Teatrul de opereta. Caligula.

il asteptam pe vladutz (unul din actorii principali, f bun si are doar 18 ani!!!). vladutz vine, il felicitam imbratisindu-l si e rapit de doua tinere. si sta de vorba. si tot sta de vorba.

par doua fane ( el e tinar si frumu, e normal sa aiba fane), noi vrem sa-l salvam si-i zicem: haidi mergem, stii ca pe tine te asteptam.

el politicos: gata, vin.

5 min mai tirziu, dupa ce ne mai oprim sa discutam lucruri, eu ii zic: vroiam sa te salvam de acolo, iar el raspunde: ee, era verisoara mea.

*

National. Sunetul tacerii (again)

Aplauze de final. In ropote. Urale din spate. Actorii se intorc pe scena pentru a 6-7 oara. Sunt stingheri de atitea aplauze.

e ultima reprezentatie din spectacolul in care nu se rosteste nicio vorba, doar cintecele simon & garfunkel insotesc povestile din gesturi; s-a dus vorba ca spectacolul e senzational (am primit nenumarate sms-uri cu “trebuie neaparat sa vezi asta”, stiu oameni care au mers la doua reprezentatii de dragul piesei), in sala sunt multi actori (tineri si mai putini tineri), multi regizori si jurnalisti.

Actorii de pe scena habar nu au ca cel care a strigat in gura mare Bravooo e Marius Manole, o vedeta locala. Si nici ca Radu Afrim (multi premiat UNITER) e a doua oara la spectacol. Sau ca legenda noastra, Lucian Pintilie, ii priveste dintr-un colt. Sau ca domnul Dabija e super incintat si aplauda frenetic. Dar cumva, din emotia care se transmite din sala catre scena si invers, toata lumea stie ca bucuria si placerea de la sfirsit e reciproca. Sau simte asta.

( aceeasi emotie, dar de data asta mai constienta, am simtit-o la actorii maghiari de la cluj. jucau Unchiul Vania in fata unor nume ca olga tudorache, coca bloos, rodica mandache, ioana pavelescu – si-acum numesc doar doamnele care-mi plac mie 🙂 )