Noiembrie e luna cu filme pt noi. Tabu e Special Film.

Cum revista va fi in curind la chioscuri, in toata aceasta luna voi povesti aici, intimplari cu regizori si actori, cu personaje (uneori din/de film/teatru) pe care le-am intilnit gratie frumoasei meserii de o avem.

Regulile sunt: intotdeauna chestiuni de culise, legate de film sau de teatru.

*

MOROMETE

Victor Rebengiuc in culisele sedintei foto din proiectul Fotografi si filmele lor preferate ( 3 fotografi au refacut o secventa dintr-un film care are o insemnatate speciala pt ei, il vdtzi in numarul de noiembrie).

Asteptam sa apuna soarele, ca sa avem o anume lumina.

Dl Rebengiuc discuta cu noi, imbracat in Moromete, cu iie, un pulovar gri (Benetton!! vechi si uzat, adus de acasa de la Laura, stilista) si o pereche de pantaloni pe care Laura ii tot prindea cu un ac de siguranta. (“Lasa ca daca stau asa nu se vede la poza, cind plecam de aici o sa trebuiasca prinsi”). Era foarte emotionanta imaginea, pentru ca statea pe prispa unei case din Muzeul Satului, arata exact ca in Morometii, doar ca eram la inceput de octombrie 2008, iar anii si-au spus cuvintul pe chipul si in privirea sa.

*

– Dar tu de ce ai vrut sa faci secventa din Morometii?, intreaba dl Rebengiuc catre Cosmin Bumbutz, fotograful care a avut ideea refacerii unei secvente din film la 20 de ani distanta de la premiera.

– Pentru ca e filmul romanesc cu cea mai frumoasa si mai onesta imagine.

– Cind ai vzt prima data filmul?, intreb eu tot catre Cosmin.

– In 1992 cind am dat la ATF, era in programa obligatorie.

– Eram eu rector atunci, de asta era in programa!, ride dl Rebengiuc.

– Asa e, erati rector, ride Cosmin.

*

– Nu m-am machiat in niciun film.

– In niciunul? Cum asa?

– Nu-mi place. Aaa, la Padurea Spinzuratilor, mi-au ridicat nasul cu o bucatica de material transparent, ca sa ma faca mai frumos… Adica, sa ma faca frumos. (ride)

*

S-a terminat sedinta foto, Dl Rebengiuc isi schimba hainele cu cele cu care a vnt de acasa. Suntem in zona birourilor administrative din muzeu, pe un hol, unde am instalat masa de make-up. Obisnuit cu turneele si filmarile in locuri diverse, dl Rebengiuc isi ia pantalonii de acasa, se duce intr-un colt, face un paravan cu usa holului si incepe sa se schimbe. Stiu ca pentru actori, spatiul intim nu are aceeasi valoare ca pentru mine. Astazi sunt o fata din echipa cu care maestru a muncit in ziua respectiva.

Imi mut privirea pe fereastra, desi dinsul continua sa vbsca cu mine, pentru ca momentul mi se pare mult prea intim. O legenda ( ma enerveaza rau exprimarea aia cu “monstru sacru”) se schimba la un metru de mine, cu modestia profesionistului care si-a fct treaba si acum trebuie sa plece acasa.

Se aude un zgomot ca si cum ar fi cazut ceva: niste banutzi din buzunarul pantalonilor, iar maestrul ii ridica inainte de a se imbraca. Ma intorc si vad toti cei 75 de ani ai dlui Rebengiuc; maestrul e cu pantalonii in mina, controlindu-le buzunarele, intr-un sort negru.

Si imaginea aceasta, incredibil de intima, o sa-mi ramina mereu in minte.