Tag : londra

susan sontag10 lucruri preferate, o ilustratie frumoasa

10 lucruri preferate, o ilustratie frumoasa

pe cind era in viata Susan Sontag si-a exprimat clar printr-o lista lucrurile care-i plac. o ilustratoare din australia, fana a lui Sontag, s-a gindit sa faca un desen cu lucrurile ei preferate.

ilustratoarea se numeste Lynore Avery.

 

*

daca ar fi sa spuneti care sunt lucrurile voastre preferate, 10 la numar, ce ati alege?

eu am raspuns la intrebarea aceasta cu mult inainte de a descoperi desenele lui Avery. s-a intimplat pt numarul de mai Elle Decoration, algerile mele au fost:

Imi plac repetitiile – de teatru, pentru un concert sau dublele de la film. Iti arata cautarea si sunt mult mai pline de emotii decit spectacolul propriu zis; imperfectiunile sunt mai calde si mai frumoase decit lucrurile perfecte.

Filmul meu preferat – Bleu (regia Krzysztof Kieslowski). Prin natura meseriei am vazut sute de filme, poate chiar mii de filme, dar niciunul nu mi-a ajuns atit de direct la inima ca Bleu. E o poveste despre cum nu te poti recupera dupa o pierdere mare de unul singur, oricit de puternic si de bun ai fi; supravietuirea e alaturi de ceilalti.

Imi plac cartile, uneori mai mult decit oamenii si asta nu e chiar foarte bine. Scriitorul pe care-l iubesc cel mai mult e Raymond Carver (pentru minimalismul lui si pentru cum poate crea suspence-ul si dintr-o plimbare a unei pasari printr-o curte)

Imi place zborul, relativa libertate din aer: am sarit cu coarda elastica, am facut un salt cu parasuta, m-am plimbat cu balonul cu aer si cu parapanta. Perseverez.

Imi plac ceasurile vechi carora li se vede mecanismul prin geamul din spate. Am o mini colectie, unul chiar de la 1880, si le port ca pandantiv.

Parfumul meu este 1969 – Historire des Parfums – un amestec de cafea, mosc, ciocolata si piersica. Asta pentru ca imi place aroma cafelei, e foarte senzuala. Am insa zile de vara sau primavara cind inlocuiesc parfumul cu citiva stropi de lime plasati strategic pe miini si git.

Imi place Londra. E orasul care are o energie culturala incredibila, si in sali, si pe strada. Merg cit pot de des la teatru sau la spectacole de dans la Londra.

My guilty pleasure: dulciurile – de la ciocolata la macarons sau prajituri insiropate. Rezist cu greu tentatiiilor zilnice.

Cel mai drag obiect: o schita de Constantin Piliuta; se numeste Caviar de ziua mea si e atit de veche incit hirtia galbena abia mai pastreaza urmele stiloului cu care a fost facut desenul.

Imi plac caii. Fac echitatie de cite ori am timp. De la animale invatam cit de mult ne-a pervertit abilitatea noastra de a gindi prin cuvinte si cum am invatat sa ne ascundem dupa ele.

Florile. Am o gradina aromatica pe care o ingrijesc cu religiozitate si cultiv lavanda. Da, in casa:) Florile te invata si despre iubirile din viata: cind nu le mai ingrijesti, nu le mai acorzi atentie, mor. Oricit de mult ai investit pina atunci in ele.

 

***

spune-mi 10 din lucrurile tale preferate si, pentru o singura persoana, am sa rog un ilustrator sa faca un colaj din ele:)

old timesOld Times – o piesa care face senzatie la Londra

Old Times – o piesa care face senzatie la Londra

 

text de Sorana Savu

E o piesă pe care trebuie să o vezi minimum de două ori. E și sugestia pe care ți-o servește, discret, producția de la Harold Pinter Theatre, cu Kristin Scott-Thomas, Lia Williams și Rufus Sewell. În teatrul recent redenumit Harold Pinter, piesa pe care Harold Pinter a scris-o în 1971 se joacă cu distribuție alternativă – actrițele schimbând seară de seară partiturile între ele Anna/Kate, Kate/Anna.

Rufus Sewell rămâne “constanta” și ajung să folosesc termenul ăsta într-un sens apropiat de cel din “Lost”, o să vedeți de ce, dacă mergeți la piesă.

Temele pe care le abordează sunt multe, complexe și subtile – ai la dispoziție un bufet întreg de subiecte de discuție și meditație o dată ce ai ieșit din sală. Cum ar fi memoria afectivă și subiectivă, cea care rearanjează trecutul după bunul nostru plac, sau care transformă irealitatea, post factum, în realitate. Sau substratul de thriller care te face să te întrebi cine pe cine a omorât, când și din ce motive. Sau cel senzual, transformă personajele într-un triunghi amoros. Isoscel, după părerea mea, dar voi puteți avea cu totul alte păreri.

Criticii vorbesc despre o adevărată artă a pauzelor în piesa lui Harold Pinter – sunt lungi și dese și trebuie să te asiguri cumva că ele comunică exact acel tip de emoție, de tensiune, de contrapunct sau de subliniere pe care și l-a dorit dramaturgul. Cu Kristin Scott-Thomas, contemplativa Kate e așa cum trebuie – echilibrată și calmă în aparență, apoi viscerală și vulcanică, îndrăgostită în felul ei, periculoasă până la extrem. Credibilă și incredibilă în același timp.

Între două fumuri de țigară, puține actrițe pot să-ți spună atâtea lucruri fără să-ți spună nimic.

Rufus Sewell e o revedere plăcută (de fapt, de-a dreptul enervantă, omul NU îmbătrânește, deși au trecut fix 15 ani de la “Dark City” și “Frumoasa Venețiană”) și o prezență solidă, dar și enigmatică, provocatoare, cu multe fațete, care contribuie la ambiguitatea pe alocuri intelectuală, pe alte locuri de-a dreptul fioroasă a piesei. În personajul său strident, Lia Williams e și ea un pic stridentă, dar nu pentru mult timp. Echilibrul dinamic al piesei o pune la punct imediat.

Mergeți, vedeți comentați – aici găsiți în continuare bilete și câteva imagini din producție. http://www.atgtickets.com/shows/old-times/harold-pinter-theatre/

***

Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

 

2630
diorO colaborare très s!mpa între magazinul Harrods şi Christian Dior.

O colaborare très s!mpa între magazinul Harrods şi Christian Dior.

Paris comes to London, text de Mihaela Simina

O colaborare très s!mpa între magazinul Harrods şi Christian Dior.

Incepand de azi, 16 martie, pana pe 14 aprilie, daca aveti drum prin capitala londoneza, va asteapta o surpriza cat se poate de frantuzeasca la etajul patru al celebrului magazin Harrods. Primele indicii: steagurile Dior care vor flutura pe acoperişul acestuia.

Urmeaza principalele intrari in magazin, decorate in stil Louis al XVI-lea si ferestrele magazinului marcate de celebra diagrama alb-gri a casei de moda Christian Dior.

Emblematicile cabine de telefon londoneze vor gazdui produse dintr-o serie limitata Dior, in timp ce traditionalii soldati din garda regala engleza (the beefeaters) vor purta costume concepute de Raf Simons, directorul creativ al casei de moda.

,,Casa’’ propriu-zisa, de la etajul al patrulea, are fatada reconstituita dupa cea a celebrei cladiri Dior din Avenue Montaigne 30. În interior, un mic univers Dior: de la celebra geanta Lady Dior la inconfundabilul parfum J’Adore, de la schite si manechine in miniatura, care readuc la viata look-uri din istoria casei de moda, la rochiile purtate de cele mai recente reprezentante ale imaginii Dior precum Emma Watson, Marion Cotillard sau Jennifer Lawrence.

Marigay McKee, şef de vânzări la Harrods: “Our archive team at Harrods unearthed wonderful images of Christian Dior visiting Harrods in the Fifties and this is a beautiful part of the exhibition. Equally stunning dresses worn by the likes of Elizabeth Taylor, Princess Margaret and Lady Diana alongside contemporary designs by Raf Simons are a real highlight.”

“The Dior at Harrods windows will also highlight exclusive product created especially for the collaboration, in a truly inspirational presentation which celebrates Dior’s love of London. We hope our customers will experience a fascinating journey through the store, unveiling intricate details of Dior’s rich heritage and that they will be inspired and delighted by the collaboration.”

Pentru ca orice gazda care se respecta are grija ca oaspetii ei sa se simta cat mai bine, exista si un restaurant-cafenea, Café Dior, unde, dintr-un meniu care reflecta dragostea lui Monsieur Dior pentru mancarea buna, ceaiul Dior si cupcakes-urile Dior, probabil, vor reflecta o cerere semnificativa din partea vizitatorilor.

Un preview al produselor din seria limitata, special creata pentru „mutarea” Dior la Harrods:

Iar aici, un filmulet minunat despre relatia Dior-Londra de-a lungul timpului.


Mihaela Simina este jurnalist, redactor Vorbe Grele, Antena 3

2667
THE-AUDIENCE-MirrenHelen Mirren in The Audience , review direct de la Londra

Helen Mirren in The Audience , review direct de la Londra

Text de Andrei Savu

V-ati gandit vreodata ce inseamna sa fii cea mai bogata femeie din lume, monarh constitutional al Regatului Unit, cu peste 100 de milioane de supusi in intreaga lume? Eu, unul, recunosc ca nu. Aveam in minte cateva scene din “Discursul Regelui” si “Regina”, culoarele oarecum impersonale ale palatului Buckhingam si un Rover antedeluvian ramas in apa in muntii Scotiei. Discutii interminabile despre familia regala, fotografii mai deocheate ale nepotilor si nurorilor etc. Dar niciodata nu mi-am pus serios intrebarea “ce rol are, de fapt, Regina?”

“The Audience” incearca un raspuns. Si reuseste. Fara o putere reala, dependenta pe de o parte de traditie si educatie, pe de alta de bugetul aflat la mana Primului Ministru al momentului, Regina este singurul reper moral la care se pot raporta politicienii britanici. Singurul personaj care ramane pe scena toate cele 80 de minute. Toti ceilalti vin si pleaca, in fiecare marti a fiecarei saptamani.

Iar Helen Mirren in rolul reginei este alegerea atat de evidenta, incat produce un efect ciudat – ai impresia ca nu mai esti la teatru, ci ca urmaresti un documentar la televizor. Montajul e perfect, costumele reginei se schimba “live” pe scena (superb sistemul de trecere din era in era), iar in locul unei cronologii plictisitoare ai scene din prezent intretesute cu amintiri, discutii cu John Major, Churchill, Harold Wilson sau Magaret Thatcher.

“Prim ministrii sunt niste megalomani, au fost tratati rau in copilarie sau sufera de sindromul obsesiv compulsiv. Pe scurt, sunt nebuni!” spune, la un moment dat mica Elizabeth. Si atunci cum poti sa-i controlezi? “Nu poti. Poti doar spera sa-i misti un pic, cate un grad, maxim doua. In timp.” Asa se poate rezuma esenta discutiilor.

Un monarh constitutional “sustine intotdeauna pozitia Prim Ministrului sau”, nu contrazice si nu ia atitudine public. Confruntarea este data nu de argumentul pozitiei sau al titlului ci de agerimea si eleganta discursului. “Noi Regina suntem de parere ca” este tot ce are la indemana. Nu mai poate da edicte, Parlamentul si Primul Ministru sunt cei care conduc. Regina, in schimb, poate emite opinii pertinente.

Puterea sa transcende legitatile si realitatile politice, izvorand din traditie si istorie, bun simt si respect fata de o institutie veche de secole. Tot ceea ce ofera Regina, in cursul audientelor, este, probabil, singurul interlocutor de acelasi calibru (oh, ingrata generalizare) pe care il poate avea un Prim Ministru.

Poate nu intamplator cel mai apropiat Prim Ministru a fost un laburist, stangaci si “din popor” dar cu enorm de mult bun simt. Si nu, nu e acela care a insistat sa mute audientele miercurea. El, de altfel, nici nu apare – in piesa aceasta vorbim doar de audientele de marti, programate conform traditiei.

“The Audience”, de Peter Morgan, se joaca la The Gielgud Theatre, in Londra, intre 15 februarie si 15 iunie, cu Helen Mirren in rolul principal. Bilete (poate) mai gasiti pe internet, la Londra se sta la coada in seara spectacolului pentru eventuale bilete returnate.

*
Andrei Savu este managing partner Premium Communication

1674
peronice am facut in 2012

ce am facut in 2012

2012 a fost un an in care am alergat mult, la propriu. iata un scurt bilant

ianuarie am inceput anul la new york, unde l-am cunoscut pe Steve McCurry, fotograful cunoscut pentru “fata Afgana” si-am facut un interviu cu el; m-am bucurat ca a cistigat Andrei Leonte primul X Factor din RO (ce nebunie a fost prin gasca mea cu asta); am facut parte din juriul care a stabilit cel mai bun reporter european al anului si am votat pentru most dateable bloggers.

 

In februarie, m-am si intilnit cu cel pe care l-am votat, Andi Moisescu, pentru ca am prezentat impreuna ceremonia care-i premia pe cistigatori. am fost, la invitatia lui Vlad Petreanu, sa le povestesc unor pusti simpatici de liceu cum, daca vrei cu adevarat sa reusesti – in blogging sau altceva – trebuie sa muncesti sustinut. Apoi am lansat Zonga – o aplicatie de muzici care e o amenintare serioasa pentru radiouri, am fost in culisele Cirque du Soleil si-am provocat oamenii din internet sa-si arate obiectele care le aduc confortul. (colectia impresionanta aici)

in martie am fost la NexT si-am facut cursuri de scenaristica (aici prima mea secventa scrisa pentru un scenariu:) ), l-am reintilnit pe Radu Mihaileanu si am vazut bucuria lui de film, Izvorul femeilor si-am dat o fuga la Barcelona la invitatia Nokia cu 4 fete simpatice ( Miruna Siminel, Cristina Chipurici si Denisa Birgau)

 

in aprilie am fost in culisele de la Te cunosc de undeva si-am descoperit-o pe doamna Gigi, unul dintre cele mai spectaculoase personaje din istoria televiziunii noastre. am vorbit la Women on web, am ajuns pina la Ibiza la lansarea uneia dintre cele mai dragalase masini: Twizy ; am obtinut acces in spatele tejghelei la McDonald’s si-am stat trei zile printre cei care lucreaza acolo ; am intrat in campania internationala Live Inspire Intessa San Paolo (pe care peste o luna si putin am si cistigat-o); am fost la repetitii Vama si am asistat cind compuneau un cintecel pentru noul album, 2012. erau cit pe ce sa-l porecleasca, in faza de lucru, “bazavan”; am dat o fuga pina la Milano la lansarea noului Ford Kuga si la tirgul de design

in mai am vorbit la 11even- la cluj – despre curaj si oamenii care m-au inspirat in viata, am fost in cea mai tare (si mai premiata, la nivel international) aventura : Siemens Race. am iesit pe locul 3 cu colega Cristina Chipurici, dar ne-am distrat f f tare cu toata gasca. cind m-am intors am incheiat colaborarea cu Ca-n filme (Digi 24) , am fost pe coperta revistei Biz intr-un proiect multimedia, prima coperta care beneficia de tehnologia Aurasma.

in iunie am participat la un proiect genial, Collaborationi Peroni si-am fost martora (ca nu pot zice ca am creat alaturi de ea) cum Ana Wagner a creat o super decoratiune pentru o cina minunata, l-am convins pe Mihai Bendeac sa se arate lumii asa cum nu-l stie, fara glume, fara risete, concentrat pe tehnica meseriei lui. (un interviu de care sunt mindra), am iesit in strada pentru ICR, am vazut-o la doi pasi de mine pe Geraldine Chaplin la TIFF, am tinut un seminar despre branding personal pentru actorii tineri la TIFF si m-am reintilnit cu Irina Pacurariu, pentru un mic interviu.

 

in iulie, am plecat la Severin intr-un team building cu Bloggeri si-am descoperit o rezervatie de broaste testoate detinatoare de cip-uri:); i-am intilnit pe tinerii care au initiati miscarea NEAM SATURAT si-am facut un reportaj despre ei, am fost la primele auditii X Factor, sezon 2. am povestit la lansarea unei noi carti a lui Eric Emmanuel Schmitt despre de ce cred eu ca are succes acest scriitor; am vazut-o de aproape pe Jessie J si mi-a placut f mult, desi nu ma asteptam la asta:)

 

in august v-am facut cunostinta printr-un interviu cu una dintre campioanele speciale ale Romaniei la Jocurile Paralimpice, am trait minunata experienta Tara lui Andrei (mi-ar fi placut sa am si eu asa ceva cind eram copil), am fost pentru nici nu mai stiu a cita oara la Anonimul, am dat un premiu unei regizoare in al carei talent cred si-am petrecut cu oameni frumosi (aici secvente din Anonimul meu 2012) si-am fost la Stockholm unde am vazut-o la doi pasi de mine pe Demi Moore (cum e, dincolo de cuvinte, aici)

 

septembrie a fost luna in care, la Roma, am intilnit unul dintre oamenii pe care eu ii apreciez cel mai mult pentru talentul lor artistic, Akram Khan si-am ascultat o poveste despre ingerii nostri pazitori, plina de intelesuri, am facut parte dintr-une xperiment care seamana cu Big Brother – ApartIKEA, am fost la Londra la Jocurile Paralimpice si m-a socat diferenta dintre forta pe care o aveau sportivii in arena competitionala si neputinta din afara ei, l-am cunoscut pe Eduard Novak, campionul roman la Jocurile Paralimpice, si i-am dat un premiu din partea Samsung, am vorbit la Social Media Summit Timisoara despre ambasadorul de brand,m-am alaturat  campaniei Kaspersky: Safeguarding me care a incearcat sa atraga atentia – inca o data – ca e important sa ne protejam computerele cu softuri anti virus specializate si-am tinut un seminar pentru simpaticele cistigatoare ale bursei Scolii de Beauty Blogging by L’Oreal si-am ajutat la promovarea unul film al carui personaj principal, Tom Sawyer, l-am iubit in copilarie. tot in septembrie am reinceput sa vorbesc zilnic la radio, la Europa FM.

 

in octombrie, am facut un interviu cu dl Victor Rebengiuc si cu fiica sa din filmul In deriva, Crina Semciuc, am facut un interviu cu una dintre cele mai mari soprane ale lumii, Virginia Zeani, un alt interviu cu Genny Tartakovski – regizorul unor serii de desene animate care au schimbat industria sa , am inminat premiul pentru Best Female Artist la Media Music Awards (chiar de ziua mea)

 

in noiembrie, am intilnit-o – si am facut un interviu – cu Lynne Tolley , nepoata lui Jack Daniel (domnul cu whiskey-ul , da) si m-a marcat mult povestea ei, am fost la lectii de box (nu mi-as fi imaginat niciodata ca voi ajunge intr-o sala de box:) ) , am scris pentru  antologia lui Eugen Istodor “101 carti romanesti de citit intr-o viata”, am lansat o carte amuzanta la Gaudeamus (a lui Dan Radoiu, nu a mea:) ): Cum sa cuceresti pe mail, messenger sau Facebook, am scris despre Brandul Casei Regale pentru Revista Biz, am vorbit despre etica in Social Media la SMS Cluj si despre marketingul cultural la Zilele Biz, am fost la Paris si-am vazut un concert privat No Doubt, am participat la un proiect social foarte drag mie: donatii de echipamente Xerox catre asociatiile care au nevoie;

 

e decembrie si mai muncesc in spatiul public pina duminica 23 , inclusiv,  cind merg la finala X Factor. din septembrie am tot mers la X Factor. luna asta am participat la un frumos proiect Piraeus in care am promovat evenimente culturale pe pagina lor de Facebook, am pus bazele unor activitati de CSR care , sper, ca vor schimba ceva in viata unor actori/muzicieni/dansatori incepind de anul viitor, m-am alaturat echipei de comunicare a Festivalului International de teatru de la Sibiu (puteti da un like paginii noastre de FB🙂 ), am vorbit despre brandul personal la Social Media Snow Camp. si mi-am facut mie o bucurie vinzind cozonaci la Chocolat, alaturi de Razvan si Dani, plus Cristina Stanciulescu.

cam asta e, va multumesc ca ati trecut pe aici anul asta.

sa ne vedem cu bine si la anul.

 

 

 

 

3040
peter aliceO agenda englezească pe 2013

O agenda englezească pe 2013

text de Sorana Savu

Nu vă lăsați păcăliți de titlu, nu e un concurs cu premii, ci o lista de cadouri pe care vi le puteți face anul viitor, dacă sunteți amatori de teatru și nu vă deranjează să vă deplasați la Londra din când în când.

Nu poți nega teatrelor londoneze flerul artistic și comercial impecabil cu care ne atrag în fiecare an, chiar dacă nu e Olimpiadă sau Jubileu sau alt eveniment de impact pentru istoria omenirii. Deci, ce se anunță pentru 2013?

Fanii “Downton Abbey” o pot întâlni pe Laura Carmichael (Edith Crawley) în “Unchiul Vanea”, la Vaudeville Theatre – seria de spectacole durează până în februarie 2013.

Helen Mirren revine pe scenă, după îndelungi ezitări, reluând rolul reginei Elisabeta a II-a în “The Audience”. Spectacolul se anunță extrem de interesant, pentru că e o trecere în revistă a discuțiilor (imaginare, desigur, că englezii nu au făcut încă publice stenogramele) pe care Regina le-a avut cu prim miniștrii din timpul domniei ei de 60 de ani – de la Winston Churchill la David Cameron.

Stagiunea durează din februarie până în iunie, la Gielgud Theatre, dar biletele pentru primele două luni sunt aproape epuizate, semn al iubirii britanicilor pentru doamna Mironova, actrița de origine rusă care le-a interpretat, de lungul vremii, pe ambele Elisabete.

În martie și Judi Dench se întoarce la prima dragoste – teatrul – într-o piesă a cărui subiect te face să spui imediat awwww. “Peter & Alice” este povestea întâlnirii adevăratei Alice din “Alice în țara minunilor” cu adevăratul Peter Pan. Spectacolele au loc din martie până în iunie, la Teatrul Noel Coward, iar piesa e o premieră mondială.

În noiembrie, după succesul (improbabil, după gusturile mele, dar certificat de criticii londonezi) cu “Hamlet”, Jude Law declamă din nou Shakespeare, preluând rolul titular din Henry V.

Mai e nevoie să vă spun că biletele vi le puteți cumpăra oricând pe internet, la niște prețuri decente, într-un timp mult mai scurt decât ar fi necesar dacă piesele s-ar juca la vreun teatru din București?

*
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

1953
rollingRolling Stones – Crossfire Hurricane live

Rolling Stones – Crossfire Hurricane live

fanii the rolling stones pot vedea live, la The Light cinema, lansarea filmului autobiografic al baietilor care au revolutionat lumea rock-ului. asta inseamna interviuri cu domnii in cauza, colaboratorii lor plus filmul integral, simultan cu vizionarea de la festivalul de film de la londra.

Regizat de Brett Morgen, Crossfire Hurricane prezintă evoluţia muzicală şi personală a celor de la The Rolling Stones, din anii 60 până în prezent.

Filmul ofera o remarcabila noua viziune asupra evolutiei muzicale a grupului Rolling Stones, de la pustii obsedati de blues – la inceputul anilor ’60, la legende ale muzicii rock – in prezent. Cu multa sinceritate si fara “farduri”, filmul prezinta fantastica traiectorie urmata de Jagger & Richards & Co., de la Marquee Club la Hyde Park, de la Altamont la “Exile On Main Street” Tour, de la concerte in cluburi la stadioane in delir. Cu imagini inedite, unele din arhivele personale ale “stones”-ilor, pelicula va delecta, soca si va uimi atat fanii devotati, cat si alte generatii de admiratori.

Luandu-si titlul din versurile piesei “Jumping Jack Flash”, filmul “Crossfire Hurricane” te plaseaza chiar in mijlocul celebrelor escapade Rolling Stones, cei din audienta avand prilejul sa vada din interior tumultuoasa viata a “stones”-ilor, marcata de droguri, femei, alcool, certuri si moarte, care i-a tranformat in niste adevarati supravietuitori.

The Rolling Stones sarbatoresc in acest an 50 de ani de existenta.

18 octombrie, the light cinema, ora 20.15

detalii aici

1576
picsay-1347092679Sa-l facem cadou pe Mandeville Jr.

Sa-l facem cadou pe Mandeville Jr.

Mandeville este mascota Jocurile Paralimpice 2012.

Mandeville Jr este o copie a mascotei (un dar de la Ambasada Marii Britanii la Bucuresti) pe care am plimbat-o pina la Londra si a vazut o parte din competitiile paralimpice.

***

Miine se incheie Jocurile Paralimpice si abia peste 4 ani ne reintilnim olimpicii, la Rio.

Anul asta, mai mult decit la orice alta olimpiada, britanicii au stiut sa puna pe picior de egalitate paralimpicele cu olimpiada mare, iar noi am vazut ce supra oameni sunt sportivii de la Paralimpice.

pentru noi, cei incadrati in standardul normalitatii fizice si psihice, Paralimpicele au fost ca un pas inapoi in interiorul propriei persoane:” nu te mai vaita pentru ce nu ai, de fapt ai imens, doar ca nu iti folosesti toate capacitatile”. pentru participanti, jocurile au insemnat acceptarea celor din jur, recunoastere, admiratie si , mai presus de orice, o lupta cu sine ca sa -si depaseasca limitele.

***

ca sa mearga mai departe spiritul si mesajul paralimpicelor, m-am gindit sa-l fac cadou pe Mandeville unui copil care are dizabilitati. sa fie un simbol pentru el si familia lui ca vom ajunge ca natie sa -l respectam si sa-l acceptam, sa ne uitam la el cu drag si admiratie pentru fiecare mica victorie pe care o are in lupta cu viata.

daca stiti o familie/ un copil care ar putea primi simbolul asta, anuntati-ma.

Mandeville Jr e pregatit sa plece de la mine.

astept propuneri pina luni la ora 12.00

multumesc

2132
tortzaTorta olimpica in avion

Torta olimpica in avion

zilele trecute, cind eram la Londra, am aflat ca Flacara Olimpica a fost adusa de la Atena la Londra la debuturile Jocurilor Olimpice intr-un avion British Airways .

pare simplu acest lucru pt ca BA era sponsorul jocurilor olimpice ( si e si sponsorul jocurilor paralimpice), doar ca in avion sunt reguli stricte care spun : nu e voie cu foc!

flacara olimpica trebuia sa arda continuu, asa ca s-a creat o instalatie speciala, un suport de scaun si torta olimpica a fost tratata ca un pasager de lux

a avut chiar si 4 bodyguarzi care au pazit-o.

iata cum a aratat in avion

1870
C18G9404Tablete in Mc Donald’s la Romana

Tablete in Mc Donald’s la Romana

ieri dupa amiaza , am fost la Mc Donald’s de la Romana pentru ca eram foarte foarte curioasa cum arata.

stiti deja prietenia mea cu acest brand ( da, maninc din cind in cind – moderat, cum s-ar spune – de la Mc Do, mai ales cartofi prajiti), am prieteni chiar si printre cei care lucreaza acolo, asa ca voiam foarte tare sa vad cum arata noul restaurant.

sunt doar 20 in toata Europa cu asemenea dotari si, daca n-ati facut o vizita, puteti sa mergeti fie si ca la muzeu.

are tablete incrustate in niste suporturi in masa, loc ideal de joaca pentru copii. parintii maninca linistiti copiii se joaca.

(am verificat: tabletele au niste restrictii, copiii nu pot naviga chiar oriunde:) insa e net non stop si-au creat si niste mese din acelea tank tocmai bune pentru a alinia mai multe laptopuri, deci fericire pentru studenti)

si au si Mc Caffe unde va rog sa incercati cappuccino si profiterolul – cel mai tare profiterol ever, veti vedea:)

uite citeva foto

si-acum ceva f f exclusiv: iata cum arata cel mai mare MCDonald’s din lume, cel din Satul Olimpic de la Londra, fotografiat luni seara. era buluc de lume, multi sportivi, mult staff al sportivilor.

am citit in programul competitiei ca era o sportiva de la tenis care pentru ca mincase in prima zi un hamburger in McDo de acolo si cistigase meciul, se ducea in fiecare seara sa mai manince ceva ; era la al 3-lea meci cistigat:))

***
altfel, doresc sa se consemneze ca mi-ar fi placut sa fiu la deschiderea de la Romana, unde a fost cu spectacol si voiosie, plus Razvan si Dani. (n-am fost insa in tara)

*
P.S. nu va osteniti sa mai comentati ca si datile trecute cind am scris ca maninc la McDonald’s despre ce credeti voi ca e rau in mincarea lor. eu maninc moderat de multi ani si sunt vie, nevatamata si am 48 de kg.

nu o sa va aprob mesajele care fabuleaza pe tema mincarii de la Mc DO, ca sa stiti sa nu va osteniti sa scrieti:)

3384
Maya_Nakanishi_9e48atrupurile sportivilor de la paralimpice

trupurile sportivilor de la paralimpice

orice competitie vezi la jocurile paralimpice e emotionata, socanta, motivationala.

dar in probele acvatice nu vezi doar lupta sportivilor cu propriile trupuri, le vezi si trupul. sportivii poarta echipament de inot si isi lasa protezele pe marginea bazinului.

dupa ce treci de socul de a privi un lucru intim ca demontarea/montarea unei proteze , dupa ce vezi multe persoane cu dizabilitati, nu te mai uiti dupa proteza.

vezi trupurile lor frumoase, cu muschii lucrati, cu fibra fina.

am cautat pe net citeva fotografii artistice cu nuduri ale sportivilor din jocurile paralimpice, tocmai ca sa -mi sustin ideea.
daca faceti abstractie de prezenta protezei, vedeti niste oameni foarte frumosi.

public fotografiile ca sa va obisnuiti cu asta.

nu am sa aprob niciun comentariu cu orice trimitere sexuala, nu va consumati timpul sa scrieti.

*
Am fost la Londra la Jocurile Paralimpice ca invitat British Airways, sponsor atit al Jocurilor Olimpice cit si ale celor Paralimpice.

1942
paralimpiceJocurile Paralimpice, vazute de la fata locului, part2

Jocurile Paralimpice, vazute de la fata locului, part2

Victory ceremony

nu stiu daca v-ati intrebat vreodata ce se intimpla cu steagurile de la ceremoniile de premiere ale sportivilor si care este traseul lor.

la televizor urmaresti sportivii pe unde intra cum se aseaza in dreptul locului ocupat pe podium, cum trec fetele cu medaliile si florile si oficialii care le vor inmina.

dar, in partea diagonal opusa a salii (in cazul probelor de inot, pentru ca nu stiu unde erau amplasate in stadion de exemplu), intra steagurile odata cu sportivii. 6 militari de la trei arme diferite – navy, terestra si aviatie – insotesc steagurile si intr-un sincron perfect le asambleaza in suporturile care sunt in fata sportivilor, pe partea cealalta a bazinului.

totul e atit de bine sincronizat ca in momentul in care sportivii se aseaza in drepturile locurilor de pe podiumul pe care vor urca, steagurile sunt aliniate in fata lor.

dupa ce imnul este cintat, steagurile coboara si, tot in sincron perfect, cei 6 soldati reimpacheteaza drapelele, apoi pleaca marsaluind catre tribuna. cum la inot sunt cite doua ceremonii de premiere una dupa ala, reiau in loop miscarile la citeva minute ca si cum le-ar fi facut pentru prima data. intr-un sincron impecabil.

***
din sala, la concursul de inot, am avut sentimentul clar ca nu sunt suficient de educata sa fiu in contact cu oamenii cu dizabilitati. cred despre mine ca sunt deschisa la minte, am scris despre multi oameni cu dizabilitati, dar acolo – in tribuna, uitindu-ma la niste oameni care pareau zei in lupta lor desi n-aveau miini sau picioare, sau erau orbi – mi-am dat seama ca mintea mea are mutatii.

oricit as fi incercat sa ma abat de la senzational eram tentata sa intreb “dar ce dizabilitate are?” cind nu vedeam semne concrete ale unei deficiente.
iar victoria lor , demonstratia lor de forta si abilitati rare m-a dus cu gindul pentru o clipa la oamenii pe care-i vezi prin bilciuri si te minunezi pentru ce stiu sa faca desi sunt f diferiti de standard.
imi pare rau pentru gindul meu, dar a fost acolo.

***

luni si marti au fost dezbateri aprinse la Jocurile Paralimpice pe tema declaratiei lui Oscar Pistorius care a pierdut finala de 200 m si care acuza comitetul paralimpic ca l-a favorizat pe cistigator (Alan Oliveiras) intrucit are o proteza mai performanta. ceea ce e evident ca nu este foarte fair play

articolele si comentariile de la tv arata cit eleganti pot fi jurnalistii britanici si ce scoala au in ei. scoala de jurnalism.

unul dintre textele mele preferate incepe asa

The truth is these ‘superhuman’ athletes err like the rest of us

Sooner or later someone had to separate us from the slavish belief promulgated so hard these last few days. It is the one that says Paralympians are a separate and superior breed of sportsmen and women beyond any of the vices, including the conceits, of those who are able to compete with less conspicuous handicaps.

il gasiti integral in the independent

*
Am fost la Londra la Jocurile Paralimpice, la invitatia British Airways sponsor si partener oficial atit al Olimpiadei cind si al Jocurilor Paralimpice.

o poveste frumoasa despre BA si olimpiada:

erau sponsori, trebuiau sa fie prezenti in parcul olimpic cu ceva, iar zona care le era dedicata era intre niste sponsori care aveau epunere uriasa.

s-au gindit sa construiasca Park live, un spatiu cu o scena uriasa si un perete imens transformat intr-un ecran urias si sa lase totul la liber pentru orice ar fi venit in vizita.zeci de mii dintre britanicii veniti cu pass day (adica doar cu acces in satul olimpic, fara bilete la competitii) au servit picnicul in parculetul creat de BA si s-au uitat la competitii. iar cind oficialii care se ocupa de parcul olimpic de la Rio au venit in vizita, au declarat ca vor prelua ideea chiar daca nu aveau asa ceva desenat in planul lor:)

asta mi-a adus aminte despre ceva cu ce asociez eu British Airways – experienta, trairea unor senzatii. ca turist calatoresti cu acelasi avion – fuselaj – indiferent de brandul companiei cu care mergi, dar ceea ce face diferenta e experienta din interiorul navei – mincarea , cum au grija de tine insotitorii de bord, cit spatiu ai in avion etc etc.

(BA a avut pe toata perioada olimpiadei un super meniu care reinterpreta meniul din 1948 cind la Londra a fost o alta editie a JO)

aseara, cind m-am intors, pe locul din fata , rindul 1 la Club Europe (adica first class) era un domn supraponderal. se vedea ca nu se simte in largul sau pentru ca avea necesitati speciale ( a cerut o centura de siguranta speciala , mai mare; a ridicat minerul scaunului), iar insotitoarea de bord care a simtit asta si-a petrecut citeva minute bune povestind cu dinsul. nu stiu ce spuneau, dar stiu ca in cele din urma domnul a inceput sa rida. iar cind a coborit din avion era deja prieten cu doamna insotitoare de bord.

e un detaliu care spune multe. si stiu ca nu e o intimplare pentru ca am vazut cum , anul trecut, o alta insotitoare de bord i-a acordat atentie maxima Anei cu care mergeam la Londra (nu eram in vreun press trip, eram turisti obisnuiti, nu stateam la first), doar pentru ca ii spusesem ca ii e foarte frica sa zboare. venea mai des la noi, de fiecare data cind trecea pe culoar avea un zimbet si o vorba buna pentru Ana.

***
sa vizitati si blogul ambasadei britanice la bucuresti, am povesti simpatice despre jocurile paralimpice si acolo:)

1739
200in apa suntem egali

in apa suntem egali

habar n-am cum se petrece asta: cum de poti pluti, inota si chiar cistiga competitii cind corpul tau e paralizat. sau nu ai o parte din el.

poate ca are legatura cu faptul ca am aparut, ca fiinte, in apa, in uterul mamei noastre.
poate are legatura cu vointa supraumana a unora care-si depasesc barierele.

ieri in aquatic center in satul olimpic, uitindu-ma la incredibilii sportivi care n-aveau miini sau nu-si puteau misca picioarele, m-am tot gindit la asta.

la televizor nu vezi cum se pregatesc de start sau cum ies din bazin.

unii vin in caruciorul cu rotile pina la marginea bazinului si, desi nu-si simt picioarele, isi freaca intens miinile de ele, a emotie. isi dau apoi drumul in bazin, stau pe spate si cineva – antrenorul sau un ghid oficial – ii tine de picioare.

altii sunt ajutati de cite doua persoane ca sa se aseze la start: sa fie dezbracati, sa coboare in bazin si sunt tinuti de umeri/spate la start de un ghid.

si dupa ce competitia s-a incheiat, iar ei s-au intrecut in uralele miilor de oameni – si cind zic s-au intrecut, inseamna ca trag f f tare, simti ce efort fac – cind la marginea culoarelor au aparut luminile pentru locurile cistigatoare, iar ei au sarit in sus de bucurie (in apa desigur) incep sa iasa din bazin.

ii asteapta 2-3 oameni pe fiecare: unii sunt ridicati ca niste jucarii din apa si asezati in scaunul cu rotile, altii sunt luati in brate ca niste copii sau ca pe o iubita.

acolo, la marginea bazinului, la linia care demarcheaza apa de uscat se transforma din zei in oameni de rind.
si e sfisietoarea imaginea echipei care-i ajuta cind e pusa la un loc cu bucuria- sau efortul – victoriei lor.

sa va dati copiii la inot.

apa nu minte (anul trecut, antrenorul cu care eu am invatat sa inot mi-a aratat cum poti vedea toate deficientele unui corp doar dintr-o lungime de bazin), dar ieri – la Jocurile Paralimpice – am inteles cum apa nici nu te tradeaza, ba din contra, intr-un fel pe care nu-l inteleg te ajuta sa recuperezi orice nu poti avea “pe pamint”

***

si pentru ca tot am vorbit de apa, putin despre “foc”.

flacara Olimpica a fost transportata cu avionul din Grecia in UK, dar cum regulile de zbor spun ca nu ai voie cu foc in avion si nici nu trebuia incalcata regula olimpica, flacara trebuia sa arda tot timpul, British Airways a creat un scaun special, patru bodyguarzi au pazit-o non stop, iar personalul care a fost la bord in acea cursa e deja un fel de legenda intre angajatii BA : “e intre cei care a plimbat flacara olimpica”:)

***
mai tirziu va spun ce se intimpla la ceremoniile de premiere la Jocurile Paralimpice – care e ceremonia steagurilor care se ridica in onoarea cistigatorilor si ce nu vedeti la tv legat de sportivii din ceremonie. dar si cum e Satul Olimpic si ce chestii super smart au construit/creat acolo.

pina atunci inca un teasing simpatic.
British Airways a facut un concurs de scenarii pentru a produce un film care sa fie vazut la bordul avioanelor- ca o platforma de sustinere a industriei filmului britanic.

a cistigat un domn, Prasanna Puwanarajah, actor si scenarist, care a scris scenariul filmului BOY povestea unuia dintre timplarii care au lucrat la Velodromul din Parcul Olimpic si care a avut un fiu, ciclist.
filmul e mut, dar imaginile vorbesc nu singure, ci de trei ori mai mult. ( e filmat de un nominalizat la Oscar – Danny Cohen)

aici un teasing – actorul care a fost mentor din partea BA pentru acest proiect, Richard E Grant.

filmul a fost difuzat in avioanele BA, pe zborurile luni, din Aprilie pina in Septembrie.
revin cu povesti legate de filmul asta si poate il si vedem (are doar 9 minute)

*
Sunt la Londra la invitatia British Airways , sponsor al Jocurilor Olimpice si Paralimpice.

mai puteti citi si alte lucruri descoperite de mine la Jocurile Paralimpice pe blogul Ambasadei Britanice la Bucuresti

2172
mandevilledespre Jocurile Paralimpice, din nou

despre Jocurile Paralimpice, din nou

la ora la care cititi aceste rinduri eu sunt la Londra, pe drum catre o competitie din Jocurile Paralimpice.

Sunt invitata British Airways la Londra, sa vad competitia celor mai spectaculosi si ambitiosi sportivi din lume.

scriam simbata cind Eduard Novak a cistigat aurul paralimpic ca sponsorii romani de la jocurile olimpice ar trebui sa-l premieze si pe el. intre timp guvernul a anuntat ca va primi 70.000 de euro (bravo dl Ponta, ati facut o fapta nu buna, ci minunata) si mai sper ca si Samsung si Renault – cei care au oferit premii olimpicilor – sa-l rasplateasca si pe Edi.

dar am uitat ceva; in toata bucuria victoriei m-am gindit doar la “mai mult”, fara sa multumesc celor care au investit in paralimpici , indiferent ca sunt sau nu medaliati. pentru ca ei sunt super oameni si super campioni.

compania Olympus – producator de lactate (iaurtul lor grecesc e genial) este sponsor al echipei paralimpice romane. asa ca un mare BRAVO!

sa va uitati cu atentie la spot, are scris tot timpul si un text in Braille, iar in spot o vedeti pe Naomi despre care am tot scris zilele trecute (aici un mini interviu cu ea)

***
acum ceva zile cind promovam initiativa brandului Patzaikin de a face echipament sportiv pentru olimpicii romani, m-am conversat cu Alina Jantea de la DC Communication, compania care – impreuna cu Ivan Patzaichin – a creat intreaga miscare Rowmania (pentru investitii in Delta).

am intrebat-o pe Alina daca si echipa de la paralimpice e imbracata cu hainele create de Olah Gyarfas si, dupa ce Alina s-a interesat si a aflat ca au echipamentul propriu, cei de la DC Communication au luat decizia sa le faca cadou membrilor echipei paralimpice un set complet de hainute ca ale olimpicilor: sacouri, rochite, pantaloni, tricouri, esarfe, geci, pantofi.

mi se pare minunat.

***

revin diseara cu povesti direct de la Paralimpice

1683
bafratele lui Mandeville se intoarce la Londra

fratele lui Mandeville se intoarce la Londra

Mandeville e mascota Jocurilor Paralimpice si are o multime de fratziori care au ajuns prin toata lumea.

unul e la mine si sta de 2 zile la racoare, intre niste plante. se tot uita intrebator la mine “hai, cind ma duci acasa?”

miine Mandeville Jr e inapoi la Londra si va va arata o parte din povestea jocurilor paralimpice.

Merge cu British Airways, cum altfel, pentru ca e sponsorul oficial al Jocurilor Paralimpice, cum a fost si sponsorul Jocurilor Olimpice.

Va sta la un hotel foarte luxos din centrul Londrei, The Langham (si el partener cu British Airways – adica daca va faceti rezervari prin BA, aveti optiunea aceasta de cazare cu reduceri generoase) , iar la ceai ii va fi cam asa

o sa-l plimb putin si prin Terminalul 5, creatia spectaculoasa a BA – un melange intre tehnologie si arta si, desigur, o sa mearga la citeva competitii.

de miine, Mandeville Jr (un cadou de la Ambasada Marii Britanii la Bucuresti) va va prezenta aici aventurile lui.

***
si pentru ca tot e vorba de British Airways – care mi-a facut cadou aceasta experienta de a vedea sportivii participanti la Jocurile Paralimpice, de la fatza locului – am doua precizari de facut.

1. zilele trecute era la tv o stire despre un avion privat super luxos – cel mai luxos – care avea spatiu intre scaune, un bar cu mincare si bautura non stop.cu tacimuri care nu mai sunt din plastic etc etc. era prezentat ca minunea de pe lume si ceva extrem de inaccesibil.

BA are aceste facilitati , ba chiar multe altele (Ipad-uri pentru vizionarea in conditii cit mai bune a programului de divertisment, serviciu de telefonie si de email ), valabile la First Class pe zborurile lungi. (been there, done that, am si poze din cabina cu scaunele pat si muuult spatiu pt picioare)

2. pentru toti prietenii mei carora le e frica sa zboare, dar si pentru altii care sunt ca ei, BA a lansat un material video cu instructiuni si informatii tehnice despre zbor si metode prin care poti face fata cu usurinta sentimentelor de anxietate sau panica. el e prezentat la bordul avionului, dar uite-l aici ca sa va fac viata mai usoara.

P.S. desigur nu mi-am facut bagajele.:)

P.P.S daca vreti sa mearga Mandeville jr intr-un loc anume si sa faca vreo poza, trebuie doar sa-i spuneti. e cuminte.

2363
teatrucasting la London National Theatre

casting la London National Theatre

mi s-a intimplat de 2 ori in viata sa fiu in comisia de casting pentru o piesa.

la sfirsit imi doream ca tinerii actori sa fi stiut cite ceva despre autor, despre piesa si – in general – despre rolul pentru care dadeau auditia. pentru ca nu prea stiau.

iata ce zice directoarea de casting de la London National Theatre

1872
marry popinslondon at heart

london at heart

doar englezii pot sa puna cultura si umor in tot ce fac. jumatate din anglia culturala e in filmul olimpiadei: helen mirren, jeremy irons, roger moore, joseph fiennes (cu tot cu shakespeare) si multi multi altii, plus cele mai reprezentative puncte culturale ale Londrei intr-o poveste despre cum te inspira sportul

The Official London 2012 Olympics Film.’Sport At Heart’ from Daryl Goodrich on Vimeo.

ceremonia de deschidere a fost cea mai moderna dintre toate ceremoniile – fara pancarde si care alegorice; a fost cool, smart, cu umor (Mr Bean genial) si cu relaxarea de a face umor cu intelectuali, in timp ce ai pe scena stadion actori sau regizori care au oscaruri, emmy-uri, grammy-uri si alte premii mari.

londra – the best.

sper ca v-a placut momentul lui akram khan, cu care s-a incheiat prima parte a ceremoniei, chiar inainte de intrarea sportivilor.
si momentul marry popins. sau momentul cu cosurile de fum care ieseau din gazon (cum naiba au facut?). sau momentul cu “this is for everyone” – cu inventatorul internetului. sau…

chiar asa: care a fost momentul vostru preferat din ceremonia de deschidere? 🙂

2119
sunshine boysSunshine Boys la Savoy Theatre

Sunshine Boys la Savoy Theatre

text de Sorana Savu

Voiam sa va trimit cu mare caldura la teatru, la Londra, la Savoy, sa vedeti “Sunshine Boys”, dar saptamana asta stagiunea se incheie… Pentru ce va mai fi, gasiti sugestii si bilete aici

Pentru ce a fost… ei bine a fost prima oara dupa 40 de ani cand domnul Danny de Vito a urcat pe scena unui teatru. Motiv suficient sa dau navala pe net si sa-mi cumpar bilete la Savoy. Acum vreo patru luni. Piesa, “Sunshine Boys”, ii apartine lui Neil Simon si a mai avut o versiune “de aur” cu Walter Matthau in rolul principal. DeVito nu are amaraciunea sau sarcasmul intunecat al lui Matthau, dar poate fi morocanos la modul acela simpatic, de hobbit.

Partenerul lui este Richard Griffiths, un englez sadea, fortat de scenariu sa vorbeasca americana. Il stiti din rolul parintelui adoptiv al lui Harry Potter – bietul om are lipici la rolurile negative, si asta de multa vreme. In tandem cu Danny DeVito, arata fix cum imi imaginam eu cand eram copil ca trebuie sa fie Pat si Patachon. Cam aceleasi proportii, dar cu o diferenta uluitoare de inaltime.

In ciuda ei, DeVito e cel care umple scena, invariabil, cu o energie si un dinamism molipsitor, cu un umor care, desi se doreste caustic, sfarseste inevitabil prin a fi adorabil si exasperant. E ca un pisoi care are senzatia ca, daca si-a zbirlit blana pe spinare si a inceput sa te scuipe, are impresia ca n-o sa-l mai iei in brate si o sa te temi de el. Cum ziceam, adorabil.

Am tot avut ocazia in ultima vreme sa vad actori de film revenind pe scena si am descoperit in ei o naturalete si o verva lipsita de stridente si de manierisme declamative care mi-au reconstituit placerea de a merge la teatru, de a descoperi emotia creatiei live. De cele mai multe ori, ai revelatia asta prin comparatie – vezi personaje care iti capteaza atentia si interesul cumva firesc, si altele care nu par sa iasa din paginile scenariului, care isi numara inca pasii pe scena pana la punctul marcat din care trebuie sa rosteasca monologul – sau replica.

Si aici a fost la fel – si ma mira asta foarte tare, pentru ca, in mod normal, regizorul sau producatorul ar trebui sa fie atenti tocmai la asta – la compatibilitatea celor de pe scena, la modul in care isi comunica, la modul in care inteleg ca trebuie sa defineasca pentru noi, cei din sala, spatiul dramatic. In speta, Adam Levy, care are unul dintre rolurile importante ale piesei, Ben Silverman, e cel care a facut praf magia pentru mine. Si e destul de complicat sa apreciezi jocul a doi actori minunati, incercand permanent sa faci abstractie de al treilea personaj care canta fals.

Stagiunea s-a terminat – din pacate. Dar intalnirea live cu DeVito, neasteptata pentru toata lumea dupa o asa pauza de patru decenii, a fost din nou unul dintre acele evenimente pe care le pui in clasorul tau virtual si pe care le vizitezi cand ti-e dor sau ti-e rau sau ti-e lehamite.

***

Sorana Savu este specialist in Comunicare, senior partner Premium Communication.

1779
megane olympicamintiri de nepretuit de la Olimpiada 2012

amintiri de nepretuit de la Olimpiada 2012

inchipuiti-va ca locuiti in Vanju Mare, in judetul Mehedinti.
un orasel cu aproape 7000 de locuitori pe care, cu putina bunavointa, ii cunosti personal in mai putin de o luna.

cel mai important obiectiv din orasul tau e unitatea militara, remodernizata dupa ce localitatea a fost facuta oras in 1968.
din 1995 nu mai ai cinematograf, iar cea mai mare manifestare culturala din oras e festivalul viei si vinului, in octombrie.

sigur, ai alte avantaje, mincarea sanatoasa, o viata linistita, o comunitate in care traiesti ca intr-o familie… dar viata ta in orasul vanju mare nu e chiar ca intr-o metropola.

***
cum credeti ca se simte un domn din Vanju Mare care merge la Londra, la Olimpiada, ca spectator cistigator in Clubul Olimpicilor Renault (cistigatorii au fost anuntati aici) ?

satul olimpic are sportivi de citeva zeci de ori mai mult decit tot orasul lui, Londra e o metropola care vuieste de energia celor 8 milioane de locuitori si cind nu are olimpiada, darmite zilele astea; iar competitiile sportive…. competitii pe care tu le-ai vedea acasa la televizor si-ai comenta victoria cu vecinii…

***

imi place foarte tare campania Clubul Olimpicilor Renault ; mi se pare ca premiile sunt nepretuite si sunt niste amintiri incredibile pentru niste oameni care sunt rasplatiti pentru fair play-ul si excelenta lor. oamenii obisnuiti care poate n-au iesit niciodata din tara.

pe linga cei 3 cistigatori care merg la londra, toti cei care se inscriu in continuare in Clubul Olimpicilor Renault spunindu-si povestile despre fair play si excelenta pot cistiga o multime de alte premii – un city break la Londra, un album cu toti participantii la Olimpiada si, ceea ce e iarasi nepretuit – sansa de a merge la festivitatea de premiere la care Renault ii va rasplati pe medaliatii olimpici pentru efortul lor.

va puteti inscrie aici, pina in 12 august.

*
Renault este partener de traditie al Comitetului Olimpic Roman, iar fiecare sportiv care obtine o medalie olimpica primeste cadou o masina Twingo, Megane si Latitude pentru bronz, argint si, respectiv, aur. Daca un sportiv ia mai multe medalii, primeste mai multe masini:)

Renault a creat chiar o varianta in editie limitata pentru Megane- se numeste Megane Olympic si poate fi gasit in show room-uri. Adica ati putea avea o masina ca a campionilor, la propriu.

later edit: toti cei trei cistigatori sunt niste oameni minunati, cu povesti de viata inspirationale, adevarate modele de viata.

2262
photo (2)La Londra e deja Olimpiada

La Londra e deja Olimpiada

de o saptamina in Londra au inceput sa apara semnele Olimpice in locuri care mai de care mai simpatice.

daca te-ai astepta sa le gasesti intr-o statie de metrou

(ca aici la Hyde Park Corner)

nu te-ai astepta sa le vezi pe Tower Bridge

fotografii facute aseara de Ana Maria Onisei 🙂

1582

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!