Category : diverse

Denisa are 19 ani si e chelnerita pe o terasa mica din Piata Mare. ultimii 5 ani si i-a petrecut in Spania impreuna cu mama si sora ei. desi in sibiu era premianta, in primul an in spania n-a vrut sa raspunda la nicio lectie la scoala. spera sa o exmatriculeze, sa o lase repetenta ca sa se intoarca acasa. n-a vrut sa plece, dar n-a avut incotro.

cum a terminat scoala s-a intors acasa si vrea sa-si faca un business aici. la 4 ore dupa ce a ajuns in Sibiu a fost la un interviu de angajare, vazuse la intrarea in oras la o benzinarie un anunt de post liber. dupa trei luni si-a gasit job-ul de la terasa. e platita la cite ore munceste si pune toti banii deoparte pentru afacerea ei. traieste din bacsisuri.

s-a gindit sa-si faca o spalatorie pentru ca in casa bunicilor ei ar fi suficient spatiu pentru asa ceva, plus ca linga ea tocmai s-a facut un teren de fotbal; “cit stau baietii la meci, le spal masinile si pleaca tocmai bine”.

in perioada festivalului a muncit si cite 14 ore pe zi, dar nu s-a plins. “mama a fost singura femeie din piata. avea si 2 angajati. am vazut-o cum pleca dimineata si se intorcea seara. muncea mult si e un exemplu pentru mine.”

mi-ar placea sa-si indeplineasca visul cu spalatoria. e un copil foarte ambitios si bun. cind ajungeti la terasa ei, una mica, ungureasca din Piata Mare, amintiti-va ca traieste din bacsisuri. si ca un bacsis mai generos ar ajuta-o sa-i implineasca visul.

***

Adrian (deAdMAR) a fost persoana cea mai greu de intervievat pe perioada festivalului, nu pentru ca era inaccesibil, ci pentru ca nu voia sa se vorbeasca despre el. (este autorul vizualului genial din acest an, cu fata care e conectata la tehnologie si are mufe in mina ca un indemn la dialog – un text amplu despre semnificatiile visualului veti citi curind pe webcultura.ro). a cintat intr-o trupa, si-a ales facultatea pe care sa o urmeze, in ultima zi de inscriere, dupa ce a dat un ocol la toate tarabele din universitate unde erau prezentari cu materiile de admitere. e autorul multor reclame, ale tuturor afiselor teatrului Radu Stanca din Sibiu si al ultimelor doua afise ale FITS.

– cum lucrezi? te gindesti mai multe zile, faci schite?
– ascult la nesfirsit aceeasi melodie. sau recitesc din cartile mele preferate.
– ce citesti?
– eee, multe. am toate editiile aparute ale cite unei carti care-mi place. le cumpar pe toate, sa fie acolo.
– zi-mi una.
– spuma zilelor.
– si esti tentat sa vrei sa le schimbi layoutul copertelor cu ceva care sa fie mai frumos?
– nu, tot ce e acolo, fiecare litera, caseta editoriala, tot… sunt minunate daca sunt intr-o carte care-mi place.
– zi-mi ce film iti place ca sa incerc sa te apuc de undeva… obisnuiesc sa ghicesc oamenii dupa gusturile lor la filme.
– la vie de boehme – Aki Kaurismaki. sunt zile in care il vad si de doua ori.

i-am zis ca semanam foarte tare ca si eu am scris o carticica ascultind la nesfirsit un singur cintec, dar tot nu m-a lasat sa scriu despre el in articolele despre festival. in ultima zi, i-am promis ca atunci cind ajung acasa am sa ma uit la filmul lui preferat si i-am spus care e filmul meu preferat din toate timpurile (Bleu – Kieslowski).

ce nu i-am spus este ca intr-o vreme cumparam toate DVD-urile cu Bleu din librarii ca sa le fac eu cadou cui ar fi inteles filmul, sa nu ajunga pe miini gresite. si ca am acasa editii de Bleu in franceza, germana si italiana.
dar nu mai era nevoie pentru ca, atunci, in ultima zi, l-am intrebat daca ma lasa sa scriu despre el pe blog si sa arat ca seamanam. “poti sa faci ce vrei”, a zis si, evident, am luat asta ca o aprobare.

sigur, sigur o sa lucram impreuna cindva in viata asta.

***

Diana Ribana  e unul dintre cei mai calzi si mai buni oameni pe care i-am intilnit in ultima vreme. e varianta fashionable a lui Amelie, din filmul acela minunat. si-are un magnet la povesti si la oameni cu povesti. ca domnul care a intrat in atelierul ei si i-a spus ca acolo a fost cu multi ani inainte atelierul lui de reparat instrumente muzicale. ar fi vrut sa-l ia inapoi, sa ceara retrocedarea casei, dar cind a vazut cit de mult a muncit ea ca sa transforme locul intr-o oaza de poveste pentru atelierul ei, a decis sa se mute peste drum.

Diana mi-a spus o poveste despre dragoste cu atit de multe laturi si atit de intensa incit am plins pe strada, in hohote. a fost cel mai frumos si mai emotionant moment din zilele petrecute acum la Sibiu.

era o poveste despre bunicii ei, ultimul lor Paste impreuna, iubirea dintre ei. dar fiecare cuvint pe care-l rostea, felul in care povestea, era si despre dragostea ei pentru bunici. in ziua aceea ar fi trebuit sa mearga la cimitir la bunica ei, dar a aminat ca sa se vada cu mine. “e nevoie de o zguduitura din asta, ca sa inveti sa spui mai des te iubesc”, a zis pe strada in timp ce si ea avea lacrimi in ochi.

mi-a oferit unele dintre cele mai puternice emotii pe care le-am simtit ascultind povestea cuiva si ii mai multumesc o data si aici. (daca Diana imi va da voie vreodata, am sa scriu povestea auzita de la ea; dar puteti sa o simtiti putin pe Diana din scrisoarea asta dedicata bunicilor ei)

***

Nu-i stiu numele, dar e sofer pe taxi si ne-a dus pina in Dumbrava. pe drum am aflat ca de 18 ani isi creste copiii singur (“acum ma cresc ei pe mine”), ca a invatat sa gateasca si sa faca toate lucrurile casei. sotia l-a parasit si-a privit-o cum pleaca impreuna cu copiii, uitindu-se de la balcon cum isi cara bagajele in masina.  a fost antrenor de arte martiale pe vremea lui Ceausescu, a avut chiar sala lui de antrenament.

-l-ati cunoscut pe Nicu Ceausescu?

– am stat linga el la masa.

are teoria lui despre Revolutie si, pentru ca a fost intr-un batalion de elita in armata, crede ca daca atunci in decembrie 89 i-ar fi chemat pe colegii lui si pe el la lupta, tara ar fi fost altfel.

ne-a aratat Sibiul cu mindrete “nu ocolim, o luam doar pe alte strazi ca sa mai vedeti ceva din orasul nostru.”

(foto Sebastian Marcovici, despre care scriu in episodul urmator)