Singuratatea nu o explici, o traiesti. Nu o descrii, o simti.
Iti place sau te chinuie, o alegi sau esti obligat de soarta; daca o intilnesti, trebuie sa te confrunti cu ea.

Nu ai alta sansa; trebuie sa te uiti in oglinda si sa te lupti cu tine. Iti faci fatza? Rezisti la puterea mintii tale? Face trupul pact cu mintea sau i se opune naravas?
Iti cauti prieteni in orice sau te temi de ce-I in jur, pentru ca te temi de tine?

Perfectiunea e ca singuratatea. O alegi sau esti obligat de soarta, dar – daca o intilnesti – trebuie sa te confrunti cu ea. Nu o descrii, incerci sa-i faci fata. Incerci sa-ti supui mintea pentru ca trupul sa depaseasca limitele imaginate.

Orice artist obsedat de perfectiunea muncii lui e singur. Nu are importanta cit de multi prieteni are in jur. E singur cu mintea lui. Si trebuie sa-I faca fatza.

*

la repetitiile de la Raoul (un spectacol de James Thierree, adus la bucuresti de Institutul francez, cu sprijinul orange si Samsung) m-am gindit ca spectacolul asta despre singuratate e despre toti artistii mari pe care-i cunosc. E un omagiu pentru magiile pe care ei stiu sa le faca pentru ca noi sa iesim din lumea si din mintea noastra si sa ne uimim.

in timpul spectacolului pe care l-am vazut aseara la TNB, m-am gindit ca spectacolul asta e foarte mult si despre autorul lui, James Thierree. Despre perfectionismul lui de la repetitii (l-am vazut mingiind cu palma marginea scenei pe multi metri ca sa fie sigur ca acolo nu e nimik care sa-I strice magia, cum l-am mai vazut facind acrobatii incredibile in timp ce cu o voce calma explica detalii tehnice – coarda e prea rigida, lumina face o umbra dubioasa, aici e o intirziere de trei secunde.) dar si despre racordul pe care trebuie sa-l ai cu cei din jur, chiar si cind esti genial.si singur.

*
am doua imagini in minte din zilele astea care ma fac sa-mi fie bine pe dinauntru.

Prima e replica sinzianei (colega mea). Aseara, in holul teatrului, la sfirsitul spectacolului avea un zimbet urias pe fatza: “N-am mai vazut in viata mea asa ceva”.

Cea de-a doua e o imagine fara cuvinte de la repetitii. James, asezat la marginea scenei , cu piciorul sting sub el cu celalalt in V, in lateral, cu cotul miinii stingi infipt in podea ca sa fie sprijin pentru palma care tinea barbia. Isi citea mailurile de pe un Mac de ultima generatie.

Cum cadea lumina pe el, cum era imbracat (in tricou gri, pantaloni bej, largi – descultz) si in pozitia aceea care arata o incredibila mobilitate semana cu Charlie Chaplin.
Dar era prea modern pentru Chaplin.

m-am gindit atunci ca oricit ar incerca sa se fereasca de asocierea cu familia lui celebra (e nepotul lui Chaplin) A. D. N-ul o sa aiba ceva de spus. Dar pentru cei care ii vor vedea show-urile va fi o revelatie.

Pentru ca show-ul lui e ca singuratatea – nu poti sa-l descrii, trebuie sa-l traiesti. si sa-i faci fatza.

Raoul se mai joaca la TNB simbata si duminica de la ora 20.00. si da, mai sunt bilete;