– ce faci?
– curat. n-am fost mult pe acasa si trebuie sa mai fac si curat prin casa. a venit toamna.
– stii, oamenii fac curatenie dupa cum sunt. unii incep din interior , cu lucrurile nevazute (sertare, dulap etc) apoi cu lucrurile la vedere; altii, invers. n-am sa te intreb cum ai facut tu.
*
o conversatie de azi de dimineata, cu un prieten, la telefon …
nu construiesti in fiecare zi o casa; adica, sa construiesti pe bune, cu mina ta: sa pui pereti, sa dai cu gled glet, sa montezi acoperisul.
cind o faci, daca ti se intimpla vreodata in viata asta, trebuie sa fii responsabil. pentru ca o casa e pentru totdeauna.
*
responsabilitatea a fost prima lectie pe care mi-am reamintit-o in timp ce participam la constructia uneia dintre cele 10 case din proiectul Big Build 2011, Habitat for Umanity. Robi, seful de santier pentru casa nr 6, m-a invatat sa gleduiesc, sa dau cu un maglavaiz gri (care devenea alb cind se usca) in locurile in care placile peretilor se imbinau, sau acolo unde fusesera puse cuie.
parea usor ce trebuia sa fac; luam cu o unealta maglavaiz, il puneam in locul “care trebuia tratat” si aveam grija sa umplu/acopar, apoi sa nivelez frumos. simplu. nu mi-a iesit din prima. dar nu asta m-a pus pe ginduri, ci explicatiile lui:
– daca tu lasi glet-ul neintins bine, miine cind finisam, inainte de vopsire/varuire, cineva o sa munceasca mai mult. pentru ca peretele trebuie sa fie drept, fara denivelari.
– daca nu acoperi cuiele bine, sau daca ele sunt in relief, cind vopsim o sa favorizam ruginirea lor. si vor aparea pete de rugina pe pereti.
nu era casa mea si e foarte posibil sa nu ma mai intilnesc niciodata cu domnul pentru casa caruia am voluntariat, dar explicatia lui Robi m-a responsabilizat foarte mult. iar cind eu am spus-o mai departe, colegilor bloggeri parteneri in gleduirea unui dormitor si ei au tresarit: “na, acum ca stim trebuie sa facem si cu mai multa atentie”
*
validarea, recunoasterea e a doua lectie pe care mi-am reamintit-o in ziua mea de voluntariat pentru Habitat for Umanity.
Calin Goia de la Voltaj a muncit la aceeasi casa nr 6. Cind a inceput sa-i explice cum trebuie sa gladuiasca, Robi avea vocea mai ferma, spatele mai drept si era extrem de bucuros. vedeai in gesturile lui bucuria ca munca ii e recunoscuta si ca el, om de santier, il invata pe Calin ceva, care e vedeta, deci mai sus decit el in reperele publice.
Calin a fost un voluntar exemplar, a muncit mult si ne-a mai reamintit o lectie.
*
Bunul simt, modestia. Calin Goia a muncit la casa 6 alaturi de 3 bloggeri, 6 angajati Vodafone, Robi si viitorul proprietar al casei Vasile Stefan, citeva ore bune. Nu trebuia sa munceasca, el fusese invitat pentru a le face o surpriza voluntarilor, a-i sustine moral si a-i bucura stind de vorba cu ei (stiti voi, bucuria de a fi aproape de o vedeta, de a o intreba orice vrei si a-ti face o fotografie amintire), dar Calin a muncit, muridarindu-se de var si glet. apoi s-a dus sa-si faca treaba, s-a fotografiat cu toti cei care si-au dorit sa-l cunoasca, a dat interviuri si, inainte sa plece, s-a intors la membrii echipei cu care muncise: sa le multumeasca si sa-si ia la revedere.
*
Rasplata emotionala – omul e un animal ciudat, are nevoie de vorbe bune si poate sa miste muntii din loc. – cel mai adesea uitam vorbele astea, dar in ziua de voluntariat la Habitat for Umanity mi-am adus aminte cit de important e sa-i motivezi emotional pe oamenii care muncesc. in ziua in care noi am fost acolo, au venit pentru a face o bucurie muncitorilor Laura Cosoi, Alexandru Arsinel, Dani Otil si Calin Goia. poate parea putin ca ei au venit acolo, dar pentru niste oameni care-i vad doar la televizor, sa poti sa stai 5 minute de vorba cu ei, sa poti sa -ti faci o fotografie cu ei, inseamna o amintire minunata. si e o altfel de rasplata pentru munca pe care au prestat-o.
*
Daca dai, primesti – asta e lectia pe care o invata si familiile beneficiare ale programului; nu ti se construieste casa daca nu participi la constructia ei, daca nu te angajezi sa ai 600 de ore de munca pentru Habitat for Humanity (la constructia unor alte case) si nu poti plati 200 ron chirie pe luna. nu vorbim de case pentru saraci, vorbim de case pentru oamenii in nevoie, care odata ajutati, pot ajuta pe altii. Robi, responsabilul casei la care am lucrat, lucreaza de 13 ani pentru Habitat; abia dupa 3 ani s-a calificat in program, are casa construita de Habitat de 10 ani, dar vine si munceste pentru alte case.
*
Spiritul de echipa – asta pare asa o vorba mare, un sablon, un cliseu. dar si asta s-a intimplat in ziua aia. nu stiu sa explic cum si de unde, dar la pauzele de tigara ne faceam planuri cum sa venim inapoi peste 2-3 luni la mini cartierul care tocmai se construia, sa le aducem daruri oamenilor pentru care am construit si sa vedem cum mai arata casele noastre.
si absolut nimanui nu i se parea straniu ca spuneam casele noastre desi noi eram acolo de doar citeva ore.
*
daca intrebati pe oricare dintre cei 30 de bloggeri care au voluntariat pentru o zi pentru Habitat for Humanity o sa va spuna ca tema sub care noi ne-am adunat – “construim” – n-a fost doar despre case. a fost si despre cele de mai sus, dar si despre altele pe care n-ai cum sa le explici, dar le simti: esti pe drumul catre casa, frint de oboseala, dar esti vesel , spui bancuri si te simti printre ai tai, intr-un banal autobuz cu 30 de oameni pe care i-ai intilnit prima data cu doar citeva ore in urma, sau de doar citeva ori in viata.
au voluntariat pentru Habitat for Humanity Cristian Sutu, Alex Tunaru, Doru Panaitescu, David Pripas, Carmen Albişteanu, Sebastian Morea Tina Florea, Andreea Burlacu, Oana Brătilă, Pandutzu, Ionuţ Bunescu, Ivo Bobal, Adi Zăbavă,Byubay, Andrei Zdetovetchi, Bogdan Sandu, Bogdan Ciungara, Cezar Vasile, Alex Conu, Răzvan Baciu, Diana Stoleru, Andreea Vasile, Corina Anghel, Cristian Clita, Lucian Ghindă, Lavinia Marica, Daniel Vrăbioiu.
*
in fiecare an Habitat for Umanity construieste case sociale pentru familii in nevoie; va puteti inscrie in programul de voluntariat pentru Habitat for Humanity aici
de cind am aflat ca voi fi in juriul campaniei PEPSI Refresh your world (alaturi de Cabral si Dobro) tot povestesc prietenilor si cunoscutilor ca, daca nu as fi fost implicata direct, as fi propus o mega idee.
e ideea la care tin eu f f f mult si pe care nu ma las pina cind nu o voi pune in aplicare. (nu aveti voie sa o propuneti voi in competitie, va descalific! sa nu ziceti ca nu v-am zis.)
*
ideea mea e asa: cum dam numele oamenilor importanti strazilor din orasele noastre, sa numim bancutele din parcuri dupa marii nostri artisti.
o banca in parc e un loc de relaxare si de amintiri frumoase, n-ar fi frumos sa spui “hai sa ne intilnim in cismigiu la Dinica? sau la Iordache? sau la Amza Pellea?”
ar fi o forma frumoasa de a-i pastra alaturi de noi pentru totdeauna.
ginditi-va, astazi noi habar nu mai avem cine era hristo botev (ma iertati n-am nimik cu omul de-l dau exemplu), dar stim strada pentru ca ne lovim mereu de ea si , indirect, il pastram in mintea noastra.
sigur, am si planul cum pot fi facute placutele pentru bancutze, cum sa devina proiectul sustenabil, sa nu foloseasca bani publici si sa ajute la intretinerea parcurilor. il fac insa public, cind am sa incep sa-mi pun in practica ideea.
*
voi insa puteti avea idei mult mai simpatice decit a mea si va puteti inscrie in proiectul Pepsi Refresh Your World. cu cit veti fi mai creativi si va veti gindi mai mult la binele lumii din jurul vostru, cu atit ne veti face noua viata mai grea (noua, adica juratilor), pentru ca premiul pe care trebuie sa-l dam e de 20.000 de dolari. si va promitem, vom fi foarte responsabili in alegerea cistigatorului.
inscrieti-va ideile aici
intrebarea din titlu (construim o casa impreuna?) nu e o cerere in casatorie:)
e chiar o invitatie directa la actul constructiei unei case. nu pentru noi, pentru o familie necajita, din Baltesti.
am fost invitata de Habitat pentru Umanity la proiectul BigBuild, in ziua bloggerilor, joi pe 6 octombrie.
mergem sa construim la propriu o casa. am voie sa iau cu mine alti trei bloggeri (e o conditie obligatorie: sa aveti blog).
primul blogger adjudecat e andreea vasile , mai am 2 de convins si pentru asta scriu aici.
*
cind eram mici ni s-a spus ca e important ca in viata, sa faci un copil, sa plantezi un pom si sa construiesti o casa.
cu copilul – nu ma bag (il faceti fiecare cu cine vreti si puteti:) ), copaci sper sa fi plantat cu totii pina acum in multele actiuni ecologiste, dar o casa – o casa in adevaratul sens al cuvintului , pe pamint – nu cred ca veti avea ocazia vreodata sa construiti cu mina voastra.
si sa mai si faceti o fapta buna, generoasa: sa o construiti pentru altii.
*
uite ce trebuie sa facem:
ne intilnim joi la 6.15 in piata victoriei
Tipuri de activitati ZIUA 4, Joi, 6 octombrie:
– şlefuire (cu şmirghel) plăci gips-carton
– montare profile îmbinare perete/tavan
– aplicare vopsea lavabilă (2 straturi)
– montare pardoseală lemn laminat
– finisare streașină
– montare acoperitoare scări intrare / verandă
– curățenie
trebuie deci sa va luati ziua de 6 octombrie liber de la locul vostru de munca si sa vreti sa faceti o fapta buna, unica in viata voastra.
daca vreti sa-mi fiti alaturi, va astept cu drag cu comentarii aici.
mai merg cu noi sa faca fapte bune: Cristi Sutu, Doru Panaitescu, Miruna si David Pripas.
Printre multele proiecte pe care Kevin Spacey le face la The Old Vic Theatre este unul „de PR” cu totul special, pentru care merită să mai mergi la Londra un weekend și în noiembrie, chiar dacă vremea e urâtă.
Se numeste The 24 hours play celebrity gala, iar titlul spune cam tot, că e un fel de Orange Wednesday. Doar că, dacă ești la prima întâlnire cu evenimentul, nu-ți prea vine să crezi ce citești. Pe scurt, cam 60 de oameni de teatru (dramaturgi, actori, regizori, scenografi) se adună la Old Vic pentru 24 de ore, se împart în echipe și scriu, montează, repetă și prezintă o mică piesă de teatru. Fiecare piesă durează 15 minute, spectacolul are cam două ore cu tot cu pauză și, evident, la început, cei din sală au ocazia să vadă un mic making off, rezumând frământările creatoare ale celor 60. Plus Kevin Spacey, evident.
În fiecare an, marea distribuție e condimentată cu starurile care se află în oraș la acel moment. Anul ăsta aș bănui că va veni Ralph Fiennes, dacă nu e bântuit de Furtună tocmai atunci. Anii trecuți a participat Brooke Shields (care juca în Chicago), Vanessa Redgrave, Rufus Sewell sau Joseph Fiennes. Acum doi ani, când am fost și eu în sală, invitatul de onoare era Jason Isaacs, tatăl lui Malfoy, dacă aveți dificultăți să-l reperați.
E o mare joacă – dar o joacă serioasă, pentru că toată lumea se străduiește ca improvizația să nu se vadă. Foarte puțini actori își țin replicile pe-aproape, elementele de decor, chiar dacă sunt aduse independent de participanții la experiment, se leagă destul de bine, oricât de ciudate ar fi. Ca să vă faceți o idee, unul dintre actori a adus ca recuzită o trupă de mariachi.
E și o mare surpriză pentru toată lumea. Nici actorii nici cei din sală nu știu la ce să se aștepte, cum vor fi piesele, cum vor fi prestațiile, pentru că presiunea timpului pe dramaturgi și oboseala pe actori își pot spune cuvântul în fel și chip.
E și o inițiativă foarte frumoasă de fundraising. Pe lângă prețul biletelor, care nu e foarte mare și e segmentat pe categorii de venit, poți participa la o licitație tăcută în beneficiul The Old Vic Theatre Trust. Premiul cel mare pentru donația ta e o experiență fără preț – implicarea directă în toate cele 24 de ore ale experimentului.
*
Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior partner Premium Communication
v-am auzit de multe ori laudindu-va cu mindrie si bucurie ca sunteti moldoveni; la voi sunt fetele cele mai frumoase, la voi e mincarea cea mai buna si, cu mina pe inima zic (cu gindul la niste moldoveni pe care-i cunosc), unii dintre cei mai faini oameni.
acum e momentul sa aratati ca sunteti uniti si, din mindria voastra de moldoveni, ca puteti sa-i ajutati pe ai vostri; pe copiii alor vostri.
*
miercuri si joi am fost la Iasi la Spitalul de Urgenta pentru copii Sfinta Maria. e un spital care trateaza peste 60.000 de copii anual, ocupindu-se de cazurile grave din toata Moldova, nu doar din Iasi. e un spital in care s-au salvat multe vieti, dar care are citeva sectoare nerenovate din 1970 cind a fost construit.
Fundatia Scheherazade (care a renovat Spitalul Marie Curie) i-a luat in grija pe cei de la Spitalul de urgenta pentru copii, Sfinta Maria. are target renovarea a doua sectoare care sunt grav avariate – Clinica de Chirurgie Pediatrică I si Sectorul Septic, precum si Clinica de Pediatrie generala IV si Bucataria Dietetica, adica o suprafata de 1.800 mp. In aceste sectoare sunt tratati anual peste 8.000 de copii de catre 100 de cadre medicale.
pentru stringerea de fonduri a fost pus la dispozitie un numar de tel cu donatie de 2 euro, 879.
acum interveniti voi, moldovenilor.
ce trebuie sa faceti:
1. sa donati. un sms la 879 de 2 euro ( mai putin de 10 ron) inseamna putin pentru bugetul vostru, dar in contextul general inseamna f f mult.
2. sa scrieti pe blogurile voastre, pe Facebook sau Twitter despre initiativa si sa indemnati lumea sa dea un sms (879, tineti mine:) )
*
nu vreau sa va spun povesti lacrimogene de acolo; exista, desigur, ca in fiecare spital, povesti crincene care te fac sa-ti scirtiie dintii. iar aici vorbim de copii de la 0 la 18 ani, adica si de botzuri din alea de carne care abia scincesc si medicii se chinuie sa afle ce-i doare, mergind pe intuitie, pentru ca ei nu vorbesc.
vreau insa sa va spun ca e un spital care a incercat sa se gospodareasca pas cu pas cum a putut (mai exact, cum au dat de un parinte mai instarit, au reparat cite un salon; cum au dat de o fundatie, au facut cite o sectie), dar in acest moment are nevoie de ajutorul nostru pentru ca au epuizat toate resursele. sectiile care necesita reparatii au peretii, dusumelele si instalatiile din 1970 (unii dintre noi nici nu ne nascuseram) si arata ca niste transee, pur si simplu.
e o vreme in care nu trebuie sa ne mai asteptam ca Statul o sa ne ajute; e mai util si mai practic, ba chiar si cu o rasplata personala mai mare, sa ne ajutam noi.
in cazul asta cu fix un sms la 879.
asa ca, dragi moldoveni , oriunde ati fi, e momentul sa fiti uniti. si sa puneti mina de la mina ( va vom ajuta si noi, desigur, chiar daca nu am invatat sa pregatim mincare asa de buna ca voi:) ), sa spuneti tuturor ca un simplu sms la 879 poate schimba viata multor copii.
si a parintilor lor, care s-ar putea sa fie rudele voastre.
va multumesc frumos, in avans, tuturor celor care veti scrie pe twitter, FB sau blogurile voastre despre aceasta campanie care se numeste “Copiii fac bine” si despre numarul de telefon pentru donatii 879.
la intersectia strazilor Tomas Masaryk cu Jean Louis Calderon, in blocul de deasupra barului Newton, locuieste un taximetrist.
isi parcheaza masina pe Masaryk, aproape de spitalul de ortopedie.
dimineata, sotia sa – imbracata intr-un capod galben, 50 si un pic de ani – iese cu o cirpa de praf si o galetusa si-i curata masina.
am vazut-o in citeva dimineti, mereu cu gesturi tandre si calde, curatind geamurile laterale sau oglinzile, uitindu-se inauntru in masina sa vada daca totul e in regula.
pe domnul taximetrist nu l-am vazut niciodata. mi-am imaginat insa, ca in tot acest timp, el se pregateste pentru cursa din ziua respectiva. si ca, asa cum ii pregateste pachetelul de mincare, sotia ii pregateste si masina pentru lucru. cum poate ea.
o forma de tandrete conjugala.
V-ati intrebat vreodata cum au fost create brandurile care ne inconjoara? Mai intai este ideea. Apoi apar si mai multe idei.
Atat de multe, incat deja este nevoie sa le scriem undeva. Pe o foaie de hartie, de cele mai multe ori. In aceasta primavara citeam despre cum a fost creat brandul Net-a-Porter ( intr-o bucatarie, in prezenta lui Natalie Massenet, cea care a avut brilianta idee si a prietenilor sai) si mi-am amintit de buna mea prietena Mirela Bucovicean ( molecule-F), care a schitat primele idei despre cum va arata site-ul ei (pe care a selectat numai designeri romani) pe o hartie A4, cu un stilou, intr-o seara de toamna, in urma cu aproape doi ani. Sau de echipa illy Romania, care a inceput in urma cu un an un proiect de promovare pe servetele a celor mai interesante evenimente culturale. Iar prima ciorna a fost chiar un servetel. ( in foto atasat vedeti ultimul proiect promovat, cel al Clubului Electroputere Craiova, prezent la Bienala de la Venetia, la care musai trebuie sa mergeti daca ajungeti acolo pana in 27 noiembrie).
In timp ce scriu imi vine in minte istoria celebrelor carnete Moleskine, in care isi desenau schitele Van Gogh sau Picasso sau isi creiona personajele celebrul Hemingway.
Echipa Fundatiei Friends for Friends a avut ideea de a aduna cateva ciorne din care s-au nascut proiecte minunate in Romania. Ciornele sunt insotite si de instalatii, pentru a intelege mai bine ideea fiecarui proiect in parte. Expozitia de ciorne a fost lansata de curand si o puteti vedea pana in data de 14 octombrie la Caffffe Creativa, in strada Brezoianu nr. 4, et 4, Bucuresti ( cladirea cu faimosul club Expirat). Programul de vizitare este intre 10.30 – 18.30. Daca vreti sa aflati mai multe despre expozitie ii puteti scrie Corinei ( corina.barbu@ffff.ro), va raspunde imediat.
Dintre ,,exponate’’ mentionez acum ,,iubirrre’’, proiectul de carte al Danei Tocu pentru Fundatia GIA, care a adunat prieteni celebri din Romania deveniti scriitori de eseuri inspirate de caini si pisici; Bacania veche, unul dintre exemplele cele mai bune ca felul in care te adresezi publicului – simplu, degajat, prietenos – iti poate atrage simpatia intr-un timp record.
Va las sa descoperiti singuri celelalte ciorne si daca aveti idee cum s-au nascut alte idei frumoase, dati-i de veste Corinei, pentru ca aceasta, impreuna cu Beatrice Weber de la fundatie se pregatesc deja de a doua serie de ciorne.
Pe curand!
*
Noemi Revnic este specialist in comunicare si colaborator Harper’s Bazaar Romania.
astazi si miine sunt la Iasi, la Spitalul de urgenta pentru copii Sfinta Maria.
in citeva zile, fundatia Scheherazade (cea care a strins 1, 5 milioane de euro pentru spitalul de copii Marie Curie din Bucuresti) va incepe o campanie de stringere de fonduri pentru spitalul din Iasi.
voi vizita astazi spitalul si ii voi afla o parte din povesti. (vi le voi povesti curind)
intrebarea mea este: ce v-ar convinge pe voi sa donati via un sms pentru un spital?
multumesc pentru raspuns.
Imi vine întotdeauna greu să scriu pentru blogul Cristinei, nu pentru că nu aș avea povești, ci pentru că am prea multe. Aici cred că e o diferență considerabilă între noi, oamenii de relații publice, și jurnaliști. Pentru jurnaliști, satisfacția profesională majoră este să descopere povești pe care să poată să le spună mai departe, pentru noi este să trăim povești pe care să nu le putem spune.
Nu vorbesc despre poveștile brandurilor, pe care omul de PR le spune întâlnindu-se pe același teritoriu cu omul de marketing, ci despre acele povești grele, care marchează o existență profesională sau parcursul unei companii și pe care știi că nu le poți rosti fără să trădezi. Despre latura noastră de „avocați”, despre discuțiile între patru ochi sau între patru pereți care așa rămân ani de zile, sau pentru totdeauna.
Oamenii știu despre noi, în general, că suntem cei care avem mereu în mânecă un compliment sau un surâs de complezență, că ne petrecem timpul la cafele și la mese cu jurnaliștii sau cu clienții. E genul de prejudecată pe care, de la un punct încolo, obosești să o mai contrazici. Dar momentele care ne rămân în biografia profesională, momentele pentru care clienții aleg să stea cu noi sau să ne părăsească, sunt de fapt momente în care un compliment sau un surâs de complezență sunt cele mai stupide lucruri pe care le-ai avea de oferit.
Pentru fiecare post pe care îl scriu, alte două-trei rămân în sertar, deși ar fi, poate, mai puternice și mai pline de înțeles pentru mai mulți.
Dacă pentru oamenii de PR povestea asta cu… poveștile nerostite e o de-formare profesională, pentru mulți dintre noi, poveștile nerostite sunt cele care ne determină reacții și gesturi inexplicabile pentru oamenii din jur. Sunt cele care ajung să fie cunoscute doar de cei care ne iubesc. Sunt cele care ne lămuresc sau ne disculpă în ochii celor care contează. Sunt cel puțin la fel de frumoase ca și cele rostite.
Povești nerostite anyone?
*
Sorana Savu este Senior Partner Premium Communication
stiu ca va consumati mult timp cu SEO, analize, trafice si ranking-uri. cei mai multi cred ca fara ele nu poti sa ai succes in online.
eu sunt dintre cei care cred ca toate astea vin DUPA ALTCEVA. si acel altceva e CONTENT-UL.
continutul, diferentierea informatiei, modul in care este ea prezentata (tehnic – ca platforma, dar si ca tehnica de scris).
miine la Novotel se discuta despre asta si cei care vor sa faca un business in online cred ca ar trebui sa fie prezenti acolo.
***
Zitec, unul dintre principalii producători locali de aplicaţii software on-line, organizează, în parteneriat cu Agora Group, primul eveniment adresat publisher-ilor şi advertiser-ilor din România: Digital Publishing & Advertising Day 2011. Conferința organizată în data de 27 septembrie 2011 va prezenta principalele oportunităţi ale pieţei locale de publicitate, dar şi provocările de care se lovesc publisher-ii şi advertiser-ii locali.
În cadrul evenimentului vor avea loc sesiuni de discuţii susţinute de speakeri cu experienta în ceea ce priveşte piaţa locală de profil. Astfel, pe parcursul Digital Publishing & Advertising Day 2011 vor lua cuvântul Alexandru Lăpuşan – CEO Zitec, Dorin Boerescu – CEO 2Parale, Adina Vasilescu – Digital Publisher Sanoma Hearst România, Petru Jucovschi – Developer Evanghelist Microsoft, Andrei Roşca – General Manager Spada, Mihai Dan Nadas – CTO Yonder şi Doru Panaitescu – Consultant Independent.
“Digital Publishing & Advertising Day 2011 este ediţia pilot a primului eveniment de acest tip din Romania şi suntem încrezători că va fi un adevărat succes. Dorim ca DPAD sa fie un eveniment unde cei din bransa vor putea sa afle ultimele tendinte din domeniu, metode de monetizare, platforme software eficiente si studii de caz de succes”.
Alexandru Lăpuşan, CEO Zitec.
*
Alex este unul dintre oamenii pe care-i sun cind am o problema tehnica, blogul meu e in grija Zitec si, daca am un pic de succes in online, am si gratie lor.
Ne vedem domani la Novotel de la ora 9, accesul se face pe baza de invitatie, puteti cere una de aici: www.dpad.ro .
*
sunt mindra sa va prezint citeva info despre Zitec (asa imi creste si mie cota, uite ce oameni tari ma au in grija:) )
Zitec este una dintre cele mai importante companii din industria IT românească specializată în dezvoltarea de produse şi aplicaţii on-line complexe. Cu peste 80% din venituri provenite din proiecte externe în SUA, Canada, Marea Britanie, Cipru,
Germania, Italia sau Danemarca, succesul Zitec este confirmat şi de referinţe de top pe plan local obţinute de la clienţi precum J.W. Marriott, Mercedes-Benz, Amadeus, Bullguard sau Lafarge.
saptamina trecuta, timp de 2 zile am fost in patria berii (belgia); ma rog si a ciocolatei, dar am degustat din plin din …prima categorie.
ca sa ma mai scot putin, nu mi-am consumat tot timpul cu paharul de bere in fatza. o parte importanta a celei de-a doua zi am ascultat cercetatori din toata lumea (in nutritie si medicina) care mi-au explicat beneficiile berii.
da, stiu, acum toti barbatii striga “ura!!” si, eventual, isi trimit nevestele sa se informeze cu cele de mai jos, ca sa aiba scuze pentru iesitul cu baietii.
inainte de vestile bune aflate de la domni care predau la Cambridge sau alte facultati sofisticate, o veste nashpa: de la bere faceti burta! e demonstrat stiintific. (si practic)
pentru ca este produsa din grine de tot felul, berea este la fel de sanatoasa ca vinul (ba chiar mai sanatoasa in unele cazuri)
consumul moderat de bere (1 pahar pe zi pentru doamne, 2 pahare pe zi pentru domni) preintimpina bolile cardiace, are aceeasi valoare ca o aspirina.
(bine acum nu calculati ca daca beti 4 pahare de bere ati luat 2 aspirine, pentru ca daca beti mai mult, nu mai e “medicament” e daunator pentru sanatate. si da, faceti burta mare!)
berea contine silicon. nu din ala de-si pun duduile pe unde isi doresc sa iasa in evidenta, ci din cel din tabelul lui Mendeleev (adica siliciu, dupa cum m-a corectat Oana). siliconul siliciu ajuta la intretinerea cartilagiilor si, pentru virsta a III-a, este foarte util in tratarea osteoporozei. un pahar de bere (pt doamne), doua pahare de bere (pt domni) fac viata mai usoara in asemenea cazuri.
consumul moderat de bere poate influenta reducerea colesterolului, obezitatii, dar si a riscului pentru boli precum Parkinson, dementza.
berea fara alcool stimuleaza lactatia in cazul femeilor care tocmai au nascut. aceeasi bere fara alcool este un hidratant foarte puternic si este folosita in cazul sportivilor care se deshidrateaza (alergatorii la maraton, cei care participa la competitii de box sau de culturism etc)
*
cu o alimentatie sanatoasa si un consum moderat de bere NU TE INGRASI!
asta a fost vestea cea mai socanta pentru mine. si pentru ca era spusa de o doamna italianca specialista recunoscuta la nivel mondial in nutritie (Dr. Iacoviello), cred foarte tare in asta.
inca un lucru smart invatat: e mult mai eficient pentru sanatate sa bei un pahar de bere in fiecare zi, timp de 5 zile din saptamina, decit sa bei aceeasi cantitate intr-o singura zi.
consumul moderat inseamna un pahar de alcool/ zi pentru femei; 2 pahare de alcool/zi pt barbati. 5 zile/ saptamina.
ce am aflat despre cum se prepara berea si care-s cele mai rafinate soiuri de bere din lume, in episodul urmator.
tot atunci unde sa va duceti in Bruxelles ca sa degustati cele mai tari sortimente de bere din lume:)
*
am fost in Bruxelles la invitatia Asociatiei Berarii Romaniei la forumul Beer & Health: From myths to science.
P.S. hai sa va dau speranta si cu “burta”.
Is beer consumption responsible for the beer belly? – Prof. Astrup
Among laymen beer consumption is considered to be responsible for causing a belly, one of the essential components of metabolic syndrome. However, there is no scientific evidence to support that moderate beer consumption produces abdominal fatness. The well established risk factors for “beer belly” are male gender, age, smoking, physical inactivity, mental stress, impaired sleep, high intake of trans fat, and the use of certain drugs.
de foarte multe ori am condamnat campaniile pe Facebook cu clauze pentru flori, furnici, oameni, delfini sau cine stie ce politici. mi se parea (inca mai cred asta) ca e o prostie sa dai like la o cauza si sa simti ca ai facut o fapta buna, cind de fapt tot ce ai facut a fost sa-ti linistesti tu sufletul, amagindu-te…
astazi am un exemplu contrar: cu un singur vot- al tau- se poate schimba viata unui copil. de fapt viata a 16 copii. toti cu autism.
ei fac parte dintr-un proiect care, daca are voturile noastre, poate cistiga finantare si fiecare dintre acesti copii poate fi reintegrat in sistemul scolar (30 de cadre didactice din scoli si gradinite vor fi implicate in proiect).
eu stiu de el de la ana maria ciobanu, care a scris pentru tabu, unele dintre cele mai frumoase povesti pe care le-am publicat si am incredere deplina in ea.
cum procedati?
Daruiti 2 minute din viata voastra pentru a va crea un cont si a vota, la sectiunea Bucuresti, proiectul Copiii cu Autism merg la scoala.Sigur, confirmarea emailului poate fi enervanta, dar inseamna atat de mult.
momentan proiectul se afla pe locul 9, el trebuie sa adune cit mai multe voturi pina la 30 septembrie. primele 10 proiecte primesc finantare intr-un proiect de grant-uri Raifeissen
hai votati. e pentru prima data cind noi doar “facem click” si altcineva plateste. mai exact da o finantare: Raifeissen.
VA ROG.
Poate ca multi dintre voi stiti ca V for Vintage este unul dintre cele mai asteptate evenimente ale anului, in Bucuresti. In fiecare toamna si primavara targul are o alta tema pe care toti expozantii – site-uri cu haine si accesorii vintage, dar si designerii romani de pe molecule-F – o respecta intocmai.
Anul acesta va exista un ,,new entry’’ la targ, la al carui stand merita sa mergeti: GIA ( Group Initiative for Animals) a facut ordine in dulapurile fashionistelor prietene care au renuntat fara urma de regret la cele mai frumoase tinute pentru ca pisicile si cateii din adaposturile pastorite de aceasta organizatie sa aiba o iarna mai usoara.
Cand ajungeti la acest stand, ganditi-va ca tot ce cumparati de aici se va cuantifica in hrana si tot ce mai au nevoie aceste fapturi minunate. Si va trebui sa mentionez doua nume importante, pentru ca acest butic mobil nu ar fi existat fara ele: Laura Calin, organizatoarea targului si Dana Tocu, unul dintre cei mai minunati oameni pe care i-am cunoscut, cea care se afla in spatele unui alt proiect minunat, deja celebra carte Iubirrre.
V for Vintage se tine si anul acesta la Sala Dalles, sambata, 24 si duminica, 25 septembrie, de la 12:00 si pana la 8 seara. Tema: Rock & Roll. Ca tema de inspiratie vestimentara va recomand sa revedeti pana atunci Rebel without a cause, cu Nathalie Wood si James Dean.
Ne vedem la V for Vintage, va astept in lounge-ul de la etaj, cu un cocktail Campari pregatit de mine:)
cu cit inaintezi in virsta, iti propui sa fii modest, cu bun simt, sa n-ai orgolii. iti spui ca asta e parte din ceea ce inseamna un om educat, ca autocontrolul e o forma de evolutie pe calea cea buna in viata.
numai ca uneori, oricit de mult te-ai mustrului ca sa respecti ce ti-ai propus, orgoliul tau o ia inainte si iese la suprafata. si-ti vine sa rizi de el. si de tine.
*
mi s-a intimplat astazi cind m-am aflat in vizita la filmarile de la XFactor.
asa cum stiu apropiatii mei, fostii mei colegi, ba chiar si cititorii acestui blog, sunt o foarte mare fana a emisiunii Neata cu Razvan si Dani, mai exact o mare fana a celor doi prezentatori… am mai scris despre fascinatia mea pentru prietenia dintre ei.
desigur ca astazi i-am intilnit si am fost tare tare bucuroasa.
iar orgoliul meu (al nabii sa fie el daca poate sta cuminte, desi il cert mereu) a tresaltat cind am realizat ca Razvan stia ce scriu pe blog si cind am constatat ca Dani nu facea misto de mine cind a zis ca ma asculta la radio (sigur, el era copil pe atunci, iar eu abia ce intrasem la facultate).
pe drum catre lansarea de carte (va fi in mai putin de o ora la momentul la care scriu aceste rinduri) m-am gindit cum e viata asta, cit e de relativa si cit de putine lucruri stim despre ceilalti.
cu cit de mare drag ma uit eu la baietii astia si nu mi-am imaginat niciodata ca si ei au auzit cindva de mine.
da, stiu, e o chestiune de orgoliu, dar mi-a facut ziua frumoasa si o sa zimbesc multa vreme amintindu-mi de asta.
dar am sa ma revansez in fata voastra, curind. cu un story despre ei ca sa intelegeti de ce-mi plac mie asa de tare.
*
later edit: daca exista un arbitru pentru echilibrarea orgoliului, atunci tocmai ce si-a ascutit spada asupra mea. la sfirsitul lansarii de carte o tinara domnisoara de la RRA mi-a solicitat un mic interviu. m-a rugat sa reiau o parte din lucrurile pe care le spusesem despre cartea lui Alex Leo Serban, precum si despre de ce cred ca viitorii copii vor citi in special pe device-uri electronice. am vorbit frumos si politicos ( cu vocea mea cea mai simpa) pret de 5 min si l-a sfirsit m-a intrebat: Cu cine am stat de vorba?
eu am facut ochii mari, uimita ca cere interviu dar nu stie cui, iar ea mi-a spus “mi-a placut ce ai spus in conferinta, de asta te-am intrebat si acum. o sa ma uit pe hirtie sa vad cum te cheama.”
daca ai avea putere si bani, ce-ai schimba la lumea din jurul tau?
daca ai avea putere si bani, ai vrea sa schimbi lumea din jurul tau?
daca ai avea putere si bani, te-ai gindi si la ceilalti?
*
ne vaitam in fiecare zi ca lumea din jurul nostru nu arata asa cum ne-am dori dar ne asteptam ca altii sa faca schimbarile; sa se ocupe de spatiul nostru verde, de “decorul” din jurul nostru, ba chiar si de zimbetele celor de pe linga noi.
m-am gindit de multe ori la urmatoarea chestiune: investim in casele noastre multi bani, le decoram ca sa ne simtim bine, aducem cea mai rafinata tehnologie si cele mai utile facilitati. ne facem oaza noastra de liniste si de bucurie in interiorul peretilor casei noastre. si ne e bine acolo.
dar daca am largi oaza, daca am investi in lumea de linga noi la fel de mult (macar emotional, pentru ca uneori e nevoie si de altceva decit de bani), matematic exista posibilitatea ca oazele sa se uneasca si sa transforme , la o scara mai mare, lumea.
*
avem o multime de scuze pentru ce nu facem asta. cele mai multe se refera la timp si la bani. altfel, spunem noi, am avea idei.
acum e momentul sa va expuneti ideile. Pepsi lanseaza de astazi unul dintre cele mai mari proiecte de educatie si implicare urbana din Romania, cu un premiu de 20.000 de euro!
Refresh your world – trimite proiectul tau , DA UN REFRESH VIETII URBANE – si vei fi premiat!
sunt onorata sa fac parte din juriul, alaturi de Cabral si Mihai Dobrovolschi, care va desemna cistigatorul acestui proiect.
mergi pe pagina de FB a proiectului si afla mai multe.
acum nu mai ai nicio scuza pentru care sa spui: stii, eu as fi putut sa fac lumea mai buna.
astept cu nerabdare sa vad ideile voastre pentru proiectul Pepsi Refresh your world si promit sa fiu un jurat cu inima mare care se va bucura pentru orice idee pentru o lume urbana mai frumoasa, mai buna si cu mai multe zimbete.
uitandu-ma la primele 2 editii de X Factor (am deja un preferat:) ), mi-am adus aminte de o pilda despre succes pe care mi-a spus-o Vlad Ivanov.
“un actor e bun atunci cind poate face cit mai aproape de perfectiune ce are de facut de cit mai multe ori. si tu poti sa interpretezi ceva o data si sa iti iasa minunat, dar important e sa stii sa pastrezi starea aceea si sa poti sa o redai mereu. pentru asta faci scoala. asta e diferenta intre un profesionist si un amator.”
il vazusem pe Vlad la filmarea de la Principii de viata unde in 17 duble se coordonase perfect ca sa para surprins de fiecare data cind calca pe o jucarie care piuia. ma fascinase disciplina cu care isi aseza inaintea fiecarui “MOTOR!” jucaria in acelasi loc si cum ii iese smekeria, la milimetru, de fiecare data, iar explicatia lui – cea de mai sus – a fost pe un ton care parea ca zice “daca nu mi-ar iesi, ar fi gresit; e normal ca imi iese”.
*
m-am uitat la copiii de la X Factor; unii au fost minunati, se simtea cum emotiile ii ajuta si-i imping catre public, pur si simplu. si n-am putut sa nu ma intreb: citi dintre ei vor putea sa faca asta cu consecventa, sa reintre in aceasta stare, sa aiba energia care sa treaca la public, DE FIECARE DATA?
succesul , in muzica (arta) ca si-n viata, nu e despre a da o lovitura, ci despre a constientiza calea cu care poti sa dai your best de fiecare data.
*
preferatul meu de la X Factor se numeste Andrei Leonte. are charisma, si-a ales un cintec bun, a transmis emotii.
a transmis acel ceva special – diferit de oricare alt concurent – pentru ca la o zi de la show are cele mai multe vizionari pe youtube, aproape 10.000.
daca nu l-ati vazut in show-ul tv il puteti vedea aici.
mi-a placut atit de mult de el, incit imi vine sa-i spun: iti rup picioarele daca nu-ti iese la fel si data viitoare!
*
X Factor se difuzeaza la Antena 1 in fiecare simbata si duminica de la ora 20.20; filmul Principii de viata intra in cinematografe luna viitoare.
in aer te simti liber, dar vulnerabil.
fie ca zbori cu avionul sau cu balonul, fie ca sari cu parasuta sau te dai cu parapanta , in esenta, fenomenul e acelasi: pentru ca esti la foarte mare distanta de pamint, reperele tale pentru miscare – punctele fixe – isi pierd puterea. si ti se pare ca n-ai viteza.
daca nu e un ecran pe aproape, nu ai cum sa stii nici ce directie ai.
dar in aer esti liber.
(spun eu care am incercat toate variantele de zbor de mai sus)
*
azi am zburat cu balonul si ce mi-a placut cel mai mult era ca… nu stiam unde o sa zburam. pilotul nostru putea asigura imponderabilitatea, dar deplasarea o faceau curentii de aer dupa cum le era voia.
eram in aer, la mai bine de 100 de metri inaltime – suficient cit sa vedem orice era jos, insuficient sa supravietuim daca ne-am fi aruncat.
eram liberi, dar eram vulnerabili. si depindeam in totalitate de natura.
*
pe drumul catre casa mi-am dat seama ca zborul asta cu balonul, pe linga adrenalina si tandretea lui – literalmente aerul te mingiie si e liniste si vezi lumea la pas mic – e o lectie de viata.
daca am merge prin viata cum merg pilotii cu baloanele, ne-ar fi mai bine.
n-ar trebui decit sa le dam din cind in cind corpului si mintii noastre combustibil (sa inlocuim aerul cald cu carti, filme, muzica, sport etc) si sa ne lasam in bataia curentilor, sa plutim pur si simplu.
*
curentii de aer ne duceau inspre sud, si cum soarele abia rasarea (era o lumina calda si buna, desi era ceata), in fata noastra era umbra propriului nostru balon.
mi-a placut iluzia unui alt partener de zbor… umbra noastra.
*
dupa aterizare, Nea Mihai – pilotul celui de-al doilea balon Orange care a zburat astazi – vorbea cu cineva la telefon “gata, am aterizat. am avut viteza cam 28 km/h, erau niste curenti de aer, dar totul e bine.”
tot pe drumul catre casa m-am gindit ca si asta e ca-n viata: important e sa stii sa cazi si sa te lupti cu curentii care ti-ar putea face rau.
*
eu in aer ma simt ca acasa; oricit de vulnerabila as fi la zeci uneori mii de metri de pamint, gindul libertatii si tandretea intilnirii cu aerul ma fac sa zimbesc de fiecare data.
cred ca unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le poti face cuiva la o zi de nastere e fie un salt cu parasuta, fie un zbor cu balonul. e fata in fata cu sine si cu natura, intr-un moment tandru dar plin de adrenalina.
*
puteti zbura si voi cu balonul Orange in campania Vezi Romania de sus. uita-te care e cel mai apropiat oras de tine, in care vine balonul Orange, completeaza talonul care te inscrie pentru tragerea la sorti si, daca esti printre cei 92 de norocosi, zbori si tu.
si daca zbori, ceea ce-ti doresc foarte tare, transmite-le salutari domnilor John si Mihai, pilotii.
spune-le ca salutarile vin de la o Contesa de Milcovatzu; stiu dinsii despre ce e vorba:)))
Toate fotografiile ii apartin lui Razvan Pascu, filmarea lui Costin Cocioaba, ambii innobilati drept Conti de Milcovatzu , astazi in urma zborului cu balonul Orange.
cum a fost ceremonia in care am primit titlurile nobiliare va arat in curind:) implica foc, pamint si … ceva alcool.
astazi, am invatat o noua urare ATERIZARI FERICITE!, e valabila desigur pentru pilotii de orice categorie, dar ziceti voi ca nu e valabila si-n viata pentru toate cazaturile noastre?!
cind mi-a adus apa – “cu lime”, cum cerusem – imediat cum ne-am suit in avion, mi s-a parut ciudat ca are lime, acolo, la un bar de avion.
am primit apa intr-un pahar incolor, de sticla, impreuna cu un alt pahar – cu vinul meu preferat, un pinot gris – si cu alune proaspat prajite. (adica calde, prajite chiar atunci).
mai tirziu, cind mi-am comandat cina, am mai cerut un pahar de apa.
“cu lime, ca de obicei?”, mi-a zimbit stewardesa.
mi-a desfacut masa din minerul fotoliului pat, mi-a asezat pe ea o fata de masa impecabila, apoi tacimuri fine, mincarea si bauturile.
iar noul pahar cu apa nu mai era incolor, era culoarea prunei.
chiar daca era acelasi model, avea o culoare speciala, ca sa schimbe atmosfera si sa fie festiv, pentru cina.
mi-a placut mult mult detaliu asta cu paharul. poate chiar mai mult decit minunata sampanie Laurent Perrier cu care am fost intimpinata, cind am urcat in avion.
*
calatoria cu British Airways la First Class e rafinamentul detaliilor, confortul absolut, fara sa fie nimic ostenativ sau agresiv. “The Ultimate Indulgence”.
*
saptamina aceasta am fost intr-un press trip la invitatia British Airways, in Caraibe. am mai fost cu BA si in alte excursii, sunt clienta BA si in afara press trip-urilor, dar pina acum am calatorit fie la Club World, fie la Traveler. la intoarcerea din Caraibe, pentru ca tot Club World era ocupat de echipa de cricket a statului St Lucia, multumita lui Emil Delibashev – directorul comercial BA pentru Balcani – am fost upgradati la First BA, supremul in materie de calatorie cu BA. ( doar Concorde era mai sus, dar avioanele Concorde nu mai zboara)
e 7 dimineata in caraibe, in resortul in care stau e liniste maxima pentru ca doar angajatii care curata piscina sau pregatesc micul dejun sunt treziti.
ieri, cind am lenevit mult la una dintre cele 5 piscine ale locului, m-am gindit mult la liniste si am zimbit la fel de mult. aveam muzica (jamaicana) in urechi si veneam dupa o zi in care mersesem cu o barca cu viteza in jurul insulei, intr-un zgomot puternic si niste zguduieli serioase.
e un paradox aici: in aer, cu avioanele minunate, ne speriem la orice mica miscare, orice mica unduire, in timp ce pe barca in ocean nu ni se mai pare la fel de periculos. (desi adincimea marii/oceanului e suficient de mare ca sa ne creeze probleme).
*
si mai am un gind care m-a urmarit aici, in caraibe. (cind stai la soare, in zgomot de valuri de mare, gindurile sunt hopa tropa prin capsor).
Leonard Miron, in avionul care ne ducea la Londra mi-a povestit despre pregatirea stewardzilor British Airways: dau un examen inainte de fiecare cursa si daca nu raspund corect la intrebari, nu pleaca in cursa respectiva; par (si sunt) simpatici si eleganti, gata sa te serveasca cu mincare fina si bauturi asemenea, dar stiu nu doar sa acorde primul ajutor in caz de orice, ci si sa descarcereze; tot asa cum sunt trainuiti sa fie si pompieri.
Leo e steward la British Airways, ocazie cu care am aflat ca Regina Angliei merge cu BA, sta pe primele locuri de la Business, in spate are 2 oameni din suita sa, dar in restul cabinei pot sta orice alti calatori. asa ca daca aveti (sau am) noroc, am putea calatori cu Regina Angliei in avion!
am super povesti despre avioane si despre oamenii care fac diferenta de la un zbor la altul (la urma urmei toate liniile aeriene zboara cu acelasi tip de avioane, oamenii care le conduc si cei care stau alaturi de tine in calatorie, fac diferenta), dar va povestesc zilele viitoare pentru ca …. mai am ceva plaja de facut:)
(in viitoarele povesti va spun lucruri simpatice legate de Penelope Cruz, Take That si alte nume mari…:) )
altfel am fost uimita sa descopar ca British Airways are trei ! curse zilnice de pe Gatwick catre Caraibe si toate sunt full.
***
si da, facem intilnirea cu Leo zilele viitoare ca sa ne mai linistim de frica de avioane… cine vrea sa vina, tre sa lase un coment.