Author : Cristina Bazavan

digital

“peste 50 de ani, nepotii nostri o sa se uite la memory stick-urile dvd-urile si cd-urile pe care am stocat fotografiile si se vor intreba: ce device imi trebuie ca sa pot sa vad astea? vor lua de inchiriat de la anticariat un adaptor pt usb sau pt cine stie ce. eu am floppy discuri de acum citiva ani si nu mai am ce sa fac cu ele.”

alexandru paul, azi intr-o conversatie despre fotografiile digitale vs cele pe film, care tiparite, se pot stoca in conditii bune pina la 100 d ani.

*

ii spuneam ca ce se intimpla astazi cu jurnalismul mutat pe net e echivalentul aparitiei digitalului in fotografie; pare mai accesibil pe termen scurt, ii se dilueaza calitatea la nivel massmarket (poate oricine sa -l faca), dar nu mai e “de pastrat”.

*

“ce se intimpla cu conturile virtuale ale celor care mor?” mi-a spus mimo astazi ca s- a intrebat cu karin acum ceva vreme.

*

aici un proiect f f f simpa cu gesturi intime ale oamenilor din mijloacele de transport in comun – “transported people”

877

leonard cohen & sergiu celibidache

Simt grozav sa eternizez ceea ce creez, dar nu se poate. Este ceva in muzica care atinge omul unde nu poate atinge cel mai profund gand. As dori sa poata sa faca si dansii (publicul) excursia asta pe care o facem noi din cand in cand.

Arta e ce faci dumneata din senzatiile care te misca. Arta ramane in om. Orice om poate sa treaca de la valorile pe care le ating unele senzatii, de orice natura ar fie ele, la transcenderea senzatiilor.

Aceste senzatii nu se pot transmite. Eu pot sa trezesc in dumneata nevoia de a face muzica. Cand te misca ceva, cand corelezi astea, poti sati doresti sa faci muzica, asa cum am facut si eu.

Muzica nu corespunde unei forme de a fi, muzica e o devenire, e ceva naste creste, ajunge la un punct de maxima expansiune si moare, ca o planta, ca un sentiment, ca orisicare alta intalnire omeneasca.

Dumneata vrei sa fixezi ceea ce te-a impresionat candva, lupti sa pastrezi in dumneata posibilitatea de a te impresiona, de a avea la dispozitie elementele cu care intretii stadiul ala de euforie. Asta e arta.”

Sergiu Celibidache acum foarte multi ani.

*
de miine vom citi in ziare exercitii mai mult sau mai putin chinuite/ inteligente/artistice de a fixa in cuvinte intimplarea din seara asta care se cheama “concertul lui cohen”. dar numa’ cei care s-au intilnit cumva, macar o data in viata, cu Celibidache vor fi constienti ca incercarile astea-s zadarnice.

1139

pe gaura cheii in lumea fetelor

(asta e un blog mai ales pentru domni)

ana s-a dus la meci. pe stadion. pentru prima data la un meci pe stadion. miercuri. pe ploaie.

ce poate sa faca o domnisoara (pretioasa, rafinata si gata oricind sa-ti povesteasca despre turgheniev cu detalii si analize fine pe gen de scriitura) pe stadion?

respirati adinc si pregatiti-va sa aflati. (mie mi s-a relatat tot ceea ce urmeaza intr-un restaurant, iar oamenii de la trei mese in jurul nostru nu mai mincau, ascultau si rideau.)

*

ana a ajuns la meci la invitatia expresa a lui alexandru (nu-i spunem numele complet ca sa poa sa mai respire omu dupa cele ce le voi scrie). alexandru e un literat fin, filosof, capabil oricind sa citeze in real din shakespeare or flaubert. nu doar atit, are si f mult umor, e prieten cu ana d multa vreme si stie care sunt impedimentele cind merge undeva cu ea.

*

iata-i asadar pregatindu-se de meci. pentru ca ploua, ana s-a imbracat cu tot ce avea ea mai gros: un pulovar, o pelerina (din pacate cu mineci trei sferturi, ca alta nu era), jeans, cizmulitze ( din piele intoarsa ca altele n-avea fata) si ca sa compenseze minecile trei sferturi ale pelerinei a adaugat manusi lungi pina la cot (de catifea ca altceva nu avea) si un sal. ana relateaza “eram imbracata ca de teatru pe stadion”

*

secventa 1. intrarea pe stadion. coada mare, ploaie nashpa, oameni care se inghesuiau, ana fleasca deja, cizmulitele suferisere un pocco deranjament pe drum prin balti.

o doamna d la intrare i-a cerut geanta la control. ana senina i-a inminat-o. a urmat un control scurt, doamna a scos fardurile si a spus:

  • cu astea nu intrati. daca dati cu ele in fotbalisti?
  • nu dau doamna ca sunt scumpe, a zis ana. neconvingator pentru doamna d la paza, care a aratat obiectul contondent pudra.
  • haideti doamna ca pudra e pudra, nu da cu ele in nimeni, ca tine la ele, a incercat alex sa o convinga.

doamna a mai cercetat putin in geanta anei si a gasit una bucata bratara metalica, lata, de designer. cu un model f misto.

  • si asta? nu puteti trece cu asa ceva. asta e regulamentul, puteti sa loviti jucatorii cu astea.
  • doamna, am dat X (multzi) lei pe bratara asta. nu as arunca-o nicaieri, intelegeti?!
  • nu ma intereseaza. le luati si le duceti la masina si reveniti.

ana care se stia in cizmulitele de piele intoarsa a anuntat ferm ca ea nu se mai intoarce nicaieri si doamna uimita a lasat-o sa treaca.

scena 2. gasitul locurilor.

ploaie, namol, seminte, injuraturi. décor de meci.

ca sa ajunga la locurile lor, ana si alex aveau d parcurs un drum cu o balta mare. cizmulitele anei suferisera mult pina la acest moment, iar fata a protestat si a anuntat nu mai merge mai departe, prin balta aia mare nu o ia.

asa ca alex a ridicat-o frumos pe umar ca pe un saculetz de cartofi si a trecut-o balta.

secventa 3. meciul. ana a descoperit un jucator frumu in echipa adversa si a inceput sa tina cu bayer munchen. brusc meciul i s-a parut o distractie simpatica.

numai ca atunci cind aplauda, din manusile ei de catifea sarea apa.

a existat un moment cind pe alex l-a sunat cineva si a purtat una din discutiile lui sofisticate despre filosofi. ana descrie: “era surreal. eu printeza bob de mazare si el filosof, in mijlocul unora care injurau si isi aratau toate degetele, scuipind seminte.”

plus ca din cind in cind zburau pe deasupra sticle pline cu coca cola, iar ana privea des cerul ca sa fie sigura ca nu-i aterizeaza ceva in cap.
secventa 4. se termina meciul. urmeaza plecarea. ana si alex gresesc poarta de iesire si ajung din intimplare la ….conferinta de presa.

intra, incep sa chitzcaie amindoi ca niste soricei ca uite und am ajuns din intimplare. ana relateaza “ era unul lacatus parca il cheama care raspundea la intrebari si altul traducea in germana”

moment al povestirii la care eu am intrat un pic in panica. ii stiu zurlii, stiu ca se distreaza f tare daca sunt in situatii tembele si mi-era clar ca iesisera in evidenta in adunatura de jurnalisti suparati ca am luat bataie, ei chitzcaind amuzati de ce li se intimpla. asa ca am zis apasat “spune-mi ca n-ati pus nicio intrebare”, vizualinzind intr-o secunda cum ar fi sa fi fost ana la stiri ca reporter ad hoc la fotbal.

ei bine, n-au pus intrebari.

*

ieri cind mi-a relatat aceasta intimplare ana isi cumparase gazeta sporturilor ca sa inteleaga ce vazuse pe stadion. aproape ca n-am crezut-o, dar mi-a aratat-o.

azi mi-a zis ca a si citit-o. evident era nemultumita de nivelul stilistic al articolelor. dar macar stia doi jucatori. “ si da, lacatus il cheama pe ala. si a fost si stelist” a completat happy.

830

binoche danseaza

la londra. pina in 5 oct. cu mulatrul pe nume Akram Khan, care a lucrat cu peter brook.

*

When she was filming Minghella’s Breaking And Entering in London in 2006, her shiatsu masseuse, a friend of Khan’s, asked her if she wanted to learn to dance. Binoche did and loved what she’d seen of Khan’s work. Her masseuse introduced them and they spent three days working in his studio.

Was it chance, I suggest. “Intuition,” she prefers. “I see life as being a movement in you that has a certain certainty but you can’t hang on. It’s like a healthy earth – you’ve got to put air in it, you’ve got to ask questions and move it in order not to become stuck in your thinking.”

*

“In film, we have to get intimate very quickly. You’re showing your soul – you have to get naked, sometimes physically but mostly emotionally. Dancers don’t really get involved emotionally that much because it would be too much – they’re so close physically all the time, the body becomes like a tool.”

She and Khan, she says, are aiming for both kinds of closeness. “To put emotion and body together – it’s a weird experience because it’s a very intimate relationship.”

*

interviul cu binoche aici – desigur, minunat scris, la mare distanta d ce s-ar scrie la romania

892

momentul meu cu domnul Stefan Iordache

acum citiva ani, la gruiu, la o petrecere aniversara in curte la fostul director radio 21. intr-o casa vis a vis de a lui Stefan Iordache; dinsul si sotia sa, Mihaela, la petrecere cu noi. gratare, salate, bautura oameni multi, veselie in curte. plus un pisoi mic mic negru care, de la un moment incolo, s-a asezat in bratele mele si n-a mai plecat de acolo.
cind ma jucam cu el pe o scara, a vnt dl Iordache si-a inceput sa-mi povesteasca unde a gasit pisica, cum trece din curtea lui in curtea asta. Si s-a asezat linga mine.
si-am povestit. mult.
urmatoarea imagine pe care o am in minte a fo cind ne-au strigat la masa: am vzt ca se facuse noapte. ne-au zis ca stam de multe ore de vorba si ca sa venim sa mincam. iar domnul Iordache s-a uitat la ceas si-a zis “4 ore, cum trece vremea”, cu vocea aceea absolut dementiala. habar n-aveam cum trecuse timpul.

*

m-au intrebat toti la masa ce am vorbit atit. si n-am stiut sa le spun, nu-mi aduceam aminte nimik. l-au intrebat si pe dinsul, a raspuns “povesti”.

dar tot ce am in minte e o senzatie de cald si de bine, cum se facuse seara, cum ca am fo intr-un loc calm. si “moliciune”, “catifelare” de la blana pisicii pe care o mingiiam amindoi.

*

Mr P mi-a spus ca atunci cind moare cineva de-al lor, englezii se aduna “to celebrate his/her life” si vorbesc toti de persoana respectiva, rid sau pling, isi aduc aminte de toate momentele misto, speciale din viata acelei persoane.

mi-a parut rau, tare tare tare rau, cind am auzit astazi ca a murit Stefan Iordache si asta e singurul fel pe care-l am in minte de a-l celebra.

era un om minunat.

1047
bogdan_enoiu____dac___visezi_frumos____i_se___ndeplinesc_visele____f0facbcBogdan Enoiu „Daca visezi frumos, ti se indeplinesc visele”

Bogdan Enoiu „Daca visezi frumos, ti se indeplinesc visele”

Stiti despre el ca e directorul uneia dintre cele mai importante agentii de publicitate, ca e casatorit cu Dana Razboiu si ca are o avere care l-a plasat in topul celor mai bogati oameni din Romånia. Iata-l intr-o ipostaza inedita, vorbind despre parintii sai si despre resorturile intime care-l fac sa se implice in proiecte.
tabu, septembrie 2008

Stiam ca cel mai greu lucru la un interviu cu Bogdan Enoiu nu e sa obtii intålnirea cu el, ci sa-i tii captata atentia, sa spui lucruri interesante, ca sa fie pe parcursul intålnirii, cu tine nu doar fizic, ci si cu gåndurile. „Ai un fel de ADHD al afacerilor, esti implicat tot timpul in multe proiecte, treci foarte repede de la unul la altul, esti ca o zvårluga”, i-am zis din primele clipe. „Da, da; sunt un exponent al acestui sindrom. Si in afaceri si in viata”, a raspuns relaxat admitind ca asa a fost de mic copil, neaståmparat, ca nu putea sa stea locului.
De mai bine de 17 ani, Bogdan Enoiu conduce agentia de publicitate McCannErikson, iar de 7 ani a intrat si in lumea evenimentelor de anvergura. |ntre cifrele acestea se afla peste 200 de premii din industria de publicitate, milioane de oameni emotionati, incåntati, entuziasmati la evenimente ca Gala Hagi sau vizita lui George Bush la Bucuresti, milioane de euro pusi in joc si sute de ore de munca.

Dar dincolo de orice se vede, la radacina sunt acele lucruri care l-au facut pe Bogdan Enoiu sa spuna „Vreau sa fac proiectul acesta”, iar decizia are intotdeauna un substrat emotional intim. „Banii sunt doar un mijloc pentru a face lucrurile sa se intåmple, dar nu sunt motorul principal. N-au fost niciodata”, spune domnul care e in topul celor mai bogati oameni din Romånia, nu chiar pe primele locuri, dar are cåteva milioane bune in cont. „Exista ceva ce nu poti sa-ti cumperi? Ceva ce ti se pare prea scump?”, l-am intrebat.

„Eu nu gåndesc in termeni de scump, ieftin. N-am o astfel de relatie cu banii. Nu sunt foarte ahitiat dupa bani. Cåteodata ii fac usor, alteori greu. Nu stiu ce zic: usor- greu, ii fac. Dar nu imi doresc sa fiu foarte bogat. |mi doresc insa sa fac atåt de multi bani cum a facut Bill Gates ca sa-i dau pe toti dupa aceea. Mi se pare o reinventare a capitalismului, e un gest foarte frumos.”

Cånd vorbeste isi cauta cuvintele si nu e foarte generos in formulari. „Nu raspund foarte mult in interviuri, asa e felul meu”, imi explica atunci cånd il rog sa fie mai darnic cu cuvintele. Dar felul lui de a vorbi pare ca e o consecinta a vietii pe care o traieste: lucreaza intr-un domeniu in care fiecare cuvånt trebuie sa fie pus la locul lui, intr-un mod cåt mai eficient si mai creativ.

|ntr-o viata asa de organizata, imi imaginez ca si amintirile sunt stivuite frumos dupa ani, succese si provocari. Care e cea mai importanta amintire –senzatie legata de toti anii acestia de munca? „Faptul ca am tinut corabia cu pånzele in vånt 15 ani, nu prea am acostat si nu prea am naufragiat. Primii 10 ani au fost foarte grei. Era grija pentru angajati pentru ca trebuia sa faci rost de bani, dar si spiritul de competetie. Aceste doua lucruri au fost la inceput motorul corabiei.”

Ne intoarcem la resorturile intime care-l fac sa ia o decizie si revenim la Gala Hagi. La mai bine de 7 ani de la acel eveniment inca mai spune ca a fost unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-a facut in cariera si stiu ca atunci a muncit nebuneste impreuna cu echipa lui timp de trei luni. Pare ciudat pentru ca sunt multe alte proiecte cu bugete grele pe care le-a avut pe måna si in care s-a implicat profesional la fel de mult. La Gala Hagi a fost insa un detaliu intim care a facut diferenta. „Hagi mi-a dat mie personal foarte multe bucurii. Ca suporter, ca tot ce vrei tu. Si-l pretuiesc foarte mult. In primii 15 ani am muncit foarte mult pentru toti clientii mei, dar pentru Hagi a fost ceva special, de suflet. Si drept dovada, a iesit perfect. Amintirea mea cea mai puternica e cu tricoul urias care s-a dus la cer si s-a dus… n-a mai venit. Si pentru Hagi a fost unul dintre cele mai emotionante momente.”

De sase ani, fostul inginer cu inventii in domeniu, trecut la publicitate cu multe premii, a mai facut un salt si a devenit organizatorul celui mai important turneu de tenis de la noi, BCR Open Romånia. „L-am cunoscut pe domnul }iriac, stia ca sunt pasionat de tenis, mai facusem evenimente si-a avut incredere. Eu sstiam ca am un grup de comunicare foarte puternic cu care pot sa fac multe lucruri. O måna de oameni pe care daca o pun la munca, reusim”, isi aminteste inceputurile. Si adauga „N-am mers pe motivatia materiala, ci pentru a face ceva deosebit.”

Astazi, in lumea tenisului unde se joaca milioane de euro, Romania incepe sa valseze usor, iar in urma cu cåteva saptamåni turneul de la Bucuresti era luat in carti pentru o posibila victorie a lui Roger Federer care isi face calcule ce turnee poate sa cåstige, cåte puncte poate sa obtina ca sa nu piarda locul I in clasamentul mondial. „Suna lumea pentru intervenetii ca sa primeasca un wild card ( nota red. accesul direct pe panoul de joc fara a trece prin calificari)?”, am incercat sa intru in culisele sportului alb. „Suna, suna, se face lobby pentru wild carduri. Dar in final e doar decizia mea, buna sau rea.”

Si iata cum Bogdan Enoiu decide astazi romånii care joaca, acasa la ei, cu numele mari ale tenisului, o responsabilitate de care e foarte constient si pe care o ia foarte in serios.
„Trebuie sa tii cont si de echipa de Cupa Davis si chiar daca e un turneu pentru care eu am responsabilitatea, ma consult cu cei din lumea tenisului cånd aleg wild cardurile.”

„Ai regretat vreodata o decizie?”, n-am rezistat sa nu intreb. A zåmbit si-a raspuns repede: „Catalin Gård, anul trecut, dar s-a calificat singur pe panoul principal si m-am revansat data urmatoare.”

Il intreb daca recunoaste usor ca greseste si daca se evalueaza dupa fiecare proiect. „Tin minte cånd mi se pare ca am gresit si incerc sa repar. Nu sunt mai sever sau mai generos cu mine decåt cu altii, aplic aceeasi masura si pentru mine, si pentru ei. |mi place sa ma masor. Nu e un lucru foarte bun; depinde din ce parte privesti.”

Vorbim despre zona de entertainment pe care a adus-o turneului (primii 7 ani ai competittiei de la Bucuresti s-au desfasurat sub un alt patronat), despre meciurile demonstrative si numele mari care au venit ( meciul Martina Navratilova – Monica Seles, e cel mai recent exemplu) si-i spun ca acum turneul e mai orientat catre public, nu doar catre cei care joaca tenis.

„Rezultatul se vede in numarul de bilete våndute mai mare de la an la an. La inceput intrarea era gratuita, acum usor usor lumea a inceput sa cumpere bilete. Dar am mai spus-o, nu facem turneul ca sa cåstigam bani, o facem pentru sport. Nu iesim pe pierdere insa, avem un mic profit.”

Ne indreptam catre copilul Bogdan Enoiu incercånd sa aflu daca aptitudinile sale de conducator se simteau de pe atunci. „Aveam un spirit de competitie dezvoltat si cånd eram mic. Joc tenis de la 10 ani si e sportul meu preferat, e hobby-ul meu. Sportul e lucrul pe care-l fac cel mai serios. Tenisul e o pasiune constanta a vietii mele.”

E momentul in care are cea mai mare pasiune in voce, asa ca il intreb daca parintii sunt måndri de ce face. „Tata a murit, mama si tatal meu vitreg sunt måndri, sigur ca da. Eu vin dintr-o familie simpla, mama e in vårsta nu vine la evenimentele pe care le organizez., dar se mai uita la televizor cånd o anunt eu. Altfel, incerc sa-mi fac datoria de fiu cum se cuvine. Ma duc la masa duminica, in Berceni, unde locuiesc ei. {tii cum e, esti fiul mamei si la 50 de ani”, spune cu tandrete.
A fost momentul in care in mintea mea s-a facut un click. Si-a urmat acest dialog.
„Dar cånd erai mic si jucai tenis, te visai noaptea campion?”
„Da. Ma visam in fiecare noapte campion. Si-acum ma mai visez.”

A spus „da” cu sinceritate, promptitudine si cu o oarecare candoare care confirma ca intrasem pe un teritoriu foarte privat.
„Si-atunci te-ai implicat in turneul de tenis pentru ca era lumea la care visai?!”
„Da. Asa este. “
„Tu de fapt ti-ai implinit un vis din copilarie.”
„Da. Ai sesizat corect. Si cu Hagi la fel a fost.”

Mi s-a parut frumos ca omul acesta care invårte milioane in conturi publicitare, care a cumparat recent un bloc pe la Unirii, care poate sa faca orice cu banii pe care-i are, isi investeste timpul in industria sportului ca sa-si indeplineasca visele copilariei. Abia atunci am inteles ca resortul care l-a facut sa munceasca nebuneste trei luni ca sa-i organizeze spectacolul de retragere lui Hagi era forma lui de rasplata pentru bucuria pe care o primise de la victoriile sportivului Hagi; cum si turneul de la Bucuresti (a carui conducere a obtinut-o la aniversarea de 30 de ani de la finala Cupei Davis) e tot o forma de a multumi pentru bucuriile oferite de Ilie Nastase si Ion }iriac. {i e calea prin care construieste ceva, indeplinindu-si visele copilariei.

„Daca visezi frumos, ti se indeplinesc visele”, a spus si m-a intrebat repede de colegele mele, ca sa mute discutia din zona privata in care ajunsese. Remarcasem ca in ultimul sfert de ora coboråse ritmul, se relaxase si nu mai raspunsese la telefon. Si-am vrut sa ramån cu imaginea aceasta inedita.

1625

pillowman – o noua piesa by radu afrim

  

mai intii de toate, daca nu mi-ati citit niciodata blogul personal, e bine si corect sa stiti, ca radu mi-e prieten. asta nu inseamna ca nu spun ce nu-mi place (cind nu-mi place) ceva la piesele lui, dar am o doza mare d subiectivism, pe care-l declar asumat.

*

simbata am fo a vad piesa lui cea mai noua; Pillowman…la Braila!!!

*

despre cenzura, copii molestati, parinti care planifica prea mult viata copiilor lor, copii care se zbat “sa evadeze din gindurile parintilor lor; sa nu devina sablonul inventat de ei”, cum ar spune Thomese (Copilul-Umbra a fo lectura mea pe drumul dus-intors Bucuresti Braila), scriitori care se descarca prin povesti; scriitori care se incarca din povesti; inocenti care accepta cu greu ca sunt diferiti si asa vor ramine.

*

cu o foto din show, facuta de radu

1088

elvetia – part 2

Cu Ada, Otilia si Doru la masa, dintr-o vorba in alta constatam ca avem toti jucarii la birou.

Otilia (Tonica)- Alba ca zapada varianta Disney
Ada (Story) – 2 papushi UNICEF
Doru ( The One)- masinute de la Damian, fiul lui d 3 ani
Eu – Sara, un iepurila d plus cu urechi imeeeeeeeeense

unii ascunzindu-si jucariile in dulap, altii pastrindu-le la vedere. altfel toti cu raspunderi si oameni in grija; si cu multi ani in buletin:)

un moment super frumu si e semn ca nu s-au stricat la cap, daca mai au tandretzuri din astea

*
la centrul de cercetare NESTLE un domn (care stia sa jongleze cu nenumarate arome ca sa le imbunatateasca si sa dea un “chip” nou cafelei) era serios, riguros, isi spunea cu pasiune descoperirile. eram in biroul lui si pe perete in spate, in lateral, agatzata cu un magnet, era o jucarie. otilia a vzt-o prima, ne-a aratat-o si-am chitzcait cu subinteles.

i-am multzu frumos pt prezentare cind am plecat, dar el nu stia de ce ii zimbeam asa cald. era un om “din aluatul bun”.

*

am o categorie speciala in blog cu oameni “din aluatul bun”,  am sa postez mai multe descrieri acolo zilele viitoare si sper sa descoperti niste oameni foarte frumu

882

elvetia – part 1

in vizita cu toata partea de red sef de la revistele glossy din romania la Nestle acasa.

*

my special moments: 4 ore de conversatie minunata cu Doru Iftime ( fost Elle, acum The One). ii citeam si ii mai citesc interviurile cu maxima placere, e pe lista foarte foarte scurta a jurnalistilor mei preferati din romania.
si-am purtat o discutie cascada de la copii (ai lui) pina la trasnai (ale mele), de la jurnalistii pe care i-am remarcat (“we like them”, am zis la unison de multe ori) pina la filme si muzici. carti, articole ratate, vedete la nimereala, experiente de viata, cupluri si forme de iubire, oameni care scot ce-i mai bun din tine, prieteni de forma fara fond, dialoguri ale orgoliilor, monoloage “de discutie” etc etc etc

a trecut timpul intr-o clipa, doua ore in avion pina la viena si alte doua ore in aeroport pina la urmatorul zbor, dar m-am prins ca am pove 4 ore, la multa vreme distanta.

imi amintesc ca in prima clipa cind ne-am asezat pe scaune in aeroport involuntar am avut aceeasi pozitie a corpului, cu un picior un pic flexat sub corp. dupa aia am vbt in oglinda.

super tareee.

*

intre timp am format o gasca de patru ( un careu de asi) despre care pove curind. caci au fo citeva momente f f frumu.

*

altfel elvetia e plictisitor de perfecta. impecabil de frumoasa, o ilustrata care se misca.

si mi s-a fct dor dupa o juma de zi de frumusetea linistitoare a lucrurilor imperfecte.

814

aeroport budapesta – surreal California Dreamin’

pe drum catre casa ( de la Berlin) escala la budapesta.
*

30 de soldati americani in haine de camuflaj cu imprimeuri pale. (iete ce fashion i-am descris), cu muschiuletzi si foarte atletici. atirnau pe unde isi gasisera cite un loc, un spatiu de bagaje, o masa de restaurant.

toate tocurile cui, mule-urile asortate si bibiloaiele de aur la degete si urechi isi facusera treaba ca din intimplare in zona aia. si tot ca din intimplare mule-urile erau romance.

*
dau la prietenelor mele p sms descrierea situatiei, anaceadesteapta raspunde “decupaj din California Dreamin’ ” si in 2 min trece nonsalant pe linga americani Andi Vasluianu ca si cind ar fi facut si el parte din secventa aia de film.

*
andi a vnt in acelasi avion cu noi de la budapesta la bucuresti.

887

reveniri, completări

Am primit un blog. pe tabu.ro. cadou de la colegii mei de la New Media.

M. mi-a adunat postările anterioare de pe blogul redacţiei şi s-a furişat puţintel şi pe blogul meu personal de pe Yahoo, unde am “debutat” pe 14 octombrie 2006. nu mai ţineam minte data, evident, dar cu un simplu click pe “last post” din cele mult peste 500 adunate am aflat:)

Nu e frumos să începi un blog cu o chestie postată pe altul în urmă cu doi ani, dar a trebui să cedez insistenţelor lui M., innebunită după poza asta despre care scriam că se cheama PRIZONIER şi a fost făcută de un neamţ pe care-l cheama michael si intr-un fel; nu mai stiu celalalt nume si-mi pare rau.

later edit: is varza la tehnica. M ma tot ajuta pina ma lamuresc cu programul nou, dar tre sa zic ca intre timp stiu cum il cheama pe fotograful asta, misha gordin, iar site-ul lui e Bsimple.com

au trecut 2 ani de atunci, ar fi fost cam nashpa sa nu stiu, nu???


1179

VIS

“auzi? da’ cind erai mic si incepusesi sa joci tenis, te visai campion?
da, in fiecare seara ma visam mare campion. si-acum ma mai visez…
si de asta acum tu (……..)?
da. ai intuit bine. si asta. si aia cu hagi.”
*
unul dintre cei mai bogati oameni din romania, dintre cei mai activi in business, intr-o conversatie cu garda jos. un moment creat de niciunde.

restul in tabu-ul viitor:)

1432

anonimul VI

ieri dupa amiaza, pe aleile din satul de vacanta delfinul, doamna bloos cauta vila 8
ii spun ca locuiesc eu acolo si ca o conduc.
incepem sa povestim lucruri, dinsa mergea usor sacadat pe linga mine, micutza si firava, toata o vibratie si-un bun simt, si eu plec din intimplare privirea in jos.

era desculta.

“stiti drumul pe care mergem nu e doar cu dale de piatra ca aici, mai incolo e mai neprietenos, cu pietris care inteapa si e si murdar.”

si dinsa ” dar eu ce ma fac acum?”

i-am sugerat ca o astept sa mearga sa se incalte, dar era nehotarita.

si era incredibil de simpatica, asa desculta, pe mijlocul unei alei, in dilema: sa merg sau sa nu merg?

de-li-cioa-sa.

1158

anonimul V: boogie

am vzt boogie.

mi-nu-nat.

descriu mai pe larg faze din public si de prin culise, mai spre dupa amiaza.

1108

Anonimul IV- filme pt prieteni

azi am vzt un film pt mimo, unul pt adriana si unul pt radu. si cum mai am in plan pina diseara filme, cred ca mai bifez si alti prieteni.
pt adriana a fo Muli, o poveste animata facuta de Marjan Farsad din Iran, despre o fetita care avea putini prieteni si facea lucrurile dupa regulile ei principiale si f f frumu. locuia intr-un copac si s-a transformat intr-o stea.

pt radu am vzt un film cu scenariu de prietenul lui roberto garcia (ala de i-a dat premiul uniter la bucuresti, anu trecut). evident, ca garcia nu scrie decit despre copii, iar povestea are drept finalitate puscaria. f frumu si filmu asta p enume Porque hay cosas que nunca se olvidan (r lucas figueroa) . in traducere, pentru ca exista lucruri pe care nu le uiti niciodata.

pt mimo e filmul asta, iar ea – care a avt de-a face cu motanul meu turbat si trimis la mama – stie ca ii este dedicat acest film. l-a fct un britanic, simon tofield, si se numeste cat- man- do


862

Anonimul III

anul asta festivalul are cei mai multi spectatori

atit de multi sunt veniti la sf ghe, incit si primarul are turisti in gazda.
*

am cunoscut-o pe elena care citeste blogul meu.
– iti dai seama ca m-am rusinat acum, i-am spus.
– dar eu m-am rusinat si mai tare, a raspuns ea.

nota: toate posturile despre Anonimul de anul acesta se regasesc pe blogul meu personal.

811

capsuni in aprilie – anonimul (II)

20 de min. dure si pline.
*

“moare”

“cine moare?”

“asa se mai spune la zeama de varza.”

*
un fiu incearca sa-i spuna tatalui pe care-l uraste ca va muri. e suparat pe el pt ca i-a furat iubita si ii spune direct: medicul mi-a cerut sa-i dau ficatul tau, dupa ce mori.

citeva minute ai in cadru doar chipul tatalui (mircea albulescu) , desi e un dialog acolo deci se mai petrec lucruri, si-l vezi cum trece de la furie, la mila si-apoi ii curg lacrimile.

*
undeva prin film e si o punga cu capsuni, pe jos, cu zeama curginda pe linga piciorul medicului. “te-am rugat sa ma duci la medic nu sa-mi iei capsuni!” zice tatal furios al o prima cocnversatie dupa 3 ani.

*
pur si simplu il iubesc pe cornel mihalache. el a fct “capsuni in aprilie”.

822

anonimul – prima zi

Anonimul my first day:
is pe o terasa cu micutzul bleu (care a fct ravagii la un domn cu ochisorii albastri, care are nu-sh ce film in competitie; vezi bumbutz la ce e bun micutul?!)

la restaurant cinta o orchestra de camera, tangoul din Parfum de femeie.

nu e chiar genul meu de entertainment, dar acum imi fac curaj sa ma duc pina acolo, sa socializez cu poporul.

*
in 30 d min vad primul meu film la Anonimul, unul nemtzesc cu nazisti si zvastici. o fi vreun semn??

798
helen fieldingHelen Fielding Mama lui Bridget Jones

Helen Fielding Mama lui Bridget Jones

|n „Bridget Jones: La limita ratiunii”, Helen Fielding imagina un interviu intre Bridget si Colin Firth in care actorul trebuia sa faca fata multor intrebari care incepeau diferit si sfârseau la camasa uda pe care a purtat-o intr-o secventa din filmul „Mândrie si prejudecata”. De fapt interviul a fost realizat „pe bune”. Fielding prin intermediul prietenului ei, Nick Hornby, a ajuns la Colin si l-a pus sa raspunda la intrebarile turbate ale lui Bridget. La vremea respectiva, scriitoarea nu se astepta sa dea interviuri in care mai toate intrebarile sfârsesc la acelasi lucru: Bridget Jones. Iata-o insa facând fata cu brio.
tabu, iulie 2008

Eroina dvs Bridget Jones este faimoasa in toata lumea. Acum ne-ati facut cunostiinta cu Olivia Joules. Cine e Olivia?

Olivia este o femeie obisnuita, o jurnalista nu foarte de succes care se ocupa de rubrica beauty, dar care viseaza sa devina un faimos corespondent de razboi. Din intâmplare da peste stirea vietii ei dar sfârseste prin a fi luata drept spion. Olivia nu face intotdeauna lucrurile cum trebuie, dar cu instinctele ei feminine reuseste sa duca la capat o misiune care ar fi fost dificila chiar si pentru spionii clasici.

Ati ales ca investigatiile pe care le face Olivia sa fie legate de membrii Al Ouaeda pentru ca e un subiect interesant sau ati urmarit sa transmiteti un mesaj, o critica legata de aceasta problema globala?

Nu, n-am scris ca sa atrag atentia asupra a ceva anume, eu am vrut sa spun o poveste. Mi-au placut intotdeauna cartile Bond si am vrut sa scriu o carte usoara care sa poata fi citita pe plaja si care sa aiba o eroina gen Bond. Al Quaeda este dusmanul in aceasta carte pentru ca este un subiect contemporan; era ridicol ca Olivia sa se intereseze de KGB.

Va asteptati la controverse legate de aceasta carte?
Se pare ca toate cartile mele au generat controverse. Unii sustin ca Bridget este o reprezentanta nedemna a feminismului. N-am nici cea mai mica intentie de a crea controverse, eu vreau sa spun o poveste. Dar scrisul este ceva foarte intim. Am tendinta de a scrie despre lucruri pe care le gândesc sau mi le imaginez, dar despre care nu se vorbeste foarte des in public. Mie umorul este mi bun daca este cladit pe ceva dificil sau dureros. Asa cred.

Pentru ecranizarea cartii cu Olivia credeti ca ar fi potrivit rolul pentru Renee Zellweger? Daca n-ar fi Renee, care ar fi actrita care ar putea sa o interpreteze pe Olivia?
Renee a fost fantastica in Bridget Jones. |nainte de film, Bridget era atât de bine definita in mintea mea incât nu puteam sa-mi imaginez ca e cineva posibil sa-i dea viata, cu exceptia lui Bridget desigur. Acum când ma gândesc sa scriu ceva despre Bridget o vizualizez imediat pe Renee. Cred ca la fel va fi si cu Olivia. Deocamdata când ma gândesc cine sa o interpreteze pe Olivia imi spun fara ezitare “Olivia Joules, desigur”.

Dat fiind faptul ca precedentele dvs romane au avut un foarte mare succes si au fost ecranizate, v-ati gândit la varianta pentru cinema când ati scris acest nou roman? Ati scris cartea având in minte posibilitatea unui viitor film?

Nu. Sa muncesti pentru un film, sa gândesti pentru cinema e cu totul altceva. Dar e mai amuzant asa pentru ca am putut sa-mi plasez povestea in Miami, apoi in Caraibe si sa o plimb un pic prin Africa, apoi sa arunc in aer o nava uriasa fara sa-mi spuna cineva ca trebuie sa transform nava in pluta si sa mut totul in Vancouver ca sa putem filma mai usor.

Sa ne indreptam putin si catre viata dvs privata. Dupa absolvirea universitatii v-ati inceput cariera ca jurnalist. De când va gânditi ca ati putea deveni scriitoare?

Mi-am dorit dintotdeauna sa fiu scriitoare. |nca de mica aveam tot felul de fantezii cum o sa fiu eu scriitoare când o sa fiu mare. Cred ca a fi jurnalist si a fi scriitor sunt parti din acelasi intreg pentru ca jurnalismul este un antrenament excelent pentru a scrie romane. Te ajuta sa-ti indepartezi ego-ul, sa nu ai orgoliul propriei creatii si te invata ca trebuie sa accepti ca munca ta, povestea scrisa de tine, va fi ajustata pâna va avea exact proportia ideala de informatie – calitate – spatiu in ziar. Jurnalismul te invata ca nu trebuie sa-ti plictisesti niciodata cititorii si te ajuta sa observi cu accuratete ce se petrece in viata de zi cu zi.

De ce credeti ca Bridget Jones este atât de populara in toata lumea?
Cred ca avem de-a face cu diferenta dintre ceea ce-si doresc oamenii sa fie si ceea ce sunt de fapt. Suntem bombardati cu mii de imagini ale perfectiunii si e o usurare sa vezi pe cineva care incearca sa faca lucrurile bine, dar sfârseste prin a le face prost. |ti vine sa râzi si te simti bine ca si altul greseste.

Ati avut aceleasi probleme ca Bridget?
Da, ma tem ca da.

Femeile care se incadreaza in idealul promovat de reviste, femeile slabe si frumoase, sunt mai fericite si isi gasesc iubiti mai usor decât femeile mai plinute?

Femeile se gândesc oricum ca sunt grase, indiferent de cât de slabe sunt. Probabil ca cele mai suple gasesc mai usor barbati care sa le “ciufuleasca”, dar nu cred ca sunt neaparat barbatii care o sa le iubeasca si sa aiba grija de ele.

Care credeti ca sunt conditiile care ajuta la mentinerea fericirii si a dragostei?
Cum ii explica mama lui Bridget fiicei ei, motivul pentru care femeile isi gasesc atât de greu dragostea este pentru ca toate se asteapta sa ajunga in pat cu Brad Pitt care dimineata o sa se ocupe de masina lor de spalat vase, in timp ce e gol si uns cu ulei frumos mirositor din cap pâna in picioare.
De fapt, e important sa iti asumi ceea ce esti si sa le permiti si celor din jurul tau sa fie ele insele, nu un rod al imaginatiei. Altfel tot ceea ce pretinzi ca esti, când de fapt nu e adevarat, te vor duce curând catre un deznodamânt prost.

Bridget Jones este inspirata de romanul lui Jane Austin, Mândrie si prejudecata. Cu acest punct de plecare pentru romanul dvs, ati vrut sa ne aratati ca nu s-a schimbat aproape nimic in relatiile dintre femei si barbati in mai bine de o suta de ani?
M-am inspirat din aceasta carte pentru ca e un subiect excelent pe seama caruia s-au facut multe cercetari de-a lungul timpului. Si m-am gândit ca Jane Austin nu s-ar supara. Oricum, nu mai e in viata.

Colin Firth este actorul perfect pentru domnul Darcy de acum 100 de ani (a fost eroul din varianta tv BBC de la Mândrie si prejudecata) si de astazi (in Bridget Jones)?
Daaa. Da, da.

Aveti un baietel de 1 an. V-a schimbat maternitatea?
Absolut, cu totul. Si imi place la nebunie.

Va intoarceti la scris curând sau o sa mai stati in vacanta?
Am stat in vacanta o perioada destul de lunga si de scurta vreme m-am reintors la povestea lui Bridget. Asa ca scriu din nou articolele saptamânale despre Bridget in ziarul londonez, The Independent, ca pe vremea de inceput a lui Bridget.

Putem sa ne asteptam la un al treilea roman cu Bridget Jones? Poate ca Mark si Bridget vor avea un bebelus in cel de-al treilea roman, ce credeti?

In articolele din ziar, Bridget tocmai a descoperit ca este insarcinata. Nu stiu inca daca am sa pun totul intr-o alta carte, deocamdata ma bucur sa scriu câte o poveste pe saptamâna fara presiunea deadline-ului si a asteptarilor celorlalti.

Tabu multumeste Adrianei Marina ( Kessler Literary Agency) pentru sprijinul acordat la realizarea acestui material.

1072
stella_stevens_closeupStella Stevens  In cautarea Ielelor romånesti

Stella Stevens In cautarea Ielelor romånesti

O gasiti in clasamentul celor mai frumoase femei ale secolului, pe locul 27, le-a fost partenera pe ecran lui Elvis Presley, Jerry Lewis, Dean Martin, Martin Landau, Bing Crosby, a scris si a trait o parte din istoria Hollywoodului despre care se fac astazi filme, are un Glob de aur, iar in portofoliu aproape 150 de pelicule ca actrita, doua filme care regizoare si mai multe scenarii gata sa intre in lucru. Are 72 de ani, trupul unei tinere de 20 si ceva de ani (fara sa fi apelat la operatii estetice) si energia unei clase intregi de liceeni. Luna trecuta a fost din nou in Romånia pentru ca scrie un scenariu despre Iele, inspirat de folclorul nostru.
tabu, iunie 2008

Chiar daca-ti spune cineva ca Stella Stevens era acum aproape o jumatate de secol una dintre cele mai fotografiate femei din lume, alaturi de Marilyn Monroe, Rachel Welch si Brigitte Bardot, nu esti pregatita pentru o intålnire cu frumusetea ei aparte. Ne-am vazut la mijlocul lunii mai si sunt gata sa jur ca, daca o priveam din spate, nu i-as fi dat mai mult de 25 de ani pentru ca primul impact a fost asupra picioarelor spectaculoase, alurii impecabile si atitudinii foarte sexy. E o femeie incredibila si isi poarta cei 72 de ani cu atåt de multa tinerete si energie incåt te intrebi „la ce bun atåtea campanii anti ageing?”

Ati inceput sa lucrati de foarte tånara. Cum s-a intåmplat?
La 16 ani eram model in ceainaria Goldsmith de la magazinul central din Memphis Tennessee. Un agent de presa care a trecut pe acolo mi-a spus ca, daca merg la New York, va putea sa ma prezinte celor care lucrau la studiouri.

Si ati avut incredere in el, inca de la inceput?
Da. O adusese acolo pe Tina Louise (nota red. model si actrita celebra in anii ‘50, una dintre vedetele filmului original The Stepford Wifes – 1975) si stiam ca e conectat la lumea filmului. Iar Tina arata superb, era imbracata cu o blana micuta ca un top, pe deasupra unei bluze cu bretele foarte subtiri, cu parul rosu si stralucitor. M-a impresionat look-ul ei. Agentul acesta de presa a fost prima mea legatura cu lumea filmului. Apoi am facut niste fotografii foarte frumoase in alb negru, le-au vazut cei de la 20 Century Fox si mi-a propus un job.

„Say one for me” in 1959…

Da. A fost primul meu film, dar nimeni nu mi-a spus ca trebuie sa pontez cu o cartela intrarile si iesirile mele din studio, la inceputul si la sfårsitul zilei de munca. SI, desi lucrasem multe ore suplimentare, n-am fost platita in plus, ba mai mult, la sfårsitul filmarilor mi-a fost incheiat contractul pentru ca parea ca nu am lucrat deloc. |mi facusem treaba, filmul era foarte de succes (nota red. A avut o nominalizare la Oscar), cu doua dintre vedetele studioului la acea vreme Bing Crosby si Debbie Reynolds, si nu intelegeam de ce m-au concediat.

Cum era Crosby?
Il stiam din copilarie, ma uitam cu familia la filmele lui, asa ca am fost foarte incåntata sa ii fiu pe aproape. Mai tårziu am aflat ca toata lumea credea ca pe platourile de filmare noi doi am avut o relatie, dar nu a fost asa. Eu eram doar foarte dornica sa fiu pe långa el, ii urmaream toate gesturile, eram ca o fana, pur si simplu.

Si cum ati ajuns la Paramount?
S-a intåmplat ca la studiouri sa trec pe långa Edward Dmytryk care facea un remake dupa un film cu Marlene Dietrich , Blue Angel. Mi-a spus ca am chipul pe care si-l doreste pentru film si m-a chemat sa joc un rol mic, o blonda dragalasa plina de cårlionti. Dupa premiera m-a sunat presedintele de la 20 Century Fox sa ma intrebe daca n-as vrea sa semnez un contract cu ei si l-am anuntat ca ma concediasera cu o luna in urma.
Am ramas la Paramount pentru o vreme si am facut aici cåteva filme frumoase. Mai ales ca trecusem la un alt nivel, primeam si roluri vorbite nu doar cele in care imi aratam picioarele, plus ca aveam alt gen de contract, mai avantajos.

Pentru ca ati amintit de picioarele dvs care sunt si acum spectaculoase, puteti sa-mi spuneti daca a fost vreun moment in cariera in care v-a deranjat frumusetea dvs ?

Darling, dar eu nu ma vedeam frumoasa. Erau alte femei mult mai frumoase decåt mine la Hollywood, iar dimineata cånd ma uitam in oglinda nu vedeam nimic special, eram doar eu.

Dar nu vroiati sa primiti si roluri cu mai mult accent pe interpretare, nu doar pe infatisarea dvs?
O, ba da. Ei vroiau o blonda naiva si primeau o blonda naiva. Dar pe vremea aia vroiam doar sa obtin roluri ca sa –mi cåstig existenta. |ntotdeauna mi-a placut comedia, nu cred ca aveam fata potrivita pentru tragedie. Eram fericita cu orice rol as fi primit, dar pe parcurs am inceput sa-mi doresc sa fac tot mai multe pentru ca invatasem mai multe lucrånd. Doar ca lor le ramasese in minte ca sunt „blonda naiva” si ma distribuiau in rolul acela.
{i-am facut asta mult timp. Interval in care mi-am luat si diploma in literatura engleza pentru ca vroiam sa scriu. La vremea aceea nu stiam exact ce vreau sa scriu, dar pe parcus am inceput sa ma descopar. Iar mai tårziu am trecut la regie. Acum am trei westernuri si oamenii cred ca sunt nebuna ca scriu si regizez filme western, dar eu vorbesc in ele despre familie, iar astea sunt povesti care trebuie spuse si tinerilor de astazi.

Da, dar e un gen de cinema care e pe cale sa moara.

E mort daca ne gåndim doar la oamenii care calaresc. Dar western-ul e mai mult decåt atåt. Westernurile mele nu au nici un „fuck” in ele. {i mai sunt povesti nespuse. De exemplu, am aflat ca femeile din perioada aceea nu aveau lenjerie pe sub fuste pentru ca erau putine sanse sa gaseasca toalete atunci cånd aveau nevoia, asa ca isi faceau necesitatile pur si simplu desfacåndu-si picioarele, pe sub fuste. Nu-i asa ca nu stiai asta?

Da, nu stiam. De ce ati plecat de la Paramount?
Noul presedinte al studioului a refuzat sa faca un film in care eu aveam rolul principal dar personajul avea doi copii. Nu vroia ca bomba lor sexy sa fie transformata in mama intr-un film serios. Asa ca mi-am intrerupt contractul si am plecat la Columbia. Iar faptul ca am lucrat cu trei mari studiouri inca de la inceputul carierei m-a ajutat sa invat cum sa ma comport, ce sa fac, cum sa vorbesc in lumea aceasta care are ritualurile ei.

Ati avut rolul principal intr-un film cu Evis. (nota red: Girls! Girls! Girls!)

Da si inca de la prima intålnire i-am dat replica la ceva nepoliticos ce spusese el, asa ca n-a mai vorbit cu mine påna la sfårsitul filmarilor. Am lucrat 6 zile si nu mi-a mai adresat nici un cuvånt in afara cadrului de filmare. Cred ca nu stia foarte multe despre business la vremea respectiva. Banuiesc ca pe parcurs a devenit un actor mai bun, dar atunci el se astepta sa ma opresc in patul lui pe loc. Si n-am facut asta, veneam de la scoala catolica, credeam ca sunt o doamna, nu o vagaboanta. El n-a crezut asta.
Mai apoi am jucat cu Jerry Lewis in Nutty Professor, apoi cu Dean Martin cu care am facut doua filme. Dean era minunat, un gentlemen, i-am cunoscut sotia si familia, toti au fost foarte draguti cu mine. Se lucra foarte frumos cu el, am amintiri foarte placute despre acele filme.

V-ati casatorit si ati facut un copil de foarte tånara, apoi ati inceput sa lucrati ca actrita. Cum ati reusit sa administrati cele doua laturi: familia si cariera?
N-am reusit deloc. Am divortat dupa trei ani si copilul a ramas prin hotaråre judecatoreasca la sotul meu. Si-au facut tot posibilul sa ma urasca. I-au cumparat toate lucrurile pe care si le dorea, l-au rasfatat foarte tare si i-au spus mereu ca am plecat la Hollywood si nu-l mai iubesc.

Fiul dvs a ajuns un producator cunoscut la Hollywood (Andrew Stevens a produs filme cu Jack Nicholson, Michael Douglas sau Rober de Niro), ati lucrat in filmele lui. Ati rezolvat relatia dvs cu el mai tårziu?
Am incercat dar nu am reusit. Imi place sa cred ca are in jurul lui oameni pe care-i iubeste, chiar daca nu sunt eu. E ok, face ceea ce-si doreste, a ales calea asta. Cred ca uneori trebuie sa lasi lucrurile asa cum sunt si sa mergi mai departe, sa-ti continui viata oricåt de greu ar fi. {i la un moment dat am renuntat sa-l mai vreau inapoi in viata mea, chiar daca-l iubesc.

Imi imaginez ca era la fel de greu si acum 50 de ani sa reusesti la Hollywood.
Da, era greu si am avut si momente foarte dificile. Dar am avut si unele minunate cånd am fost in Beverly Hills sau in Bel Air si am cunoscut oameni minunati. Fred Astair era un gentleman impecabil, un om minunat. {i Cary Grant era extraordinar. Ei erau barbati frumosi si as fi putut avea relatii cu ei, dar nu vroiam sa iau nicio initiativa in partea asta pentru ca aveam un fiu si nu vroiam ca el sa auda lucruri uråte despre mine, de la tatal lui.

Sunteti membra a Academiei Americane de film, iar asta inseamna ca votati pentru Oscar. Chiar vedeti toate filmele care sunt in competitie?
Da. Sunt cam 30- 40 de filme, le primesc acasa cu un aparat la care doar dvd-urile lor pot fi vazute pentru a fi protejate de piraterie. |mi ia cam doua trei saptamåni, vad 2-3 filme pe zi.

Dar exista legende despre lobby-ul pe care-l fac unii ca sa cåstige un film sau altul. Ati primit vreodata un telefon prin care erati rugata sa votati ceva anume, promitåndu-vi-se o alta favoare?
Nu. Dar Hollywood-ul e un loc inselator. Mereu ti se spune ca daca faci asta, primesti la schimb altceva. Tu trebuie insa sa alegi ce e cel mai bun pentru tine, pentru ca daca alegi lucrurile ieftine o sa spuna „e ieftina, face oricum ce vrem noi, sa nu-i dam chestiile mari.”

Am remarcat ca vorbiti despre Dumnezeu ca despre o Ea (“she”), de ce?
Pentru ca este Creator de viata si doar o femeie poate da viata. Dumnezeu a creat toata viata de pe Pamånt si trebuie sa fi fost o femeie, nu un barbat. Eu si la Soare ma refer ca fiind femeie, pentru ca si ea este o sursa de viata.

E parte dintr-o teorie sau e credinta dvs?
Asa cred eu. Noi femeile purtam viata in trupul nostru, noi creem. Barbatii pot fi cel mult creatori de razboi. Dar Dumnezeul creator de viata, e femeie.

Da, dar femeile ii cresc pe barbaii, ca mame, ele ii educa. Ele ii ajuta sa fie asa cum sunt.
Nu, pentru ca ei sunt mai mari decåt noi, mai puternici decåt noi, si vor sa fie vazuti ca Dumnezei. Dar sfårsesc prin a crea razboaie care ucid oameni. Ei ajung la violenta pentru ca nu pot polemiza. Noi, femeile putem; suntem foarte bune la argumentatie, avem bun simt, cunoastem durerea nasterii si avem intelegere mai multa. De asta sper ca Hillary Clinton sa devina presedinta pentru ca e femeie si ea nu va incuraja razboaiele. A fost acolo, la Casa alba, e foarte desteapta, are copii, cred ca ar fi o presedinta foarte buna. Mai sunt femei care sunt presedinti si care fac treaba foarte buna pentru ca le pasa de oameni. E o femeie foarte puternica, gåndeste-te ca a putut sa-si ierte sotul dupa scandalul cu fata aia. Uite, un barbat daca e inselat ori divorteaza ori bate femeia, pe cånd o femeie e mult mai inteleapta.

Ce ati gasit atåt de special in Romånia de v-ati intors sa scrieti un scenariu?
|mi place Romånia pentru partea ei veche, dar imi plac foarte mult si oamenii. M-am imprietenit cu Smaranda (nota red. Smaranda Comanescu a lucrat ca asistent personal pentru Heather Graham la filmul Blessed in care juca si Stella), m-am intors pentru ea, e una dintre cele mai bune prietene ale mele. Am vizitat impreuna Romånia, m-am indragostit de folclorul vostru, am scris un scenariu despre povestea Ielelor si acum sunt aici sa scriu continuarea, care se va numi Iele M. Vreau sa fac o poveste in care si barbatii tineri sa fie asemeni Ielelor. Sper sa ma reintorc sa fac filmul aici, la studiouri in Romånia.

Intålnirea cu Stella a durat peste patru ore si ni s-a parut ca timpul trece foarte repede. Era spectaculoasa cu atitudinea ei plina de energie („si iubitul meu e mai tånar decåt mine” , a spus råzånd) si cu tineretea pe care o degaja. Am inteles de ce una dintre cele mai bune prietene ale ei, Smaranda, are de trei ori mai putin anii ei: la nivelul spiritului au amåndoua aceeasi vårsta.

1083