*
“MA INTREBI CE FAC? IATA O POZA FACUTA IN TIMP CE ITI SCRIU DE LA CABANA DIN MUNTI, CU POZELE BAIETIOR MEI SI CEASUL DIN PERETE…DACA SE VEDE IN UMBRA timpul care trece”
*
acum citeva minute, Andrei Serban intr-un mail care incheie un lung sir de intrebari/ raspunsuri/ comentarii pe tema articolului Regii mor in picioare, despre zilele de premiera ale piesei Lear de la Bulandra.
un motiv ca sa lansez o intrebare pe care o aveam in minte de multicel: cum v-a fost intilnirea cu textul acesta in Tabu?
(ce spune regizorul, dupa ce veti fi comentat voi)
Eu nu am vazut niciodata un spectacol montat de dl Serban. Acum cativa ani (2 poate?) am citit pe liternet jurnalul de repetitii pt Pescarusul, scris de tine. Apoi am citit ‘O biografie’, in tramvai spre serviciu si noaptea intr-o garsoniera din pantelimon. ‘O biografie’ mi-a transformat apoi complet viata, m-a inspirat intr-un fel despre care n-am cum vorbi. In urmatorul an, am lasat totul in urma si am plecat la vanatoare de vise neimplinite.
Acest text acum (care m-am mirat ca nu e scris de tine) redeschide ‘rana’ implantata acum 2 ani si imi da ocazia sa privesc in urma si sa inteleg ca intr-un fel totul a pornit de la jurnalul de repetitii si O biografie. Nu am vazut nici un spectacol montat de Andrei Serban. Nici macar nu stiu daca m-ar impresiona. Si ce daca un spectacol nu ’emotioneaza’ la fel cum a facut-o un altul. Eu asa am inteles textul asta. O cronica a personalitatii regizorului si a felului in care lucreaza, urmarit de oameni asupra carora a avut/are o influenta considerabila. Si e just sa fie asa, pt ca oamenii a caror traire interioara a fost candva zdruncinata intr-un fel sau altul de dl Serban sunt cei mai in masura sa aprecieze. De ce? pt ca sunt ‘direct’ implicati…
Altminteri textul e mai ales despre un ‘creator’ si ocoleste elegant orice comentariu evaluativ din partea autorului la adresa piesei. Ca si cum nu stie daca sa cada in admiratie sau sa priveasca critic pe sub sprancene. Cine stie, de fapt? …
🙂
nu stiam ca asa a aparut scinteia care dat foc la tot si te-a trimis sa studiezi filmul la mama naibii de noi.
ma bucur pentru ca eu atunci n-am vrut sa fac public jurnalul ala, pt ca era f intim si nejurnalistic. acu’ si-a gasit o justificare, fie si pentru asta si am scapat de mustrarile de constiinta ca l-am fct public.
si, evident, pentru ca sunt obsedata – cum ar spune un prieten -, ma gindesc ca ai fi un dragutz subiect de articol.
cind te intorci in tara sa te mai si vad? promit ca te duc la o piesa de AS ca sa te confrunti cu subiectul direct:)
pai da, de la jurnal.. 🙂
super cu piesa. parca nici nu indraznesc sa vad o piesa, sa nu cumva sa fac parte dintre cei care nu sunt atinsi.
iti dai seama, imi invalidez ditamai fantezia.
ezit ca soldatul din cinema paradiso. :))
dar deocamdata nu stiu cand o sa vin in ro. am fo de sarbatori si mai vin data viitoare cand imi permite bugetu:)
pot sa-ti dau de stire ca sa ma introduci inca o data in Andrei Serban?
n-am fost niciodata fana andrei serban. in 2007 kiar deloc. insa in 2008 spovedanie dupa tanacu si lear mi s-au parut doua proiecte f reusite.
lear-ul lui kiar merita vazut, e o montare aparte. iar mariana mihut e fantastica. n-am decat felicitari pt andrei serban pt cele doua spectacole care merita sa fie jucate in circuit festivalier, sa afle mai multa lume de ele.