old-couplebarbat despre femei

barbat despre femei

– am un prieten cu multi bani care a fost numai cu femei frumoase, dar proaste. adica frumusele, nu top model, dar prostutze

– de ce? are o strategie?

– cind ajunge acasa nu vrea sa auda problemele ei existentiale, vrea sa se simta bine.

– si tu? esti la fel?

– nu, sunt dispus sa aud si problemele ei existentiale, dar ca vreau sa simt ca ea e o femeie care  – cu toate problemele existentiale – e linistita pe dinauntru. asta ma ajuta cumva, subliminal, sa cred ca o sa fie o mama buna, ca viitorul meu copil o sa stea intr-un loc cald si bun.

***

o conversatie cu un domn cu care s-ar putea  sa fac un interviu/ un profil,  smth.

1954
afterSENZATIONAL: cit de mic e un spatiu mic?

SENZATIONAL: cit de mic e un spatiu mic?

pe covorul meu se afla la scara 1/1 amprenta bucatariei unei tinere – 1, 32 mp.

in real bucataria arata asa

acum acelasi spatiu arata asa

mi se pare incredibil ce pot face niste oameni priceputi; cum pot folosi orice colt intr-un mod optim si pot transforma orice spatiu – oricit de mic – in ceva minunat.

mi-ar placea sa stiu si eu sa fac asta, am un colt in hol unde tre sa gasesc o solutie creativa de depozitare:)

bucataria de mai sus a fost inscrisa la concursul spatii mici initiat de ikea. puteti sa va mai treceti prin SENZATIONAL/ SOCANT/ EXTRAORDINAR , uitindu-va aici la cum au fost transformate cele mai mici spatii de locuit posibile.

eu ma uit de o jumatate de ora si nu ma mai satur:)

1796
Cineva-cu-care-sa-fugi-de-acasa-Noemi-Revnic-si-Marius-Concitabook cover tee

book cover tee

tricouri cu reinterpretari ale copertei cartii tale preferate – asta e book cover tee, un concept creat si realizat de Noemi Revnic pentru blogul ei Placerile lui Noe, in colaborare cu 109.

au si-au reinterpretat cartea preferata pe tricouri eroiiromanieichic (Cristina Pop si Lili Misaila, alaturi de Carla Szabo care a creat coperta cartii lor preferate); Ioana Ulmeanu & Robert Ratiu; Valeria Moldovan (mama Marinei de la 109); Ovidiu Buta, Razvan Firea si Marius Concita & Noemi.

cineva cu care sa fugi de acasa – Noemi Revnic & Marius Concita

portretul lui dorian gray – razvan firea

Accidentul – Ioana Ulmeanu & Robert Ratiu

Orlando – Ovidiu Buta

Dama de pica – Valeria Moldovan

Middlesex – eroii romaniei chic

pe Placerile lui Noe aflati si povestile din spatele fiecarei alegeri, iar tricourile le puteti cumpara din librariile Anthony Frost, Bastilia si Carturesti.

stiu, acum va ginditi cam cum ati ilustra coperta cartii voastre preferate…

1845
picsay-1343329926Ce-am invatat pe dunare

Ce-am invatat pe dunare

exista locuri care-ti arata cit de relativ e totul pe lume.
ca de exemplu, barajul portile de fier. pe o parte a malului dunarii ceasul indica o ora, pe partea cealalta – la 1 km distanta, ceasul indica alta ora.
si sirbii si romanii se uita, realmente, la acelasi cer – rasarit, apus – dar se raporteaza temporar diferit la el.

***

am fost un week end in mijlocul saptaminii pe dunare, linga portile de fier, in ceea ce s-a numit teambuilding  Bloggers Inc si asta a fost al doilea meu contact direct cu Dunarea (primul e via bratele deltei or sulina), dar a fost la fel de impresionant.

***
pe apa barcagii nu masoara distanta in km, ci in timp. “suntem departe de colegii nostri?”, l-am intrebat pe Nicu, capitanul barcii. “10 minute”, a raspuns scurt.
la fel apreciau distanta si in delta.

oamenii apelor au povesti cu eroi, au legende.
ca povestea cu un important om al imperiului austro ungar care, pentru ca a facut ceva ilegal, a fost pedepsit sa construiasca un drum pe linga cursul dunarii. cind si-a terminat banii, s-a incheiat si drumul. ultimul lucru pe care l-a facut a fost sa inscriptioneze pe o stinca numele sotiei lui – Elisabeth.
astazi, Dunarea acopera drumul, dar inscriptia se vede cind nivelul apei e mai scazut.

cind ai in dreapta munte, in stinga munte, sus cer, jos apa si tu esti pe o barca micuta cu motor, incepi sa simti cit de fragil esti in mecanismul cu multe rotite care se cheama natura. e un exercitiu bun pe care ar fi frumos sa-l faca si domnii care se cred Dumnezei la meetinguri, la tv, la tribune.

cind dupa un colt iti iese o statuie sculptata in stinca, de 55 m inaltime , iar tu esti la baza stincii intelegi cit de mic esti ca om, dar cit de mari si importante lucruri poti face.
statuia lui decebal e cu doar 6 m mai mica decit Statuia Libertatiii (dar e mai mare decit Iisusul din Rio) si este, de departe, cea mai inalta statuie din Europa. (asa pt proportii amuzante dar relevante – nastul are 7 metri lungime si 4 latime… bun baiat a fost Decebal asta). 12 sculptori alpinisti au muncit din 1994 pina in 2004, dimineata devreme pina la ora 10 si apoi pe seara cind se mai racorea.
asta e locul in care se odihneau.

pe linga Cazane sunt doua pesteri (cazanele mari si cazanele mici sunt doua defilee unde dunarea sa ingusteaza teribil – pina la 150 m; se numesc cazane pentru ca apa pare ca fierbe din cauza curentilor ) . eu am vizitat-o pe cea mai mica, a Veteranilor. de afara vedeai stinca uriasa cu o mica intrare cu scari de lemn. inauntru o grota curata, mare, cu pereti ca si cum ar fi fost proaspat slefuiti. senzatia a fost stranie – ca si cum in pamint, despre care-ti imaginezi ca e o structura solida, sunt de fapt niste bule mari de aer – ca-ntr-o gogoasa care sta la prajit.
de aici, m-am gindit din nou cit de relativ e ceea ce ne imaginam noi ca e stabilitate. poate ca sub pamintul pe care calcam si despre care credem ca e stabil se afla, la putina distanta, in adincime, o mare gogoasa de aer.

am fost la spa-ul testoaselor :). sunt niste testoase avute si rasfatate, unele au gps , altele au chip-uri in zona creste o specie rara de testoasa, exclusiv erbivora: testoasa Hermann – care pentru ca e pe cale de disparitie e protejata. exista un call center unde oamenii care gasesc o testoasa pot suna, vine cineva recupereaza testoasa, o verifica daca e sanatoasa, ii mai face ceva vitamine si apoi ii da drumul in natura. tratamentul se intimpla adesea la spa-ul lor , intr-o casa frumoasa; ma rog, ele traiesc in curte, in iarba, unde-si sapa gropi in care dorm. au numere scrise pe carapace si-arata ca jucatorii de fotbal american, dar asa le recunoaste Nea Vasile, cel care are grija de ele. undeva in padure e o testoasa care are un gps pus pe carapace pentru ca cercetatorii de la Universitatea Bucuresti/ Fac de geografie care au in grija parcul natural Portile de fier, sa analizeze pe unde merge, cit spatiu foloseste in habitatul ei natural. in curtea in care sunt tinute testoasele aflate in tratamente pentru recuperare e una care are un chip pe carapace care masoara temperatura si umiditatea, tot pentru cercetari. (daca vreti va spun cum fac testoasele bebelusi… va arat filmulet adica)


***

ce incerc sa zic cu toate astea? pina nu ajungi acolo habar nu ai ca exista atitea lucruri de vizitat/ descoperit. poti sa faci drumetii pe munte sau croaziere pe dunare, poti sa vezi flori rare (exista un liliac si o lalea unice in ro, pe care le vezi doar aici), tot felul de animalutze, poti sa practici sporturi de apa si poti trai in liniste fara discoteci si lume galagioasa.

nu inteleg de ce ne inghesuim cu totii sa mergem pe litoral, cind linga oravita ai munte si apa (chiar si plaja frumos amenajata), intr-un cadru mult mai intim, mai curat si mai cochet.

***

noi am locuit la hotel continental portile de fier, chiar linga baraj (vedeai noaptea barajul luminat de parca era brooklyn bridge), un hotel care e specializat pentru team buildinguri si turism de grup. se deschide doar pentru grupuri mai mari de 20 de persoane, altfel spus e ca si cum l-ai inchiria cu totul, ceea ce sporeste gradul de intimitate.

miine va spun despre teambuilding si cum se vede caracterul oamenilor cind ii pui intr-un concurs. eu am iesit ca uleiul la suprafata – incapatinata, rasfatata – si am executat doar o proba din competitie:)

partenerii excursiei noastre au fost continental hotels, aventuria.ro si renault.
incep sa dezvolt o teorie legata de megane (si nu era megane-ul olimpic)-> indeamna foarte tare la povesti. ne-am povestit vietile in masina, si la dus, si la intors.

p.s. am fost cuminti si in ultima noastra zi, dupa ce terminaseram competitia ne-a iesit in cale curcubeul.

cei cuminti (d)in excursie au fost Roxana PaunLoredana LunguAdriana CocicDana IlieCristina PutanOltea ZamboriRuxandra Predescu,  ChinezuMarius MatacheVlad Dulea,  Augustin RaduLucian PrejbeanuRazvan PascuBogdan AntoheAndrei Zdetovetchi, Sorin NeaguAlex Dumbrava

3348
Loredanacele mai tari concerte ale verii in acest week end

cele mai tari concerte ale verii in acest week end

in week endul acesta sunt cele mai tari concerte ale verii si ar fi bine sa stiti de ele: simbata Jesie J pe plaja H2O din Mamaia la Orange Summer Party, iar duminica Concertul Europa FM pe plaja dintre Venus si Saturn (da, fix acolo unde cu o zi inainte de Liberty Parade).

adica pe cea mai mare scena de spectacole din romania cinta 5 dintre cei mai mari artisti pe care-i avem la muzici: Loredana, Directia 5, Horia Brenciu, Holograf si Stefan Banica Jr.

daca sunteti pe litoral, credeti-ma pe cuvint, concertul Europa FM e ceva foarte special. au fost multi ani in care am participat la organizarea unor concerte similare (insa mai mici ca amploare) si stiu ca experienta e una care nu seamana cu niciun alt spectacol.

toti acesti artisti sunt prieteni cu Europa FM de atit de multi ani (bine, sunt prieteni cu George Zafiu, mai exact si prin el cu restul lumii) incit totul iti da sentimentul unei cintari in familie pentru niste prieteni . doar ca “familia” are 10-20.000 de oameni, iar energia care face traseul scena-public si retur este incredibila.

deci, daca sunteti la mare in acest week end, de la ora 20.00 pe plaja dintre Venus si Saturn, ne vedem la concertul Europa FM. sunt curioasa care vor fi reactiile voastre dupa aceea.

p.s. eu merg si la Jessie J simbata, poate ne vedem acolo:)

2924
afis final AKFresh de expozitii

Fresh de expozitii

text de Noemi Revnic

Astazi scriu despre trei expozitii la care mi-am propus sa ajung in urmatoarele saptamani.

Prima va fi vernisata la MTR: “Ada Kaleh. Insula din suflet”, din 3 si pana in 19 august, in Sala Foaier. Expozitia face parte dintr-un proiect AFCN si va fi itinerata mai apoi la Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie din Constanta (14 – 28 septembrie) si la
Muzeul Regiunii Portilor de Fier din Drobeta-Turnu Severin (9 – 31octombrie). Abia astept sa vad imagini vechi surprinse pe aceasta insula fermecatoare care a disparut in apele Dunarii la inceputul anilor ’70, imediat dupa incheierea lucrarilor la Hidrocentrala Portile de Fier I.

Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu verniseaza expozitia “Curing Nostalgia, Remedies for a Historical Emotion”. Curatorul este o fosta colega din perioada Tabu, Catalina Bolozan si sunt foarte mandra de ea. Artistii din display sunt britanicii Julie Cockburn, Alexandra March, Kazuya Tsuji si Luke Twigger. Expozitia poate fi vizitata din 27 iulie si pana in 24 august, de marti pana duminica, intre orele 10:00 si 18:00.

Din nou in Bucuresti, la Readers Cafe avem frappe-uri cu menta si expozitia
“Retro Vibes” a Biancai Antonia Popescu. Pentru pasionatii culturii anilor ’70 va fi o adevarata incantare sa admire lucrari inspirate de Rolling Stones, Pink Floyd, Led Zeppelin si de filmele cult din aceasta perioada in care mi-ar fi placut sa am 20 de ani. Apoi va recomand o mica incursiune la Baneasa Shopping City, incepand cu 27 iulie, pentru a admira si cumpara creatiile din Pop-Up Shop-ul PATZAIKIN: piese reinterpretate ale tinutelor delegatiei olimpice romanesti, semnate de acest brand minimalist si perfect.


Un weekend minunat si pe foarte curand!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1567
catalin 2Sanatos e sa taci

Sanatos e sa taci

text de Catalin Anchidin

Postul meu de astăzi e unul din acela comun. Nu aduce nimic nou, nu are nimic senzațional și nu te face decât să zici, poate pentru a zecea oară pe ziua de astăzi, “nu mă mai miră nimic”. De fapt, ai putea să treci liniștit peste el. Ai putea să îți consumi trei minute în care să nu te mai enervezi, trei minute în care să stai tu cu tine și să nu te mai consumi cu mizeriile din jurul tău. E mai sănătos așa. Și crede-mă, nu ai vrea să te îmbolnăvești.


În ultimul an am interacționat, de mai multe ori, cu sistemul sanitar. Nu că mi-aș fi dorit dar s-a întâmplat.
Înainte să zic ce mă doare, o să precizez că în alte ocazii am avut parte și de tratamente umane mai fericite, dar tind să cred că sunt din ce în ce mai izolate.

De fiecare dată când aud de spital nu știu de ce să îmi fie mai întâi frică: de boală, intervenție, tratament sau de maladia unor personaje din sistemul medical.

Am să fac referire, astăzi, doar la comportamentul asistentelor medicale cu care inevitabil te întâlnești prima oară pe holul de la Urgențe. Ele sunt responsabile cu welcoming-ul, în primă fază.

În cel mai recent caz, întâmplat de curând, au început să urle isteric și să intrebe “de ce nu ai venit cu pacientul la miezul nopții?!”. Încerci să le explici frumos că de fapt salvarea a întârziat. Greșit. De fapt trebuie să taci. Să taci dracului din gură și să te lași pedepsit de doamnele pe care tu de altfel le respecți. Dacă ai făcut imprudența să deschizi gura, ai să descoperi că nu numai că ești nesimțit dar și că ai nimerit fix când se făcea schimb de tură și poate te trezești cu bolnavul în brațe. Începi să tremuri, nu crezi că ți se întâmpla asta, tremuri așa cum o făceai în copilărie. Atunci îți era frică să nu fii certat pentru cine știe ce boacănă stupidă. Acum îți este frică să nu-l pierzi pe cel drag ție doar pentru că ți-ai permis să deschizi gura. Și taci. Taci, tremuri și asculți lecția de viață pe care ți-o dau cele sau cei care ar trebui să aibă grijă de sănătatea ta. Poate că nu ai nevoie de asta atunci dar, lecția vine la pachet cu asigurările de sănătate.

Acum câteva luni am avut un incident cu niște câini comunitari. După ce am fost refuzat de un taximetrist să mă ducă la urgențe, pe motiv că respectiva cursă era prea scurtă, la spital sunt întâmpinat de una din asistente care îmi spune pe un ton total neprietenos că sigur le-am făcut eu ceva câinilor că nu mă atacau ei, așa din senin. Și încă ceva, să nu încerc eu să o conving că știa ea mai bine.
Tot în cadrul acestui episod o altă doamnă asistentă mă întreabă unde s-a întâmplat incidentul. Îi explic unde. Ea mă întreabă în ce sector se află respectiva stradă. În momentul în care îi spun că nu știu exact dacă e sectorul 3 sau 1 stârnesc o nouă rafală împotriva mea. Mi-am plecat capul și m-am gândit că am făcut rău că înainte să vin la spital nu m-am interesat să aflu în ce sector s-a întâmplat evenimentul.

Cum spuneam, la începutul textului, am cunoscut și asistente foarte amabile și atente (ex: spitalul ORL), care pariez că și ele erau la fel de frustrate din cauza salariului mic, din cauza sistemului în care lucrează sau din cauza problemelor personale cu care se confruntă. Încep să cred că sunt tot mai puține.

Am însă o singură rugăminte adresată personalului care aplică abordări de genul celor exemplificate: dacă simțiți că nu mai faceți față, că sunteți nedreptățiți, frustrați, necăjiți, chinuiți, gândiți-vă că și noi, muritorii de rând din spitale, am putea fi la fel. Mai bine vă pierdeți voi job-ul decât să ne pierdem noi mințile sau, mai rău, viața.

Catalin Anchidin este Special Events Coordonator Parada Film, Corporate Relations Manager NexT FILM FESTIVAL

1990
sunshine boysSunshine Boys la Savoy Theatre

Sunshine Boys la Savoy Theatre

text de Sorana Savu

Voiam sa va trimit cu mare caldura la teatru, la Londra, la Savoy, sa vedeti “Sunshine Boys”, dar saptamana asta stagiunea se incheie… Pentru ce va mai fi, gasiti sugestii si bilete aici

Pentru ce a fost… ei bine a fost prima oara dupa 40 de ani cand domnul Danny de Vito a urcat pe scena unui teatru. Motiv suficient sa dau navala pe net si sa-mi cumpar bilete la Savoy. Acum vreo patru luni. Piesa, “Sunshine Boys”, ii apartine lui Neil Simon si a mai avut o versiune “de aur” cu Walter Matthau in rolul principal. DeVito nu are amaraciunea sau sarcasmul intunecat al lui Matthau, dar poate fi morocanos la modul acela simpatic, de hobbit.

Partenerul lui este Richard Griffiths, un englez sadea, fortat de scenariu sa vorbeasca americana. Il stiti din rolul parintelui adoptiv al lui Harry Potter – bietul om are lipici la rolurile negative, si asta de multa vreme. In tandem cu Danny DeVito, arata fix cum imi imaginam eu cand eram copil ca trebuie sa fie Pat si Patachon. Cam aceleasi proportii, dar cu o diferenta uluitoare de inaltime.

In ciuda ei, DeVito e cel care umple scena, invariabil, cu o energie si un dinamism molipsitor, cu un umor care, desi se doreste caustic, sfarseste inevitabil prin a fi adorabil si exasperant. E ca un pisoi care are senzatia ca, daca si-a zbirlit blana pe spinare si a inceput sa te scuipe, are impresia ca n-o sa-l mai iei in brate si o sa te temi de el. Cum ziceam, adorabil.

Am tot avut ocazia in ultima vreme sa vad actori de film revenind pe scena si am descoperit in ei o naturalete si o verva lipsita de stridente si de manierisme declamative care mi-au reconstituit placerea de a merge la teatru, de a descoperi emotia creatiei live. De cele mai multe ori, ai revelatia asta prin comparatie – vezi personaje care iti capteaza atentia si interesul cumva firesc, si altele care nu par sa iasa din paginile scenariului, care isi numara inca pasii pe scena pana la punctul marcat din care trebuie sa rosteasca monologul – sau replica.

Si aici a fost la fel – si ma mira asta foarte tare, pentru ca, in mod normal, regizorul sau producatorul ar trebui sa fie atenti tocmai la asta – la compatibilitatea celor de pe scena, la modul in care isi comunica, la modul in care inteleg ca trebuie sa defineasca pentru noi, cei din sala, spatiul dramatic. In speta, Adam Levy, care are unul dintre rolurile importante ale piesei, Ben Silverman, e cel care a facut praf magia pentru mine. Si e destul de complicat sa apreciezi jocul a doi actori minunati, incercand permanent sa faci abstractie de al treilea personaj care canta fals.

Stagiunea s-a terminat – din pacate. Dar intalnirea live cu DeVito, neasteptata pentru toata lumea dupa o asa pauza de patru decenii, a fost din nou unul dintre acele evenimente pe care le pui in clasorul tau virtual si pe care le vizitezi cand ti-e dor sau ti-e rau sau ti-e lehamite.

***

Sorana Savu este specialist in Comunicare, senior partner Premium Communication.

1845
IMG_8623cena di Amici

cena di Amici

la sfirsitul saptaminii trecute, s-au intilnit pentru prima data cei care – cu ingaduinta – au acceptat sa scrie pe blogul meu ca invitati speciali.

cena di Amici di Peroni- o cina italieneasca al fresco.

ce discuti cu prietenii, ramine intre prieteni, asa ca n-am sa povestesc ce s-a intimplat acolo, va las doar citeva fotografii cu protagonistii, ca sa-i stiti mai bine pe cei care scriu pe aici. (inca o data le multumesc ca scriu constiinciosi pe blogul meu, povestindu-si experientele)

adrian telespan – el nu scrie inca pe blog, dar va scrie in curind 🙂

Sorana Savu

Noemi Revnic

Catalin Anchidin

Diana Marasoiu

Ioana Blaj & Paul Ipate. (nici Paul nu scrie, inca, pe blogul meu, dar… nu se stie niciodata:) )

2811
teasera new Experience

a new Experience

daca ne-ar fi spus cineva acum 10 ani ca vom folosi telefonul ca sa facem fotografii, ne-am fi uitat urit si-am fi zis ca e putin nebun.

daca v-as spune ca poti picta cu telefonul sau ca poti deveni DJ si poti mixa muzici la tableta, ce-ati spune?

fiti cu mintea deschisa, tehnologia e pe cale sa devina arta:)

***

tehnologia e inainte de orice o experienta… incerci ceva ce nu stiai ca exista, te cucereste senzatia si te intrebi “cum naiba am putut trai fara asta pina acum?”

***
joi, 26 iulie, se deschide in AFI Cotroceni Vodafone Experience store, un loc in care tehnologia comunicatiilor trece la next level, devine arta.

in ziua deschiderii, un DJ va sustine un recital special, mixand la tablete, un artist ilustrator va inlocui panza cu o tableta si creionul cu o aplicatie speciala de desenat pentru telefonul mobil si va face portrete digitale tuturor celor care vor pasi pe portile magazinului, un actor „va mima” aplicatii pentru telefonul mobil iar trupa Sensor va sustine un concert inedit pe tablete.

daca ajungeti in magazin, joi de la ora 14.00 puteti participa la un concurs Treasure Hunt, cu premii terminale (Samsung Galaxy S3, Samsung Galaxy Tab, Vodafone Smart II) si bilete la film.

***
peste citiva ani, copiii vostri vor cinta cu telefonul, vor picta pe tableta si vor crea in citeva clipe filme experimentale montate si cu coloana sonora suprapusa.
nu v-ar placea sa stiti ca si voi ati experiementat asta printre primii?

tehnologia devine arta , v-am spus:)

p.s. in perioada 26 – 29 iulie, in Vodafone Experience Store va fi disponibila o oferta promotionala, valabila atat pentru clientii noi cat si pentru cei existenti. Clientii care vor achizitiona un abonament incepand cu Mega 11 + optiunea de internet pe mobil 1 GB vor beneficia de un discount de 100 Euro (TVA inclus) pentru smartphone-uri de top, precum si beneficii duble (minute/SMS in retea, minute/SMS nationale, trafic internet), pe o perioada de 6 luni, pentru pachetele Smartphone incepand cu Mega 11 + 1 GB trafic internet.

1507
tennisdoar tenis si-o poveste de demult

doar tenis si-o poveste de demult

ieri am dialogat pe twitter cu doartenis:

Iti multumesc ca-mi urmaresti blogul. Sunt onorat, mai ales ca datorita tie am asistat la primul turneu de tenis ca ziarist, in 95 🙂 Andrei

*
pe bune? nu ma confunzi? imi zici te rog cum te cheama cu totul? ca nu am gasit pe blog

*
Andrei Constantinescu, eram la inceput pe la Radio XXI. Nu am cum sa te confund 🙂 M-ai trimis la ultima editie organizata de Muresan la BNR

***

asa e. mi-l aduc aminte pe Andrei, eram redactorul sef de la stiri la r21 pe vremea aia si ii cam chinuiam ca sa avem content propriu. el era student la sport, dar nu era pasionat de fotbal, sau nu-mi aduc eu aminte sa fi fost vreun microbist. dar ii placeau celelalte sporturi.

acum Andrei e redactorul sef adj la sectia sport la Adevarul dar, desi stiam ca e acolo, habar nu aveam ca el e in spatele blogului doartenis.ro .

pe blogul asta ma duc mereu cind vreau sa vad ce mai fac jucatorii nostri pentru ca e foarte updatat, iar informatiile sunt direct de la sursa, nu prin agentii de presa. banuiam ca e al unui jurnalist, dar nu stiam ca e al lui Andrei. imi place f mult coincidenta asta, despre cum – via bloguri – ne-am mai urmarit/ auzit.

sa-i vizitati blogul, stie totul despre tenismenii nostri, chiar acum – despre ce fac ei la Olimpiada. puteti citi aici.

***

intimplarea asta mi-a amintit de ceva drag de demult: cel mai pretios lucru al adolescentei mele a fost o revista TENNIS MAGAZINE cu Agassi pe coperta. costa mult pentru bugetul surorii mele care era studenta la bucuresti si-am asteptat vreo 3 luni ca sa o am, dar a fost chiar unul dintre cele mai pretioase lucruri pe care le-am avut.

imi permitea acesul la o alta lume. a cistigatorilor.

asta era revista, doar ca a mea nu avea autograf. peste ani am citit biografia lui agassi si i-am trimsi un mesaj celui care a scris-o, facindu-i o bucurie. dar despre asta poate povestesc alta data.

2225
akramkhan_verticalroadAkram Khan Dance Company in deschiderea JO 2012

Akram Khan Dance Company in deschiderea JO 2012

unul dintre cei mai minunati dansatori ai lumii, Akram Khan, a postat pe twitter asta. “Akram Khan Company : The first Opening Ceremony dress rehearsal is about to start… Are you ready to catch the completed show on TV in just 4 days?” asta inseamna ca va fi in show-ul ceremoniei de deschidere cu compania lui de dans.

uraaaaaaaaa.

iata-l, ca sa stiti cine e, desi am scris despre el de zeci de ori. sunt sigura ca va face un spectacol super emotionant.

1434
palariiBloggers Inc – bagajele

Bloggers Inc – bagajele

miine plecam in aventura Bloggers Inc, 19 domni si doamne in drumetie pe linga Portile de Fier.

in mod normal, pentru orice deplasare, am nevoie intre 7 si 10 minute ca sa-mi fac bagajele. urasc sa car multe lucruri si ma organizez sa am un bagaj cit mai mic; am capatat asa o dexteritate dupa atitea deplasari incit ma uit pe program si imediat stiu care sunt tinutele cele mai potrivite (care fac si mix intre ele pt momente diferite ale zilei).

acum, in program avem navigare cu caiacul(?!), biciclit montan (!!!!), drumetii si mi-am consumat toate minutele standard pentru impachetat rizind in fata posibilelor palarii intru protectie solara pe care le-as putea lua cu mine…

numai imaginati-va cum ar fi sa ma duc eu printre golanii aia cu caiacele lor si nu mai stiu ce nebunii, cu palaria de paie care are boruri cu diametru mai mare de 60 cm :)))

***

Bloggers Inc e un team building intru descoperirea frumusetilor patriei din zona Drobeta Turnu Severin. Partenerii distractiei noastre sunt Continental Hotels, Aventuria.ro, Renault.

Doamnele care merg sunt Roxana Paun, Loredana Lungu, Adriana Cocic, Dana Ilie, Cristina Putan, Oltea Zambori, Ruxandra Predescu, iar domnii Chinezu , Marius Matache, Vlad Dulea,  Augustin Radu, Lucian Prejbeanu, Razvan Pascu, Bogdan Antohe, Andrei Zdetovetchi, Vlad Petreanu, Alex Dumbrava

***

acum ca am stat si am pus link-uri la toti participantii (iar ei vor copia de la mine, stiu eu, uf uf), iau pauza de la bagaje sa maninc inghetata. pina miine la 7 juma cind tre sa ma revendice Make, mai e timp.

3306
neam saturat bogdan ghiuNEAM SATURAT

NEAM SATURAT

In mintea lui s-a petrecut ceva amuzant. A inteles repede ca unii oameni nu vor trece de aparente, dar ceilalti… Daca ar fi priceput ce zice el, ar fi fost posibil sa vrea sa i se alature.

Era o dimineata de miercuri, 4 iulie, si Robert, care abia se trezise, a stiut cum poate sintetiza starea de revolta pe care o simtea si care se regasea si printre prietenii de pe facebook – doar patru cuvinte: ”NEAM SATURAT DE VOI”. Stia ca unii nu vor vedea mai departe de lipsa cratimei, dar ceilalti – care dupa prima secunda de ezitare, vor fi inteles sensul – erau de-ai lui. Neam/popor – saturat de voi/politicieni care faceti lucruri de care ne e rusine.

Cind a ajuns la birou a pus un status pe facebook cu cele patru cuvinte, dar a continuat sa caute o varianta cit mai eficienta a mesajului lui. Voia sa-si transforme ideea in viral, ar fi fost semnul ca o intreaga generatie simte ca si el. I-a luat 5 minute sa gaseasca pe google o fotografie de la un meeting, cu un barbat cu o pancarta in mina, si-a scris peste ea mesajul lui – in photoshop, fara sa-l preocupe prea mult partea artistica. Apoi a trimis fotografia catre Vlad Craioveanu si Liviu Mihaiu. In citeva ore avea zeci de like-uri, dar si comentarii care l-au suparat: “e fake, e in photoshop”.

Oamenii nu mai vedeau padurea de copaci, pierdeau mesajul din cauza executiei, asa ca s-a gindit sa faca totul natural, ca la carte, cu fotografii. Pina seara cu ajutorul colegilor din cladirea in care lucreaza avea o bucata alba de PVC de aproape un metru lungime, un marker negru si asa a construit PANCARTA. Apoi a sunat-o pe Cosmina: “Te bagi sa vorbesti cu oamenii sa se fotografieze?”

De joi 5 iulie au inceput sa faca fotografii, iar in doua saptamini au surprins cu pancarta in brate citeva sute de oameni. Si bulgarele se rostogoleste.

***

Robert Soparlache are 32 de ani, a terminat Automatica si e art director la agentia de publicitate Gavrila & asociatii. A trecut prin citeva agentii, a lucrat si ca freelancer, asa ca experienta l-a facut sa simta care este forma pe care trebuie sa o dai lucrurilor ca sa atraga atentia. E genul “think big” si si-a surprins de multe ori colegii cu idei care pareau nebunesti si pe care, peste citeva luni sau ani, le-au vazut puse in practica de agentii din alte tari. Si mai e genul “coios” – face lucruri cu curaj, dar si cu cap, care sa lase urme.

Vrea sa faca un scurt metraj cu o idee surprinzatoare de filmare, dar are in cap si o idee de lung metraj. Dincolo de job se exprima prin grafica pe mirrorstoutopia, unde desenele lui pastreaza mesaje sociale. A fost implicat (voluntar) in campania pentru Nicusor Dan si a fost unul dintre cei care s-a luptat cu toata lumea in campania electorala pentru primarie ca sa impuna idei virale, sa faca lucrurile “big”.

Cosmina Ivanov (28 ani) a terminat ASE si studiaza fotografia la Facultatea de Arta. A lucrat pentru o vreme pentru una dintre companiile care fac sondaje care studiaza comportamentul consumatorilor, iar acum e freelancer. In vara aceasta isi planificase sa locuiasca intr-o comunitate de rromi ca sa studieze dansurile tiganesti si sa faca citeva fotografii prin care spera sa surprinda o parte mai putin stiuta a vietii lor, dar – pentru ca proiectul NEAM SATURAT a luat amploare – si-a aminat orice alta activitate.

***

Primul hop a fost dupa 3 zile. ”Noi nu suntem persoane sociabile, nu iesim la mondenitati, nu cunoastem multa lume. Cind am atins aproape 300 de oameni, intrasem in panica, nu mai stiam pe cine sa fotografiem”, isi aminteste Robert.

L-au intilnit insa pe Mimi Branescu pe o terasa si l-au intrebat daca ar vrea sa-si faca o fotografie, iar actorul – care e un bun minuitor al cuvintelor si-a scris multe piese de teatru – a acceptat fara sa ezite.

– “Doamne ajuta”, ne-a spus la despartire si ne-a emotionant. Am fi putut sa punem si noi asta undeva linga fotografie. Oamenii nu au de unde sa stie cum a fost.

Robert realizeaza cum sa imbunatateasca proiectul in timp ce se intimpla. N-au avut un plan asezat pe hirtie, de fapt n-au avut nimic. Abia dupa doua zile de la primele fotografii au facut pagina de facebook si un tumblr, dar tot din experienta directa si-au dat seama ca trebuie sa fie mai exacti. “Le ziceam oamenilor sa ne caute in doua locuri ca sa-si vada fotografiile, era gresit. Asa ca am pastrat doar pagina de facebook.”

Dupa Mimi Branescu l-au fotografiat pe Sorin Tranca, managing partner la Friends Advertising. “Am vazut cum Sorin preluase o initiativa a Bogdanei Butnar de a -si pune un “sad face” in locul fotografiei de profil de pe facebook, ca semn de nemultumire la toata avalansa de minciuni politice. De la ei, de acolo, a plecat gindul meu.” isi aminteste Robert.

Notorietatea lui Sorin care isi exprimase recent mihnirea fata de evenimentele politice actuale intr-o scrisoare deschisa care a devenit un viral in doar citeva ore (aproape 10.000 de vizualizari intr-o zi), a impulsionat proiectul.

Au urmat Andi Vasluianu, Liviu Mihaiu, Bogdana Butnar, Adrian Oianu, Iulian Comanescu, Cosmin Alexandru, Bogdan Ghiu, dar si oameni pe care nu-i vezi la tv sau in reviste: vinzatori la chioscuri stradale, angajati ai unor corporatii, studenti, profesori, tineri sau pensionari. Toate categoriile sociale, toate virstele.

“Mi-a placut pentru ca mesajul ma reprezinta si am apreciat modul in care a fost scris,” spune Vlad Craioveanu care n-a stiut ca el a fost printre primii promotori ai ideii. In doua saptamini de la prima postare peste 400 de oameni s-au fotografiat cu pancarta, unii ajungind la Robert si Cosmina pentru ca au fost recomandati de cei care fusesera deja fotografiati. Un alt fel de viral.

***

Robert si Cosmina se cunosc de “2-3 ani” si se necajesc unul pe celalalt cu o perseverenta de frati lasati singuri acasa multa vreme.

“Eu o ard mai palmat asa, nu m-as fi dus sa le cer oamenilor sa se fotografieze, dar stiam ca merg la sigur cu Cosmina, stiam ca o sa-i placa ideea si va zice da”.

La ce nu s-a asteptat nici el, dar nici Cosmina, au fost reactiile oamenilor fata in fata cu pancarta.
“Reacțiile imediate prin centru vechi au fost “De cine, de noi?!”, “Cratima, unde e cratima” sau “Liniutaaa!”. Cind vedem ca-i amuza cit de cit, ne oprim sa stam de vorba, le spunem de ce facem asta, si multi accepta sa faca si ei poza. Deseori aud “Ah, si eu! De TOTI!” Apoi ne tot întâlnim cu oameni pe care i-am fotografiat. Ne salutam sau ne zimbim prieteneste”, povesteste Cosmina.

Sunt si dintre cei care-i intreaba “pe cine aveti in spate?” si cind spun ca sunt doi tineri care vor sa vada citi din generatia lor simt ce simt si ei – lehamitea pentru politicienii care nu-i reprezinta – ii sfatuiesc sa faca lucrurile cu un statut juridic.
“A fost un domn care ne-a intrebat daca avem ONG si era gata sa se alipeasca cu ONG-ul sau la actiunea noastra”, isi aminteste Cosmina.

Dar fata in fata cu pancarta, reactiile celor de pe strada sunt si ca o radiografie a unei societatii care n-are exercitiul civic de a se exprima public sau care simte nevoia unui conducator suprem ca sa poata sa traiasca linistit: “Si daca te-ai saturat pe cine vrei sa pui in loc?”, “Ai vreo solutie?”, “Vreti anarhie?” sunt doar citeva dintre intrebarile cele mai vehemente.

Gratie internetului, mesajul a iesit insa din Bucuresti. Pe 8 iulie la un meeting din Oradea, un domn purta o hirtie cu “NEAM SATURAT DE VOI”, iar acelasi mesaj era afisat pe 11 iulie de cei care protestau la Bruxelles in fata Comisiei Europene in timpul vizitei lui Victor Ponta.

Cind ii intrebi de reprezentativitatea celor care au raspuns la ideea lor, acceptind sa se fotografieze, Cosmina, cu backgroundul ei in cercetare, spune ferm. “Criteriile sociodemografice îmi sunt necunoscute (venit, educație etc). Ce știu sigur e că sunt peste 400 oameni în fotografii, și peste 2000 în online. Cei mai mulți tineri de 20-30 ani. Toți sătui.”

***

M-am fotografiat si eu cu pancarta “NEAM SATURAT DE VOI”. Miercuri 19 iulie, la exact doua saptamini de la lansarea proiectului.

Discutam cu Cosmina si Robert in Van Gogh Cafe, iar chelnerii cind au vazut pancarta au venit la noi.

– Am vazut pe net proiectul. Putem sa ne fotografiem si noi?

Cind am iesit din cafenea, am intilnit-o pe terasa pe Flavia Giurgiu (din echipa de organizare a Festivalului International de Film Transilvania) care era cu o prietena. Au vrut si ele sa se fotografieze. Dupa ce ne-am despartit de noii protagonisti ai pozelor, le-am zis:

– Stii, desi imi placea proiectul vostru, si va impartasesc ideile, nu m-am gindit ca pot si eu sa ma fotografiez, pina sa-mi zici tu, Robert. Credeam ca e in circuit inchis.

Cu pancarta in brate, cu mesajul NEAM SATURAT DE VOI catre exterior, Robert mergea pe strada Smirdan catre fosta cladire a Bibliotecii Nationale, avind-o pe Cosmina alaturi. Linga Cosmina eram eu. Paream un trio care vine la un meeting sau tocmai protesteaza. Oamenii se uitau: unii zimbeau, altii se incruntau. Dupa ce mi-a auzit remarca, Robert, continuind sa-si cizeleze proiectul aflat in desfasurare, i-a spus scurt Cosminei.

– Trebuie sa le spunem oamenilor ca daca vor sa se pozeze sa ne lase un mesaj pe Facebook…

Pagina de Facebook NEAM SATURAT are 2800 de fani la doua saptamini de la crearea sa si un reach de peste 100.000 de oameni. Robert nu le-a spus parintilor despre idee pentru ca oricum, dupa atitia ani de publicitate, nu li se mai pare nimic special sa creezi lucruri de genul asta; mama Cosminei are facebook si urmareste indeaproape proiectul.

Unul dintre comentariile de pe pagina NEAM SATURAT suna asa: “E o pandemie lehamitea pentru aparatul politic, un virus al resentimentului pentru comedia de moravuri din Parlament și de la TV. Dacă sfidăm astăzi starea de fapt, putea-vom oare dobândi acel elan fundamental al reorganizării de drept? Voința există.” Andrei Nicolescu.

[gallery columns="4"]

Pagina de Facebook NEAM SATURAT poate fi gasita aici.

Robert Soparlache a acordat un interviu in Fishington Post despre activitatea lui in industria de publicitate, il puteti citi aici.

Multumesc Sorin Tranca pentru ca mi-ai facilitat accesul la aceasta poveste.

4736
journalismorgoliul jurnalistului

orgoliul jurnalistului

am in Ipod multe ore cu interviuri la care am lucrat. ieri un prieten incerca sa gaseasca un cintecel in el si s-a enervat:

– de ce naiba tii toate interviurile astea in Ipod? iti place asa de mult sa le asculti?

– de lene. uit sa le sterg dupa ce termin treaba cu ele.

***

a fost uimit sa afle ca in timp ce scriu la cite un reportaj sau profil, ascult inregistrarile ore in sir.

– e o chestiune de orgoliu? iti place sa te auzi?

– e o chestiune de orgoliu, dar nu asa cum te-ai astepta, ci in sens invers. la inceput ascult inregistrarea si remarc ce am ratat sa intreb, unde “m-a facut” subiectul mutind discutia… si orgoliul meu profesional incepe sa urle. dar dupa 2-3 -4 auditii nu ma mai gindesc la asta, incep sa merg printre cuvinte- sa vad dincolo de ele, sa-mi aduc aminte gesturile subiectului in timp ce raspundea, sa caut semnificatii pentru pauze sau sa simt zimbetele. abia dupa ce stiu toate astea incep sa transcriu interviul.

***

unul dintre cele mai importante lucruri cu care ne luptam ca jurnalisti (si ca oameni ) e orgoliul nostru. uitati-va cu atentie la textele pe care le cititi, la emisiunile de la tv sau ascultati dintr-o noua perspectiva radioul: citi dintre jurnalisti rezista sa nu-si scoata orgoliul in fata, sa nu dea replica doar de dragul de a parea mai destepti decit subiectul sau sa nu povesteasca intr-un interviu mai mult despre ei decit despre subiect?!

orgolii.

si eu mai am de muncit  la asta:)

P. S. azi am facut curat in Ipod.

1702
gimnastica romaniacosmetica & gimnastica

cosmetica & gimnastica

acum citiva ani, pe cind Catalina Ponor voia sa se retraga din activitate, am facut pentru tabu o sedinta foto mai apropiata de fashion decit de profil de sportiva, iar una dintre colegele mele a facut un interviu cu ea.

desi nu aveam treaba directa cu materialul, am vrut sa merg la locul de antrenament al gimnastelor pentru ca fetele astea au si pentru mine ceva magic.

cit asteptam sa se pregateasca luminile pentru cadru  (una dintre fotografii era pe birna, cu Catalina intr-o rochie vaporoasa) ne conversam ca fetele.

– dar pentru competitii si, in general, federatia v-a facut si voua un contract cu un salon de cosmetica, pentru epilat si alte cosmeticale feminine?

– nu. ne descurcam noi cum putem, mi-a raspuns senina Catalina.

***

mi-a ramas asta in minte si stiu ca de multe ori am vrut sa le organizam – noi cei de la acea vreme in echipa tabu – o dupa amiaza de relaxare cu masaje si alte rasfaturi la un salon de cosmetica. vorbisem chiar cu Andreea Raducanu sa-i convinga pe dl Belu si dna Bitang sa le lase pe fete.

nu ne-a iesit pentru ca ba aveau competitii, ba erau plecate nu stiu unde la cantonamente… in cele din urma am plecat noi cu totii de la revista.

***

peste 10 zile toata tara o sa urle de fericire ca fetele astea mici au pus in fund toata lumea cu exercitiile lor care sfideaza gravitatia. de asta scriu acum, in avans:

sunteti zeci de saloane cochete si cu minuni de rasfat in bucuresti, cu tratamente super luxoase. nu vreti sa le faceti o surpriza fetelor?

***

dar oferiti-va acum, cind nu sunt premiante; oferiti-va in semn de respect si admiratie pentru munca lor. si tineti minte gindul ca sa-l duceti la capat

stiti ca de exemplu, englezii trimit flori la cabina inainte de inceperea spectacolului si nu le dau la sfirsitul lui? e un semn de apreciere, de “am incredere in ceea ce vei face in spectacol”

asa ar trebui sa se intimple si la noi, acum cu gimnastica.

1773
turneul vedetelorSENZATIONAL – vedete altfel

SENZATIONAL – vedete altfel

suntem obisnuiti cind citim despre vedetele noastre sa avem titluri cu SENZATIONAL, SOC etc si ne uitam la niste doamne si domni in chiloti care spun niste stupiditati ridicate la rang de panseu.

ieri la Arenele BNR erau niste vedete in pantaloni scurti care ar fi fost frumos de pus in ziare. nu doar pentru ca aratau bine intr-o tinuta care le scotea trupurile la vedere, ci pentru ca la aproape 40 de grade jucau tenis pentru spectacol, pur si simplu.

promisesera ca vin sa joace in turneul vedetelor de la BCR Open Ladies.

sigur ca in cazul lor nu era miza competitiei de pe terenul principal, unde se jucau semifinalele si finala de dublu, sigur ca ei nu erau la fel de bine antrenati fizic pentru efort in soare (cred ca s-au deshidratat cumplit) , dar si-au facut datoria cum promisesera.

eu am stat 10 minute in tribuna de la terenurile unde jucau ei (am ajuns mai tirziu, tocmai ca sa fie mai racoare si m-am dus la finala de dublu) si am transpirat cumplit, era o caldura care facea imposibila respiratia.

ei erau in teren, jucau serios si competitiv.

Giulia Andreescu Anghelescu (de fapt, Huidu, acum in acte)  si Diana Munteanu isi lasasera copiii acasa cu sotii si se bateau voiniceste pe puncte, dar se gindeau ca daca vor cistiga, pentru duminica (azi) nu au cu cine sa lase copiii acasa, deci li se complica viata foarte tare.

***
ce vreau sa spun cu asta?

daca te uiti cu atentie la oamenii care-si respecta promisiunile, indiferent de cit de chinuitor ar fi pentru ei, iti dai seama de caracterul lor frumos. de multe ori, oamenii astia sunt vedete si am putea avea stiri mai frumoase in ziare.

chapeaux Giulia, Diana Munteanu Niculescu (Antena 2), Sanziana Negru, Adi Nartea, Oli Brezoianu (Radio 21), Tatiana Marinescu, Valentin Butnaru (Realitatea TV), Mihai Constantin (TVR).

2494
rasarit-de-soaredimineata de dupa

dimineata de dupa

cum va arata dimineata de 30 iulie?
luni – o zi in care unii vor merge fericiti la munca, altii plini de nervi.

dar conducatorii astia ai nostri mareti care se injura si sa porcaiesc inclusiv de la tribuna prezidentiala, care ne arata noua ca o disputa – politica, sau de alta natura – se rezolva cu jigniri grave (pentru care, pe vremea mea – o tempora – la scoala erai pedepsit grav), conducatorii astia cum se vor mai privi in fata, unii pe ceilalti, luni, 30 iulie?

viata va merge mai departe, dar cind tu – politician, care ar trebui sa fii diplomat si elegant, pentru ca politica adevarata inseamna a rezolva lucruri cu rasa si clasa – tu esti simbolul invectivelor si al jignirilor fata de adversarul tau ( e valabil pentru ambele tabere), cum ai sa-i mai poti privi in ochi a doua zi? cum veti mai face echipa sa construiti lucruri pentru tara in lunile care urmeaza?

astazi nimeni nu se gindeste la dimineata de dupa. daca lucrurile au eleganta pina acolo, dimineata aceea poate fi altfel. si viata de dupa ea.

1986
dunareBloggers Inc – sau cum nu am stiut ce m-am bagat

Bloggers Inc – sau cum nu am stiut ce m-am bagat

acum vreo doua saptamini ma intreaba Chinezu daca nu vreau sa merg intr-o excusie cu oameni simpatici la Drobeta Turnu Severin, intr-o pensiune cu vedere la Dunare.

mie asta mi-a sunat a RACOAREEEE, LENEVEALA IN IARBA LA UMBRA, UNDE O SA SCRIU CE RESTANTE MAI AM, asa ca am zis: ok, merg.

ieri au inceput sa vina detaliile despre excursie si cu fiecare mail primit mi se invirt tot mai tare ochii in cap.

primul mail

– excursia se dovedeste a fi un teambuilding , iar in program avem sport extrem cu caiacul, ciclism prin padure si drumetii pe munte.

zic dupa ce am citit : nu ma sui in caiac ca ma rastorn sigur sigur, n-am mai biciclit din copilarie, nici nu cred ca imi mai tin echilibru pe drum drept, prin padure n-am nicio sansa. la drumetii, daca mergem usor si povestim mult, m-as descurca

mailul 2

Roxana Paun, Continental Hotels

aveti internet dar nu o sa aveti timp de el, pentru ca o sa stam foarte mult timp in natura la activitati.

bun, deci s-a dus munca mea, dar macar stau si lenevesc in iarba cit se agita lumea la activitati si, unde e mai usor, execut si eu

mailul 3

alex dumbrava de la aventuria.ro

– plimbarea cu caiacul va duce inevitabil la haine (cel putin) ude; va recomand sa aveti schimburi, in caiac se poate sta in short/ slip si tricou, descult; daca e soare mult recomand maneca lunga, crema de soare, ochelari si sapca/ palarie;
– vom avea veste de salvare atat pentru cei care nu stiu sa inoate cat si pentru cei care stiu; grupul va beneficia de un training legat de cum sa te urci in caiac, cum sa vaslesti, ce sa faci daca… cei curiosi pot arunca aici un ochi pentru partea teoretica;
– plimbarea cu bicicleta: vom avea biciclete MTB in stare buna si foarte buna.
– veti avea casti de protectie, va recomand sa aveti ochelari de protectie (praf, muste, crengi…) si manusi;

wtf????? imi trebuie  valiza mare pt  bagaje? stam doua zile; speram la un troller mic mic mic, dar unde sa pun si echipament, si hainele mele de relaxare. ochelari de protectie??? da’ ochelarii mei de soare, rotunzi, chic, ce au?! manusi? am albe si negre din satin, pina la cot; am de piele crem si verzi. pun pariu ca nu la genul asta de manusi se refera. brrr

mailul 4

make (marius matache care are baza de cercetare in zona si stie cite -n frunza si-n iarba despre pietrele si animalele din imprejurimi. si care, apropo, e doctor in chimie… d’ala cu doctorat, scris din greu, nu ca domn Ponta)

1. daca nu ati ajuns niciodata in zona, puteti vedea un film documentar la mine pe blog
2. este o zona cu climat cu influente SubMediteraneene, astfel ca in zona exista cateva specii mai speciale: Testoasa lui Hermann (specie de testoasa de uscat), vipera cu corn, o specie de scorpion (aproape inofensiva, nu se compara cu fratii lui periculosi din alte zone). O caracterizare completa (flora, fauna, specii protejate, istoricul zonei etc.) a zonei gasiti pe www.portiledefier.ro
3. Ne gasim intr-o arie protejata si anume Parcul Natural Portile de Fier, declarata pentru mentinerea resurselor de biodiversitate, dar si a diversitatii culturale (zona e un cocktail etnic, cu romani, sarbi, cehi, maghiari, germani, rromi).
4. Ne gasim intr-o zona de frontiera, astfel ca e obligatoriu sa aveti asura voastra in permanenta un act de identitate, fiind frecvente intanirile cu politia de frontiera care ne pot legitima.

scorpioni si vipere. s-a dus dracului si lenevitul in iarba!

si cind credeam ca nimic nu se mai poate intimpla vine mailul 5

loredana de la travelgirls.ro si ea in echipa de drumetie.

Celor ce v-ați gândit să-mi faceți viața grea zilele ce urmează pentru că eu nu știu să mă dau cu țoacla… Dar bocancii mei pot să urce pe stâncile alea cu vipere din zonă fără probleme. Și noi pe la Galați nu ne-am dat așa mult cu kaiacul da’ știm să vâslim bărci pescărești. Se pune?

si tu brutus? nici tu nu esti de-a mea?! aoleooo. bocanci. n-am bocaaaaaanci!

****

deci, ce caut eu in viata lor si ei in viata mea?
pina luni nu mai deschid niciun mail legat de excursia Bloggers Inc.

oricum am decis sa ma duc ca o printesa, sa lenevesc intr-un balansoar or hamac si… sa le zimbesc frumos cind se intorc de la probele sportive, informindu-i politicos ce preparate din peste au fost pregatite la bucatarie.

ma rog, daca ma mai iau dupa ce citesc asta. n-am stiut eu in ce m-am bagat, dar nici ei nu isi imagineaza cum pot fi eu in excursii de genul asta :))

**

partenerii aventurii la Drobeta sunt Continental Hotels, Aventuria.ro, Renault.

**

uitati-va cit de frumos si de linistit arata Dunarea, de ce vor ei sa-mi strice zen-ul?

5150
Clubul de film. Lectii de viata pentru fiul meuCarte de vacanta

Carte de vacanta

Pentru cei care se pregatesc de vacanta, va recomand o carte minunata: “Clubul de film. Lectii de viata pentru fiul meu”, a canadianului David Gilmour. Este genul acela de carte pe care ar trebui sa o citeasca toti parintii cu copii adolescenti, care are un ton optimist de la primele pagini si pana la final. Totodata este un alt fel de de “glosar” al filmelor pe care trebuie sa le vizionam de-a lungul vietii.

Nu o sa va povestesc foarte mult, va las pe voi sa savurati fiecare pagina, subiectul este cat se poate de simplu: atunci cand fiul de 16 ani al lui Gilmour se hotaraste sa abandoneze scoala, tatal sau ii accepta decizia cu conditia de a viziona impreuna de trei ori pe saptamana filme cult. Interesant a fost cand m-am intalnit in carte cu filme pe care le-am vazut si mi-au adus aminte de diverse perioade din viata mea (cand au fost vizionate in copilarie, adolescenta sau in anii recenti). Cartea a aparut in Romania la Editura Humanitas si o gasiti in toate librariile. Lectura placuta si vacante frumoase!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1851

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!