in fata studentilor de la Actors Studio, Kevin Spacey imita unii dintre cei mai mari actori ai lumii: al pacino, marlon brando, christopher walken, clint eastwood, jack lemmon.
uitati-va cum trece cu usurinta de la o stare la alta, de la un limbaj al trupului la altul.
(ma pregatesc pentru intilnirea mea cu Kevin Spacey pe 31 august la londra in Richard III-lea.)
de cind am vazut-o pe Cate Blanchet in Hanna spalatul pe dinti dimineata, cu minunata mea periutza electrica Phillips, imi pare o treaba de criminal.
Dar Blanchet e frumoasa si cind e super killer. FIlmul e in cinematografe, sa-l vedeti.
citesc o carte care reuneste opiniile despre moarte a 20 dintre cei mai importanti scriitori contemporani americani.
citesc cite o poveste pe zi; in fiecare zi, scriu cite ceva despre autorul eseului personal, in semn de respect pentru curajul lui.
povestea de ieri aici
astazi, Kyoko Mori, scriitoare de origine japoneza scrie despre sinuciderea mamei ei, la 41 de ani.
Kyoko avea 12 ani atunci, astazi are 52, e divortata si spera sa moara, mai tirziu, in somn. fara sa stie si fara sa o doara.
un fragment frumos din eseul ei.
By the time I went to college, though, I knew that Jesus was real in the same way as Hamlet, Jane Eyre, Jay Gatsby, Holden Caulfield, or the Makioka Sisters. I’m not saying he was fake or insubstantial. I was beginning to understand life through the lens of literature, not the other way around. Jesus and a host of other characters from books enabled me to read the people I met and analyze the complication I made with them. The characters influenced my decisions and shaped my life, but they won’t change my death. When I die, I must part with all the people I loved – even those who have spent centuries inside books and attained their eternal life. They will live on, but I won’t.
iata si altceva scris de ea, o poveste despre… pulovere, despre tricotaje si despre viata de dupa sinuciderea mamei
in dilema de saptamina asta, Radu Jude scrie intr-un foarte mare si frumos fel:
Altminteri, mai bine vă povestesc despre un eveniment important al vieţii mele recente – singurul care cred că merită împărtăşit aşa, unor necunoscuţi. E vorba despre descoperirea unui mare scriitor: Vasili Grossman. Am citit întîi Panta rhei, un roman care amestecă incredibil poezia, proza cea mai puternică şi eseul. Cred că nici o altă incursiune în răul secolului trecut nu m-a răvăşit la fel de tare ca această carte de mici dimensiuni (poate doar vizionarea lui Shoah de Claude Lanzmann). Asta, dincolo de meritele literare mai mult decît evidente. De fapt, miza textelor lui Grossman nu e niciodată una pur literară, ci, mai degrabă, etică şi existenţială, iar asta pare a fi un lucru foarte rar astăzi. Apoi am citit pe nerăsuflate Viaţă şi destin, un roman scris cu o putere de evocare pe care n-am mai întîlnit-o de la cărţile lui Tolstoi. Şi, de altfel, această carte pare a fi un fel de replică peste timp la Război şi pace şi îndrăznesc să spun (fără să mă pricep cu adevărat la literatură, nu sînt critic literar) că este cel puţin la fel de bună. În orice caz, e mult mai tristă.
Jude (autorul minunatului scurt metraj “Lampa cu caciula” si a lung metrajului “Cea mai fericita fata din lume”) filmeaza zilele acestea in bucuresti o poveste despre divort – Toata lumea din familia noastra – cu Gabriel Spahiu, Mihaela Sirbu si Serban Pavlu in rolurile principale.
Sper sa ajung si eu intr-una din zile pe platourile de filmare.:)
citesc o carte care stiu ca ma va urmari toata vara: The Inevitable – Contemporary Writers Confront Death.
20 de scriitori contemporani americani au fost rugati sa scrie despre moarte, iar textele lor au fost reunite de David Shields si Bradford Morrow sub cuvintele:
“Birth is not inevitable. Life certainly isn’t. The sole inevitability of existence, the only absolute consequence of being alive, is death.”
printre ei, Joyce Carol Oates si Jonathan Safran Foer.
nu e o carte despre moarte, oricit de ciudat ar parea la prima citire. e o carte cu eseuri biografice despre unii dintre cei mai misto scriitori americani.
dezvaluind amintiri legate de moartea celor apropiati (in unele cazuri sinucideri dramatice), ei povestesc lucruri despre propriile persoane pe care nu le-ar fi dezvaluit niciodata la un interviu. aici, in eseu, li se pare ca pastreaza controlul.
mi-am propus sa citesc cite o poveste pe zi, astazi a fost prima poveste a lui David Gates despre vietile parintilor lui. un emotionat portret al tatalui lui care a trait pina la 92 de ani si se simtea ca la 16 (s-a si recasatorit la 71 de ani, iar ultimul sau mariaj a tinut 21!! de ani), asta in timp ce fiul – acum de 54 de ani – a ratat 3 casatorii.
pentru ca aceste eseuri sunt niste excursii f personale in viata autorilor lor, mi-am porpus ca in fiecare zi sa citesc cite ceva despre cel care si-a pus viata (si mortile apropiatilor) in carte. asa am descoperit corespondenta dintre David Gates si Jonathan Lethem (si el scriitor) despre viitorul cartilor, facebook si pseudonime care le fac viata mai usoara🙂
am citit saptamina trecuta o carte atit de intima, incit m-am trezit oprindu-ma ca sa ma uit in alta parte, pentru ca aveam sentimentul ca sunt martora unor lucruri care nu ma privesc.
cartea se numeste De vei lua aminte la greseli ( Andrea Bajani, Humanitas 2011), am scris despre ea pentru elefant.ro
aici doar un fragment ca sa simtiti putin tonul cartii, cititi impresiile mele la link-ul de mai sus:)
Când tu plecai eu îți lăsam bilețele pe noptieră. Nu știam când o să te întorci, iar dacă ai fi sosit când eu nu eram acasă voiam să găsești un semn de salut de la mine. Intram pîș-pîș în camera ta, când nu mă vedea tata, și îți lăsam biletul. Îl băgam sub deșteptător, căci amândoi știam că acolo, dedesubt, era locul nostru secret. Îți scriam Bună mama, sau altceva ce se-ntâmplase și nu voiam să-ți spun prin telefon. Odată, de exemplu, când a fugit câinele vecinilor, ți-am scris un bilet și l-am băgat sub deșteptător. Ți-am scris Bine ai venit, mama, sunt foarte bucuros că te-ai întors acasă. Acum trei zile a fugit câinele vecinilor, toată lumea se agita. Pe urmă mă întorceam acasă și tu nu veniseși. Dimineața următoare luam altă hârtie și schimbam numărul zilelor de când fugise câinele vecinilor. (…) Când te-ai întors cu adevărat ajunsesem la șaptezeci și șase de zile, numerele erau tăiate cu o linie, iar cele corecte erau scrise deasupra. Și câinele vecinilor se întorsese acasă.
Valentina Nafornita a cistigat aseara concursul BBC Singer Of The World, una dintre cele mai importante competitii din lume destinate cintaretilor de muzica clasica.
Valentina a cistigat 15.000 de lire sterline si inca un premiu: cel al publicului.
Valentina Nafornitza are 24 de ani, este originara din republica Moldova. A absolvit Colegiul de Muzica «Stefan Neaga» din Chisinau, iar apoi — a studiat la secţia de canto din cadrul Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, fiind studenta a vestitei soprane Maria Slatinaru-Nistor.
Acum este solista a Operei Nationale din Bucuresti.
( in urma cu o luna s-a casatorit 🙂 , asa ca a plecat de la nunta direct la concurs )
detalii despre finala de aseara aici
Valentina nu este prima romanca victorioasa in aceasta competitie, Marius Brenciu (da, fratele lui Horia Brenciu) a cistigat acelasi concurs in 2001, cind a batut un record absolut in lumea muzicii clasice cu 2 premii grele in acelasi an: Singer Of the World si Singer of the Year.
*
e 1.30 in miez de noapte cind scriu asta (via Mr. P) si nu pot sa nu ma intreb: o va prelua oare vreo televiziune miine la stiri?!
imi place mult mult mult. are super caracter si e super ambitioasa.
iat-o cintind unplugged in garaj la Europa FM
si-o sa fiu mindra si peste 10 ani ca am fost prima care a luat decizia sa o puna pe INNA pe o coperta de glossy feminin din ro.
unul dintre cei mai misto directori artistici/producatori al unei companii de balet, Farooq Chaudhry de la Akram Khan Company, a fost intrebat de BBC ce calitati crede el ca sunt necesare ca sa reusesti in meseria asta.
raspunsul e mai jos. dar eu cred ca e valabil pentru orice manager:)
Love/passion
Being a bit of a maverick
Work unbelievably hard
Endurance
Will power
Strength
Grace
Patience
Flexibility
Consistency
Perseverance
Optimism
Curiosity
The need for high achievement
The ability to recognise and admit to mistakes
Enjoy risk
No fear of change
A good listener
A good communicator
A fighter
Charm
Luck
Good taste
Precision
Good instincts
Good judgment
Logical thinking
Lateral thinking
Honesty
Sense of fairness
Integrity
Generosity
Clarity
Humility
Sense of humour
Not to panic in a crisis
Authenticity
Pride
Openness
A good imagination
Knowing that not all decisions will make you popular
To be able to command respect at the moment when you are not popular
Curiosity
A sense of adventure
Fearlessness
Empathy
Be grateful
Avoid ownership
And if you don’t have all these then try to find them in your team.
*
un pic din munca lui:
Granta Magazine publica free o nuvela a lui Jeanette Winterson cu o structura minunata. simpla, calda si eficienta.
povestea se numeste All I Know About Gertrude Stein si incepe asa…
In 1907 a woman from San Francisco named Alice B. Toklas arrived in Paris. She was going to meet a fellow American living there already. She was excited because she’d heard a lot about Gertrude Stein.
In 2011 a woman from London named Louise was travelling by Eurostar to Paris. Louise was troubled. Louise was travelling alone because she was trying to understand something about love.
Louise was in a relationship; it felt like a ship, though her vessel was a small boat rowed by herself with a cabin for her lover. Her lover’s ship was much bigger and carried crew and passengers. There was always a party going on. Her lover was at the centre of a busy world. Louise was her own world; self-contained, solitary, intense. She did not know how to reconcile these opposites – if opposites they were – and to make things more complicated, it was Louise who wanted the two of them to live together. Her lover said no – they were good as they were – and the solitary Louise and the sociable lover could not be in the same boat.
And so Louise was travelling alone to Paris.
I am Louise.
*
restul povestii aici
in romania, Janette Winterson e tradusa la Humanitas; toate titlurile traduse aici
stim sa spunem cind a fost prima data cind am mers la scoala.
prima data cind ne-am sarutat.
prima data cind am facut dragoste/sex.
prima data cind ne-am despartit.
prima data cind am iesit din tara.
prima data pentru multe lucruri, zeci de lucruri.
dar stiti sa spuneti cind a fost prima data cind ati mers la un spectacol? de teatru, film, circ, estrada etc?
eu nu -mi aduc aminte…dar in urma cu citeva zile la Sibiu am fost martora unei asemenea prima data
Aisha are aproape 2 ani un an si 3 luni si-a vazut primul ei spectacol in cadrul festivalului de teatru de la sibiu de anul acesta, un spectacol de circ cu niste domni trecuti de 40 de ani care faceau tot felul de tumbe in timp ce cintau muzica rock.
Aisha a venit la spectacol in carucior si, inca de la intrare, televiziunile au pus ochii pe ea:
“e asa de mica! e primul ei spectacol?”, a intrebat reportera de la TVR
“da, e la primul ei spectacol”, a raspuns mama, Dani.
in sala, Aisha a avut nevoie de mai putin de 1 min sa simta de unde vine sursa de zgomot. statea in primul rind, in dreapta scenei, cit mai aproape de iesire (pentru eventualele urgente), si – dupa ce a inceput muzica si s-a incruntat putin pentru ca era f tare – a aratat cu degetul: “uuuh”. fix catre boxe.
dupa alte 10 min a inteles ca, de fiecare data cind galagia din boxe se opreste, oamenii din sala bat din palme. si de aici a inceput veselia: a aplaudat cu mare bucurie pe toata lumea. asta pina cind… a devenit ea vedeta.
pe la mijlocul spectacolului, unul dintre domnii acrobati si-a luat un scaun, l-a pus in mijlocul scenei si s-a asezat tacticos pe el, in linistea salii. Aisha a surprins linistea si, dupa legile stiute doar de ea, a inceput sa aplaude chitzcaind.
acrobatul a auzit-o, s-a dat jos, a facut doi pasi in fata, a facut o reverenta in timp ce sala a aplaudat rizind si s-a intors inapoi la scaunul lui unde urma sa faca acrobatia.
cum s-a facut din nou liniste, Aisha a inceput sa aplaude din nou, sala a izbucnit in hohote, acrobatul a facut din nou un pas in fata, o reverenta si s-a intors la loc.
s-a lasat din nou liniste, Aisha a aplaudat si mai tare, chitzcaind fericita.
sala a izbucnit in urale, acrobatul a facut reverenta.
momentul asta, aparut de niciunde, mi-a aratat inca o data ca nu e nevoie decit de simtire si de un limbaj sincer ca sa faci citeva sute de oameni sa zimbeasca. acrobatul acela a stiut sa se adapteze la reactiile unui copil din sala si sa genereze un moment unic.
iar copilul, pentru prima data in viata la un spectacol, s- a bucurat cu toata puritatea si simtirea sa. si-a fost remarcat in toata sala.
probabil ca Aisha habar nu o sa aiba peste ani cum a fost la primul ei spectacol, dar pentru mine a fost o lectie minunata despre a te simti bine intr-o sala de spectacol, despre a fi tu – senin si onest.
Aisha este fetitza lui Arhi.
foto scot eastman / fits 2011
When he was 29, Charles Darwin agonized about whether to marry. In 1838, he wrote down the pros and cons. He then wrote “Marry-Mary-Marry Q.E.D.” and, months later, that’s just what he did.
Marry
Children—(if it Please God)—Constant companion, (& friend in old age) who will feel interested in one,—object to be beloved & played with.—better than a dog anyhow.—Home, & someone to take care of house—Charms of music & female chit-chat.—These things good for one’s health—but terrible loss of time.—Not Marry
Freedom to go where one liked—choice of Society & little of it.—Conversation of clever men at clubs—Not forced to visit relatives, & to bend in every trifle.—to have the expense & anxiety of children—perhaps quarelling—Loss of time.—cannot read in the Evenings—fatness & idleness—Anxiety & responsibility—less money for books &c.—if many children forced to gain one’s bread—(But then it is very bad for one’s health to work too much) Perhaps my wife won’t like London; then the sentence is banishment & degradation into indolent, idle fool.
*
My God, it is intolerable to think of spending one’s whole life, like a neuter bee, working, working & nothing after all.—No, no won’t do.—Imagine living all one’s day solitarily in smoky dirty London House.—Only picture to yourself a nice soft wife on a sofa with good fire, & books & music perhaps—Compare this vision with the dingy reality of Grt. Marlbro’ St
*
In one of his love letters to Emma Wedgwood, a week before they married, Darwin wrote, “I think you will humanize me, and soon teach me there is greater happiness, than building theories & accumulating facts in silence & solitude.” She did; they had an extraordinarily close relationship, one that ended up affecting his work in a substantive way, as his concerns and respect for Emma’s religious views tempered his claims about how evolution has shaped the human mind
*
When looking for a mate, Darwin was looking for more than bilateral symmetry and the right hip-waist ratio. He wanted a good and special person. You can read youth and health from the face and body, but one also looks for qualities like intelligence and kindness. Smart and kind people do well in the world, and so do their children. You also want someone who will faithfully take care of the children, and someone who will help and support you. It is not surprising that in the largest study ever of human mate preferences, looking at people in 37 cultures, the most important factor for both men and women is kindness.
din cartea How Pleasure Works – Paul Bloom. ( o am in ebook, multumesc Vicentiu. o pot deci da mai departe, e delicioasa).
Trofeul Transilvania – “Sin retorno”/”Fara cale de intors” de Miguel Cohan (Argentina-Spania)
Premiul Special al Juriului – “O viata insemnata”/”La vida util” de Federico Veiroj (Uruguay-Spania)
Premiul pentru regie ex-aequo: Runar Runarsson pentru “Vulcanul” (Islanda) si Constantin Popescu pentru “Principii de viata” (Romania)
Premiul pentru scenariu – Ana Cohan si Miguel Cohan pentru “Sin retorno”/”Fara cale de intors”
Premiul pentru interpretare (feminina sau masculina) – Elodie Bouchez pentru “The Imperialists Are Still Alive!”/”Imperialistii nu au murit!” de Zeina Durra (SUA)
Premiul pentru imagine – Linda Wassberg pentru “Apflickorna”/”Maimute” de Lisa Aschan (Suedia)
Premiul Zilele Filmului Romanesc pentru lungmetraj – “Morgen” de Marian Crisan
Premiul Zilele Filmului Romanesc pentru scurtmetraj – “Bora Bora” de Bogdan Mirica
Premiul Zilele Filmului Romanesc pentru debut – “Periferic” de Bogdan George Apetri
Premiul Publicului (pentru un film din competitie) – “Oxygen” de Hans Van Nuffel
Premiul de Excelenta – Lucian Pintilie
Premiul pentru contributia adusa la cinematografia mondiala – Jacqueline Bisset
Premiul pentru intreaga activitate – Michael York
Premiul pentru inteaga cariera – George Motoi
Premiul pentru editia a X-a a TIFF-ului – Marin Karmitz
Premiul pentru editia a X-a a TIFF-ului – Oleg Mutu
Premii pentru prietenii festivalului – Lucian Georgescu si Marius Iurascu (director RADEF RomaniaFilm)
Premiile Concursului National de Scenarii organizat de HBO Romania in parteneriat cu TIFF: Matei-Alexandru Mocanu pentru scenariul “O crima banana” (documentar), Marian Enache pentru “Burnt Out” (scurtmetraj) si Paul Cioran pentru “De aici va descurcati singuri” (lungmetraj).
•Premiul pentru cineastii locali: “Jucaria” de Laura Costi si “Casablanca 1 pm” de Octavian Fedorovici
intre excursiile mele culturale la sibiu si cluj, am demarat o colaborare cu site-ul elefant.ro, unde voi recomanda – pe limba mea – cartile care m-au impresionat/ captat atentia.
ceea ce veti citi nu sunt cronici de carte, ci impresii personale. dar daca ele va vor convinge sa cititi cartile despre care scriu, voi fi foarte fericita.
primele doua recomandari
la Autobahn (piesa dintr-o sectiune paralela a festivalului) in seara asta, joi, a venit de la Brasov si Simona, sora Ioanei Blaj, actrita in piesa. emotii si mai mari pentru Ioana. (dar piesa a fost tres tres s!mpa)
*
Oana Giurgiu, directorul executiv TIFF, are de joi cel mai important oaspete din festival: tatal ei. e pentru prima data la festival in 10 ani de existenta TIFF:). (e si baietelul ei si al lui Tudor Giurgiu pe aici, dar nu l-am vazut inca)
( altfel, am cam plins la filmul lui Tudor = Superman, Spiderman sau Batman, tot despre familie. Zsolt Bogdán – care juca in Strigate si soapte la Teatrul Maghiar la ora la care noi vedeam scurt metrajul cu el – e tatal unui pusti f f simpatic care merge pina la medic… trebuie sa vedeti filmuletzul acesta.)
*
la Q&A, Dragos Bucur a povestit intimplari personale raportindu-se mereu la sotia lui, Dana Nalbaru (la citiva metri de el); cea mai socanta, dar care arata ce caracter misto are: cum se hotarise – din loialitate pentru Porumboiu – sa renunte la The way back ca sa faca Politist adjectiv, cind s-a pus problema filmarilor aproape simultan. dupa cum stiti, a facut ambele filme pentru ca s-au decalat datele de filmare;
*
aproape fara nicio legatura cu asta, o replica dintr-un documentar pe care l-am vazut ieri:
“cu cit esti mai liber, cu atit esti mai fragil. pentru ca esti expus deciziilor pe care trebuie sa le ei”. 1001 fetze ale Iranului
“nu ma intereseaza cum se misca oamenii, ci ce ii face sa se miste” Pina Bausch
uitati-va 2 min la filmuletzul asta, va rog
ziua de ieri a fost poate cea mai pe gustul meu dintre toate de la TIFF de pina acum dar, tocmai pentru ca a fost atit de speciala, n-am curaj sa ma asez sa o pun in vorbe. mai stau un pic.
( dupa ce am vazut Pina lui Wim Wenders mi-am dorit foarte mult sa ma duc acasa, sa nu mai vorbesc cu nimeni. citeodata mi se pare ca pentru a putea pastra unele lucruri/stari in mine, e mai bine sa nu mai vorbesc cu ceilalti. )
uite si o fotografie dintr-un alt moment special al zilei. Irina Petrescu venind din public la “tribuna” de unde raspundea la intrebari Vlad Ivanov ca sa spuna cald, dar in acelasi timp cu mult respect, despre talentul lui Vlad de a dansa si cinta (“la fel ca Fred Astaire”)
imi place gratia cu care-si inclina capul Doamna Petrescu in fotografia asta.
*
cum ziceam ziua de ieri a fost cea mai cea pina acum. dar trebuie sa-mi fac curaj sa scriu despre ea.
P.S. ieri a fost si ziua lui Radu Muntean. daca v-au placut filmele lui, ginditi-va azi cu drag la el. face cit un La Multi Ani.
astazi, in capul listei e PINA – filmul despre Pina Bausch facut de Wim Wenders. de la ora 19;30 – Odeon Cineplex (dar daca nu v-ati luat bilete e cam greu sa mai intrati, e deja sold out)
de la 11.00 – Nokas – un film norvegian despre un furt – la Cinema Florin Piersic
de la 17.00 – Vlad Ivanov Special Guest la TIFF Loundge ( va recomand calduros sa mergeti la aceste intilniri,sunt open, nu doar pentru cei acreditati, sunt in Piata Unirii si aveti ocazia rara de a sta de vorba cu actorii si regizorii. ieri a fost o foarte simpatica intilnire cu Radu Muntean, iar un domn care se afla linga mine si care nu-l intilnise pina acum pe regizorul filmelor Marti dupa Craciun, Hirtia va fi albasta , Boogie – a exclamat “ce misto e radu muntean”
pentru mine in programul zilei de astazi mai e lansarea unei cofetarii:), vizionarea expozitiei lui Cornel Lazia (trebuie sa identific unde e) si , ca de obicei, random – aka vizionari la nimereala.
o recomandare in plus: daca nu veniti la Lounge de la 17.00, mergeti la cinema Arta la Demascarea – un film despre unul dintre cele mai rusinoase evenimente din istoria noastra (aproape) contemporana – Fenomenul Pitesti. (regia Nicolae Marginean)
aseara am mers la o proiectie speciala TIFF in castelul Banffy, la 30 km distanta de Cluj.
nu vreau sa povestesc despre film ( Odessa in Flacari, facut in 1942) ci despre castel. stiam de anul trecut de el, dar mi se parea foarte departe de mers. ( si aseara am strimbat din nas tot drumul)
ei bine, merita excursia de 20 de minunte cu masina pentru ca acest castel e o minunatie.
am verificat pe net, la intoarcere si am descoperit ca e castelul in care a locuit guvernatorul Transilvaniei
de anul viitor in acest castel (unde proprietarul – care e un englez – organizeaza tabere de arhitectura) va avea loc si o tabara de regie pentru tinerii cineasti romani. in colaborare cu tiff, desigur.
acum am in plan sa ma duc ca turist sa vizitez castelul si sa aflu istoria lui… ceea ce va doresc si voua.
am facut tumbe pentru a avea pe blog (exclusiv) interviurile pe care MasterCard le-a oferit iubitorilor de cinema anul trecut la TIFF.
iata un moment emotionant cu Tamara Buciuceanu Botez. despre bun simt, modestie, (re)cunoasterea propriei valori. in 70 de secunde.
vorba reclamei, priceless.
pentru moment nu stiu sa pun filme pe blog decit in varianta de la link, asa ca va rog dati un click si bucurati-va de aceasta marturisire emotionanta
tamara buciuceanu botez
pentru cei care nu stiu spoturile de anul trecut de la tiff (nu sunt nici pe youtube), astept pareri:)
mai am doua filme facute special pentru anul asta, vi le arat zilele viitoare.
Ioana Blaj (pe care o stiti nu doar din reclame, filme ori emisiunea de la radio 21, ci si din Povestile Ioanei de aici de pe blog) impreuna cu Paul Ipate joaca in Autobahn, intr-o sectiune alternativa a TIFF 2011.
I-am vazut ieri la o mini conferinta de presa pentru publicul larg ( nu neaparat jurnalisti) si mi-a fost foarte drag de ei.
bine, imi sunt dragi oricum, dar ieri cind raspundeau avalansei de intrebari – unii voiau sa-i puna la coltz pentru ca fac reclame, altii ii laudau -, cind treceau cu nonsalanta de la “am facut reclame” la “nu vreau sa fac telenovele”, “vreau sa fac arta”, “mi-ar placea sa lucrez cu radu muntean din nou (ioana)/ cu corneliu porumboiu (paul)” -> mi-a fost si mai drag de ei. conferinta asta neconventionala de presa si modul in care au facut fata intrebarilor mi-a aratat inca o data ca sunt unii dintre cei mai talentati/stapini pe ei actori din generatia lor.
( am un pariu cu mine, o urmaresc pe ioana de aproape 3 ani; am vazut-o in spectacolul de la lucrarea de diploma, in filmele in care a jucat si am amenintat-o ca peste citiva ani voi scrie un story mare despre cum a facut ea cariera ca actrita… un story bazat pe toate aceste intilniri ale mele cu munca ei)
joi ma duc sa-i vad jucind in masina, in autobahn. vor fi la o jumatate de metru de mine si stiu ca le va fi greu (dar, daca-i consoleaza cu ceva, si eu am sa am emotii).
pentru cei care nu ajung la cluj sau nu prind locuri la piesa ( sunt 8 spectatori pe seara), aici un foarte mic preview