la sibiu, la festivalul de teatru, o tinara simpatica mi-a spus dupa ce am facut cunostinta “a, dar te stiu de pe twitter”.
o alta bloggerita a scris la ea acasa (blog) ca am fost la sibiu si sunt tot bloggerita.
la zilele usilor deschise au venit tineri care ma stiu de pe facebook sau twitter.
deja ma simt f cool si in pas cu vremurile.
really.
mi-a adus aminte de Love actually, doar ca finalul are legatura cu cursul pe care tocmai l-am inceput.
a venit aseara pe Twitter de la Alina Mereuta
din seria La joaca by Ramona Rasu Dumitrescu, astazi micutul curios Ari Take
🙂
baietelul de la ferma de animale
Foto by Ramona Rusu Dumitrescu
Acum ceva vreme scriam ca imi doresc foarte tare sa invat limbajul mimico gestual. Oana Macovei a citit aici pe blog, a vorbit cu colega ei Eliza Ioana de la British Council si iata-ma astazi la prima mea lectie.
doamnelor, va multumesc tare mult.
*
Ce am invatat?
Literele in semne – care se numesc DACTILEME.
Am probleme cu D, G si F dar le invat eu pina la lectia urmatoare.
Am invatat sa spun “multumesc” si “cu placere”.
e foarte frumos semnul de “cu placere” – se deseneaza cu ambele miini o inima in partea stinga, in dreptul inimii.
Cu multumesc/cu placere am trait si prima senzatie de disconfort emotional.
Am spus “multumesc” (cu virfurile degetelor strinse si drepte se atinge barbia), Marieta – profesoara – mi-a raspuns “cu placere” si, pentru ca gestul de la “cu placere” mi se pare foarte puternic, n-am mai stiut sa continui, am zimbit si am ridicat din umeri.
Intr-o conversatie normala trec mult mai usor peste “cu placere” rostit de cel din fata mea.
Am invatat sa-mi denumesc rudele: mama/tata/sora/ copil/ baiat/ fata/ nepot/ cumnata/ bunici/ verisoara.
Si cu putina chinuiala, am putut sa spun cite ceva despre familia mea exprimindu-ma doar prin limbajul semnelor.
Am invatat sa spun “frumos”/”urit” si Marieta mi-a atras atentia: nu poti sa spui “urit” si sa zimbesti, expresia fetei trebuie sa arate suparare.
M-am gindit instantaneu ca limbajul asta e mult mai sincer, pentru ca tre sa fii cu totul acolo…si chip, si miini, si suflet.
In conversatiile noastre normale trisam din greu, raspundem ceva si ne gindim la cu totul altceva.
Si-am mai invatat… ca am prea multe degete si ca sunt al dracului de greu de coordonat simultan. Dar lucrez la asta.
Cursul e organizat in colaborare cu fundatia Light Into Europe Charity pentru angajatii British Council.
P.S. m-am vazut cu Ana putin mai devreme si i-am aratat citeva dintre lucrurile pe care le-am invatat. Mi-am dat seama inca o data ca ma emotioneaza f tare gestul de la “cu placere”.
*
daca va intrebati de ce imi doresc sa invat limbajul semnelor raspunsul e simplu: sunt un om care-si cistiga piinea exploatind cuvintele in forma lor scrisa si vorbita. m-am gindit cum ar fi daca as suprima, ca un exercitiu, partea vorbita? cum m-as exprima? si-am decis ca trebuie sa invat limbajul semnelor ca parte a dezvoltarii mele emotionale si profesionale.
*
lunea viitoare am lectia nr 2.
compensez postarea tirzie (am avut mult de lucru,abia acum am deschis blogul) cu o minunatie de fotografie.
nu stiu cum o cheama pe fetitza, poate imi mai spune Ramona o data, e posibil sa fi incurcat eu informatiile pe aici.
later edit: Ramona spune “pe fetita o cheama Fendi, e pe jumatate italianca si locuieste in Brasov”
Foto by Ramona Rusu Dumitrescu
fotografia asta are viata ei. din motive care-mi scapa, vrea sa se vada mai mare decit oricare alta foto. dar merita:)
astazi in seria La Joaca by Ramona Rusu Dumitrescu, un baietel tres simpa:
roan ionescu ghica
(ne-a corectat mama lui. ne iertati)
Foto by Ramona Rusu Dumitrescu
cum arata o fotografie pentru orbi? cum pot ei SA VADA ce surprinde un fotograf?
provocindu-mi aceasta dilema Dragos Bucurenci m-a convins sa merg la lansarea Salonului National de Fotografie ( The ark, expo e deschisa pina miine – duminica 13 iunie, ora 18.00)
*
pentru ochii mei e “goala”, pentru ei e plina.
pentru mine e doar un contur, pentru ei e o forma care capata multe intelesuri.
pentru mine e alb negru, pentru ei… nu conteaza asta.
tehnica prin care se realizeaza transpunerea fotografiei obisnuite intr-un “limbaj” pentru persoanele cu deficiente de vedere se bazeaza pe o presa care are efect invers: umfla/ridica bucata de hirtie in locul in care a fost imprimata cu cerneala. mi-a explicat asta directorul Salonului National de fotografie, Serban Mestecaneanu.
mergeti la salonul de foto sa vedeti si sa simtiti aceste fotografii. e o experienta foarte interesanta
*
la expo – unde am vazut lucrarile unor tinere sperante (n-are legatura virsta cu asta), am descoperit un fotograf despre care cred ca se va mai auzi multe: bogdan bousca. (sa ma ierte daca e celebru, eu am aflat de el abia ieri)
si mi-a placut ca un fotograf atit de cunoscut precum Cornel Lazia a fost prezent in expozitie. E un gest frumos de sustinere a breslei, dar si un gest de mare gentiletze (fara orgolii, fara pretentii). A fost singurul fotograf cunoscut care si-a expus lucrarile (linga ale incepatorilor, in sir indian, fara a fi demarcat de restul grupului).
Bravos Cornel.
cind am mers sa vad la cinema SATC 2, mi-era foarte foame. stiu ca n-are legatura cu filmul, dar a fost hotaritor.
stiam ca merg pentru rochite, bluzite, fustite si muuulti pantofiori si ca filmul nu o sa-mi ofere vreo revelatie artistica sau intelectuala. ma gindeam ca o sa maninc dupa ce ma distrez la film.
dupa 5 minute de film, personajele luasera masa de 2 ori.
timp in care eu remarcasem ca toate actritele au imbatrinit (lucru normal), dar ca nu vor sa accepte asta. si, ca sa nu li se vada pielea imbatrinita, au fost supra bronzate si date cu uleiuri.
o reclama de 2 ore juma la cancerul de piele.
*
dupa o jumatate de ora (si ale 3 mese pline cu de toate), Carrie si Mr Big au ajuns in pat ( nu, nu fac sex, dar asculta ce face Samantha in camera alaturata). iar in pat, Mr Big este ceea ce va insemna in viitor obsesia barbatilor metrosexuali-ubersexuali simamalordesexuali: sta la bustul gol, cu pieptul impins in fata ca sa ne arate ca e lucrat, e mai bronzat decit carrie si…. are un strat generos de ulei pe el.
de unde si blestemul: vedea-te-as in pat cu un barbat asa de uleiat.
*
dupa o ora si 15 min, plus cam 10 mese copioase (pe ecran, la mare distanta de mine), Carrie l-a intilnit cu Aidan intr-un bazar din abu dabi. pe cuvint ca avea o rochie minunata si tocmai ce isi cumparase niste pantofi foarte misto (care, apropo! erau pe noul trend: cu toc mic:) ), dar intilnirea lor a fost pusa pe pelicula in relanti.
ea alergind cu pletele in vint printre oameni, el venind bucuros catre ea – tot spatiul din jur miscindu-se in reluare – cam ca in telenovelele pe care le-am vazut io pe la 14 de ani (pina atunci a fost comunism, n-am avut telenovele)
mi-era foame. la secventa asta am clacat emotional. am iesit din sala si m-am plantat intr-un restaurant unde am comandat vinete pane cu sos gorgonzola, ciuperci la gratar cu orez si legume.
aaaa, cind am iesit de la film, in spate s-a facut rumoare. sala aia plina de femei n-a inteles de ce poate cineva sa iasa de la SEX AND THE CITY 2.
tragic, nu?
*
dar oricit ar fi de frumoase hainele, ele sunt in foarte mare contradictie cu stomacul gol.
si pe ecran, si-n viata.
*
o sa vad filmul cind iese pe DVD, pentru ca voi putea sa dau forward la secventele gen alergare in relanti
fetitza necunoscuta by Ramona Rusu Dumitrescu in seria La Joaca
Mara Darvariu in seria La Joaca by Ramona Rusu Dumitrescu
din seria La joaca by Ramona Rusu Dumitrescu, astazi un instantaneu din Grecia.
in fiecare zi a lunii iunie, Ramona Rusu Dumitrescune face cadou o fotografie cu un copil
foarte buna atmosfera de la vizionarea din seara asta a filmului Felicia, inainte de toate.
in sala ma gindeam, inca o data, cit de diferita e experienta vizionarii impreuna cu prietenii in fata unui ecran mare, fata de cea a vizionarii pe computer.
pentru ca am fct un interviu legat de acest film (cu minunata Ozana Oancea, e in tabu de iunie), am primit filmul pe dvd sa-l vad inainte de a ajunge pe ecrane.
atunci, la prima vizionare, l-am urmarit cu incrincenare. n-am putut sa rid de niciuna din fazele scoase ca din Ionesco, era mult prea dureroasa povestea pentru ca era si povestea mea.
in seara asta am ris mult, pentru ca si in stinga si in dreapta mea, spectatorii se recunosteau in Felicia.
iar la sfirsit, la sectiunea de intrebari si raspunsuri, am fost si emotionata dar si mindra: generatia asta noua de bloggeri (care nu scriu – inca! – la publicatii oficiale) au bun simt, au curaj si inteligenta de a analiza de la egal la egal filmul cu realizatorii lui.
m-a emotionat tare sinceritatea cu care fiecare din membrii echipei a raspuns la intrebari punindu-si viata pe tava (Ada Solomon, producator; Razvan Radulescu & Melissa de Raaf, scenaristi – regizori; Ozana Oancea, actrita)
cind am ajuns acasa, aveam deja in inbox mesaje despre cit de mult le-a placut filmul unora dintre spectatori. mesaje in care se dezvaluiau din nou detalii foarte intime. iar pe twitter se crease deja hastag-ul #felicia – ceea ce inseamna imens in materie de reactie/promovare pt un film
asa ca m-am gindit ca, desi nu cred ca si-a propus asta, filmul acesta indeamna la marturisiri grele. si e o MARE VICTORIE.
Felicia, inainte de toate intra in cinematografe din 11 iunie.
Ce se intimpla intr-o redactie? Cum e nebunia din predare? Ce scriem, ce fotografiem si, mai ales, cum facem coperta pentru numarul viitor?
Redactia Tabu isi deschide portile pentru o saptamina.
De joi 10 iunie si pina miercuri 16 iunie puteti veni oricind la noi.
Regulile sunt urmatoarele:
Luati-va laptopurile cu voi, avem wireless si o terasa minunata. Tot ce scrieti, fotografiati & filmati cit stati la noi – despre noi sau despre orice altceva – publicam pe tabu.ro.
Si… citeva dintre scrieri INTRA IN REVISTA.
Puteti intreba orice, puteti vedea orice se pagineaza sau se scrie. Am aprecia insa daca nu veti dezvalui care va fi coperta, desi voi o veti vedea☺
Dar chiar daca o veti dezvalui, ideea e atit de misto si executia e atit de spectaculoasa, incit nu poate fi duplicata☺
Daca va e foame veniti cu pachetel de acasa sau comandam impreuna☺
Cafeaua si sucurile le dam noi. Si praji☺
Adresa este Str Constantin Balacescu nr 8, redactia e linga Gara de nord, se intra din Witing.
Va asteptam cu drag.
P.S. Inca nu stim daca muncim simbata si duminica.
din seria la Joaca by Ramona Rusu Dumitrescu – astazi Alexandru Popa
cu titlul “barbatii stiu de ce”
🙂
foto by Ramona Rusu Dumitrescu
miine vedem intr-un cadru special unul dintre filmele mele preferate de la TIFF: Felicia, inainte de toate.
5 dintre voi primesc aici pe blog cite o invitatie dubla la vizionarea la care participa si regizorii si actrita din rolul principal.
regula e: primul venit, primul servit. inscrieri numai pe blog, la comments
detalii despre vizionare
Parada Film si revista Tabu va invita miercuri, 9 iunie, ora 20:00, la Cinemateca Union din Bucuresti, la o proiectie speciala a filmului de lungmetraj “Felicia, inainte de toate”, in regia lui Razvan Radulescu si a Melissei de Raaf.
Dupa proiectie va invitam si la o discutie cu regizorii filmului, cu actrita din rolul principal, Ozana Oancea si producatorul filmului, Ada Solomon.
Dupa publicarea recenziilor voastre, Razvan Radulescu si Melissa de Raaf vor alege 5 bloggeri carora le vor acorda un interviu in exclusivitate.
***
„Felicia, inainte de toate“, un film despre relatii familiale si despre felul in care timpul influenteaza comportamentul oamenilor, reprezinta debutul in lungmetraj al celor doi regizori. In rolurile principale ii regasim pe Ozana Oancea (Felicia Mateescu), Ileana Cernat si Vasile Menzel (parintii Feliciei). De asemenea, in roluri secundare apar, printre altii, Victoria Cocias, Gelu Nitu, Clara Voda si Serban Georgevici.
***
Pentru mai multe informatii, vizitati site-ul: www.feliciafilmul.ro. Pe site veti gasi si pagina de “Download” (http://www.feliciafilmul.ro/Ro_First_of_All_Felicia/Download.html), de unde puteti folosi orice material pentru blog-urile voastre.
din seria la Joaca by Ramona Rusu Dumitrescu inca un copil fabulos
Antonia
in iunie in fiecare zi cite o fotografie cu un copil minunat, toate by Ramona Rusu Dumitrescu
seria “La Joaca” by Ramona Rusu Dumitrescu
astazi – Alexandra
in fiecare zi din iunie, o fotografie din seria La Joaca by Ramona Rusu Dumitrescu
A fost un an cu multe filme romanesti bune care ne-au facut sa spunem: “heeey, chiar avem o industrie de cinema”
Mi-a placut spiritul de gasca dintre cei tineri
Corneliu Porumboiu mentionat in filmul lui Radu Muntean,
Razvan Radulescu & Tudor Lucaciu – echipa in 2 filme cu regizori diferiti ( Felicia, inainte de toate si Marti dupa Craciun)
admiratia sincera a lui Radu Aldea (imagine la Buna ce faci) pentru toata partea tehnica de la Marti, dupa Craciun;
cuplul tata fiu dl Victor Rebengiuc si Mimi Branescu din doua filme diferite – Marti dupa Craciun si Medalia de onoare;
Clara Voda minunata in doua filme – Aurora si Eu cind vreau sa fluier, fluier
sotia lui Mimi Branescu in viata reala, Mirela Oprisor, care e si sotia din film a personajului lui Mimi din Marti dupa Craciun. (un rol exceptional face doamna Oprisor)
amanta din Marti dupa Craciun, Maria Popistasu, care e mama fetitei nenascute inca a lui Alex Baciu (scenarist la acelasi fiim)
mi-a placut ca a cistigat Ozana Oancea premiul de interpretare si cel de debut. e o femeie foarte foarte misto, are un caracter minunat si a jucat in Felicia foarte foarte frumu.
mi-a mai placut ca avem de unde sa alegem filme romanesti de vizionat
ca avem productii de toate genurile – de la documentare despre Ceausescu sau Revolutie (chiar daca, aparent, sunt despre masini sau afaceri post decembriste), trecind prin filme metafizice greu de digerat pentru cei care nu apartin cercului select de rafinati estetzi (Aurora) sau filme care reincadreaza fapte in istorie – Portretul luptatorului la tinerete, Manusile rosii, ajungind pina la filme despre viata – drame sau comedii – Felicia inainte de toate, Marti dupa Craciun, Buna ce faci, Medalia de onoare.
Cu aceste 4 ultime filme mentionate as merge pina la capatul pamintului. Nu au cum sa nu va placa. Spun povesti adevarate, va recunoasteti in ele; sunt jucate incredibil de bine si arata tehnic impecabil.
Acum am o singura problema: ce naiba aleg la anul la premiile Gopo cind tre sa votez dintre ele? Ca-mi plac toate.
*
sigur ca privit la scara macro, noi ne bucuram acum pentru putin, dar e un minunat semn de viata cinematografica adevarata si-n Romania. De industrie pe bune; case de productie care au mai multe filme premiate, producatori care isi ingrijesc regizorii ca pe familie.
*
momentul meu, extrem de personal si de subiectiv, dintre toate filmele vazute e o secventa cu Dl Rebengiuc in Medalia de Onoare.
Sta in autobuz, e trist ca trebuie sa predea medalia pe care statul i-a dat-o – din greseala – la comemorarea celui de-al doilea razboi mondial, are fata cazuta nu doar de virsta ci si de dezamagire. Si priveste in gol. Iar pe fundal se aude muzica lui Phillip Glass.
Nu e nicio vorba in secventa aia. Arata impecabil si poate sa stea oricind alaturi de oricare alt film mare. Nu s-ar prinde nimeni ca e din Romania.
*
ce nu mi-a placut?
Falia din ce in ce mai adinca intre regizorii “in virsta” si “cei tineri”. Banuiesc ca “maturii” cinematografiei noastre nu inteleg de ce nu au succes la fel ca tinerii. Imi pare ingrozitor de rau pentru domnul Sergiu Nicolaescu, cred ca traieste o drama teribila de care nici macar nu e constient.
Si-mi pare rau si pentru alti regizori “maturi”, dinsii muncesc poate cu si mai mult efort decit in anii de dinainte, dar nu mai au mijloacele emotionale si tehnice de a tine pasul cu nebunii tineri.
Si nu mi-a mai placut ca protagonistii spotului festivalului – cei doi Florin Piersic – n-au fost la Cluj pe toata durata festivalului. Jr-ul a venit in ultimele 2 zile, dar – asa de dragul magiei care e filmul – ar fi fost frumos sa-i vedem in fiecare seara, pe amindoi la proiectiile importante in timp ce pe ecran Seniorul ar fi strigat “sunt tatal tau!”
*
La Tiff 2010, Ursus a fost promotorul filmelor romanesti.
din seria La joaca by Ramona Rusu Dumitrescu, astazi – Ana.
Ana este fetita Roxanei Ciuhulescu
foto Ramona Rusu Dumitrescu