre ce e vorba in acest patruns), dar pentru “ceilalti” e mult mai greu. Dar lumea teatrului are nevoie de oameni noi, din punct de vedere etic, igienic. E foarte multa nevoie de lume “venita din afara”, e nevoie de eroare, de exagerare pentru ca acesta genereaza un sistem viu… si teatrul are nevoia asta”, spune Catalin, care a mers pe drumul lui in teatru.

Dincolo de prieteniile de lunga durata cu “oameni din lumea teatrului”, cand a inceput sa scrie piese de teatru, sa dramatizeze texte, a stiut care e piesa de puzzle pe care vrea sa o completeze in imaginea cu toate spectacolele de pe “piata”: un spectacol la care publicul sa lucreze, nu in sensul participarii fizice, ci al gandirii, al experientei emotionale si intelectuale.

Nu e interesat sa faca parte dintr-un sistem, din lumea teatrului asa cum o vad veteranii, nu cauta validari si incadrari in clasamente, face dramaturgie si regie cu bucurie pur si simplu. Din perspectiva asta, o intelege foarte bine pe Georgiana si pasiunea ei non-profit pentru teatru.

*

Acum pasiunile lor se intalnesc gratie campaniei Mercedes-Benz. Catalin o va mentora pe Georgiana dupa regulile lui care implica si etica: “In intalnirea asta nu poate sa fie nimic de complezenta, nu fac nimic din ceea ce se cheama trafic de influenta, dar daca pot sa incurajez pe cineva sa-si duca la buna implinire un vis, asta ma face fericit.”

Intalnirile de mentorat ale lui Catalin si Georgiana vor fi filmate si va rezulta un serial unic in online, un serial despre cum se modeleaza unul pe altul doi oameni cu aceeasi pasiune. Veti putea vedea aceste episoade de consiliere pe site-ul campanei Mercedes-Benz, www.peurmelecelormaibuni.ro.

Aici puteti vedea primul episod cu Georgiana si Catalin, vor mai fi si altele ca sa intelegem cum o ajuta, pe bune, la realizarea visului ei.

*

Pe principiul pay it forward, reprezentantii Mercedes-Benz m-au invitat sa lansez aici pe blog o provocare similara. Cu toata sinceritatea si realismul pe care-l am in dotare stiu ca nu am amploarea profesionala si umana a ambasadorilor Mercedes-Benz Romania (Andreea Esca, Camelia Potec, Catalin Stefanescu si Andi Moisescu), dar daca exista cineva care crede ca l-as putea ajuta cu ceva in dezvoltarea sa profesionala, il rog frumos sa lase un comentariu si sa-mi spuna pe scurt povestea sa.

La initiativa Mercedes-Benz ne vom intalni, vom povesti… ne vom plimba si cu frumoasa masina si sper ca la sfarstul intalnirii noastre sa va fi ajutat macar cu o miime de milimetru sa mergeti mai departe in a va indeplini visul. Va multumesc.

 

4014
music_is_the_drugDespre Mastering the Music Business – 2017 –

Despre Mastering the Music Business – 2017 –

Cateva randuri la cald dupa ce am fost putin la Mastering the Music Business, poate cea mai importanta conferinta despre muzicieni, cu muzicieni din Ro.

Am fost pentru panelul de study case pentru artisti independenti – Alexandra Usurelu, muzica underground dupa Colectiv si Nicu Alifantis – voiam sa vad in detaliu ce au facut oamenii acestia ca sa depaseasca situatii de criza.

*

Sper ca toate celelalte paneluri au fost macar la nivelul acestuia, pentru ca a avut multe lucruri importante rostite:

Bobby Stoica – managerul Alexandrei Usurelu – a vorbit despre cum mereu l-a interesat eficienta. Despre cum a fost in orice clipa constient cat baga in proiect si cand si cum urmeaza sa scoata.

Despre cum a pozitionat-o pe Alexandra si a ramas in acea pozitionare de 4 ani.

Mi-a ramas in minte diferentiatorul neconventional pe care si l-au ales.

“daca toti artistii sunt judecati dupa ultimul single (cantec/creatie), noi ne-am propus sa fim judecati dupa ultimul show.”

Au mutat astfel strategia de la muzica compusa la relatia cu publicul si la structura show-ului pentru ca acolo erau mai multe sanse de succes. (mi-ar fi placut sa povesteasca mai mult despre activarile gandite special pentru a transmite “aproape de public”, pentru ca ele au existat mereu in strategia lor)

*

Codrut Dumitrescu, domnul care are in grija jumatate din trupele underground din ro, a povestit despre cum a facut fata unei situatii de criza: disparitia cluburilor de profil post Colectiv, la un loc cu lipsa dorintei artistilor lui de a se mai se sui pe o scena dupa o asemenea tragedie.

Codrut a vorbit despre partea administrativa a lucrurilor, despre cum nu mai avea nicio incasare si a cautat solutii singur – a gasit doar 3 cluburi cu care putea lucra in conditii corecte. Si cum, practic, tragedia colectiv i-a resetat business-ul.

Nu e deloc intamplator ca trupele aflate sub marca Overground Music au succes, Codrut e un om care stie multa meserie cu tabele in fata. Sa va uitati pe site-ul agentiei lui, o mica revista pentru trupele pe care le reprezinta. Il gasiti aici.

*

Domnul Alifantis a povestit despre cum toata viata si-a provocat domnia sa evenimentele, fara sa astepte  ca ele sa vina. Stia exact care e numarul mediu anual de concerte pe care le sustine si – ceva f f frumos – a stabilit ca 10% dinaceste concerte vor fi sociale, gratuite, banii ducandu-se la cauze umanitare.

In plus domnia sa a povestit despre cum crede ca artistii trebuie – dupa un anume nivel – sa dea inapoi catre comunitatea din care provin si despre cum finanteaza aparitii de albume, ale unor artisti mici in care crede.

a fost punctul final, intelept si darnic, o lectie indirecta despre spiritualitatea si smerenia pe care trebuie sa le cultive un artist.

*

Am fost si la prima editie Mastering the Music Business si vreau sa salut urmatoarele:

  1. Deschiderea pentru toti jucatorii mari din industrie ( de la HAHA pana la Global, cu trecere prin casele mamut Roton si Cat music, dar si cu participari ale agentiilor mici cu artisti underground). Remarcasem ca la prima editie era doar “o tabara”, acest lucru a fost remediat si e un mare plus pentru industrie si pentru conferinta in sine.
  2. Deschiderea pentru analiza mai multor aspecte ale muncii artistilor/ cu artisti – business, compozitie, comunicare sunt directiile care sunt cele mai vizibile, dar industria are multe nuante si anul acesta isi fac simtite prezenta (video, dans, light design pentru conceperea unui show). Sper ca intr-unul din anii viitori sa fie invitat un scenarist de show de muzica pentru ca e acolo o parte importanta de reteta pe care, cu tot respectul, prea putini artisti romani o cunosc.

Mai sper sa fie reprezentata la o editie viitoare si muzica hip hop. Cum stiu ca, odata cu experienta expunerii in spatiul public de business, speakerii vor avea prezentari din ce in ce mai tehnice si mai structurate.

Se simte ca suntem la inceput in zona asta, dar e mult mult mai bine decat anul trecut (cand a fost f bine si a fost o minune ca a aparut o asemenea conferinta)

De ce e utila o asemenea conferinta?

 Pentru ca ii ajuta pe cei care vorbesc sa-si structureze corect actiunile ca sa le expuna publicului.

Pentru ca spectatorii (oameni din industrie) proiecteaza discursurile de pe scena pe propriile nevoi si sunt cu un pas in fata spre reusita.

 Nu e despre networking. Industria aceasta e atat de mica incat toata lumea stie pe toata lumea, sau are nevoe de 2 zile sa-i cunoasca. E despre a invata. Si e f f f multa nevoie de educatie (si) in zona asta.

 

 

 

3093
Marlene_Dietrich_298 sfaturi despre moda de la Marlene Dietrich (si o minunata expozitie la Londra) _

8 sfaturi despre moda de la Marlene Dietrich (si o minunata expozitie la Londra) _

De aprope o luna s-a deschis la Londra la National Portrait Gallery o expozitie de fotografii cu unele dintre cele mai impresionante tinute ale actritei Marlene Dietrich.

Expozitia este deschisa pana in aprilie anul viitor si sper sa ajung la Londra intre timp, dar gratie comunicatelor de presa ale muzeului am putut vedea cateva dintre fotografiile expuse.

Asa am realizat ca, peste ani, doamna care spunea ca “nu se imbraca nici pentru ea, nici pentru barbati, nici pentru public si nici de dragul modei… ci pentru imagine” a fost cu mult mult inaintea vremurilor ei.

Dietrich a fost o femeie extrem de asumata si de curajoasa. Era declarat bisexuala, a fost casatorita, a avut o fetita, dar nu a locuit niciodata cu sotul in aceeasi casa. A fost extrem de voluntara si a afisat o incredere in sine si o putere de a exprima atitudini prin propriul corp care sunt cu mult inaintea vremurilor ei.

(Ocazie cu care m-am gandit sa caut o biografie a ei sa citesc, poate are un jurnal sau ceva similar)

Marlene Dietrich a impins foarte mult limitele feminitatii si a incercat sa reduca distanta granitelor dintre sexe. Privita acum, ea este un promotor minunat pentru comunitatea LGBT… doar ca gandea si facea public aceste lucruri inaintea primului razboi mondial, adica cu aproape 100 de ani in urma.

Iata-o in cateva fotografii. Remarcati va rog cat de actuale sunt hainele si ce expresie are trupul ei.

170609130547-marlene-dietrich-dressed-for-the-image-11-exlarge-169 170609130952-marlene-dietrich-dressed-for-the-image-13-super-169 Annex - Dietrich, Marlene_NRFPT_23 (Custom) dietrich 1 dietrich 2


Sfaturile lui Dietrich despre moda

1. Nu urma niciodata trendurile, pentru ca in scurt timp vei fi ridicola.

2. Nu cumpara haine de culoare verde, rosie sau orice altceva flamboyant.

3. O garderoba mica trebuie sa aiba tinute care pot fi purtate o data si inca o data. Prin urmare, negru, bleumarine si gri sunt culorile tale preferate.

4. Nu cumpara piese separate si nu crede niciodata ca reducerile inseamna ca poti sa-ti cumperi 5 rochii la pret de una.

5. Nu cumpara materiale ieftine, chiar daca ti se pare ca rochia arata elegant pe tine. Nu te gandi ca nu poti sa iti permiti produse din materiale scumpe, economiseste bani ca sa-ti permiti.

6. In garderoba ai nevoie de: un costum (preferabil gri – daca e bleumarine te face slaba), doua rochii negre, o fusta neagra de lana, cateva tricouri negre si gri de lana. Vei fi bine imbracata o parte importanta din an, mai putin vara cand trebuie sa ai cateva rochii simple de bumbac.

7. Cat faci economii pentru a-ti cumpara o rochie neagra, poarta bluza si fusta de lana fina.

8. Nimic nu e cu adevarat rau atata timp cat nu ruinezi eleganta outfitului punand prea mult accent pe decolteu.

dietrich 3 dietrich 4 dietrich 5

[caption id="attachment_47660" align="alignnone" width="3150"]Le grand Alibi (Stage Fright) d'AlfredHitchcock avec Marlene Dietrich wearing a Christian Dior design 1950 Le grand Alibi (Stage Fright) d’AlfredHitchcock avec Marlene Dietrich wearing a Christian Dior design 1950[/caption]

dietrich-marlene dietrich-marlene-23-g dietrich-ruffles-suit1 (Custom)

Marlene_Dietrich_29 Marlene_Dietrich_in_No_Highway_(1951)_(Cropped) Marlene-Dietrich-Chanel-Suit-1933 Marlene-Dietrich-marlene-dietrich-15541287-500-375

 

5840
Renovare centre de transfuzie sanguinaEmotionant: cum au fost renovate toate centrele de transfuzii din tara pe bani privati

Emotionant: cum au fost renovate toate centrele de transfuzii din tara pe bani privati

 

Intotdeauna cand se intampla ceva cu adevarat spectaculos in tara asta e vorba de niste oameni care au suflet maare si o la fel de mare doza de nebunie.

Sa-ti propui sa renovezi toate centrele de transfuzii din Romania, sa te gandesti ca acolo e capatul de inceput al salvarii unor vieti, dar si al educatiei in a darui si sa muncesti aproape 10 ani pentru asta… e o poveste din care s-ar putea face un film frumos.

Totul a inceput cu o doamna doctor care intelegea mai bine decat noi cat de importanta e donarea de sange si care stia cum arata centrele unde oamenii sunt invitati sa doneze sange. Stia ca dansa nu ar avea curajul sa doneze sange intr-un cadru atat de insalubru.

Doamna doctor se numeste Anca Stefan si este directorul executiv al Asociatiei REACT.

In 2008 doamna doctor a aplicat la Fundatia Vodafone pentru fonduri (Fundatia Vodafone are o parte importanta din fonduri destinata programelor de sanatate) cu un proiect in care povestea cat de grava e situatia din centrele de transfuzii, cum nu merg oamenii sa doneze sange pentru ca nu au educatie in acest sens, pentru ca nu au curaj in actul medical si pentru ca… centrele arata cum arata.

*

Imi pot imagina cum a fost intalnirea din 2008, am participat la diferite fundatii la momentele in care cineva aplica cu o idee super simpla dar care poate schimba lumea si am vazut emotia care se creeaza in jur.

42 de centre de transfuzie sunt in Romania. Imi imaginez ca boardul Fundatiei Vodafone si-a facut planul si-a zis “daca e sa facem, sa le facem pe toate, ca e un numar finit pe care-l putem controla. Dar cum facem sa le facem pe toate?!”

*

10 ani mai tarziu, la sfarsitul acestui an toate cele 42 de centre de transfuzie vor fi moderne, curate, cu aparatura de ultima ora.

Fundatia Vodafone a investit un million de euro in acest proiect de-a lungul acestor ani, Asociatia React a facut totul ca la carte (de la estimarea centrelor care aveau cele mai multe donatii deci trebuiau renovate primele, pana la campanii in zonele in care donarea de sange nu era o practica obisnuita. Si pana la campanii de educare la nivel national).

*

La aproape 10 ani distanta, a crescut numarul donatorilor de sange cu 10 % la nivel national.

Peste 620.000 de donatori de sange si pacienti au beneficiat pana acum de schimbarile produse in centrele de transfuzie sanguina in urma renovarii si dotarii lor cu echipament medical corespunzator. Dintre ei, mai mult de 414.000 de pacienti au primit sangele de care aveau nevoie pentru transfuzii.

Ca rezultat al programului „O sansa pentru viata”, centrele de transfuzie sanguina din Romania au inregistrat in 2016 o scadere a mediei de varsta a donatorilor la nivel national, pentru prima data dupa 1989. La ora actuala, 30% din sangele donat provine de la donatori tineri fideli.

*

Si toate astea pentru ca niste oameni s-au intalnit sa faca bine – cei de la React si de la Fundatia Vodafone.

Respectele mele.

3863
WhatsApp Image 2017-07-02 at 12.46.225 Lucruri pentru care Toma Coconea e un erou pe care ai vrea sa-l cunosti

5 Lucruri pentru care Toma Coconea e un erou pe care ai vrea sa-l cunosti

Ieri a inceput marea cursa Red Bull X Alps in care 32 de sportivi incearca sa parcurga 1138 km de la Salzburg pana la Monaco doar in alergare sau in zbor cu parapanta.

Toma Coconea e pentru a 8-a oara in aceasta cursa si in 24 ore a parcurs 90 km in linie dreapta spre finish cu 10 kg de echipament in spate, prin munti si ceva ploaie la inceput.

A beneficiat de pass-ul de noapte, unul pentru intreaga competitie pentru fiecare concurent,cu exceptia celor trei sportivi care au fost pe podium in prolog, si a alergat toata noaptea! Prin muntii Alpi, prin ploaie, la 2000 m altitudine. Acum se afla pe locul 1 in cursa.

De astazi inainte o sa ne uitam cu uimire la Toma si colegii lui, o sa ne gandim ca ei nu sunt facuti in carne si oase pentru ca n-are cum – o sa spunem asta “n-are cum!” de cateva ori in fiecare dimineata sau seara – ca un om sa poata sa faca o asemenea cursa nebuneasca.

Sigur ca noi nu o sa stim ca pe langa carne si oase, ei au ….multe bataturi la picioare, uneori basici sangerande, ca dupa doua trei zile o sa-I doara muschi de a caror existanta noi nici n-am aflat, cum n-o sa stim – chiar daca intum – forta din mintile lor, combustibilul care-i duce mai departe catre Monaco, la punctul final.

Ca sa incepeti saptamana frumos, vreau sa va povestesc cateva lucruri mai putin stiute despre Toma, mai ales despre sufletul lui bun si caracterul lui spectaculos.

  1. Toma nu concepe sa nu dea maximum din ce poate – emotional si fizic.

In cei 16 ani de cand se desfasoara  competitia Red Bull X Alps (e o data la 2 ani), Toma a devenit cunoscut in lumea intreaga ca un mare atlet, unul de legenda, cu calitati fizice impresionante.

Imaginati-va ca Toma locuieste in Petrosani, e membru din echipa de Salvamont si, cand nu salveaza vieti la propriu sau nu se antreneaza, participa la competitii sportive ca sa stranga bani pentru cazuri umanitare.

Acum doi ani a participat la un ultramarathon la Monaco – No finish line – o competitive umanitara unde fiecare kilometru alergat inseamna 1 euro donat (sportive sau civili pot alerga oricat pe durata a 8 zile ), Iar toma a alergat 823 km!!!! echivalentul a 20 de maratoane (in 2 zile a alergat 24 de ore non stop).

E in exemplu acesta o parte importanta din caracterul lui: daca tot s-a inscris in competitie, unde practic nu castiga nimic, doar o diploma si dona niste bani prin efortul lui, atunci a faca totul big time. Sa fie istorie!

  1. Toma Coconea e cel care reusit primul zbor cu o targa speciala legata de parapanta in carese afla un turist ranit.

S-a intamplat in 2003, in Parang, cu o turista care a cazut intr-o prapasie si s-a ranit grav la cap. Tomi era in echipa de salvamontisti si pentru ca distanta de la locul accidentului pana la spital era mare, i-a rugat pe colegii lui sa-l lase sa zboare. A aterizat nu la marginea orasului, ci direct in curtea spitalului spre uimirea medicilor.

Turista traieste si probabil ca acesta e rasplata cea mai mare pe care putea sa o primeasca pentru efortul lui.

  1. Toma e o inspiratie pentru copiii care traiesc in Petrosani (si nu numai)

Imaginati-va Petrosaniul, unul dintre cele mai sarace orase din tara. Sa te nasti acolo nu pare ca-ti da un drum usor pentru a face ceva remarcabil in viata. Pentru copiii de acolo, Toma e un exemplu ca din Petrosani poti ajunge faimos in toata lumea, daca-ti urmaresti visurile si faci sacrificii imense.

Zilele trecute, cand am vorbit cu el (o parte din conversatie o puteti citi aici) inainte de debutul Red Bull X Alps, l-am intrebat daca stie ca e o inspiratie pentru multi tineri. El, baiatul super simplu din Petrosani, candva timid, acum mai obisnuit cu vorbitul in public, dar cu un imens bun simt si o modestie teribila. Si mi-a spus asa:

“Ma bucur sa simt acest lucru. Uite iti dau un exemplu.

Eu fac antrenament oricand in functie de program, am mereu in masina echipamentul de sport si odata m-am oprit pe stadion la Universitatea din Petrosani, unde ma mai antrenez din cand in cand. Erau acolo doi tineri, s-au oprit si m-au rugat sa fac o fotografie cu ei…

Unul dintre ei a zis “Toma, eu vreau sa-ti multumesc”

“De ce?”

“Datorita tie am reusit sa ma las de fumat de un an de zile si, uite, acum am terminat de facut patru stadioane in alergare…”

Sala de sport de la scoala unde a invatat Toma, scoala 7, poarta numele lui, iar atletul care a participat adesea la intalniri cu elevii, a facut – in 2015 – propria actiune de strangere de fonduri pentru echipamente sportive pentru aceasta scoala.

  1. Toma zboara in tandem cu turisti si “incearca sa-I desclesteze” –sa-i relaxeze 🙂

E un mare privilegiu sa poti zbura alaturi de un campion, iar Toma si in aceasta situatie isi ia rolul foarte in serios. Ii invata pe oameni sa se relaxeze – desclesteze cum spune el -. traieste prin bucuria pasagerilor, se bucura de emotiile pe care ei le transmit in timpul zborului.

Inainte de a pleca in competitie a avut un zbor in tandem un profesor doctor anestezist de 92 de ani, asta dupa ce, cu ceva vreme in urma a zburat si cu un bebelus de 4 luni.  “ A zis ca a intinerit foarte mult. Era super fercit.”, isi aminteste Toma cu drag.

  1. Toma e loial prietenilor lui, dincolo de viata

Anul asta e o cursa Red Bull Alps foarte emotionala pentru Toma.

Creatorul cursei, creierul – cel care facea traseele – Hannes Arch a murit anul trecut intr-un accident de elicopter. Arch era pilot pe avioanele care alimenteaza zonele retrase din multii Alpi si un accident nefericit a facut ca elicopterul lui sa se prabuseasca.

Toma Coconea era un bun prieten al lui Hannes Arch si anul asta il poarta cu el in cursa – pe casca de zbor a pus un sticker special cu numele prietenului lui.

toma coconea red bull x alps 2017

Il puteti urmari pe Toma livetracking aici.

Si cand va bucurati si va uimiti in fata efortului si victoriilor lui in aceasta cursa, faceti va rog o plecaciune si pentru OMV Romania si Mercedes Benz Romania care l-au ajutat in aceasta cursa. (nu, nu ma platesc sponsorii lui Toma, desi sunt si eu prietena si acum lucrat cu aceste brand-uri, dar mi se pare o rasplata mica mica sa le mentionez numele stiind ca, gratie lor, Toma Coconea ne inspira pe noi sa credem ca putem … in felul nostru… muta din loc muntii inalti din vietile noastre.

(Am mai scris despre Toma Coconea de-a lungul anilor de multe ori. Gasiti articolele aici)

2628
bazavan galmeanuInterviu in Unica despre a fi influencer, impostura, selfie si… blogul meu:) –

Interviu in Unica despre a fi influencer, impostura, selfie si… blogul meu:) –

Revista Unica m-a rugat, prin Carmen Ghibutiu, sa raspund la cateva intrebari despre blogul meu.

O parte din raspunsuri au intrat in revista si daca veti cumpara revista cu Elena Gheorghe pe coperta le veti putea citi, altele – pt ca evident am raspuns pe larg:) – n-au mai intrat si le las aici

unica iulie 2017

O situatie ipotetica: Daca ar trebui sa explici cuiva care nu stie ce e Internetul  ce e acela un blog, ce i-ai spune?

Propria revista, propriul canal media. Un loc unde poti sa pui ceva care e relevant pentru lume. Nu e despre a scrie despre tine, ala e un jurnal pe care-l tii in sertar. E despre a pune informatii RELEVANTE in spatiul public.

Care e cea mai mare teama a ta in legatura cu blogul? Daca ai vreuna, bineinteles…

Nu am, daca maine ar disparea blogul, as putea sa fac altceva  – care sa tina de partea de producere de continut – fara nicio problema.

Ce ai castigat si ce ai pierdut de cand ai devenit foarte cunoscuta?

Nu mi se pare ca sunt cunoscuta si nu e un alint cand spun asta. E un alint si mult ego sa ne imaginam ca, daca ne citesc articolele cateva zeci de mii de oameni zilnic, suntem buricul pamantului. Faptul ca sunt oameni care imi stiu numele e doar o consecinta a anilor mei in presa (am lucrat in radio de la 19 ani, cred ca pana la 25 de ani stia mai multa lume numele meu pentru ca ma auzea foarte foarte des la Europa FM), dar nu e ca si cum as fi o vedeta. Lucrez aproape de vedete. Loredana e o vedeta, cam pe la acel nivel e o persoana careia i se poate schimba viata pentru ca e cunoscuta. Oamenii au facturi de platit, au o viata de trait, nu e ca si cum eu as fi fost prezenta sau am influentat momentele importante din viata lor si, ia te uita, ce ma stiu intr-un mod care sa ma atinga la nivel personal.

Cum este publicul tau?

E un public foarte educat, care e obisnuit sa citeasca mult – am o durata de citire de peste 4 minute per articol (iar media nationala e sub un minut) – care merge la spectacole (cateodata aflu ca si-au luat bilete si la spectacole de teatru sau de dans de afara la care am fost si eu: ) ), e un public cu bun simt. E un public pe care l–am triat in ani de zile. Spre exemplu, nu aprob comentarii pe blogul meu daca nu sunt un plus de continut, de informatie. Daca ele sunt din categoria “ce misto ai scris” sau, reversul, “ce tuta esti” nu mi se par relevante.

Ce compromis nu ai face pe blog?

Nu as face niciodata un selfie sau fotografii penibile in care ma simt peste noapte diva din fundul curtii.  Ii scot din minti pe toti clientii cu care lucrez pentru ca pun aceasta clauza in contract: ca nu fac selfie. Nu mi-am facut niciodata si chiar am vorbit la o conferinta pe tema asta, despre cat de mult a schimbat comportamentul oamenilor ideea de selfie si cat de mult le afecteaza ego-ul. Selfie-ul e despre ego, singuratate si control – vrei sa apari in versiunea care ti se pare tie cea mai frumoasa(control), te pui pe tine in centrul lucrurilor si nu mai interactionezi cu nimeni pentru a ruga sa te ajute sa faci o fotografie.

Cine este cel mai aspru critic al tau?

Imi place sa cred ca eu, desi am prieteni care imi editeaza textele mai lungi (ca o forma de control), prieteni cu care ma verific in luarea unor decizii de business in ceea ce priveste blogul meu si stiu ca sunt sinceri oricat de grave ar fi lucrurile pe care trebuie sa mi le spuna. Zilele trecute am facut un interviu cu Cristi Puiu care a zis ceva in care cred si eu foarte mult „toti suntem victimele propriilor minciuni sau iluzii” si e important sa incercam sa fim cat mai onesti si cu noi si cu altii. Poate de asta mi se pare o mizerie conceptul de „fake it till you make it” pentru ca e o promovare a formei fara fond foarte prezenta in Romania, cu focus intens pe online.

***

P.S. Interviul acesta l-am dat cu o saptamana inainte de a pleca la FITS (de unde am scris un text despre impostori, oportunism si lipsa decentei in alegerea subiectelor despre care scrii – cu pricepere, cu stiinta despre ce scrii –  care a suparat pe multa lume)  si semnalez si in paginile revistei impostura pe care o simt tot mai prezenta in online. Oamenii nu se intreaba daca ei au pricepere sa scrie despre ceea ce scriu. Cumva, in era libertatii de exprimare, fiecare poate sa faca ce vrea, dupa cat il tine bunul simt. Dar cand o institutie de cultura sau un sponsor valideaza asemenea impostori, platindu-i ca sa scrie despre ce stiu sigur ca nu se pricep, se trece la un nivel periculos de fake news/fake informations … fake in general.

Si da, oricat as supara lumea, am sa semnalez aceste abateri mereu. Pentru ca daca nu le semnaleaza cineva, ele par normale si duc pe mai departe intr-o si mai mare impostura.

P.P. S Toate textele mele din Unica vor aparea in curand intr-un ebook. Am incetat sa mai scriu pentru Unica la inceputul acestui an, dupa 2 ani de colaborare, pentru ca nu-mi mai permite programul; in toamna demarez un nou proiect editorial care sper ca o sa va placa.

foto de cover, dar si cele din articolul din UNica sunt semnate de Alex Galmeanu.

 

6581