Category : culturale

fish-1natura inspiratia pentru tot ceea ce am creat

natura inspiratia pentru tot ceea ce am creat

cind James Cameron a spus ca tot ceea ce a pus in Avatar e inspirat din adincurile marii, multi s-au uitat lung la declaratia lui.

natura, in special creaturile marilor si oceanelor, reprezinta sursa pentru modelele pe care oamenii le-au creat in obiectele care le inconjuara acum viata. de la haine pina la ambient.

uitati-va la portretele acestor pesti facute de un fotograf tailandez pe nume Visarute Angkatavanich. par matasuri foarte fine coborite de pe orice covor roshu de la cele mai importante gale din lume.

mai multe imagini puteti gasi aici

 

1677
x factorX Factor sezon 3, ce nu se vede la tv:)

X Factor sezon 3, ce nu se vede la tv:)

din cauza de program f aglomerat si ceva raceli in serie, aseara am fost pentru prima data in sezonul acesta la o gala X Factor. era straniu chiar si pentru cei din echipa ca nu am ajuns pina acum, dat fiind faptul ca in sezoanele trecute n-am prea lipsit.

am prieteni in echipa X factor si aseara a fost ca si cum m-as fi intors acasa:)

desigur,  mi s-a facut un tur al culiselor, asa ca pot sa va arat, prin cuvinte, cite ceva din ce nu se vede la tv

*

spre deosebire de anul trecut, de data asta echipa era muuuult mai linistita. cu doua ore inainte toata lumea era machiata, imbracarea a durat inca o ora si nimeni n-a protestat pentru nimic. deci, e mai multa disciplina printre concurenti.

la fiecare vizita a mea la X Factor cel mai mult imi place sa stau la Catalin Enache in departament – adica la costume. acolo vezi caracterul fiecarui concurent, cit de sigur e pe el, care sunt temerile pe care le are. pentru ca – asezati la propriu in fata unei oglinzi – concurentii se vad imbracati in hainele de spectacol din seara respectiva. haine care reprezinta o viziune a stilistilor si a producatorilor despre show. care poate sa fie (sau nu) in concordanta cu imaginea pe care o are fiecare despre sine.

si in tensiunea de dinainte de concurs, chiar daca stii ce haine vei purta (pentru ca se face fitting cu citeva zile inainte), in privirea pe care o arunci in oglinda, in felul in care-ti tii pozitia corpului ceilalti pot vedea daca ai stofa de invingator sau nu. daca ai relaxarea de a te lasa pe mina specialistilor (in orice domeniu conex meseriei tale ar fi ei), daca ai increderea ca o sa razbati.

in 10 – 15 secunde vezi asta. din prima privire in oglinda, de dupa ce s-au imbracat.

*

anul asta Catalin face un lucru foarte frumos promoveaza tinerii designeri romani. am vazut haine de la scoala de la Cluj (copiii lui Lucian Broscatean), dar si pe simpaticele mele Traskin – care au terminat la Bucuresti. in echipa lui de stilisti care imbraca fiecare concurent se afla si doua tinere designerite de la CLUJ. faca munca de stilist, dar e o lectie frumoasa pe care o invata pe viu – cum sa relationeze cu oamenii, cum sa puna in evidenta si trupuri care nu sunt de manechin, cum sa foloseasca materialele ca sa exploateze lumina de pe platou. o lectie pe care n-ar fi putut sa o invete in facultate.

i-am spus lui Catalin, dar mai spun si aici, sunt mindra de el (am lucrat impreuna niste ani) ca face gestul asta frumos pentru niste tinere din industria lui. bravos.

***

pe Cheloo l-am gasit mai simpatic decit anul trecut, ba chiar mai simpatic si decit acum citeva luni pe cind ei filmau intro-urile pentru Judge’s House.

inca mai bate din picior pe sub masa cind se plictiseste, cind se enerveaza sau cind vorbele rostite de ceilalti sunt de complezenta, dar e mult mai relaxat. “nu mai sunt simpatic, gata! de la emisiunea trecuta nu mai sunt” mi-a zis, si eu, desigur, nu l-am crezut.

cind am intrat in cabina concurentilor cinta la pian cu Alex Matzaev si dupa un “saru mina” politicos a spus o golanie.  nu se incadra imaginea lui standard cu asezatul la pian, asa ca a realizat un echilibru:)

***

in cabina juratilor am asistat la o demonstratie de voce “alb negru” – ca pentru filmele de pe vremuri – pe care Dani a executat-o folosindu-se de un ambalaj de celofan de la un pachet de tigari. la cererea expresa a lui Razvan.

erau relaxati, cu glumele la ei, desi cred ca sunt foarte obositi.

dintre toti, Delia e cea care stie cel mai bine care e puterea online-ului. desi era super aglomerata cu toate cele ( a avut si un concert in show) a avut grija sa faca fotografii inainte de competitie cu fiecare dintre concurentii ei si sa le posteze online, apoi cu dansatorii si trupa ei.

***

doua lucruri simpatice am aflat aseara:

ortansa ichim – content managerul show-ului, voteaza in timpul competitiei pe cei pe care-i place. ca un spectator obisnuit. chiar daca are acces la numaratoarea voturilor si poate stii daca votul ei conteaza sau nu. vrea sa ramina spectator macar pentru citeva clipe.

cum m-am uitat in telefonul ei pe cine a votat (:) ) pot sa va spun ca nu voteaza aceeasi persoana in show-uri succesive, ci il alege pe cel care i-a placut cel mai mult in seara respectiva.

aseara, cu ea alaturi am votat si eu. initial am vrut sa votez la concurentii Deliei, intre Alex Matzaev si Florin Ristei, dupa care m-am razgindit si am votat la grupa dlui Bittman, pe Madalina Lefter.

cel de-al doilea lucru simpatic, dar si emotionant, e necajeala dlui Sorin Popa care e producator al show-ului. am vazut show-ul de linga el si la momentul in care pe scena se facea o fapta buna (un dar costisitor in ochelari super speciali pentru o fata cu o deficienta grava de vedere) mi-a spus “de putine ori am avut asa insucces in a ajuta pe cineva. medical nu se poate face nimic pentru fata asta, am sunat-o din seara in care am vazut-o la auditii si am tot incercat, dar nu se poate face nimic. singurul ajutor sunt ochelarii aia. are 4 perechi acum”

din fata ecranului nu se stiu si nu se vad lucrurile astea – cautarea producatorilor pentru solutii care chiar sa ajute/ sa schimbe viata unor oameni, cum mai stiu ca nici colegii lui domn Popa nu stiu ca el persevereaza sa faca fapte bune: saptamina trecuta ascultase la Europa FM un reportaj despre o tinara si m-a sunat sa-i fac rost de contacte. stia cum poate sa o ajute.

***

despre concurenti scriu zilele viitoare. m-am uitat putin la ei, dar as vrea sa-i vad si la o repetitie ca sa… am povesti mai multe si mai relevante despre caracterele lor:)

 

 

 

2263
didion-jJoan Didion – the lady I would like to be

Joan Didion – the lady I would like to be

INTERVIEWER

You have said that writing is a hostile act; I have always wanted to ask you why.

JOAN DIDION

It’s hostile in that you’re trying to make somebody see something the way you see it, trying to impose your idea, your picture. It’s hostile to try to wrench around someone else’s mind that way. Quite often you want to tell somebody your dream, your nightmare. Well, nobody wants to hear about someone else’s dream, good or bad; nobody wants to walk around with it. The writer is always tricking the reader into listening to the dream.

INTERVIEWER

Are you conscious of the reader as you write? Do you write listening to the reader listening to you?

DIDION

Obviously I listen to a reader, but the only reader I hear is me. I am always writing to myself. So very possibly I’m committing an aggressive and hostile act toward myself.

INTERVIEWER

So when you ask, as you do in many nonfiction pieces, “Do you get the point?” you are really asking if you yourself get the point.

DIDION

Yes. Once in a while, when I first started to write pieces, I would try to write to a reader other than myself. I always failed. I would freeze up.

INTERVIEWER

I wonder if your ethic—what you call your “harsh Protestant ethic”—doesn’t close things up for you, doesn’t hinder your struggle to keep all the possibilities open.

DIDION

I suppose that’s part of the dynamic. I start a book and I want to make it perfect, want it to turn every color, want it to be the world. Ten pages in, I’ve already blown it, limited it, made it less, marred it. That’s very discouraging. I hate the book at that point. After a while I arrive at an accommodation: Well, it’s not the ideal, it’s not the perfect object I wanted to make, but maybe—if I go ahead and finish it anyway—I can get it right next time. Maybe I can have another chance.

(…)

INTERVIEWER

So the process of writing the novel is for you the process of discovering the precise novel that you want to write.

DIDION

Exactly. At the beginning I don’t have anything at all, don’t have any people, any weather, any story. All I have is a technical sense of what I want to do. For example, I want sometime to write a very long novel, eight hundred pages. I want to write an eight-hundred-page novel precisely because I think a novel should be read at one sitting. If you read a novel over a period of days or weeks the threads get lost, the suspension breaks. So the problem is to write an eight-hundred-page novel in which all the filaments are so strong that nothing breaks or gets forgotten ever. I wonder if García Márquez didn’t do that in The Autumn of the Patriarch. I don’t want to read it because I’m afraid he might have done it, but I did look at it, and it seems to be written in a single paragraph. One paragraph. The whole novel. I love that idea.

(…)

INTERVIEWER

You say you treasure privacy, that “being left alone and leaving others alone is regarded by members of my family as the highest form of human endeavor.” How does this mesh with writing personal essays, particularly the first column you did for Life where you felt it imperative to inform the reader that you were at the Royal Hawaiian Hotel in lieu of getting a divorce?

DIDION

I don’t know. I could say that I was writing to myself, and of course I was, but it’s a little more complicated than that. I mean the fact that eleven million people were going to see that page didn’t exactly escape my attention. There’s a lot of mystery to me about writing and performing and showing off in general. I know a singer who throws up every time she has to go onstage. But she still goes on.

INTERVIEWER

How did the “fragility of Joan Didion” myth start?

DIDION

Because I’m small, I suppose, and because I don’t talk a great deal to people I don’t know. Most of my sentences drift off, don’t end. It’s a habit I’ve fallen into. I don’t deal well with people. I would think that this appearance of not being very much in touch was probably one of the reasons I started writing.

de aici

a fost ziua ei pe 5 decembrie. a implinit 79 de ani. din pacate e o scriitoare care nu a fost tradusa la noi, dar sper din tot sufletul sa se intimple asta cit mai curind.

2147
economisttrend-uri in media pt 2014: instant gratification, new optimism

trend-uri in media pt 2014: instant gratification, new optimism

ca in fiecare an si in acest decembrie, the economist a scos o editie speciala cu trendurile in 2014.

trec prin toate domeniile, desigur, dar ceea ce m-a interesat pe mine cel mai tare a fost la sectiunea media si cultura.

citind trendurile lor mi-am adus aminte (cu un oarecare ego, trebuie sa recunosc) de o prezentare pe care am facut-o la Digital Years BBDO, acum 2 ani cred.

vorbeam atunci despre cit de mult se va schimba (s-a si schimbat) personalitatea si increderea fiecarei persoane in epoca facebook, povesteam despre cum isi schimba oamenii comportamentul (comunicarea publica in spatiul virtual) ca sa obtina like-uri pe facebook. si cum isi masoara succesul in numarul de like-uri.

spuneam atunci ca vorbim de cea mai perversa forma de evidentiere a ego-ului pentru ca este Instant Gratification, primesti acum – in aceasta clipa – o reactie placuta la ceea ce ai facut. si ca aceasta validare pentru unele caractere poate functiona ca un drog care sa le urce sau coboare increderea in sine.

mai spuneam atunci ca succesul, ca audienta pe care o cresti in aceste canale media online, nu va veni de la cei care vor urmari “like-ul” – atentia insant, ci de la cei care se vor gindi sa le ofere celorlalti atentie. de la cei care isi vor orienta continutul – informatiile – catre a fi utili pentru ceilalti, nu pentru a se valorifica pe ei.

inca mai cred asta. si probabil ca in 2014 veti vedea mai bine rezultate in aceasta directie, in jurul vostru.

iata citeva repere din trend-urile The Economist

***

the economist spune ca 2014 va fi anul video-urilor. si se bazeaza pe succesul retelelor Netflix si Amazon care , nu doar ca au preluat pentru abonati seriale tv de la marile canale, dar au investit in propriile productii. youtube investeste si el din 2014 in propriul canal de emisiuni, Disney face la fel.

The internet has made people expect that they can acces entertainment on thei terms: if someone were to make a reality show about media consumers today, it would be called Instant Gratification.  (…) The internet will also change programming. It will support the development of more serialised dramas, which historically have had a harder time succeeding on live television, when people tune in once a week and may miss some of the story’s subtitles. Producers and writers will experiment with format and story structure. More content will be crowd-sourced, letting viewrs vote on which programmes get made, as they did with Amazon Studios’ shows, some of which start in 2014.

(…) families may still gather in the living room but they will be absorbed by different screens, with adolescents watching programmes on thei mobile devices while parents gaze at the televizion.

with the exception of live sports and a few big televizion programmes, the era of nations tuning in to a weekly show at the same time, and talking about it next day, will wane – if not in 2014 then soon after.

****

Accelerating technological advances will rekindle hope that man can manipulate the atmosfere and genes to help life form flourish. Stories will move away from howling and towards the possible. The new optimism will be the most clearly seen in teh science fiction. The biggest successes in the genre in 2014 will be cheering tales set in the near future.

***

2014 va fi un an in care se va aniversa 400 de ani de la nasterea lui Shakespeare si 200 de ani de la moartea Marchizului de Sade. si – intre aceste doua limite culturale – va fi foarte distractiv de produs content, pentru online si nu numai.

 

1596
mos nicolaeVine Mosh Nicolae

Vine Mosh Nicolae

…si in weekend.

 

Dragii mei, chiar daca Mosh Nicolae vine in noaptea de 5 spre 6 decembrie, de data aceasta se pare ca si-a prelungit sederea si peste weekend.

Iata ce v-am pregatit in cizmele mele:

O noua expozitie cu vanzare Alchemia – Le Port Roumaine. C’est Chic!, intre 5 si 8 decembrie, orele 10:00 – 22:00. In noua locatie din Str. Aviator Nicolae Velescu 6, sector 1, zona Dorobanti – TVR. Mai multe detalii gasiti pe  www.alchemia.ro.

Apoi avem Targul de Sfantul Nicolae de la MTR, intre 6 si 8 decembrie, cu bunatatile de sezon aferente. Abia astept sa gasesc cateva comori din zona ii si fote!

Iar Galateca, aceasta galerie-concept din C.A. Rosetti 2-4 care imi place la nebunie implineste un an pe 6 decembrie. Mergeti sa ii urati la multi ani si sa admirati o noua expozitie si alte minuni destepte de acolo.

Si daca tot sunteti in zona, Eva Design Romanesc isi schimba vitrinele tot pe 6 decembrie si va fi un adevarat spectacol. Abia astept sa le fotografiez. Mergeti si la etaj, in zona de reduceri, eu mi-am achizitionat saptamana trecuta un tricou de la 1o9 la un pret de sarbatoare.

Va pup, sa primiti cadouri frumoase, sa oferiti daruri pe masura si va scriu si saptamana viitoare!

Noemi

 

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe

 

 

 

1585
maria-belloun eseu personal al actritei Maria Bello

un eseu personal al actritei Maria Bello

in NY Times, intr-una dintre rubricile pe care le iubesc cel mai mult – Modern Love ( eseuri personale, impecabil scrise, despre iubirile de toate felurile, despre viata in general -) e  un articol scris de actrita Maria Bello.

o stiti pe Maria Bello, blonda frumoasa, genul the girl next door, cu o vulnerabilitate ascunsa printre gesturile care par in forta.

ati vazut-o in ER, acum e pe ecrane cu Prisoners, in America e vedeta intr-un serial cu un pusti care anticipeaza viitorul prin cifre – Touch.

am vazut ca ea scrie eseul personal si m-am gindit “ce tare. cum au convins-o sa-si povesteasca viata?”

eseul incepe asa:

When my 12-year-old son, Jackson, asked me if there was something I wasn’t telling him, I replied, “There are a lot of things I don’t tell you.”

“Like what?”

“Adult stuff.”

He persisted: “What kind of adult stuff?”

This was the moment I had been anticipating and dreading for months. “Like romantic stuff,” I said, fumbling for words.

“What kind of romantic stuff?”

“Well,” I said. “Like how sometimes you can be friends with someone, and then it turns romantic, and then you’re friends again. Like with Dad and me. Or romantic like Bryn and me were, and then he and I became friends.”

“So are you romantic with anyone right now?” he asked.

si dupa aceea spune ca de fapt are de curind o iubita, nu un iubit.

am citit si m-am auzit spunind “oooo doamne”.

***

sa nu ma intelegeti gresit, am prieteni gay, cred despre mine ca nu am nicio prejudecata in ceea ce priveste ce face omul acasa, e treaba fiecaruia si nu e de judecat nimic.

doar ca m-a socat foarte foarte tare vestea asta. habar n-am de ce.

ma intreb cum de au convins-o sa marturiseasca. si de ce a ales sa spuna acum. nu e in promovare pentru niciun film.

puteti citi intregul ei eseu aici.

1985
The_Invisible_Woman_posterThe invisible woman- VREAU SA VAD FILMUL ASTA

The invisible woman- VREAU SA VAD FILMUL ASTA

abia astept filmul asta. pentru toate lecturile mele din Dickens, pentru Ralph Fiennes (care e si regizor), pentru Felicity Jones si pt minunata Kristin Scott Thomas.
si pentru poveste care e reala.

pe la mijlocul vietii, Dickens a intilnit o tinara de care s-a indragostit si care a fost alaturi de el pina la moarte. tinara care a fost marele lui secret, o parte importanta din dialogurile lui Fint cu Estella din Marile Sperante sunt inspirate din dialogurile lui cu tinara lui iubire secreta.

ma rog, secreta pina la momentul la care tinara – dupa ce Dickens a murit – n-a mai avut puterea sa-si controleze ego-ul si a scris o carte despre relatia lor. care e acum transformata in film de Ralph Fiennes.

care seamana cu Dickens din viata reala (si cel din film, pe care-l si intruchipeaza) pentru ca e mai coerent si puternic pe scena si in film, decit in viata lui privata.

e un film pe asa de multe layere ale timpului si realitatilor incit o sa fie o delicatesa pentru spectatori.

2135

On love – Derrida

One of the first questions one can pose is the question of the difference between the who and the what.
Is love the love of someone or the love of some things?

Okay, supposing I loved someone. Do I love someone for the absolute singularity of who they are? “I love you because you are you”. Or do I love your qualities, your beauty, your intelligence? Does one love someone, or does love something about someone?

The difference between the who and the what at the heart of love, separates the heart.

It is often said that love is the movement of the heart. Does my heart move because I love someone who is an absolute singularity, or because I love the way that someone is? Often, love starts with some type of seduction. One is attracted because the other is like this or like that. Inversely, love is disappointed and dies when one comes to realize the other person doesn’t merit our love. The other person isn’t like this or like that. So at the death of love, it appears that one stops loving another not because of who they are, but because they are such and such. That is to say, the history of love, the heart of love, is divided between the who and the what.

The question of Being – to return to philosophy – because the first question of philosophy is: What is it “to Be?” What is being? The question of Being is itself always already divided between who and what. Is “Being” someone or some thing? I speak of it abstractly, but I think that whoever starts to love, is in love, or stops loving, is caught between this division of the who and the what. One wants to be true to someone – singularly, irreplaceably – and one perceives that this someone isn’t x or y. They didn’t have the qualities, properties, the images, that I thought I’d loved.

So fidelity is threatened by the difference between the who and the what.

Jacques Derrida din filmul Derrida

*
simbata la Gaudeamus am trecut pe linga o editura, Cartier cred, si-am vazut titluri cu semnatura lui Derrida.
astazi am simtit nevoia sa ma intorc la el si la lecturile mele din studentie. (ii mai multumesc si aici, inca o data Dlui Bogdan Ghiu pentru cronicile sale minunate din Dilema in care povestea despre Derrida. dinsului ii datorez o parte din lecturile mele frumoase din studentie)

in seara asta am revazut filmul din care citez mai sus. uitati-va 10 min, de la minutul 27, cind incepe sa vorbeasca despre sotia lui si despre iubirea dintre ei, de fapt cum nu povesteste prin vorbe pt ca e incurcat, i se intra in intimitate, dar povesteste prin gesturile de timiditate. si cele casnice. si cum isi analizeaza apoi reactia, precum si placerea ca nici el nici sotia n-au spus mult, dar s-au gindit la aceleasi lucruri.

chiar si la cei mai minunati filosofi ai lumii, cei care pot sa deconstruiasca (si la Derrida, cuvintul e perfect folosit) iubirea in milioane de chipuri, chiar si ei o traiesc frumos prin lucruri marunte.

imediat dupa analiza asta, incepe sa povesteasca – ezitind la inceput – despre dragoste. si e fragmentul de mai sus.

1978
Mihai Bendeac Richard III 2005Bendeac, misca-ti naibii fundu’ si fa teatru

Bendeac, misca-ti naibii fundu’ si fa teatru

de doua zile au aparut stiri cum ca audienta de la IComedy de vineri a fost mai mare decit la cel putin 2 emisiuni cu Bendeac. sigur ca a fost buna, pt ca toata lumea a fost curioasa sa se uite ce se va intimpla dupa scandalul care l-a scos pe Bendeac din grila.

sa vedem audienta peste 2- 3 saptamini insa.

stirile astea cu audienta si sa ne laudam cu ceva care stim ca nu e organic , ci conjuctural, au trezit spiritul dreptatii in mine:) si iata-ma scriind ceva.

*

Bendeac e unul dintre cei mai buni si cei mai tehnici actori aparuti in ultimii 20 de ani. are o ambitie incredibila de a munci el cu el, are talent si are puterea de a se implica pina la ultima celula a corpului lui intr-un rol.

pentru ca ridem la comedii, ni se pare ca e o treaba usoara si nu ne gindim ca de fapt acolo e la fel de multa tehnica de actorie, daca nu chiar mai multa, ca in cazurile unor roluri dramatice.

dar ce stie, sau mai corect ce poate, Mihai Bendeac sa faca in materie de actorie – in zona de comedie – este foarte foarte greu si arata talentul lui imens.

nu stiu daca va mai amintiti cum a semnat el contractul cu Antena 1; a facut-o in direct la Mircea Badea, in emisiunea “In gura presei”. a fost atunci un moment de 5-6 minute in care Badea ii indica diverse nume si Bendeac se transforma instant – doar din voce si expresia fetei – imitindu-le. neajutat de niciun accesoriu, fara pauze pentru a trece de la un personaj la altul, ca sa-si schimbe starea mai organic. si banuiesc, fara o pregatire prealabila, adica nu stia ce va imita, nu stabilise cu Badea care sunt personajele.

dupa momentul ala mi-am promis ca o sa fac un interviu cu Bendeac pentru ca trebuie sa fie un om foarte misto – n-ai cum sa ajungi la tehnica aia daca nu muncesti cu tine in draci, daca nu studiezi personajele in milioane de detalii (iar asta inseamna cunostinte de limbaj corporal, uneori si de psihologie ). mi-a luat ceva mai bine de un an sa-l conving pe Bendeac sa faca interviul dupa regulile mele, sa fie cu garda jos 100%.

si nu mi-a inselat asteptarile nicio clipa din cele 4 ore ale intilnirii noastre.

da, e nebun. si e pasionat de meseria lui pina la o extrema pe care putin o cunosc. dar tocmai de aceea face ce face; oamenii normali fac lucruri normale, oamenii care ies din rind fac lucruri care misca lumea. si Bendeac asta o sa faca, in legea lui, pe drumul lui, judecat de multi.

*

daca, printr-o intimplare, Mihai citesti asta, te rog …

misca-ti fundu’ si fa teatru. fa actorie si arata publicului ce stii si poti face in meseria asta. alege un text in care sa-i faci sa plinga, asa stiu cei mai multi sa aprecieze arta – ca forma de catharsis prin plins, nu terapie prin ris.

tu mi-ai zis ca „Artistii mari sunt artistii imitabili. Asta e unul dintre motivele pentru care am decis sa renunt la show-urile gen ‘In puii mei’ si iau serios meseria mea de actor de teatru, de film, de seriale. Nimeni nu stie care este stilul meu ca artist; in afara de cei care au fost la teatru, poate.”

e momentul sa incepi sa-l arati pe Bendeac pe care sa -si doreasca lumea sa-l imite.

misca-ti naibii fundu si fa actorie pe o scena mare. intr-un proiect al tau, intr-o piesa grea cit mai clasica pe care sa o aduci in lumea ta, actuala. stiu ca poti. si stiu ca o sa-i uimesti pe toti.

*

ca sa nu existe discutii; nu sunt prietena cu Bendeac, ne-am intersectat profesional de 3 ori in viata – in doua dintre cazuri eu spectator la productiile in care el era vedeta – si-atit. dar am un respect imens pentru pasiunea pe care o pune in meseria lui si pentru talentul lui.

si pentru ca pastrez in minte uimirea mea din cele 5-6 minute din emisiunea “in gura presei” de acum citiva ani cind a imitat personaje pe banda rulanta, mi se pare onest sa scriu ceea ce tocmai am scris.

 

in fotografie, Bendeac e in Richard III-lea pe vremea studentiei, un rol in care si-a uimit si profesorii si colegii

4713
Cimitirul-desen-superb-350x350Cimitirul – sau ce faci din prietenie

Cimitirul – sau ce faci din prietenie

el s-a dus pentru mine pina in nordul Londrei (ma rog, sta la Londra, n-a fost chiar un deranj foarte mare) ca sa asiste la filmarile unei productii la care Akram Khan facea coregrafia si sa-mi scrie mie un reportaj; eu am glasuit la lansarea cartii lui – Cimitirul, rostind cuvinte pe care altfel nu le-as spune niciodata in public.

tocmai am descris prietenia mea cu Adrian Telespan, proaspat autor de roman.

n-am alte vorbe mai potrivite ca sa va recomand mai bine cartea, asa ca incerc sa-mi aduc aminte cam ce am spus la lansare.

*
Telespan a intrat in viata mea via Sanziana Pop. a venit la revista la care lucram sa scrie pentru site. cred ca in primele 3 luni n-am vorbit 30 de cuvinte. dupa care a inceput sa faca glume si sa spuna adevaruri printre glumele alea.

Telespan mi-a captat suta la suta atentia cind a venit in redactie si-a zis “eu vreau sa fac, pentru site, un interviu cu Oana Pellea.” Recunosc ca nu i-am dat prea multe sanse de reusita pentru ca imi imaginam ca Oana o sa-l puna rapid la punct cind e vorba de micile lui obraznicii.

Ei bine, nu doar ca Oana Pellea i-a raspuns, dar interviul ala – care nu respecta nicio regula a interviului clasic – e un profil minunat al Oanei, al umorului ei, al relaxarii pe care o are in fata unei persoane care se uita la ea ca la un OM, dar care stie sa glumeasca cu ea ca si cum ar glumi cu prietenii lui. (aici e interviul minunat)

Ce a facut atunci in interviul cu Oana Pellea face si acum in cartea lui de debut. Stiu ca sunt foarte multi care vor ride si se vor simti bine, se vor amuza de replicile haioase ale personajelor si si-si vor spune cu satisfactie in barba “uite o carte care vorbeste foarte explicit despre sexul intre barbati ”.

Dar vor fi unii care vor trece dincolo de glume si vor vedea adevarurile simple si frumoase, spuse ironic ca sa fie mai usor de ingurgitat. Si n-am folosit intimplator acest ultimul cuvint.

E o secventa in care Adrian Green, personajul principal al cartii, isi descrie unul dintre iubiti, Daniel, de fapt i se adreseaza, vorbindu-i nu cel mai frumos despre toate partile lui anatomice. Si la sfirsit e o voce interioara care comenteaza:

Futu-ti gura ma-tii de perfect. Esti perfect, o pula. Esti perfect doar pentru mine, boule. Dar nu vrei sa intelegi asta!

Si dincolo de limbajul asta care e dur si mie mi-e greu sa-l rostesc in public, desi el e real si poate fi intilnit in conversatii private, e un mare adevar; despre perfectiunea imperfectiunilor in iubire, perfectiunea pe care doar noi o gasim in persoanele pe care le iubim.

Mi-ar placea sa cititi cartea asta cautind aceste adevaruri spuse ironic. E plina de ele.

*

si, da si mie mi-e greu sa cred ca am rostit injuraturile alea calm, senin, cu cea mai calda si clara voce pe care am antrenat-o in multi ani de radio.

gasiti cartea Cimitirul in librarii sau direct pe site-ul editurii, aici.

P.S. ca sa intelegeti cum e Telespan. ne-a dresat si aliniat pe toti sa venim imbracati in negru la lansare, zeci de oameni s-au conformat si el, senin, era in pulovaras rosu si tricou alb. di-vin.

2573
vvintageCe facem in acest weekend

Ce facem in acest weekend

text de Noemi Revnic

Sunt sigura ca aveti deja program, dar va propun cateva activitati cat se poate de placute, despre care am aflat de curand.

In primul rand avem o noua editie V for Vintage, la Sala Dalles, sambata, 23 noiembrie si duminica, 24 Noiembrie. Tema este inspirata de Roma si de filmul “Roman Holiday” iar imaginea este nimeni alta decat simpatica Ana Morodan. In afara de expozantii cu state vechi din zona vintage, avem din nou zona Molecule-F cu best of Romanian designers, alaturi de MURMUR, Andra Andreescu si 109 si bunatati de la Verde Aromat și Chez Maman

Apoi mergem la Galateca, la expozitia de fotografie “FASHION TEN: Primii 5”, cu lucrarile fotografilor Dan Andrei, Vali Barbulescu, Andreea Retinschi, Vlad Birdu si Eduard Mariut.

Pentru constanteni, in cazul in care nu ati aflat inca, saptamana trecuta s-a lansat in orasul fermecator de la malul marii primul Concept Store Marks & Spencer din Romania, cu o suprafata de 1400 metri patrati si un décor si niste vitrine wow.

Va doresc un weekend linistit, sanatate si bucurii, bucurii.

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1863
Woodkid-2013-Photo-by-Mathieu-Cesar-560x432Transform day Today

Transform day Today

Daca ar fi sa ti schimbi astazi ziua, din ce te-ai inspira?

Iata filmele si muzicile care-l inspira pe un artist minunat Woodkid – intimplator (cu o singura exceptie) toate celelalte alegeri ale lui sunt si pe lista mea de preferinte.

1. Steven Spielberg

“The filmmakers I watched when I was a kid were big, mainstream directors like Spielberg or Stanley Kubrick – the only ones I would have access to as a little kid growing up in the middle of France. With Spielberg, it was about how his subjects were treated and the emotion he had in his films. There’s something about his camera work that’s very unique, and that’s what I like about him.”

2. Gus Van Sant

“Elephant is his best movie, but I have a very strong soft spot for Paranoid Park. I love how he injects violence into something very casual and mundane – when the kid is shot in Elephant or in the Paranoid Park death scene, it’s a shock to reality. The contrast between reality and violence is so big that it’s much more impressive than a Tarantino movie, where it’s all about the violence.”

3. Philip Glass

“When I was younger, I’d listen to a lot of soundtracks and I randomly fell on Philip Glass’ soundtrack for Koyaanisqatsi. The first time I listened to his music, I could feel emotions that were indescribable – it wasn’t pain, it wasn’t nostalgia, it wasn’t uplifting – the emotion that came out was very alien, in a way. I’ve always been fascinated by the power of music to create emotions.”

4. Michel Gondry

“I wouldn’t be doing what I’m doing if Gondry wasn’t a director. He made the videos I would see on TV – I think the first Michel Gondry video I saw was Bjork’s ‘Bachelorette’. I just remember watching them over and over, like I was studying them. But now, I feel like I’m getting closer to directors like Chris Cunningham or Spike Jonze because I’m getting more cinematic and less playful with what I do. I try to tell stories that are a little more realistic.”

5. Rap and hip-hop rhythms

“When I created my album, we sampled a lot of orchestral music but we built on patterns and structures that are actually from rap beats. Right now I’m fascinated by Kendrick Lamar; I was at his show a couple of days ago and I think he’s the best rapper out there right now. Of course I love Jay-Z, and I have a soft spot for Kanye – people forget he’s an amazing producer, and his connection with visuals is mind-blowing.”

***

ultima lui alegere n-ar fi pe lista mea:) dar eu as mai adauga Albastrul lui Kieslowski, fratii Wachowski, muzicile lui Zimmer si Tom Tykwe (ca sa ramin in zona filmelor), pe Wong Kar Wai, Akram Khan si… cred ca as mai adauga vreo citeva nume de domni pentru ca ziua mea sa aiba o transformare ABSOLUTA:)

daca ar fi sa-ti transformi ziua astazi, ce-ai face? din ce te-ai inspira?

1656

Woodkid – Transform Today

povestea unui tinar care si-a cautat limitele si le-a depasit, transformindu-se, ca sa se poata exprima.

daca astazi ai putea sa-ti transformi ziua in altceva…

2006
ZADIE_SMITH10 observatii pentru cei care vor sa fie scriitori – Zadie Smith

10 observatii pentru cei care vor sa fie scriitori – Zadie Smith

Zadie Smith e una dintre scriitoarele mele preferate: are un foarte fin simt al naturii umane, o tehnica incredibila (cind era copil si-a consumat multe vacante exersind scrieri in stilul marilor scriitori) si de la un roman la altul te surprinde cu o noua forma/ structura.

pe vremuri, pe cind am descoperit-o si lucram la revista, am anuntat public ca fac publicitate gratis pentru editura care o va publica in RO. acum e publicata (la Polirom e ultimul roman, Nord Vest – minunat) si evanghelizez scrierile sale de cite ori am ocazia.

iata cele 10 observatii pe care Zadie le face pentru viitorii scriitori; cum spuneam, e minunata.

1. When still a child, make sure you read a lot of books. Spend more time doing this than anything else.

2. When an adult, try to read your own work as a stranger would read it, or even better, as an enemy would.

3. Don’t romanticise your ‘vocation’. You can either write good sentences or you can’t. There is no ‘writer’s lifestyle’. All that matters is what you leave on the page.

4. Avoid your weaknesses. But do this without telling yourself that the things you can’t do aren’t worth doing. Don’t mask self-doubt with contempt.

5. Leave a decent space of time between writing something and editing it.

6. Avoid cliques, gangs, groups. The presence of a crowd won’t make your writing any better than it is.

7. Work on a computer that is disconnected from the ­internet.

8. Protect the time and space in which you write. Keep everybody away from it, even the people who are most important to you.

9. Don’t confuse honours with achievement.

10. Tell the truth through whichever veil comes to hand — but tell it. Resign yourself to the lifelong sadness that comes from never ­being satisfied.

1792

Hemingway on writing

When people talk listen completely. Don’t be thinking what you’re going to say. Most people never listen. Nor do they observe. You should be able to go into a room and when you come out know everything that you saw there and not only that. If that room gave you any feeling you should know exactly what it was that gave you that feeling. Try that for practice. When you’re in town stand outside the theatre and see how the people differ in the way they get out of taxis or motor cars. There are a thousand ways to practice. And always think of other people.

*

If we get into a fish see exactly what it is that everyone does. If you get a kick out of it while he is jumping remember back until you see exactly what the action was that gave you the emotion. Whether it was the rising of the line from the water and the way it tightened like a fiddle string until drops started from it, or the way he smashed and threw water when he jumped. Remember what the noises were and what was said. Find what gave you the emotion; what the action was that gave you the excitement. Then write it down making it clear so the reader will see it too and have the same feeling that you had. That’s a five finger exercise.

Hemingway on writing

1321
f35015-Jeffrey-Eugenides-Middlesexai un fragment din vreo carte care te motiveaza sa scrii cind simti ca nu poti?

ai un fragment din vreo carte care te motiveaza sa scrii cind simti ca nu poti?

in week end, Ana Onisei imi povestea despre cea mai recenta lectura a ei, Julian Barnes Inceputul unui sfirsit si despre structura cartii. am ajuns usor la Jeffrey Eugenides a carui structura de la Intriga matrimoniala este o bijuterie desavirsita. (Intriga matrimoniala a fost pe lista scurta a cartilor mele preferate din 2012)
asa i-am spus Anei ca un fragment din Middlesex, cartea cu care Eugenides a cistigat Pulitzerul, este cel mai motivant lucru care ma urneste sa scriu cind nu gasesc calea scurta intre ce am in minte si ce pot pune pe hirtie/ecran.

e fragmentul meu talisman. cind nu mai pot si mi se pare ca nu stiu, ma duc la el. l-am transcris pentru ea, asa ca il pun si aici.

Eu atita stiu: in ciuda creierului meu androginizat, exista o circularitate feminina innascuta in povestea pe care vreau s-o spun. In orice istorie genetica de fapt. Sint ultima propozitie dintr-o fraza retorica, iar acea fraza incepe cu mult timp in urma, in alta limba, si trebuie sa o cititi de la inceput ca sa ajungeti pina la capat, cind apar eu.
Asadar, acum, ca m-am nascut, am sa derulez filmul inapoi, asa ca paturica mea roz zboara, leaganul isi ia talpasita, in vreme ce cordonul ombilical se lipeste la loc, iar eu tip, fiind supt inapoi intre picioarele mamei mele, care se face din nou foarte grasa. Si inca putin inapoi, cind o lingurita de argint se opreste din leganat si un termometru se intoarce in cutia lui de catifea. Sputnikul isi fugareste dira de fum pina cind intra la loc in rampa de lansare, iar poliomielita incepe sa bintuie. Apare o secventa scurta cu tatal meu la 20 de ani, in rol de clarinetist, cintind o piesa de Artie Shaw in receptorul unui telefon, apoi, dintr-o data, iata-l intr-o biserica, la 8 ani scandalizat de pretul luminarilor, si apoi bunicul meu isi dezlipeste prima bacnota de un dolar de pe o casa de marcat, in 1931.
Parasim de tot America; suntem in mijlocul oceanului si muzica din fundal suna caraghios, de-a-ndoaselea.
Apare un vapor si sus, pe punte, o barca de salvare se leagana ciudat, dar apoi vasul intra in port, cu pupa inainte, si suntem din nou pe uscat, unde filmul intra in bobina si o ia de la capat…

ce face Eugenides aici, descriind in reverse actiunea si ritmul pe care-l are tot fragmentul (cum fiecare propozitie dintre virgule descrie o actiune in revers, dar si intreaga compozitie care merge inapoi in timp), mi se pare a fi unul dintre cele mai frumoase fragmente din literatura contemporana. si e aproape inumana tehnica de scriere.

habar n-am cit a lucrat pentru fragmentul asta, dar imi spun de fiecare data ca daca lui Eugenides i-a iesit aceasta minunatie complicata si in naratiune, si in ritm, si in imagine, trebuie sa-mi iasa si mie sa ma exprim infinit mai simplu – liniar, cursiv, decent, minimalist.

aveti vreun fragment din vreo carte care va motiveaza sa scrieti cind simtiti ca nu va iese?

Middlesex, Jeffrey Eugenides a aparut la editura Polirom in 2005

*

astazi Ana a descoperit in New Yorker o noua nuvela a lui Eugenides, Find The Bad Guy, unde din nou e genial. o puteti citi aici

3077

Emma Thompson – relaxarea unei mari actrite

Emma Thompson a fost invitata la Ellen ca parte din promovarea viitorului ei film, Saving Mr Banks, in care il are partener pe Tom Hanks. (e povestea despre cum Walt Disney a facut ecranizarea de la Marry Popins, am vazut filmul revin curind cu povesti despre el e delicios)

Ca distractie pentru spectatori Ellen a pus-o sa joace un joc in care trebui asa imite sunetele animalelor pina cind Ellen le recunostea.

Uitati-va la acest filmulet dincolo de amuzamnentul exercitiului; uitati-va la ambitia, relaxarea si seriozitatea – in amuzament – a doamnei Emma Thompson. cum n-are nici cea mai mica problema sa se mascareasca in fata a milioane de oameni, cit de atenta e sa faca fiecare dintre animale si in acelasi timp cit de relaxata si de eleganta e.

Cu tot respectul, n-am niciun nume din Ro care sa faca asta intr-o emisiune la tv, in prime time, cu aceeasi eleganta, acelasi profesionalism si cu acelasi umor.

2166

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!