*ale altor postari decat cele ale business-urilor de care ma ocup
Eu nu citesc ce comenteaza lumea in social media, pe orice platforma ar fi postarea, decat atunci cand e vorba de business. Daca e la o postare despre site-urile mele sau daca ma documentez pentru ceva legat de un proiect, citesc ca sa am context…
In rest nu gasesc sensul sa-mi incarc mintea cu ce cred oamenii despre orice.
Stiu ca internetul ne-a dat tuturor iluzia ca putem sa avem pareri despre orice (de la tratamente medicale pana la viitoarea distributie a unui film de la Hollywood) si chiar sa ne certam cu restul lumii pentru parerea noastra unica si de necombatut.
Eu nu gasesc nicio justificare pentru care sa comentez ceva undeva daca nu am o recomandare utila, din categoria “te ajuta sa citesti X lucru pentru o imagine mai ampla”, dar cum nu am timp si petrec f putine minute in social media intr-o zi, fac rareori si asta…
Am o cunostinta care se uita cu deosebita satisfactie la comentariile de pe youtube la emisiunile cu polemici gen Bravo, ai stil. Pierde minute in sir cu aceasta indeletnicire de a se uita la veninul pe care si-l arunca sustinatorii concurentelor.
Nu inteleg care poate sa fie bucuria si de ce mintea ei nu-i spune “hello, nu ai ce sa inveti de aici, e absolut inutil sa-ti consumi timpul asa”
Cum nu inteleg oamenii care comenteaza – uneori chiar pe pagina mea de fb – la stiri despre viitoarea distributie internationala a unui film. De ce simte cineva nevoia sa spuna ca un actor e potrivit sau nu pentru un film (eventual sa se mai si certe cu altcineva), cand el/ea de fapt isi pune opinia pe o pagina din fundul internetului, din Romania pe dreapta, nu e ca si cum producatorii filmului de la Hollywood ar lua in calcul asta…
Nu ii condamn pe cei care comenteaza, e dreptul lor sa faca ce vor cu timpul lor, dar daca oamenii s-ar gandi doua secunde inainte de a posta ceva si ar raspunde la intrebarea “e relevant ce am eu de pus in spatiu public?”, viata lor s-ar elibera putin pentru lucruri mai frumoase.
Cred ca e mai util sa dam share cand descoperim ceva frumos pentru ca si comunitatea noastra sa intalneasca acel lucru. Cum e mai util sa comentam daca avem o incurajare de spus, ceva care sa-i motiveze pe oameni, o apreciere care le-ar face ziua mai frumoasa. (eu, de obicei, dau share in public, iar in mesaj privat trimit complimente si explicatii de ce mi-a placut ceva)
Si inca ceva legat de comentarii.
Adesea, apar pe paginile mele oameni care adreseaza vorbe grele – fie mie, fie altor comentatori. Eu scriu doar despre lucruri culturale (eventual, si despre media).
Prietenii ma intreaba de unde am diplomatie si rabdare sa raspund.
In primul rand nu raspund decat cand e vorba de business. Si nu ma enervez niciodata pentru ca la asemenea comentarii agresive si dubioase imi imaginez ca cel/cea care a scris e un Chihuahua care latra si daca as raspunde ar fi ca si cum – de la cei 1.55 m ai mei – m-as aseza in patru labe si as latra si eu… de ce sa fac asta?
Sa ne folosim timpul frumos; ce citim ne hraneste mintea si dispozitia.
NU spun ca trebuie sa faceti ca mine, am scris asta doar cu speranta ca va veti gandi un pic mai mult la timpul pe care-l acordati comentariilor in social media, ale voastre si ale altora. Viata e mai frumoasa daca stam mai departe de scandaluri si mizerii.
Sunt una dintre cele mai plictisitoare persoane din lume, dupa standardele actuale.
Am realizat inca o data asta, ieri, cand am fost la coafor. Merg la Beauty District, salonul creat de Sorin Stratulat cu Alex Abagiu, de mai bine de 12 ani, la aceeasi simpatica doamna, Andrada, si ieri intr-un context in care vorbeam ceva tehnic si plictisitor pentru orice om care nu are treaba cu media (era despre podcasturi), am realizat amandoua ca in 12 ani nu am barfit pe nimeni niciodata. Nici ea, nici eu.
Si muncim amandoua in domenii in care avem treaba cu multe “celebritati”, iar coaforul e raiul relaxarii si al discutiilor usoare cu nota de barfa.
Sunt una dintre cele mai plictisitoare persoane din lumea standardelor actuale: nu gasesc nicio motivatie sa pun in spatiu public lucruri din viata mea privata daca ele nu au valoare informationala puternica pentru ceilalti (de ce sa le ocup oamenilor timpul inutil?!), nu simt nevoia niciunei validari publice de la necunoscuti si stiu ca “mai multi” nu inseamna “mai bine” neaparat. De obicei, cu cat urmaresc mai multi oameni ceea ce scriu, cu atat apar si mai multi prosti, needucati, oameni care au pareri categorice desi nu i-a intrebat nimeni si care cauta nod in papura pentru ca au avut ei o zi proasta
Cand vreau sa ma odihnesc nu-mi doresc vacante mega luxoase, ci liniste si luxul suprem mi se pare cel in care intr-o zi nu e nevoie sa scot niciun cuvant. E aproape imposibil, dar mi se mai intampla… si-atunci e o mare fericire pentru mine.
Nu gasesc nicio bucurie in calea usoara, daca ea nu are si beneficii pentru cei din jur, dar si pentru mintea mea.
Zilele trecute am pus aici pe blog transcrierile de la doua interviuri pe care le-am facut toamna trecuta, live cu public. Carla’s Dreams si Adi Nartea, ambele din panelul meu de la Webstock 2021, ambele de cate 40 de minute.
Pentru ambele as fi putut cere varianta audio/video sa o postez, dar am preferat sa muncesc putin mai mult, ca sa fie transcrierea integral.
Da, e mai greu de aflat asa informatia pentru ca trebuie citita, nu ascultata. Dar pe termen lung e mai utila: pentru cei care se vor documenta despre cei doi pentru cine stie ce proiect (pentru ca va fi mai bine indexata google), pentru cei care-i plac si vor dezvolta exercitiul cititului pret de o ora.
M-am uitat pe rezultatele de audienta de la aceste postari. Media de citit e de 27 minute… mai avem o speranta.
Astazi de dimineata am pus pe urban.ro site-ul la a carei reconstructie muncesc de 2 ani si jumatate, doua fragmente din cartile unei doamne pe care o iubesc f mult: Joan Didion.
Si, dupa ce le-am publicat, am simtit o placere calda care mi-a invadat tot corpul. Stiam ca vor fi apreciate in comunitatea pe care o crestem acolo (muncesc alaturi de Oana Vasiliu si Eduard Enache), ca exista o sansa mica sa si comande lumea cartile (s-a intamplat, am primit mesaje “am comandat” ) si ca o sa le aducem o mica bucurie unor oameni altfel.
De asta scriu acum aceste randuri.
Daca vi se pare ca sunteti plictisitori pentru ca nu aveti scandaluri cu care sa va laudati in spatiul public, nu pozati in chiloti si nu va inventati vieti in social media pentru like-uri, iar asta va face sa va ganditi uneori ca sunteti exclusi din trend, exclusi dintre “cei alesi si populari”, nu e nicio problema.
E ok sa fiti plictisitori, sa nu confundati “asumarea de a spune ceva” cu impolitetea, sa nu aveti ultimul cuvant mereu si nici dreptate intotdeauna. Cum nu e nimic gresit cand cedati si nu va mai contrati cu cineva intr-o discutie care nu schimba nimic si e doar o furtuna intr-un pahar cu apa.
E ok sa va dati la o parte din fata gregarilor, vulgarilor, cei care se lauda cu vieti fals luxoase, fals destepte.
E ok sa nu fiti machiate si coafate in orice secunda, sa imbracati haine care nu sunt de firma, iar masa sa nu fie cu un plating ca o pictura de Rembrandt. E frumos sa fim cochete si sa creem un mediu frumos intr-o lume agresiv nebuna, dar nu e nicio tragedie daca nu ne conformam la frumusetea celorlalti.
Tot ce conteaza e sa incercam sa fim fiecare un pic mai buni decat am fost ieri (si profesional, si personal) si sa facem ceva frumos si pentru noi si pentru cei din jur. Si, cum zicea Carla’s in interviul de mai sus “sa facem si lucruri de care sa fim mandri peste 5 ani”.
E ok sa fim plictisitori. Nu e nici cea mai mica problema.
P.S. Pentru ca, de dimineata, publicand fragmentele din Joan Didion mi-am dat seama ce privilegiata sunt ca pot face acest lucru fara sa trebuiasca sa cer acordul cuiva (exceptand editura), fara sa raportez rezultate de audienta ca sa justific comercial intentia mea – care nu e deloc comerciala, ci educationala si pentru sufletul fiecarui cititor urban.ro-, am cautat sa vad o parte din rezultatele de audienta din sept 2019 (cand am preluat site-ul) si pana acum de pe urban.ro.
Acestea sunt primele 10 intrari pe site… Deci, e ok sa nu ne intereseze barfa, scandalul si sa cautam frumosul. Mai sunt si altii ca noi. Mai avem o speranta si noi, plictisitorii.
Sunt dintre persoanele care cere recomandari doar de la cei care au super competenta in domeniul in care am nevoie de ceva anume.
Recomandari de carti, de exemplu, primesc doar de la editorii de carte care ma cunosc si stiu ce citesc, uneori si de la scriitori, sau de la prieteni apropiati, dar n-as cere niciodata pe net la liber sa-mi recomande oamenii carti pentru ca mi se pare pierdere de timp.
In general, in Ro se citeste acum ceva ce eu am citit acum 4-5 ani, la lansarea cartilor. Iar cele mai populare carti, alea care-s peltea pentru tot poporul scrise de autori de compuneri libere pe net, nu le voi citi oricum niciodata.
La film e si mai complicat, dar nu mai intru in detalii ca sa nu par si mai aroganta decat sunt. Toate astea sunt pentru ca valorizez foarte mult timpul meu si nu vreau sa-l pierd aiurea pe ceva din care nu invat, care nu-mi ofera o experienta care ma imbogateste cumva.
Dar cu o asemenea parere despre puterea recomandarii in conditiile in care e facuta de cineva cu care am afinitate culturala, va arat un proiect fain al unor prieteni.
Una dintre cele mai mari companii romanesti de IT & digital marketing, specializata in dezvoltarea de soluții si servicii de transformare digitala, Zitec pe numele ei, are o campanie foarte simpatica de recrutare pentru angajatii ei.
Recomanda pe cineva pentru unul dintre job-urile disponibile si, in prima zi de salariu al noului angajat, tu primesti o excursie in Cappadocia pentru doua persoane.
Putin context despre companie: are peste 250 de angajati, lucreaza cu unii dintre cei mai importanti clienti din logistica si distributie, fintech, productie de electronice si semiconductoare, fashion, automotive sau Horeca, din peste 30 de tari.
Au o filosofie si o etica a muncii facute cu performanta si bun simt, cu grija pentru angajati dar si pentru comunitate
Atentie! acesta nu este un articol platit. Se intampla sa-l stiu pe fondatorul companiei, Alexandru Lapusan, de cand era in liceu (am lucrat amandoi la inceputurile lui Radio 21, era genial de atunci) si i-am urmarit activitatea peste ani.
Intre timp ma intimideaza cu business-ul urias pe care l-a construit, alaturi de sotia sa Simona, dar si de cativa colegi si prieteni, si ma bucur foarte tare ca si-a pastrat umanitatea, atentia pentru comunitate si nu e dominat de bani.
Compania lui are toate premiile mari din domeniu (nici nu stiu sa vi le spun pe toate ca nu ma pricep), are certificarile cele mai importante de la Microsoft sau Google si banuiesc ca muncesc in draci pentru ca sa aiba toate astea, dar… si-au facut timp sa initieze si campania de donare de sange la birou #cei1024 prin care au salvat peste 17.000 de vieti.
Desi intr-o alta viata am fost destul de apropiata de lumea matematicii si a informaticii, acum sunt doar un beneficiar al produselor create de oameni cum sunt cei de la Zitec si am pierdut de multa vreme nuantele necesare pentru un asemenea job.
Dar daca aveti copii sau prieteni care stiu programare si se incadreaza la nevoile anuntate mai jos, recomandati-i celor de la Zitec. Stiu sigur ca vor fi intr-un colectiv fain, cu oameni carora le pasa si de munca lor, si de viata lor privata dar si de cea a comunitatii, si vor creste si se vor dezvolta frumos.
Apoi puteti sa va duceti cu cel/cea pe care o recomandati intr-o vacanta in Cappadocia platita de Zitec 🙂
Va mai arat ceva simpatic… birourile lor din Bucuresti (desi banuiesc ca in vreme de pandemie multa munca e remote, de acasa, dar cum arata birourile spune mult despre grija pentru angajati)
Prima parte din seria de toamna a lecturilor – despre tehnici de scris si jurnalism – e aici,
seria de lecturi din prima jumatate a anului trecut e aici.
*
Ceva amuzant din nebunia internetului: m-a certat o doamna ca citesc prea putine carti in limba romana si ale autorilor romani si ar trebui sa promovez carti aparute in Romania ca sa sprjin industria.
Ceea ce se afla aici sunt lecturile mele bazate pe ceea ce ma intereseaza in dezvoltarea mea (nu e nicio intentie de a promova ceva) si practic, pe timpul si nevoile mele de dezvoltare citesc ce imi trebuie mie. Pentru sustinerea industriei de carte din ro exista pe urban.ro in fiecare sambata o rubrica in care publicam fragmente de carte din noile aparitii pentru ca oamenii sa le „testeze” si sa decida ei singuri apoi ceea ce vor sa cumpere.
Altfel, e amuzant si aberant, ca strainii protesteaza pentru alegerile tale care nu sunt cu niciun scop comercial, ci educational, in dreptul propriei persoane.
*
LEE BONHEUR C’EST LES AUTRES – Ines de la Fressange
Una dintre carticelele mele preferate din 2021 e cea scrisa de Ines de la Fressange, o doamna al carei stil minimalist dar super elegant ma fascineaza. (in 2021 pentru ca am calatorit putin, m-am gandit sa simt putin din atmosfera Parisului de care imi e dor si mi-am comandat, de ziua mea, cateva haine de la brandul ei)
Carticica e din mici observatii despre maniere si bun simt in viata noastra agitata. Am citit-o intr-o dupa amiaza cu prajituri alaturi si cu muzica franceza in boxe si a fost ca si cum as fi intrat intr- bula de liniste pentru o ora si putin… e scrisa intr-o franceza usoara, accesibila, altfel n-as fi facut fata 🙂
Iata un fragment, ca sa simtiti putin din energia ei.
Si cateva imagini cu Ines, poate va inspira sa-i cautati hainele, neostentative dar cu un gust rafinat.
VANDERBILT: The Rise and Fall of an American Dynasty, de Anderson Cooper si Katherine Howe este povestea imperiului Vanderbilt de la origini si pana in prezent. Cooper, fiul Gloriei Vanderbilt, a mai scris o carte interviu despre relatia cu mama sa (care e tradusa si la noi), designer si creator de parfumuri care a incetat din viata in 2019. Cooper incearca sa recupereze imaginea intregului clan Vanderbilt, o familie de industriasi care a ajutat imens la dezvoltarea Americii.
Sara Gay Forden, Casa Gucci -O poveste senzationala despre crima, nebunie, stralucire si lacomie.
Sigur ca pentru multa lume filmul House of Gucci a fost punctul de atractie care ar putea fi si un drive pentru vanzarea cartii. Cartea a aparut in strainatate in 2010 si anul acesta, odata cu filmul, a fost tradusa in mai multe tari. Mie mi-a placut mai mult cartea decat filmul pentru ca e mai business orientata, intelegi mult din contextul modei italiene, te plimbi prin Florenta si Milano (mi-am facut o lista cu restaurante pe care sa le vizitez in Florenta). Doamna care a scris-o e fost jurnalist Wall Street Journal pentru sectiunea lifestyle, lux si moda, si ofera foarte multe detalii de context pentru cei aproape 80 de ani pe care-i acopera cu saga familiei Gucci.
E pe urban.ro un fragment din carte, il gasiti aici.
Angela Kelly – The Other Side of the Coin: The Queen, the Dresser and the Wardrobe
Am o serie de lecturi ale cartilor scrise de cei care lucreaza pentru Casele Regale (sau cabinetele presedintilor de stat din toata lumea) pentru ca imi aduc indicii despre protocol si maniere, imi dau accesul la o lume care pune valoare pe traditie si care isi gandeste fiecare pas din prezent cu gandul la viitor si la branding de tara. Cartea aceasta am citit-o/ ascultat-o de fapt, in vremea in care promovam lansarea James Bond No time to die in Ro si, din aproape in aproape, am ajuns la informatia ca autoarea cartii a fost cea care a intermediat si aparitia Reginei Angliei in filmul cu James Bond de la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. Povestea aceea e aici.
Altfel, e foarte spectaculos capitolul in care este explicat cum sunt arhivate hainele pe care le poarta Regina (si care sunt scoase treptat in muzee), dar si cum sunt gandite tinutele in functie de locul unde merge – e important sa fie vazuta oriunde din multime – de aici culorile puternice, dar si sa nu fie vreun conflict de culori in raport cu cultura tarilor oamenilor cu care se intalneste… si multe alte detalii.
A Mad Love – An introduction to Opera de Vivien Schweitzer
E o carte pe care am citit-o ca sa-mi completez notiunile de cultura generala pentru ca am background si context spre deloc in ceea ce priveste Opera si pentru articolele de pe urban.ro, prietenul Cristi Clita, un mare consumator de spectacole de Opera, e consilier de incredere.
Cartea aceasta aparuta in toamna 2021 da context despre evolutia acestui stil muzical, de la inceputuri – 1600- si pana la cele mai recente creatii de gen. Autoarea – Vivien Schweitzer – a facut un playlist pe Spotify pentru fiecare capitol, iar ceea ce citesti poate fi insotit de fragmente din lucrarile despre care se povesteste.
Uite o scurta descriere a cartii facuta chiar de autoare.
Instead of offering a comprehensive survey of operas or complete, detailed synopses, I have aimed to embed the fundamentals of the Western operatic tradition in a narrative context to show how composers have used different techniques and voices to create sung drama.
To understand why it’s a strange directorial choice in the twenty-first century to cast a baritone as Handel’s Giulio Cesare, for example, you need to know about the evolution and categorization of voice types. To appreciate how a director’s staging of Carmen deviates from tradition, it helps to be aware of how the opera has typically been staged.
To comprehend why the pianist and composer Clara Schumann called Wagner’s Tristan and Isolde “disgusting,” and why the opera was so shocking to listeners, you need to explore Wagner’s radical musical ideas. And to see why some detractors claimed that the composer John Adams “humanized” terrorists in his controversial opera The Death of Klinghoffer, it’s useful to examine how he used music to tell this particular story.
All In: a biography – Billy Jean King. / Maestrul Roger Federer
Doamna Billy Jean King e una dintre jucatoarele de tenis cele mai mari din lume cu 39 de titluri de Grand Slam castigate si cu o cariera care a inspirat pe multa lume pentru ca a avut puterea intotdeauna sa spuna lucrurilor pe nume; astazi s-ar spune ca a fost feminista, dar domnia sa a fost inainte de orice o femeie de mare caracter.
Are 78 de ani, Cupa Federatiei ii poarta numele, si cred ca aceasta carte care a aparut in august 2021 e mai mult decat un testament viu.
Pe mine ma motiveaza foarte mult si ma inspira cartile despre biografiile sportivilor; mi se pare foarte puternic cum au invatat sa o ia de la capat dupa o infrangere, cum au invatat sa lupte cu durerea si cum isi urmeaza cu discplina si perseverenta obiectivele. Pe structura asta, se adauga caracterul lor si vezi cum evolueaza fiecare.
In aceeasi directie am citit Maestrul – despre Roger Federer – scrisa de Christopher Clarey care e jurnalist la New York Times si ii face un profil din perspectiva intalnirilor si conversatiilor dintre ei. Si il descoperi pe Federer vazut de dincolo de rezultate.
Domnul Clarey scrie si descrie atat de frumos incat, citind despre un meci anume, mi-am adus aminte brusc, cu imagini, ca l-am vazut pe Federer la Bucuresti la Sala Polivalenta. Uitasem total, a trebuit sa verific daca a fost sau nu in Romania si nu e rodul imaginatiei mele ceea ce mi-am amintit. Da, a fost la Cupa Davis in 2004.
Sergei Polunin – Free. E un fel de biografia balerinului Sergei Polunin, cu imagini superbe din spectacolele sale si o prefata scrisa de Helen Mirren. E mai degraba un coffee table book, rasfat pentru privire si suflet.
Mai am o serie de carti – beletristica – de “povestit” dintre lecturile anului trecut, dar revin cu ele zilele viitoare.
S-a inchis revista UNICA, singura publicatie pentru care m-am intors sa scriu lunar o opinie dupa ce am renuntat in 2011 la a mai conduce TABU. Nu m-am intors atunci, in 2015, pentru revista in sine cat pentru omul care a condus-o, adica Raluca Hagiu, care e o doamna de mare caracter, foarte educata si pe care, pur si simplu, nu am putut sa o refuz. De la sfarsitul anului trecut Raluca nu mai era la UNICA.
Imi pare rau ca se inchid revistele in print una cate una, sunt multe cauze – de la distributia defectuoasa spre inexistenta si la forma cutiilor postale ale romanilor care distrug orice revista pana la marea problema continutul, care e din ce in ce mai low, mai superficial, mai facut cu picioarele si care, in epoca online-nului, nu e gandit “sa stea in picioare” si 10 ani. (Am obiceiul sa citesc lunar cele cateva reviste care mai sunt pe piata si intotdeauna cand e o editie in care sunt doar oameni pe care-i cunosc personal, doar subiecte despre care am scris si noi acum 10-15 ani, imi dau seama inca o data si inca o data cat de grava e problema.
Dar e loc pentru print glossy in Romania, sunt f sigura… si depinde de editorul smart care va gasi calea sa ajunga la public intr-o forma actuala.
Cum spuneam imi pare rau ca s-a inchis UNICA varianta in print si, pentru cei care muncesc acolo in special, republic o opinie pe care am scris-o pentru aceasta revista in 2015 care se numeste “Puterea lui multumesc”, multumindu-le frumos pentru tot ce au facut ele (pentru ca erau doar fete in redactie) in toti anii in care au muncit pentru aceasta publicatie.
(fotografia din cover e din acea perioada Si este facuta de Eduard Enache)
Deși e un cuvânt care aduce liniște și bucurie, ”mulțumesc” e nedreptățit în lupta cu alte cuvinte
Dacă ar fi o persoană, ”multumesc” ar fi fata timidă dintr-un colț de cameră, fata pe care nu o bagă nimeni în seamă la petrecere până când, la concursul de Karaoke, ajunge în centrul atenției pentru că are voce de Adele. Sau ar fi băiatul liniștit pe care nu-l aude mai nimeni vorbind, dar care știe cum să-i încurajeze simplu pe ceilalți când sunt necăji. A fost mereu atent la nevoile lor și stie, din instinct, când trebuie ”sprijiniți”. Dacă ”mulțumesc” ar fi o floare, ar fi tot timpul înflorită și te-ar uimi prin simplitatea frumuseții sale, dacă ar fi un câine, ar fi dintre cei antrenați ca să salveze vieți. Dacă ar avea SUFLET ar fi unul foarte frumos.
Și cu toate astea e unul dintre cuvintele cele mai nedreptățite, unul dintre cuvintele pe care le folosim cel mai puțin.
Tu de câte ori ai spus astăzi ”mulțumesc”? Astăzi, adica fix în ziua în care citești aceste rânduri. De trei, de cinci ori? De mai multe ori?
E foarte posibil să nici nu-ți aduci aminte, cum la fel de posibil e să-ți găsești repede o scuză (te-ai prins, cred, din partea de început că ”mulțumesc” e un cuvânt care e bine să fie folosit des). Probabil că spui că e prea de dimineață, că încă nu ai vorbit cu multă lume, că e week end și, deci, nu ai relaționat decât cu cei ”ai casei”… Sau orice altă scuză ți-ar putea trece prin cap.
Ca să-ți explic de ce e o scuză și nu o explicație reală, am să-ți povestesc ceva din viața mea.
Mulți ani, prea mulți ani, am fost insomniacă. Am avut perioade în care am dormit doar două ore pe noapte, ba chiar zile în care nu am dormit deloc. Când dormi câteva ore pe zi în mod constant organismul nu mai are timp să se regenereze, așa că am început să am probleme de sănătate. Complicate.
Am ajuns la medic, am făcut tratamente care mi-au tratat alte părți ale corpului, nu mintea și, când m-am facut (mai) bine, mi-am pus problema că ar trebui să învăț să-mi protejez creierul și să-l relaxez ca să intre în starea de somn. Așa am ajuns la meditație și la yoga. Însă pentru o minte alertă, obișnuită să facă o mulțime de calcule, meditația nu a părut un drum ușor.
Revelația a venit odată cu o conversație despre complimentele pe care le primim și pe care le facem, versus ușurința cu care spunem lucruri rele, emitem judecăți. “Vorbele bune le primești pe același drum ca și pe cele proaste. Și sunt la fel de greu de primit”, mi-a spus doamna Rodica Mandache pe terasa la Cărturești într-o după amiază de primăvară. M-am gândit în următoarea clipă ce frumos este să spui vorbe frumoase când omul le primește mai ușor: nu e în fața ta. Nu neapărat când e la telefon sau îi scrii un mesaj, ci când nu știe că îi mulțumești. Mi-am imaginat că energia cuvântului își face treaba si m-am gândit că începi să capeți abilități frumoase, dar natural dezinteresate, de a aprecia ceva.
Așa că am început, în fiecare seară, înainte de culcare, să mulțumesc în gând celor cu care mă întâlnesc peste zi: tuturor, fără excepție. Sigur că sunt persoane care, peste zi, m-au scos din minți cu ceva, au făcut ceva care să mă deranjeze profund, dar în secundele în care mă gândesc pentru ce ar trebui să le mulțumesc – care e încercarea pe care am trecut-o, care e lecția pe care am învățat-o – se întâmplă ceva minunat în mintea mea: ritmul interior coboară, intervine o stare care e cât o plimbare printr-un peisaj superb nelocuit de oameni, iar mintea e pregătită de meditație. De liniștea și curățenia interioară.
Fac asta de câțiva ani și am ajuns la performanța de a dormi câte ore îmi propun și. mai ales, de a adormi imediat și a mă trezi fără nicio alarmă la ora la care mi-am propus. Cumva, pe drumul acesta pavat cu mulțumiri, am făcut pace cu mintea mea.
Doar că acum știu că valoarea lui ”mulțumesc” e depreciată. Nu mulțumim pentru ceea ce avem pentru că suntem prea grăbiți să dobândim altele, nu mulțumim pentru ceea ce ne dăruiesc ceilalți pentru ca râvnim la ceva ce nu ne-au dat. Nu ne mulțumim nouă pentru eforturile pe care le facem . Prin urmare suntem mai tot timpul nemulțumiți.
Astăzi știu că nu primim laudele cu relaxare pentru că suntem încrâncenați să obținem alte lucruri, dacă am fi împăcați cu ceea ce avem și ne-am asuma că tot ceea ce am făcut e al nostru, am spune simplu ”mulțumesc” și-am merge mai departe cu inima plină.
Și mai știu că ”mulțumesc” are egală putere și când îl spui în fața persoanei care a făcut ceva frumos, dar și când îl gândești față de cineva care nu e lângă tine. Și că sunt zeci de lucruri pentru care putem să mulțumim în fiecare zi celor din jurul nostru, dar și nouă înșine.
Deci, de câte ori ați spus mulțumesc astăzi?!
Când mi-a povestit despre de ce nu știu oamenii să primească laude (poate pentru că nici nu știu să le facă), doamna Rodica Mandache mi-a mai spus ceva: “Păstrăm și vorbele bune și vorbele rele, acolo, în suflet, într-un sertăraș. Diferența e că la alea bune apelăm câteodată să ne vindece.”
Acum cateva saptamani am comentat pe facebook la o postare despre istoria croissant -ului ca, daca e sa incalc regula fara gluten (care nu e bun pt corpul meu), am sa o fac doar cu un produs in aluat proaspat, nu congelat. Facut ca in Franta.
Si a doua zi mi-au sunat la usa doi curieri de la Freshful care mi-au adus croissante facute in acea dimineata. Apoi am descoperit ca am prieteni care lucreaza la Freshful si, mai incolo, am aflat ca au brutarie pe bune si specialist francez in brutarie patiserie.
Si cum sunt curioasa de felul meu, plus ca exploatez meseria pe care o am si faptul ca daca zambesc, nu ma refuza lumea la interviu (multumesc, multumesc), am cerut sa vorbesc cu domnul chef de la Freshful. Pe principiul, daca nu vad nu cred. 🙂
Se numeste William Formosa este Bakery Chef Freshful si nu era chiar cel mai dornic de a vorbi cu jurnalistii pentru ca domnia sa e obisnuit sa stea la cuptoare, la framantat aluat-uri, dar ii multumesc ca si-a facut timp pentru mine. (si nu, acest articol nu este publicitate. E doar rezultatul curiozitatii mele reale pentru ca nu stiam ca au brutarie la Freshful unde prepara zilnic paine, croissante si cred ca ar putea fi utila si pentru altii aceasta informatie ..)
De ce ati ales sa lucrati cu Freshful?
Am facut aceasta alegere pentru ca Freshful este un produs inovator pe piata din România: un hipermarket online cu depozit propriu in care, unde pui, ca au creat si o brutarie de unde produsele ajung tres fresh la consumator. Nu exista alt model similar in România.
Apoi, misiunea lor de a avea un rol activ in cultivarea unui stil de alimentatie echilibrat a adaugat la decizie. Admir in fiecare zi portofoliul lor cu sute de produse bio si proaspete care creste constant pentru ca atrag din ce in ce mai multi fermieri si producatori locali.
Sunt rare serviciile de delivery alimente care au propria brutarie… cati oameni aveti in subordine? Cam ce productie faceti – croissants, paine, paine cu maia…
Azi, echipa este formata din 4 persoane iar asta este suficient pentru inceput. Ne-am impartit 2 la brutarie si 2 la patiserie, iar in 2022, pe masura ce activitatea va creste, vom adauga câte un om nou cam in fiecare trimestru.
Impreuna producem bunatati de brutarie dar si de patiserie. In brutarie facem pâine alba cu maia Pave, pâine neagra, chifle, bagheta rustica alba, bagheta alba cu seminte, iar in ce priveste gama de patisserie facem pentru moment croissante si pain aux chocolat. Apoi, gama devine din ce in ce mai bogata pe masura ce studiezi meniul cu produsele de la parteneri, un menu care raspunde preferintelor foarte variate: lipie, pâine dietetica, pâine integrala, pâine cu cartofi, pâine crocanta, gustari si dulciuri de tot felul, cum ar fi saratele, briose, fursecuri, chec, saleuri sau biscuiti.
Iar sarbatorile de iarna vor imbogati oferta de produse delicioase care vor iesi din cuptoarele Freshful.
Ne puteti spune putin din rutina de lucru zilnica? La ce ora incepe framantatul ca sa aveti dimineata totul gata?
Brutaria Freshful se deschide zilnic la ora 04:00, deoarece incepem sa livram primele comenzi de la ora 8:00. Asta inseamna ca incepem framântatul pentru ziua urmatoare si incepem sa coacem pâinea si patiseria care a dospit o zi cel mai putin. Când totul e gata, produsele proaspat coapte sunt ambalate si livrate imediat ce comenzile sunt primite in aplicatie sau pe Freshful.ro. Iar pentru comenzile programate, pregatirea pâinii se face calculat astfel incât bunatatile sa ramâna prospete cand ajung la client.
Painea noastra e foarte diferita de bagheta franceza, e un fel de paine romaneasca care va place mai mult?
Adevarat, bagheta nu e asemenea pâinii românesti. Ele difera ca istorie, aluat, forma, gust. Insa daca ar fi sa numesc o pâine creata local care imi place, sigur pâinea de la MamaPan ar fi aceea. Asta pentru ca e sanatoasa, hranitoare si gustoasa, crescuta cu maia, fara drojdie comerciala. Fara nici un fel de adaosuri chimice, ci doar apa, sare, seminte si faina neaditivata si fara amelioratori. Dar gustul bun vine si din generozitatea care sta in spatele numelui MamaPan. El este un proiect de economie sociala coordonat de Fundatia Centrul Parteneriat pentru Egalitate. E o afacere care nu se ghideaza dupa legea profitului, ci au ca scop crearea de locuri de munca pentru persoane vulnerabile – in cazul brutariei MamaPan este vorba de mame singure sau mame cu mai mult de doi copii in intretinere si care se afla in situatii dificile de viata. Imi place sa zic ca e o afacere cu bunatati de bine.
Mai mult, si noi angajam tineri care provin din sistemului de asistenta si protectie sociala.
Am sa trec la cateva intrebari personale, daca sunteti ok, ca sa va cunoastem. Cand si de ce ati decis sa va faceti chef? Ce pregatire / scoala in domeniu aveti?
Unul dintre unchii mei imi povestea des despre meseria lui de brutar, când eram copil. Inspirat de el, m-am decis sa-mi incep studiile in brutarie si patiserie când avem 16 ani. Imediat am fost atras de aceasta activitate care a si devenit apoi profesia mea.
Dupa o formare initiala de 4 ani, am lucrat pentru mai multe restaurante si brutarii recunoscute si am urmat cursuri de specialitate care mi-au permis sa devin sef brutar-patiser.
Cum ati ales sa lucrati in Romania?
Am lucrat in diferite regiuni in Franta : Bretagne, Pays de la Loire, Lyon, Alpes, Paris. Am mers frecvent in strainatate in Maroc, Elvetia, Dubai, Belgia, Spania, Germania, Egipt. Apoi, intr-o zi mi s-a propus o misiune in România. A fost o noua provocare care m-a sedus si, foarte repede, am ajuns sa apreciez cultura voastra, oamenii calzi si francofoni.
De cata vreme sunteti in Romania?
Dupa prima misiune, acum 7 ani, am revenit pentru alte noi misiuni in România si, curând am ajuns sa decid sa-mi impart timpul profesional intre Franta si România.
Bonus: aveti o mancare romaneasca care va place in mod deosebit?
Apreciez mâncarea româneasca, imi plac mult ciorbele pe care le manânc cu o pâine buna, iar felurile mele preferate sunt: Tochitura cu mamaliga, Ciolan afumat cu fasole si faimosii Mititei. 🙂
Va e dor de o mancare anume din Franta?
Imi este dor de brânzeturile frantuzesti pe care sa le degust cu o pâine cu maia si un pahar de vin rosu (frantuzesc sau românesc 😉)
Am o amintire de cand eram foarte mica pe la 4 ani cand stateam sub o masa in camera principala de la bunici si ma jucam in timp ce pe strada erau multi copii. M-au trimis bunicii sa ma joc cu copiii si am spus “nu ma duc ca sunt prosti”.
Nu stiu ce ma deranjase la ei, nu-mi mai aduc aminte nimic mai mult decat delimitarea aceasta ca nu voiam sa ma insotesc cu copiii respectivi pentru ca nu mi se pareau potriviti pentru mine.
Am pastrat asta in viata mea cu avantaje si dezavantaje.
Nu m-am insotit niciodata in viata cu cineva care m-a pacalit, m-a tratat necorespunzator – abuziv sau dominator jignitor, sau nu am avut ce sa invat de la el/ea. Suna urat si categoric, stiu, dar e ceva care s-a dezvoltat organic si cei din apropierea mea stiu ca plec intr-o relatie personala sau profesionala cu incredere si participare 100%, dar cand caracterul omului respectiv se dovedeste nepotrivit pentru ceea ce inseamna etica in viata mea, ma indepartez fara prea multe explicatii.
Cred ca oamenii nu isi schimba caracterul, ci doar nevoile si devin mai simpatici sau mai buni cu cineva cu care s-au purtat urat inainte, atunci cand au nevoie de acea persoana.
De cativa ani buni am grija mult si de mintea si gandurile mele: de la curatenia saptamanala cu meditatie si exercitii care sa-mi coboare ritmul interior pana la a scrie intr-un jurnal cu maxim sinceritate lucrurile pe care cred ca le-am facut gresit. Am grija si sa pun in mintea mea/ sa incarc bateriile cu lucruri frumoase si inspirationale, cu povesti din carti si audiobook-uri care sa completeze educatia mea. In fiecare week end o carte. Incerc a ma tin, cu disciplina, de asta.
Cand pregateam interviul de la webstock cu Carla’s Dream, am vorbit multe ore cu el la telefon ca sa am mai mult background despre principiile lui de viata. In acea conversatie a spus despre teoria pe care am dezbatut-o si in conferinta: trebuie sa invatam – pe orizontal – cat mai multe notiuni ca sa avem capacitatea de a face conexiuni, si sa slefuim – pe vertical – in profunzime, in discutii cu prietenii pentru a intelege concepte si a da profunzime gandurilor noastre.
Si mi-am adus minte de o vorba “suntem – ca gandire si caracter – media aritmetica a celor mai apropiati 5 prieteni ai nostri”. Din perspectiva asta, vorbele spuse la 4 ani par mai linistite.
Am scris aceste randuri pentru ca ieri am intalnit oameni care se uitau si comentau cu mult patos emisiunea Bravo, ai stil. Povesteau despre greselile de gramatica, despre neintelegerea unor concepte intre sinceritate si politete, despre cat de agresive in limbaj sunt fetele concurente.
Nu inteleg de ce te-ai uita la o emisiune din care nu ai nimic de invatat. Spaima mea cea mai mare e ca daca ma obisnuiesc, prin intalniri repetate cu mediocritatea si prostia, cu banalul… nu o sa mi se mai para nimic straniu sa stau printre prosti. Si mi-as irosi mult timp dintr-o viata scurta.
Am fost vineri la Les Films de Cannes a Bucarest, festivalul care face mult bine oamenilor de cinema din Romania, dar si tinerilor care iubesc filmul si, poate, unii dintre ei vor fi regizorii, directorii de imagine de maine.
Am fost invitata speciala – nu m-am apucat sa fac filme, nu sunt atat de talentata, desi, ca sa radeti putin, in doua filme am fost lebada in décor prin distributie la figurantie indepartata, adica sa se faca multimea necesara povestii. Dar va povestesc alta data.
Am fost invitata speciala Renault, partenerul de mobilitate al Festivalului, care mi-a trimis acasa superbitatea de Renault Arkana, masina care i-a insotit pe toti invitatii din festival, oferindu-le confort si cate un mic rasfat pe parcursul drumului.
Vreau sa punctez cateva lucruri despre Les Films de Cannes a Bucharest desfasurat in conditii dificile de pandemie, cu restrictii la numarul de spectatori.
Anul acesta a fost un rasfat de filme – de la Titane (castigatorul premiului suprem la Cannes anul acesta) pana la A hero, o bijuterie exceptionala a lui Asghar Farhadi care a fost inscrisa de Iran pe lista pentru Oscarul anului viitor si o sa-i bata lejer pe toti. (Filmul A Hero vine anul viitor, in ianuarie, in cinematografele de la noi si va rog foarte foarte mult sa mergeti sa-l vedeti.) Pe langa filmele straine, am avut un buchet frumos de filme romanesti in avanpremiera de la “La Civil” al Teodorei Mihai cu care s–a deschis Festivalul, trecand prin Miracol – cel de-al doilea film din trilogia despre politisti a lui Bogdan George Apetri si pana la Imaculat in regia Monica Stan si George Chiper (care a si castigat premiul de popularitate dat de public)
Va rog sa cautati aceste filme, sunt foarte diferite de ceea ce stiti despre cinematografia romaneasca.
In aceste vremuri aspre pentru tot ce inseamna arta, sa faci un festival de film care aduce multe productii internationale (pentru care platesti drepturi de autor, pentru ca nu le poti prezenta altfel in cinematografe), mi se pare o dovada de curaj foarte mare dar si respectarea unei promisiuni fata de publicul specializat si educat din Romania, o sansa pe care o dai – chiar si cand e greu peste tot – la educatie specializata.
Sigur ca nu s-ar fi putut face festivalul fara participarea sponsorilor si ii salut din toata inima pe cei de la Renault care e pentru al patrulea an partener de mobilitate al festivalului.
M-am plimbat vineri cu Renault Arkana si, desi nu sunt o specialista in masini, am cateva remarci despre confortul si eleganta acestei masini: are o forma sportiva ( desi nu e un model sportiv), e hibrid, are un design foarte luxos si pe interior si, evident, e super incarcata de tehnologie.
Eu am fost foarte rasfatata pe drumul de acasa la cinematograf, aveam inclusiv macarons in masina :), dar ce mi-a placut mie foarte mult sunt detaliile pentru siguranta pasagerului – de exemplu, si la scaunele din spate este senzor pentru centura de siguranta: nu pui centura, incepe sa cante masina. De obicei am vazut asta la scaunele din fata si faptul ca acum exista acest senzor si pentru cele din spate, mi se pare un pas important pentru siguranta pasagerilor.
Bine, domnul sofer care m-a condus mi-a spus ca are 14 sisteme easy drive de asistenta pentru sofer (asistenta pentru blocaje in trafic si pe autostrada, easy park assist si multe altele afisate pe un ecran mare pe bord) ceea ce ma face sa cred ca e o masina foarte buna pentru intreaga familie.
Ii salut si le multumesc pentru grija pe care au avut-o fata de mine, dar si pentru suportul pe care-l acorda in mod constant pentru evenimentele culturale din Romania.
Daca vreti sa cititi mai multe despre Renault Arkana gasiti informatii aici.
Fotografia e facuta langa MTR, seara inainte de proiectie. Ma stiti cum sunt, no fake filters, no special outfits… viata mea asa cum sunt e ok sa fie pusa in fotografii fara aranjamente speciale pentru ca e la fel a ca multora dintre voi:) Singur, eu am mici avantaje ca acesta de a fi invitat special la un festival de film, dar sunt recunoscatoare pentru asta si le multumesc mult tuturor
Saptamana trecuta am participat online la o conferinta pe teme medicale tinuta de doctori mari implicati tratarea cancerului (o boala foarte aproape de noi toti, 1 din 4 oameni de pe planeta are pe cineva care a fost in contact direct cu aceasta boala)
Unul dintre marile avantaje ale acestor vremuri este ca marile conferinte sunt acum si online si poti sa le urmaresti daca esti interesat de subiect.
Pe mine ma intereseaza foarte mult medicina integrativa – care inseamna o colaborare intre medici din mai multe domenii (medicina pluridisciplinara), plus nutritiv, sport, homeopatie, mind & spirit therapy, herbal medicine.
Cred ca trupul nostru e ca o masina si, ca sa anticipam, prevenim deteriorarea lui, trebuie sa lucram pe mai multe laturi; la fel cand ne imbolnavim -> tratamentul trebuie sa fie in mai multe directii.
Mai cred ca e important ce punem ca alimentatie in corpul nostru ca sa-i dam energia de care are nevoie, precum e important si cum lucram cu mintea noastra ca sa avem o viata sanatoasa si echilibrata.
Daca scriu astazi aceste randuri este pentru ca atunci cand va loviti de o boala (desigur, va doresc sa nu vi se intample asa ceva dar e inevitabil de-a lungul vietii) sa luati in calcul sa aveti un tratament integrat.
Medici multidisciplinari, nutrite, sport, psiholog, homeopatie, terapii alternative -> toate impreuna pot sa va aduca un plus pe drumul vindecarii. Sigur ca e vorba de un echilibru si ca la baza trebuie sa fie medicina traditionala, dar dati-va spatiu si pentru celelalte terapii.
Nu e vorba de “vraci” si descantece, sunt sigura ca ati inteles foarte bine.
Oamenii de la conferinta aceasta povesteau despre demnitatea pacientului aflat intr-o faza terminala si despre necesitatea de a avea un psiholog, dar si terapii homeopate care sa-i imbunatateasca nivelul de trai – asa cum este el, la momentul unei boli in stadiu terminal.
In America sunt decontate de stat si medicamentele de suport, tratamentele alternative homeopate, pe langa cele medicale in cazul bolnavilor de cancer.
*
Viata m-a pus in situatia de a avea in apropiere oameni bolnavi de cancer si, pentru ca au avut contextul si banii, s-au tratat la cele mai importante clinici din Europa. Acum ceva vreme pentru o prietena ne straduiam sa aducem Paris-Viena un medicament homeopat pe care medicii il recomandasera ca tratament de suport in timpul chimioterapiei. Pacienta in cauza e acum bine, dar eforturile ei si ale echipei de medici care au tratat-o au fost in multe directii – cum spuneam de la medicina traditionala, pana la helbal medicine, homeopatie, sport, wellness (cu masaje si terapii de relaxare) si psiholog.
Stiu ca spitalele noastre nu sunt cele mai prietenoase, dar am inceput sa avem clinici private performante. Si pacientii pot face, prin atitudinea lor, presiuni pentru ca sa trecem si noi, macar in spatiul privat, la medicina integrativa.
Scriu asta pentru ca simt ca e nevoie sa fie in spatiu public asemenea informatii, pentru ca oamenii fara o cultura reala in domeniu rezuma medicina alternativa la ce vorbesc online cativa oameni cu notorietate, dar nu e vorba despre asta a nu te duce la medic cand esti bolnav.
Si daca va imbolnaviti, ar trebui sa fiti pregatiti mental sa abordati situatia pe mai multe directii. Iar pregatirea aceea mentala e face pe “curat” cand nu esti bolnav, cand nu esti inca panicat de ceea ce urmeaza sa ti se intample. Ca sa poti sa iei decizii bune, trebuei sa ai un background bun despre cum e abordat tratamentul medical in lume in acest moment
Va doresc sanatate.
P.S. Nu nu sunt bolnava 🙂 sunt intr-una dintre cele mai bune perioade din viata mea din punctul de vedere al sanatatii. Dar sunt preocupata de domeniu ca un cetatean obisnuit, caruia ii place sa citeasca publicatii stiintifice si sa inteleaga directia in care merge lumea
Pentru multi oameni, in acest moment sunt la un capat de lume, la Sfantu Gheorghe, un satuc mic intrat in atentia publica pentru ca Dunarea se varsa in mare aici si pentru ca, de 18 ani, se organizeaza Festivalul international de film independent Anonimul.
Ca sa ajungi aici, de la Tulcea mergi cu vaporasul doua ore printre canale. O margine de tara, un no man’s land. Si cu toate astea aici, la margine a Romaniei am internet perfect.
Stiti ca sunt de peste 20 de ani abonata Vodafone, companie care a fost candva partener al festivalului si a instalat si pentru oamenii de aici o celula de retea puternica pentru ca si ei sa fie conectati cu lumea chiar si cand e iarna si se circula foarte greu.
Cu aceasta experienta fata in fata live, am vazut astazi o stire care spune ca in perioada martie 2020 – iunie 2021, Vodafone Romania a extins acoperirea retelei mobile cu un numar de peste 700 de statii 4G, asigurand conectarea la servicii de voce si date mobile pentru aproximativ 150.000 de locuitori din 158 de localitati din mediul rural. In prezent, Vodafone asigura o acoperire cu servicii de comunicatii pentru 96% din populatia din mediul rural, oferind acces la servicii de voce si internet fixe si mobile pentru unele dintre cele mai izolate comunitati din Romania. In aceeasi perioada de timp, Vodafone si-a extins reteaua fixa de inalta calitate ca urmare a dezvoltarii si extinderii pentru 21.000 de gospodarii din mediul rural.
Stiti cat de mult inseamna internet in zonele cele mai indepartate ale tarii: de la Telemedicina pana la educatie la distanta, o sansa pentru cativa copii care nu se vor pierde in atractia divertismentului pe internet.
Recent Vodafone a fost recunoscuta drept cea mai fiabila retea 5G din Romania de catre auditorul independent umlaut, obtinand totodata cel mai mare punctaj pentru performanta serviciilor de date mobile
La trei ani de la lansarea primei retele 5G din Romania, Vodafone a fost confirmata drept cea mai fiabila retea 5G din Romania, obtinand totodata cel mai mare punctaj in ceea ce priveste performanta serviciilor de date mobile. Aceasta este cea de-a saptea recunoastere pentru reteaua mobila a Vodafone Romania in urma campaniilor de masurare realizate de umlaut.
Daca vreti sa vedeti ceva emotionant, luati-va cateva minute pentru a vedea documentarul „Visuri implinite acasa” care este disponibil pe YouTube si prezinta povestea reala a locuitorilor din localitatile Draghesti, Busesti si Cerna-Varf din judetul Mehedinti.
In plina pandemie, la inceputul anului 2021, situatia era din ce in ce mai delicata pentru acestia: cursurile scolare cu prezenta fizica erau anulate, iar legatura cu rudele sau serviciile medicale era aproape imposibil de realizat. Echipele de ingineri ale Vodafone Romania au dezvoltat si implementat in timp record o retea fixa si una mobila pentru a oferi acestor localitati servicii de comunicatii electronice la standarde similare mediului urban. Zeci de kilometri de cabluri de fibra optica, echipamente de comunicatii electronice, turn dedicat pentru servicii mobile 4G au fost instalate in zone foarte greu accesibile. Astfel, locuitorii acestor localitati au putut sa beneficieze din luna martie a acestui an de servicii fixe si mobile la standarde similare mediului urban pentru a urma cursurile scolii online, dar si pentru a putea tine legatura cu cei dragi aflati la sute de kilometri distanta.
In primele luni de pandemie am facut parte din campania in care Vodafone a strans bani si de la abonati si de la angajati si a donat si o suma generoasa pentru a cumpara tablete pentru copiii care nu puteau face scoala online.
S-au daruit cateva sute de tablete, impreuna cu abonament la internet si multi copii au putut merge inainte cu scoala.
Pe mine ma emotioneaza foarte mult companiile care ajuta comunitatea si stiu ca in anii acestia am mers mai bine ca societate de multe ori cu participarea exceptionala a acestor companii. Cei de la Vodafone stiu ca sunt client cu mandrie, din inima, pentru ca stiu cat bine au facut prin Fundatia Vodafone, stiu faptele lor prin care sprijina direct societatea. Si ma bucur sa va semnalez si acum aceste noi initiative care duc reteaua de net si telefonie acolo unde nimeni nu a ajuns pana acum.
Sigur stiti spotul emotionant de la Vodafone cu doamna care isi continua studiile cand fiica dansei e mare si o ajuta cu conectarea la tehnologia de ultima ora ca sa-si dea examenele chiar si cand a cazut lumina.
Pe mine m-a emotionat foarte mult pentru ca am acest interes – care nu e doar declamativ – de a invata continuu.
Stiu oameni care n-au avut sansa mea sa urmeze o facultate imediat dupa ce au terminat liceul – nu era contextul politic potrivit, nu aveau optiuni multe sau, pur si simplu, nu aveau conditiile necesare, ar fi fost un efort foarte mare financiar pe care nu l-au putut sustine.
E o realitate a zilelor noastre, dar si un semn de mai bine, faptul ca oameni care nu mai au varsta adolescentei vor sa faca o facultate ca sa-si urmeze visele. Sigur ca e mai greu sa inveti cand esti adult, sigur ca ai mai multe emotii si esti speriat de gandul ca nu vei face fata, dar marele avantaj e tehnologia acum.
Spotul de la Vodafone e si despre pachetele exceptionale de conectitate TV plus internet 500 pentru care platesti 4, 40 euro /luna pentru primele 6 luni. E despre tehnologia care iti face accesibila invatarea de la distanta si urmarirea unor visuri care candva au fost imposibile.
Mie imi plac foarte mult oamenii care au curajul sa mearga pe drumul lor, sa-si urmeze visurile indiferent de prejudecatile oamenilor si sa se tina de dorintele si aspiratiile lor la orice varsta.
Stiu ca gasim mereu in articole motivationale ca “avem o singura viata sa ne- traim asa cum vrem”, dar in realitate sunt foarte putini oameni care au acest curaj, care rezista sa nu se duca cu valul conformismului si merg pe drumul lor la orice varsta.
Zilele acestea este o oferta speciala la Vodafone (mai sunt doua zile de campanie, o gasiti aici): pachet de Televiziune cu Net 1000 sau Net 500 cu 70% reducere si te bucuri de internet, oriunde si oricand, cu Super Wi-Fi DUO.
Internet in toata casa cu Super Wi-Fi Box
Internet rapid, oriunde mergi, cu Mini Router Wi-Fi mobil CADOU
Stiti ca sunt client Vodafone de la inceputurile companiei, de asta scriu cu drag de fiecare data despre actiunile lor care sprijina comunitatea, ajuta la schimbarea mentalitatilor si fac indirect educatie
De data aceasta vorbim despre acea tehnologie pe care te poti baza oricand pentru ca nu te lasa la greu. Acest lucru este sustinut prin produsele Vodafone de internet fix si televiziune care completeaza oferta de servicii mobile. Super WiFi Duo asigura conectivitate neintrerupta, aducand impreuna Super WiFi-ul si router-ul 4G backup pe care clientii il primesc cadou.
Fie ca este pentru a-i ajuta sa ramana conectati cu cei dragi sau la pasiunile si interesele utilizatorilor, Vodafone isi doreste sa fie acel partener de incredere gata oricand sa-ti intinda o mana de ajutor. Si cel mai bine ne iese cu ajutorul tehnologiei.
De asemenea, stiti ca imi place sa dam exemple pozitive si sa motivam lumea sa-si urmeze visurile, sa nu le pese de prejudecati si sa faca ceea ce-i bucura in viata.
Asa ca daca stiti povesti ale prietenilor, rudelor care au ales sa-si termine studiile mai tarziu, mi-ar placea sa le scrieti in comentarii. Daca dam curaj unei ssingure persoane sa-si umeze visul, ne-am facut cu totii datoria dde a schimba cu un pic lumea in mai bine.
Felul in care interpretam disputele festive si modul in care jurnalistii pun titluri (uneori mi-as dori sa am un buton care sa le dea interdictie la scris pentru cateva saptamani) arata mult despre cum am fost crescuti.
Ana Maria Popescu Branza a castigat medalia de argint, astazi, la Olimpiada intr-o finala in care chiar daca nu ne pricepeam o iota ne-am uitat cu gura cascata. Titlurile sunt “infrangere dramatica”.
Cuvantul asta “in-frangere” pare ca e un fel de “te-a rupt in doua”.
Dar de fapt, femeia aceasta s-a pus – prin multa munca, prin sacrificii si dureri pentru care noi nu avem masura evaluarii pentru ca n-am trait asa ceva – s-a pus in situatia de a juca o finala Olimpica.
De a fi intre primii doi in meseria ei in cea mai inalta competitie din lume. A ajuns acolo, in primii doi.
Si ea si colega erau la fel de bune, probabil ca au muncit la fel de mult; poate ca nu au avut acelasi istoric la accidentari, dar cu siguranta au invins multe dureri pe drum.
Ana Maria Popescu Branza A CASTIGAT medalia de argint la Tokyo prin munca ei. A CASTIGAT-O.
*
Scoala romaneaca ne spune ca daca nu avem 10 sau premiu cu coronita suntem prosti, daca nu suntem olimpici cu medalii – nu doar la sport, ci si la matematci sau chimie – nu suntem buni.
A trebui sa invatam cumva inca de la primii pasi ca nu iesi infrant daca esti pe locul 2. Ca evaluarea se face in raport cu propria persoana, fata de cum erai ieri, acum un an, acum 5 ani… si progresul adevarat e despre drumul tau cu tine.
Cand esti pe locul doi intr-o competitie mondiala nu e despre nicio infrangere. E despre a celebra ca ai ajuns intre cei mai buni. Si daca ai stiut sa faci drumul pana acolo, vei sti sa-l faci si pe cel catre numarul 1, dar nu e obligatoriu; esti prntre cei mai buni; e doar decizia ta – si nu e treaba nimanui- cat investesti ca sa mergi mai departe.
Ar trebui sa se faca un cod de exprimari pentru jurnalisti. Apoi ar trebui introduse in programa scolara lectii de educatie civica despre cum progresul e cu tine, nu e despre nota 10. E despre a fi mai bun azi decat ieri.
*
Vazand titlurile de azi din presa mi-am adus aminte de Rio si finala baietilor de la tennis dublu – Tecau si Mergea au luat atunci argintul olimpic. Cu Nadal si Lopez in finala. Si au fost egalii lor.
La fel Simona Halep in finalele de grand slem cand n-a plecat cu trofeul. Munca a facut-o ea ca sa se puna in situatia de a juca intre cei mai buni 2 din competitie.
NU va cresteti copiii cu obsesia lui 10, pentru ca vor fi fricosi, anxiosi, nu vor gasi bucurie in pasii mici din viata. Invatati-i sa se bucure de fiecare meci ca sa aiba bucuria de a juca Finale.
Pandemia ne-a făcut să conștientizăm cât de important e să locuim intr-un oraș sustenabil, preocupat de ceea se numește Regenerate Urbană.
Regenerarea urbană e una dintre soluțiile principale împotriva declinului orașelor, îmbunătățind nu doar infrastructura fizică, ci și aspectele economice, sociale și comunitare ale vieții urbane. Dezvoltarea orașelor de mâine trebuie să se facă prin construcția spațiilor incluzive, de care să beneficieze atât comunitățile de locuitori, dar și sectoarele administrative și private. Regenerarea urbană e deja o normă în marile capitale din lume, unde locuitorii se pot bucura de beneficiile directe – un aer mai curat, mobilitate și acces facil la activitățile culturale, sportive sau de timp liber.
Pentru a porni discuțiile despre regenerarea urbană în România și pentru a aduce subiectul în atenția publicului, grupul Iulius a lansat proiectul #OraseRenascute. Obiectivul acestui proiect este informarea publicului larg despre modul în care orașele își pot revendica viitorul cu ajutorul proiectelor de regenerare urbană.
La începutul anului am vorbit cu unul dintre cei mai importanți și vizionari oameni care anticipeaza trenduri, Marian Salzman (aici interviul) și de atunci mă tot gândesc cum o să ne adaptam noi la ceea ce anunța Marian. Așa că am făcut un interviu cu Grațian Mihăilescu (fondatorul UrbanizeHub) despre Regenerarea Urbana.
Grațian are o experiență națională şi internațională de peste 10 ani în domeniul dezvoltării, comunicării, politicilor publice şi inovării. A studiat şi lucrat în Germania, Belgia, Italia, Ungaria, Serbia şi SUA, fiind bursier al Comisiei Europene, colaborând cu organizații ca Bancă Mondială, Guvernul României sau Adunarea Regiunilor Europene. Este fondatorul UrbanizeHub, o comunitate de oameni pasionați şi implicați, cu expertiză variată, oameni care vor să schimbe faţa oraşelor într-un mod SMART și sustenabil.
Luați-vă puțin timp să citiți: vrem să trăim în orașe care integrează corect mari companii, spații de recreere, spații verzi și o comunitate care traiește sustenabil. Viitorul vine peste noi mai repede decât ne gândim.
Cum ai defini regenerarea urbană?
Îmi place să spun că regenerarea urbană este o punte dinspre trecut spre viitor. Iar această punte trebuie făcută printr-un parteneriat public – privat – comunitar. Comunitatea este extrem de importantă în acest proces. De aceea ea trebuie nu doar consultată, ci și implicată în proces. Pentru că în fond și la urma urmei, este vorba despre investiții de stat sau private care modelează orașele, iar utilizatorul final al acestor investiții este cetățeanul.
Ce ar trebui să facă administratorii unui oraș pentru a intra într-un proces de regenerare urbană? Cum atinge business-ul/ companiile, dar cum atinge și oamenii un asemenea proces?
Administrația are un rol important aici. Ei trebuie să fie proactivi și să atragă fonduri: de stat, din fonduri europene sau de la companiile private. Există multe spații într-un oraș care au nevoie de investiții și de o abordare modernă, cu focus pe comunitate. Cu cât o administrație este mai proactivă, conturează mai multe proiecte, își cunosc nevoile și atrag oportunități pentru aceste nevoi, și sunt mai prezenți în spațiul public (evenimente, conferințe, târguri de investiții), cu atât orașul pe care îl reprezintă se va transforma.
Procesele de regenerare urbană pot fi realizate de dezvoltatori, cum e cazul grupului IULIUS care a modelat orașe prin proiectele construite la Iași, Timișoara și Cluj. Vedem, de altfel, cum comunitatea folosește spațiile dezvoltate în aceste orașe atât pentru a socializa, cât și pentru agrement. Cu cât un oraș e mai vibrant și mai atractiv din punct de vedere privat, cu atât acesta se va transforma și va atrage resurse umane și financiare complexe care vor contribui la dezvoltare. Orașele din România sunt într-o competiție în ceea ce privește resursele umane și financiare. Orașele care vor reuși să atragă cât mai multe resurse în următorii 10 ani se vor distinge față de celelate și vor crea procese multiple de regenerare urbană. Așa cum spuneam mai sus, aceste procese trebuie să fie realizate împreună și alături de comunitate.
În ce oraș din România ți-ar plăcea să locuiești și de ce?
Acum trăiesc în București pentru că la acest moment al vieții, București îmi oferă ce am nevoie: oameni smart, resurse financiare, potențial de creștere, multe evenimente. Ce nu îmi oferă Bucureștiul este calitatea vieții, iar orașele care s-au remarcat în ultimii ani la acest capitol sunt orașele secundare unde administrația a fost pro-activă – ca Oradea, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu sau Brașov. Calitatea vieții este dependentă de infrastructura de transport, educație, mediu și de viața socială. București rămâne, însă, o metropolă care atrage foarte multe resurse umane și investiții. Problema e ca administrația nu a ținut pasul cu aceste transformări venite din mediul privat.
Nu am un oraș preferat, însă imi place câte ceva din toate orașele menționate anterior.
Cum crezi că vor arăta orașele din România în 100 de ani? Vorbim de cele care vor fi preocupate de conceptul de regenerare urbana și îl vor implementa.
Nu merg așa departe 🙂 Dar sunt sigur că în următorii 10 ani, după investițiile ce vor veni, o parte din orașele din România vor deveni foarte atrăgătoare la nivel european și vor oferi calitatea vieții așa cum ne-o dorim cu toții. Sunt sigur că peste 10 ani vom avea orașe verzi, sustenabile, cu spații publice de calitate și infrastructură de transport modernă, cu mai puține mașini și poluare redusă, orașe mai smart și mai digitalizate, în care cetățenii se simt mai bine. Sunt 100% convins că multe orașe din România vor deveni poli de atracție pentru străini, care își vor dori nu doar să le viziteze, ci să devină și locuitori. De aceea e important cum construim în anii următori, pentru că avem șansa să participăm cu toții la această construcție.
Ca majoritatea orașelor din Europa, marile orașe din România au clădiri de patrimoniu, vechi de sute de ani (ceea ce nu întâlnim într-o la fel de mare masură, de exemplu, în orasele din America sau din Asia). Regenerarea urbană – cu adaptarea orașelor ca organisme vii la evoluția tehnologică atât de rapidă – cred că trebuie personalizată în aceste zone cu tradiții speciale în construcție. Cum crezi că se poate face această adaptare pentru a fi o îmbinare corectă între vechi și nou?
Fiecare oraș are specificul lui. Sunt orașele din Transilvania și Banat care au o arhitectura specifică influențelor austro-ungare. București este cosmopolit în domeniul arhitecturii, fiind regăsite mai multe stiluri – preponderent este stilul neoromânesc. Orașele industriale, ca Reșița, sau cele din Valea Jiului etc., au un patrimoniu industrial frumos pe care se poate construi, Oradea se laudă cu stilul art-nouveau, Brăila are un patrimoniu fantastic neexploatat. Sunt foarte multe orașe în România, cu o istorie lungă și multe influențe, cu clădiri și spații frumoase. Ele trebuie reintegrate în viața orașului, dar trebuie făcute cu experți și cu fonduri. Vechiul se îmbină frumos cu noul, însă acest lucru trebuie făcut de specialiști.
E o nevoie acută de acest gen de intervenții și e mult de lucru aici. Extrem de mult. Oportunități sunt, însă trebuie să existe deschidere, voință și viziune din partea administrației. Îmi amintesc de un dialog avut cu primarul Sibiului, dna Astrid Fodor, care îmi spunea cât de importante sunt clădirile pentru patrimoniul cultural și că prioritatea numărul unu pentru oraș este reabilitarea acestor clădiri. Vă invit la un tur vizual în Praga, Budapesta, Viena, Cracovia pentru a înțelege cât de importante sunt pentru orașe aceste clădiri de patrimoniu. Cum ar arăta oare aceste orașe fără clădirile lor de patrimoniu? Cum ar arăta Veneția fără clădirile și arhitectura specifică? Ar mai fi patrimoniu UNESCO centrul Brugge, dacă nu ar avea clădirile acelea de sute de ani reabilitate și funcționale?
Pandemia pe care am traversat-o a schimbat mult din mentalul oamenilor, din nevoile lor de la un oraș, nevoi față de casa în care locuiesc, față de locul în care muncesc. Din această perpectivă, cum crezi ca se vor schimba orașele și comunitățile în următorii 10 ani?
Eu sper să înțelegem această nevoie acută de a proiecta orașe pentru oameni. Pentru că așa cum le proiectăm acum, așa le vom avea peste 10 ani, sau peste 100 de ani. Avem nevoie de cât mai multe spații publice de calitate, de spații verzi, de orașe pietonale, de micromobilitate, de transport comun eficient și verde, de diferite aplicații care să te ajute să interacționezi cu administrația. Sunt multe de făcut în următorii ani de zile. Lumea trebuie să înțeleagă cât de important este orașul în care trăiește pentru sănătatea mentală și fizică a cetățeanului. Cu cât orașul este mai prietenos cu oamenii, cu atât oamenii se vor simți mai bine și vor aprecia orașul, se vor dedica lui. Este o relație de empatie și emoție aici, iar la nivel de efervescență locală, acest lucru se simte ușor prin prisma oamenilor care trăiesc în oraș. Cu cât ei sunt mai mândri, implicați și fericiți, cu atât acest lucru se va reflecta asupra orașului.
Cand ai creat UrbanizeHub care a fost miza în raport cu orașele și comunitățile viitorului? S-a schimbat această miză între timp (sub impacul pandemiei, al altor evenimente sociale și economice)?
Noi ne-am dorit să schimbăm puțin mentalitatea asupra orașelor. Și cred că am reușit. Acum 5 ani, când am început proiectul, când ziceai oraș te gândeai la borduri, panseluțe și primari corupți. Ori pentru mine oraș înseamnă o cultură urbană, reprezentată de industrii inovatoare, de creativitate, de transport sustenabil, de comunitate, de spații de calitate, de evenimente. Mai avem mult de lucru pentru a înțelege cât de importante sunt orașele pentru noi. Cred că noi am profesionalizat cumva discursul, am promovat expertiza, am creat punți de colaborare între administrație și ceilalți actori, am adus inovație. Ne propunem în continuare să educăm, să inspirăm și să conectăm oameni cu aceleași valori care doresc să se implice și să trăiască într-o lume mai bună. Pentru că noi nu facem altceva decât să proiectăm o viziune și încercăm să îndeplinim acea viziune prin diferite proiecte. Sperăm să vină alături de noi cât mai multă lume care împărtășeste aceleași valori și cu care putem să modelăm împreună viitorul orașelor.
Sunt o persoana care are o imagine de sine destul de bine asezata – nu ma cred nici prea frumoasa, nici foarte desteapta, nu am niciun pedigree – si-am stiut totdeauna ca singura mea sansa pentru o viata mai buna e sa muncesc bine, corect, sa fundamentez multe lucruri in mintea mea, citind si invatand foarte mult.
M-am tinut de treaba asta din copilarie, stiam ca scoala o sa ma scoata din saracie si mai stiam ca doar eu ma pot ajuta ca sa progresez. Nu am stiut niciodata sa folosesc shortcut-uri ca sa obtin ceva, pentru ca mintea mea a fost setata de la inceput “n-ai de unde sa ai pile, pentru ca nimeni din familie nu are legatura cu ce meserie ti-ai ales”…
Cu background-ul acesta si cu functiile de conducere pe care le-am avut de la 20 si putini ani, am avut destul de mult curaj in materie de alegeri profesionale: am avut relaxarea sa plec din job-uri care nu imi aduceau ceea ce aveam nevoie sau ma puneau sa iau decizii cu care nu eram de acord. Nu m-am plimbat prin multe locuri de munca, au fost doar 3 pana la a deveni un mic antreprenor, dar pe drumul asta al alegerilor am invatat multe despre mine si despre cei din jur.
Am citit acum ceva ani o intamplare intr-o carte:
Un profesor si-a pus elevii sa-si scrie numele pe cate un balon si sa puna baloanele pe un hol ingust. A trecut cu greu prin hol amestecand baloanele si, de la capatul celalalt, le-a spus copiilor: aduceti-mi balonul vostru. S-a creat haos, copiii incercau sa intre in holul ingust sa-si caute fiecare balonul.
Profesorul i-a oprit si le-a spus “lucrati in echipa, ganditi-va sa-i ajutati pe colegi” si un copil a intrat in hol a luat fiecare balon, a anuntat numele de pe el si, din mana in mana, a ajuns la destinatar. Au rezolvat tema in 2 minute. La sfarsit profesorul le-a spus “e lectia despre alegeri; puteti sa va luptati cu altii ca sa va atingeti voi obiectivul, sau puteti sa-i ajutati si pe ceilati si sa lucrati impreuna ca sa reusiti mai repede.”
Stiu ca atunci cand am citit povestea asta parca s-a facut lumina pe strada mea. Eram obisnuita sa iau decizii pentru propria persoana (in viata personala si profesionala), luam decizii si pentru grup si echipa ca manager, dar n-am vazut niciodata pana atunci din aceasta perspectiva alegerile pe care le avem de facut.
Sa alegi bine, sa fie bine si pentru cei din jurul tau si iti va fi si tie si mai bine.
Cand ma gandesc la ce ma face sa –mi fiu recunoscatoare, sa-mi multumesc pentru parcursul meu personal sau profesional pana aici, pun disciplina de a invata mereu ceva nou, determinarea de a ma tine de alegerile mele si… alegerile care fac bine nu doar pentru mine, ci si comunitatii.
Cel mai recent proiect editorial pe care l-am creat urban.ro – un site numai cu stiri de life style cultural – a aparut din nevoia mea de a da ceva in schimb artistilor care ne aduc atat de multe bucurii, dar si comunitatii de spectatori din toate genurile. Si tot timpul le spun colegilor “daca cineva nu invata ceva in plus din textul pe care l-a citit, daca nu-i aduce o bucurie, nu ne-am facut bine treaba”.
Intrebarea aceasta cu “pentru ce iti esti recunoscator, personal sau profesional, pentru momentul in care esti acum in viata ta” am adresat-o in ultimii doi ani catre peste 150 de oameni cu care am facut interviuri. O sa adun raspunsurile intr-un proiect separat, dar acolo in timpul interviului cand intrebi omul – nu conteaza domeniul artei din care vine, nici nationalitatea – il simti cum zambeste si se face liniste.
Se gandeste cu drag la sine si alegerile bune pe care le-a facut si, fara exceptie, toti spun ca are legatura si cu bucuria pe care au adus-o altora.
De la debutul pandemiei ma gandesc ca situatiile acestea exceptionale – istorice – pot scoate din oameni ce-i mai bun sau ce-i mai rau. Si am apreciat foarte mult fiecare companie sau persoana fizica care a incercat sa faca bine pentru altii.
Luna asta Secom a lansat o campanie de brand foarte simpatica si foarte potrivita cu valorile lor si ale mele. (Sunt consumatoare a produselor lor, mai ales pe vreme de pandemie acum – cam toate vitaminele le-am cumparat de la ei, plus ceva cosmetice f faine).
E o campanie care, dincolo de valorile companiei, propune o tema de gandire pentru fiecare dintre noi: ce inseamna o alegere buna?
In continuarea proiectului meu personal despre alegeri si ce am invatat eu din ele, i-am rugat pe cei din echipa SECOM sa accepte sa-mi raspunda si ei la intrebarea “pentru ce ti-ai fi recunoscator din alegerile tale personale si profesionale care te-au adus unde esti acum?”, o sa descoperiti raspunsurile lor curand.
Mi-ar placea insa sa faceti si voi acest exercitiu personal de recunostinta – care sunt alegerle pentru care va sunteti recunoscatori, pentru care va multumiti ca viata voastra e aici unde este acum? – mai ales ca educatia noastra nu e neaparat pentru a ne fi noi recunoscatori, a ne premia si a ne autovalida pentru alegerile noastre bune. Povestiti aici, sigur vor fi marturisiri emotionante si motivationale pentru ceilalti.
O poveste frumoasa despre cum reactiile consumatorilor atent analizate, puse cap la cap cu dorinta de a face bine pentru ca asta e scopul tau in viata ca institutie ajuta la crearea unui produs care ajuta si mai multa lume.
De Ziua Dorului, REGINA MARIA lanseaza primul abonament medical pentru românii din afara granitelor si pentru rudele lor de aici
Pe scurt povestea e asa: Reteaua Regina Maria a facut in martie anul trecut o Clinica Virtuala de consultatii online foarte utila in vremea lockdown-ului si a vazut ca o parte importanta din cei care apelau la aceste servicii veneau din strainatate pentru ca se simteau mai bine, mai confortabil, sa vorbeasca in limba natala chestiunile si detaliile medicale.
Cu asemenea inside, echipa de la Regina Maria a creat Abonamentele Dor care ofera servicii de preventie prin consultatii si controale online, in Clinica Virtuala, dar pot fi utilizate si cu ocazia revenirii românilor in tara, in clinicile REGINA MARIA, pentru o serie de analize de laborator sau imagistica, precum si pentru consultatii offline.
Partea frumoasa este ca abonamentele sunt gandite ca sa aiba grija si de cei plecati in strainatate dar si de rudele lor ramase acasa. Le gasiti aici Abonamentele DOR.
Sunt lansate astazi de Ziua Dorului pentru ca ei spun ca peste 10 milioane de români sufera de singura ”afectiune” transmisa la distanta: dorul de cei dragi.
Cu aceasta ocazie, alaturi de antropologul Alexandru Dincovici, REGINA MARIA demareaza si cel mai amplu studiu social referitor la efectele dorului asupra comunitatilor afectate de migratie. Datele arata ca aproximativ 5 milioane de români lucreaza in afara tarii – acestui numar adaugându-i-se o comunitate cel putin egala ramasa in tara si afectata, in aceeasi masura, de fenomenul dorului. Ce probleme pot aparea in urma acestei separari? Care e impactul acestora asupra sanatatii? Ce posibile solutii si mecanisme de gestionare sunt disponibile pentru români?
Clinica Virtuala Regina Maria, platforma de consultatii online, le permite pacientilor accesul la aproape 500 de medici si 40 de specialitati, din confortul casei lor.
Clinica Virtuala a fost de mare ajutor in timpul pandemiei atât pentru pacientii din România, dar si pentru românii plecati in afara. Intr-un an de la lansare, in Clinica Virtuala s-au inregistrat 300.000 de programari, câteva mii fiind realizate de români din afara tarii.
Am postat zilele trecute pe facebook despre o actiune exceptionala a Vodafone care a instalat intr-o padure din Covasna senzori dotati cu inteligenta artificiala, care identifica sunetele si pot transmite semnale direct la autoritati despre locurile in care se taie copaci. E numeste Padurea Smart si chiar pare parte un proiect SF.
Proiectul, in contextul in care au fost defrisari masive in Romania, vine la un moment foarte bun si ar putea schimba putin regulile in ceea ce inseamna protejarea padurii.
Vorbim foarte des despre protectia mediului si protejarea padurilor, dar cred ca in ultimul an de cand suntem nevoiti sa stam cat mai mult pe langa casa, intre betoane, am inteles mult mai bine nuantele expresiei “a te incarca din natura”.
Visul meu este sa ma mut intr-o casuta, intr-o poienita de la marginea unei paduri, sa am un rau aproape, casa sa fie autonoma, cu panouri solare care sa asigure energia necesara lucrurilor casnice. Sa traiesc in linistea naturii, departe de tehnologie, dar aproape de un oras care sa-mi asigure eventualele servicii medicale.
Am privilegiul de a locui in apropierea unui parc (la mai putin de 200 m de intrarea in parc), si dimineata – desi sunt in mijlocul Bucurestiului – aud un concert de pasari, iar din cand in cand ma viziteaza o veverita. Imi pot bea cafeaua pe balcon si locul – am copaci in fata si mult tril de pasarele in jur – e atat de frumos, ca-l numesc Dumbrava minunata.
In anii 80, a fost un film romanesc pentru copii care se numea exact asa: Dumbrava Minunata, povestea unei fetite si a cainelui ei Patrocle care pleaca prin padure catre casa bunicilor. Se face noapte, se culca intr-o scorbura si viseaza la o lume feerica a animalelor si plantelor din padure.
Dupa ce am vazut filmul in copilarie nu doar ca mi-am dorit un caine precum Patrocle (care putea vorbi cu Lizuca, fetita din poveste), dar am inceput sa ma uit altfel si la plantele din fundul curtii bunicilor mei. Imi imaginam ca au viata lor, intamplarile lor, la fel ca-n poveste.
Iar 30 de ani mai tarziu, intr-o conversatie cu maestrul Stefan Caltia am descoperit ca plantele chiar au viata lor cu dramele lor: in gradina superba ingrijita de sotia sa era un grup de plate care se luptau pentru suprematia soarelui si pur si simplu isi impleteau tulpinile in crestere, desi erau din soiuri diferite, ca sa ajunga alternativ “la putere”.
Am ras atunci de lupta acestor flori, dar ea spune mult despre minunile din natura.
*
Daca ai o intamplare frumoasa de povestit despre padure si ce inseamna padurea pentru tine, te invit sa o scrii aici, pentru ca vei putea face parte dintr-un audio book creat de Vodafone intitulat “Vocea Padurii”.
Astazi traim atat de mult timp in spatiul urban incat nu mai stim sa ne uitam la lucrurile magice din paduri si sa le transmitem mai departe povestile.
Scrie-mi povestea ta despre padure, s-ar putea sa schimbi cu un milimetru gandul cuiva care ne citeste (sau ne va asculta in audiobook-ul Vocea Padurii) si care va fi mai protector cu mediul si padurea in vizitele sale viitoare in natura.
Cred ca schimbarea vine de la fiecare dintre noi. E adevarat ca e spectaculos proiectul Vodafone Padurea Smart cu senzorii din Padurea din Covasna (personal sper sa se faca proiectul in cat mai multe paduri), dar si grija noastra pentru mediu poate ajuta la schimbare.
Si traditia descoperirii a cate unei dumbrave minunate in locurile in care iesim in natura.
Pentru Vocea Padurii vor fi alese 10 povesti.
Pentru a fi selectate, povestile trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii: sa nu fie scrise sub forma de dialog; sa fie personale si originale; sa fie corect scrise din punct de vedere gramatical; sa aiba o marime de maximum 10 minute inregistrare si minimum 3.
Puteti sa va scrieti povestea pana la data de 14 aprilie, aici in comentarii sau in comentariile de la postarea de pe facebook.
Va doresc succes si inspiratie si va arat un mic documentar despre paduri realizat de Vodafone pentru a va duce putin in atmosfera din natura.
Banuiesc ca exista multe studii in echipa IKEA despre consumatori si noua colectie cu obiecte de arta functionale imi pare o dovada ca tinerii corporatisti care cumparau foarte mult de la IKEA au ajuns la un nou nivel al educatiei lor, au deja satisfacute nevoile primare si au facut pasul urmator catre arta.
E frumos ca si in Romania se simte acelasi trend pentru ca in ultimii ani am vazut la expozitiile mari foarte multi tineri printre vizitatori.
Pare ca incepem sa sadim iar, de la radacina, o generatie care va fi mai interesata de arta, de design, iar asta se va simti in felul in care sunt educati copiii acestor tineri.
Sigur ca e o bula, ca nu e o majoritate, dar de undeva trebuie sa reincepem si oazele mici de cumparatori constienti care aleg nu doar functionalitatea, ci si partea estetica, se vor uni pas cu pas catre o multime mai mare.
IKEA a lansat in ultimii 5-6 ani mai multe colectii cu designeri faimosi, dar de data aceasta mi se pare ca are o colectie mai ampla si ca transmite un mesaj de forta.
Colectia se numeste IKEA Art 2021 e alcatuita din zece piese de design, realizate de unii dintre cei mai renumiti artisti internationali: Daniel Arsham, Gelchop, Humans since 1982, Sabine Marcelis si Stefan Marx.
Colectia va fi disponibila in magazinele IKEA din toata lumea, dar si online, de la 1 aprilie 2021.
Este formata din 10 obiecte de mobilier de interior care redefinesc felul in care ne raportam la piesele pe care le folosim in fiecare zi, aducând astfel un tribut creativitatii uzuale. Colectia cuprinde corpuri de iluminat realizate de Sabine Marcelis, un ceas de perete realizat de Daniel Arsham, o lampa de masa si diverse lanterne realizate de Gelchop, o vaza si o patura realizate de Stefan Marx si decoratiuni de perete facute de Humans since 1982.
Stiu ca toata lumea isi doreste lampa care are ca o piulita sau ce e acel instrument care ajuta la montatul mobilierului IKEA, creatia japonezului GELCHOP, dar mie imi place foarte mult ceasul lui Daniel Arsham.
Iata cateva detalii despre designerii din colectie
Sabine Marcelis
Sabine Marcelis, nascuta in Noua Zeelanda si stabilita in Olanda, este fascinata de proprietatile unice ale materialelor si de efectele pe care acestea le pot crea – de exemplu, rasina sau sticla care interactioneaza cu lumina. Practica ei se bazeaza pe proces: lucrarile sale sunt realizate pe baza ideilor pe care le experimenteaza prin materiale, in studio. Pornind de la produs, felul in care acesta poate fi instalat si design spatial, ea se straduieste sa creeze experiente magice prin propunerile artistice pe care le prezinta.
Asa arata creatia ei pentru IKEA.
Daniel Arsham
Daniel Arsham este un artist american multidisciplinar, a carui opera combina arta, arhitectura si spectacolul. Are o vasta experienta in colaborarea cu alti lideri creativi in arta spectacolului, moda, design interior si arhitectura. Ultimele sale creatii exploreaza idei legate de civilizatiile viitoare si decaderea celor existente. Arsham este cofondatorul Snarkitecture, un renumit studio de design din New York.
Acesta e ceasul creat de el pentru colectia IKEA.
Humans since 1982
Humans since 1982 a fost infiintat in 2009 de Bastian Bischoff si Per Emanuelsson in timp ce erau studenti la HDK Göteborg. Humans since 1982 aduce impreuna arta si designul pentru a crea obiecte subversive care ridica semne de intrebare referitoare la avansul tehnologei si a naturii sale duale ca sursa de progresie si distrugere.
Stefan Marx
Stefan Marx este artist si ilustrator german care isi foloseste stilul distinctiv pentru a surprinde si a infatisa mundanul din fiecare zi. El se inspira din diferite subculturi, cum ar fi graffiti si techno, pentru a transpune arta in diferite medii, inclusiv pe modele de skateboard, picturi in ulei la scara mare si vaze de portelan.
Gelchop
Colectivul japonez Gelchop deconstruieste obiecte pe care le utilizam in mod curent, combinându-le cu diverse elemente pentru a le schimba functia intr-un mod amuzant, dar convingator. Lucrarile si produsele marca Gelchop incurajeaza oamenii sa priveasca lucrurile dintr-o perspectiva diferita, care invita la o reflectie asupra adevaratului scop al unui obiect in lume.
Pentru orice om care are o cat de mica legatura cu industria spectacolelor (de orice fel) din Romania, nevoia de sali in care sa se poata intampla lucruri de mare amploare nu mai e o noutate. Mi s-a intamplat de multe ori sa asist la discutii ale unor tehnicieni de sunet straini care, odata aflati in Sala Palatului cu sarcina de a gasi solutii tehnice pentru un sunet perfect pentru artistii lor, au constatat ca sala nu a fost niciodata gandita cu o acustica pentru muzica, cel mult pentru sedinte de partid.
Marile orchestre ale lumii care canta in cadrul Festivalului International George Enescu spera sa fie “repartizate” in Ateneu, care e singurul loc din Bucuresti cu acustica buna. Doar ca are doar 794 de locuri, adica foarte, foarte putin si pentru cati doritori de concerte sunt, dar si pentru a fi eficient sa aduci 40-50 de instrumentisti, sa-i transporti/cazezi etc si sa poti acoperi costurile.
Nu e nicio noutate nevoia de sali de spectacole nici pentru spectatorul obisnuit care afla din cand in cand ca trupele lui preferate sau artisti mari din lume nu vin la Bucuresti pentru ca nu au unde sa-si faca show-ul in conditii impecabile catre un numar mare de spectatori, astfel incat sa fie si rentabil pentru organizator.
Sala Palatului ar trebui renovata de la temelie, Sala Polivalenta arata ca o ruina, iar in jurul Arenei Nationale nu exista sali de dimensiuni medii care sa realizeze un complex integrat de activitati de divertiment, plus ca accesul e destul de greu, statiile de metrou fiind destul de departe.
Acum traim vremuri complicate pentru tot ceea ce tine de industria spectacolelor, pentru ca pandemia a oprit totul la nivel mondial, dar daca am privi in perspectiva – pe termen lung – timpul acesta de reasezare si restructurare a lucrurilor ar putea fi folosit ca sa construim experiente pentru viitor.
La Bucuresti e in plan un complex spectaculos in zona Romexpo, care cuprinde o sala multifunctionala de spectacole, de conferinte, un muzeu dedicat lui Constantin Brancusi. In noul proiect pavilioanele Romexpo vor fi transformate in Centru de Conferinte si Congrese, va fi si un Muzeu de Istorie Monetara, dar și cel mai mare Oceanariu din tara, un parc acvatic (cine a fost in Barcelona stie muzeul lor acvatic si cat e de spectaculos).
Daca lucrurile ies ca in proiect, sunt completate multe rotite din mecanismul care ajuta industria divertismentului sa intoarca foarte multi bani catre stat, dar sa si bucure publicul.
Tot acolo e in plan un hotel de 5 stele care sigur ca e foarte util pentru turism, dar – de exemplu – si pentru producatorii de film locali care ar putea muta filmari in Romania cu actori foarte mari.
(vorbeam acum ceva vreme cu o producatoare de film din America care imi povestea ca pentru a convinge actorii A list sa vina la 12 ore distanta cu avionul de Los Angeles pentru o luna, le fac prezentari despre unde vor locui, ce centre de sport / spa au, ce restaurante bune au, eventual unde isi pot duce copiii la scoala sau distractie, pentru ca viata lor, dincolo de orele de filmare, trebuie sa continue. Doamna spunea ca mai avem nevoie de hoteluri de 5 stele ca sa le fie si lor mai usor sa acomodeze cat mai multi oameni).
Estimarile arata ca in momentul in care Noul Romexpo e functional, va intoarce catre stat 345 de milioane de euro anual din taxe si activitati care se vor desfasura acolo, iar pe perioada de constructie la care vor munci 2000 de oameni ( deci locuri de munca in vremuri grele), vor merge catre stat 202 milioane de euro (sub forma de taxe de autorizatii, impozite si contributii).
Tot acolo vor fi un parc foarte tare si cladiri “verzi” de birouri – pentru 30.000 de angajati – dar scriu mai pe larg zilele viitoare si va arat si fotografii.
Proiectul apartine Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si daca iese tot ce si-au propus va schimba total fata si dinamica orasului.
Prin comparatie, Parisul are 94 de Sali de spectacole – mai mari sau mai mici – printre ele aflandu-se si complexul Bataclan, Salile L’Olympia si Zénith care inseamna de fapt o intreaga industrie a divertismentului si comertului in jurul lor, pentru ca sunt in niste parcuri cu magazine si restaurante.
Noi nu adunam 50 de sali cu toate teatrele din Bucuresti si amfiteatrele mai mari din Universitate si Politehnica (pe care sa zicem ca la nevoie le-am face sali de conferinte).
Cand Clujul a facut un complex integrat – Stadion Sala Polivalenta – viata lor culturala si sociala s–a schimbat radical. Ei pot gazdui acum orice mare competitie de tenis de exemplu, au festivaluri de muzica imense, iar banii intorsi catre primarie si comunitate – hoteluri, servicii publice – sunt uriasi.
Poate avem noroc sa se intample si in Bucuresti, pentru o noua generatie care se va bucura de spectacole la un alt nivel si va avea, indirect, o altfel de educatie.
Am mai scris ca pentru mine e f important sa nu arunc alimente. Vin dintr-o epoca in care nu era f multa mancare si pretuiesc orice aliment.
Cand fac aprovizionarea pun pe frigider o hartie cu alimentele proaspete in ordinea in care expira, si alimentele congelate, pentru ca sa aleg ce mananc/pregatesc intr-un mod coerent si fara risipa.
In zilele in care moralul n-a fost pe culmi de glorie stabileam de seara ce voi pregati la micul dejun si alegeam ceva care e un rasfat, o delicatesa… ceva care sa fie un indemn pentru trezire.
As plati oricand multi bani pe o masa facuta de un super chef, o mega delicatesa, dar in acelasi timp m-as gandi de 3 ori in fata frigiderului cum combin alimentele necajite care incep sa se rideze prin frigider. Nu cred ca e vorba de a fi zgarcit, sper ca nu e asta…
Azi, pentru ca aveam 3 portocale super triste si extra coapte, dar si o provizie noua de morcovi in conditiile in care mai am si din seria de la aprovizionarea trecuta (sunt o mare sursa de zahar si am mereu morcovi pt salata in frigider), m-am gandit sa fac o salata marocana de morcovi si portocale.
Am pus intr-un robot care toaca: 3 morcovi maricei, cele trei portocale, o jumatate de dovlecel care nu se simtea bine in frigider, era pe drumul imbatranirii. Rezultatul l-am pus pe foc in unt si dupa 5 min am adaugat si putina apa.
In robotel am pus migdale crude si doi catei de usturoi si apoi le-am adaugat in compozitia de pe foc.
Unde am pus si o ligurita din condimentul pe nume masala – cu ghimbir pulbere, turmeric si ce radacinoase o mai avea acolo.
Am mai adaugat o cana cu apa (acum ma gandesc ca si putin vin alb facea bine, dar nu m-a dus capul pe moment) si am mai lasat la foc mic inca 5 minute, acoperit.
Nu are sens sa va spun cum miroase in casa.
De gust… e divin. Si are calorii cat o friptura.
Se poate manca sub forma de garnitura la o carne cu sos, dar eu prefer varianta gustare independenta cat o cina si un pranz la un loc.
De un an si jumatate am in grija site-ul care se numeste urban.ro pe care stiti ca l-am transformat intr-un site cu stiri culturale – accesibile publicului larg. Un site de lifestyle cultural – cu lucruri pe care le vezi rar in presa, dar care sunt menite sa-ti faca viata mai frumoasa.
In brieful pe care l-am facut la momentul in care faceam pozitionarea era trecut si „lucruri despre care oamenii sa vorbeasca cu drag ca le-au descoperit pe urban.ro. Fara barfe, fara viata personala a artistilor. Fiecare articol sa fie accesibil ca informatii dar sa ofere si date din care cititorul sa invete ceva nou. Prin activitatea noastra sa dam ceva inapoi artistilor care ne-au adus bucurie, sa-i ajutam in meseria lor, in promovarea muncii lor”.
Mai lucram la asta, dar aceste luni lungi de multa munca au sedimentat cateva obervatii care ar putea fi utile si pentru profesionistii din domeniile despre care scriem pe urban.ro.
Iata doua dintre observatiile rezultate din cele aproape 100 de interviuri facute doar in acest an jumatate, fara sa iau in calcul cei aproape 20 de ani de activitate in domeniu. Ele sunt despre actori (dar sunt valabile si pentru muzicieni, sau artisti din alte zone) si ce le-ar fi util sa faca pentru a le fi mai usor in relatia cu jurnalistii, pentru a avea mai multa acoperire in aceasta presa romana care nu e foarte generoasa cu spatiile pentru ei.
Fotografii bune postate in spatiul public (facebook, instagram, site-ul personal daca e cazul)
Astazi e mai important ca oricand ce fotografie e alaturi de informatiile depre tine, iar facebook-ul de exemplu este considerat spatiu public, deci jurnalistii pot folosi fotografiile de acolo.
O fotografie buna cu tine este cand te uiti in cadru, cochet aranjat/a ( spalat/a pe par si, daca esti doamna/domnisoara cu o coafura ingrijita).
Oricat de ciudat ar parea, sunt foate putine actrite in Romania care merg la coafor sau isi ingrijesc parul acasa, iar o fotografie cu ele intr-un colaj cu actrite din alte tari e total in dezavantajul celor de la noi.
E foarte usor sa faceti astazi fotografii, le poate face un prieten sau chiar voi cu telefonul, dar felul in care va expuneti in fotografii de multe ori va face un mare deserviciu.
Daca as fi actrita/actor si as fi suparat/a ca nu primesc atentia presei, ca lumea nu scrie si despre mine desi muncesc mult, as da un google search images dupa propriul nume si m-as uita la ce fotografii ies in rezultate. Daca nu e niciuna care ar putea sa stea pe o coperta de revista, mi-as face alte fotografii. AZI.
Povesti reale emotionante de spus la un interviu sau o intalnire cu un jurnalist
E o aptitudine care se deprinde prin munca, la fel ca orice alta aptitudine. Scoala de actorie din Romania nu pune deloc accent pe ceea ce inseamna brandingul personal al unui actor, pe cum sa vorbeasca la un interviu (si nu ma refer aici la a vorbi in fraze lungi, corect gramatical).
Daca ai ajuns, prin munca ta, fata in fata cu un jurnalist care ti-a oferit spatiul a fi prezentat unei audiente, trateaza acest lucru cu multa responsabilitate: spune ceva relevant despre tine, da context despre munca ta, ai pregatite de acasa povesti care ar putea fi spuse mai departe de cititor in categoria „ai vazut ce i s-a intamplat/ce a spus actorul acela?”
E pe urbanro o sectiune care se numeste „inapoi la teatru”, unde in fiecare zi alti actori raspund la acelasi chestionar despre emotiile si problemele care au aparut in perioada in care teatrele au fost inchise. E cel mai bun exemplu despre cum, desi avem aceleasi intrebari, rapunsurile nu vand o emotie la toata lumea, nu spun o poveste care sa-l faca pe cititor sa tina minte protagonistul. Puteti citi aici articolele din serie
E un bun exemplu pentru ce Papadopol sau Bartos sunt unde sunt. E adevarat ca muncesc foarte mult, sunt foarte talentati, dar acorda atentie oricarui mic detaliu din meseria lor, iar relatia cu presa e o parte foarte importanta din meserie. Uitati-va la seriozitatea cu care raspund la intrebari si detaliile suplimentare pe care le dau.
Desi nu e frumos sa fac comparatii, daca sunteti actor va recomand sa cititi raspunsurile lui Andreas Petrescu – actor, scenarist, dramaturg specializat in texte de comedie, dar si autor al multor texte care apar la iUmor. E un om care are tehnica de a spune povesti care sa genereze reactii, iar la aceleasi intrebari ca toata lumea a reusit sa dea context despre debutul lui, emotiile lui, actvitatea lui din ultimul timp, ce-i place si ce nu. Se pozitioneaza foarte frumos aratandu-si munca fara sa se laude, dar intelegi ca a facut multe lucruri importante in ultimii ani si intoarce subiectul catre nevoile colegilor lui, nu doar in beneficiul propriei persoane. Gasiti interviul aici. Cititi-l in paralel cu celelalte pentru a intelege diferentele.
Timp de cativa ani am tinut un training media in programul 10 pentru film din cadrul TIFF de la Cluj, in care incercam sa le arat actorilor selectati cum pot sa-si eficientizeze prezenta in spatiul public pentru a se simti asta si in aparitiile lor in presa.
Cea mai mare problema pe care o aveau era ca nu stiau sa se prezinte printr-o poveste si se aparau cu „ mie nu-mi place sa ma laud, nu pot sa fac asa ceva, nu am nevoie de media, de aparitii in presa”. Dar cand scoala scoate la nivel national cateva sute de actori pe an si cand orice produs cultural privat vrea si o audienta, notoritatea artistului e foarte importanta in luarea multor decizii.
„Nu am nevoie, nu stiu, nu pot sa ma laud in presa” e o reminiscenta a scolii noastre si e calea comoda prin care ne ascundem de putina munca cu noi.
Tehnica cea mai buna de folosit in asemenea situatii se numeste „show dont tell”: arat rezultatele muncii printr-o anecdota, sau prin recunostinta fata de ceea ce mi s-a intamplat in viata.
Ana Ularu si Vlad Ivanov sunt un exemplu exceptional in acest sens. Sigur ca rezultatele lor internationale sunt foarte importante, sigur ca au muncit foarte mult, dar in fiecare interviu au opoveste frumoasa accesibila, nu se lauda dar arata munca lor. Si daca va uitati la interviurile lor de acum 10-15 ani comparat cu ce raspund si cum raspund acum, veti intelege ca e ceva care se invata, se deprinde prin exercitiu.
E posibil ca respectivul training media de la TIFF sa mai circule in niste printuri printre actori, cum se intampla acum cativa ani, dar ma gandesc sa-l fac mai organizat intr-un ebook, sa-l las liber online poate ajuta pe cineva.
Perioada aceasta de furtuna din cauza pandemiei, nu doar in lumea artelor ci peste tot, ar fi util sa fie folosita ca sa invatam lucruri noi. In cazul actorilor cred ca putem lua in calcul de la o limba straina, abilitati sportive (calarie, coregrafie dans) pana la curatarea si perfectionarea a ceea ce se spune/ pune in spatiu public.
Mai dau un exemplu, Marius Manole este unde este, si-l invidiaza multa lume, pentru ca munceste imens si pentru ca nu se teme sa invete lucruri noi de fiecare data cand i se dechide o usa noua in meseria lui. Il cunosc de mai bine de 15 ani si in tot acest timp nu a existat un moment in care sa-i solicit ajutorul pentru un material si sa ma refuze. A tratat intotdeauna fiecare solicitare cu maxima atentie la detalii si cu foarte mult respect i generozitate, chiar si cand nu era vorba de aparitia lui in articol, ci doar o informatie de context.
