Author : Cristina Bazavan

stresa 1Solutii anti-stress in Stresa
diverse
13 years ago

Solutii anti-stress in Stresa

text de Sorana Savu

*
Pe mal de Lago Maggiore, Stresa e o statiune “comme il faut”, cu esplanade scaldate in flori, cu hoteluri elegante ce reflecta spiritul Belle Epoque, cu o combinatie mirifica intre apa si munte, relaxare si sofisticare. Fara cluburi de noapte sau petreceri stridente in aer liber. Doar cu aer liber.

Turistii sunt in varsta – constatam cu regret, dar si cu o oarecare usurare, pentru ca Stresa e atat de eleganta in sine, incat inclusiv papucii de plaja, fustele si pantalonii prea scurti par un pic nelalocul lor.

E ca si cum te-ai afla pe platourile de filmare, alaturi de Christopher Reeves si Jane Seymour in “Undeva, candva”. Sau, cum spunea prietena mea, cu Helena Bonham Carter in “A Room with a View”.

Intelegi notiunea de “corso”, pricepi de ce trebuie sa platesti in plus ca sa ai vedere la lac, si te gandesti cum se face ca Hemingway a ajuns sa aiba si aici cel mai fastuos apartament din hotel botezat cu numele lui. Ca in Pamplona, unde are cea mai eleganta cafenea din piata centrala. Sau in Paris, unde si-a pus semnatura pe barul din Ritz.

Stresa e un oras inecat in flori – si, chiar daca e favorizata de climatul mediteraneean, intretinerea gradinilor luxoase si luxuriante care inconjoara fiecare hotel si fiecare vila cere timp si efort continuu. In vreme de august, nu mai gasesti flori gigantice de magnolii, dar te poti consola cu dalii, bougainvillea, cale de inaltimea unui om sau omniprezentele muscate curgatoare. Sau, daca faci un drum pana pe Isola Bella, cu lotusii violeti, ireali. Oricum, un pelerinaj pe la cele trei insule Borromee – Isola Bella, Isola Madre si Isola dei Pescatori – e de rigueur si e prilej de incantare.

Bine ascunsa chiar la intrarea in oras, anuntata de un panou simplu si cam din topor, e Villa Pallavicino, poate cea mai frumoasa surpriza a Stresei. In spatele zidurilor si al portilor cam ruginite, descoperi o proprietate imensa, care pare si mai mare daca stai sa te gandesti cat de inghesuite sunt, de regula, casutele in zonele lacurilor, in Italia. Site-ul, http://www.parcozoopallavicino.it/ nu-i face dreptate, iar daca ajungi sa vezi parcul fara sa stii nimic despre el (cum mi s-a intamplat mie), te vrajeste in asa hal, incat pierzi notiunea timpului. Cam cum se petrecea pe insula lui Circe, daca va mai amintiti Homer. Sau “Legendele Olimpului”. Si, ma rog, cum sa nu uiti de tine cand, de exemplu, te trezesti fata in fata cu intreaga familie a lui Bambi in tarcul erbivorelor? Sau cand poti bea un capucho pe terasa unei casute scunde, ca de pitici? Sau cand descoperi o statuie ascunsa intr-o mare magnolie?

Stresa e frumoasa, calda, eleganta, relaxata si sigura de farmecul ei, cam ca Monica Belluci. Si, chiar daca a ajuns la o varsta (tot ca Monica Belluci), ajunge numai sa o privesti si scapi de orice stress…

Sorana Savu este specialist in comunicare , senior partner Premium Communication

1
1725
king douglasintilniri
personal
13 years ago

intilniri

sunt oameni pe care, cind ii intilnesti prima data in viata, ti se pare ca-i cunosti.

oameni cu care vorbesti orice de la prima intilnire, ti-ai putea chiar rezuma viata in 20 de minute.

oameni care , inainte sa afli de exista lor si ei de existenta ta, au facut aceleasi lucruri; au citit aceleasi carti; au ascultat aceleasi muzici; au fost in aceleasi locuri in care ai fost si tu, uneori chiar in aceeasi zi si aceeasi ora.

oameni de care te despart distante in km sau ani, experientele, sexul/genul  sau chiar orientarile sexuale.

ai putea sa spui ca nu esti deloc original, ca n-ai nimic special, ca uite sunt si altii ca tine, si cu toate astea ti se pare ca sunt prelungirea ta, sau tu  esti continuarea lor.

***

in ultimele saptamini am intilnit citiva oameni din astia.

foto King Douglas

1
1983
draa olteanu matei gina patrichio comoara emotionanta
teatru
13 years ago

o comoara emotionanta

am descoperit via pagina de facebook a lui Andi Vasluianu o comoara emotionanta

ii apartine doamnei Liliana Jinca : aproape 250 fotografii din istoria teatrului, adunate cu grija.

am vrut sa aleg citeva (max 5) fotografii si sa va trimit la album , dar nu ma mai puteam opri. asa ca n-am ajuns pina la sfirsitul albumului la momentul la care scriu, voi continua dupa ce postez

minunati-va, emotionati-va; sigur o sa vi se faca dor de mers la teatru.

margareta pislaru, stefan iordache

dorina lazar, stefan mihailescu braila

mariana buruiana

draga olteanu matei, gina patrichi

leopoldina balanuta

valeria seciu, stefan sileanu

victor rebengiuc, toma caragiu, florian pittis

lucia sturza bulandra

GASITI INTREGUL ALBUM AICI. MULTUMIM FRUMOS DOAMNA JINCA PENTRU CA FACETI PUBLICA ARHIVA DVS

0
3501
roxana cioriiaLove is speaking in code, it’s an inside joke
culturale
13 years ago

Love is speaking in code, it’s an inside joke

text de Roxana Cioriia

Nu mai stiu exact cand am citit asta, eram foarte mica si ma furisam in sufrageria alor mei, unde tineau cartile “de oameni mari”, si furam cate-o pagina, doua, pe sarite. Ma bulversam cat sa-mi ajunga pana data viitoare si scrijeleam prin toate caietele aliniate frumos cu rigla ce credeam eu ca inseamna ceea ce tocmai citisem. Si simteam. Simteam lucruri pe care in naivitatea mea de copil in uniforma nu stiam sa mi le explic. Si nici nu cautam pe cineva care sa faca lumina in toate aceste franturi pe care le ingurgitam regulat, dar fara regula. Intr-un fel, banuiam de pe atunci ca daca nu ti le explici tu, cu vocabularul tau intim, n-are rost.

In facultate, am avut un “Aha! moment”, cum spune Oprah, cand intr-o autobiografie a lui Yeats am dat peste urmatoarea chestie: “It is so many years before one can believe enough in what one feels even to know what the feeling is”. Tin minte si acum. Eram in fata la universitate, imprumutasem o traista intreaga de Yeats de la biblioteca, aveam un examen de poezie comparata or something, si ma hotarasem sa incep cu irlandezul asta fain, pentru ca-l ghicisem eu ca-n toate poeziile, no matter the theme at hand, se ajungea pana la urma la iubire, la simtire. Simplu, apasat si firesc. Imi placea Yeats. M-am asezat pe o bancuta si am citit si recitit fraza asta pana mi s-a impregnat in carne, nu doar in minte.

Pentru ca asa e. Iti ia uneori o pustie de timp sa te crezi, sa-ti definesti simtirile si sa ti le accepti ca atare. Matematic, ecuatia ar suna cam asa: sentimentele sunt reactii. Ergo, irationale. Ergo, not to be trusted. Mai ales daca stai cu chirie mai mult in cap, decat in inima. Ignori ca te doare stomacul pentru ca nu stii de el. Cum se misca in camera, ce blugi ia pe el, pe ce parte adoarme. E ca atunci cand se taie brusc cablul si ramai cateva minute bune urmarind puricii de pe ecran, nerecunoscandu-ti ca ar fi cazul sa apesi butonul ala mare si rosu de la telecomanda. Banda se taie peste tot cand se taie.

E un sport imprecis asta cu invatatul sa-ti crezi pe cuvant propriile sentimente. Sa le iei ca atare. Cere rafinament. Cere joaca. Cere flexibilitate. Cere puterea de a vedea in spatele puricilor si de a accepta momentele in care nu poti distinge mare lucru, ci doar simti. Si cere si practica. Cere sa-ti lucrezi muschiul interpretativ, dandu-i indeajuns de multa libertate astfel incat sa se deschida el in fata ta. Sa vina el cu cheia de gat.

Si mai cere puterea de a digera absurdul. Nu sa te dai peste cap sa-ti explicit de ce simti ceea ce simti, asta-i un graal pe care oricum nu vrei sa-l detii. Ci doar sa-i accepti prezenta. Sa accepti ca uneori simti lucruri pentru ca asta e, le simti. Ceva din tine le-a chemat acolo. Era o participa din anatomia ta emotionala care le-a cerut, le-a pandit, le-a haituit. Si degeaba indesi tu explicatii in spatiul, si-asa mic, unde o dorinta se termina si alta incepe. Degeaba faci semne disperate, dai din maini si iti faci si trei cruci de siguranta. Degeaba te ghemuiesti pe foaia de observatie.

Cine a spus ca atunci cand simti iti ies bine cuvintele, nu putea sa se insele mai amarnic. Cand simti nu-ti iese bine decat asta, simtitul. Si e bine ca e asa.

***
Roxana Cioriia este jurnalist, a scris pentru Cosmopolitan Romania, iar acum este PR la DRAFTFCB

2
6138
rochieiarna car si vara sanie
moda
13 years ago

iarna car si vara sanie

acum ca se face putin racoare, zic ca e momentul sa ne ocupam de … jeans.

de citeva zile (mai spre doua saptamini asa) a fost lansat un super site dedicat produselor din denim superjeans.ro

discounturi de 50%; Levi’s e in topul brandurilor selectionate, dar site-ul va prezenta cele mai interesante branduri de jeans din lume.

eu sunt o mare cumparatoare online pentru ca imi salveaza mult timp si cel mai mult imi place perioada asta:) sunt reduceri mari mari mari. deci, va invit sa faceti o excursie pe superjeans.ro ca sa va luati hainute tocmai bune de purtat in citeva saptamini, cu diferenta ca le luati cu 50% discount. si vorbim de LEVI’S!!!

site-ul are si pagina de facebook

*
eu am pus ochii pe rochita asta. si inca ma mai gindesc ce jeans sa-mi iau, asa ca -s deschisa la sugestii:)

0
1484
man_question_markun tata si o mama la alegere
diverse
13 years ago

un tata si o mama la alegere

dintre toti barbatii din lume – faimosi, importanti, puternici – daca ar trebui sa-ti alegi un tata, cine ar fi?

dintre toate femeile din lume – elegante, frumoase, destepte – daca ar trebui sa-ti alegi o mama, cine ar fi?

raspunde-mi te rog la intrebari.

eu inca ma mai gindesc la raspuns:)

***
intre timp m-am gindit:
mama – ioana celibidache
tata – hemingway

cred ca s-ar intelege bine intre ei:)

brokenfara infringere. mereu.
diverse
13 years ago

fara infringere. mereu.

ce-ai face daca ai sti ca incepind de astazi, orice lucru construiesti nu se darima? orice fapt pe care-l faci e sortit victoriei?

ce-ai face daca ai sti ca incepind de astazi, toata viata ta ar fi fara nicio infringere, ca vei iesi cistigator in orice ?

*
mi-ar placea sa-mi raspunzi mai jos, printr-un comentariu. multumesc.

canoeoriunde e o poveste…
jurnalism
13 years ago

oriunde e o poveste…

… trebuie doar sa o cauti si sa o scrii frumos. sau sa o citesti cu placere.
doua lecturi din ziarele altora, pentru o duminica dimineata burgheza – cu cafea, croissante sau fructe. enjoy.
*

mi-e dor sa (re)vad si in presa noastra portrete ale unor oameni care fac fapte mici cu intelesuri mari, oameni care ar putea fi personaje de roman.

ca aceasta femeie – Catherine Kendrick – care toata viata ei a fost salvamar voluntar la un pod din New York, unde era o rata mare de sinucideri. si sotul ei a muncit in acelasi loc si-a murit incercind sa salveze o cersetoare care s-a aruncat in riu. intreaga poveste din new york times, o puteti citi aici

*

am mai povestit despre obsesia mea de a citi necrologuri – nu e atit de creepy pe cit suna pentru ca, tehnic, trebuie sa faci biografia unui om in foarte putine cuvinte, sa pui o anecdota memorabila si definitorie si , ceea ce nu stiu romanii sa faca, sa nu fi patetic.

iata un exemplu excelent: in newyorker Gay Talese face portretul unei celebre proprietare de restaurant plecind de la cele 400 de rochii pe care le-a lasat dupa moartea ei. textul e f scurt, dar e ca o mica bijuterie care are un diamant incredibil de valoros.

1
1908
neil atranscrierea integrala a conversatiilor dintre Apollo 11 – nava cu care a zburat Armstrong – si echipa NASA aflata la sol
diverse
13 years ago

transcrierea integrala a conversatiilor dintre Apollo 11 – nava cu care a zburat Armstrong – si echipa NASA aflata la sol

aseara s-a anuntat ca a murit Neil Armstrong, astronautul care a facut primul (si singurul, cred) pasi pe Luna.

*celalalt Armstrong,  Louis, cinta. asa, ca sa fim siguri ca am stabilit de la inceput cine este fiecare.

pentru multi, Neil a fost un idol – realizase imposibilul – pentru mai putini, a fost un om simplu, modest care – in ciuda renumelui sau – voia sa traiasca in anonimitate. si ii cam si iesea. dupa un an de la excursia pe Luna, a devenit profesor universitar si-a dus o viata linistita, modesta.

daca ati fost fanii domniei sale, iata aici transcrierea integrala a conversatiilor dintre Apollo 11 – nava cu care a zburat Armstrong – si echipa NASA aflata la sol.

uite si o fotografie istorica in care poti vedea o parte din caracterul lui Armstrong: in carantina obligatorie de dupa zborul pe luna, cinta la ukelele.

***

altfel, de cind cu Curiosity care se plimba pe Marte si trimite mesaje catre casa, am un gind:

ce zic oare martienii cind il vad pe Curiosity? se gindesc ca asa arata oamenii?

si de aici, oare nu zicem si noi ca sunt alieni – cine stie ce instalatii destepte trimise de locuitorii altor planete ca sa ne inspecteze?

***

uite-l si pe Louis:)))

2
1975
winter journalwinter journal – paul auster
carti simpa
13 years ago

winter journal – paul auster

Paul Auster a publicat in urma cu 2 saptamini o auto biografie intitulata Winter Journal, in care face consideratii minunate despre moarte si batrinete, despre transformarile pe care le suporta mai degraba corpul decit mintea, odata cu virsta.

sper sa se traduca f curind si la noi aceasta carte si ma bucur ca plec curind pina la Londra ca sa o cumpar inainte:)

*

That is where the story begins, in your body, and everything will end in the body as well.

*

You think it will never happen to you, that it cannot happen to you, that you are the only person in the world to whom none of these things will ever happen, and then, one by one, they all begin to happen to you, in the same way they happen to everyone else.

Your bare feet on the cold floor as you climb out of bed and walk to the window. You are six years old. Outside, snow is falling, and the branches of the trees in the backyard are turning white.

Speak now before it is too late, and then hope to go on speaking until there is nothing more to be said. Time is running out, after all. Perhaps it is just as well to put aside your stories for now and try to examine what it has felt like to live inside this body from the first day you can remember being alive until this one. A catalogue of sensory data. What one might call aphenomenology of breathing.

You are ten years old, and the midsummer air is warm, oppressively warm, so humid and uncomfortable that even as you sit in the shade of the trees in the backyard, sweat is gathering on your forehead.

It is an incontestable fact that you are no longer young. One month from today, you will be turning sixty-four, and although that is not excessively old, not what anyone would consider to be an advanced old age, you cannot stop yourself from thinking about all the others who never managed to get as far as you have. This is one example of the various things that could never happen, but which, in fact, have happened.

The wind in your face during last week’s blizzard. The awful sting of the cold, and you out there in the empty streets wondering what possessed you to leave the house in such a pounding storm, and yet, even as you struggled to keep your balance, there was the exhilaration of that wind, the joy of seeing the familiar streets turned into a blur of white, whirling snow.

Physical pleasures and physical pains. Sexual pleasures first and foremost, but also the pleasures of food and drink, of lying naked in a hot bath, of scratching an itch, of sneezing and farting, of spending an extra hour in bed, of turning your face toward the sun on a mild afternoon in late spring or early summer and feeling the warmth settle upon your skin. Innumerable instances, not a day gone by without some moment or moments of physical pleasure, and yet pains are no doubt more persistent and intractable, and at one time or another nearly every part of your body has been subjected to assault. Eyes and ears, head and neck, shoulders and back, arms and legs, throat and stomach, ankles and feet, not to mention the enormous boil that once sprouted on the left cheek of your ass, referred to by the doctor as a wen, which to your ears sounded like some medieval affliction and prevented you from sitting in chairs for a week.

un fragment mai generos din carte, puteti citi aici

0
1891
teatrumai facem o fapta buna?
teatru
13 years ago

mai facem o fapta buna?

hai, stiu ca va plac faptele bune cel putin la fel cit mie.

mai facem o fapta buna?

e un gest mic pentru noi, cit doua limonade, dar facem de-o bucurie pentru niste oameni simpatici.

***
povestea e asa: regizoarea Vera Ion si actorul Sorin Poama sunt invitati cu proiectul lor “scrie despre tine” la un festival de teatru la Dublin. mai au nevoie de mai putin de 2000 de euro ca sa poata sa mearga la festival si au demarat o campanie de stringere de fonduri.

va invitam sa contribuiti cu o donatie la evolutia acestui proiect, oferind nu mai mult de 15 lei pentru ca noi (Vera si Sorin) sa putem ajunge si reprezenta acest proiect la Dublin Fringe. Pentru fiecare donatie de 15 lei vom oferi un bilet la la oricare dintre productiile SDT desfasurate in stagiunea 2012-2013.
Asteptam un mail prin care ne puteti anunta ca ati trimis/vreti sa donati banii, insotit de numele vostru complet, la scriedespretine@gmail.com. Suma se poate transfera in contul aflat aici: (http://scriescrie.wordpress.com/doneaza/). Pentru donatii mai mari de 15 lei, va rugam sa ne contactati pe mail. De asemenea, organizam pe 5 septembrie ora 18:30 un eveniment de fundraising la care puteti dona suma dorita daca nu ati reusit pe calea internetului.

***

am fost in iarna in casa superba de la Independent 84 si-am vazut-o pe Vera jucind intr-un spectacol emotionant inspirat de propria-i viata, Ich clown, spectacol care a dat nastere proiectului “scrie despre tine” – cursuri de scenaristica de teatru in care povestile dramatizate sunt ale autorilor.

mi-am propus de citeva ori sa merg la cursurile lor, dar n-am apucat. acum, va rog tare sa donati 15 ron pentru ei. e cit doua limonade si mai putin decit un bilet la cinema.

pentru fiecare dintre noi suma asta e mica, poate nesemnificativa – desi orice ban are o semnificatie si poate fi utilizat cu un scop bun – , dar pentru ei fiecare dintre sumele pe care noi le donam inseamna indeplinirea unui vis.

mi se pare frumos sa donam banii, fara sa vrem biletul la spectacol in schimb. sa-i donam pentru amintirea bucuriei pe care ne-au adus-o noua actorii de-alungul timpului. ar fi o poveste f frumoasa de scris: spectatori anonimi care au ajutat o piesa sa mearga la Dublin Fringe, cel mai mare festival multidisciplinar de arta din Irlanda.

din dragoste pt arta. intr-o tara in care nu se da nici doi bani pe arta.

haideti, facem o fapta buna? detalii despre cum puteti dona gasiti aici

0
1705
cn_image.size.pollock-painting-ruth-kligman-headerthe wife or mistress of a genius
culturale
13 years ago

the wife or mistress of a genius

e in Vanity fair un story despre o pictura controversata, Red, Black & Silver, al carui autor inca se mai discuta daca este sau nu Jackson Pollock.
pictura s-a aflat pina acum 2 ani in posesia amantei lui Pollock, Ruth Kligman (care amurit in 2010) si urmeaza sa fie scoasa la licitatie in septembrie.
cum ultimul Pollock licitat s-a vindut cu 140 milioane de dolari, e de inteles de ce acest tablou si controversa din spatele lui suscita mare interes.

mai jos e un fragment genial din articol, in care autoarea, Lesley M. M. Blume, incearca sa o caracterizeze pe Ruth fara sa numeasca direct ce fel de om se spunea ca este. e minunata tehnica doamnei Blume de a descrie ceva, prin fapte, nu prin vorbe, iar tot articolul reuseste o performanta rara: vorbeste despre evaluari de picturi, despre critici de arta, despre context in istoria artei, pe foarte multe pagini, dar are suspence si e minunat- accesibil- placut de citit.

intregul articol aici

inainte de a citi fragmentul de mai jos, va rog sa nu o condamnati pe Ruth pentru alegerile ei; nu stiu cite dintre femeile pe care le cunosc ar fi rezistat tentatiei de a fi nevasta unui geniu. sau amanta.

In 1956, Kligman was a 26-year-old art student, working at a minor Midtown Manhattan gallery. A voluptuous former Seventh Avenue model, she was said to strongly resemble screen sirens Elizabeth Taylor and Rita Hayworth. Pollock biographers Steven Naifeh and Gregory White Smith state in Jackson Pollock: An American Saga that Kligman, as a child, had fantasized about becoming a great artist—and, just as frequently, about being “the wife or mistress of a genius.” Artist Audrey Flack recalls that in early 1956 Kligman befriended her and asked her to explain the nuances of the New York art scene.

“Ruth asked, Who are the best artists, who should I know, [and] in what order—one, two, and three?” Flack says. “I said, ‘Jackson Pollock, Bill de Kooning, and Franz Kline,’ and told her they all go to the Cedar Bar. She said, ‘I gotta meet Pollock.’ I took a piece of paper and drew a map. I told her, ‘This is where Pollock sits at the bar,’ and what he looked like. That night, she goes to the bar and meets him, all set for it. It was very, very pre-determined.” In her 1974 book, Love Affair: A Memoir of Jackson Pollock, Kligman would assert that her Cedar Bar meeting with Pollock had been coincidental, and that “he had meant so much to me for so long as a heroic figure.”

For Pollock, 1956 was a year of eclipse. To many in the art world, it appeared that the artist had passed the pinnacle of his career. The art critic Clement Greenberg—Pollock’s onetime champion—would later say that by this time “Jackson knew he’d lost the stuff” and was “never going to come back.” Pollock was drinking heavily and had fallen into an abyss of nonproductivity; he was in a “death trance,” according to another biographer friend, Jeffrey Potter.

Pollock’s marriage to Lee Krasner had dramatically unraveled. Krasner, enraged by her husband’s affair with Kligman, decamped to Europe that summer. Kligman promptly moved into the Pollock-Krasner home in the Springs, a hamlet in East Hampton—by some accounts, on the very day that Krasner boarded a transatlantic ocean liner. One source says that Kligman hung her clothes in Krasner’s closet and set up shop in her painting studio.

1
2083
teatrucasting la London National Theatre
teatru
13 years ago

casting la London National Theatre

mi s-a intimplat de 2 ori in viata sa fiu in comisia de casting pentru o piesa.

la sfirsit imi doream ca tinerii actori sa fi stiut cite ceva despre autor, despre piesa si – in general – despre rolul pentru care dadeau auditia. pentru ca nu prea stiau.

iata ce zice directoarea de casting de la London National Theatre

1
1964
american-sign-languageo rasplata neasteptata
diverse
13 years ago

o rasplata neasteptata

habar n-ai la ce iti folosesc lucrurile pe care le inveti, atunci cind le inveti.

***

putin mai devreme la iesirea de la metrou piata sudului, un copil cam de 6-7 ani urla ingrozitor spre disperarea mamei lui care trebuia sa se confrunte cu privirile dezaprobatoare ale trecatorilor.

am crezut ca e autist, pentru ca mama – aflata in genunchi, cu bagajele lasate pe jos – incerca sa aiba contact vizual cu el. m-am dus la mama si i-am zis ca o ajut eu cu bagajele, sa-l ia in brate ca sa treaca de portile cu bara de metal.

mama, recunoscatoare, mi-a zimbit si a inceput sa-i vorbeasca baiatului  in limbajul mimico gestual, asa mi-am dat seama ca de fapt grohaia cind plingea pentru ca era mut.

cind mama l-a luat in brate si copilul a fost cu fata la mine, i-am zis – si vocal si prin semne:

– vrei ciocolata? am o ciocolata.

copilul surprins ca vorbesc cu el, a incetat din plins pentru o clipa.

cind a trecut de bara metalica si eu am venit cu bagajele, i-am zis mamei lui ca acum trebuie sa-i dau ciocolata pe care o am. copilul mai miriia putin, dar a luat ciocolata.

– spune-i doamnei “multumesc”, i-a zis mama in limbajul semnelor.

cum copilul nu reactiona f tare, i-am facut eu semnul “cu placere” – se deseneaza o inima in partea stinga a pieptului.

copilul se uita tot mai curios si cu ajutorul mamei – cunostintele mele de limbaj mimico gestual sunt f limitate – am aflat ca il cheama Cristi.

– pe mine ma cheama aproape la fel, Cristina, dar nu mai stiu sa arat pe litere. ma inveti?

si cum mama i-a tradus ce spuneam, copilul m-a luat de mina, ne-am tras pe margine si mi-a aratat pe litere cum se zice numele meu.

desigur, am plecat prieteni si mi s-a parut ca momentul asta a fost ca si cum am primit cea mai mare rasplata pentru cit m-am chinuit in putinele lectii de limbaj mimico gestual pe care le-am luat acum citiva ani la British Council.

5
4150
concursconcurs – dependent de design
diverse
13 years ago

concurs – dependent de design

ai studii in design?

sau… esti pasionat de designul de obiect?

*

in oricare dintre cele doua variante te afli, sigur crezi ca in tara asta n-ai prea multe sanse cu meseria ta: cine o sa stea sa produca creatiile tale care necesita materiale si structuri speciale? cine mai investeste astazi in design?

*

daca te recunosti, daca esti  interesat de designul de obiect (designer, arhitect, artist plastic sau scenograf) e bine sa stii ca exista un super concurs pentru tine:

3D – Dependent De Design, realizat de ELLE DECORATION in colaborare cu Audi – prin PORSCHE BUCURESTINORD , concurs cu tema “scaun de masina pt copii”.

este o provocare mare pt un designer/arhitect, dar e in acelasi timp o ocazie rara de a vedea unul dintre desenele voastre transformat intr-un obiect.

participantii sunt asteptati sa se inscrie si sa trimita proiectele, in format electronic, prototip, sau proiect pe hartie, electronic pe adresa 3d@ringier.ro sau la sediul redactiei ELLE Decoration. Termenul limita de predare a proiectelor este 15 septembrie 2012.

*

aici gasiti regulile concursului: www.dependentdedesign.ro, exista si  un grup pe Facebook: 3D – Dependent De Design http://www.facebook.com/groups/127757867364423/ unde puteti vorbi cu ceilalti participanti sau cu ortganizatorii

*

“Este un concurs care ii stimuleaza pe tinerii si viitorii designeri autohtoni sa creeze. Celelalte editii au fost un succes  mai ales pt ca au scos la lumina tineri f talentati – pe unii i-am ajutat sa produca si sa vanda. Pot vorbi deja de “primul val de designeri de obiect” asa ca se intelege de la sine, cred foarte tare in acest concurs”,  mi-a spus Ileana Raducanu – redactor sef Elle Decoration si cum am foarte mare incredere in gusturile si priceperea ei in a descoperi talente, zic ca e cazul sa va organizati si sa participati la concurs.

succes!

1
1915
agentl14sa nu alergi dupa ce fac altii
culturale
13 years ago

sa nu alergi dupa ce fac altii

Photography has evolved as well in a sense that there are more photographers now than ever.

Digital has been the great leveler. Anyone can afford a relatively decent camera these days and the number of images being uploaded to Facebook, Twitter, Pinterest and Instagram per second is mind blowing. We are living in an all-exposing age. We see and have access real time to anything and everything that we all do. This is one of the most significant changes in the world of photography.

When we first started we had no idea what other photographers were doing or what their portfolios might be like. Editorial line-ups were a total secret. Now they are splashed all over the place in a sneak peek behind the scenes kind of way. We need only click to see what the world is doing in real time. I think this makes people produce work faster and in a more disposable way.

I try to stay level headed in the face of all this imagery. I try to make pictures that come from my own vision and inspiration. It is not always easy, but I believe if you stay true to yourself and do not chase others you will be happier for it. You will find that you have an endless well of inspiration that comes from within.

*

e un raspuns dintr-un interviu dat de fotografa andrea gentl, specializata in fotografii despre mincare. l-am postat aici pentru ca e inspirational, mai ales in ultima lui parte. aceea cu a incerca sa fii constant si corect cu propria viziune, fara sa alergi dupa ce fac altii.

e greu de tinut echilibrul asta. vi-l doresc, cum mi-l doresc si mie.

si inca un raspuns pentru cei pasionati de fotografie: o ocazie buna pentru a descoperi / a va reaminti niste fotografi minunati

I adore Irving Penn for his brilliant simplicity and timeless photographs. His work informs many a photographer and art director. I love Sally Mann for her dark, cerebral, intimate portraits and landscapes. I look to Emmet Gowin’s early work for emotional inspiration and to Morandi the Italian painter for composition. I look more at fine art photographers than contemporary ones these days but from my many talented peers, if I had to pick a few I admire, I would say Frederic Legrange for his gorgeous travel,Henrik Knudsen for is stark Nordic light, Ditte Isager for her unwavering style, Marcus Nilsson for his gritty and real approach to food and Anna Williams for her impeccableVoracity project.

*

intregul interviu aici

0
1705
RHCPcistiga 5 locuri la RHCP
muzici simpa
13 years ago

cistiga 5 locuri la RHCP

zilele astea cind toata lumea cauta bilete sau invitatii la RHCP, puteti cistiga aici nu o invitatie ci 5 locuri!

tu si alti 4 prieteni puteti merge la concert daca:

Anunti pe blog, Twitter sau Facebook cu cine vrei sa mergi la concert. Trebuie doar sa ii nominalizezi cu nume si link pe blog, tag cu numele lor pe Facebook sau @username pe Twitter. Ii anunti intr-un singur loc dintre cele trei platforme.

Apoi, imi lasi in acest post, in comentarii, un link spre postarea ta.

atentie!  3 persoane sunt prietenii vostri, iar a patra… e o fapta buna. faceti o surpriza cuiva care isi doreste f tare sa mearga si taguiti -l, apoi spuneti-ne de ce ati ales persoana respectiva pt surpriza.

minunat ar fi sa nu cunoasteti direct respectiva persoana, sa fie o bucurie de genul “dar din dar se face rai”

concursul de incheie pe 29 august la ora 12.00. mult succes!

***

multumesc Vodafone pt bilete si pentru ca ma ajuti sa facem bucurii la oamenii mari care-s copii 🙂 daca nu cistigati aici sa stiti ca puteti participa la concursuri pe pagina Vodafone

sursa foto Emagic

616692_515481905134064_1669446134_oProudly wearing Romanian designers in voiaj
moda
13 years ago

Proudly wearing Romanian designers in voiaj

text de Noemi Revnic

Dragii mei, intr-un final mi-am luat vacanta si sunt deja de patru zile in Las Vegas, Nevada. Pana saptamana viitoare, cand voi scrie despre lucruri frumoase vazute aici, o sa va povestesc cat de mandra sunt de designerii romani ale caror haine le-am luat cu mine in valiza.

Incep cu outfitul de calatorie de luni, 20 august, compus din salvari Ana Alexe (cumparati in urma cu trei veri), tricoul Murmur al Andreei Badala (achizitionat de pe Molecule-F anul trecut) si Miami Jacket cumparata in urma cu cateva luni, din colectia primavara-vara a brandului 109 (Ioana Dumitrescu & Marina Moldovan).

(Miami Jacket, fotografie din catalogul 109)

Acest outfit a facut furori in aeroportul Heathrow din Londra, unde am impartit de vreo cinci ori site-urile designerilor mentionati mai sus.

Povestea a continuat si in Las Vegas, mai ales ieri, cand a plouat cu galeata (fenomen extrem de rar in Nevada, mai ales vara) si mi-am petrecut toata ziua in outlet-ul Premium North din coloratul oras. Aici a fost de-a dreptul isterie: turiste, mai ales din Japonia si din Franta, care m-au intrebat de unde am The Miami jacket, salvarii Ana Alexe si un alt tricou de la Murmur. In buticul Etro, una dintre vanzatoare a fost de-a dreptul in extaz la vederea pantalonilor iar la Diesel, cei doi gemeni coreeni de la casa de marcat mai aveau putin si incepeau sa negocieze achizitionarea jachetei Miami. Am fost tare mandra si abia astept urmatoarele reactii, pentru ca geamantul meu este plin de creatii ale designerilor romani. Alina Botea, Lucian Broscatean, 109 (aproape toata colectia de anul acesta), Ana Alexe, Andreea Badala si lista continua.

Pe foarte curand, ma duc la MOB Museum si revin cu povesti din orasul care nu a mai dormit de ceva vreme.

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

2
2556
naomi samuelUn interviu cu o campioana care merge la Jocurile Paralimpice
diverse
13 years ago

Un interviu cu o campioana care merge la Jocurile Paralimpice

Stiti ca am un preferat la Jocurile Paralimpice, ca i-am urmarit activitatea si am public aici ( voi mai publica) un mini jurnal al competitiei. se numeste Naomi Ciorap si este o fetita simpatica pe care o veti vedea in competitiile de inot.

in acest moment Naomi, care are deficiente de vedere, dar asta nu o impiedica sa fie o mare campioana, a ajuns cu echipa paralimpica a romaniei in Liverpool unde se antreneaza pina miercuri cind vor incepe la Londra Jocurile Paralimpice. ea se antreneaza chiar cu echipa angliei si tocmai s-a intors de la un antrenament in Sierra Nevada, Spania, care a fost sustinut financiar de sponsorul ei, Olympus Dairy Industry.

i-am trimis pe mail citeva intrebari si mi-a raspuns, asa ca puteti citi un mini interviu simpatic cu o pustoaica de 17 ani care si-a invins limitele si, in ciuda deficientelor ei, e astazi la una dintre cele mai mari competitii sportive din lume.

(desi are deficiente de vedere, Naomi poate citi cu ajutorul unui soft pe computer)

. Ce ti – a placut cel mai mult in Sierra Nevada?

Peisajele frumoase si plimbarile pe munte, mancarea sanatoasa, oamenii foarte prietenosi.

Ce i-ai sfatui pe copiii care se apuca astazi de inot sa faca pentru a nu le mai fi frica de apa?

Sa incerce sa fie curajosi pentru ca sa inoti este mai usor decat pare

A fost greu pentru tine sa inveti sa inoti? ti-a fost vreodata frica de apa?

Mi-a fost putin frica dar cand am inceput sa invat mi-a placut foarte mult si am invins frica de apa.

Te gandeai vreodata ca vei ajunge la o olimpiada? ce-ti doresti de la olimpiada asta? (in afara unui rezultat bun in competitie, altceva. ceva pt tine.)

Nu m-am gandit niciodata ca voi ajunge dupa doar 3 ani de inot la Jocurile Paralimpice. Imi doresc sa am sustinatori multi iar faptul ca particip este o multumire mare.

Ce zic parintii tai ca esti campioana?se asteptau sa ajungi la o olimpiada?

Parintii nu si-au imaginat niciodata ca voi ajunge asa departe si sunt foarte mandri de reusitele mele.

Urmatoarea intrebare e mai delicata si, daca te deranjeaza, poti sa nu raspunzi la ea:

Cum te orientezi intr-un bazin nou. ce repere iti iei ca sa ajungi la linia de start , la culoarul tau?

Bazinele in marea majoritate sunt la fel, am resturi de vedere cat sa ma descurc in incinta bazinului.


Iti doresc mult mult succes si sa te bucuri de tot ce ti se intimpla la londra. eu am sa fiu in tribuna sa te sustin. si, chiar daca nu ma cunosti, o sa stii ca e un roman acolo in arena care – ti tine pumnii strinsi sa ai un rezultat bun si sa te bucuri de aceasta minunata competitie.

Multumesc de sustinere, sa strigi tare sa te aud. Concurez la 50 craul, 100 craul, 100 bras la clasa S13.
***

doua lucruri simpatice mai am sa va spun legate de Jocurile Paralimpice. vedeti din mini interviul de mai sus cit de importanta e sustinerea morala, a fanilor, pentru Naomi. ii puteti trimite un mesaj de incurajare in aplicatia creata de Olympus pe Facebook si va rog tare tare tare sa va luati 2 minute ca sa scrieti un mesaj. ce poate fi mai frumos pentru un copil, decit emotia si sustinerea unor oameni pe care nu-i cunoaste, dar care o apreciaza pentru ca face lucruri pe care ei nu le-ar putea duce la cap.

( Olympus nu s-a asociat intimplator cu echipa romaniei la Jocurile Paralimpice. sub conceptul “Light in the Dark”, compania sprijina permanent persoanele cu deficienţe de vedere, fiind prima si singura companie de bunuri de larg consum din România care are un ambalaj special conceput pentru acestea: capacul inscripționat in alfabetul Braille. imaginati-va un frigider in care e bezna si ca puteti recunoaste ce e inauntru dupa forma si semnele de pe capacele produselor si veti intelege ce mare bucurie e pentru persoanele cu deficienta ca au scris in Braille ce contine sticla, cutia etc)

5
3893
ebookbiblioteca la metrou
carti simpa
13 years ago

biblioteca la metrou

n-am rabdare sa ajung acasa ca sa va povestesc asta.

de astazi in statia de metrou victoriei e cea mai tare biblioteca posibila. te uiti la cartile desenate pe pereti, iti alegi cartea preferata si – dupa ce scanezi un cod de pe cotor – iti poti descarca in telefon un fragment.

e parte dintr-un proiect dezvoltat de Vodafone impreuna cu Humanitas. vineri cind ajung acasa dau o tura pina la biblioteca de la metrou si va recomand niste carti.

acum va avea toata lumea de citit la metrou:)

2
2267