Monthly Archives : January 2013

drake-rihanna-take-care-music-video-1imi place

imi place

cultura mea in domeniu e spre minus, nu la zero. in plus nu-mi place rihanna, nici ca femeie, nici ca muzician.

dar imi place cintecul asta. mult. l-am descoperit astazi (da, stiu e vechi) si in ultimele 6 ore am scris insotita de el

romania-tv-logo-300x138mi-as dori sa aud/citesc scuze de la Romania TV

mi-as dori sa aud/citesc scuze de la Romania TV

eu sunt printre jurnalistii idioti din romania care mai cred in etica.
cred ca informatia, stirea, e cel mai valoros lucru pe care-l avem in meseria noastra.
si ca trebuie sa-i acordam respectul cuvenit.

am scris de multe ori despre asta, iar cei cu care am lucrat – fie am scris pentru ei (ca angajat), fie am scris despre ei (ca jurnalist) – stiu acest lucru.

azi mi s-a zbirlit parul in cap si nu inteleg de ce oamenii sunt atit de prosti si nu vad evidentele, de ce accepta sa fie mintiti in fata de niste cretini care isi spun jurnalisti. sa va explic.

***

simbata seara, televiziunea romania tv (pe care cu tot respectul care mi-a mai ramas, am numit-o si voi continua sa o numesc boritura), a dat o stire despre depunerea la judecatoria sectorului 1 a unei cereri de stabilire a paternitatii a unui domn care sustine ca e fiul lui Sergiu Nicolaescu.

stirea era exclusiva, desigur, jurnalistii din studio erau in posesia cererii (o aveau fizic, printata pe hirtie) cu toate datele celui care cerea stabilirea paternitatii. adica nume, prenume, cnp, adresa.

duduia paula rusu impreuna cu un alt cetatean au citit din cererea despre care spuneau ca a fost inregistrata la judecatorie. au anuntat ca au un document senzational cu 65 de minute inainte de a-l prezenta, apoi plini de mindrie jurnalistica l-au facut public.

in cele 65 de minute de la anunt si pina la a face publica informatia ar fi putut verifica la judecatorie, la politie, pe internet, toate datele din cerere. n-au facut-o.

astazi au anuntat, plini de aceeasi mindrie jurnalistica, tot ei, ca identitatea cetateanului respectiv era falsa.
le-a luat 30 si ceva de ore ca sa descopere ceva ce puteau rezolva cu un simplu search pe google (adresa mentionata era, de fapt, a unui hotel). in plus respectiva cerere a primit numar de inregistrare abia luni, deci la momentul la care ei o aveau nu era inregistrata oficial cum sustineau.

au dat, deci, o stire falsa.

si sunt senini si ii intreaba pe telespectatorii prea stupizi ca sa protesteze: cine a instrumentat asta?

***

o institutie cu respect pentru informatie acum si-ar fi cerut scuze. am dat o stire falsa, ne cerem scuze ca nu am verificat. am penalizat jurnalistii care au facut asta, i-am dat afara.

ca telespectator as vrea sa aud/citesc scuze de la Romania TV pentru ceea ce au facut.

ca jurnalist, as vrea sa nu mai existe televiziunea asta si-as vrea ca televiziunile concurente si ziarele sa explice clar care trebuie sa fie pasii intr-o asemenea situatie. ca sa inteleaga toti idiotii ce s-a intimplat de fapt si cum s-a facut smecheria pentru audienta.

ca om imi doresc sa nu-i intilnesc prea curind pe cei care lucreaza acolo si pe care-i cunosc personal, imi va fi rusine de rusinea lor.

***

mi-e evident ca exista o plaja – mare, dupa cum am vazut in audiente – de cretini care nu inteleg nimic din ce se prezinta la televizor si daca e cu morti, preoti si scandal e minunat: cascam gura.

mi-e la fel de clar ca, pentru ca patronul lor e parlamentar USL, n-o sa pateasca nimic din partea CNA-ului.

si stiu ca daca nu luam atitudine vor persevera – oare ati baut sampanie ca ati fost pe locul 1 in audiente simbata????? -, iar perseverind vor hrani si mai multi stupizi care o sa iasa in strada la urmatoarea inmormintare sau nunta sau botez ca sa injure si sa scuipe ca animalele.

P.S. pentru ca n-am vazut in direct stirea cu cererea paternitatii, am cerut inregistrarea de la o agentie de monitorizare. adica, am verificat, m-am documentat inainte de a scrie.

4711
ak4reportaj: Aplaudac la Akram Kahn

reportaj: Aplaudac la Akram Kahn

text de Adrian Telespan

Acum cateva zile, Cristina (Bazavan adica) mi-a trimis un link din care am inteles ca unii, care fac un film coregrafiat de Akram Khan, au nevoie de voluntari pentru o filmare duminica, 6 ianuarie. Tot ea, Cristina, mi-a impus sa ma duc (pentru conservatori, eu si C.B. avem o relatie care nu presupune rugaminti). Avand in vedere ca mi-a fost sefa vreo doi ani, am cam ramas cu reflexul de executant si m-am dus! Nu. Mint. Nu m-am dus de asta. M-am dus pentru ca este o persoana influenta si, mai devreme sau mai tarziu, sigur voi avea nevoie de ajutorul ei si mi-am propus sa-mi incep doleanta viitoare cu urmatoarele vorbe: “Mai tii minte cand m-am dus 80 de kilometri prin ploaie ca sa aplaud gratis pentru tine?”.*

Inainte de a trece la subiect am o mica atentionare destinata celor care au deschis postul pentru impresii hipstero-artistico-contemporane. Nu ma pricep conceptual la niciun fel de arta, asa ca va imbratisez cu drag.

Filmul despre care vorbeam mai sus se numeste “Desert Dancer” si este bazat pe povestea reala a lui Afshin Ghaffarian, un cunoscut dansator/coregraf de origine iraniana care si-a riscat viata pentru a putea dansa. In Iran dansul este interzis. Secventa in care am figurat eu are ca subiect fix momentul in care Ghaffarian, in timpul unui turneu de teatru in Franta, in mijlocul piesei, a inceput sa danseze si a spus, mai mult sau mai putin exact: “Numele meu este Afshin Ghaffarian. Sunt dansator. Vreau sa dansez! Libertate in Iran!”. Asta se intampla prin 2009.

“Desert Dancer” este regizat de Richard Raymond care, conform imdb, este la primul lungmetraj, iar protagonistii sunt Freida Pinto (Slumdog Millionaire), Reece Ritchie (Lovely Bones) si Tom Cullen (Weekend). Toate secventele de dans din film au fost coordonate de Akram Khan care a si repetat cu actorii timp de 14 saptamani.

Cum a fost ziua filmarii. M-am trezit. Recunosc, nu foarte devreme. Fiind duminica transportul in comun din Londra e mai lenes, iar echipa de filmare a tinut cont de asta si a chemat voluntarii in jurul orei 11.00. Am luat doua autobuze si doua trenuri din zona 2 pana in zona… 2 si am ajuns. Filmarea avea loc in teatrul unei scoli in curtea careia, pe o ploaie marunta, ceata si nor cat cuprinde, vreo 30 de copii jucau cricket in pantaloni scurti.

La intrare, o doamna m-a intrebat: “Are you here to be crowd?”. I-am raspuns ca da si m-a dus intr-o sala in care multimea deja ajunsese. Dupa vreo jumatate de ora identificasem trei categorii de oameni: hipsteri, asistati sociali (era si un pranz inclus in toata treaba asta, se justifica usor prezenta lor) si ceilalti.

Mai fac o paranteza. In mailul trimis de productia filmului, voluntarii erau rugati sa vina imbracati french chic. Ulterior, am aflat ca ma inselasem complet in privinta asistatilor sociali. Erau, de fapt, figuratia platita. Dar jur ca nu erau french chic imbracati. Mai degraba Ramnicu Valcea 1994. Probabil, costumierii fiind britanici, si-au zis: “Hai mah sa le dam o palma francezilor astora care pretind ca au inventat moda. In your face!”

In privinta hipserilor nu m-am inselat, insa! Discutii superbe ca la Bucuresti… “Tocmai m-am intors de la Berlin. Acolo nimeni nu spune La Multi Ani de Revelion. Nici eu nu ma mai obosesc sa spun acum. E redundant!” Pfoa! Mi-am pus castile. In fata mea, la masa, s-a asezat un baiat, hipster cu tot sufletul. A mancat un biscuit mic, din ala uscat gen de ovaz, iar apoi s-a lins pe degete 10 minute, cum fac eu cand mananc ostropel cu mana. Cred ca voia sa fie senzual sau, cine stie, chiar i s-o fi prelins biscuitul pe degete. Ulterior, am aflat ca mama lui se va casatori la vara. Am stat in sala de asteptare aproape trei ore, timp in care am si mancat, am baut, am fumat si am facut record dupa record la Chicken Invader. Nu pot sa ma plang ca m-am plictisit. Din 10 in 10 minute venea cate un membru al echipei de filmare sa ne multumeasca pentru rabdare.

Pe la ora 14.00 am fost condusi spre sala de teatru. Ni s-a spus ca putem sa ne asezam unde vrem noi, dar sa tinem minte locul. Pe scena, printre vreo 15 oameni de la productie, lumini, camera etc., Akram Khan si Reece Ritchie repetau impreuna. Nu ma omor dupa dansul contemporan, dar Khan chiar se misca bine, natural, cu lejeritate si, chiar si pentru un ochi necunoscator, diferenta intre miscarile lui si ale lui Ritchie era evidenta. Khan radea mai mereu, glumea, mai punea cate o piedica mica, facea cate o modificare in miscari. Si asta mi-a placut cel mai tare la el. Nu facea modificari dramatice. Se uita la actorul care dansa si vedea cum putea sa-l faca pe acesta sa arate si mai bine atunci cand danseaza. Genunchiul indoit cu un grad mai putin, degetul tinut altfel, umarul drept dat puuuutin mai in spate. Si ce era si mai misto era faptul ca toate aceste ajustari le spunea ca si cum ar fi fost sugestii, nu corecturi. Nu am putut auzi prea mult din ce vorbeau pentru ca in sala era galagie, iar pe scena se vorbea destul de incet. Si ce mi-a mai placut la el e faptul ca arata impecabil. La 38 de ani nu ii dai mai mult de 28. Cam asta a facut Akram Khan in toate cele trei ore si jumatate cat a durat filmarea. De fapt, in total, nu cred ca s-au tras mai mult de 7 minute de pelicula. Repetau foarte mult inainte, iar cand piciorul era unde trebuia, pumnul cadea unde trebuia, mana se ridica cu forta cu care trebuia sa se ridice, filmau. De doua ori au tras doua duble. O data cand s-a impiedicat actorul de cortina si a doua oara pentru ca publicul avusese o reactie usor exagerata. Si toti erau foarte calmi. Era genul de echipa de ardeleni pe Xanax comparativ cu ce traiam eu in Buftea.

La scurt timp dupa ce am intrat in sala de teatru a aparut si regizorul care s-a uitat in sala si a zis cu o mutra acra: “Baietii de la balcon, va rog eu… Scaunele alea se pot misca, dati-va mai in spate si mai aproape de balustrada si mai repede ca nu stam dupa voi!”. Mi-am zis: “Frate ce nesimtit, dupa ce ca au au venit gratis!”, mai ales ca baietii de la balcon erau doua doamne foarte dragute, aranjate si cochete si un domn in varsta cu o fata de om bun. Oamenii s-au ridicat, si-au tras scaunele s-au reasezat si n-au zis nimic. Zambeau, asa, a relaxare. Apoi regizorul a continuat: “Doamna blonda, mai aproape, nu vreti sa fiti in rand cu ceilalti, nu vedeti ca nu e simetrie??”. Imi venea sa-l pocnesc, norocul lui ca a mai zis ceva: “Doamnelor si domnilor, ei sunt mama, tata si matusa! Ii iubesc si-au venit sa imi umple sala. N-as putea sa vorbesc asa unor straini!”.

Ce mi-a placut mie cel mai mult si cel mai mult la ziua asta?:)) Mie imi place sa aplaud. Cand merg la spectacole, aplaud. Ca mi-a placut, ca nu mi-a placut, eu aplaud ca prostu’. Mai ales dupa un spectacol prost, mi se pare singurul moment emotionant. Jumatate din filmarea asta a insemnat aplauze. Asta mi-a placut cel mai tare!

*Pentru cititorii fara umor, am mers la filmare pentru ca m-a rugat Cristina si suntem prieteni.

***
Adrian Telespan este jurnalist freelancer, a fost producator de televiziune si locuieste la Londra.

5818
mihai malaimare jrMihai Malaimare Jr la un virf de pantof de Oscar

Mihai Malaimare Jr la un virf de pantof de Oscar

S-au dat premiile criticii americane de film (The National Society of Film Critics) si intre toate numele acelea mari – Haneke la regizor si cel mai bun film, Daniel Day Lewis,Matthew McConaughey, Amy Adams si Emmanuelle Riva la actori, la imagine e un roman cistigator Mihai Malaimare Jr pentru The Master.

asta e primul motiv de mindrie, dar daca te uiti mai atent la premii si la numarul de voturi din dreptul fiecarui nominalizat, indiferent de categorie, vezi ca Mihai Malaimare Jr a avut cele mai multe – 60, il urmeaza Daniel Day Lewis cu 59.

dragi colegi jurnalisti, cred ca trebuie sa incepeti sa pregatiti profile inteligente despre Mihai Malaimare Jr pentru ca pe 10 ianuarie el va fi nominalizat la Oscar, iar in februarie va cistiga statueta.

de mic ii placeau aparatele de fotografiat. iata dovada:)

cum am ajuns in posesia acestei fotografii puteti citi aici si v-as ruga sa o faceti pentru ca vorbeste simplu si emotionant de dragostea tatalui lui, dl Mihai Malaimare, pentru juniorul sau.

4533
romania-tv-logo-300x138jurnalism, mitocanie, mizerie

jurnalism, mitocanie, mizerie

cred ca Romania TV este cel mai mizerabil post de televiziune. e mizerabil in continut, cum e mizerabil si pentru ca nu-si asuma continutul pe care-l produce.

sa ma explic.

ieri pe la 18.30 in studioul STIRILOR de la Romania tv erau Paula Rusu si doua reporterite. Anuntau ca au imagini exclusive cu “sicriul lui Sergiu Nicolaescu” si sa se pregateasca telespectatorii pentru o mare dezvaluire.

dau imaginile. spun ca sunt facute de un amator si trimise pe adresa redactiei (altfel un filmulet facut cu telefonul probabil de cineva care s-a dus sa-i aduca un omagiu regizorului si pe care ei l-au platit/rugat sa filmeze pe ascuns) si incep o dezbatere despre… cum de a indraznit sotia regizorului sa nu-i lase pe reporteri sa intre in locul unde era depus sicriul.

una dintre reporterite spune “uite e important sa vedem, sicriul e inchis, se coboara niste scari”

cealalta “sotia si-a dorit sa nu fie imagini de acolo, a interzis televiziunilor sa nu dea imagini de la inmormintare, dar nu era mai bine sa le interzica si oamenilor sa mai vina?!”

apoi, citind o femeie anonima, spun ca sotia regizorului nu pare afectata si nici n-a plins. si mentioneaza tendentios ca-i despart aproape 50 de ani. (de fapt, de fiecare data cind au mentionat-o pe sotia regizorului au fost tendentiosi – au numit-o inclusiv “femeia care vrea sa arda corpul regizorului” de parca e o straina pe care a apucat-o peste noapte gindul incinerarii)

am inchis televizorul in timp ce-mi doream ca aceste trei femei sa pateasca lucruri rele. cele mai rele. sa simta pe pielea lor nesimtirea si mitocania pe care o afiseaza imaginindu-si ca fac jurnalism, ca respecta interesul publicului.

am inteles ca, mai tirziu, colegii celor 3 au perseverat si-au adus documente false, dindu-le drept oficiale, legate de cererea de paternitate a unui posibil copil, apoi au aparut in discutie 5 copii ai regizorului, au cerut oprirea incinerarii si au vorbit din nou mitocanesc la adresa sotiei. au tinut-o asa pina la 12 noaptea.

iar ziarele au preluat stirea, la fel si televiziunile concurente (cit de pervertiti suntem????!!!)

***
ginditi-va o clipa, faceti abstractie de controversele din spatele muncii si vietii lui Sergiu Nicolaescu si ginditi-va la sotia lui: 17 ani a fost de o discretie impecabila, desi ar fi putut participa alaturi de sotul ei – dupa cum se vede si acum, foarte iubit de multi -la evenimente publice, ar fi putut iesi in presa si si-ar fi putut cistiga notorietate.

femeia aceasta a fost discreta si a ramas, cu bun simt, departe de orice activitate publica. si-a facut asta 17!!! ani, semn ca asa este aluatul din care e facuta (a devenit iubita lui Sergiu Nicolaescu cind avea 18 ani, ar fi putut fi usor tentata de notorietate/celebritate, dar n-a fost).

si-acum, niste mitocani care cred ca sunt jurnalisti pentru ca le-a pus cineva un microfon in mina, emit la o televiziune de stiri ipoteze nedemne nici de gunoiul televiziunilor OTV. si se amesteca in deciziile unei familii justificind ca e de interes national.

***

ce te mina in lupta pe tine, prezentatorule de stiri/ reporterule de la Romania TV?

dimineata cind te uiti in oglinda te simti bine? zici ca esti inteligent (a), ca esti profesionist si te bucuri de audienta pe care ai facut-o? (e minuscula!!!!)

pe unii dintre oamenii de acolo ii cunosc, stiu ca – in viata lor nepublica – au bun simt. nu-mi imaginez ca nu inteleg ca ceea ce spun pe sticla e echivalentul unei vome.

nu inteleg insa de ce fac asta, de ce n-au demnitatea sa spuna “NU” si sa nu intre in emisie daca exista alti oameni (producatori/manageri etc) care le cer aceasta directie redactionala.

cit de mare sa fie disperarea de a face bani ca sa accepti sa faci asa mizerii la televizor?

nu mai bine mergeti sa spalati vase intr-o bucatarie si traiti impacati cu voi?!

***
stiu ca in contextul modificarii legii de functionare a CNA-ului e aproape imposibil ca Romania TV sa fie penalizata, dar sper din tot sufletul ca televiziunea va muri pentru ca publicitarii nu vor dori sa-si puna reclamele intr-o asemenea boritura.

apadaca beau apa, pierd kg!

daca beau apa, pierd kg!

astazi am descoperit ceva f f f tare. “daca beau apa, pierd in kg.”

ma rog, e valabil in cazul meu, nu stiu daca si in cazul altora. eu am ceea ce se cheama “retentie de apa”. sa va explic.

***

dupa Craciun eram toata o suparare: am mincat mult si cum ma ingrasasem inainte de sarbatori, nu prea se vedea lumina unei siluete filiforme la capatul tunelului. urma un sir de vizite la prieteni, echivalent cu asezat la masa si, ca sa pregatesc terenul pentru toate refuzurile pe care le voi spune in vizite, am pus un status pe facebook

ieri un spiridus al lui Mos Craciun, Eliza Crihana, mi-a trimis un mail prin care m-a anuntat ca prietena lui Mos Craciun cind e vorba de tratamente corporale, doamna Lili Ticu – cea care a facut educatie in Romania in materie de slabit inteligent – ma invita la Silhouette sa vada ce probleme am.

astazi am fost la centrul de slabit si infrumusetare Silhouette de la Unirii. o domnisoara medic (a terminat medicina generala, am intrebat-o:) ) mi-a facut o serie de masuratori si analize (am tensiunea aproape ca de pilot:) ) si-a rezultat ca am retentie de apa – adica retin apa in tesuturi.

stiu, i-am spus eu pentru ca mai fusesem diagnosticata in directia asta.

beti apa?

be..au, am rostit mai rarut.

nu prea beti, de asta aveti retentie de apa.

si mi-a explicat apoi ca organismul isi face depozite de apa pentru ca stie ca nu primeste de la mine, bulversindu-mi cunostintele pentru ca in mintea mea era ca daca beau apa o sa retin si mai multa si-o sa ma fac pufoasa.

a rezultat ca daca beau apa constant pot sa rezolv doua dintre kg in plus care sunt depozite de apa in organismul meu.
mai am doua kg de dat jos, cu tratamente de remodelare si hidratare.

de saptamina viitoare sunt la Silhouette.

***

intimplarea aceasta e un exemplu bun pentru a demonstra ca e f bine sa vorbesti cu un medic inainte de a te apuca de slabit. ceea ce va rog foarte mult sa faceti inaintea oricarei diete.

puteti incerca Silhouette care au rezultatele acelea spectaculoase cu 7 kg in 2 saptamini, sau puteti incerca altceva cu un nutritionist. dar nu faceti lucruri de capul vostru. si nici nu va incredeti in nutritionistii care va recomanda ce sa mincati inainte de a va face analize.

3807

the power of vulnerability – cum am plins o jumatate de ora

azi a fost o zi grea.

de dimineata, ingretzosata de parerile despre Sergiu Nicolaescu de la TV am scris asta, cu bunele si relele pe care le cunosc si le cred/simt despre regizor.

in urmatoarea jumatate de zi am sters zeci de mesaje de pe blog sau din private pe facebook care vorbeau despre organe sexuale ale rudelor mele pina la neamuri pe care probabil ca nu le-am intilnit niciodata. le-am lasat pe cele care se indoiau de inteligenta mea, asta e discutabila si la aprecierea propriilor repere.

in timpul asta m-am gindit ca daca pentru o parere m-am lovit de o asemenea reactie, eu – un cetatean cinefil cu un loc minuscul pe internet -, oare cum rezista cei care se opun unor decizii importante in lume, care iau atitudine pentru lucruri de care e nevoie de un curaj imens ca sa le rostesti in public?

s-ar putea sa nu stiu niciodata.

cert e ca intimplarea mi-a zdruncinat putin increderea si, mai spre dupa amiaza, cind faceam reporting pentru un subiect la care lucrez, mi-am pus serios problema daca sa merg mai departe cu cercetarea, daca nu e prea mult ce vreau sa aflu, desi nu am si nu voi avea niciodata intentii tabloide. si cred in eleganta (de)scrierii indiferent cine ar fi personajul.

si-apoi, nu stiu cum, mi-am adus aminte ca am primit de la Cristina Colotelo citeva inregistrari despre o doamna care crede in acelasi lucru ca si mine: nu exista om perfect, exista nuante de gri mai luminoase sau mai inchise din care ne iese chipul.

si-am vazut asta.

dupa vizionare am plins o jumatate de ora, cit pentru toate injuraturile pe care le-am incasat astazi.

Maybe stories are just data with a soul. Brené Brown

1984
daniela nanefrumusete, timp si prejudecati

frumusete, timp si prejudecati

de cind eram mica am crezut ca oamenii frumosi simt lumea altfel. la fel ca si oamenii cu ochii verzi sau albastri care , eram sigura – si am gasit mai tirziu cercetari care demonstreaza asta – vad culorile, deci si lumea, altfel.

 

cred ca, de obicei, oamenii frumosi primesc mai usor ceea ce-si doresc si lucrurile le ies mai repede, dar, in acelasi timp, pentru ca nu trebuie sa faca mari eforturi ca sa obtina ceva, sunt mai comozi.

 

tocmai am descoperit o exceptie. marturisesc cu mina pe inima ca aveam prejudecati legate de Daniela Nane. cu exceptia rolului scurt, dar genial, pe care-l face in Orient Express nu mai stiu nicio alta performanta actoriceasca pe care sa o fi tinut minte.

stiam ca e om bun, ca acorda o mare parte din timpul sau educarii copiilor prin actorie si pentru asta a avut aprecierea mea dintotdeauna : un copil care invata actorie cind e mic capata incredere in el, se dezvolta altfel si-are mult mai multe sanse sa se integreze in societate fara sa acumuleze frustrari.

am vazut acum interviul pe care l-a acordat despre frumusete si trecerea timpului in cadrul proiectului “momente insufletite de Silva Dark” si-am remarcat cit bun simt are si ce frumos gindeste.

“frumusetea complica lucrurile” spune undeva si eu m-am simtit vinovata pentru ca aveam prejudecati legate de ea.

si mai zice undeva ca “timpul e acelasi, noi trecem prin timp” ceea ce mi s-a parut minunat.

luati-va o pauza de 5 minute si uitati-va la acest interviu f frumos

2367
cartolina rezolutiiRezolutii pentru un nou an

Rezolutii pentru un nou an

text de Noemi Revnic

Nu stiu cum sunteti voi, dar eu am un ritual la fiecare trecere intr-un an nou: pe 31 decembrie imi scriu in jurnal tot ce a fost bun pentru mine in anul de care urmeaza sa ma despart. Iar imediat a doua zi, pe 1 ianuarie, iau o carte postala (achizitionata intr-una dintre calatoriile mele) si scriu pe verso rezolutiile pentru noul an. Sunt lacoma, la final sunt cam 20 de dorinte, dar toate depind de mine si atunci ma simt foarte bine cu asta. Din experienta ultimilor ani, rezolutiile mele nu sunt planuri (da, am invatat sa nu imi mai fac planuri); fiecare dorinta este adaptabila si atunci totul pare mai usor.

Cartolina este in permanenta cu mine, cum deschid agenda de intalniri, astfel incat stiu ca o am aproape si pot sa recitesc destul de des ce am scris.

La finalul anului voi constata ca am “rezolvat” mai mult decat jumatate din ce mi-am propus si atunci trec in noua cartolina ce nu am facut in anul precedent. Este ca un joc, dar pe de alta parte este singura modalitate de a imi controla cele 12 luni si de a face ceva pentru mine. Cartolina mea cu rezolutii este despre mine si despre oamenii importanti din viata mea. Nu exista aici victorii sau infatuari, ci doar satisfactia ca am petrecut inca un an cu mine si inca imi place aceasta companie.

Este un exercitiu, desigur, dar merita sa il incercati, macar o data. Sa vedeti cate lucruri puteti realiza intr-un an, pentru voi, amintiri dragi pentru mai tarziu.

Va doresc un an minunat, cu rezolutii cat mai frumoase si care sa se indeplineasca, mai ceva ca in povestile cu happy end!

Sursa foto: http://small-moments-blog.blogspot.ro

 

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1670
sergiu-nicolaescuSergiu Nicolaescu, altfel

Sergiu Nicolaescu, altfel

Desi a lucrat cu unii dintre cei mai cunoscuti actori ai Romaniei, in filmele regizorului Sergiu Nicolaescu putini au facut actorie; cei mai multi au spus replicile decent (uneori, nici macar n-au spus ei replicile pentru ca regizorul si-a dorit o alta voce si i-a dublat) si-au avut multa miscare.

Sergiu Nicolaescu nu dadea pe platouri indicatii despre actorie, ci despre amplasarea in spatiu si miscarile in raport cu camera. Actori cu har precum Amza Pellea, George Constantin, Gheorghe Dinica, Mircea Albulescu sau Jean Constantin si-au construit singuri rolurile, altii mai putini inzestrati sau care au avut nevoie de indrumari, si-au spus replicile cuminti.

Sergiu Nicolaescu a fost regizorul contextului: a facut cele mai multe filme intr-o Romanie comunista, nu pentru ca ar fi fost cel mai talentat (Lucian Pintilie e exemplul cel mai bun), ci pentru ca a prezentat istoria dupa cum isi doreau conducatorii tarii. A realizat blockbusterele mioritice inainte ca romanii sa stie ce inseamna cuvintul blockbuster si-a ajutat la consolidarea unui sentiment patriotic: milioane de romani si-au indragit conducatorii din vremuri vechi pentru ca filmele lui Nicolaescu le-au potentat curajul si le-au romantat biografiile. (Cu filme ca Pistruiatul sau Revansa, romanii au invatat sa-i iubeasca si pe comunisti).

Dar a fost talentat, a fost un regizor care a intuit evolutia tehnologiei si-a folosit-o la maximum. Cum a intuit si ce ii place publicului si-a folosit in filmele lui actorii ca dupa o reteta americana. A facut-o si dupa 1990, cind filmele sale au avut in continuare un numar impresionant de spectatori. Nu a mai avut insa laudele industriei si, obisnuit sa fie rasfatat si adulat, a suferit. S-a aflat fata in fata cu o noua generatie care cistiga premiile pe care el nu le-a obtinut vreodata cu filme care foloseau cu totul alte mijloace decit ale sale si care tineau titlurile ziarelor locale si internationale: cu sinceritate si entuziasm.

I-a atacat pe mai tinerii sai colegi, i-a criticat si-a protestat de fiecare data cind acestia primeau finantari publice in detrimentul sau. Poate si pentru ca, dupa confirmarile – amplificate artificial de contextul comunist in care nu erau foarte multe productii straine in cinematografe – venite din partea publicului, Sergiu Nicolaescu stia ca e cel mai mare regizor roman.

Dar ceea ce a avut cu adevarat exemplar Sergiu Nicolaescu a fost patriotismul (a crezut in tara lui, in felul lui, de asta a si facut politica) si inteligenta extraordinara, mintea alerta care-i impingea trupul sa se urce pe cal la 70 de ani ca un tinar de 30 de ani. Si disciplina – o simti in munca lui, in felul in care organiza echipele, dar si in felul in care a facut sustinut, zilnic, gimnastica si cind trecuse de 70 de ani. Sergiu Nicolaescu a inceput sa-si simta virsta abia dupa cele doua operatii pe creier, cind s-a luptat scrisnind din dinti pentru recuperarea sa. L-au ajutat anii de exercitii si viata disciplinata.

Din pacate, a murit cu credinta si durerea ca nu mai e apreciat si n-a inteles de ce. Pentru ca a avut orgoliul sa nu-i asculte pe cei care au incercat sa-i spuna si adevarul vazut din partea cealalata a monedei.

Sa se odihneasca in pace.

***

Daca invatam sa ne privim corect eroii, cu bune si rele, vom invata sa ne respectam istoria si vom progresa.

Am mai scris acum citiva ani despre drama pe care intuiam ca o traieste Sergiu Nicolaescu si despre refuzul sau de a vorbi despre asta, in termeni reali, aici

OnteachingJournalism1bucurie

bucurie

e o mare bucurie cind stii ca un fragment dintr-un text are potentialul de a tine cititorii cu sufletul la gura, de a-i uimi.

ai furnicaturi in degete, undeva in stern incepe o borboroseala, iar in cap e ceva proaspat, ca si cum tocmai ai iesit la o plimbare pe faleza. zimbesti fara sa-ti misti buzele si gindul tau e mai puternic decit orice altceva pentru ca imaginatia e un drog periculos.

peste citeva ore, cind incepi sa conturezi ideea in scris, urasti si iubesti personajele pentru ca nu ai alta cale sa le redai starile. dupa care incepi sa te urasti pe tine. si neputinta de a pune pe hirtie senzatiile pe care le-a anticipat mintea ta.

si dupa alte citeva ore, daca ai avut o zi buna (nu pentru ca ar fi fost vreo muza, ci pentru ca ai perseverat si te-ai invins: ai tras de tine la masa ca sa scrii si rescrii), incepi sa simti din perspectiva cititorului ce aveai in gind dimineata.

si-abia atunci simti bucuria.

***

buna dimineata.

1679
Roberto-Bolle_Vanity_Fair-378x500de ce merg femeile la spectacole de balet:)

de ce merg femeile la spectacole de balet:)

stim ca voi barbatii va plictisiti ingrozitor si vi se par oribili baietii aia in colanti.

stim ca nu aveti rabdare mai mult de 10 min sa urmariti povestea si oricum in alea 10 minute ati urmarit cu totul altceva: formele balerinelor.

dar iata un mare secret. noi avem calmul interior sa traim povestea de pe scena, ne emotionam, ne visam si noi balerine elegante, gratioase cu glezne atit de fine incit par sa se rupa la orice miscare, dar cu o forta nebanuita.

 

stiti de ce?

balerinii arata cam asa.

 

 

Roberto Bolle- unul dintre cei mai mari balerini ai momentului, daca nu chiar cel mai mare – tocmai il interpreteaza pe Romeo intr-o montare in coregrafia Sashei Waltz la Scala din Milano, iar Vanity Fair din Italia ii dedica o coperta . (despre Sasha Waltz, o minunata coregrafa de origine germana, veti auzi multe anul acesta, multe in legatura directa cu Romania:) )

doamnelor, luati-va cafeaua alaturi si urmati 5 minute din Aida in care domnul Bolle e aproape nud:)

3501
raft8unde va tineti cartile?

unde va tineti cartile?

in ultimii ani, la ultima mutare mai exact, am decis sa ascund cartile pe care le-am pastrat (citeva sute le-am donat). Sanziana Pop , cea care mi-a decorat casa, a gasit o solutie foarte smart: a pus o parte in niste valize vechi pe care le-a vopsit, iar altele au fost ascunse intr-un dulap.

dar cum am avut aceasta problema a depozitarii cartilor (multumesc celui care a inventat e book-ul si mi-a usurat existenta), am fsot interesata multa vreme de solutii creative de aranjat al cartilor in casa.

am gasit acum in computer un folder care se numeste rafturi pt carti.

iata citeva solutiile pe care le-am selectat. poate va sunt de ajutor:)

 

 

 

 

 

 

 

 

aceste ultime doua variante, asemanatoare, dar de mare efect pt ca pare ca ai lipit cartile de perete, le si detin acasa. sanziana n-a vazut niciodata folderul meu cu rafturi, dar “great minds think alike”:)

 

3902
obamacea mai cea faza din 2012

cea mai cea faza din 2012

am postul asta in draft de multa vreme. asteptam sa se termine 2012 sa vad daca aceasta faza ramine in topul anului meu.

 

s-a intimplat pe 31 august, dupa ce Clint Eastwood a tinut un speech contra Obama avind drept partener un scaun gol.

 

reactia lui Obama? a pus pe twitter urmatorul mesaj “this seat’s taken”. twitter il mai pastreaza in arhive

 

 

 

 

 

nu suporta comparatie cu niciuna dintre disputele politice nationale. nici unul ca Obama nu avem, dar nici un Clint Eastwood.

1320
sampanieera mai bine sa ne fi cuplat cu dansatorii lui CRBL…

era mai bine sa ne fi cuplat cu dansatorii lui CRBL…

pe la 4 dimineata ma intorceam acasa de la o petrecere la care, ca sa rezist sa stau atit (nu-mi plac chefurile, de orice fel ar fi ele), am baut 4 pahare de vin roshu plus unul de sampanie.

pentru mine asta e mult. foarte mult.

asa ca, in frigul turbat care a fost aseara, mi se parea ca micul meu creieras s-a dilatat si e precum un picior intr-un pantof cu doua numere mai mici. plus ca gindea fix ca un picior.

cum petrecerea fusese undeva pe bulevardul minune din fata Casei Poporului, relativ aproape de casa mea, iar la ora aia taxiurile erau precum diamantele, am venit usurel pe jos, la bratul unui prieten. amindoi tragindu-ne picioarele cu greu.

in Centru Vechi, ne-au depasit doua domnisoare imbracate la indigo: fuste scurte cu sclipici, cizme lungi pina la genunchi cu tocuri cui si geaca de fis cu blanita. ma rog, difereau culorile, cred, dar era mult prea complicat sa tin minte si asta.

“ti-am zis ca era mai bine sa ne fi cuplat cu dansatorii lui CRBL. ei ar fi muncit acum si noi stateam acasa la caldura. si-apaream si in ziare cu ei.”

“nu dansatori, cintareti ne trebuie. sau un amant care sa fie ocupat cu familia”

imi clantaneau dintii de frig, imi crapa capul si de la vin (dar si de la ce auzisem) si mi-au iesit vorbele din gura singure:

“sunteti reale? sau am baut prea mult si…”

n-am apucat sa zic mai multe pentru ca tovarasul de drum mi-a executat un cot, iar una dintre fete s-a intors si-a replicat artzagoasa:

“auzi voci!”

a luat-o de brat pe colega de drum (pe Smirdan, dar si in viata) si-a marit pasul.

“daca nu taci, te duci singura acasa”, am auzit soptindu-se taios de linga mine.

mi-am evaluat fortele, eram aproape de fosta Biblioteca Nationala, in 5 minute as fi ajuns si singura, dar pentru ca era frumos sa incep anul ca o doamna, am tacut.

***

aveau 20 si un pic de anisori. si-aveau picioare frumoase, caci despre chipurile lor n-am nicio amintire.

daca mi-ar fi povestit cineva asta, nu l-as fi crezut.

m-a marcat experienta. mi-am dat seama ca mi-am irosit jumatate de viata negindind corespunzator. cred ca trebuie sa schimb lucrurile in 2013.

🙂

***

La multi ani!

 

LATER EDIT – Dupa ce a comentat Florin Grozea mi-am dat seama ca am fost fraiera si total lipsita de reactie. As fi putut sa le spun ca le dau niste numere de telefon ale unor baieti care cinta si-s faimosi in tara noastra. of, mintea cea de pe urma:(


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!