N-am un raspuns la intrebarea ”De ce femeile din guvernul nostru au toate coafura ca a unor gaini din rasa polish”, dar am constatat evidenta ieri, cand pregateam textul despre palariile de la Royal Ascot.
(Era intr-o referinta despre o palarie mentionarea acestei rase de gaini si am cautat-o sa vad cum arata.)
Ca sa nu mai sara lumea in sus si sa ne apuce political correctness-ul excesivo precizare: exista o multime de articole pe tot globul, ba chiar campanii publicitare cu oameni care seamana cu animale sau pasari.
Iata oameni care seamana cu diverse rase de caini.
Relaxati-va, asta este, doamnele noastre ministru merg la un coafor care stie sa le faca parul inspirat din natura… din coafura gainilor rasa polish.
Plus ca sunt foarte amuzante aceste gaini.
Iata-le si pe 3 dintre doamnele din guvernul nostru si gainile rasa polish cu care seamana.
Viorica Dancila
Lia Olguta Vasilescu
Rovana Plumb
(textul acesta nu este deschis comentariilor pentru a evita orice depasire a unor granite de bun simt)
De astazi se intoarce la Muzeul Antipa, in sera din spate, o expozitie care e o mare bucurie si pentru copii si pentru adulti.
Zeci de fluturi exotici, vii, specii remarcabile si foarte spectaculoase ca aspect sunt foarte foarte aproape de vizitatori.
Daca nu ati fost niciodata, va spun ca fluturii vin si se aseaza pe voi, puteti avea portocale sau flori in mana si vin se stau pe ele…
Printre speciile din expozitia de acum (care e deschisa pana pe 16 eptembrie) o sa vedeti fluturele impărat (Morpho peleides), fluturele cap-de-bufniță de bananier (Caligo eurilochus), fluturele coada-rândunicii-de-smaragd (Papilio palinurus), roșcatul cu aripi dantelate (Cethosia biblis), fluturele coadă de coțofană (Graphium agamemnon), fluturele flacără vie (Dryas iulia) și fluturele de malachit (Siproeta stelennes).
Iata-i mai jos, dar mai sunt multi alti fluturi. Si imaginati-va copilul dvs care intra intr-o sera plina de fluturi super colorati.
Un bilet de intrare este 10 lei pentru copii, studenti si pensionari si 12 lei pentru adulți. Copiii cu vârsta mai mica de 3 ani au accesul gratuit in expoziție.
Zilele trecute, inainte de vacanta scolara, am fost in licee bucurestene sa vad un proiect unic in Romania: Ce auzim cand ascultam muzica?
Peste 500 de elevi din 4 licee au simtit – prin joc si discutii libere – ca muzica clasica e accesibila, e o lume in care, dupa ce intri, ai parte de emotii speciale.
Peste 500 de copii au fost atenti o ora intr-o zi de scoala la un muzician (Paul Ilea) si un actor (Marius Manole) care le-au vorbit despre compozitori sau actori mari ai lumii, care le-au aratat mash up de Mozart cu Satra Benz sau interpretari ale lui Hamlet cu George Vraca si Adrian Pintea.
*
Copiii nu auzisera niciodata de Samuel Barber – un compozitor american care s-a nascut la inceputul secolului trecut – dar cand au descoperit ca muzica lui are acorduri pe care le stiu dintr-unul din hiturile lui Tiesto, au inceput sa zambeasca.
Tot asa cum au zambit cand Paul le-a cantat live la pian schimband tempo-ul unei teme muzicale ca sa le explice ce inseamna „Agogica”.
Totul era atat de natural si de interactiv, bazat pe curiozitatea activa a celor prezenti, incat nici Paul sau Marius n-au simtit cand au depasit putin cadrul „lectiei” lor si au intrat in termeni de teorie muzicala, mult mai aplicati.
*
Ce au invatat sau mai degraba au descoperit copiii?
Criteriile dupa care poti aprecia calitatea unui act artistic de muzica clasica: tempo, frazare, nuantare, claritatea sunetului, tehnica si stapanirea instrumentului
Diferenta intre muzica clasica si muzica culta…
Ca daca ai rabdare si iti cultivi auzul pentru anumite ritmuri, pot descoperi lumi noi in zona muzicii clasice.
*
Sigur ca un asemenea program super interactiv care – desi cu pasi exacti de urmat in partea de „predare” – a lasat mult spatiu pentru elevi sa intrebe orice isi doreau, un asemenea program nu se putea face decat cu cineva care stie foarte foarte bine teorie muzicala, care imbina mai multe stiluri, care putea sustine credibil in fata copiilor melange-urile de ritmuri pentru ca le-a exersat, a participat la transformarea unora dintre ele.
De asta, selectia lui Paul Ilea in acest proiect mi se pare minunata. Desi e producatorul muzical de la Vocea Romaniei, adica e prezent pe scena cu orchestra in fiecare dintre editiile emisiunii, Paul nu are (si nici nu-si doreste) notorietatea unei vedete tv. Dar are un premiu pentru cea mai buna muzica de film (UCIN 2014), un premiu MTV (pe vremea cand MTV avea conta in muzica de peste tot din lume) si a urcat pe scenele lumii alaturi de nume ca Yehudi Menuhin, The Prodigy, Faithless, Busta Rhymes, Korn, Kylie Minogue, Kelly Rowland, Bob Sinclair).
Personal, il apreciez deosebit pentru colaborarea sa constanta cu domnul Gigi Căciuleanu si sper ca va scoate candva intr-un album piesele compuse sau reorchestrate special pentru aceste show-uri.
Iar faptul ca mediatorul a fost Marius Manole – in licee care aveau trupe de teatru, acolo unde copiii stateau la sfarsit la coada pentru autografe de la el -, a fost inca o poarta deschisa spre mintea si atentia copiilor.
Asa se face ca am vazut copii care au primit cu super bucurie o lectie – atelier spectacol si care i-au aplaudat cu entuziasm pe ”profesori”.
*
Sper din totul sufletul sa se reia acest program si in toamna si – poate – sa fie gazduit la ARCUB, cu acces gratuit, pentru a se li se da o sansa si copiilor din alte licee la care nu va ajunge caravana sa se bucure de aceasta lectie spectacol. Plus ca ar putea fi un model de lucru pentru profesori de orice materie in abordarea unei ”lectii” – interactiv, out of the box…
Cursul are si o aplicatie care va fi activa din toamna si care va permite oricarui spectator iubitor de muzica clasica sa isi spuna parerea prin vot asupra interpretarilor participantilor de la concursul de interpretare George Enescu.
Aplicatia JuratEnescu va fi lansata la inceputul concursului si va da posibilitatea celor care urmaresc, fie online, fie din sala tinerii artisti aflati in competitie sa faca propriile notari. In final, 10 dintre cei mai activi si mai constanți jurati amatori, care vor fi cel mai aproape in aprecierile lor de ceea ce juriul a decis vor fi premiati cu diploma de Jurat Ucenic, vor primi bilete pentru editia din 2019 a Festivalului George Enescu si vor fi invitati la o serata cu membrii ai juriului Concursului.
*
Proiectul ”Ce auzim cand ascultam muzica” a fost realizat de DC Communication, cu sprijinul Raiffeisen Bank, Samsung si al fundatiei Wilo.
Crezul sub care se va derula Concursul International George Enescu 2018 este „Descoperă talentul. Aplaudă efortul. Captează emoția”. Pornind de la consideratiile marelui compozitor roman George Enescu, care spunea ca in muzica este nevoie de 30% talent si de 70% munca, Concursul International George Enescu 2018 isi propune sa fie o sarbatoare a darului unui artist si a muncii depuse, incununate in bucuria participativa a publicului: o invitatie la a trai impreuna emotia.
Royal Ascot e evenimentul preferat al Reginei Angliei, asa ca e deranj mare si sa participi la eveniment, dar mai aes sa te supui regulilor.
Codul vestimentar si regulile de conduita pentru eveniment sunt prezentate intr-o carticica cu 36 de pagini. e vorbeste despre palariile si bijuteriile doamnelor, despre sosetele domnilor, despre rochii si costume, despre ce e bine si ce nu e voie deloc.
Ca de exemplu rochiile fara bretele sau intr-un singur umar -: sunt interzise. La fel si pantalonii scurti. Salopetele pot fi purtate doar cu un sacou lung…
Puteti citi toate regulie in carticica oficiala – o mini revista de moda, cu shooting, cu tinute pentru femei si barbati pentru fiecare tip de eveniment – pe care o gasiti aici.
Cum in aceste zile se desfasoara cursele de la Ascot, sa ne simtim putin ca in My fair Lady si sa ne uitam la tinute si la palarii.
Regina a venit in fiecare zi la ceremonie, impreuna cu sora fiica ei, asa cum spune protocolul.
Noua atractie a Casei Regale, sotia lui Harry, Meghan, a fost prezenta in prima zi, imbracata minimalist – cum ne-a obisnuit – cu o rochie alba Givenchy si o palarie Philip Tracy.
Iata si o parte din restul palariilor, unele practic o gradina – botanica sau zoologica – la purtator.
Anul trecut va aratam un proiect de promovare a turismului in care mai multe obiective turistice erau refacute pe computer . Parte pentru a trezi curiozitatea viitorilor trecatori, parte pentru educatie, proiectul a facut valva mare in online.
Studioul care a muncit atunci la refacerea pe computer in 3D (Neoman Studios) se intoarce acum cu reconstructia pe computer a altor 7 ruine din lumea intreaga, a unor interioare de data aceasta.
Acum, proiectul e centrat pe stilul de viata din vremurile in care au fost construite aceste cladiri pentru ca renovandu-le (in 3D, pe computer) interioarele putem avea detalii despre modul in care erau folosite aceste cladiri, scopul pentru care au fost construite.
Mie imi plac foarte mult aceste proiecte, mi se par cat o lectie de istorie si sper ca profesorii sa le arate copiilor asemenea reconstructii in 3D si sa discute pe seama detaliilor pe care le vad in fiecare fotografie pentru ca, sunt sigura, vor reiesi lucruri minunate din curiozitatea naturala a copiilor.
altfel, chiar daca nu mai sunteti la scoala, bucurati-va putin de o calatorie in timp.
Iata imaginile in versiunea – cum arata ruinele acum si cum aratau cu multi ani in urma, din ce au putut reconstitui specialistii pe computer.
detalii despre intregul proiect pot fi gasite aici
Baile Romane (Anglia)
Pantheon-ul din Atena (Grecia)
Domus Aurea – Roma (Italia) – curtea interioara, o constructie de pe vremea Imparatului Nero
Masada-Masada (Israel) – terasa resedintei lui Herodot
Great Kiva- ruine Aztec (New Mexico, SUA) – a fost reconstruita in 3D o camera pentru a da o imagine cum traia aceasta civilizatie
Basilica Maxentius – Forurile Romane, Roma (Italia) – cea mai mare cladire din Forurile Romane, era un loc de intalnire, un loc al opulentei si al luxului…
Angkor Wat (Cambogia) – un templu Buddist construit in secolul al 12-lea.
Darren Cahill a marturisit ieri intr-un interviu pentru The Guardian ca o parte din succesul Simonei Halep din ultimele luni se datoreaza si psihologului sportiv Alexis Castorri.
La inceputul acestui an povesteam intr-o postare de aici de pe blog despre exercitiile mentale pe care le recomanda Alexis in cartea sa „36 mental workouts for peak perfomance at work, at play, in relationship” si despre colaborarea ei cu Ivan Lendl.
Castorri – care lucreaza cu unii dintre cei mai importanti oameni ai lumii (de la lideri politici pana la mari sportivi sau mari oameni de afaceri) – locuieste in Florida si este o persoana foarte discreta. Exista extrem de putine informatii publice despre ea (cel mai adesea mentionari ale unor sportivi care au lucrat cu ea – Lendl sau Andy Murray).
In prefata cartii pe care o detin (o aparitie editoriala din 1998, editia revizuita a primei aparitii din 1992), Ivan Lendl povesteste impactul pe care munca doamnei Castorri a avut-o asupra sa.
Acum cu detaliile lui Cahill despre colaborarea Simonei cu Alexis Castorri, lucrurile incep sa semene.
Lendl spune ca avea 24 de ani cand a inceput sa lucreze cu Catorri pe care a intalnit-o prima data in 1984. Era numar 3 in clasamentul ATP, dar voia sa fie numarul 1, asa ca incepuse sa faca mai multe ajustari in pregatirea sa – de la alimentatie pana la pregatirea fizica.
„Dupa 7 luni de discutii, Alexis a creat pentru mine o serie de exercitii mentale, toate extrem de eficiente, care puteau fi executate in 15-20 de minute. Trebuia sa le fac de cateva ori pe zi, ca un antrenament al muschilor mintii”, povesteste Lendl in prefata cartii.
Lendl povesteste ca a rugat-o pe Alexis Castorri sa-l ajute sa se concentreze mai bine asupra mingii, sa poata faca fata distragerii atentiei de pe teren, cand in timpul unui meci se intampla o multime de lucruri in jurul unui jucator.
Doamna Castorri i-a creat un exercitiu prin care isi antrena atentia in micile detalii, exercitiul se afla in carte in aceasta formula.
Lendl mai povesteste de un exercitiu care l-a ajutat mult „ Overcoming daily frustrations” si el prezent in carte.
*
De partea cealalta, Castorri povesteste cum s-au vazut primele intalniri si colaborari cu Ivan Lendl. Dupa ce l-a vazut la un turneu in Florida si au luat cina impreuna, la cererea unui prieten comun, tenismenul a sunat-o inaintea unui meci cu Stephan Edberg: „exista vreun exercitiu pe care l-as putea face ca sa vizualizez serviciul lui Edberg ca sa nu-mi mai fie frica de el?” a intrebat-o Lendl, iar terapeuta a creat un exercitiu pentru el, avertizandu-l insa ca s-ar putea sa nu fie eficient dupa doar cateva repetari via telefon. Lendl a pierdut meciul cu Edberg, dar s-a reintors la Castorri si, dupa lungi conversatii telefonice, a avut un program de exercitii doar pentru el.
Imi imaginez ca in 1992 cand a publicat prima data aceasta carte cu exercitii pentru problemele de zi cu zi ale unui om obisnuit, lumea a privit-o pe Alexis Castorri ca pe o ciudatenie. Vorbeste printre randuri de psihologie, de vise, simboluri, calugari tibetani si da niste solutii practice, sub forma unor exercitii aparent banale.
Lumea lui Castorri e insa una a discretiei si e cumva surprinzator ca antrenorul Simonei Halep a vrut sa-i dea credit public pentru munca pe care o face cu Simona. Castorri imbina terapia inspirata din teoriile lui Carl Roger cu exercitiile mentale si tehnicile de respiratie din yoga si, mai mult ca sigur, exercitiile sale au avansat mult de la aparitia acestei carti acum mai bine de 20 de ani.
La cat de discreta este si Simona Halep, e foarte putin probabil sa intre in detalii despre ce exercitii i-a pregatit terapeuta.
Ce e insa, cred, de invatat din asta, din imbunatatirea fortei mentale a Simonei Halep e ca teoria lui Castorri se verifica inca o data. Ea spune ca exista muschi ai creierului care trebuie incalziti si antrenati pentru a ne creste capacitatea de concentrare, pentru a lua decizii mai rapid, pentru a depasi frustrarile zilnice.
Si ca – intr-o lume cu tot mai mare presiune asupra fiecaruia dintre noi – aceste exercitii ar trebui facute zilnic, targetat pe nevoile noastre, asa cum facem exercitii la sala de sport pentru a ne mentine tonusul muscular.
Doua dintre cele mai frumoase imagini din finala castigate de Simona Halep la Roland Garros au fost din loja staff-ului ei.
Simona a urcat agila pana in tribune ridicata pe brate inclusiv de un jurnalist, pentru a se imbratisa cu echipa si familia.
Si am vazut in imbratisarea cu antrenorul Darren Cahill atat de multa pretuire, dragoste, emotie continuta incat multora dintre noi ne-au dat lacrimile. Simona si-a ascuns capul in umarul antrenorului, a strans tare tare ochii ca sa nu iasa nicio lacrima, dar amandoi – si ea si Cahill – erau profund emotionati. Numai ei stiu cate sacrificii, cat efort supraomenesc, cata ambitie si vointa sa afla pe drumul acestui succes.
Cateva clipe mai tarziu si doua trepte mai sus, a fost o imbratisare in trei cu mama si tatal ei. S-au tinut strans, toti trei, fara cuvinte, pret de cateva secunde si – desigur – noi am mai avut cateva lacrimi.
Nu a fost nimic ostentativ acolo, desi Halep avea dreptul sa faca orice tumba voia ea in tribune pentru ca era marea castigatoare; era insa modestie, bucurie intensa dar manifestata moderat la exterior.
Cand priveam imbratisarea dintre Simona si Darren (care a fost de altfel si cea mai lunga) m-am gandit ca femeia aceasta tanara e extrem de introverta, iar imbratisarea aceea e cea mai puternica declaratie de multumire, de iubire si de respect pentru omul care a ajutat-o sa se slefuiasca.
S-a bucurat cu atat de multa decenta si atat de multa modestie, incat m-a facut sa ma gandesc la o educatie regala.
Nici nu stiu cum am putea invata si noi asta de la ea, care ne laudam pana la cer si inapoi cu nimicuri in fiecare zi, dar mi-as dori foarte mult sa putem sa avem toti aceasta decenta. Mi-as dori sa invatam sa luptam pentru visurile noastre, neasteptand sa ne faca altii viitorul sau succesul. (neasteptand inclusiv sa voteze altii pentru noi)
Femeia aceasta tanara (tot imi vine sa spun fata aceasta, dar ea e o femeie frumoasa, minunata) si-a construit singura succesul, n-a asteptat nicio clipa sa o ajute cineva, nu s-a vaitat de nimic; cand au certat-o altii pentru ceea ce-si imaginau ei despre cum ar trebui sa fie drumul sau, a tacut si a mers mai departe. A intrat in istorie pe munca si pe sacrificiile ei, impotriva oricarei piedici naturale (cum ar fi faptul ca s-a nascut intr-o tara care n-are nici macar o arena de tenis pe zgura in care sa intre 5-10000 de spectatori).
Am prieteni francezi care mi-au spus ca au plans dupa Victoria lui Halep. I-am intrebat de ce (daca plangem noi romanii, inteleg, e “a noastra” – Halep, nu Victoria) – Mi-au spus ca au plans pentru ca era foarte multa emotie in ceea ce vedeau pe ecran, au plans pentru bucuria si efortul ei.
Dar daca va amintiti, totul in exprimarea Simonei Halep a fost foarte continut; chiar si cand i-au dat lacrimile la intonarea imnului si tinea trofeul in brate, si-a trait intens emotia discret, cu privirea in jos, aproape muscandu-si buzele.
Marea lectie a acestui week end e despre sinceritate, modestie si perseverenta.
Nu ajuta pe nimeni sa urli ca ai succes, ca ti-ai indeplinit planul la hectar – cand si tu stii, dar si cei care iti asculta urletele, ca e o minciuna. Nu vei emotiona si motiva pe nimeni daca nu esti sincer, autentic.
Intr-o tara a formei fara fond, domnisoara Halep a redat continutul modestiei ca model pentru ceilalti. Se poate sa ai succes daca esti din Romania, dar trebuie sa muncesti mult, sa nu lasi sa te doboare cei care te critica, sa nu te lauzi fara rost, sa faci sacrificii si sa stii sa ramai modest.
Halep e numarul 1 in lume, cea mai buna jucatoare din lume, si e unul dintre cei mai modesti, introverti si discreti oameni pe care-i avem in spatiu public. Ce invatam din asta?!
Acum cateva zile eram in Scotia cu un grup de prieteni, locuiam intr-un mini castel care avea sala in care luai cina si mic dejunul mai mare decat tot apartamentul meu cu doua camere.
Intr-un colt era un mic aparat Nespresso cu care mi-am inceput fiecare dimineata. Am si ras ca oamenii ne pregateau cafea la filtru, o aduceau in cani speciale, dar noi toti zambeam, ne luam cestile (din portelan de Wood…) si ne indreptam catre aparatul de Nespresso…
Administratorii casei reciclau capsulele: cand comandau provizii de cafea, predau capsulele folosite catre furnizor, care se ocupa de restul…
Cum ma stiti mare consumatoare de Nespresso, imi face placere sa va anunt (si sa va informez) ca din martie este disponibil si in Bucuresti serviciul de reciclat capsulele, iar in curand va fi disponibil in toata tara, pentru toti membrii Clubului Nespresso
Din această vara Nespresso te va ajuta sa colectezi capsulele de cafea utilizate prin intermediul companiei de curierat, la nivelul intregii tari.
Fix ca in Scotia, daca esti membru al Clubului Nespresso (te inregistrezi pe site, la comanda online, e simplu) cand primesti comanda de noi capsule, poti sa-i dai curierului capsulele tale utilizate.
Exista niste pungute reciclabile pe care le primesti gratuit odata cu comanda in care poti pune capsulele utilizate, pungute care se sigileaza si care se transforma intr-un mic pachetel care, odata ajuns inapoi la compania mama, Nespresso, ia calea reciclatorului.
Ce si cum se recicleaza din capsulele de cafea Nespresso?
Aluminiul din care este formata capsula se recicleaza 100%, la infinit.
In procesul reciclarii, compania care are in grija asta in Romania, adica INDECO GROUP – cu care Nespresso are un parteneriat – separa folia de aluminiu de zatul de cafea si le trimite separate spre alte utilizari. Aluminiul se topeste si este transformat in materie prima. Cu noul material obtinut se pot obtine o multime de alte produse – de la alte capsule, cutii de bauturi si pana la biciclete.
Zatul de cafea e folosit pentru producerea de biogaz de catre compania GENESIS BIOTECH, iar in momentul in care isi epuizeaza potentialul energetic este transformat in compost pentru fertilizarea solului.
Asa ca zic sa va organizati, daca sunteti consumatori de Nespresso. Daca sunteti din Bucuresti, sa pastrati frumos capsulele si sa le duceti la magazinele de unde va cumparati cafeaua Nespresso, iar din vara, imediat ce serviciul va fi disponibil, sa predati capsulele uzate curierului.
Apropo de Scotia, si de procesul de reciclare al capsulelor Nespresso la nivel mondial, in acest moment Nespresso are 80 % capacitate de reciclare a capsulelor sale, adica a pus la punct infrastructura de colectare si reciclare a capsulelor pe care le comercializeaza in majoritatea tarilor in care este prezent in mod direct si are obiectiv ca pana in 2020 sa aiba capacitate de reciclare de 100%, adica toti clientii Nespresso, in toate tarile in care brandul este prezent in mod direct, sa aiba foarte usor acces la optiuni de colectare a capsulelor odata utilizate. Desigur, pentru ca toate capsulele sa ajunga inapoi la Nespresso pentru a fi reciclate, e nevoie de educatie si de putina disciplina din partea consumatorilor, dar cred ca sunt premisele foarte bune pentru atingerea obiectivului: vorbim despre consumatori care apartin unui public educat, care inteleg importanta reciclarii si care au, cumva, un ritual de cumparare (iau mereu din acelasi loc, acelasi gen de produse, cu periodicitate).
In plus, ceea ce putin se comunica atunci cand e vorba de reciclare, faptul ca noi adunam gunoaiele lasate de multa vreme in spatiul public nu inseamna reciclare, e doar curatenie. Pentru ca produsele de plastic de exemplu, sa poata sa fie reciclate – refolosit materialul – ele nu trebuie contaminate cu resturi menajere. Deci trebuie sortate inca dupa utilizare in recipiente diferite de gunoiul alimentar.
La reciclarea Nespresso, ai marele avantaj ca poti stoca capsulele utilizate, le pui intr-un saculet si, sigilat, il dai spre reciclare
P.S. In Romania si in alte tari europene, capsulele de cafea nu sunt considerate ambalaje, sunt considerate deseuri menajere, motiv pentru care legea nu impune obligatia de reciclare sau taxe si mi se pare foarte frumos, dar si reponsabil, ca Nespresso a ales sa recicleze tot la nivel global in ceea ce priveste productia sa de capsule de cafea. Bine, Nespresso a inceput programul de reciclare in Elveția, in 1991 (la putin timp dupa lansarea primelor sortimente de cafea, in 1986, cand noi stiam doar despre reciclarea hartiei, a fierului si a sticlelor goale), iar acum recicleaza in peste 14.000 de puncte de colectare in toata lumea.
De cativa ani aud des intrebarea “cum pot sa ajung si eu la “10 pentru film?” de la actori de toate varstele.
Asa ca m-am gandit sa –i intreb pe juratii care selecteaza actorii din programul “10 pentru film” care-i procedura exacta de selectie si cum, ca actor, poti face sa fii prezent in atentia juratilor ca sa te ia si pe tine in calcul.
*
“10 pentru film” e un program paralel in festival dedicat descoperirii unor noi actori (care au facut doar teatru) pentru viitoare roluri in cinematografie. Nimeni nu iti garanteaza ca, odata selectat in acest program, vei obtine imediat roluri, dar programul expune actorii de toate varstele unor experiente si workshopuri care le ofera informatiile de baza pentru a-si face viata mai usoara la intrarea in lumea filmului. Actorii prezenti in proiect se intalnesc cu directori de casting, cu producatori, cu regizori si descopera lucruri noi despre meserie, despre cum sa abordeze etapele meseriei lor in raport cu lumea filmului.
Anul acesta printre cei cu care s-au vazut actorii din “10 pentru film” au fost Vlad Ivanov, Cristi Puiu, Domnica Carciumaru (director de casting).
O parte importanta dintre actorii care au fost in acest proiect au ajuns apoi in productii HBO sau in filme pentru marele ecran (la o prima strigare – Vlad Balan, Silvana Mihai, Maria Obretin, Alex Voicu, Rares Andrici – dar sunt sigura ca sunt mult mai multi).
*
Care e procedura prin care un actor ajunge in acest proiect?
Este propus de unul dintre cei 7 selectori si votati de acestia impreuna cu un director de casting invitat, altul in fiecare an.
Cei 7 selectori sunt aceeasi in fiecare an, vin din domenii diferite si ar fi bine sa va imprieteniti cu ei pe facebook, daca sunteti interesati de program, veti vedea mai jos de ce.
Pentru ca fiecare dintre ei merge des la spectacole de teatru in toata tara, fac propunerile in baza culturii lor generale si pregatesc pentru dezbaterea lor interna – votarea jurizarii – informatii despre ce pe care-i propun.
Razvan Penescu spune ca fiecare selector vine cu 8-10 propuneri la dezbaterea cu ceilalti. Intalnirea selectorilor are loc undeva la sfarsitul lui martie- inceputul lui aprilie, dar ei incep sa vada spectacole de teatru chiar in timpul editiei precedente de 10 pentru film.
Razvan a fost chiar in aceste zile de TIFF sa vada spectacole la teatrele din Cluj.
De multe ori, nici actorii, nici reprezentantii teatrelor nu stiu ca selectorii sunt in documentare in teatrul lor, dar… puteti sa –i invitati voi pe selectori sa va vada munca. Chiar daca va refuza o data, poate a doua oara vin.
Cand selectorii au remarcat o prestatie actoriceasca si ai ajuns pe lista lor scurta, incep sa-si faca prezentarea pe care urmeaza sa o prezinte celorlalti jurati.
Razvan Penescu spune ca nu stie sigur niciodata cine trece dintre propuneri pana nu voteaza fiecare jurat, ai sanse cu 2-3 voturi, dar stie cu maxima siguranta din experienta ca actorii nu ajung in dezbaterea lor, daca…
– nu au site personal sau pagina de Facebook sau macar o pagina personala decenta pe siteul teatrului / teatrelor la care joaca (sau au o multime de postări neinteresante de la “prieteni” care fac dificila cautarea celor postate de actorul respectiv sau nu au informatiile bine structurate si usor de gasit)
– nu au un CV scurt şi un CV lung disponibil la o cautare pe Google si / sau pe Facebook (sau le au, dar nu sunt actualizate in ultimele 3 luni sau nu includ lucrurile interesante pe care le-au făcut sau sunt scrise cu greseli)
– nu au un set de fotografii relevante din ultima vreme (sau au doar fotografii de la betii, de la prosteli cu prietenii, de la plaja)
– nu au cel puţin un fragment relevant dintr-o piesa sau dintr-un scurtmetraj recent care sa fie gasite la o cautare pe Google sau pe YouTube (un show reel ar fi mult mai util)
– nu au nici o adresa de contact pe site-ul personal sau pe pagina de Facebook (sau adresa e [email protected])
– nu îi intereseaza sa fie vazuti sau asteapta sa vina regizorii de film la teatru sau cred ca la un moment dat o sa vina cineva sa îi caute daca / pentru ca sunt foarte buni sau asteapta sa vina Mos Craciun cu roluri
– cred ca daca sunt inca la facultate nu e inca momentul sa faca eforturi pentru a se face vizibili
Programul e gandit de asa natura incat in selectia finala sa fie actori de toate varstele, sa fie actori din toata tara si demografice egale femei versus barbati, tocmai pentru a oferi industriei cinematografice o marja cat mai mare de actori.
Programul functioneaza, cum spuneam, foarte bine. La sfarsitul lui, ca actor, ai un reel de prezentare, fotografii, te-au vazut mari agenti de casting de la noi si cativa din lume, ai fost in atentia presei ca urmare a comunicarii proiectului la nivel national.
Daca esti actor care vrei sa inveti si sa-ti faci bine meseria, ia-ti inima in dinti, treci peste orice rusine si pregateste-te pentru a fi in atentia selectorilor anul viitor:
Imprieteneste-te pe facebook cu selectorii si ai grija sa-i inviti la spectacolele tale
Fa-ti curat pe facebook si ordoneaza fotografii din spectacolele de teatru, pune video intr-o sectune speciala, daca ai filmari din spectacole. (daca n-ai, ia in calcul sa-ti faci). Gandeste-te ca facebook, Instagram, youtube sunt propriile tale canale de promovare, nu locul unde socializezi cu prietenii. (pentru prieteni ai multe alte cai de comunicare, mai ales directe, la o bere:) ). Asa ca foloseste facebook/Instagram/youtube ca sa te PREZINTI, sa inteleaga cineva dintr-o privire ce lucrezi. BTW, conturile tale de social media, plus adresa de mail, TREBUIE SA FIE cu numele tau intreg, asa cum apare pe afisele teatrului… orice porecla, prescurtare sau alint sunt extrem de ineficiente pentru ca nu te promoveaza, nu-i fac viata mai usoara celui care vrea sa-ti scrie pentru ca esti indexat de google aiurea si nu apari in cautari.
Nume.prenume@………… e adresa cea mai sigura)
3. Iti poti face si un site de prezentare, dar e mai complicat pentru pregatirea ta de artist (iti trebuie domeniu – neaparat cu numele tau, pentru ca e averea ta, e ceea ce vrei sa fie scris cat mai mare pe afise -, iti trebuie un layout si abia apoi te poti apuca de scris informatii despre tine)
Succes!
Programul 10 pentru film este sustinut de Mercedes-Benz Romania. De altfel Mercedes-Benz ofera Masina Oficiala a Festivalului de 12 ani. Asa ca o data intrat in programul 10 pentru film, te vei simti ca un star 🙂
Ma uit de cativa ani la rand la intalnirile de la Tiff Lounge cu Vlad Ivanov.
Nu doar pentru ca mi-e drag de el si cred ca e unul dintre cei mai buni actori pe care ii are Romania, ci pentru ca sa-l vezi vorbind pentru public e, intotdeauna, un adevarat spectacol.
Participarea lui frecventa la TIFF Lounge e data, evident, de faptul ca joaca in multe filme romanesti (si straine, dar acelea au rar premiera la TIFF) . Anul acesta Vlad Ivanov e si membru in juriu, deci are si mai multe obligatii comerciale (intalniri cu jurnalisti, cu sponsori, cu alti participanti in festival).
Dar sa-l vezi vorbind pentru public e o super lectie daca esti actor. (Inteleg ca anul acesta, a fost sa le vorbeasca si actorilor din proiectul 10 pentru film). Am vorbit zilele acestea, aici in Cluj la TIFF, cu cativa oameni din industrie despre ce face Ivanov mai bine decat altii, dincolo de talentul lui actoricesc, si m-am gandit sa structurez intr-un articol aceste informatii poate ii ajuta si pe alti actori/artisti.
Puterea de munca extraordinara
Povestea zilele trecute cum a invatat maghiara ca sa joace in Sunset, noul film al lui Laszlo Nemes (cel care a castigat Oscarul pentru film strain cu Son of Saul), cum a invatat si ceha pentru o alta productie in care a vorbit atat de bine incat nici macar nu l-au dublat la final.
Cineva a remarcat “cei mai multi dintre actorii romani care sunt talentati sunt puturosi, pe Ivanov n-o sa-l vezi niciodata ca se da la o parte de la o munca grea.”
Respectul pentru fiecare om din joburile conexe industriei
O doamna directoare de casting imi povestea despre stresul ei cand clientii publicitari solicita actori in mod specific, dar nu au suficient buget pentru fee-urile lor standard. Ca parte din job, omul de casting trebuie sa-l sune pe fiecare actor vizat chiar daca stie ca va fi refuzat. Si ca in aceasta situatie, le vezi caracterul actorilor; evident ca ei spun nu, daca nu sunt implicate fee-urile la care se asteapta, dar felul in care refuza – de la amabilitate pana la promptitudine, respectul pe care-l arata fiecarui om implicat fac diferenta. Doamna in cauza spunea ca Ivanov e dintr-un aluat special, e unic – politicos, smerit, respectuos chiar si atunci cand refuza proiectul. Si nu il simte ca si cum ar fi fost jignit de un fee care nu i se potriveste, pur si simplu nu accepta proiectul, fara sa ia nimic personal.
Adecvarea mesajelor la context
Anul asta Ivanov a marturisit in interviul din Lounge TIFF cu minunatul Mihnea Maruta (cu care are deja un istoric generos de interviuri la TIFF) ca pentru el e important ca in aceste intalniri/interviuri cu public, sa se realizeze un schimb – este pregatit sa dea mult in intalnire (povesti, emotii, intamplari care i-ar putea motiva si pe ceilalti sa mearga pe o cale a lor, indiferent de judecatile oamenilor) si ca se asteapta sa primeasca in schimb aceeasi energie… ca nu e vorba de ego, de echivalentul a da versus a primi, e vorba de energia care se creeaza si care spera sa-l schimbe putin in bine de la o intalnire la alta.
Si pentru cei care l-au urmarit de-a lungul anilor in interviuri publice, progresul in experienta spectatorilor e evident. Ivanov a invatat sa spuna povesti in care mentioneaza cate putin din relatia cu actorii mari cu care a lucrat, da indicii despre cum isi construieste unele personaje si gaseste o cale personalizata de a raspunde fiecarei intrebari.
Anul acesta un pusti de 10-12 ani l-a intrebat cum a putut sa fie atat de rau in Samir (personajul negativ din Caini, filmul lui Bogdan Mirica). Ca sa-i raspunda, Ivanov i-a pus pustiului o intrebare “te dai cu skate-ul?”; pustiul a zambit larg, a zis ca e skater si Ivanov a inceput sa-i vorbeaca de tehnica lui asemanatoare cu cea a unui skater care, daca face miscari gresite, se accidenteaza. L-a asigurat ca ciocanul lui din film era dintr-un material moale, ca nu a ranit pe nimeni si ca totul e o chestiune de tehnica pe care a invatat-o la scoala si in ani de practica, la fel cum face el cu skate-ul.
Cand vorbea cu pustiul, vocea lui Ivanov era mai calda, l-a privit tot timpul raspunsului doar pe el… A fost o lectie buna depre adaptarea la mesaj si la situatie, lectie pe care ar trebui sa o invete cat mai multi actori.
Organizarea si promptitudinea
Povesteam cu oameni din industrie despre cum raspunde Ivanov la mailuri, gandindu-se la nevoile celui care e coordonatorul unui proiect. Cum anticipeaza si da in avans toate detaliile care tin de programul si nevoile lui, ca sa eficientizeze comunicarea. Si cat de mult il apreciaza oamenii de productie pentru asta.
Stiu ca multi dintre actorii tineri (sau mai putin tineri) cand se uita la munca lui Vlad Ivanov primul gand despre succesul lui international este… dar el are agent strain, a intrat deja in lumea mare, de asta are proiecte importante. Dar cred ca a ajuns sa faca toate astea pentru ca pe langa talentul lui actoricesc e multa munca si in ceea ce se vede pe scena, sau pe ecran, dar si in spate. De la a merge cu textul invatat la perfectie si pana la a respecta munca fiecarui om care e in lantul trofic al acestei meserii, facand totul cu atentie la detalii tinzand spre perfectiune. De la a vrea sa fii mai bun de la o intamplare la alta in orice experienta care are legatura cu aceasta meserie.
Si asta e lectia pe care ar trebui sa o invete cei mai multi dintre actorii/artistii romani care isi doresc succes national si/sau international. Pentru ca sucesul vine daca in pachet sunt si disciplina, rigoare si atentie pentru ceilalti.
*
Vlad Ivanov a terminat de filmat la noul film al lui Corneliu Porumboiu, Gomera, iar in aceste zile poate fi vazut (in America) alaturi de Jim Carey in Dark Crimes, filmul urmand sa ajunga la noi anul viitor.
In ultimii ani, Vlad Ivanov a lucrat alaturi de Tilda Swinton, Chris Evans, John Hurt si ED Harris in Snowpiercer, Monica Bellucci, Vanesa Redgrave si Rachel Weiz in The Whistleblower.
In teatru poate fi vazut la Bulandra, in spectacolele “Carousel” si “Ivanov”.
Am mai scris desper Vlad Ivanov si inceputurile sale in aceasta meserie intr-un reportaj lung care poate fi citit aici.
Intalnirile publice din Lounge-ul Tiff sunt insotite de cafea Nespresso.
Nespresso este pentru al treilea an consecutiv ‚Cafeaua Oficială’ a celui mai prestigios eveniment cinematografic din România, Festivalul Internațional de Film “Transilvania”. Prezența Nespresso la TIFF reprezinta angajamentul de sustinere pe care Nespresso il ofera cinematografiei romanesti.
De-a lungul timpului, Nespresso și-a consolidat poziția de partener al unor festivaluri cinematografice prestigioase, precum Festivalul de Film de la Cannes, Festivalul de Film „Karlovy Vary” sau Festivalul de Film de la Berlin. Prezența Nespresso la Cannes este una foarte puternica, parteneriatul ajungand la al 11-lea an.
Anul acesta TIFF ii acorda un premiu pentru intreaga activitate actritei Anna Szeles, una dintre marile frumuseti ale cinematografiei romane din anii 70-80. Frumusete si fizica, dar si actoriceasca.
Doamna Szeles a plecat din Romania si s-a mutat in Ungaria in vara lui 1989, fara sa banuiasca schimbarea regimului care urma sa vina in doar cateva luni. Pentru parintii nostri Anna Szeles era blonda superba care il cumintise pe Florin Piersic si care juca in filmele lui Liviu Ciulei.
Eu imi amintesc de cateva coperte ale revistei Cinema care se aflau prin podul casei, coperte cu doamna Szeles care arata ca o actrita venita de pe alte meleaguri, mai rafinata decat alte doamne de pe coperta, cu o alta constitutie a fetei, cu un frumos amestesc de inocenta si sexualitate.
Sigur ca nu stiam sa numesc aceste lucruri la vremea respectiva, doar ma uitam cu admiratie la fotografile cu domnia sa.
Ieri, am vazut-o la cativa pasi de mine, in lounge-ul TIFF si era aceeasi femeie incredibil de frumoasa, de fragila si sincera, cu mult umor rafinat si cu o stare asumata a vremurilor pe care le-a trait. Am simtit-o linistita si i-am multumit in gand lui Tudor Giurgiu si lui Mihai Chirilov ca s-au gandit sa o invite in festival si sa-i acorde un premiu pentru intreaga activitate.
La intervurile TIFF pe care le face de 10 ani minunatul Mihnea Maruta (unul dintre putinii jurnalisti care mai fac interviu astazi ca sa-l puna in lumina pe intervievat, nu sa se laude pe sine), doamna Szeles a povestit despre intalnirea cu Liviu Ciulei pentru castingul la Padurea Spanzuratilor.
Initial a dat probele cu unul dintre asistentii domnului Ciulei, iar actritele care au ramas pe “lista scurta” s-au intalnit cu regizorul. Ciulei a facut cunostinta cu fiecare dintre ele, a dat mana si s-a prezentat. “atunci, in strangerea aceea de mana si in privirea lui am stiut ca eu sunt cea aleasa.”
Ilona, rolul din Padurea Spanzuratilor alaturi de Victor Rebengiuc a ramas preferatul Annei Szeles. Cu el a fost la Cannes, in festival, si cei de la Buftea (studioul cinematografic de stat) au pregatit-o ca sa aiba o prezenta impecabila. I-au facut rochii de seara, tinute de zi, a fost imbracata pe banii statului din cap pana in picioare. Apoi i-au spus ca pentru asta, urmatoarele 3 filme le va face pe gratis. “Dar eu nu m-am simtit exploatata, m-am bucurat ca putem merge la Cannes.”
Doamna Szeles a mai povestit cum la Cannes (in 1964, se intampla intreaga poveste) a locuit in camera cu colega sa de distributie Gina Patrichi si ca, dupa ce au scapat de momentele de prezentare oficiale, cu multi fotografi, cu conferinte de presa, erau asa de bucuroase ca sunt la Cannes ca au inceput sa sara in pat in camera ca doua copile.
In 1964, Liviu Ciulei a castigat premiul pentru cel mai bun regizor la festivalul de film de la Cannes pentru Padurea Spanzuratilor; a fost de altfel unul dintre cele mai importante premii pe care le-a castigat filmul romanesc pana la generatia Mungiu- Puiu- Porumboiu. (domnul Ciulei si domnul Pintilie au fost un sprijin constant pentru cei din Noul Val al cinematografiei post revolutie)
Ce mi-a placut mie dincolo de aceste povesti minunate a fost personalitatea doamnei Szeles pe care o intuiai printre povestiri. Ne-a spus ca nu a acceptat sa se mute la Bucuresti si a ales sa fie actrita la Teatru Maghiar din Cluj chiar si cand era sotia lui Florin Piersic, pentru ca stia ca in capitala nu si-ar fi putut face meseria de actrita la acelasi nivel din cauza accentului sau.
Printre randuri, intuiai ca nu e o femeie care a fost impresionata sau dominata de personalitatea lui Florin Piersic, ca a avut grija sa-si vada de drumul ei profesional chiar si in timpul casatoriei, ca a ramas in relatii foarte bune cu tatal copilului ei (Daniel, fiul lor, povestea extrem de relaxat cum si dupa ce a plecat din tara a venit mereu la Cluj, vara in vacanta).
Si culmea, a spus ca nu s- a vazut deloc o femeie frumoasa cand era tanara. Ca acum – cand se uita pe fotografii – isi da seama ca era frumoasa, dar in anii 70-80 nu se gandea la asta…
(exista o carte, in maghiara, publicata la o editura din Cluj cu amintirile doamnei Szeles, sper sa fie tradusa si in romaneste)
Iata cateva fotografii cu doamna Anna Szeles de-a lungul timpului…
Familia Ellen DeGeneres si Portia de Rosi si-a vandut una dintre proprietati, un ranch, ocazie cu care au aparut public fotografii cu proprietatatea.
Se stie, din interviurile pe care Portia le-a dat de-a lungul timpului, ca Ellen este pasionata de cumparat case, pe care le renoveaza si apoi le revinde. E un interviu in care Portia spune ca daca o enerveaza ceva la Ellen este ca in viata lor de cuplu trebuie sa se mute des, si ca imediat dupa ce a terminat de desfacut cutiile cu obiectele personale intr-o casa, incepe sa le ambaleze pentru o noua mutare.
Ma rog, se muta cam la 4-5 ani distanta. Si acest ranch din Montecito, din California, era o casa de vacanta pentru ele, nu o locuinta permanenta, iar in aceeasi localitate mai au o proprietate si mai mare, langa casa lui Oprah Winfrey.
Noul proprietar al ranch-uui e domnul care a creat Tinder, pe nume Sean Rad. El a platit 11 milioane de dolari pe complex. Mie sincer nu-mi pare a casa ci a mic domeniu, un fel de complex hotelier, si cu grajd pentru cai.
UPDATE: castigatorii sunt Elena Hapaianu, Monica Saulea, Nicula Dragos, Ana Maria Laszlo
veti primi detalii pe mail.
multumesc tuturor celor care ati comentat si ati recomandat carti. revin intr-o postare separata cu recomandarile mele de scriitori americani
Numai maine nu-i poimaine si vine Bookfestul peste noi. Ca in fiecare an, gratie organizatorilor, am si anul acesta de daruit vouchere pe care le puteti folosi la cumparaturi la standurile editurilor.
Am patru vouchere, dau cate unul pe cap de cititor. Un voucher poate fi cheltuit la standul unei singure edituri, alegeti carti in valoarea lui si nu se reporteaza banii nefolositi spre alta editura.
Cum le dau?
M-am gandit sa facem cu totii o lista de cumparaturi super smart si de citit cu drag pentru orice vizitator.
Asa ca, pentru a va putea inscrie la tragerea la sorti pentru un voucher va rog sa recomandati o carte din oricare dintre categoriile de mai jos:
autor american,
biografie, jurnal
carti motivationale, educationale
(later edit: sunteti prea destepti – comentati mai mult decat cerintele, va multumesc… nu e nevoie sa scrieti 3 carti, doar una singura din oricare categorie:) )
Puteti sa lasati comentariile voastre pana pe 29 mai, ora 16.00. La ora 20 stabilim castigatorii si de miercuri incolo, la targul de carte cu voi!!! Cand anunt castigatorii, promit sa las si o lista de autori americani absolut minunati pe care i-ati putea citi cu drag
*
Salonul Internațional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 30 mai – 3 iunie, în noul pavilion B2 de la Romexpo. Invitatul de Onoare al acestei ediții este Statele Unite ale Americii.
Intrarea este liberă iar expozanții – cele mai importante edituri din România – îi așteaptă pe vizitatori cu cele mai bune cărți la cele mai bune prețuri, o mulțime de lansări și evenimente interactive. Copiii vor fi vedete ale acestei ediții, care prinde sărbătoarea de 1 iunie chiar în mijlocul celor cinci zile de Bookfest.
Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale. Pentru al treilea an consecutiv, Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Stiu ca nu sunt in masura sa judec oamenii dupa hainele pe care le poarta, stiu ca nu ar trebui sa faca nimeni asta. Ca e dreptul fiecaruia sa poarte orice haina/incaltaminte il face sa se simta bine.
Mai stiu si ca sunt piese vestimentare care sunt create pentru show, pentru reclama… si care nu vor vedea niciodata lumea reala intr-un cartier.
Dar… ia uitati ce creatie luxury are Gucci.
Inteleg ca aceasta creatie a polarizat inclusiv lumea modei (adica pe oamenii educati care au o cultura vizuala in domeniu si care inteleg – si pot anticipa – trendurile in moda)…
Are pietre pretioase, dantela, piele de mai multe feluri si materal sintetic (cauciuc), dar putea avea orice – modul in care sunt combinate si asamblate ii face pe unii ca mine sa se incrunte. Ma rog, are si logo-ul Gucci pe acolo, dar la cate nenorociri sunt asamblate, nici nu cred ca se mai vede…
Creatia (refuz sa cred ca e incaltaminte de purtat) pe nume The Gucci Sega este disponibila in 6 culori si costa 1400 de dolari.
P.S. Da, chiar si o persoana needucata in moda ca mine stie ca Balenciaga s-a apucat sa reinventeze incaltamintea sport si de acolo incolo i-a apucat pe toti datul in spectacol.
Am citit in acest week end o carte care stiam ca o sa ma puna pe ganduri si ca o sa declanseze dezbateri aprinse in jurul meu. “Potoleste-te, o sa cazi! – cand copiii reusesc in ciuda parintilor”, de Gisele Harrus Revidi (editura Trei, colectia Psihologie practica pentru parinti)
E o carte pe care o recomand tuturor celor care s-au apucat sa scrie despre parenting, gandindu-se ca daca au copil acasa sigur au invatat cum e cu treaba asta. O recomand oricarui parinte care vrea sa inteleaga ceva in plus din mecanismele emotionale si sociale cu care pleaca in viata copiii lor.
Dar vreau sa spun si ca e o carte pentru adultii care s-au simtit macar o data ca s-au nascut in afara familiei lor, nu in sensul ca au fost adoptati, ci ca mediul in care au crescut nu-i reprezinta. Doamna care scrie cartea a fost pe drumul acesta cand parintii i-au pus bete in roate pentru ca voia sa urmeze in viata o alta cale profesionala care li se parea parintilor ca se indeparteaza de la valorile familiei lor.
Ma rog, Gisele vorbeste si despre familiile care nu au de unde sa puna valori pe copiii lor, care sunt prea simple si prea sarace ca sa stie multe si sa nu vina in raport cu copilul lor cu o serie de frustrari.
Am ales mai jos cateva fragmente din carte care ar putea sa va puna putin pe ganduri…
*
Insusi conceptul de “progres” este un comar pentru psihanalisti, pacientii nu au decat o singura perpectiva, sa progreseze, iar sensul acestui concept mi-e tot mai neclar- a progresa a ajuns sa insemne, la fel ca in serialele de televiziune, ca trebuie sa se intample tot timpul ceva!
Angoasa culpabilitatea sentimentala de vina ii napadeste, asa ca sa fii activ este singura modalitate de autogestionare: din aceasta categorie fac parte si copiii carora parintii le-au impus activitati multiple, nelasandu-le pic de timp liber, caci acesta este considerat timp pierdut: acestor copii nu le ramane decat sa devina niste adulti hiperactivi sau, dimpotriva, sa gaseasca un pretext oarecare ca sa procastrineze.
*
Ne iubim in functie de cat am fost iubiti, de atentia care ni s-a acorda. Sa fii frumos in ochii celorlalti inseamna sa intelegi intuitiv ca e posibil sa fii obiectul dorintei cuiva, iar consecinta negativa, dar valorizanta este sa poti sa fii sursa invidiei cuiva.
*
In multe medii si din diverse motive, dependenta de munca (workaholismul) este frecventa in zilele noastre. Orice s–ar spune, aceasta este o forma de adictie, precum alcoolismul, caci, atunci cand un astfel de dependent nu poate da curs workaholismului sau, el sufera, e nelinistit, nu are chef de viata, caci aceasta hiperactivitate a devenit esenta trailului sau. Ce este acest amestec de pasiune de a munci si de culpabilitate invaziva? Are legatura cu mediul de origine care a fost prea exigent sau, din contra, prea neglijent? Persoanele care au reusit, de pilda acolo unde parintii lor au esuat: acesta este cazul multor artisti…
*
Unul dintre primii dusmani de invins este rusinea de sine, cea care ne determina sa dam inapoi si sa ne ignoram resemnati sansele…
*
Cum ne putem imagina ca niste persoane care, probabil, au detestat scoala isi vor incuraja copiii sa invete? Materiile de studiu vor fi luate in ras, bagatelizate – folosind intotdeauna acelasi argument: “nu ne ajuta la nimic”.
(nota mea, asta in contextul in care in Romania sunt din ce in ce mai multi oameni fara carte, saraci, care sunt incurajati cu diferite bonusuri in mancare, haine sau amenintati cu oprirea alocatiei sa-si trimita copiii la scoala pentru a reduce abandonul scolar… privit din aceasta perspectiva, e usor de realizat ca vom avea nevoie de multe generatii sa ne recuperam, sa avem respect pentru scoala in intregul nostru ca natiune)
Intr-o lume in care fiecare vrea ca lumina sa fie asezat pe el, sa-l laude lumea cat mai mult, sa fie vazut cat mai mult, e o campanie publicitara zilele astea pentru un brand care recunoaste ca a fost inspirat nu doar de cei care sunt in interiorul companiei, ci si de cei care fac fapte bune si misca muntii cu minime resurse, dar cu credinta uriasa ca depinde de noi ca lumea sa fie mai buna.
Nu stiu daca ati vazut spotul nou de promovare pentru Reteaua de sanatate Regina Maria, cu vocea incredibilului medic Mihai Cristescu, chirurg neurolog, in care se vorbeste despre „Bine nu e suficent” despre cum incredibilii medici care au ramas in tara si ne salveaza vietile se lasa inspirati de oameni pe care poate nu i-au intalnit niciodata, dar care i-au impresionat prin daruirea si crezul lor intr-o lume mai buna.
Am multe experiente personale legate de Reteaua de sanatate Regina Maria unde acum multi ani cand mi-era greu am petrecut cateva zile importante. Nu stiau ca sunt jurnalist, nu se gandea nimeni ca am sa scriu despre ei peste ani, m-au ajutat pur si simplu pentru ca eram un pacient pe care-l puteau face sa fie bine.
Si am un mare mare respect pentru fiecare medic pe care l-am intalnit atunci si pentru fiecare asistenta care mi-a spus o vorba buna sau o gluma si mi-a distras atentia de la tratamentul pe care-l faceam si care ma ingrozea teribil.
*
Zilele acestea cand am vazut spotul nou m-am gandit la generozitatea lor si la minunata idee de a imparti timpul de expunere cu oameni care fac fapte bune, pentru care „bine nu e suficient” care vor intotdeauna mai bine si care altfel nu s-ar promova. Pentru ca nu e in natura lor sa iasa in fata altfel decat prin actiunile caritabile concrete.
Printre ei am descoperit o tanara doamna pe care o stiu de multi ani. Cristina Hurdubaia.
Cei mai multi o stiti gratie actiunii ei Copacul cu haine/ Copacul cu fapte bune, dar eu o stiu si pentru munca de jurnalist si pentru cea de promoter al unor trupe rock foarte misto.
Inainte de a fi foarte cunoscuta pentru binele pe care-l face, Hurdis – cum o stiu eu – avea la purtator toate datele sa intelegi ca e diferita de restul lumii: intr-o mare de jurnalisti care se imbracau in negru sau gri, ea avea mereu ceva colorat. Care, sincer, cred ca era destul de greu de purtat (pentru ca o facea a iasa in evidenta) pentru o persoana atat de timida ca ea.
E genul de om care face bine din credinta, nu pentru ca asa trebuie. Viata a pus-o fata in fata cu situatii grele si in loc a o inraiasca, in loc sa dea vina pe altii pentru ce i s-a intamplat, Hurdis si-a adancit si mai tare empatia pentru nevoile celorlalti.
Asa a aparut Copacul cu Haine, o actiune prin care aduna haine pentru nevoiasi de patru ori pe an, o actiune care a invatat-o multe despre cum gandesc romanii si despre cum binele nu e suficient, trebuie insotit si de educatie.
„Fac de patru ori pe an aceasta actiune, dar nu toti oamenii inteleg ca primavara adunam haine de primavara vara, iar in toamna pentru sezonul rece. Multi vor doar sa scape de hainele pe care le au in plus, cand nu mai au nevoie, fara sa se gandeasca ca sunt persoana fizica si nu am unde sa le depun. E foarte bine insa ca multi s-au eliberat de mentalitatea de tara comunista care ne facea sa pastram orice haina – Las ca poate slabesc 10 kg si rochia asta o sa-mi mai fie buna. Renuntam mai usor la ce e in plus si vrem sa impartim cu altii, iar asta e foarte frumos.”
In nebunia ei frumoasa, Hurdis face aceasta actiune pe persoana fizica, ajutata de cativa voluntari, coaguland o audienta interesata de a face bine pe care a dezvoltat-o via Facebook. Acolo anunta ca are nevoie de camioane sa transporte hainele pe care le strange, acolo isi spune of-urile pentru piedicile pe care le intalneste sau multumeste oamenilor care au ajutat-o sa mai faca putin bine.
Am intrebat-o zilele astea daca a ajutat-o vreo companie de cand Copacul cu Haine, care acum se numeste Copacul cu fapte bune, e celebru, are recurenta, sunt rezultate impresionante (cu sute de kilograme de haine colectate). A ras si-a zis: „dar n-am cerut niciodata ajutorul!”
Pur si simplu, mintea ei e construita pe a gasi ea solutii, ajutandu-i pe altii, nu pe a fi si ea ajutata. Desi a muncit multi ani alaturi de trupe mai mari sau mai mici, nu le-a cerut niciodata liderilor – solistilor – sa o ajute macar cu promovarea.
„Sunt naiva. Asta e. Eu cred ca daca omul vede ca fac ceva bun si crede ca poate sa ma ajute, o sa ma ajute el fara sa-i cer eu. Uneori e bine ca sunt asa, de multe ori nu.”
Am mai intrebat-o din ce-si plateste facturile, pentru ca apa, gazele si lumina nu se platesc cu fapte bune. „In momentul asta, luna asta – dar nu stiu ce va fi peste o luna sau doua si nici nu ma gandesc – rubrica de la Starea Natiei este sursa mea de venit. Daca nu va mai fi emisiunea, daca nu va mai fi rubrica mea, atunci o sa ma gandesc cum o sa ma descurc.”
Dar chiar si asa, si la Starea Natiei tot cu faptele bune se ocupa. A vazut-o Dragos Patraru pe net zbatandu-se sa faca bine si i-a zis „nu vrei sa prezinti o data pe saptamana cate un caz de-al tau la televizor poate gasim mai usor rezolvare pentru el?”.
Doar ca uneori cazurile prezentate, chiar si la audienta de la televizor, nu-si gasesc rezolvari asa de repede. Iar Hurdis nu se lasa: pune pe facebook, suna prietenii, cauta pe la oricine crede ea ca o poate ajuta.
Recent a strans 13.000 euro pentru o casuta in care vor locui 5 copii si tatal lor.
Nu-si face bilanturi, nu s-a gandit niciodata sa contabilizeze cati oameni a ajutat, nici nu o intereseaza asta. Pe ea o intereseaza sa nu ramana nerezolvat fiecare dintre cazurile „aflate pe rol”, apoi trece la urmatorul. Asta e singurul bilant pe care-l face seara: se gandeste ce mai poate face ca sa rezolve cazul pe care-l are in fata.
O sa se opreasca candva?
Habar nu are. Recunoaste ca mama (care sta la Tanacu si o urmareste pe facebook) o mai cearta din cand in cand pentru ca i se pare ca se neglijeaza pe sine avand grja de multi altii. Cum mai recunoaste ca s-a gandit de multe ori sa plece din tara, desi lupta cu multe rezultate bune sa faca macar cu un milimetru mai bine in jurul ei.
Acum lucreaza pentru un mini festival – Caritabil Fest – care va avea loc pe 31 mai -3 iunie la MTR, in sustinerea actiunii Copacul de Hartie. Vor fi concerte in fiecare seara, filme documentare pe social, ateliere de creatie pentru copii (nevoiasi si nu) iar banii din toate intrarile merg pentru un caz social.
Am invatat ceva din conversatia cu ea de zilele trecute ce mi-ar placea sa tineti minte.
Oamenii ca Hurdis – Cristina Hurdubaia – nu cer niciodata ajutor pentru ei cand le e greu. Vor muta muntii pentru a-i ajuta pe altii, dar cand lor le e greu se vor inchide in casa, vor trage un plans zdravan, se vor descarca emotional si o vor lua de la capat a doua zi.
Ca sa nu-i pierdem, pentru ca sunt rari, intrebati-i din cand in cand cu ce ii puteti ajuta.
De exemplu, zilele astea are nevoie de ajutor pentru organizarea Caritabil Fest, are nevoie de jocuri ca Remi, Monopoly, sah, alte jocuri pentru copii cu care cei mici sa se joace in curtea MTR pe perioada festivalului, jocuri care apoi vor fi donate catre copii nevoiasi.
Bine, daca ma intrebati pe mine, dincolo de lucrurile practice pentru actiunile ei caritabile, mai are nevoie din cand in cand sa-i aratam si aprecierea noastra pentru ce face. Sa-i dam asa din neant, fara nicio treaba mesaje de incurajare si de sustinere. Sa o intrebam daca-i e bine si sa vedem daca putem face si noi pentru ea sa fie si mai bine.
De asta ma bucur tare ca Reteaua de sanatate Regia Maria a ales ca in campania cu „binele nu e suficient” a ales sa puna lumina si pe oamenii ca ea.
*
Aiciputeti afla mai multe despre oamenii care sunt inspiratie pentru cei de la Reteaua de sanatate Regina Maria in campania „Bine nu e suficient”. Zilele viitoare am sa va mai prezint cativa dintre ei, oameni obisnuiti sau medici extraordinari care au in ADN-ul lor dorinta de a schimba lumea in mai bine fie si cu un milimetru.
Imi face placere sa scriu despre un concurs care ar trebui sa ajunga la cati mai multi tineri artisti romani – sculptori, arhitecti, designer de obiect.
Fundatia Alexandrion, aflata la editia nr 5 a galei nationale (si a doua internationala – Londra 2017 si Munchen, martie 2018) care premiaza oameni de valoare ai Romaniei, doreste sa faca o reimprospatare a trofeului, asa ca lanseaza un concurs destinat tinerilor artisti.
Premiul: 7000 de euro, plus ceva inestimabil – bucuria ca o creatie de-a ta se afla in casele unor oameni foarte mari si importanti pentru dezvoltarea culturala, sociala si economica a tarii.
Ca sa va faceti o idee, la editiile trecute ale premiilor galei Constantin Brancoveanu au fost premiati printre altii – Dinu G. Giurescu, Mircea Albulescu, Mihai Maniutiu, Marin Cazacu, Victor Rebengiuc, Lucian Pintilie, Geta Bratescu, Oana Pellea, Luminita Gheorghiu, Leon Danaila, Horia Andreescu.
(O remarca personala, au fost premiati si li s-a aratat aprecierea cand erau in viata, si asta mi se pare foarte important)
Ce trebuie sa stiti despre concurs:
Conceptul creativ al lucrarii trebuie sa fie inspirat din datele biografice si personalitatea Sfantului Martir Constantin Brancoveanu, a carui viata a fost marcata de sacrificiu, in numele credinței, al limbii, culturii romane si al poporului sau.
Lucrarea tridimensionala trebuie sa se încadreze in dimensiunea de 30 – 35 centimetri si sa aiba greutatea intre de 2 și 2,5 kilograme. Aceasta va fi prezentata sub forma unei machete, ce va conține precizarea materialului propus din care va fi realizata, si va fi insotita de fisa tehnica de productie si datele producatorului (producatorilor).
Data limita de inscriere: 1 iunie.
Vor fi luate in considerare doar propunerile trimise in format fizic (machete/mock-up-uri) la adresa mentionata in regulamentul campaniei (sediul Alexandrion Group: Strada Nicolae Grigorescu nr. 19 A, Otopeni – Ilfov, cod poștal 075100, alături de datele de identificare și de contact ale creatorului)
Rezultatele concursului vor fi facute publice pe 18 iunie 2018
Va rog tare dati informatia mai departe catre prietenii artisti care ar putea fi interesati. Sa castigi un asemenea concurs cand esti la inceput de cariera nu e doar un beneficiu financiar, e o validare in lumea artei si cred ca poate fi un pas important in cariera oricarui tanar artist.
Deci, haideti sa ajutam sa ajunga informatia la cat mai multa lume. Va multumesc frumos.
”cand ultimul copac va fi taiat, cand ultimul peste va fi prins si ultimul rau va fi otravit, doar atunci vom realiza ca nu putem manca bani”
E motto-ul din meniul care e caiet program pentru expozitia Remains of the feast care e deschisa la Galateca pana la sfarsitul acestei saptamani, pana pe 27 mai.
Va rog tare mult sa mergeti, sa va asezati la masa festinului (la propriu, pentru ca obiectele din expozitie sunt asezate pe o masa mare, somptuoasa) si inainte de a deschide fiecare farfurie sa studiati ce scrie pe meniu.
Fiecare obiect are o poveste despre lucrurile pe care le facem rau intr-o epoca in care vrem ca animalele sa creasca mai repede (ca sa fie vandute cat mai multe), in care mancam cat mai mult si obezitatea e o cauza de deces cu un procent mare la nivel global, intr-o vreme in care cumparam mai mult decat avem nevoie.
E o expozitie gandita de Assamblage prin David Sandu care marturisea la vernisaj ca ideea conceptului i-a venit dupa ce a participat la un festin ale caror componente – odata devenite resturi, dupa petrecere – a devenit o metafora a risipei.
Fiecare obiect din expozitie e despre experienta personala a designerului ales in raport cu ceea ce facem rau naturii, cu excesele din viata noastra si e, cumva, o martursire cu garda jos.
Langa masa festinului, ca totul sa te loveasca si mai puternic, e o capsula speciala cu 5 obiecte create din… resturile tale! Din materialele reciclate de Carrefour Romania prin proiectul Sigurec (statiile de reciclare dn parcarile Carrefour), au fost create 5 coliere de catre artista Cleopatra Cosulet ca un mesaj direct despre consumul fiecaruia dintre noi si despre atentia pe care trebuie sa o dezvoltam pentru mediul inconjurator si pentru propriul nostru comportament de consum pentru a fi sustenabili pe termen lung.
Stiu ca auziti des despre reciclare si ca ideea de a fi atenti cu mediul inconjurator, cu ceea ce consumam si reciclam, pare de multe ori lipsita de continut pentru ca a fost utilizata ineficient explicat. Dar ganditi-va putin la numerele (in tone!!!!) de mai jos, ele sunt reale, directe, vorbesc despre consumul multora dintre noi si daca fiecare dintre noi ar recicla ceea ce consuma pe termen lung ne-ar fi mai bine.
Proiectul SIGUREC, dezvoltat în parteneriat cu Green Group început în anul 2013, a asigurat colectarea, până în prezent, în total a peste 16 milioane bucăți deșeuri PET, doze și sticlă, peste 900 de tone deșeuri de echipamente electrice, electronice și aprox. 800 tone deșeuri de carton.
Si vorbim de obiecte de consum pe care oamenii le-au dus in statiile de reciclare din 21 de parcari ale hipermarketului Carrefour din tara. Dar obiceiul de reciclare in Romania nu e inca inradacinat, inca nu stim sa colectam selectiv, inca sunt foarte putini oameni care stiu ca plasticul sau aluminiul (dozele de bautura) nu trebuie amestecate cu resturile alimentare, trebuie colectate separat pentru reciclare pentru a putea fi refolosite la putere maxima.
Tocmai de asta fiecare actiune de acest fel care ne aduce in atentie importanta reciclarii si ne pune fata in fata cu propriul dezastru pe care-l facem in natura, are o sansa in plus sa ne trezeasca si sa ne ajute sa ne educam cu adevarat, sa incepem sa ne gandim la modul in care putem fi mai eficienti in reciclarea a ceea ce consumam si, mai ales, sa consumam mai moderat…
Asa ca va rog frumos sa mergeti sa vedeti expozitia de la Galateca. E o experienta pe care ne-o datoram fiecare si o datoram copiilor nostri.
Remains of the feast – este o expozitie parte din Romanian Design Week, realizata de Assamblage cu sprijinul Carrefour Romania.
In foto este o reinterpretare a perlei – ca obiect parte din hifashion. Perla din fotografie e obtinuta din folie alimentara de aluminiu, reciclata.
Sambata s-a incheiat editia 71 a festivalului de la film. A fost un an cu un juriu cu multe femei (poate parte din miscarile feministe din ultima vreme), dar chiar si asa doamnele nu au votat pentru a premia foarte multe femei.
iata castigatorii
Palme d’or – Shoplifters, de Hirokazu Koreeda
Grand Prix – BlacKkKlansman, de Spike Lee
Palme d’or special – Livre d’image, de Jean-Luc Godard
Premiul Juriului – Capharnaüm, de Nadine Labaki
Premiul de regie – Pawel Pawlikoswki pentru Cold War
Premiul de scenariu ex-aequo Alice Rihrwacher pentru Lazzaro felice și Jafar Panahi pentru Three Faces
Cel mai bun actor– Marcello Fonte pentru Dogman, de Matteo Garrone
Premiul pentru cea mai bună actriță – Samal Yeslyamova pentru Aika, de Serghei Dvorțevoi
Palme d’or pentru scurtmetraj – All These Creatures, de Charles Williams
Distincţie specială a juriului pentru scurtmetraj – On The Border, de Wei Shujun
Un Certain Regard
Premiul Un Certain Regard: Border, de Ali Abbasi
Premiul juriului Un Certain Regard: The Dead and the Others, de João Salaviza şi Renée Nader Messora
Un Certain Regard Award pentru regie: Sergei Loznitsa pentru Donbass
Premiul juriului Un Certain Regard pentru interpretare: Victor Polster pentru Girl
Un Certain Regard Award pentru scenariu: Meryem Benm’Barek-Aloïsi pentru Sofia
Cinéfondation
Premiul întâi: The Summer of the Electric Lion, de Diego Céspedes
Premiul doi: Calendar, de Igor Poplauhin
The Storms in Our Blood, de Shen Di
Premiul trei: Inanimate, de Lucia Bulgheroni
filmul Donbass, pentru care regizorul ucrainian Serghei Loznitsa a castigat premiul pentru regie la Un Certain Regard, il are in distributie pe Valeriu Andriuta (care a fost si in filmele lui Cristian Mungiu), iar imaginea este realizata de Oleg Mutu. E deci un film in care are si Romania o contributie:)
In urma cu cativa ani am realizat un interviu cu Serghei Loznitsa pe care puteti sa-l cititi aici: ”Sa accepti imprevizibilul”
*
Iata cele mai spectaculoase dintre tinutele celei de-a doua saptamani a festivalului de la Cannes.
(cealalta fata a prezentei multor femei in juriu, cea la care ne gandim mai putin, a fost munca imena a echipelor lor de stil si de imagine, pentru ca doamnele au avut si cate 3 aparitii publice diferite intr-o zi. practic au inchiriat fiecare cate un alt apartament doar pentru haine)
Cate Blanchett a fost presedinat juriului si a fost absolut impecabila in oricare dintre aparitii.
Suntem natia care nu merge tot anul la muzeu si cand da de o manifestare cu acces gratuit sta la cozi de ore pentru a vedea o expozitie permanenta. Noaptea Muzeelor.
Toti oamenii cu carte pe care-i cunosc sunt sigura ca se incrunta la situatia aceasta. Stim cu totii ca e reala, ne mahneste dar… fara sa stie multi dintre ei o incurajeaza.
Cand acrediteaza in festivaluri oameni care nu si-au platit in viata lor un bilet la teatru, la film, la un concert de muzica simfonica. Sau pe o carte, alta decat una motivationala cu citate de oftat.
Vine vremea festivalurlor de film si de teatru, o sa fie o inghesuiala mare de ”influenceri” de cultura care de la precedenta editie de festival n-au mai fost la teatru sau la film. Nu mai vorbesc de un spectacol de dans. Nu mai vorbesc sa plateasca ei biletul. Nici nu iau in calcul posibilitatea ca ei sa mearga in alte tari – sau in afara orasului lor (pe banii lor!) – pentru a vedea ceva nou, pentru a invata si experimenta ceva nou in teatru, in dans, in muzica.
Daca la acreditarea la festivaluri, cand organizatorii cheltuie bani pe tine cu cazarea si, uneori, cu mancarea si se asteapta sa scrii DESPRE FILME/SPECTACOLE (nu despre ce e pe strada), responsabilii cu acreditarile s-ar gandi sa se documenteze cam ce a vazut/ascultat cetateanul acreditat intre o editie si alta, ce a consumat cultural pe banii proprii si i-ar elimina pe ce care n-au mai ajuns printr-o sala de teatru sau un cinematograf de cand i-au invitat ei, am progresa putin cu totii.
Pentru ca am deveni fiecare dintre noi mai responsabili.
Cand am scris anul trecut despre prostiile pe care le-au povestit bloggerii care au mers la spectacolele din FITS si se laudau cu intalnirea cu Baryshnikov, mi-a sarit jumatate din internet in cap. Va rog sa-i cautati pe frumosii in cauza si sa vedeti cam despre cate spectacole de teatru sau de dans au scris de la inceputul anului si pana acum, ca sa nu zic de la editia trecuta de festival si pana astazi.
