Category : culturale

raoul-james-thierreeRaoul by James Thierree – culise

Raoul by James Thierree – culise

In teatru, ca si in viata, cind te muti intr-un loc nou, mai intii asezi mobilierul si apoi vin si emotiile/ amintirile.
De ieri, echipa show-ul Raoul s-a mutat la TNB. Au inceput cu “mobilierul” – decorul e cuminte pe scena.
Au continuat cu “instalatiile” – nu poti sa traiesti confortabil, daca nu –ti functioneaza toate utilitatile in casa.
Vor continua cu emotiile. Mai ales cind vin spectatorii.
Iata citeva secvente de la repetitiile de ieri.

*

O cutie de coca cola, un mar roshu, o sticla de apa plata. Un MAC, un IPhone si o pinza mare, parte dintr-un décor. Toate la marginea scenei mare de la National – hrana pentru James Thierree la repetitiile tehnice pentru show-ul Raoul.

Pentru un show care imbina teatrul cu magia si cu efectele speciale aduse din lumea circului ( mai aproape de Circ du Soleil decit de bilciurile noastre), repetitiile tehnice sunt extrem de importante.

De o jumatate de ora se monteaza parte dintr-o coliba, décor in piesa… fiecare stilp (care imita copacii) din care e construita casutza poarta un numar. Fiecare e asezat dupa un anume cod, intr-o anume ordine. 5 muncitori, 4 romani, unul francez.
Primul cauta jos numarul scris pe stilp si ridica alesul, cel de-al doilea il muta 2 metri la dreapta, unde e preluat de al treilea. Al patrulea sta la baza usii care se construieste din stilpi si fixeaza capatul batului la punct fix. Cel de-al cincilea, agatzat de o scara fixeaza batul in parte de sus a usii. Par scosi intr-un film mut de demult, cu miscarile lor repetitive, in spatii mici.

*

patru cortine de pinza dispuse in forma de valuri prinse intre ele printr-un sistem straniu, iti lasa impresia ca scena e transformata intr-o corabie.
S-au instalat in mai mult de o ora, iar James a verificat marginea scenei cu mina sa nu fie ceva care sa agate pinza care formeaza valurile. Se nu incurce magia.
In multele modificari ale cortinelor sau stangilor suspendate, muncitorii romani protestasera “e prea excentric decorul asta”, “cit mai dureaza?”.

– toata lumea iese de pe scena, facem prima manevra, striga James in franceza, dupa ce putin mai devreme le vorbise muncitorilor in engleza sau italiana.

Un tehnician roman e invatat manevra pe care o va face dintr-una din culisele laterale.

– spunem 3, 2 …1. Si la 1 tragi cu forta, ii explica James tehnicianului.

In jurul angajatului de la TNB sunt 8 oameni, traducatori, tehnicieni francezi si romani, artistul vedeta in spectacol – si tehnicianul simte ca toata presiunea: munca lor de citeva ore e in manevra pe care EL trebuie sa o faca la semnal.

– hai toata lumea afara de pe scena, nu vrem sa se accidenteze cineva de la prima manevra, spune rizind james in timp ce se duce in spatele salii.

3, 2…1…
tehnicianul si-a facut treaba si pe scena porneste un joc de cortine. citeva secunde de magie. Din sala se aud aplauze. Muncitorii romani sunt fermecati de effect.

– ok, pentru o prima incercare a fost bine. Sa reasezam pinzele si betele. Intr-o ora continuam, spune James.

Probabil ca va mai reface efectul asta de citeva ori, pina va fi convins ca totul este perfect, dar muncitorii romani nu mai protesteaza.

*
Repetitiile de ieri m-au facut sa ma gindesc ca mutarea unui spectacol intr-o alta scena decit cea in care a fost facuta e ca o traducere a unui roman: trebuie sa pastrezi emotiile dar sa le adaptezi locului, ca sa obtii efectul maxim.

*

Raoul, un spectacol despre singuratate si despre cum sa te impaci cu mintea ta, poate fi vazut vineri simbata si duminica la TNB.

Mai merg si astazi la repetitii pentru ca voi scrie la sfirsit , povestea din spatele acestui show, de la primul décor pe scena pina la ultimele aplauze de la TNB.

Va rog insa sa aveti incredere in mine, sa va cumparati bilete la acest spectacol, care nu e nici teatru, nici dans, nici circ, nici pantomima.

E magia care se creeaza cu toate astea la un loc, impreuna perfectiunea dusa la extrem si cu pasiunea de a te exprima diferit de ceilalti care se joaca pe scena.

*
diseara alte povesti de la repetitii.

3150
Capsuni in aprilie1 mai – filme romanesti la HBO

1 mai – filme romanesti la HBO

Medalia de onoare; Marţi, după Crăciun; Aurora; The Shukar Collective Project… daca ati ratat vreun film romanesc anul trecut, ba chiar daca vreti sa vedeti unele noi, pe 1 mai la HBO e sarbatoare.

multe filme romanesti.

printre filmele prezentate pt prima data la tv: Căutare – regia Ionuţ Piturescu, Oxigen – semnat Adina Pintilie, 10 – în regia lui Dorian Boguţă, Apele tac – semnat de Anca Miruna Lăzărescu, Aurora – noul film al lui Cristi Puiu.

plus preferatul meu de la Anonimul de acum 2 ani : Căpşuni în aprilie – regizat de Cornel Mihalache, cu un domn Albulescu minunat.

1772
unbearableInsuportabila usurinta de a fi/ usuratate a fiintei

Insuportabila usurinta de a fi/ usuratate a fiintei

am revazut filmul dupa cartea lui Kundera, Insuportabila usuratate a fiintei, si mi-am dat seama ca uitasem cit de mistoaca e Lena Olin

filmul e tradus „Insuportabila usurinta de a fi” .
deplasarea asta in traducere/adaptare de la „usuratate” la „usurinta” descrie exact ce s-a intimplat si cu cartea odata pregatita pentru expunerea pe ecran – a fost facuta mai accesibila.

*
da, Binoche e frumoasa. de fapt, e perfecta.

2523
marie francea murit Marie France Pisier

a murit Marie France Pisier

una dintre actritele fetish ale New wave-ul francez, Marie France Pisier, a fost gasita moarta in aceasta dimineata in piscina casei sale de vacanta. avea 66 de ani

ar trebui sa o stiti din filmul lui Truffaut – L amour a vingt ans, dar si pentru ca a fost una dintre cele mai frumoase actrite franceze ale anilor 80.

luna viitoare ar fi trebuit sa fie la cannes ca sa-l omagieze pe Belmondo.

*

cind eram mica, verisoara mea – anca – avea o colectie de carti postale cu actori. in colectia ei era aceasta fotografie minunata cu marie france pisier

1922
cheever povestiriJohn Cheever – povestiri

John Cheever – povestiri

tocmai ce am terminat de citit povestirile lui John Cheever, o colectie de proza scurta aparuta la Polirom.

stiu ca voi supara literatii cu ceea ce urmeaza sa scriu, pentru ca Cheever e o legenda („cehov-ul suburbiilor” – l-au branduit unii), dar pentru mine ceea ce am citit n-a fost bun.

cu o singura exceptie – povestirea care se numeste cintecul de dragoste (povestea dintre frumoasa si inocenta joan harris si domnul jack lorey, cu vietile lor care se intrepatrund aparent din intimplare, la un interval aleatoriu de ani; ea un amestec de Holly Golightly cu Vaduva neagra, care se dovedeste a fi mult mai mult de atit)

in rest, mi-am dat seama, inca o data, ca dupa ce ai citit proza scurta scrisa de Raymond Carver, oricare alte povestiri pe care le citesti par firave incercari de a duce la bun sfirsit o actiune (cu sau fara suspence).

2032
andreiSerbanAndrei Serban a cistigat UNITER-ul!!!

Andrei Serban a cistigat UNITER-ul!!!

sunt happy.

mi-a placut piesa Strigate si soapte. mult. mult. in topul meu pe 2010 a fost pe locul 1

m-a lovit personal si, la sfirsitul ei, am plecat cu gindul fragilitatii lumii in care traiesc artistii. ma mai bintuie gindul acela.

ma bucur foarte tare ca dl Andrei Serban a luat 2 premii in seara asta cu aceasta piesa (cel mai bun regizor, cea mai buna piesa). iar bucuria asta e pe multe paliere (unele tin de orgoliu, altele de umilinta; ale mele, dar si ale celor care au dat premiul. probabil ca si al celui care-l primeste)

felicitari! sa va spun ca astept UNITER-ul de la anul cu „Ivanov”?:)

*
si pentru ca vorbeam de orgoliu: Conrad Mericoffer, pe care l-am promovat in Tabu special teatru/film la sectiunea debut pariind pe talentul lui, a cistigat premiul pentru debut. e cel de-al patrulea premiu de debut pe care-l anticipam in Tabu, in lunile de dinaintea decernarii premiului.

lista cistigatorilor UNITER 2011

2300
sailsilhouettemerg la repetitiile lui James Thierree. ura!

merg la repetitiile lui James Thierree. ura!

saptamina viitoare, pe 29, 30 aprilie si 1 mai la teatrul national putem vedea un spectacol unic un amestec de teatru, pantomima, circ, balet… sustinut de James Thierree

simbata dimineata am fost si am cumparat bilete pentru mine, prietenii si colegii mei. am luat 2 in plus pentru ca vreau sa le fac cadou unei doamne care m-a impresionat saptamina trecuta si stiu ca s-ar bucura.

astazi, pentru ca e un echilibru in toate, am aflat ca am voie sa merg la repetitiile lui James Thierree, sa-l vad cum lucreaza cu echipa, sa mi se confirme ceea ce simt deja – ca e mega perfectionist.

asa ca ii multumesc frumos lui Karin Budrugeac si colegilor ei de la Istitutul Francez, care-l aduc pe James Thierree la bucuresti si va rog sa va uitati la filmuletul de mai jos, ca sa simtiti si voi un pic din omul James Thierree (intotdeauna la aplauze, cind artistul se bucura, dupa cum se bucura, simti ce fel de persoana e)

James Thierree fi in Bucuresti cu show-ul Raoul la TNB pe 29, 30 aprilie si 1 mai, pretul biletelor este 33, 55, 88 sau 110 ron.

1532
theatre_stage_curtaindespre cistigatori

despre cistigatori

As a working actress, I would see so many actors that were truly dredging up deep, painful emotions, but whose work seemed self-indulgent. I realized that having deep and profound feelings didn’t necessarily make me a deep and profound person. I saw that coddling one’s pain – in life and on stage — creates almost the opposite effect. It seems self-involved, self-pitying and weak, the key characteristics of a victim. Not the most compelling choice for an actor to make.

*
An actor who merely feels tend to turn his performance inward and does not energize or inspire himself or an audience, whereas watching someone do anything and everything to override pain in an attempt to accomplish a goal or an OBJECTIVE puts an audience on the edge of their seats because the outcome becomes alive and unpredictable. Taking action results in risk and therefore, an unexpected journey. It’s not enough for an actor to be honest. It’s the actor’s job to make the kind of choices that motivate exciting results. You can paint a canvas using real oil paint, but if the final painting isn’t a compelling image, no one will want to look at it.

*
Aristotle defined the struggle of the individual to win as the essence of all drama more than two thousand years ago. Overcoming and winning against all the hurdles and conflicts of life is what makes dynamic people. Martin Luther King, Jr., Stephen Hawking, Susan B. Anthony, Virginia Woolf, Albert Einstein, Beethoven, Mother Theresa, and Nelson Mandela all had to overcome almost insurmountable struggles in their lives to achieve their goals. Indeed, the greater the obstacles and the more passion these people brought to overcoming their obstacles, the more profound the achievement or contribution they made. They didn’t become amazing, accomplished people in spite of their challenges, but because of them. These are qualities we want to duplicate in characterizations.

It’s much more captivating to watch someone try to win against the odds, than someone content to put up with life’s travails. A winner doesn’t have to actually win to be a winner — A winner tries to win, a loser accepts defeat.

Ivana Chubbuck

*
dintre lecturile ultimelor zile pentru cover story-ul Tabu de mai.

1729
janietaylor5cind „moda= arta”

cind „moda= arta”

 o demonstratie despre „moda=arta” intr-o idee simpla, dar extrem de eficienta, de pozitionare a noii colectii Chloe. prim balerina NY City Ballet, Janie Taylor, prezinta hainele din colectie dansind.

(via Alex Traila)

Janie Taylor for Chloé on Nowness.com.

asta imi aminteste ca in tabu de aprilie e un pictorial de fashion inspirat de dans facut de Sinziana Pop (a carei zi de nastere e astazi, la multi ani Sanzi) si ma face sa zimbesc pentru ca suntem in acelasi trend si gind cu „lumea buna”

4330
jamesthierree2Raoul – un spectacol unic care nu trebuie ratat

Raoul – un spectacol unic care nu trebuie ratat

Are 36 de ani se numeste James Thierree si a lucrat cu unii dintre cei mai mari regizori ai lumii (Peter Greenaway, Robert Wilson) in spectacole foarte puternice vizual.

Este creatorul unui gen de spectacol care amesteca dansul, pantomima si teatrul intr-o forma unica de exprimare; e regizor dar si acrobat, actor de cinema dar si balerin… genul acela de artist care are atit de multa energie pozitiva si e atit de talentat incit poate gasi cai care sa uneasca domenii artistice a caror asociere pare bizara, dar care devin – sub interpretarea lui – o noua arta.

In urma cu doua ani a avut un spectacol inspirat de muzica lui Michael Nyman ( domnul care a scris, printre altele The Piano), acum are un spectacol – one man show – in care te uimeste cu abilitatea lui de a fi acrobat, dar si un actor dramatic foarte puternic. Raoul se numeste spectacolul, iata o secventa aici…

n-ati mai vazut niciodata asa ceva pe o scena din Romania!

Vestea cea mai tare este ca vine la bucuresti la invitatia institutului francez, intr-un eveniment sustinut de orange si e o experienta pe care, credeti-ma, nu trebuie sa o ratati. La sfirsit o sa va ginditi: „cum poate un om sa se miste asa, sa imi transmita atitea emotii si sa stea SINGUR pe scena intr-un spectacol care imi tine mintea captiva?”

E o mare bucurie ca putem sa-l vedem la bucuresti si mi-ar placea sa fie in sala Dan Puric si echipa lui, mai veche sau mai noua, dar si toti cei care s-au bucurat vreodata de spectacolele care spun atit de multe prin gesturi, fara sa fie nevoie de cuvinte.

Desi stiu ca artistului pe nume James Thierree nu-i place sa i se asocieze creatiile cu cele ale rudelor sale de singe, am sa va spun ca este nepotul lui Chaplin, stranepotul lui Eugene O Neill si-a trait multa vreme intr-un circ pentru ca tatal sau era clown.

Raoul-ul lui James Thierree e un spectacol pe care trebuie sa-l vedeti si mai ales sa-l simtiti.

Va fi in Bucuresti la TNB pe 29, 30 aprilie si 1 mai, pretul biletelor este 33, 55, 88 sau 110 ron.

(eu fac lobby sa ma duc la o repetitie si promit sa va povestesc detalii din culise)

Va mai bat la cap cu spectacolul asta pentru ca TREBUIE sa-l vedeti/ simtiti.

1910
110418_r20783_p465o prietenie adevarata: Franzen & Wallace

o prietenie adevarata: Franzen & Wallace

cind scriitorul David Foster Wallace s-a sinucis, prietenul sau bun Jonathan Franzen s-a inchis in casa, a deschis o punga de tutun si-a inceput sa-l mestece cu furie, cum obisnuia Wallace.

dupa ce-a terminat de promovat noua carte, multa asteptata Freedom (patru luni de turneu cu lecturi publice si autografe) Franzen a vizitat-o pe vaduva lui Wallace rugind-o sa-i dea putin din cenusa prietenului lui ca sa o duca intr-un loc numit Masafuera.

apoi a scris pentru newyorker o poveste despre cum a imprastiat cenusa lui Wallace in acel loc, despre sentimentele legate de sinuciderea prietenului lui si despre cum a invatat sa faca fata emotiilor de dupa intimplare.
*
intr-o miscare foarte desteapta de marketing Newyorker da la liber aceasta poveste, pentru o saptamina, pe pagina de Facebook a publicatiei. doar pentru fani, adica trebuie sa dati „like”.

Farther Away
“Robinson Crusoe,” David Foster Wallace, and the island of solitude.by Jonathan Franzen

1471
Unicredit_Debut Literar 2011_Poster_50x70vrei sa debutezi la Humanitas?

vrei sa debutezi la Humanitas?

te visezi scriitor?
cind te trezesti aminteste-ti ca, daca nu te cheama Cartarescu, nu poti sa traiesti din scris.
poti fi insa publicat, daca esti la debut.

*

daca n-ai mai publicat pina acum si ai in sertar – sau in computer – un roman sau o culegere de proza scurta sau poezie trimite-le la concursul de Debut Literar Unicredit pina pe 24 aprilie. daca esti printre cistigatori vei fi publicat de humanitas, iar cartea ta va fi lansata la Gaudeamus, in noiembrie.

Paul Cernat, Liviu Papadima si Radu Paraschivescu vor juriza lucrarile. Regulamentul concursului – pe site-ul www.bibliofagia.ro

*

Pe 14 aprilie, de la 16.00, va avea loc la PAVILION UNICREDIT o dezbatere cu tema:
Să fii scriitor înseamnă mai mult decat să ai o meserie. Înseamnă să ai o chemare. Talent, muncă, şansă, lecturi, şcoală – fiecare joacă un rol. În aceste condiţii, e scrisul apanajul unui grup restrâns sau poate oricine să fie scriitor?

pe linga cei trei jurati in panelul de discutie va mai fi Cristi China Birta, dar si subsemnata.

daca esti pasionat de scris, daca vrei sa scrii sau ai scris si inca nu ai publicat, cred ca discutiile de joia viitoare ar putea sa aprinda o lumina pe strada ta.

ne vedem joi.

alsa murit Alex Leo Serban:(

a murit Alex Leo Serban:(

imi spusese ana inca de acum doua saptamini ca e in spital. (inteleg ca nu avrut sa se stie de ce suferea si n-am sa scriu). m-am gindit ca o sa se faca bine, chiar daca moralul nu-l ajuta.

stiam ca e deprimat, ca nu vrea sa mai raspunda la telefoane si ca vorbeste doar cu apropiatii de la Dilema (Radu Cosasu, Marius Chivu).

nu mi-am imaginat nicio secunda ca „gata. asta a fost”.

azi noapte.

imi pare rau.

Cat despre asteptarea “madamei” respective, cum atat de haios ii spui: probabil ca m-as sinucide, intr-adevar, cu cateva secunde/minute inainte, pentru ca n-as suporta gandul sa mor “la comun” si sa fiu la cheremul unei madame ambetate (sau imbatate) care-a decis moartea mea…

als intr-un interviu de acum ceva ani pentru revista cultura

imi place sa cred ca si in ultimele clipe si-a pastrat ironia si umorul acid. si ca a plecat impacat, nu nervos, nu suparat. ca a plecat cu chef de polemica – cu viata, cu soarta.

am polemizat de foarte multe ori – si public si in privat – pe multe teme culturale, imi placea pedanteria lui si perseverenta cu care privea „de sus” fiind constient ca avea un background cultural pe care nu-l puteau atinge cei mai multi dintre cei care veneau dupa el.

alex leo serban avea 52 de ani. ultimele cuvinte scrise pe twitter au fost „viata e cobaiu sortei”

sa te odihnesti in pace!

* foto eugen ciocan.

2885
teatrumanele

manele

e in dilema un articol semnat de Alice Georgescu – „Baterea de cîmpi, ca (auto)critică” – in care pe 4000 de semne doamna Georgescu povesteste cum directorii de teatru ii iau pe criticii cu scoala deoparte dupa spectacole si-i intreaba „cine e aia/ala care scrie la… ca numai prostii scrie? si n-are nici scoala”. Doamna Georgescu adauga insa ca aceiasi directori de teatru se mindresc cu cronica pozitiva a neavenitului, uitind ca nu mai au scoala de specialitate.

textul se incheie cu un PS

Acest text se dedica, odata cu vibranta recunostinta a autoarei, actritei Valeria Seciu si interpretarii sale (rolul Lady Macbeth) din spectacolul Macbeth. Un studiu propus de Centrul de Cercetare si Creatie Teatrala „Ion Sava” si de teatrul National din bucuresti si datorat regizorului Radu Penciulescu.

Inteleg de aici ca dna Georgescu e suparata pe criticile nefavorabile in directia doamnei Seciu, dar ce nu inteleg e de ce nu merge pina la capat sa numeasca personajul/personajele care a(u) generat supararea domniei sale.

Cea mai celebra dintre cronicile negative pentru acest spectacol e cea semnata de Cristian Tudor Popescu in Gindul . Cu tot respectul si toata admiratia pentru doamna Seciu, subscriu pina la ultimul punct la ceea ce scrie CTP. Mai ales ca am vazut aceeasi reprezentatie, dinsul stind 2 scaune in spatele meu.

De ce nu merge doamna Georgescu pina la capat in textul ei?
N-a citit cronica lui CTP?
Ma indoiesc, stia ca e in sala, stia ca plecase la pauza, cu siguranta a urmarit sa vada ce va scrie.

*
De ce scriu despre asta? Pentru ca atitudinea doamnei Georgescu mi se pare definitorie pentru noi ca popor; criticam in virf de buze fara sa mergem pina la capat, ca sa nu suparam pe nimeni, dar ne aratam superioritatea.
Plus ca atitudinea asta: „doar prietenii din gasca noastra au dreptate/sunt cei mai tari, scriu cronicile care conteaza” e, ma iertati, manelista.
*
Saptamina trecuta, la Sibiu, eram in fata unui domn care are ani de scoala despre teatru aproape citi ani am eu de cind m-am nascut: Cristian Radu.
domnul Radu m-a provocat:
– Spune-mi creatori romani contemporani care influenteaza istoria universala. care conteaza si afara.
Sa nu zici Eliade, Brincusi, Ionescu, Muller pentru ca s-au format pe alte meleaguri.

N-am fost in stare sa numesc pe cineva la fel de puternic ca acestia si Cristian Radu a concluzionat: ar trebui sa acceptam ca suntem provinciali in domeniul asta.

*
m-a urmarit mult demonstratia lui si expresia „suntem provinciali” si mi-am dat seama ca are mare dreptate: nu suntem provinciali doar in cultura, suntem provinciali ca natie.
daca am accepta asta si-am folosi ambitia provincialului care vrea sa razbata, sa-si faca un rost, poate am progresa in lume.
numai ca noua ne e mai usor sa spunem ca „ai nostri sunt cei mai tari” si traim in propria manea.

manelisti. asta suntem. cu totii.

2253
silviu-purcareteCfoto-dragos-spiteru-300x296mina lui Purcarete

mina lui Purcarete

stia ca venisem acolo ca sa fac un interviu cu el, tot asa cum eu stiam ca nu-i plac interviurile.
il convinsesera ceilalti, habar n-am cum: poate cu argumentul ”ajuta la promovarea piesei” sau poate cu ”o sa fim parteneri la festivalul de teatru, trebuie sa-i dam ceva la schimb si asta e ce vrea” sau poate cu ”dureaza putin, nu e chiar cel mai idiot dintre jurnalisti, nu o sa fie foarte rau”

nu voi sti niciodata.

dar eram acolo, fata in fata, el avindu-l in stinga pe Vasile Sirli (domnul care a scris muzica pentru multe din piesele sale), eu avindu-l in dreapta pe Constantin Chiriac (care ma adusese in fata lui, prezentindu-ma politicos, dar care e si actor in piesa, dar si directorul teatrului in care se joaca piesa).

am schimbat citeva amabilitati: despre cum au muncit toata ziua, despre timpul scurt ramas pina la premiera, despre cum n-o sa-i tin mult de vorba.

 zimbea si-avea vocea aceea calda si bonoma.

apoi am scos reportofonul din geanta si-am spus ”acum incepem, dau drumul la inregistrare, e ok?” si-am vazut cum ia o tigara din pachetul de pe masuta din fata lui ( unde erau un Mac si scenariul piesei), ia bricheta, o aprinde si, cu tigara fumeginda, isi aseaza mina dreapta in fata gurii si a nasului, cu caushul palmei spre interior ca o platosa, iar trupul i se duce putin catre inapoi.

 mintea mea a inceput sa urle: ”se apara! nu vrea interviul asta! ”

*
Silviu Purcarete a avut joi la Sibiu premiera la D-ale Carnavalului si sper foarte tare ca e o piesa care va placea publicului.
n-am vazut-o inca, dar – acolo, cu citeva zile inainte de premiera – am simitit toata energia buna de pe scena.

si-am auzit povesti minunate:

despre studentii care au dat auditii cot la cot cu actorii mari pentru roluri in piesa si pentru ca au fost atit de constructive auditiile ( stateau toti in sala si, pe rind, faceau exercitii pe scena, invatind unii de la altii; aveau teme pentru a doua zi – sa construiasca personaje uitindu-se la oamenii de pe strada), ei descriu intilnirea pentru piesa asta drept un workshop.

despre actorii care cinta in orchestra de pe scena (da, cinta live la instrument – pentru ca la facultatea de teatru din sibiu faci obligatoriu un instrument) si despre munca lor cu Vasile Sirli:  ”trompetistul are buzele cu bataturi de la cit a repetat, dar e ca la gimnasti – nu poti face performanta la paralele, fara sa nu-ti ranesti palmele”.

despre unele simboluri din piesa pentru care mi-am gasit explucatii fara sa apuc sa le vad – mi-au fost de-ajuns descrierile; Mita Baston nu mai dispare dupa un paravan, ci trece printr-o oglinda; balul a devenit un bilci, se maninca 10 kg de mici in piesa – preparati direct pe scena; personajele sunt elegant imbracate, dar incaltate in cizme de cauciuc pentru ca traiesc in mocirla.

”Bilciul e locul de unde a pornit teatrul”, mi-a spus Silviu Purcarete pentru ca mai tirziu sa adauge ”as fi putut sa fac textul asta si la Palatul Parlamentului si la Hotel Marriott, nu doar aici pe scena, ca un bilci.”

*
de ce sa vina lumea sa vada piesa asta?

 i-am intrebat pe toti trei (Purcarete, Sirli, Chiriac), iar domnul Vasile Sirli mi-a raspuns cu o poveste:

”aseara, la iesirea de la Faust, prietenul unei tinere care parea studenta a intrebat-o:
– ei, cum ti s-a parut piesa?
ea s-a uitat lung, si-a tras respiratia.
– stai sa-mi aprind o tigara si discutam dupa aia.

despre asta trebuie sa fie teatrul. sa mergi intr-un loc, sa traiesti emotii si, la iesire, sa -ti aprinzi o tigara si sa discuti despre ce-ai vazut.”

*
la sfirsitul interviului , domnul Chiriac – care a privit cu un drag de copil catre Purcarete pe tot parcursul interviului si despre care am aflat ca a dat si el casting pentru piesa – mi-a spus rizind:

– ai stat pe un scaun din piesa, asa vor fi asezate in spectacol.
– pe scaunul cui am stat?
– al Didinei.

*
(m-as muta si miine la Sibiu daca as avea de muncit acolo ceva care sa se potriveasca cu ceea ce fac eu. ma reintilnesc cu sibiul la festivalul de teatru peste mai putin de 2 luni)

*
D ale Carnavalului s-a jucat in primele trei reprezentatii cu casa inchisa. Urmatoarea reprezentatie este pe 29 aprilie.

Multumesc frumos Ruxa pentru un week end tres s!mpa la Sibiu.

2351
35269alta matematica

alta matematica

Noi stim ca unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o para
nu stim cat face.
Stim, noi stim ca opt
impartit la opt fac unu,
dar un munte impartit la o capra
nu stim cat face.
Stim ca unu plus unu fac doi
dar eu si cu tine,
nu stim, vai, nu stim cat facem.

Ah, dar o plapuma
inmultita cu un iepure
face o roscovana, desigur,
o varza impartita la un steag
face un porc,
un cal fara tramvai
face un inger,
o conopida plus un ou,
face un astragal…

Numai tu si cu mine
inmultiti si impartiti
adunati si scazuti
ramanem aceeasi…

Pieri din mintea mea!
Revino-mi in inima!

Nichita Stanescu s-a nascut intr-o zi de 31 martie (1933). E frumos cum tot internetul s-a umplut astazi de poeziile sale. Sa mai spuna cineva ca tinerii isi uita valorile.

Te face sa zimbesti gindul ca, intr-o vreme in care televiziunile ni-i dau pe Pepe si Iri cu consoartele la tv, tinerii isi fac propriile canale de comunicare si gasesc acolo loc pentru Nichita Stanescu

1646
ada teslaruCea mai premiata persoana de la Gopo 2011 nu joaca in niciun film

Cea mai premiata persoana de la Gopo 2011 nu joaca in niciun film

Are cele mai multe premii la cea mai recenta editie a premiilor Gopo 2011; a avut 3 din cele 5 filme nominalizate la cel mai bun film, inca un film in competitie la alte sectiuni, dar nu apare in distributia niciunuia si nici n-ati vazut-o pe scena.

Ada Teslaru, omul din spatele promovarii filmelor Marti, dupa Craciun, Eu cind vreau sa fluier, fluier, Portretul luptatorului la tinerete si Autobiografia lui Nicolae Ceausescu a “adunat” in seara galei 12 premii.

Acum are in grija “Periferic” si “Buna ce faci”, banuiesc ca se va ocupa si de “Lover Boy” si, sper eu, se va mai ocupa de 2 dintre filmele pe care eu le astept cu drag anul asta, pentru ca la anul sa bata acest record.

Probabil ca nici eu nu m-as fi prins ca Ada e cel mai premiat om de la gala Gopo 2011 daca nu as fi lucrat cu ea pentru avanpremierele Tabu, la aproape toate aceste filme.

Asa ca draga veri –peri ( e un grad dubios de rudenie, prin alianta incrucisata, intre noi), felicitari.

*
Altfel, desi n-am fost in sala pentru ca am mers la facultatea de jurnalism sa tin o prelegere, am vazut o parte din ceremonie. Si-am plins la “multumesc”-ul dlui Rebengiuc, atit de frumos emotionat de reactia salii, si i-am tinut pumnii strinsi Mirelei Oprisor pentru ca imi doream f tare sa cistige ea.
Asa ca la sfirsitul galei eram fericita, chiar daca nu votasem la toate sectiunile in conformitate cu cistigatorii.

5839
25ore25 de ore de teatru

25 de ore de teatru

8 tineri au facut la Sibiu festivalul de teatru de 25 de ore (o zi si o noapte non stop de teatru).

Aproape nimic spectaculos: niste pusti care s-au adunat sa-si vada piesele de teatru, ale lor si ale colegilor din alte facultati din tara.

Doar ca:
– primul spectacol a fost cu Horatiu Malaele si s-au vindut aproape 500 de bilete.
– Al doilea spectacol l-a avut in distributie pe nominalizatul Uniter la debut de anul acesta Conrad Mericoffer, pentru ca al treilea sa aiba un alt pusti teribil Lari Giorgescu
– Toate biletele din festival s-au vindut, dar cind spun toate inseamna ca studentii n-au mai avut bilete tiparite ca sa le vinda doritorilor.
– Teatrul national le-a pus salile la dispozitie pentru spectacole, agentia de bilete pentru promovare si vinzare, iar directorul teatrului (care le e si professor) a girat cu increderea lui la unii dintre invitati, dar si la jurnalisti, participind la conferinta de presa.
– Toate televiziunile nationale au prezentat stiri

Aproape ca si asta poate sa fie normal…DOAR CA… totul s-a facut cu 1000 de ron.

Pustii astia s-au descurcat de la proiect pina la administrarea locurilor in sala, de la convingerea artistilor mari sa vina contra unui onorariu pe care-l vor primi dupa ce se vor fi vindut biletele … si pina la cazarea actorilor in apartamentele matusilor lor:)

S-a intimplat (de fapt se mai intimpla la aceasta ora) in Sibiu.

Si , din cafeneaua in care scriu, in pauza unuia dintre spectacolele studentilor, uda de la o sampanie care a trecut (recuzita in piesa) pe de-asupra capului meu si plina de confetii (care in mod normal ma scot din minti pentru ca sunt greu de scos din par), ma uit cu drag la tinerii care stau duminica la prinz si se uita la teatru.

Poate ca piesa asta nu e o capodopera, nici tinerii actori nu stiu inca sa-si controleze foarte bine emotiile si orgoliile, dar e asa o energie buna in sala… si asa o stare de bine, incit ma gindesc ca mai e o speranta. Pentru tot ce nu mai credem noi, uitindu-ne la stiri, ca este fara-de-speranta.

ater edit: si da, au facut si bani din asta. au ramas cu ceva banuti dupa ce au platit toat eonorariile.

1755
le richebalerini, pianisti, actori pentru Japonia

balerini, pianisti, actori pentru Japonia

unii dintre cei mai tari coregrafi, balerini si pianisti din lume se aduna pe 6 aprilie la paris intr-un spectacol realizat in colaborare cu crucea roshie franceza pentru crucea roshie japoneza.

daca sunteti in paris, rezervati-va de acum bilet costa intre 5 si 140 de euro

ii puteti vedea pe aceeasi scena in solo-uri pe Sylvie Guillem, Nicolas Le Riche, Akram Khan, Natasha Parry, Lambert Wilson, Guillaume Gallienne, Rolando Villazón, Hiromi Omura, Renaud si Gautier Capuçon, Sayaka Shoji, Martha Argerich, Nelson Freire, Momo Kodama, Bartabas…

o ocazie unica de a vedea atit de multi minunati artisti intr-un singur spectacol

aici o secventa cu Nicolas le Riche, pentru ca pe Guillem si Khan i-am tot postat

1868

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!