Category : diverse

update. dna Pufulescu m-a dat in judecata pentru acet artiol, in instanta a admis ca e adevarat ce am scris si si-a retra plangerea dupa cateva infatari. povestea procesului aici

Valentina Pufulescu e fostul redactor sef ( later edit: redactor sef adjunct, e o greseala din graba pe care o editez acum 7. 12.2021) de la Romania TV – televiziunea care a spus romanilor ca la meetinguri anti ordonanta 13 sunt platiti cainii, ca meetingul din 10 august incepe cu unii care vin cu furci si topoare in piata. E televiziunea care a adus cel mai mult jeg in spatiu public in ultimii ani.

Doamna fost redactor sef (Later edit – redactor sef adjunct)  a plecat de cateva saptamani din redactia pe care a pastorit-o multi ani si acum vrea sa predea poporului cursuri de jurnalism si de public speaking. Am descoperit anuntul reprofilarii profesionale mai intai pe pagina de media, unde evident ca la comentarii au aparut oameni care-i contestau caracterul si lipsa oricarei etici profesionale, apoi pe un grup pentru doamne care vand intre ele haine, apoi intr-o conversatie cu o prietena care nu are nicio legatura cu domeniul, dar se lovise de reclama doamnei.

La postarea de pe grupul pentru doamne am mentionat trecutul dubios profesional al acestei femei si m-a certat cineva pe motiv ce dovezi am, “jurnalistic vorbind” ….

Pai, in afara ca apare oficial ca a fost redactor sef  (later edit- redactor sef adjunct) cand erau mizeriile alea mai mari pe postul ale caror informatii le coordona, n-am nevoie de nicio alta dovada.

Doamna n-a avut nici cea mai mica strafulgerare de etica sa paraseasca acel loc de munca in avalansa de mizerii, n-a contestat niciodata mizeriile in cauza (dovedite ca sunt mizerii, nu e  cu cale de tagada), a ramas acolo, a luat banutii de redactor sef (later edit: redactor sef adjunct) si acum vrea sa-si reia viata pe noi premise. Ceea ce e dreptul dumneaei.

Pt mine e insa o mare mirare de ce vor oamenii sa se insoteasca in viata cu asemenea caractere. De ce as vrea sa invat ceva, orice, de la cineva care a coordonat cea mai mare mizerie din jurnalismul romanessc? Care vrea sa ma invete si ceva pe care nu l-a practicat niciodata – public speaking care, ma iertati, e diferit mult de vorbitul in fata unei camere tv.

Doamna n-a fost invitata niciodata in ultimii 10 ani la vreo conferinta importanta de media sa vorbeasca pentru ca nimeni din industrie nu s-ar asocia cu dansa. De unde stiu? Eram acolo, fie invitat – speaker, fie in public.

M-am gandit ca oamenii vor sa invete de la dansa pentru ca ofera si cursuri gratis si pentru ca – nefiind in meseria noastra – nu stiu exact cine e si ce a facut. Asa ca de asta scriu, poate la un search cand cauta referinte despre profesor, inteleg cum stau lucrurile.

N-am nimic personal cu aceasta femeie. Sunt sigura ca stie sa scrie stiri, sa structureze informatie pentru tv. E foarte posibil sa fie o doamna foarte draguta in viata privata cu prietenii ei.

Dar e un exemplu bun despre mentalitatea noastra “a furat si el putin, hai sa-i mai dam o sansa daca ne ajuta si pe noi cu ceva”.  Doamna n-a furat nimic, sau nu stiu eu, dar e exponentul unui caracter profesional oribil, a unei lipse de etica, a relaxarii sarlatanului care vrea sa predea ceva ce n-a practicat niciodata (public speaking). Si daca ne tot vaitam de nenorocirile din jurul nostru, de la spitale in care ard oameni pana la politicieni analfabeti, ar trebui sa constientizam ca lucrurile se construiesc in mic. Si sa-i penalizam in felul nostru, cu mijloacele noastre, pe cei care fac rau comunitatii, n-au caracter si etica.

Intamplari de genul acesta ma fac sa-i inteleg si mai bine pe Arhi si Zoso care nu dau nicio alta sansa unui sarlatan, nu se gandesc “hai poate a gresit”; lumea lor e in alb si negru: “esti fara caracter, nu o sa te schimbi niciodata”.

*

Doamna Pufulescu si-a ales pentru cursul de jurnalism ca profesor ajutor si pe doamna Dragotescu, cea care a anuntat ca sunt platiti cainii la meetinguri. Adica e unitara in etica sa profesionala si post despartire de romania tv.

*

Pentru cei care ma cunosc bine, dar si pentru agentiile cu care lucrez sau companiile care m-au angajat de-a lungul timpului, nu e o noutate ca incerc sa nu ma insotesc de oameni fara caracter.

Am pierdut bani din campanii? Desigur.

Am ratat oportunitati pentru ca nu am vrut sa fiu langa niste oameni pentru care nu am respect? Desigur.

Am plecat din pozitii de conducere, cu lefuri mari? Desigur.

Dar nu stiu alta cale pentru mine. Pur si simplu, vad negru in fata ochilor in fata unor asemenea oameni.

*

later edit 2. tot in 7.12.2021. aceasta era postarea mea pe grupul cu schimb de haine.

Mai sunt cateva zile din Romanian Design Week si din Art Safari si va recomand sa mergeti.

Am mers la ambele manifestatii, am sa scriu separat despre fiecare, dar incep prin a spune ca e extrem de important ca au avut loc aceste manifestari si in acest an. Pentru organizatori, dar si pentru public; au fost ca o oaza de mica normalitate in vremuri tulburi.

Ca la toate manifetarile importante la care am fost in ultimele 2 luni (extrem de putine pentru ca medicii nu prea ma lasa in aglomeratie, eu fiind in zona de risc la intalnirea cu acest virus), la RDW organizarea e exemplara din punct de vedere al distantei de separare, al traseului pe care-l parcurgi, folosirea dezinfectantilor etc.

Romanian Design Week a avut anul acesta o tema ca o premonitie; a fost anuntata anul trecut, in decembrie si ne calauzeste pe toti de prin martie: Schimbarea.

E o editie care investigheaza procesele si contextele care genereaza schimbarea, care prezinta materiale si procese de design inovatoare, dar te si intoarce in timp la nostalgia unor ani pe care generatia mea ii stie foarte bine.

Exista si o versiune online unde puteti experimenta putin din expozitii dar vreau sa va scriu despre o expozitie care e spectaculoasa in fotografii, dar la fata locului iti taie respiratia: IQOS World.

Dupa mine IQOS WORLD e cea mai tare si mai spectaculoasa dintre instalatiile din Romanian Design Week pentru ca e foarte imersiva: intri si, prin concept, te scufunzi cu totul intr-un spatiu care pare suspendat in timp, foarte suprarealist si esti pus fata in fata cu alegerie tale personale care influenteaza viitorul.

Nu vreau sa va descriu in detaliu ce vi se intampla, e foarte frumos, deloc agresiv sau intruziv cu propria persoana, dar ajungeti intr-o sala in care puteti urca cateva trepte si puteti fi fata in fata cu cateva alegeri importante despre viitor.

E un statement la intrare in care se spune “Credem ca designul si cultura au puterea de a schimba lumea de a crea noi perspective. Imaginatia si tehnologia provoaca simturile, inspira transformarea pozitiva si ne fac sa gandim diferit, sa ne depasim limitele”

E ceva in care si eu cred fundamental, si in oricare dintre proiectele pe care le dezvolt vedeti asta. Cred ca arta ne face mai putin incrancenati, ne poate oferi o supapa de relaxare intr-o vreme tensionata si este precum treptele din instalatia IQOS World – O noua perpectiva: un prilej ca mintea noastra sa urce pe o treapta de unde sa se inspire pe drumul catre o alta treapta a evolutiei fiecaruia dintre noi.

In curtea de la Combinatul Fondului Plastic, unde e sediul central expozitional Romanian Design Week, sunt cateva instalatii in aer liber cu jocuri realizate de materiale reciclate – jocuri care se practica respectand distantarea fizica.

Cum ziceam, anul acesta RDW a pregatit si o versiune digitala a festivalului: o galerie online a proiectelor expuse, o serie video cu designeri români, interviuri cu specialisti internaționali, un e-paper, un proiect fotografic special realizat alaturi de Alex Gâlmeanu, un Online Design Market, o serie de materiale create sub inițiativa UK Focus, precum si galerii virtuale de design, dezvoltate in parteneriat cu London Design Festival. Toate acestea sunt reunite intr-o harta interactiva cu ajutorul careia evenimentul poate fi explorat din confortul propriei case.

Dar pentru IQOS World mergeti pana la Combinatul Fondului Plastic, aveti incredere in mine. E o senzatie foarte speciala.

N-am mai avut timp sa scriu aici ce am mai citit in ultima vreme, ce am mai descoperit si, mai ales, ce am mai invatat.

Unele dintre cele mai frumoae lectii parcurse in ultima luna au venit de la Doris Goodwin, jurnalist si istoric american, castigatoare de premiu Pulitzer, o doamna care de zeci de ani cauta in arhive si scrie biografiile presedintilor americani din scrisorile si documentele personale pe care le gaseste.

Doamna Goodwin are pe Masterclass un curs despre Lidership in vremuri turbulente, despre ce invatam din felul in care au condus lumea marii lideri in timpuri grele si incordate.

Cursul e o bucurie, o minunatie, l-am ascultat prima data si m-am intors de doua ori la el. Doamna e de un rafinament si are o educatie atat de fina, iar felul in care vede lumea si translateaza in prezent actiuni ale liderilor din secolul trecut pentru a aduce pilde si indemnuri unui om obisnuit, nu doar ca sunt foarte motivationale, dar cateodata sunt si foarte emotionante.

Am cateva lucruri pe care le pastrez cu mine din cursul ei si, cumva, incerc sa le aplic ca sa-mi fie mai bine, sa invat mai multe in viata si sa progresez pentru mine, pentru felul in care-mi traiesc viata.

Doris Goodwin defineste lidershipul drept abilitatea de a folosi talentul, aptitudinile si inteligenta emotionala pentru a uni oamenii intr-un scop comun. Crede (si are si exemple din istorie) ca cei mai mari lideri au demonstrat abilitatea de a depasi orice greutate profesionala sau personala gasind in fiecare intamplare o pilda, ceva de invatat, un plus de intelepciune.

Povesteste cum presedintele Abraham Lincoln n-a avut acces la scoala formala in copilarie, dar ca asta nu l-a impiedicat sa aiba o disciplina de-a lungul intregii vieti de a citi carti pe care la inceput le imprumuta, apoi a putut sa si le cumpere. Curiozitatea si perseverenta lui l-au facut sa-si depaseasca limitele sociale, spune doamna Goodwin.

De fapt, mai da cateva exemple din viata lui Lincoln si din felul in care stia sa treaca peste obstacole: si-a facut cabinetul de presedinte cu membri din toate echipele rivale care erau buni pe anumite domenii; cand se enerva foarte tare nu jignea pe nimeni si facea remarci foarte calme, dar pentru a se linisti scria scrisori foarte dure respectivilor care au gresit, scrisori pe care nu le-a trimis niciodata destinatarilor. Erau doar ca sa se descarce el emotional.

Una dintre regulile auto impuse, devenita obicei care mi-a placut foarte mult a fost introdusa de Lyndon Johnson (si el presedinte american) echipei lui de la Senat.

La sfarsitul fiecare zile, fiecare membru al echipei marca ce a gresit si cum poate rezolva mai bine situatia respectiva si primea de la restul echipei recomandari despre ce sa citeasca.

Conform unei medii statistice a faptelor istorice, un lider bun si eficient are empatie, e modest, are capacitate de auto reflectie si analiza, este deschis la cei care nu sunt de acord cu el, isi cultiva curiozitatea si stie ca pe langa munca sustinuta trebuie sa-si ia mici momente de relaxare in care sa-si incarce bateriile.

Mini vacante.

E asa o mare diferenta intre ce gandim noi astazi despre liderii nostri, presedinti de tara sau pur si simplu oameni care ne inspira in anumite directii, fata de ce ne arata istoria despre oamenii MARI, incat atunci cand realizezi ti se face putin rusine. Noi am dezvoltat cultura workaholic-ului, esti un profesionist bun daca muncesti non stop.

De exemplu, noi astazi – in Romania- ironizam vacantele presedintilor. Am facut atat de trivial un lucru care e util pentru sanatatea oricui – sa-si ia liber ca sa-si incarce bateriile – incat e, la o scara mare a bunul simt, o lipsa de respect. Mass media a condus opinia populatiei intr-o directie atat de urata, de lipsita de respect pentru liderii adevarati (sau pentru presedintii de tara), incat acum cand cititi probabil ganditi.. “da, dar…” si adaugati orice ceva rau despre vreun presedinte autohton si timpul lui liber.

Lincoln se ducea la teatru cat putea de des, are in actele prezidentiale  marcate peste 100 de iesiri la teatru, si mentiona ca cele 2-3 ore pe care le petrece in sala de spectacol ii permit sa evadeze si sa se relaxeze mental pentru a avea o noua energie apoi la munca prezidentiala.

Roosevelt obisnuia sa aiba o ora fixa de intalnire cu prietenii, de cateva ori pe saptamana, la un cocktail in Casa Alba. Erau in vremea razboiului si pentru foarte multe figuri importante, ora de cocktail de la Roosevelt de acasa insemna o evadare. In fapt, el a creat prin aceste intalniri informale o retea de prieteni si de lobby pentru multi politicieni si problemele de stat pe care voiau sa le rezolve.

Va imaginati cat de vulgar si trivial am considera noi astazi, cat de mult am despica firul in patru, daca un presedinte ar decide ca saptamanal sa-si invite prietenii, politicieni si oameni importanti ai tarii la o discutie prieteneasca cu un cocktail alaturi?

Va las aici un speech spus de doamna Doris Goodwill la TED. Poate ca nu veti avea cum sa urmariti tot cursul ei de pe Masterclass, dar aceste 20 de minute sunt gratuite si la liber pentru toata lumea. Si sunt o mare lectie de bun simt si de dezvoltare personala, prin lectiile istoriei.

https://www.youtube.com/watch?v=KzSAFJBLyn4

Revin zilele viitoare cu alte lecturi – pentru ca in ultimele saptamanani am citit/ ascultat biografiile lui Sally Field si Jim Carrey, am citit 3 carti dubiosele si la limta eticii despre Trump si administratia prezidentiala americana, doua carti despre oameni care au administrat comunicari de criza in politica sau divertisment, dar si doua carti de business mai accesibile pentru mintea mea care nu e obisnuita nici cu contablitatea sofisticata, nici cu multe concepte de business.

N-am scris de multa vreme despre cartile pe care le-am citit, de asta par multe:), dar sunt in ritmul meu obisnuit una la 7-10 zile.

Daca as fi fost astazi la varsta scolii generale, in conditiile in care eu am crescut, intr-o familie saraca din Teleorman, n-as fi avut acces la scoala online.

Parintii nostri (mai am o sora mai mare) poate ca ar fi cumparat cu greu si multe sacrificii – eventual imprumut de la o ruda mai bogata – o tableta pentru scoala, dar categoric nu ar fi avut bani pentru doua tablete/ calculatoare ca sa ne facem noi lectiile si sa urmam scoala la un standard cat mai bun.

Dar eu am avut norocul – chiar daca atunci mi se parea un mare ghinion – sa fac scoala in vremea comunistilor, sa am sanse egale la invatamant cu orice alt copil si doar ambitia si intelegerea ca scoala poate sa faca diferenta in viata sa ma ajute sa –mi depasesc conditia.

Avem insa sansa acum, in vremurile acestea grele, sa ne uitam altfel la invatamant, sa incercam – si cu ajutorul nostru al fiecaruia dintre noi, alaturi de companiile care vor sa ajute – sa contribuim la modernizarea invatamantului si la reducerea distantei dintre rural si urban; sa ajutam sa dam sanse si unor copii care n-au posibilitati, dar sa ajutam si profesorii sa se modernizeze.

Am vazut la tv spotul Vodafone, cu vocea lui Marcel Iures, care anunta o campanie foarte emotionanta pentru mine “Impreuna nu lasam niciun elev in urma” si stiu cat de important e pentru mii de copii din tara ca autoritatile sa-si uneasca fortele cu companiile private in aceste momente delicate de criza sanitara cand inca nu e stie cum va fi scoala in septembrie.

Ma bucur ca Vodafone a ales sa se implice intr-o campanie prin care vrea sa ofere sprijin pentru digitalizarea copiilor pana cand incepe scoala, parte dintr-un program pe care Fundatia Vodafone il avea deja, “Scoala din valiza”.

Utilizatorii Vodafone sunt incurajati sa doneze orice suma, iar Fundatia Vodafone va dubla suma totala a donatiilor.

Donatiile de 2 euro se pot face prin sms la 8846, iar cele de 5 sau 10 euro (sau oricare alta suma pe care o doriti) se pot face cu cardul aici https://www.vodafone.ro/educatie

Sunt vremuri atat de grele si fiecare isi dramuieste cum poate mai bine banii, dar spunem mereu ca educatia copiilor poate sa faca diferenta si tocmai de aceea e momentul in care sa ne unim ca sa depaseasca acesti copii – greu incercati oricum de viata – dificultatile legate de acces la scoala, cum va fi aratand ea in septembrie.

Proiectul Vodafone presupune si extinderea resuserlor oferite de programul Școala din valiza prin realizarea de masterclasses specifice pentru toti elevii, acces la o biblioteca digitala si programe de indrumare.

Cunosc cei care au in grija activitatile de la Fundatia Vodafone, le-am urmarit activitatea in multe situatii, stiu ca duc lucrurile la capat cu simt de raspundere. Cel mai bun exemplu e renovarea TUTUROR centrelor de recoltare sange din tara, pe parcursul a 3 ani, care a dus la cresterea numarului de donatori si la salvarea multor vieti.

Si in cazul acesta, in aceste vremuri complicate, tot despre salvarea unor vieti e vorba si ma bucur ca au decis sa se implice si ei.

De asta va rog tare sa donati 2 euro la 8846, bani care vor fi dublati de Fundatia Vodafone si care apoi se vor transforma in tablete pentru copiii care vor merge in septembrie la scoala si, e foarte posibil, sa faca scoala online. Vodafone le va da tuturor gratuit acces la internet.

Pentru multi dintre noi, 2 euro (10 ron) pot fi banii de o cafea, pentru copii pe care nu-i stiti ar putea insemna o sansa imensa faca scoala, sa-si depaseasca conditia si sa poata, in 20 de ani, in 30 de ani, sa ajute si ei la randul lor alti copii.

Va multumesc ca donati.

Din considerente personale, citesc mult – de multi ani – despre imunitate si bolile autoimune, dar de afectiunea despre care scriu acum n-am mai auzit, semn ca e o afectiune rara si e important pentru cei care se intalnesc prima data cu ea printr-o situatie personala sa stie cat mai multe detalii despre ea. Cum este o afectiune care se manifesta mai ales la femei, iar multi dintre cititorii mei sunt doamne si domnisoare, acesta este motivul pentru care scriu despre sclerodermie.

Sclerodermia, cunoscuta si sub denumirea de scleroza sistemica, este o boala rara caracterizata prin ingrosarea sau cicatrizarea tesutului conjunctiv din diverse parti ale corpului.

Este o boala autoimuna, in cazul ei, sistemul imunitar are o reactie de autovindecare extrema care duce la productia de colagen in exces si la ingrosarea tegumentelor, dar simptomele de debut pot fi similare cu ale altor boli autoimmune: oboseala escesiva, inflamatii ale articulatiilor.

E posibil ca forma de prezentare a bolii la debut sa fie ceea ce in mod stiintific e numit Fenomenul Raynaud – afecteaza frecvent degetele mainilor si mai rar ale picioarelor, dar poate interesa si lobul urechii, nasul, limba.

Clasic se descriu 3 faze:

– albirea degetelor cu o zona de demarcatie proximala bine delimitata

– albastrirea zonei afectate

– inrosirea degetelor

Este o boala care afecteaza aproximativ 2,5 milioane de persoane din intreaga lume, in special femei cu varsta intre 25 si 55 de ani.

In cazul celei localizate, boala se limiteaza la piele si la tesuturile de sub pielea afectata. Se poate sa devina vizibila sub forma de pete (ca la lupus) sau sa arate ca o banda desenata intarita.

Sclerodermia (sau scleroza) sistemica afecteaza, in afara de piele, si organele interne. Poate sa conduca la aparitia unor arsuri la nivelul pieptului, sa genereze dificultati in respiratie sau hipertensiune arteriala; simptomele pot aparea oriunde in organism, inclusiv pe piele, in plamani sau alte organe.

E ceva ce suna foarte complicat si care produce mari daune corpului; dar e important sa stiti ca nu se transmite genetic, nici ca o boala infectioasa. Iar daca este in faza de suprafata e o afectiune care poate fi tinuta sub control.

Sclerodermia poate cicatriza tesutul pulmonar, cardiac sau renal, ceea ce poate fi incapacitant sau chiar fatal. Aproximativ 1 din 4 persoane dezvolta o boala pulmonara evidenta in primii 3 ani de la diagnosticul de sclerodermie. Cand boala afecteaza plamanii, ducand la fibroza, aceasta se numeste BPI-SS (boala pulmonara interstitiala asociata sclerozei sistemice).

Din cauza cicatrizarii tesutului pulmonar, aceasta boala se mai numeste si fibroza pulmonara. Afectarea plamanilor, ca de exemplu boala pulmonara interstitiala (BPI), este principala cauza de deces la persoanele cu sclerodermie.

Personal nu cunosc pe nimeni care sa aiba aceasta afectiune, este o boala foarte rara, dar am in apropierea mea oameni care au boli autoimune si stiu cat de importanta este alimentatia (in cazul lor e preponderent vegana, fara gluten si fara lactate), cat de importante sunt odihna si somnul, miscarea fizica si capacitatea de a face fata stresului.

Sper ca nimeni dintre apropiatii vostri sa nu aiba aceasta afectiune, dar daca se intampla si ajungeti aici dupa o diagnosticare in cautare de detalii, e bine sa stiti ca exista medicamente care se foloseau in SUA, acum sunt aprobate si in Europa, prin care aceasta boala poate fi tinuta sub control. Unul dintre medicamente se numeste Ofev, dar va recomand sa vorbiti cu medicul vostru despre acesta, sa nu incercati sa va administrati singuri niciun tratament.

Am zile in care ma trezesc si ma rog sa am energie sa duc la bun sfarsit ceea ce am promis ca fac.

Am zile in care ma intreb “dar sensul si rostul meu pe lumea asta care sunt? care e menirea mea pe lumea asta, cu ce se va intampla sa fie lumea mai buna – prin participarea mea – la iesirea mea din ea?”

N-am raspuns.

De multe ori am aroganta sa cred ca sunt mult mai bine pregatita decat ceea ce fac in acest moment al vietii mele. Ca am citit si invatat mult mai mult decat ceea ce folosesc acum.

Mi se pare uneori ca pierd timpul in lucruri mici, desi stiu ca nimic nu se construieste din prima mare, ci pui caramida cu caramida in randuri mici.

Mi se pare ca nu sunt suficient de disciplinata, de organizata, de recunoscatoare pentru ceea ce am si pentru ceea ce mi se ofera in viata in fiecare zi.

(nu simt nevoia sa ma contraziceti sa ma mangaieti pe crestet, stiu sa ma apreciez foarte corect)

*

Continua sa ma uimeasca oamenii care au o mica rautate la fiecare pas, o comparatie ironic- rautacios -superioara cu ceva ce e competitie in mintea lor.

Si ma emotioneaza profund rarii oameni care sunt buni in ADN-ul lor, care n-au ganduri rele despre altii, care ti-ar da si camasa de pe ei, si care – daca afla ca ai  o problema cat de mica – isi fac timp sa urmareasca situatia din viata ta ca sa fie un sprijin.

Eu sunt norocoasa ca am asemenea oameni in viata mea si sper din toata inima ca, din cand in cand – nu stiu daca mereu – sunt si eu un asemenea om pentru ei si pentru ceilalti. De teama ca-si fac griji pentru mine cand citesc randuri ca acestea, scriu rar foarte rar de momentele de maxima oboseala.

*

Zilele acestea de week end m-am luptat cu lipsa energiei si cu senzatia ca ma descompun de oboseala si, cand mintea mi s-a mai odihnit (am dormit si-am mancat mult, timp de doua zile), mi-am amintit inca o data ca e in puterea mintii mele sa nu ma vait de oboseala, ci sa privesc totul ca pe o provocare, ca o rascruce in care mintea mi-e pusa la incercare sa fac un pas in fata.

Poate ca au fost si vitaminele pe care le-am luat pe drumul in lupta cu oboseala, poate ca a fost mancarea (nu neaparat sanatoasa -> am mancat printre altele carnati de casa cu cartofi prajiti si salata de vara cu rosii, ardei, castraveti, ceapa, usturoi, plus multa ciocolata si inghetata cand imi plangeam – la propriu – de mila de oboseala ), dar am inceput sa-mi revin.

Sunt curioasa daca voi va intrebati “dar care e rostul meu pe lume? Cu ce fac eu mai buna si mai frumoasa lumea pana la momentul cand voi fi iesit din ea”.

Am prieteni artisti, care prin meseria lor, fac lumea mai buna in fiecare zi… dar noi astialaltii cum ne-om descurca cand tragem linie?!

Am prieteni care au strategii si planuri de dezvoltare profesionala si se tin de ele cu rigoare stiind ca vor sa urce pe scara sociala cat mai sus, prin propriile forte, au si facut multa scoala pentru asta, si de acolo – de sus- prin mesajele lor si faptele lor sa schimbe lumea in mai bine.

Eu n-am planuri pentru nicio ascensiune.

Pe mine ma linisteste doar gandul ca fiecare fapta a mea e facuta cu o intentie buna, pentru o schimbare in bine. Stiu ca oamenii au fiecare un ritm al lor de schimbare si sper – chiar daca vremurile pe care le traim ma contrazic – ca vom invata sa fim mai empatici si mai buni.

In rest, inca ma mai intreb, in momente cand creierul vrea si el pauza lui “care sunt rostul si menirea mea? Fac oare ce trebuie?”

Ceea ce mi-ar placea sa vi se intample si voua. Sa va intrebat adica, nu sa fiti obositi.

fotografia e veche, de vreo 7-8 ani si e facuda de Dragos Asaftei la o conferinta la care glasuiam; singura constanta din ea e bluza de la COS pe care o mai am si o mai port.

Cand am anuntat in urma cu cateva zile ca doresc sa colectionez povesti despre obiectele care va aduc confort emotional in aceasta perioada de izolare, un timp istoric care va fi mentionat si peste sute de ani, nu m-am gandit ca marturiile vor fi atat de emotionante.

Regretam ca am povestit obiectele mele de confort ( o cafea si un parfum cu care imi incep mereu ziua) pentru ca mi se parea ca dau o directie superficiala a povestilor pe care le-as fi asteptat de la voi.

Am primit zeci de povesti, incep sa le postez treptat, sunt foarte foarte emotionante fara sa fie intruzive sau ostentative, fara sa fie “barfa”. Ele fac o radiografie a emotiilor noastre din aceasta perioada, dincolo de orice declaratie si tocmai de aceea mi se par demne de un muzeu virtual al emotiilor din izolare.

Va multumesc foarte mult pentru fiecare poveste trimisa si va astept in continuare, povestea si fotografiile, pe cristina.bazavan@gmail.com. E posibil sa revin pe mail cu intrebari care sa ma ajute sa scriu aici o poveste mai completa, mai directa, mai puternica despre dvs.

Stiu ca in maximum doua saptamani viata noastra, cel putin la nivel mental, ni se va parea mai “libera” (desi nu va fi asa, de aceea va rog ca acum – in izolare – sa va ganditi la ce va adus confort si sa-mi spuneti si mie:) pastram anonimitatea povestii daca doriti acesti lucru.

Lucia,

 Pentru mine, o butelie de sampon de corp L’Occitane cu aroma de lime si verbina este rutina care m-a salvat si mi-a dat curaj anul trecut in chimioterapie si radioterapie si pe care continui sa il folosesc in fiecare zi. Parfumul lamaii care da nota proaspata si plina de speranta a zilei iar verbina da o oarecare eleganta.

Iulia Dobos

Eu lucrez in IT asa ca de pe 16 martie lucrez de acasa. Pe mine “m-a salvat” tata, ca sa spun asa, pentru ca a decis sa conduca 600 de kilometri intr-o seara (300 dus, 300 intors) ca sa ma ia la tara, de teama faptului ca se va restrictiona circulatia  (cea ce s-a si intamplat 2 zile mai tarziu). Asa ca de 2 saptamani imi petrec izolarea la ai mei.
Ca sa imi protejez mintea, cel mai important pentru mine a fost sa mentin cat mai multe din rutinele care functionau si cand nu eram in izolare, astfel incat sa ma simt in normal.
Dimineata, imi beau cafeaua in gradina din fata casei ca sa iau putin soare (daca ploua stau pe balcon, macar aer curat sa iau). De obicei, bantuie pe langa mine patrupezii alor mei si se aud pasarelele in copaci. Dupa micul dejun, ma apuc de munca, iar in timp ce lucrez, imi place sa ascult coloanele sonore ale musicalurilor mele favorite. Saptamana asta ascult We Will Rock You! in versiunea celor in Londra, 2003 (cum castul nostru nu are album). Dupa munca, in functie de starea de spirit, imi fac un ceai, sau beau un pahar de vin. Mi-am adus cu mine si vioara (mostenire de la bunicul matern). Nu ma pricep foarte bine pentru ca am mai putin de un an de cand iau lectii si de cand cu izolarea nu am mai facut cursurile.

Cand se aduna prea multe in cap, scriu sau desenez in bullet journal, pe care il folosesc atat ca planner cat si ca loc de varsat nervii si emotiile. Si citesc indemnul pe care mi l-am notat pe prima pagina pentru anul acesta: Allow yourself to do less. Stiu ca suna egoist dar nu este, nu e in sensul ca sa nu fac nimic sau sa ma culc pe o ureche, ci in sensul de a nu ma stresa cerand de la mine mai mult decat pot. In afara de asta, incerc sa mai fac sesiuni de meditatie, yoga si stretch.

Am si eu triggerele mele cand vine vorba de auz sau miros. M-am indragostit de Vetiver Fatal de la Aterlier Cologne si in ultimele luni il purtam mereu la teatru. Asa ca il mai folosesc acum cand mai prind cate un spectacol online, ca sa imi amintesc de atmosfera din sala.

Mihaela Carata

Anul acesta se fac 47 de ani de privit albastrul cerului, am terminat o facultate de științe politice (dar nu am profesat din motive lesne de înțeles), am o firmă care se ocupă cu transporturi speciale, o asociație culturală, un licurici cârlionțat (17 ani) și doi blănoși.

Sunt ceva zile de stat in casa si probabil vor mai fi. Pe langa tot ce fac in mod curent (citit, gatit, curat) am ales sa imi refac un site de suflet. Sunt sute de articole legate de traditii, oameni faini din Romania iar acest „job” imi ține mintea ocupata zilnic.

Cozonacul este o prăjitura care imi aduce aminte de copilarie si am ales sa imi comand (la o amica care din asta traieste… plamadit de paine si cozonac).

Zilnic savurez cozonac si cafea (musai etiopia) pe micuta mea terasa.

Parfumul este o ancora dintr-o perioada cand aveam voie afara, dar eu alesesem să stau on casa (2004).

Atunci, eram prea tanara din punct de vedere economic, nu am anticipat caderea/ criza. Aveam un job bun, un salariu pe masura, chiar si o chirie intr-un centru rezidential (la vremea aceea era o mandrie pt mine). Caderea a fost cu o saptamana inainte de ziua mea (dec 2009), moment la care nu prea am stiu ce sa mai fac, a fost ca un cutremur de 9 grade.

Dupa 2 luni m-am mutat cu iubitul meu iar in toamna fetita mea a inceput scoala. Am trait perioada aia mai mult pentru ea, trebuia sa imi pun zambetul pe buze, parfumul, pentru a merge sa o iau de la scoala.

Tot in perioada aceea am trimis zeci de cv-uri, aveam sute de numere de telefon in agenda si mai nimeni nu suna (doar cei de la banci), am avut momente in care m-am indoit de tot ceea ce stiam, am avut momente de furie, am acceptat sa merg sa fac curatenie pe la prieteni, am ingrijit o persoana bolnava (intr-o faza terminala), am citit foarte mult si am facut terapie (pentru aceste ore de terapie am facut curat si cumparaturi).

Cu pasi mici am inceput sa dau jos “hainele sclipiciase” pe care le-am crezut valoarea mea. In aceea perioada am stat foarte mult in casa pentru ca nu stiam sa traiesc cu bani putini si bine dramuiti, a fost un fel de pedeapsa impusa.

Impreuna cu domnul meu in 2012 am “turnat fundatia” firmei care functioneaza si astazi.  Am asezat perioada aceea in cutiuta mea cu amintiri de colectie, pentru ca a fost restart-ul meu.

Iar acum daca as fi avut voie sa merg putin prin parc sau la mare ar fi fost perfect, afacerea merge (nu la capacitate maxima, dar nu ne-am oprit), copilul a crescut frumos si nu a avut momente de isterie sau plictis, relatia este ok.

Nu am facut curatenie obsesiv, nu mi-am facut loc de dat cu capul. Am mai si plans in aceasta perioada pentru ca o planta pe care o tii intr-un ghiveci mic, nu moare, dar nici nu infloreste.

Chiar de ar fi sa o iau iarasi de la un zero… nu as mai fi pierduta sau rusinata.

*

(va urma)

*

Va multumesc foarte mult pentru fiecare poveste trimisa si va astept in continuare, povestea si fotografiile, pe cristina.bazavan@gmail.com

Scriam mai devreme, acum in sambata Pastelui, ca aceasta situatie grea in care e intreaga lume ne invata sa fim mai buni si ca, mai mult ca niciodata, lectia pe care ar trebui sa ne-o reamintim zilele astea este despre bunatate, despre a ajuta comunitatea.

Am vazut acum despre o donatie care vine la nivel international de la o ambasada – a Chinei – facuta cu sprijinul Huawei Technologies Romania in zeci de mii de masti, sute de combinezoane si substante de dezinfectare care vor fi distribuite catre pompieri si catre personalul medical din tara. Sper din tot sufletul ca Ambasada Chinei va ajuta si cu medici din tara domniilor lor daca situatia va deveni mai complicata, pentru ca experienta prin care au trecut ii ajuta acum sa faca bine pentru altii.

Am mai vazut zilele trecute despre cum Huawei a donat catre spitalul din Suceava cand era situatia cea mai grea si aveau nevoie urgenta de materiale de protectie.

Sunt companii care isi desfasoara activitatea in Romania si pentru noi inseamna confort – ceva locuri de munca, dar acestea nu sunt la vedere, plus produse pentru confortul nostru – in acest caz specific produse electronice si de tehnologie.

Si nu ne gandim ca se pot implica si in situatiile de viata si de moarte din tara noastra. Dar viata bate filmul, iar #solidaritate cred ca e cuvantul cheie in aceste zile.

Ma gandesc sa continui o seria de articole despre donatiile “strainilor” ca sa ramana pe blog, la o cautare pe google, pentru toata lumea, sa ne amintim despre solidaritate si cand ne va fi bine, pt ca ne va fi si bine, curand.

Stiti ca zilele astea ni se spune mereu ca putem ajuta in criza generata de Covid 19 daca stam acasa si avem grija de igiena personala  – cu spalari repetate pe maini.

 Dar putem face putin mai mult, fara sa fie nevoie sa iesim din casa.

 Am mai povestit anul trecut despre inventiile magice din ultimii ani, cand se unesc mai multe memorii de computere si telefoane in cloud printr-o aplicatie, devenind o unealta spectaculoasa in cercetarile si testarile medicale. (aici) Fundatia Vodafone a lansat anul trecut aplicatia DreamLab care accelereaza cercetarea impotriva cancerului prin crearea unei retele intre procesoarele smartphone-urilor utilizatorilor si folosirea puterii comune de procesare a acestora. Gratie generozitati user-ilor aplicatiei, au avut loc deja 4 descoperiri stiintifice la nivel mondial in domeniul oncologic.

Acum, in contextul situatiei create de virusul COVID-19, Fundația Vodafone a inceput o colaborare cu Imperial College London cu scopul de a sprijini si accelera cercetarile asupra acestui virus. Astfel, prin aplicația DreamLab, utilizatorii pot alege sa contribuie la gasirea unor informatii salvatoare pentru multi in lupta impotriva Covid 19.

CE POTI FACE CA SA AJUTI?

Iti descarci aplicatia DreamLab de aici (App Store sau Google Play Store) si optezi pentru cercetarea Covid 19.

 Telefonul trebuie sa fie conectat la internet si la o sursa de curent si sa nu fie utilizat. De aceea, DreamLab functioneaza cel mai bine noaptea, cand nu mai utilizăm smartphone-ul.

Si oricat de straniu ar suna,  poti ajuta la descoperirea unor informatii vitale despre Covid -19 chiar si in timpul somnului. E nevoie de atat de putin – atentia pentru cei din jur, acces la sursa de internet si de curent – si ai putea contribui la salvarea a mii de vieti.

Proiectul Corona-AI urmareste doua directii:

1. Identificarea de medicamente existente si molecule din alimente cu proprietati anti-virale
2. Optimizarea combinatiilor dintre aceste medicamente si molecule alimentare cu proprietati antivirale pentru o crestere a rezistentei impotriva infectiilor cu coronavirus

In timp ce o cercetare traditionala ar putea dura ani de zile, abordarea DreamLab, care se bazeaza pe procesoare mobile si tehnologie cloud, poate reduce drastic timpul necesar pentru a analiza cantitatea uriasa de date existe. Un computer care functioneaza 24 deore pe zi ar avea nevoie de zeci de ani pentru a prelucra datele, in timp ce o retea de 100.000 de telefoane inteligente care ruleaza peste noapte ar putea rezolva calculele in doar cateva luni.

In acest moment, aplicatia este disponibila in Romania, Australia, Italia, Noua Zeelanda, Spania, si Marea Britanie, urmand ca alte tari sa se alature in saptamanile urmatoare. DreamLab poate fi descarcata din App Store sau Google Play Store.

Pentru ca aplicatia sa functioneze in limba romana, utilizatorii trebuie sa aiba telefonul setat pe aceasta limba inaintea descarcarii aplicatiei. Orice utilizator poate descarca aplicatia in mod gratuit, insa, odata instalata, aceasta genereaza trafic de date. Vodafone Romania sustine proiectul DreamLab prin acordarea gratuita a traficului de date nationale necesar functionarii aplicatiei pentru clientii sai. DreamLab nu are acces la informatiile utilizatorilor. Mai multe informatii sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro/dreamlab/.

Uneori e nevoie de foarte putin pentru a schimba lumea, trebuie doar ca fiecare IMPREUNA sa facem cate putin.