„Se tot vorbeste de noul val românesc in cinema. Eu zic ca e, de fapt, primul val, valul mare. Valurile mari sunt capabile sa miste adâncimea. De aceea am ajuns si eu aici, de pe fundul cinematografiei.”
Mircea Albulescu, Premiu de excelenta Tiff 2009
„Vreau sa iti multumesc pentru film. Ma numesc Miruna, am doua fete … au 23 si 21 de ani…… Am vrut sa le cresc in spiritul moralei. Cu constiinta…… Si mi-a fost greu sa le explic cum pe vremea comunismului, am ezitat intre lege si constiinta, am incalcat legea ca sa –mi impac constiinta….. Iti multumesc pentru filmul acesta care vorbeste despre constiinta.”
Miruna. 40 si ceva de ani. La proiectia filmului Politist, adjectiv al lui Corneliu Porumboiu de la sala UBB statea in rindul doi la mijloc. Intimplator, fata in fata cu regizorul cind acesta s-a urcat pe scena la final.
Miruna avea multa emotie si forta in voce, facea pauze ca sa-si stapineasca emotiile si se uita, de la citiva metri, drept in ochii regizorului.
Mi-au dat lacrimile instant, Ana plingea linga mine si m-am bucurat tare cind l-am vzt pe Corneliu Porumboiu cum pleaca ochii in jos emotionat. Pina atunci jumatate din sala risese la lucruri la care eu si Ana aveam ochii in lacrimi.
Cu doar doua clipe inainte, cind incepuse sa curga genericul, o intrebasem pe Ana „crezi ca lumea a inteles despre ce e vorba in filmul asta?!”. Spectatorii aplaudau cu respect, doar era proiectia de gala, dar foscaisera pe scaune, sopticaisera intre ei la secvente la care, pt ca nu se vorbea, li se parea ca nu se intimpla nimik.
Miruna mi s-a parut cel mai frumos cadou pe care putea sa-l primeasca Corneliu Porumboiu in seara aia.
Habar n-am cine esti Miruna, dar te-am iubit tare mult vineri seara.
*
later edit: o caut pe Miruna. e f f important sa o gasesc. daca o cunoasteti scrieti-mi un mail la [email protected]. multzumesc
diseara vad filmul lui corneliu porumboiu.
in tren in compartiment cu noi, cea care face make-up-ul la noul film al lui cristi puiu, un domn operator si un domn regizor.
ocazie cu care am aflat destul de multe birfe noi.:)
*
revin.
Cum au rezolvat cehii problema esteticii blocurilor in Praga. Au construit blocuri de diverse nivele cu cele mai ciudate forme.
via Mr P, din Praga.
*
de aiurea, o amintire cu un cintec (polonez?) pe care-l stiu de la dodi, un amestec de chopin si rock alternativ:)
Mi-am petrecut o parte din week end cu cartea lui Carl Bernstein, O femeie la putere – viata lui Hillary Rotham Clinton ( editura RAO 2009)
Capitolul care mi-a plct cel mai tare este cel care se ocupa de cartea lui Hillary Clinton, It takes a village (1996)
O analiza la rece despre cum marturisirile din carte se intorc impotriva autoarei, despre cum lansarea cartii s-a transformat intr-un exercitiu schizoid de marketing in contextul scandalului legat de Afacerea Whitewater.
Altfel, cartea nu m-a impresionat. Stiu ca a fost realizata din intervievarea a peste 200 de persoane, prieteni apropiati ai doamnei Clinton, dar pare o analiza referat de masterat ale carei opinii au fost adunate din mai multe referinte. (uneori golanesti – fara citarea sursei – cum e fragmentul in care povesteste despre cum familia Clinton o instaleaza pe Chelsea in caminul facultatii, care este o parafraza aproape 1 la 1 cu ceea ce scris Hillary in biografia ei, Istorie traita.)
Ca sa nu mai spun de traducerea f f nashpa in care verbele au forme populare: “incepu Walters interviul” (pag 665).
*
Cu toate acestea, cartea este un exemplu magistral despre cum poti sa scrii o biografie fara sa discuti cu subiectul principal, ca sa confrunti informatiile de baza.
Nu stiu daca sa ma bucur ca am invatat cite ceva din cartea asta sau sa fiu necajita pentru ca ma asteptam la muuult mai mult din partea celui care se numeste Carl Bernstein.
Inteleg desigur ca aparitia cartii, in 2007, se aseza pe valul in crestere al promovarii doamnei Clinton in vederea candidaturii la presedintie si ca un nume ca al lui Bernstein a atras cititori (si pe mine), dar e – ca mai sus – un exercitiu de mrkt.
care ne-a luat banii. 65, 99 Ron (in romania)
stiu, din nou despre Cannes:)
esquire uk a ales sa prezinte Cannes-ul in 25 de secvente, cele mai importante. intre ele, de 2!!! ori romania: cu porumboiu si mungiu.
sper ca ministerele care au interes in chestiunea promovarii romaniei peste hotare ( Cultura, Turismul si Externele) o sa-i premieze pe baietii astia cu filmele lor.
asa imagine buna tarii noastre, la un public educat, avizat, formator de opinie, nu pot ministerele sa faca oricit de multi bani ar baga in publicitate. pt ca ar fi publicitate, aici e opinie – credibilitate.
The official Jury of this 62nd Festival de Cannes, presided by Isabelle Huppert, revealed the Prize winners during the Closing Ceremonies on the evening of May 24th.
IN COMPETTION – FEATURE FILMS
Palme d’Or
DAS WEISSE BAND (The White Ribbon) directed by Michael HANEKE
Grand Prix
UN PROPHÈTE (A Prophet) directed by Jacques AUDIARD
Lifetime achievement award for his work and his exceptional contribution to the history of cinema
Alain RESNAIS
Best Director
Brillante MENDOZA for KINATAY
Jury Prize
FISH TANK directed by Andrea ARNOLD
BAK-JWI (Thirst) directed by PARK Chan-Wook
Best Performance for an Actor
Christoph WALTZ in INGLOURIOUS BASTERDS directed by Quentin TARANTINO
Best Performance by an Actress
Charlotte GAINSBOURG in ANTICHRIST directed by Lars von TRIER
Best Screenplay
MEI Feng for CHUN FENG CHEN ZUI DE YE WAN (Spring Fever) directed by LOU Ye
Prix Vulcain: Artist-Technician
Aitor BERENGUER, sound technician of the movie MAP OF THE SOUNDS OF TOKYO directed by Isabel COIXET.
IN COMPETITION – SHORT FILMS
Palme d’Or
ARENA directed by João SALAVIZA
Special Distinction
THE SIX DOLLAR FIFTY MAN directed by Mark ALBISTON, Louis SUTHERLAND
CAMERA D’OR
SAMSON AND DELILAH directed by Warwick THORNTON (presented at Un Certain Regard)
Caméra d’Or – Special Distinction
AJAMI directed by Scandar COPTI, Yaron SHANI (presented at Quinzaine des Réalisateurs)
UN CERTAIN REGARD
Prix Un Certain Regard – Fondation Gan pour le Cinéma
KYNODONTAS (Dogtooth) by Yorgos LANTHIMOS
Jury Prize
POLITIST, ADJECTIV (Police, Adjective) by Corneliu PORUMBOIU.
Special Prize Un Certain Regard 2009
KASI AZ GORBEHAYE IRANI KHABAR NADAREH (No One Knows About Persian Cats) by Bahman GHOBADI
LE PÈRE DE MES ENFANTS (Father of My Children) by Mia HANSEN-LØVE
CINEFONDATION
First Cinéfondation Prize
BÁBA by Zuzana Kirchnerová-Špidlová (FAMU, République Tchèque)
Second Cinéfondation Prize
GOODBYE by Song Fang (Beijing Film Academy, Chine)
Third Cinéfondation Prize (ex aequo)
DIPLOMA by Yaelle Kayam (The Sam Spiegel Film & TV School, Israël)
NAMMAE UI JIP (Don’t Step out of the House) directed by Jo Sung-hee (Korean Academy of Film Arts, Corée du Sud)
romania se bucura ca a cistigat Corneliu Porumboiu doua premii la Cannes cu Politist Adjectiv.
e frumos, e minunat, iar eu il iubesc pe Vlad Ivanov ( sa mai scriu o data si aici, ca oricum stie toata lumea:) )
ce nu a spus nimeni inca si merita remarcat e serviciul plin de eleganta si bun simt, de OM MARE, pe care l-a fct Cristian Mungiu cinematografiei romane: a ales ca dupa victoria suprema la Cannes, sa mearga cu un film in care alti tineri regizori si-au pus semnatura. a girat pentru ei, le-a deschis usile cinematografiei mondiale si a adus criticii si producatorii in sala de cinema ca sa-i vada si pe ei, nu doar pe marele cistigator al Palme D’Or-ului.
mi se pare cel mai elegant gest din cinematografia noastra contemporana. un lobby pentru filmul romanesc pe care foarte putini au eleganta, detasarea si bunul simt sa-l faca.
de asta zilele astea nu-l iubesc doar pe Vlad Ivanov, ci si pe Cristian Mungiu.
miercuri cind sean penn renunta la actiunea de divort la LA, nevasta titulara de contract robin wright penn minca in acelasi restaurant din cannes cu andreea raicu si razvan ciobanu.
“era nemachiata, cu parul prins in codite impletite si duse catre spate, cu fata libera. arata foarte firesc si foarte bine”, mi-a povestit razvan.
la aceeasi ora eu ma aflam in cautare de liniste absoluta intr-un parc din Cannes, la umbra, iar linga mine o fetita facea primii ei pasi. nu-i era frica de locul unde se afla, se prinsese ca iarba e moale asa ca, pentru ca-i zimbeam, s-a ridicat in picioare si a vnt catre mine. mama ei emotionata mi-a spus ca e prima data cind merge singura, ca urmeaza sa faca 1 an pe 31 mai si ca o cheama chloe – robin.
parintii erau cinefili, venisera pentru festival.
premiere, bodyguarzi, masini scumpe, ambuteiaje, femei gonflabile trecute de 60 de ani in rochii tipatoare, fotografi care fac bani transformindu-se in paparazzi pentru real poeple ( te asalteaza inainte de covorul roshu, iti fac foto peste foto, iti dau cartea de vizita si iti vind apoi amintirile cu momentele tale de celebritate); o sala de proiectie imensa; covorul roshu prezentat in direct pe ecranul din sala ca sa stie si cei care au venit, cine urmeaza sa mai intre.
petreceri, alti bodyguarzi, alte rochii, alte vedete si, din cind in cind, aceleasi femei gonflabile pe cale sa se deshire daca le atingi, care ar convinge-o si pe duduia versace ca ea e o tinara speranta si arata impecabil.
cu andreea raicu, virgil iantu si tudor furir pe un yaht la lansarea super exclusiva a noii sticle de chivas creata de Lacroix. mai mare decit sticlele obisnuite, editia de colectie e stralucitoare la propriu. pe piata va fi lansata in octombrie, in 17.000 exemplare in toata lumea. ajunge si la noi.
*
suna strange dar in 2 zile am bifat cam tot ce fac vedetele la cannes: de la hotelul cel mai luxos ( cu bodyguarzi la 2 usi de mine, dar nu pt mine), cu restaurantele cele mai spectaculoase (la prinz almodovar a mincat in acelasi restaurant cu noi), cu covorul roshu si blitzurile fotografilor (incluzind hainele scumpe si dificil de purtat), cu o plimbare cu yahtul si o excursie cu elicopterul catre nisa. (dar ca sa fie f clar – e o invitatie speciala de la chivas, nu m-am transformat eu peste noapte in ccine stie ce star de cinema:) )
andreea povestea aseara despre tensiunea pe care o impune “covorul roshu”. de acasa vezi vedetele stralucitoare si elegante, le si invidiezi putin, dar ele numara pasii pina termina de parcurs covorul roshu “sa nu imi calc pe rochie”, “sa nu ma impiedic”, “sa stau dreapta”, “sa zimbesc”.
pare un moft sa zici ca e greu sa “faci” un covor roshu, dar cam e…
Razvan, tot aseara, comenta ca rochia pe care o avea Penelope era foarte greu de purtat “n-ai vazut ce trena avea”.
de obicei nu te gindesti la lucrurile astea cind esti in fata televizorului si birfesti vedetele care trec pe un covor roshu la o premiera.
(avem poze de la cannes cu noi pe covorul roshu, dar le aratam la bucuresti)
*
acum suntem in Paris in hotelul decorat de Lacroix – hotel du petit moulin si ne pregatim de o vizita la atelierele lui.
multe carucioare cu multi copii (parintii sunt norocosi si impart aceeasi pasiune pt cinema, dar ala micu ce vina are? multe dintre carucioare sunt urlatoare); terase pline, mosuleti conectati cumva la cinema (mai ales in tinerete) care povestesc tinerelor doamne cam cum s-ar putea face ele remarcate; expozitii pe plaja; restaurante pe plaja; shopping, shopping, shopping; fani cu scaune si umbrelutze de soare in dreapta covorului roshu, asteptind vedetele care vor ajunge peste cel putin 6 ore; soare, soare, soare ; oameni cu pancarde pe care scrie un nume si un titlu de film (incearca sa recupereze vreun invitat pt cite o premiera); badge-uri, covor roshu si in fata magazinului cu inghetata – cu insemnele cannes, desigur.
Televiziuni cu interviuri programate in camere de hotel; fotografi care isi recupereaza smoking-ul de la curatatorie pentru premierele zilei; make-up artisti care se strecoara discret in camerele vedetelor; bodyguarzi care stau in hol pe fotoliu la intrarea in camerele cheie; scaunele de plaja puse la coada pt un loc bun la covorul rosu pentru premierele de mai tarziu ; paparazzi in strada in fata hotelului; copilasi lipti de gard poate fura un zambet sau un autograf.
Ora 8:30 dimineata. Cannes
cind o vezi linga tine, Penelope Cruz te uimeste cit e de mica si de fragila. Pe covorul rosu nu e atit de impunatoare ca pe ecran, nu pare sa aiba la fel de multa forta si prestanta. “ Poate ca a obosit sa fie diva”, a comentat Razvan Ciobanu la premiera de la Cannes a filmului Los Abrazos Rotos unde, dra Cruz a parcurs covorul roshu zimbind extrem de putin, incurcat-incruntata.
Cum sta in acelasi hotel cu noi, am vazut-o cum a iesit pe usa din spate, pe linga barulet, ca sa mearga la premiera. cu Pedro Almodovar de mina, urmata de intreaga echipa a filmului a plecat cam 45 de minute inainte de inceputul filmului. In fata hotelului erau zeci de fani si de paparazzi care au flancat intrarile toata ziua, in speranta unui autograf sau a unei fotografii inedite cu Eva Longoria, Eric Cantona sau Penelope.
desi a plecat cu mult inaintea majoritatii din hotel, echipa lui almodovar a intrat ultima pe covorul roshu. asa o cere ritualul, dar pentru ca am vazut miscarile din spate n-am putut sa nu remarc ca nu e deloc happy sa fii vedeta si sa stai o jumatate de ora in masina, asteptind sa parcurga toti invitatii covorul roshu pentru ca tu trebuie sa fii ultimul care le zimbeste fotografilor.
*
filmul lui almodovar are si bune si rele. are citeva trimiteri geniale, multe lucruri care i-au scapat din mina. scriu o cronica pentru cotidianul , o sa fie un schimb de linkuri pe aici si veti afla mai multe. l-as descrie pe scurt un omagiu adus muzelor. ale lui si ale altora, cel mai adesea, amante.
*
cum se fura in Cannes? daca esti femeie si ai prezenta de spirit, poti intra in camerele boutique din hotel. acolo sunt stilisti, make-up artisti, hainutze si accesorii pentru vedetele care merg pe covorul roshu si nu au avut timp de shopping. sau au in rogram o noua aparitie publica si e nevoie de o noua tinuta.
azi dupa amiaza in salonul chivas a intrat o tinara domnita care a spus ca are nevoie repede de o rochie si niste pantofi pt ca merge sa prezinte o emisiune tv. s-a recomandat wine designer. stilistei i s-a parut ceva dubios abia dupa a 5-a rochie probata si a refuzat elegant sa o mai ajute. cind am ajuns eu la make-up, doamnele de acolo erau inca sub efectul vizitei duduii care vroia sa insele.
s-a mai intimplat asa ceva?
da, in fiecare mai apare cite o fata din asta care reuseste cumva sa treaca de paza si sa intre in hotel
dupa bagaje care au fost mega amuzant de pregatit, iata-ma-s la cannes.
in hotelul in care stau penelope cruz si eva longoria.
cu andreea raicu, virgil iantu si razvan ciobanu & chivas:)
in 4 ore vdm filmul lui almodovar, cu penelope in rol principal
(va urma)
the guardian are un preview al albumului nou Tori Amos – Abnormally Attracted to Sin care se lanseaza luni.
il puteti asculta aici in fragmente desigur, ca e promotional.
my fav: that guy
am amintiri frumoase cu doamna asta din concertul de la bucuresti. foarte erotic si electrizant.
Depeche Mode a anuntat oficial ca spectacolul pe care trupa urma sa-l sustina sambata aceasta, 16 mai, la Bucuresti nu va mai avea loc la data stabilita. Acesta este cel de-al treilea concert din turneul “Tour of the Universe” amanat de catre trupa, dupa Atena si Istanbul. De asemenea, si concertele de la Sofia (18 mai), Belgrad (20 mai) si Zagreb (21 mai) sunt amanate pana la date ce vor fi comunicate ulterior. Trupa Depeche Mode a transmis fanilor ca regreta situatia si ca spera ca starea de sanatate a lui Dave se va imbunatati repede. Mai multe vesti privind programul turneului urmeaza a fi facute publice in curand.
(…)
In cazul reprogramarii concertului, noua data va fi comunicata ulterior, biletele achizitionate pentru data de 16 mai urmand a ramane valabile pentru noua data.
In cazul in care cei care si-au cumparat bilet nu pot sau nu doresc sa participe la eveniment la noua data, isi pot recupera banii de la punctul de vanzare de la care s-a achizitionat biletul, incepand de miercuri, 20 mai. Va fi rambursata doar suma reprezentand pretul biletului pe care cumparatorul il poate prezenta ca fiind intact si valid, intr-un interval de 12 saptamani de la aceasta data, detaliile urmand a fi comunicate pe site-urile www.emagic.ro, www.myticket.ro, www.ticketpoint.ro
NO one knows what we look like,” said Biz Stone, a 35-year-old college dropout who’s dressed like a high-school student, in a shapeless black T-shirt, jeans and high tops, and is one of the three co-founders of Twitter. “So no one treats us like celebrities.”
750,000 spoturi, 5,000 trailere
via Mr P
Un avocat isi ajuta parintii sa se sinucida pentru a muri demni. Amindoi medici faimosi, amindoi bolnavi in faze terminale, amindoi constienti de decizia pe care au luat-o. La fel si avocatul care stie ca poate face intre 2 si 4 ani de puscarie pentru fapta sa.
La 10 ani distanta avocatul isi spune povestea intr-o carte. The last goodnights – assisting my parents with their suicides.
Cartea a aparut in februarie, a fct valuri in America si poarta numele unei fundatii care vrea sa schimbe legea mortii asistate in SUA.
Am citit-o we asta si-am regretat ca avocatul, John West – fost actor in tinerete, din cind in cind producator de filme -, n-a trecut peste orgoliul sau si n-a dat cuiva povestea sa o scrie.
M-am asteptat la o scriere zguduitoare; am citit o compunere cu subiect delicat, grav, controversat. Dar o compunere scolara.
In lipsa unei priviri “de afara”, toata povestea este despre avocat iar personajele principale, mama si tata, cele care decid sa moara demn, sunt doar schitzate.
*
Si eu cred ca oamenii trebuie sa aleaga cum sa moara. Daca traiesti demn poti la fel de bine sa alegi sa mori demn, fara sa fii o povara pentru cei din jurul tau cind boala te macina cu totul, dar cartea lui John West mi-a adus aminte de discursul Cameliei Tapoi, tinara condamnata pe viata care e in dosarul tabu din luna mai. Genul acela de speech curatat de orice il deranjeaza pe povestitor, obtinut din multe repovestiri in minte a intimplarilor, ca sa-i inlature orice mustrare de constiinta.
🙁
vroiam mai mult. poate sub impresia ultimelor lecturi cu adevarat zguduitoare. the things that carried him, o poveste pe care m-a pus domn lupsa sa o citesc si care m-a fct sa beau cafea cu lacrimi. la propriu. adica lacrimile mi-au curs in cana de cafea pe care o tineam in mina in timp ce citeam.