Meseria mea e despre secrete.

Și nu cred că există om care sa nu aibă secrete

În orice meserie, o parte importantă a lucrurilor bine făcute ține de etică, dar în jurnalism si în comunicare – PR, discreția și păstrarea secretelor e începutul și sfârșitul meseriei.

Să vă dau un exemplu despre cum văd eu secretele.

Acum câțiva ani mă aflam într-o deplasare de presă cu mai mulți bloggeri. La una dintre întâlniri un medic ne-a povestit despre procedurile prin care se cumpără aparatura de specialitate pentru spitale. Eu am insistat cu o întrebare care solicita context și medicul mi-a oferit informațiile precizând că sunt off the record. La prima pauză de întâlniri unul dintre colegii mei de deplasare s-a gândit să facă un articol cu informațiile spuse off the record. L-am rugat să le scoată, n-a vrut. Mă simțeam vinovată pentru că eu întrebasem, medicul îmi răspusese și informația iesișe public, deși promisesem că va fi off the record. I-am spus că dacă nu le scoate, îi promit că nu va mai face niciodată nicio campanie sau eveniment în care să fiu și eu implicată. Că voi ruga agențiile sau organizatorii de evenimente să aleagă între noi și că eu nu mă voi mai însoți cu el pe niciun drum profesional.  M-am ținut de promisiune și n-am acceptat niciodată să mai lucrez în vreun proiect în care să fie implicat și, cu vremea, a fost înlăturat de toți ceilalți. Astăzi nu mai există în această industrie.

Cam atât de ”nebună” sunt când vine vorba de strictetea utilizării informațiilor pe care le ai de la alții.

Secretul nu e cu jumătăți de măsură, nu e cu ”îți spun doar ție, dar să nu mai spui la nimeni”, secretul e cu ”taci”.

Fără nicio altă nuanță. În meseria noastră se spune că cele mai tari povești nu vor fi scrise niciodată pentru că sunt secrete profesionale. De asta nu-mi plac oamenii care ies dintr-un job (ca pensionari sau, pur și simplu, schimbă domeniul de activitate) și aleg să povestească secretele meseriei. Nu mă refer la rețete despre cum să-ti faci mai bine meseria, trucuri profesionale pe care nu ți le poate spune decât cineva care a practicat respectiva meserie, mă refer la acele secrete care ți-au fost spuse ca să ai context și să poți să-ți faci treaba bine. Secrete care țin de viața sau profesia altuia.

Dar și în viață e la fel. Nu există om fără secrete, cum nu există om căruia să nu-i fi fost spuse ceva secrete.

Am avut o cunoștință care preț de 4 ani a ascuns de iubitul și prietenii ei o boală incurabilă.

Știa că nu vor rămâne impreună pentru multă vreme pentru că povestea cu ”până când moartea ne va despărți” va avea un sens profund și va apărea mai curând decât s-ar aștepta oricine. De boala ei n-au știut nici părinții și niciun alt prieten. A fost secretul ei și-al medicului și-a ales să-și trăiască viața liberă și fără orice constrângere până când au început efecte vizibile ale bolii. Atunci și-a luat la revedere de la toți prietenii ei din România, a spus că se mută din țară și –a plecat într-un sanatoriu din sudul Franței unde a și murit. Nu știu să spun dacă a fost o decizie egoistă (pentru că nu le-a dat prietenilor șansa să-si ia la revedere sau rudelor ei șansa să își arate dragostea și să o îngrijească), dar boala ei a fost unul dintre secretele, literalmente, cel mai bine păstrate.

M-am gândit de multe ori la decizia ei și, mai ales, la puterea ei. Pentru că a putut să păstreze un secret, privându-se de alinarea celor dragi, poate pentru că și-a dorit să nu îi chinuie cu suferința sa. Habar n-am cum a găsit în ea atâta putere, cert este că apropiații ei au aflat că s-a dus de tot la aproape o jumătate de an de când plecase către cer, iar părintilor le-a vorbit la telefon cu câteva zile inainte de ”plecare” ca să-si ia la revedere.

E ca un scenariu de film întâmplarea aceasta și oricât de melodramatică pare la prima vedere, nu e despre boala, iubire, nu e Sweet November în variantă de Dâmbovița.

E o poveste despre puterea interioară. Pentru că despre asta e ideea de a păstra un secret.

Când cineva ne spune un secret e extrem de ușor să ni se activeze egoul și să ne credem speciali pentru că deținem respectiva informație. E extrem de ușor să ne lăudăm că deținem informația și să ne arătăm în fața altora influența și puterea.

Dar să ții un secret e despre puterea interioară de a rămâne smerit, de a nu te lauda cu ce știi, de a-ți arăta modestia și eleganța de a nu te amesteca în viețile altora. Un secret spune mai multe despre tine decât despre cel care ți l-a împărtășit. Un secret sta intr-o oglindă a personalității tale, e o provocare a egoului tău.

Tu cum te vezi prin oglinda aceasta?!

P.S. Te-ai gândit vreodată de ce simt oamenii nevoia să-și spună secretele? De ce vor să dea și altora din apăsarea întâmplărilor din viața lor? Se spune că un prieten bun îți poate păstra secretele în siguranță, dar cel mai bun prieten te ajuta să-ți păstrezi singur(ă) secretele.

opinie pentru revista Unica, mai 2015

cover foto: Robert Mapplethorpe