astazi, uitindu-ma la doi copii pe strada, am realizat ca…
ii placem pe ceilalti nu pentru ce primim de la ei, ci pentru ceea ce – intr-un mod pe care nu-l intelegem – ne fac sa le dam din/de la noi.
ca-n expresia aia “ma faci sa vreau sa fiu mai bun” (mai tre sa ne si iasa bunatatea asta…)
apoi, pentru ca ne place ce obtin(em) de la noi, ne imaginam ca ei sunt mai buni.
ai observat ca ii placem pe cei care au ce ne place la noi insine, si ii ocolim pe cei care au ce nu ne place la noi?
grasset are o vorba “asa cum suntem asa si iubim”
e despre oglindirea noastra in cei care ne seamana si ne dau confort in prezenta lor
eu cred ca de multe ori ii placem pe altii din narcisism… fie ca ne place ce scot din noi, ca ne place cum ne vad. tot e ceva acolo care ne zgandare ego-ul