miine, 1 noiembrie, tinara Brittany Maynard (30 de ani) a ales sa moara. in ianuarie a fost diagnosticata cu un cancer al creierului, neoperabil, care o va duce catre o moarte chinuitoare , dureroasa, in invaliditate.
ca sa moara demn s-a mutat intr-un stat american in care sinuciderea asistata e legala si-a ales ca pe 1 noiembrie va lua pastilele pe care medicii i le-au dat deja (le poarta in portofel de citeva luni).
a facut public asta tocmai pentru a fi un purtator de mesaj pentru optiunea fiecarui om de a trai si muri demn.
*
Brittany a anuntat in urma cu doua zile ca a ales sa traiasca si sa moara dupa propriile ei reguli si ca a schimbat data sau decizia de a se sinucide asistat pe 1 noiembrie. (imaginati-va avalansa de jurnalisti care stateau la usa ei de citeva zile si relatarile care mai de care mai tabloide, mai patetice sau mai dramatice. si presiunea la care e supusa si de media si de propria-i decizie in raport cu familia in zilele astea)
*
cind am citit prima data despre Brittany si decizia ei m-am gindit ce va face in ultimele 24 de ore, lunind in calcul fix aceasta presiune care vine din toate partile. si mi-am zis ca e un exercitiu onest si frumos pe care am putea sa-l facem fiecare, din cind in cind: sa ne gindim daca am fi constienti ca mai avem doar 24 de ore de trait, ce-am face in ultimele ore?
cindva, intr-o alta viata, m-am aflat intr-o situatie asemanatoare prin context (un diagnostic care imi anunta o durata limitata de viata, am scris despre asta aici; sunt bine dupa cum se vede, activa si pusa pe treaba sa-mi stresez si enervez prietenii).
atunci aveam o anume idee pe care sa o duc la capat pentru ultimele zile, care in timp s-a dovedit ca nu e o solutie corecta.
astazi zic ca daca m-as afla in situatia asta, as scrie multe ilustrate cu mesaje foarte personale si foarte targetate despre ce cred eu despre oamenii pe care i-am intilnit si le-as trimite ca sa le ramina.
habar n-am ce as face miine sau peste niste ani daca si cind voi fi in situatia asta.
*
dar e un bun exercitiu pe care sa-l facem epntru o curatire interioara si puteti raspunde aici, sub anonimat.
sa stiti ca imediat dupa aia o sa vina intrebarea “si ce te opreste sa faci asta chiar astazi, chiar acum?!”
*
foto cover shutterstock
As trimite o multime de mesaje oamenilor pe care i-am cunoscut de-a lungul vietii, as scrie un post pe blog – ca un catec de final, as sta in bratele iubitului meu, as incerca sa inteleg “de ce” ca sa pot renunta la dorinta de control, as gati ceva bun, as asculta muzica mea preferata, as vedea o comedie. Normal. Asa fac mereu.
… perfect timing! Zilele trecute imi doream sa mor, dar nu m-am gandit o secunda ce as face daca as mai avea o zi, 24 de ore, clipe nemasurabile. Asa ca ultima mea zi din viata as proiecta-o cam asa:
de dimineata as da o fuga sa vad marea, sa simt nisipul si valurile si as manca ceva delicios de dulce acolo, pe plaja pustie, doar eu si sufletul meu.. apoi m-as duce la ai mei (inclusiv bunicii mei dragi) si i-as imbratisa tare tare incat sa nu-mi simta lipsa pentru inca vreo 10-20 de ani. dupa care as scrie 2 scrisori lungi pentru 2 persoane dragi, carora acum as avea sa le zic mai multe decat timpul pe care l-am petrecut impreuna si cel care a trecut, de cand nu mai vorbim. Si mi-as sterge lacrimile, pentru ca stiu sigur ca vor fi MULTE si as zambi. Voi alege sa nu trimit scrisorile deoarece e prea tarziu.. iar seara voi da o petrecere cu toata lumea care vrea sa-mi spuna “pe curand, pana data viitoare cand ne vom reintalni”.
mi-as lua persoana iubita, m-as inchide intr-o camera de hotel, as bea multe cafele negre, as fuma si as face mult, mult sex. asa, ca pentru ultima data. as vrea sa simt, pana la epuizare. nu vreau sa fiu singur in ultima clipa.
Sex. Decat sa lasi nostalgia si regretele sa te invadeze mai bine sa simti pana in ultima clipa mirosul si gustul de piele catifelata…
Daca as sti ca mai am doar 24 de ore de ore de trăit, m-as sui in primul avion sa-mi vad nepotul, născut ieri. Mi-as îmbrățișa copiii și m-as asigura ca au inteles cam tot ce am vrut sa le transmit in viata asta. Am o groaza de lucruri de facut de acum inainte, asa ca nu am timp de moarte…
Cat despre un diagnostic gresit, si eu l-am avut. M-am apucat de yoga. Care nu m-a vindecat de boala pe care nu o aveam, dar m-a impiedicat sa fac altele…
Mi-as strange strans in brate copii, sora, nepotii si sotul.
As pleca in Hawaii cu baietelul meu. Chiar si pentru o zi, ar fi visul nostru devenit realitate