emb-4emb-4

Atunci când pictura se îmbină cu broderia

Text de Raluca Antuca

Volver a Mirar” înseamnă să te întorci și să privești. Poate mai multe secunde, poate cu mai multă atenție sau poate să te bucuri efectiv de opera de artă pe care o ai în fața ochilor.

Volver a Mirar” s-a numit prima expoziție a artistei Ana Teresa Barboza, pe care a organizat-o în Miami în anul 2014. Iar lucrările ei chiar merită să fie privite preț de câteva minute, pentru că se desprind din perete și ajung până la podea.

Este vorba de peisaje brodate care evadează din picture de pe perete. Depășesc structura de tip 2D și apa din imagine se prăvălește până la podea, formând o cascadă. Fascinante sunt culorile acesteia, pentru că Ana Teresa este o expertă în nuanțe și umbre. Stabilește fiecare culoare astfel încât pare că ea categorisește fiecare umbră și lumină a apei care se revarsă.

Pictura este alb-negru, tocmai pentru a nu ieși în evidență. Artista vrea ca privirea omului să se axeze pe culorile vibrante care compun cascada, decât pe munți și roci. Recent, Ana a început să brodeze în partea de sus a picturii, colaborând cu fotografi în loc să producă ea întreaga scenă.

Vă recomand să intrați pe site-ul artistei, pentru vă convinge de talentul și atenția ei la detalii.

emb-1 emb-2 emb-3 emb-5 emb-6 emb-7 emb-8

Leave a Comment


+ nine = 14


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!