stiu ca textul asta va supara pe multe dintre fanele lui Vasluianu, dar…
cum spuneam si in titlu, eu nu cred ca Andi Vasluianu e frumusel si ma amuz teribil cind aud oftaturi in jurul meu doar la rostirea numelui lui.
dar sa ma explic.
la Andi Vasluianu nu e vorba despre frumusete, ci despre charisma si despre faptul ca, odata cu virsta, a invatat ca intr-o conversatie cu cineva e mai important sa-l puna pe celalalt in valoare, acordindu-i maxima atentie.
la Vasluianu e o slefuire personala in timp: o vreme a fost pentru ca sa razbata – ca in adolescenta cind a facut box si lupte, profesionist, competitional, ca sa stea mai bine in propriile-i picioare, dar si in propria minte.
tot ca sa razbata a fost si slefuirea prin zecile de roluri jucate, la Ploiesti intr-un teatru in care joci doar pentru bucuria ta si a spectatorilor pentru ca – mai ales in primii ani – nu aveai prea multi critici care sa te bage in seama.
stiu multa lume care comenteaza ca Vasluianu e distribuit in toate filmele si in multe piese, ceea ce nu stiu ei, e ca Vasluianu e genul care se lupta pentru ceea ce-si doreste, si nu se lupta cu vorba, ci cu fapta.
ca atunci cind Cristi Juncu voia sa monteze XXL, iar Andi l-a sunat:
– vreau sa dau si eu casting.
– nu cred ca esti potrivit pentru rol, i-a spus regizorul.
– lasa-ma sa vin sa spun si eu 5 minute textul, te rog.l-a spus in felul lui, din perspectiva unui barbat care se apropie de 40 de ani, despartindu-se de intentia autorului care vedea in personajul lui un tinar care nu si-a gasit calea inca. textul a capatat noi nuante si Juncu i-a dat rolul.
(citi dintre actorii tineri care comenteaza ca nu primesc job-uri ar fi sunat la un regizor si i-ar fi spus “lasa-ma sa dau si eu auditie, asculta-ma si pe mine, 5 min”? iar in cazul lui Vasluianu vorbim de un actor care are zeci de roluri in bagaje si tot n-a avut orgoliul sa astepte sa fie sunat, actionind el)
*
mie nu-mi place Vasluianu pe care-l vede lumea in poze zimbind regulamentar. imi place insa Vasluianu cel obsedat de a fi in text, pe scena, proaspat, de a trai actiunea acum – ca si cum se intimpla prima data.
am avut norocul sa asist anul asta la o conversatie intre el si Carla Teaha, o tinara studenta la actorie care joaca deja pe scena Teatrului Bulandra. Andi ii povestea cum reciteste textul piesei pe care o joaca de ani de zile, ca si cum ar citi-o prima data: un exercitiu pe care l-a deprins in timp si care-l ajuta sa descopere lucruri noi de fiecare data. Ii raspundea la toate dilemele de inceput de meserie, cu seriozitate, aplicat.
si-mi mai place Andi pedagogul, pasiunea lui de a povesti din secretele unei meserii pe care trebuie sa o simti pe pielea ta ca sa o faci bine, dar care – ca la psiholog – iti face viata mai usoara, daca iti aprinde cineva niste felinare pe drum.
am o teorie despre Andi – cred ca o parte importanta din sharmul lui vine din exercitiul de a-si invinge timiditatea, exercitiu repetat ca loviturile de la box pina cind a intrat in memoria musculara, a devenit instinct.
***
ma rog, sa nu credeti ca m-am trezit de dimineata cu gindul la Vasluianu si hop, m-am apucat sa scriu. am profitat de fapt de un interviu pe care l-am primit, interviu acordat de Andi in proiectul “Momente insufletite de Silva Dark”.
m-am uitat la interviu, am zimbit pentru ca vorbeste despre timiditatea lui, apoi m-am mai uitat o data fara sonor, doar la gesturile lui ( mai mult la ochii lui, ca sa fiu sincera) . si-asa am ajuns la textul acesta:)
later edit: dupa ce am dat “publish” si am postat pe FB, m-am gindit cu bucurie ca Vasluianu e la NY la festivalul Making Waves – New Romanian Cinema. Sper sa uite ce am scris pina se intoarce. 🙂
