pe la 3 jumatate dimineata m-am trezit speriata. visasem urit.
nu stiu de ce dar primul lucru pe care l-am facut ca sa ma linistesc a fost sa caut cintecul asta
pe la 3 jumatate dimineata m-am trezit speriata. visasem urit.
nu stiu de ce dar primul lucru pe care l-am facut ca sa ma linistesc a fost sa caut cintecul asta
respirati adinc si uitati-va la coperta Vanity Fair martie 2011.
The two inside panels feature 11 more stars, from newcomer best-actor/actress nominees Jesse Eisenberg and Jennifer Lawrence to Noomi Rapace, whose stunning performance in the original, Swedish version of The Girl with the Dragon Tattoo propelled her from Stockholm to Hollywood. Joining them are Anthony Mackie, Olivia Wilde, Mila Kunis, Joseph Gordon-Levitt, Andrew Garfield, Rashida Jones, Garrett Hedlund, and Robert Duvall. The cover was shot in Los Angeles and New York over the course of two days by photographer Norman Jean Roy
in america a aparut Autism Fitness – un program care ajuta sanatatea autistul adult. poate preia cineva si in romania aceasta idee. contactele aici
*
in continuarea supararii mele de ieri, acum trecuta (prea multa incruntare duce la riduri, deci nu bun:) ) ceva simpa de citit pe scrib, de la OM-ul adolescentei mele (car cu mine oriunde m-as muta cartile sale, pe care le-am citit atunci, in editiile de atunci) Constantin Noica -Mathesis sau Bucuriile Simple
Era odata un om care povestea frumos. Seara, cînd se întorceau oamenii de la muncă, toti se adunau împrejurul lui si el le povestea.
Ce ai vzut azi? — îl întrebau ei.
Am vazut acolo, în padure, un mosneag care cînta din fluier si toate vietile padurii se adunasera împrejurul lui si jucau.
Si ce ai mai v zut?
Jos, la malul apei, am vazut trei zîne care şi despletisera parul si care şi-l pieptenau în oglinda apei…Dar, într-o zi, omul care povestea a auzit cu adevarat cîntecul mosneagului, a vazut jocul vietilor paduriii, mai la vale ceva, a întîlnit trei zîne care-i jucau parul în oglinda apei. Si, în seara aceea, cînd oamenii îi cerura le spuna ce vazuse, el le -a raspuns:
„N -am vazut nimic.”
*
pe unde se duce presa, adica printul? ce au mai inventat revistele in 2010? pentru pasionatii de jurnalism, dar si pentru cei care vor sa se dezvolte on line Innovations in Magazines 2010: Adapt & Thrive
Astazi pe dupa amiaza ma apucase supararea mare.
Ma enervasem pentru ca oamenii se tem sa intre intr-un joc care le-ar aduce bucurie; li se pare mai confortabil sa nu faca niciun gest decit sa ia ceva de-a gata, sa duca mai departe si sa se bucure de fericirea destinatarului.
*
Ne vaitam in fiecare zi ca viata noastra e nashpa, ca uite ce greu o ducem si ca avem din ce in ce mai putine bucurii.
Unii spun ca e blazare, ca e suferinta, ca e saracie. Ok, poate ca nu suntem cei mai bogati oameni din lume, poate ca nu ne putem permite – financiar – tot ce ne-am dori, dar cred din inima ca nu banii sunt problema.
Dar daca ne-am uita atent la reactiile noastre ne-am prinde ca suntem nefericiti pentru ca suntem mult prea incrincenati, mult prea inchistati in propriul sine. Vrem sa ne protejam de orice: sa nu luam plasa, sa nu fim ridicoli, sa nu care cumva sa se prinda cineva ca nu suntem perfecti, sa nu…
Viata m-a invatat ca cele mai mari bucurii vin din gesturi simple; au rareori legatura cu banii; sunt mai mult despre a darui decit despre a primi (pentru ca atunci cind dai, bucuria se intoarce inzecit), iar una dintre cele mai frumoase bucurii e cind faci un dar anonim: de dragul bucuriei celuilalt.
*
Imi pare rau , stiu ca o sa supar pe multa lume spunind asta dar, inainte de a mai zice alta data “ce viata nashpa am” hai sa ne intrebam “dar cam ce am facut eu pt mine si pt cei din jur ca sa-mi fie mai bine?”
Si sa ne raspundem raspunde sincer. Numai noua. Dar sa tinem spatele drept ca sa putem sa primim raspunsul cum trebuie.
miine Tabu lanseaza noul album Directia 5, Clasic.
eu voi merge acolo sa povestesc citeva lucruri (sper simpa si fara sa ma alerge Marian Ionescu ca zic lucruri pe care el n-ar vrea sa le spun) jurnalistilor, dar sa si petrec cu cei care au fost subiect in revista de februarie in timp ce Directia 5 concerteaza.
pentru ca am pile la revista:), pun in joc pe blog un loc la acest party restrins. my very special guest.
so, daca ai o amintire simpa sau mai putin simpa cu directia 5, scrie-o aici.
fetele din redactie voteaza cistigatorul/ (a)
Ina – cu un n (desi si celalalta cu 2 “n” a avut parte de un tratament similar) – a primit cadou o sedinta foto de ziua ei.
e colega noastra, voi o stiti de inozza, dar noi avem alte atu-uri si o stim mai bine:)
Ina tocmai ce a primit fotografiile din sedinta foto (care a inclus make-up si coafura, plus cadou rochita cu care s-a imbracat la foto) si-a postat citeva pe blog. noi vrem sa i le mai aranjam pe undele dintre ele, ca de aia suntem revista si avem oameni artisti in photoshop, dar ea nu si nu-> vrea sa o vada lumea “naturel”.
acum trepideaza pe linga computerul ei pentru ca nu stie ce fotografie aleg spre ilustrare pentru acest blog.
restul fotografiilor le vedeti aici
la multi ani again, Ina.
Familia prezidentiala americana e mai tare la PR decit oricare alta familie
daca v-ati intrebat ce maninca presedintii si daca vreo prima doamna gateste, raspunsul in gasiti pe un blog suuuuper simpa cu retelele meniurilor de la Casa Alba: OBAMA FOODORAMA
(sigur ca avem si ceva educativ pe acolo – despre cum “coptul” si “fiertul” sunt noul “prajit” – si cite ceva despre legislatia in materie de alimentatie.
deliciul sunt insa retele. iata una:
The Obama Family Chili Recipe
Ingredients
1 large onion, chopped
1 green pepper, chopped
Several cloves of garlic, chopped
1 tablespoon olive oil
1 pound ground turkey or beef
1/4 teaspoon (each) of ground cumin, ground oregano, ground turmeric, and ground basil
1 tablespoon chili powder
3 tablespoons red wine vinegar
Several tomatoes, depending on size, chopped
1 can red kidney beans
Method
1. Sauté onions, green pepper and garlic in olive oil until soft.
2. Add ground meat and brown. Combine spices together into a mixture, then add to ground meat.
3. Add red wine vinegar. Add tomatoes and let simmer, until tomatoes cook down.
4. Add kidney beans and cook for a few more minutes.
Serve over white or brown rice. Garnish with grated cheddar cheese, onions and sour cream.
Blogul mi l-a trimis Mr P care mi-a atras atentia ca se afla acolo si reteta hamburgerului preferat al lui Obama, dar cum eu promovez mincarea sanatoasa (ha!) va recomand o alta reteta Orange Yogurt Cake With Baked Apples by Bill Yosses, Executive Pastry Chef, White House
31 august, Old Vic, ora 19.30. Kevin Spacey in Richard al III-lea;
tocmai ce am devenit fericita (imens de fericita) posesoare a doua bilete
ii multumesc Soranei Savu care, cu perseverenta, m-a batut la cap “ia-ti bilete ca se vind ca la U2”.
ok, Sorana, mi-am luat. si-s foarte foarte happy.
aici va puteti cumpara bilete. daca va luati tot pe 31 august anuntati-ma sa plecam in gasca:)
de simbata incoace lumea e impartita in doua: cei care spun ca e f frumos ce-am facut in revista de februarie si cei care cred ca e imoral pictorialul.
aseara Facebook ne-a scos coperta din avatarul Tabu.ro pentru ca cineva a raportat-o ca e imorala; au fost comentarii care ne-au atras atentia ca sunt si copii mici pe Facebook si ca e pacat ca ne “permitem asa ceva”
imi pare rau, dar n-am vrut sa ofensam pe nimeni; am vrut o coperta puternica prin care sa transmitem un mesaj – pielea fetelor a fost prelucrata de fotograf (Bogdan Stanga caruia ii mai multumesc inca o data si aici) la cererea mea, brief-ul a fost “du-le in zona de plastic, de artificial, ca sa sugeram ca lumea modei de la noi e goala si artificiala” .
nu e nimic indecent in fotografia de pe coperta. nu cred ca un copil de 12-13 va fi socat de aceasta coperta, dar daca va fi-> parintii lui au o problema: pina la virsta aceasta ar fi trebuit sa stie un pic despre nuditate ca sa fie confortabil(a) cu ea intr-o ipostaza ca aceasta care e foarte soft. daca vor sa-l creasca altfel, intr-o directie puritana, ar trebui sa-i limiteze accesul la net; nu pentru ca o sa ne descopere pe noi ci pentru ca sunt alte lucruri cu adevarat periculoase.
*
altfel, ceea ce se intimpla zilele acestea cu stirile extrase din interviul nostru e un exemplu foarte bun despre cum aceeasi informatie poate fi exploatata extrem de diferit (dintr-o extrema in alta, adica). acum e mai clar de ce miza mea a fost sa pastrez informatia, dar sa nu merg in zona tabloid. am fost extrem de restrictiva cu toti cei care au intrat in contact cu interviul (video sau transcript) pentru ca n-am vrut sa iasa nimic din pravalie pina nu e intreg, intr-o forma care sa aseze un standard (multumesc lui Alex Traila care a filmat interviul pe 7 ianuarie si n-a spus nimanui nimic despre asta).
*
de 3 zile suntem in can can, libertatea si click. am fost la protv si la antena 1; vor mai fi emisiuni care sa preia din interviul nostru, cum vor mai fi si ziare sau reviste de scandal. ma uit la fiecare cu o curiozitate voluptoasa: “cum o sa rasuciti informatia?”
am sa postez si reportajele de la emisiunile care au preluat inregistrari din interviu, incep insa cu preferata mea: Mircea Badea – In gura presei. daca am fost cu Tabu de februarie la Badea e ca si cum am cucerit Everestul.
Mircea Badea socat de coperta revistei Tabu
Încărcat de MirceaBadeaOfficial. – Check out other Film & TV videos.
pe Tabu.ro/video continua fragmentele din interviu. miine un nou episod. despre sex.
Dailymail publica un minunat interviu cu Jack Nicholson care la 73 de ani are relaxarea de a vorbi despre cele lumesti, dar si despre moarte.
imi place mult descrierea din debutul articolului si spiritul lui Nicholson pe care-l simti in fiecare propozitie din intregul articol.
Nicholson is everything you expect him to be in the flesh. He smells of expensive car-seat leather and nicotine. He speaks in strange, complex riddles. He allows a 30-minute interview to run on for an hour and 40 minutes as he talks about everything from mortality to drugs to heartbreak. He is charming, fascinating, funny, strangely vulnerable and completely original in every way.
*
‘If men are honest, everything they do and everywhere they go is for a chance to see women. There were points in my life where I felt oddly irresistible to women. I’m not in that state now and that makes me sad.”
o bijuterie jurnalistica, un exceptional interviu semnat de Louise Gannon/ Daily Mail
Azi dimineata m-a socat vestea ca tinara despre care auzisem ieri la stiri ca s-a sinucis in statia de metrou de la Univesitate e “Draga Miruna”.
Cind afli ca omul dintr-o stire grava e cineva pe care l-ai intilnit macar o data in viata, stirea aceea e mult mai importanta; mult mai grava.
“Draga Miruna” imi citea blogul, comenta din cind in cind cu umor hotarit.
Ne-am si cunoscut cind a cistigat un concurs de aici de pe blog, cu degustari de cafea la Starbucks. Am stat fata in fata pe canapeaua din dreapta intrarii de la Starbucks Victoriei, mi-a spus ca n-o cheama de fapt Miruna, ci Ruxandra, eu am fost uimita si-mi aduc aminte ca a completat “ma simt mai mult Miruna decit Ruxandra”.
Mai stiu ca am promis in seara aia ca o sa mai ies cu fetele la cafea, pentru ca discutia fusese calda si familiara, se prelungise mult si era clar ca ne simteam bine, toate, acolo. N-am apucat sa fac asta, m-am luat cu treaba. Si-acum imi pare rau.
Draga Miruna, Nu stiu de ce ai facut gestul asta.
Nici macar nu stiu daca a fost un accident sau a fost ceva deliberat. M-am uitat pe blogul tau, m-am uitat pe twitterul tau n-am gasit nimic care sa ne fi dat un indiciu despre ce e in sufletul tau.
Si m-am gindit ca oricit de mult ne-am iluziona ca dezvoltam comunitati in online, ceea ce e aici despre fiecare dintre noi e doar virful icebergului, radacinile lui nu vor fi niciodata la vedere.
DragaMiruna,
Scriu despre tine acum pentru ca, undeva in spatiul asta virtual, trebuie sa mai ramii. Si pentru ca mi se pare ca astazi, luati de treburi si de viata, am uitat sa ne gindim la tine si sa ne intrebam: de ce ai facut asta?
Draga Miruna,
Imi pare rau.
update:
s-a schimbat data de aparitie a cartii, deci si deadline-ul pentru scriere. vedeti mai jos
Prestigio este din nou partener pentru aceasta carte, precum si Editura Liternet care gireaza pentru ea cu un ISBN recunoscut de Biblioteca Nationala.
si da, n-am trimis inca mailurile pentru guest stars, ma iertati recuperez astazi.
si va multumesc frumos pentru suportul incredibil din retelele sociale, e uluitor sa vezi cum un link care vorbeste despre o carte ajunge la mii de oameni.
*
Dupa reactiile minunate de la Cartea cu Povesti de Craciun, m-am gindit sa scot o serie de ebook-uri S!MPA.
Prima din serie e cu povesti de dragoste – non fiction.
De data asta regulile jocului se schimba putin, ca sa crestem suspense-ul si sa asteptam cu totii cu nerabdare aparitia cartii.
Sunt 10 special guest star care vor scrie la invitatia mea.
(invitatia vine pe email in cursul zilei de luni, cu deadline si conditii☺, cei care accepta trebuie sa pastreze secretul ca scriu si sa nu posteze nimik din povestea lor pina la aparitia cartii)
Mai aleg alte 10 povesti dintre cele pe care le scriu toti cei care vor sa participe la carte.
Participarea se face scriind pe blogul vostru o poveste/o secventa dintr-o poveste de dragoste pe care ati trait-o. Ma anuntati de participare cu un comentariu sau link la acest post.
Povestea trebuie:
– sa fie reala! Sa o fi trait voi.
– poate sa fie orice fel de iubire ( din adolescenta pentru vreun actor sau pentru vreun personaj de carte, ba chiar si iubirea de frate/mama etc, pentru vreun brand sau un oras … si desigur pentru domnii or doamnele care ne suporta cu tot si toate. sau ne-au suportat ).
– nu trebuie sa aiba mai mult de 9000 de semne, cu tot cu diactritice.
– deadline-ul este vineri 4 februarie, 11 februarie, ora 1 pm.
Data de aparitie a ebook-ului 14 februarie. 24 februarie.
Dar, de data aceasta, trecem la next level: vom avea citeva dintre povesti in versiune audio in lectura unui actor foarte mare:)
din considerente de timp de inregistrare/ascultare povestile chiar trebuie sa nu depaseasca 9000 de semne.
sper sa le oferim si de data acesta cititorilor nostri (ai mei si ai vostri) povesti minunate si emotionante.
va multumesc frumos
ieri am scris raspunsuri pentru multe interviuri, astazi mai am un interviu. nu stiu de ce brusc sunt atit de solicitata, dar -constiincioasa – raspund la tot.
ma urmareste o intrebare dintr-un interviu
Cat din viata ta de zi cu zi este creativitate? Si cum ai defini tu creativitatea practica?
am raspuns:
Toata viata mea e o lupta cu creativitatea, sa fac ceva diferit de ce fac ceilalti, surprinzator, mai bun, mai efficient, dar special, creativ.
Si la revista, si in activitatea mea on line (mi-ai vazut blogul nou?) si in viata personala.
Fara creativitate intervine plictisul. Ne plictisim si noi, ne plictisim si publicul, dar si familia.
dar e mai mult decit atit. uneori e ingrozitoare presiunea ca trebuie sa creezi din nou ceva diferit. pui multa presiune pe tine, si pe ceilalti, iar cind nu ti-e recunoscut efortul iti vine sa-ti iei cimpii.
in loc de asta, te asezi frumos in fata hirtiei si incepi sa gindesti “cum ma diferentiez? daca mi-a iesit pina acum, n-are cum sa nu-mi iasa si de data asta.” tragi de tine, apucindu-te din toate colturile.
iar cu vremea intelegi ca toate razboaiele mari sunt in mintea ta, nu in afara ei.
… ti-ar placea sa te intilnesti?
*
nu se poate sa nu va fi placut un personaj in timp ce citeati o carte, dar sa-l(o) placeti atit de mult incit sa va fi inchipuit ca sunteti linga el/ea si ca-i puteti vorbi.
care e acel personaj? si de ce? si ce i-ati spune?
*
eu am raspuns la aceasta intrebare in urma cu mai bine de 3 ani intr-o povestire care se numeste Happy :Oscar din Extremely Loud and Incredibly Close, cartea lui Jonathan Safran Foer.
am scris zilele trecute despre o fetita, eva maria, care si-a serbat ziua de nastere in spital, cu perfuzii.
astazi am aflat ca se pot face donatii si online, prin paypal.
la ora la care scriu am donat deja on line pentru ca eva maria sa se faca bine.
puteti dona si voi din doua click-uri aici. cred ca daca fiecare am dona banii unei cafele pe care ar fi urmat sa o bem saptamina viitoare, s-ar stringe cei 60.000 care sunt necesari ca eva maria sa se faca bine.
Pana Duminica, 30 Ianuarie 2011 s-au donat in total aprox. 22400 EURO
75.736 LEI
1.685 EUR
3.400 EUR (prin PayPal)
acum zimbesc pentru ca, s-a nimerit sa fac o dubla fapta buna. pentru ca am folosit cardul de fapte bune Unicredit – Unicef ( 1% din suma pe care eu am donat-o, UNICRED-ul a dubat-o si-a transferat-o catre Unicef)
titlul nu e ceea ce pare, dar daca tot ati ajuns pina aici, cititi pina la capat s-ar putea sa fie ceva simpa.
*
ieri am muncit 12 ore, in compania a 28 de domni. azi am avut, in sfirsit, timp de lecturi & relaxare.
iata citeva dintre descoperirile acestei duminici, poate va inspira sau va fac sa zimbiti.
*
ce se intimpla cind pe vecinul tau il cheama ca pe iubitul tau, dar e mai frumos ca el? un simpatic eseu despre cit de mult cerem in iubire, in ny york times.
*
“Energiile existente in noi sunt foarte mari, ele pot fi acumulate si comandate, si au secretul in gindul care se asociaza unghiurilor pe care corpul nostru le poate face.” Florin Zamfirescu in cartea Actorie sau Magie.
pina la lansarea cartii despre dl Stefan Mihailescu Braila nu-mi imaginasem niciodata ca dl Zamfirescu e un teoretician atit de fin al lumii de pe dinauntrul actorului. stiam ca este profesor la UNATC, dar informatia era alba pentru mine. aveam cartea de la aparitia ei, dar abia zilele astea, dupa ce am mers la repetitiile de la Ivanov, m-am gindit sa o citesc.
citeodata lucrurile vin de la sine, unele dupa altele.
*
You make Mulligan’s character cry…
It’s horrible, isn’t it? I had to say to her after every scene, “I’m just so sorry.” She’d say: “It’s all right. It’s pretend.”
She’s a very good crier.
God, she’s a brilliant crier! Really. She’s on another level. That was the scene where I said to her: “Right, every time I say this word, I want one teardrop to drop out of your right eye.” And it was like clockwork. I’ve never seen anything like it. Actually, no. Sienna Miller can do the same thing. It’s astonishing. I love it. I got such a kick out of it.
un interviu cu Keira Knightley despre Never let me go in the guardian
*
o analiza frumoasa despre “moartea criticilor de profesie” in epoca in care toata lumea isi poate spune parerea in social media, via guardian
o firma americana lanseaza o bautura cu marihuana ( Canna Cola, conform time.com)
cum pot fi rezolvate problemele insomniacilor schimbind citeva lucruri (o sa le testez saptaminile viitoare si raportez daca dorm mai mult) via guardian
*
fotografia de deschidere am luat-o de aici
Pentru tabu de februarie am scris un profil al lui Horia Brenciu care sper sa va surprinda la fel de tare cum m-a surprins pe mine in timp ce faceam reporting.
*
Il stiu personal pe Horia Brenciu de 10 ani, poate mai bine. Ba chiar, se intimpla sa-l fi vazut la televizor inca de la prima lui transmisiune in direct, la o emisiune concurs, cind producatorii l-au gasit pe plaja si l-au pus sa seduca o tinara.
In toti anii astia pentru mine Brenciu a fost “ala care cinta mult si face multa galagie” si/sau “ala care iubeste foarte tare muzica”.
Dar asta a fost pina la inceputul lui decembrie cind, pentru ca am vrut sa scriu despre el, am petrecut mai mult timp cu si pe linga el.
*
Pentru story-ul pe care l-am scris am fost la concertul de pe 4 decembrie ( in memoria lui Frank Sinatra). Am plecat de acasa de la Brenciu, cu el, dupa ce s-a pregatit pentru concert si am fost umbra lui in culise sau linga scena.
In seara aia cred ca i s-a parut ca am pus cele mai stupide intrebari, dar – pentru ca imi promisese acces la orice as fi avut nevoie pentru articol – mi-a raspuns politicos la toate : Cite camasi ai in bagajul pe care-l iei la sala? Ce culori au? Ce play list ai? La ce piesa crezi ca se va bucura publicul mai tare? Etc etc…
Concertul s-a terminat la 2 jumatate dimineata, iar ziua incepuse la ora 10 cind orchestra repetase la Hard Rock Café. Am fost si la repetitiile trupei, ca sa ma obisnuiesc cu baietii si sa-I simt pe fiecare, sa stiu la ce sa ma uit in concert in raportul relatiilor dintre ei.
Stiu ca, in miez de noapte, am plecat cu gindul ca n-as putea face niciodata meseria lor.
In text e o secventa din deschiderea concertului care-mi place foarte mult
Trupa se duce pe scenă, iar Horia rămâne lângă o uşă rabatantă, pe unde, pentru că micul culoar de la cabină e comun cu cel de la bucătărie, trec şi chelnerii. Glumeşte de fiecare dată când ajunge la locul unui spectacol şi trebuie să intre aşa, prin spate:
„Prima dată când l-am văzut pe Frank Sinatra trecând printr-o bucătărie, mi s-a părut ciudat. Au urmat Dean Martin, Bobby Darrin şi alţi artişti, dar şi presedinţi americani. Am realizat ulterior că bucătăriile hotelurilor şi restaurantelor funcţionează ca un fel de culise pentru scenele de teatru. Mirosurile diferă.”
Acum e ca un leu în cuşcă. Se învârte pe doi metri şi jumătate, cât e lăţimea holului, cu privirea în vârfurile pantofilor, ascultând măsurile băieţilor de pe scenă de unde curge „Jingle Bells”. După 2 minute, cât e trecut în playlist instrumentalul din deschiderea concertului, muzica se opreşte. În liniştea care se creează, în capetele ridicate ale spectatorilor, în privirile uimite care se întreabă „de ce nu mai cântă?”, ţâşneşte vocea lui Brenciu.„I can stand the line… let me sing a song to you, because it is in my heart…”
Orchestra nu scoate un sunet. Publicul zâmbeşte şi stă să aplaude. Horia cântă, mişcându-se în ritm mărunt, între pereţii holului. Când, eliberat, urcă pe scenă, publicul izbucneşte.
Dupa o saptamina de la concert ne-am vazut din nou. De data asta pentru aproape 4 ore de vorbe. Asta a fost momentul care m-a marcat cel mai tare pentru ca nu ma asteptam ca Horia Brenciu sa fie atit de analitic cu sine si de perfectionist.
Majoritatea informatiilor din text (cind nu sunt descrise secvente din concert) sunt din aceasta conversatie de patru ore.
Unul din fragmentele mele dragi este:
Sigur că o parte din succesul pe care-l are la public ţine de charisma personală, sigur că o altă parte ţine de experienţa lui în show-urile de televiziune şi de hrănirea instinctului pentru fiecare „live”. E conştient de toate şi le exploatează cât poate de bine, însă ştie că succesul vine şi din reţeta cu care asamblezi toate ingredientele: muzica, umorul, luminile, efectele speciale şi surprizele.
Nu poate să-l uite pe Tom Jones la Cerbul de aur, într-o seară din 1996. Îl asculta şi îi urmărea playlist-ul în paralel. Reacţia publicului curgea efervescent după fiecare piesă. Iar el se întreba: „Cum naiba face?”
Astăzi ştie că a bucura un om e 99 % transpiraţie şi doar restul – fructificarea unei stări. „Când mă urc pe scenă, am două tolbe, una cu muzici, alta cu surprize. Fiecare măsură a fiecărui cântec trebuie să conteze. Vreau să-ţi dau trei ore cu surprize masive pe care acasă să le desţeleneşti cu gândul şi să zici: Mă întorc!” Asta e cheia cu care poţi să-i captezi şi lui atenţia: să-l faci să râdă, să aibă muzică bună pe-aproape şi să-l surprinzi. Lui Horia îi place să asculte muzica la radiourile de pe iTunes şi nu pe CD; aşa nu ştie niciodată ce va urma. Şi-n filme, îi plac sărutările neaşteptate.
Insa mai sunt si lucruri pe care nu le-am scris
A fost un moment in care am vorbit de duetul cu Paul Anka.
– Sii de duet? M-a intrebat Horia din spatele calculatorului Vaio argintiu.
Eram acasa la el, eu stateam in partea cealalta a biroului lui, plin de dvd-uri, cd-uri si playlisturi in lucru pentru show-urile viitoare.
– Da, stiu, am zis ezitind.
– Ce stii? De unde stii?, a ripostat rapid.
– Pai ai spus tu in concert ca ai facut duet cu Paul Anka, am continuat sovaind.
– Da, ala.
Cu 5 ani in urma, Horia Brenciu s-ar fi contrat cu mine demonstrindu-mi ca nu stiu detaliile care imi erau utile la momentul acela al conversatiei, dar acum privirea lui spunea “daca o sa vrei sa stii, o sa cauti si o sa te informezi; eu ti-am dat indiciul, restul e treaba ta”.
Si-a mai fost o secventa pe care m-am gindit mult daca sa o pun in text sau nu. (n-am pus-o pentru ca am decis ca eu sa nu fiu parte din text, iar intimplarea era in relatie directa cu mine)
Dupa ce am terminat interviu (am mai fi vorbit dar a sunat cineva ca trebuia sa ajunga la inregistrarile pentru un desen Disney la care dadea proba pentru vocea unui personaj), mi-a dat sa vad un film de la concertul de la Cluj unde a fost o atmosfera incredibila, magie intre public si scena.
Horia s-a dus sa se imbrace si, cind s-a intors, s-a aseazat pe canapea in capatul celalalt al camerei. A luat o felicitare/pliant de pe o masuta si a inceput sa-l studieze, dar cu coada ochiului imi urmarea reactiile.
– Poanta e sa nu rizi, l-am auzit in timp ce rideam la gumbuslucurile pe care le facea cu un fular luat de la un spectator.
– Pai e amuzant, cum sa nu rid.
– Nu tu. Pe scena. Omul ala cu fularul nu trebuie sa vada ca tu te distrezi. Un zimbet si-ai stricat tot.
N-avea cum sa vada la ce ma uitam, dar se ghida dupa coloana sonora si stia fiecare secventa pe dinafara. Asa mi-am dat seama ca tot ceea ce-mi povestise era pe foarte bune; ca da, analizeaza in detaliu reactiile publicului de la spectacolele lui si ale altora. Ca da, e obsedat de perfectionism.
-In momentul ala am plins, l-am auzit mai tirziu.
-Pai si eu pling acum, am replicat.
Plinsul e in textul din revista, o sa vedeti voi unde.
*
Dupa ce am terminat cu partea de interviu si documentare la fata locului, mi-am dat seama ca pentru a scrie un text diferit trebuie sa stiu citeva lucruri despre muzica swing.
Am citit/ascultat/cercetat timp de 2 saptamini tot ce am gasit legat de muzica swing; am parcurs viata lui Frank Sinatra pe care Brenciu il iubeste atit de mult, am cercetat istoria cintecului My way si, pentru ca la concert ma socase o problema medicala peste care Brenciu trecuse “aparent” in pasi de dans, am cautat cum functioneaza centrii durerii fata in fata cu concentrarea catre un punct de interes.
Toate astea apar tangential in text.
*
si pentru ca mi-a zis in interviu “astazi multe dintre melodii sunt swing”, iar swing-ul are finaluri multiple, cu suspance, m-am jucat cu finalul textului: am incercat sa creez sentimentul ca se termina la o intrebare, dar el merge mai departe pentru ca ascunde altceva.
Asta e o smekerie pe care am facut-o doar pentru bucuria mea, nu cred ca vreun cititor se va prinde ca e o trimitere la constructia unui cintec swing, dar mi-a placut sa scriu acest text si m-am bucurat de el pina la capat.
*
dar cu tot efortul meu de a fi cit mai aproape de perfectiune, dupa ce i-am trimis textul ca sa verificam informatiile, mi-a scris ” masina pe care o conduc e un Audi, nu Opel cum ai scris”
🙂
*
In culisele unui concert cu Brenciu este publicat in Tabu de februarie care se afla deja la chioscuri.
Cu Razvan Ciobanu m-am intilnit o singura data inainte de a agrea acest interviu, la festivalul de film de la Cannes, acum 2 ani, unde am vazut amindoi filmul lui Almodovar.
Tabu n-a avut niciodata o colaborare cu el, desi a platit publicitate in alte publicatii.
Si cu toate astea noua ne-a acordat interviul in care vorbeste pe bune despre problemele prin care trece.
As putea zice, fara modestie, ca mie mi-a acordat acest interviu. Asta pentru ca, inainte de a accepta s-a consultat cu o prietena, jurnalista, care i-a spus “daca e sa treaca cineva dincolo de ce se intimpla si sa faca un interviu serios, bazavan e aceea”. A fost cel mai frumos compliment pe care l-am primit in ultima vreme.
*
Miza pentru mine cu acest interviu a fost “cum vorbim despre sex pe bani, droguri, pierderi masive de bani fara sa fim tabloid, fara sa acuzam, fara sa privim de sus si fara sa judecam pe cineva, dar in acelasi timp oferind cititorilor nostri o imagine (cit puteam noi de) completa asupra evenimentelor”
Solutia a venit de la proverb japonez: “exista adevarul meu, adevarul tau si Adevarul.”: am pus fata in fata “adevarurile spuse de presa in ultimii doi ani” cu adevarul lui Razvan Ciobanu (povestea relatata de el)
Asta a implicat o vizita la biblioteca din partea colegilor mei Cristi Hertza si Alex Dascalu ca sa fotografieze ziarele din anii trecuti pentru a realiza in revista un colaj de fotografii, dar si un research amplu facut de Andreea Vasile si Ina Taranu Hofnar.
n-a fost de la inceput ideea de cover story. In prima faza a fost dorinta de un interviu de interior, numai ca lucrurile au evoluat pe parcurs.
Stiam ca, tehnic, nu era eficient sa realizez un story cu “comentarii”, pentru ca informatia trebuia sa ramina in forma ei bruta ca sa nu existe ideea ca am taiat si speculat in context. Asa ca solutia era “interviu publicat sub forma intrebare raspuns”.
Razvan a fost de acord sa si filmam interviul si, din acel moment, miza a fost si mai mare.
I-am solicitat 2 intilniri. Un preinterviu in care sa-mi spuna povestea cap coada ca sa-mi pot face o structura pentru interviul care urma sa fie inregistrat.
Dupa ce am aflat povestea, am vrut coperta. E o poveste de film: despre marire si decadere, despre o singuratate incredibil de trista, despre orgolii. Sigur ca are si sex si droguri si alcool, dar asta e doar virful icebergului.
Am publicat interviul asa cum a curs el dar, daca n-ar fi fost si o versiune filmata, as fi reasezat ordinea intrebarilor pentru ca unele sunt un fel de tampon pina am trecut la un alt capitol greu. (Daca as fi insiruit intrebari despre toate acuzatiile legate de viata lui ar fi fost un fel de inchizitoriu)
Sper ca mi-am respectat miza si ca tot ceea ce veti citi in revista nu vi se va parea tabloid.
Despre cum a fost cu coperta e alta poveste pe care am sa o spun…curind☺
De luni pe tabu.ro/video veti putea vedea in serial principalele momente din interviu.
tabu de februarie e din aceasta dimineata pe piata.
cover story e cu Razvan Ciobanu care povesteste pentru prima data despre faliment, singuratate si depresie, problemele cu alcoolul, incercatul drogurilor si relatiile sexuale contra cost.
e o poveste despre marire si decadere care, printre rinduri, o sa va spuna foarte multe despre lumea modei din Romania.
mai avem citeva interviuri exclusive exceptionale
Lionel Shriver – doamna cu Sa vorbim despre kevin
Melanie Fiona – doamna proaspat nominalizata la Grammy
Julianne Moore – Doamna. Cu marturisiri despre famila ei si despre lucrul la The Kids are all right
Godfrey Deeny – unul dintre cei mai celebri critici de moda ( fostul redactor sef de la Vogue Homme)
un dosar despre Amanta – vazut din perspectiva unei foste amante, a copilului care descopera ca tata are amanta si a barbatului care a avut dintotdeauna amante.
si muuuulte alte surprize editoriale minunate.
dupa amiaza va voi povesti putin din culisele interviului cu Razvan Ciobanu pe care, banuiesc, ca-l veti vedea la toate televiziunile saptamina viitoare pentru ca avem si varianta lui video. pe care o veti gasit de luni, in serial, pe tabu.ro/video.
fotografia asta care e din cel mai recent show al lui Galliano pentru Dior (zilele astea pe la saptamina modei de la Paris) imi aminteste foarte tare de Richard Avedon.
asta e motivul pentru care am postat-o aici, ca sa am un pretext sa spun o poveste despre Avedon:)
*
acum citiva ani am intervievat-o pe Brindusa Niro, nepoata lui Toma Caragiu, fiica doamnei Marioteanu Caragiu. Brindusa locuieste de multi ani la NY si a lucrat intr-o vreme pentru The new yorker, ba chiar s-a scris despre ea in vanity Fair.
foarte conectata la lumea modei ( scoate revista NY Fashion Week pe care in Sex in the city the movie o tine Charlotte in bratze), Brindusa s-a intilnit cu Avedon.
“tragea pe polaroid. ca sa surprinda secunda, naturalul, firescul. si-avea o oglinda in care sa se priveasca modelul, mi-a povestit atunci.
(dupa interviul meu, brindusa a aparut si la tv-urile romanesti, apoi au luat-o revistele sa scrie. pastrez orgoliul de a spune ca eu am intervievat-o prima in romania:) )