Author : Cristina Bazavan

cn_image.size.pollock-painting-ruth-kligman-headerthe wife or mistress of a genius

the wife or mistress of a genius

e in Vanity fair un story despre o pictura controversata, Red, Black & Silver, al carui autor inca se mai discuta daca este sau nu Jackson Pollock.
pictura s-a aflat pina acum 2 ani in posesia amantei lui Pollock, Ruth Kligman (care amurit in 2010) si urmeaza sa fie scoasa la licitatie in septembrie.
cum ultimul Pollock licitat s-a vindut cu 140 milioane de dolari, e de inteles de ce acest tablou si controversa din spatele lui suscita mare interes.

mai jos e un fragment genial din articol, in care autoarea, Lesley M. M. Blume, incearca sa o caracterizeze pe Ruth fara sa numeasca direct ce fel de om se spunea ca este. e minunata tehnica doamnei Blume de a descrie ceva, prin fapte, nu prin vorbe, iar tot articolul reuseste o performanta rara: vorbeste despre evaluari de picturi, despre critici de arta, despre context in istoria artei, pe foarte multe pagini, dar are suspence si e minunat- accesibil- placut de citit.

intregul articol aici

inainte de a citi fragmentul de mai jos, va rog sa nu o condamnati pe Ruth pentru alegerile ei; nu stiu cite dintre femeile pe care le cunosc ar fi rezistat tentatiei de a fi nevasta unui geniu. sau amanta.

In 1956, Kligman was a 26-year-old art student, working at a minor Midtown Manhattan gallery. A voluptuous former Seventh Avenue model, she was said to strongly resemble screen sirens Elizabeth Taylor and Rita Hayworth. Pollock biographers Steven Naifeh and Gregory White Smith state in Jackson Pollock: An American Saga that Kligman, as a child, had fantasized about becoming a great artist—and, just as frequently, about being “the wife or mistress of a genius.” Artist Audrey Flack recalls that in early 1956 Kligman befriended her and asked her to explain the nuances of the New York art scene.

“Ruth asked, Who are the best artists, who should I know, [and] in what order—one, two, and three?” Flack says. “I said, ‘Jackson Pollock, Bill de Kooning, and Franz Kline,’ and told her they all go to the Cedar Bar. She said, ‘I gotta meet Pollock.’ I took a piece of paper and drew a map. I told her, ‘This is where Pollock sits at the bar,’ and what he looked like. That night, she goes to the bar and meets him, all set for it. It was very, very pre-determined.” In her 1974 book, Love Affair: A Memoir of Jackson Pollock, Kligman would assert that her Cedar Bar meeting with Pollock had been coincidental, and that “he had meant so much to me for so long as a heroic figure.”

For Pollock, 1956 was a year of eclipse. To many in the art world, it appeared that the artist had passed the pinnacle of his career. The art critic Clement Greenberg—Pollock’s onetime champion—would later say that by this time “Jackson knew he’d lost the stuff” and was “never going to come back.” Pollock was drinking heavily and had fallen into an abyss of nonproductivity; he was in a “death trance,” according to another biographer friend, Jeffrey Potter.

Pollock’s marriage to Lee Krasner had dramatically unraveled. Krasner, enraged by her husband’s affair with Kligman, decamped to Europe that summer. Kligman promptly moved into the Pollock-Krasner home in the Springs, a hamlet in East Hampton—by some accounts, on the very day that Krasner boarded a transatlantic ocean liner. One source says that Kligman hung her clothes in Krasner’s closet and set up shop in her painting studio.

1992
teatrucasting la London National Theatre

casting la London National Theatre

mi s-a intimplat de 2 ori in viata sa fiu in comisia de casting pentru o piesa.

la sfirsit imi doream ca tinerii actori sa fi stiut cite ceva despre autor, despre piesa si – in general – despre rolul pentru care dadeau auditia. pentru ca nu prea stiau.

iata ce zice directoarea de casting de la London National Theatre

1879
american-sign-languageo rasplata neasteptata

o rasplata neasteptata

habar n-ai la ce iti folosesc lucrurile pe care le inveti, atunci cind le inveti.

***

putin mai devreme la iesirea de la metrou piata sudului, un copil cam de 6-7 ani urla ingrozitor spre disperarea mamei lui care trebuia sa se confrunte cu privirile dezaprobatoare ale trecatorilor.

am crezut ca e autist, pentru ca mama – aflata in genunchi, cu bagajele lasate pe jos – incerca sa aiba contact vizual cu el. m-am dus la mama si i-am zis ca o ajut eu cu bagajele, sa-l ia in brate ca sa treaca de portile cu bara de metal.

mama, recunoscatoare, mi-a zimbit si a inceput sa-i vorbeasca baiatului  in limbajul mimico gestual, asa mi-am dat seama ca de fapt grohaia cind plingea pentru ca era mut.

cind mama l-a luat in brate si copilul a fost cu fata la mine, i-am zis – si vocal si prin semne:

– vrei ciocolata? am o ciocolata.

copilul surprins ca vorbesc cu el, a incetat din plins pentru o clipa.

cind a trecut de bara metalica si eu am venit cu bagajele, i-am zis mamei lui ca acum trebuie sa-i dau ciocolata pe care o am. copilul mai miriia putin, dar a luat ciocolata.

– spune-i doamnei “multumesc”, i-a zis mama in limbajul semnelor.

cum copilul nu reactiona f tare, i-am facut eu semnul “cu placere” – se deseneaza o inima in partea stinga a pieptului.

copilul se uita tot mai curios si cu ajutorul mamei – cunostintele mele de limbaj mimico gestual sunt f limitate – am aflat ca il cheama Cristi.

– pe mine ma cheama aproape la fel, Cristina, dar nu mai stiu sa arat pe litere. ma inveti?

si cum mama i-a tradus ce spuneam, copilul m-a luat de mina, ne-am tras pe margine si mi-a aratat pe litere cum se zice numele meu.

desigur, am plecat prieteni si mi s-a parut ca momentul asta a fost ca si cum am primit cea mai mare rasplata pentru cit m-am chinuit in putinele lectii de limbaj mimico gestual pe care le-am luat acum citiva ani la British Council.

4000
concursconcurs – dependent de design

concurs – dependent de design

ai studii in design?

sau… esti pasionat de designul de obiect?

*

in oricare dintre cele doua variante te afli, sigur crezi ca in tara asta n-ai prea multe sanse cu meseria ta: cine o sa stea sa produca creatiile tale care necesita materiale si structuri speciale? cine mai investeste astazi in design?

*

daca te recunosti, daca esti  interesat de designul de obiect (designer, arhitect, artist plastic sau scenograf) e bine sa stii ca exista un super concurs pentru tine:

3D – Dependent De Design, realizat de ELLE DECORATION in colaborare cu Audi – prin PORSCHE BUCURESTINORD , concurs cu tema “scaun de masina pt copii”.

este o provocare mare pt un designer/arhitect, dar e in acelasi timp o ocazie rara de a vedea unul dintre desenele voastre transformat intr-un obiect.

participantii sunt asteptati sa se inscrie si sa trimita proiectele, in format electronic, prototip, sau proiect pe hartie, electronic pe adresa [email protected] sau la sediul redactiei ELLE Decoration. Termenul limita de predare a proiectelor este 15 septembrie 2012.

*

aici gasiti regulile concursului: www.dependentdedesign.ro, exista si  un grup pe Facebook: 3D – Dependent De Design http://www.facebook.com/groups/127757867364423/ unde puteti vorbi cu ceilalti participanti sau cu ortganizatorii

*

“Este un concurs care ii stimuleaza pe tinerii si viitorii designeri autohtoni sa creeze. Celelalte editii au fost un succes  mai ales pt ca au scos la lumina tineri f talentati – pe unii i-am ajutat sa produca si sa vanda. Pot vorbi deja de “primul val de designeri de obiect” asa ca se intelege de la sine, cred foarte tare in acest concurs”,  mi-a spus Ileana Raducanu – redactor sef Elle Decoration si cum am foarte mare incredere in gusturile si priceperea ei in a descoperi talente, zic ca e cazul sa va organizati si sa participati la concurs.

succes!

1829
agentl14sa nu alergi dupa ce fac altii

sa nu alergi dupa ce fac altii

Photography has evolved as well in a sense that there are more photographers now than ever.

Digital has been the great leveler. Anyone can afford a relatively decent camera these days and the number of images being uploaded to Facebook, Twitter, Pinterest and Instagram per second is mind blowing. We are living in an all-exposing age. We see and have access real time to anything and everything that we all do. This is one of the most significant changes in the world of photography.

When we first started we had no idea what other photographers were doing or what their portfolios might be like. Editorial line-ups were a total secret. Now they are splashed all over the place in a sneak peek behind the scenes kind of way. We need only click to see what the world is doing in real time. I think this makes people produce work faster and in a more disposable way.

I try to stay level headed in the face of all this imagery. I try to make pictures that come from my own vision and inspiration. It is not always easy, but I believe if you stay true to yourself and do not chase others you will be happier for it. You will find that you have an endless well of inspiration that comes from within.

*

e un raspuns dintr-un interviu dat de fotografa andrea gentl, specializata in fotografii despre mincare. l-am postat aici pentru ca e inspirational, mai ales in ultima lui parte. aceea cu a incerca sa fii constant si corect cu propria viziune, fara sa alergi dupa ce fac altii.

e greu de tinut echilibrul asta. vi-l doresc, cum mi-l doresc si mie.

si inca un raspuns pentru cei pasionati de fotografie: o ocazie buna pentru a descoperi / a va reaminti niste fotografi minunati

I adore Irving Penn for his brilliant simplicity and timeless photographs. His work informs many a photographer and art director. I love Sally Mann for her dark, cerebral, intimate portraits and landscapes. I look to Emmet Gowin’s early work for emotional inspiration and to Morandi the Italian painter for composition. I look more at fine art photographers than contemporary ones these days but from my many talented peers, if I had to pick a few I admire, I would say Frederic Legrange for his gorgeous travel,Henrik Knudsen for is stark Nordic light, Ditte Isager for her unwavering style, Marcus Nilsson for his gritty and real approach to food and Anna Williams for her impeccableVoracity project.

*

intregul interviu aici

1630
RHCPcistiga 5 locuri la RHCP

cistiga 5 locuri la RHCP

zilele astea cind toata lumea cauta bilete sau invitatii la RHCP, puteti cistiga aici nu o invitatie ci 5 locuri!

tu si alti 4 prieteni puteti merge la concert daca:

Anunti pe blog, Twitter sau Facebook cu cine vrei sa mergi la concert. Trebuie doar sa ii nominalizezi cu nume si link pe blog, tag cu numele lor pe Facebook sau @username pe Twitter. Ii anunti intr-un singur loc dintre cele trei platforme.

Apoi, imi lasi in acest post, in comentarii, un link spre postarea ta.

atentie!  3 persoane sunt prietenii vostri, iar a patra… e o fapta buna. faceti o surpriza cuiva care isi doreste f tare sa mearga si taguiti -l, apoi spuneti-ne de ce ati ales persoana respectiva pt surpriza.

minunat ar fi sa nu cunoasteti direct respectiva persoana, sa fie o bucurie de genul “dar din dar se face rai”

concursul de incheie pe 29 august la ora 12.00. mult succes!

***

multumesc Vodafone pt bilete si pentru ca ma ajuti sa facem bucurii la oamenii mari care-s copii 🙂 daca nu cistigati aici sa stiti ca puteti participa la concursuri pe pagina Vodafone

sursa foto Emagic

616692_515481905134064_1669446134_oProudly wearing Romanian designers in voiaj

Proudly wearing Romanian designers in voiaj

text de Noemi Revnic

Dragii mei, intr-un final mi-am luat vacanta si sunt deja de patru zile in Las Vegas, Nevada. Pana saptamana viitoare, cand voi scrie despre lucruri frumoase vazute aici, o sa va povestesc cat de mandra sunt de designerii romani ale caror haine le-am luat cu mine in valiza.

Incep cu outfitul de calatorie de luni, 20 august, compus din salvari Ana Alexe (cumparati in urma cu trei veri), tricoul Murmur al Andreei Badala (achizitionat de pe Molecule-F anul trecut) si Miami Jacket cumparata in urma cu cateva luni, din colectia primavara-vara a brandului 109 (Ioana Dumitrescu & Marina Moldovan).

(Miami Jacket, fotografie din catalogul 109)

Acest outfit a facut furori in aeroportul Heathrow din Londra, unde am impartit de vreo cinci ori site-urile designerilor mentionati mai sus.

Povestea a continuat si in Las Vegas, mai ales ieri, cand a plouat cu galeata (fenomen extrem de rar in Nevada, mai ales vara) si mi-am petrecut toata ziua in outlet-ul Premium North din coloratul oras. Aici a fost de-a dreptul isterie: turiste, mai ales din Japonia si din Franta, care m-au intrebat de unde am The Miami jacket, salvarii Ana Alexe si un alt tricou de la Murmur. In buticul Etro, una dintre vanzatoare a fost de-a dreptul in extaz la vederea pantalonilor iar la Diesel, cei doi gemeni coreeni de la casa de marcat mai aveau putin si incepeau sa negocieze achizitionarea jachetei Miami. Am fost tare mandra si abia astept urmatoarele reactii, pentru ca geamantul meu este plin de creatii ale designerilor romani. Alina Botea, Lucian Broscatean, 109 (aproape toata colectia de anul acesta), Ana Alexe, Andreea Badala si lista continua.

Pe foarte curand, ma duc la MOB Museum si revin cu povesti din orasul care nu a mai dormit de ceva vreme.

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

2459
naomi samuelUn interviu cu o campioana care merge la Jocurile Paralimpice

Un interviu cu o campioana care merge la Jocurile Paralimpice

Stiti ca am un preferat la Jocurile Paralimpice, ca i-am urmarit activitatea si am public aici ( voi mai publica) un mini jurnal al competitiei. se numeste Naomi Ciorap si este o fetita simpatica pe care o veti vedea in competitiile de inot.

in acest moment Naomi, care are deficiente de vedere, dar asta nu o impiedica sa fie o mare campioana, a ajuns cu echipa paralimpica a romaniei in Liverpool unde se antreneaza pina miercuri cind vor incepe la Londra Jocurile Paralimpice. ea se antreneaza chiar cu echipa angliei si tocmai s-a intors de la un antrenament in Sierra Nevada, Spania, care a fost sustinut financiar de sponsorul ei, Olympus Dairy Industry.

i-am trimis pe mail citeva intrebari si mi-a raspuns, asa ca puteti citi un mini interviu simpatic cu o pustoaica de 17 ani care si-a invins limitele si, in ciuda deficientelor ei, e astazi la una dintre cele mai mari competitii sportive din lume.

(desi are deficiente de vedere, Naomi poate citi cu ajutorul unui soft pe computer)

. Ce ti – a placut cel mai mult in Sierra Nevada?

Peisajele frumoase si plimbarile pe munte, mancarea sanatoasa, oamenii foarte prietenosi.

Ce i-ai sfatui pe copiii care se apuca astazi de inot sa faca pentru a nu le mai fi frica de apa?

Sa incerce sa fie curajosi pentru ca sa inoti este mai usor decat pare

A fost greu pentru tine sa inveti sa inoti? ti-a fost vreodata frica de apa?

Mi-a fost putin frica dar cand am inceput sa invat mi-a placut foarte mult si am invins frica de apa.

Te gandeai vreodata ca vei ajunge la o olimpiada? ce-ti doresti de la olimpiada asta? (in afara unui rezultat bun in competitie, altceva. ceva pt tine.)

Nu m-am gandit niciodata ca voi ajunge dupa doar 3 ani de inot la Jocurile Paralimpice. Imi doresc sa am sustinatori multi iar faptul ca particip este o multumire mare.

Ce zic parintii tai ca esti campioana?se asteptau sa ajungi la o olimpiada?

Parintii nu si-au imaginat niciodata ca voi ajunge asa departe si sunt foarte mandri de reusitele mele.

Urmatoarea intrebare e mai delicata si, daca te deranjeaza, poti sa nu raspunzi la ea:

Cum te orientezi intr-un bazin nou. ce repere iti iei ca sa ajungi la linia de start , la culoarul tau?

Bazinele in marea majoritate sunt la fel, am resturi de vedere cat sa ma descurc in incinta bazinului.


Iti doresc mult mult succes si sa te bucuri de tot ce ti se intimpla la londra. eu am sa fiu in tribuna sa te sustin. si, chiar daca nu ma cunosti, o sa stii ca e un roman acolo in arena care – ti tine pumnii strinsi sa ai un rezultat bun si sa te bucuri de aceasta minunata competitie.

Multumesc de sustinere, sa strigi tare sa te aud. Concurez la 50 craul, 100 craul, 100 bras la clasa S13.
***

doua lucruri simpatice mai am sa va spun legate de Jocurile Paralimpice. vedeti din mini interviul de mai sus cit de importanta e sustinerea morala, a fanilor, pentru Naomi. ii puteti trimite un mesaj de incurajare in aplicatia creata de Olympus pe Facebook si va rog tare tare tare sa va luati 2 minute ca sa scrieti un mesaj. ce poate fi mai frumos pentru un copil, decit emotia si sustinerea unor oameni pe care nu-i cunoaste, dar care o apreciaza pentru ca face lucruri pe care ei nu le-ar putea duce la cap.

( Olympus nu s-a asociat intimplator cu echipa romaniei la Jocurile Paralimpice. sub conceptul “Light in the Dark”, compania sprijina permanent persoanele cu deficienţe de vedere, fiind prima si singura companie de bunuri de larg consum din România care are un ambalaj special conceput pentru acestea: capacul inscripționat in alfabetul Braille. imaginati-va un frigider in care e bezna si ca puteti recunoaste ce e inauntru dupa forma si semnele de pe capacele produselor si veti intelege ce mare bucurie e pentru persoanele cu deficienta ca au scris in Braille ce contine sticla, cutia etc)

3772
ebookbiblioteca la metrou

biblioteca la metrou

n-am rabdare sa ajung acasa ca sa va povestesc asta.

de astazi in statia de metrou victoriei e cea mai tare biblioteca posibila. te uiti la cartile desenate pe pereti, iti alegi cartea preferata si – dupa ce scanezi un cod de pe cotor – iti poti descarca in telefon un fragment.

e parte dintr-un proiect dezvoltat de Vodafone impreuna cu Humanitas. vineri cind ajung acasa dau o tura pina la biblioteca de la metrou si va recomand niste carti.

acum va avea toata lumea de citit la metrou:)

2184
IMG_6684fotojurnal Ideo Ideis, part 3

fotojurnal Ideo Ideis, part 3

acest fotojurnal este tinut de Adi Bulboaca, fotograful oficial al editiei nr 7 a festivalului de teatru Ideo Ideis.

nu adaugam explicatii foto, e mai important sa simtiti atmosfera de acolo, decit sa va ginditi cine sunt oamenii din fotografii.

1645
cadoucadou priceless

cadou priceless

saptamina trecuta am fost in tabara pentru copii Tara lui Andrei si am avut ceva probleme.

mi s-a parut mai greu sa fac fata alimentatiei sanatoase decit galagiei generate de 125 de copii care bateau cu tacimurile in masa scandind numele instructorilor preferati.

dupa citeva zile, am postat pe facebook asta:

in ziua aia, am trisat si mi-am refacut doza de glicemie. mai grav insa a fost a doua zi cind copiii, pentru ca au dormit dupa amiaza , la ora mea de guilty pleasures erau in grup in bucatarie sa-si incarce bidonasele albastre cu ceai cald si bun. acolo era si barul de unde imi luam pepsi, deci problemaaa.

tot personalul din tabara era instruit sa nu serveasca bauturi acidulate copiilor, asa ca atunci cind fata de la bar m-a vazut, mi-a soptit discret:

“aveti bani exact?”
dupa ce am inclinat din cap la fel de discret, mi-a indicat locul unde sa ii las. a continuat sa pregateasca suporturi de hirtie pentru bidonasele copiilor (erau fierbinti de la ceaiul proaspat preparat). dupa o vreme a scos din frigider o sticla de pepsi si-a lasat-o pe bar, in partea ei, departe de mine.

eu, ca o lebada in fata barului, ma uitam cum copiii se aprovizionau cu ceai. a mai trecut o vreme si s-a auzit:

“doamna, va rog sa ma ajutati cu ceva. duceti dvs sticla aceasta afara la colegul meu, e un client din afara taberei care are nevoie de ea”

si mi-a intins pepsi-ul salvator.

in ziua aceea, pentru ca se terminase ciocolata de la receptie, am inventariat cu receptionera cine a cumparat toate bucatile de snickers (multe din ele le cumparasem eu), dar n-am convins-o sa mai aduca altele. era interdictie de la managementul taberei.

***

astazi, simpaticii de la GRAFFITI BBDO mi-au trimis un cadou.

stiam ca proiectul Tara lui Andrei e administrat de ei, stiam ca si Pepsi e la ei in administrare publicitara, dar n-am stiut ca si Snickers e tot la ei. (m-as putea inscrie la un internship, cu un job plasat linga frigider )

va multumesc frumos pentru cadoul foarte foarte simpatic, m-am distrat tare si, desigur, am degustat din plin.

1623
jurnalismneatirnarea mea de lucruri

neatirnarea mea de lucruri

Cristi Stan (vizitati-i pag de facebook, are niste minunate fotografii) mi-a semnalat ca in Flacara a aparut un interviu cu mine. Am vorbit cam acum o luna cu Radu Pocovnicu, intr-o conversatie de mai bine de doua ore care mi-a placut mult. nu parea ca facem un interviu (chiar daca asta era scopul intilnirii), ci ca discutam prieteneste.

sigur, stiu tehnicile si e interesant cind te uiti la ce te intreaba celalalt, tu stiind posibilele piste prin care te poate prompta sa ajunga unde vrea, dar chiar si-asa m-a facut sa marturisesc ceva despre care n-am scris niciodata: “neatirnarea de lucruri”.

Cristina Bazavan a donat multe cărţi pentru proiectul Lecturi urbane. „I-am anunţat, se aşteptau să vin cu un braţ de cărţi. Aşa că i-am poftit: haideţi, băieţi, veniţi să le luaţi, sunt câţiva saci. Am donat până acum vreo 2.000 de cărţi.” Simţul de proprietate îi este străin. Nu are mania colecţiilor, stă cu chirie – dar în locuri cu poveşti care o inspiră –, nici măcar hainele nu şi le păstrează. La sfârşitul anului, îşi invită prietenele să aleagă din garderobă ţinutele mai preţioase, restul le donează.

Şi o poveste exemplară. Într-o zi când s-a întors acasă – stătea în acea vreme în Dorobanţi – un nor gros de fum se ridica deasupra imobilului în care locuia. Dacă a luat foc apartamentul meu? – i-a trecut prin minte. Care sunt lucrurile pe care trebuie să le salvez? Actele, banii. Apoi a scurtat lista. Actele. Apoi şi-a zis: Ok, chiar nu contează. Ne avem pe noi înşine.

cu doua precizari:

nu donez toate hainele, la sfirsitul sezonului, cind faci schimb in sifonier intre haine groase si subtiri, ma uit la ce nu am purtat deloc. acele haine sunt pentru dat mai departe.

donez cartile pe care le primesc (iar editurile sunt darnice cu mine si-mi trimit in avans aparitiile editoriale, pt ca uneori vorbesc la lansarile lor) si multe dintre cartile pe care le cumpar, cu exceptia biografiilor si a cartilor de specialitate (cel mai adesea luate din strainatate)

intregul interviu e aici. multumesc frumos Radu ca ai scris despre mine.

3045
ikeaMa mut. iara.

Ma mut. iara.

de-a lungul existentei mele de provinciala translatata-n bucuresti, m-am mutat de citeva ori bune. de fiecare data in casa altuia, casa care pastra amprenta celui care locuise inainte, dar si a proprietarului.

acum stau intr-o casa dragutza, aproape de Centru Vechi si, pentru ca a fost decorata pentru mine, pentru personalitatea mea, nu mai poarta amprentele altora.

dar in septembrie ma mut din nou. pentru o saptamina, intr-o casa in care mai stau inainte sau dupa mine, tot cite o saptamina, Andressa, Mazilique si Augustin Radu. e parte dintr-un experiment IKEA in care veti vedea putin personalitatea noastra, dar si cum se reflecta ea in amenajarea unei case.

veti urmari pas cu pas ce facem in casa (nu chiar tot, nu va ginditi la negindite), ce si cum modificam pentru ca acelasi spatiu sa devina “acasa” pentru fiecare dintre noi pe durata sederii sale si… ne veti putea vizita (dar despre asta, pe 10 septembrie cind intru in casa:) )

***
experimentul face parte din campania de lansare a noului catalog IKEA, “Da noua viata casei tale” si sunt sigura ca va va demonstra cit de usor este ca un spatiu nou sa devina AL TAU cu eforturi si bugete mici.

***
de fiecare data cind ma mut in casa noua (v-am zis ca am experienta la mutat) ma gindesc la asta:

cind dormi pentru prima data intr-o casa noua, ai simturile alerte.
auzi toate zgomotele, vezi toate detaliile tencuielii, simti detaliile fiecarui material pe care-l atingi.
dupa o vreme, stii frecventa cu care apar zgomotele, stii de unde vin, cunosti obiectele din casa, mintea se obisnuieste cu ele si… nu le mai auzi/simti.

v-ati gindit ca e la fel si intilnirea dintre doi oameni?
la inceput suntem atenti la orice vorba, orice gest. decodificam emotiile din spatele cuvintelor si cautam intelesuri.
dupa o vreme, ni se pare ca stim, ne obisnuim si…

***
va astept in septembrie in noua mea casa:)

2751
tony scottTony Scott (Top Gun, True Romance) s-a sinucis

Tony Scott (Top Gun, True Romance) s-a sinucis

Regizorul Tony Scott (Top Gun, True Romance, Crimson Tide, Enemy of the State, Spy Game, Man on Fire, Deja Vu) s-a sinucis ieri aruncindu-se de pe un pod, in San pedro California.

Tony (68 ani) era fratele mai mic al regizorului Ridley Scott, alaturi de care avea compania Ridley Scott Associates care a produs multe dintre filmele mari ale ultimilor ani.

***

Vestea e una de tabloid, dar ginditi-va putin: ce-i lipsea / ce-l necajea pe un om care avea tot ce-i trebuia din punct de vedere material? ce drama traia de a facut pasul sinuciderii?

e o sinucidere asumata si premeditata, pentru ca a lasat si o scrisoare de adio care n-a fost facuta publica.

pe twitter, selectionerul oficial de la Cannes, THIERRY FREMAUX, a scris:

Tony Scott est mort. Il aura fait son métier avec conviction et brio. Dans une certaine solitude aussi, et sans reconnaissance officielle.

si tot pe twiiter, Mena Suvari ‏care a jucat in filmul Domino, regizat de Tony Scott:

I am grateful for the opportunity to have worked with him & cherish the beautiful memories I have of him buzzing around the set.

***
Ridley si Tony Scott au mai avut un frate mai mare, Frank, care a murit de cancer in 1980.

1791
IMG_5811ideo ideis 7, fotojurnal part2

ideo ideis 7, fotojurnal part2

acesta este un foto jurnal semnat de Adi Bulboaca al zilei de ieri de la festivalul de teatru ideo ideis, alexandria, editia 7.

uitindu-ma la fotografiile din spectacole (de ieri a inceput competitia intre licee), m-am gindit ca o parte din magia acestor copii vine din faptul ca ei nu si-au pus inca bariere; n-au construit inca ziduri de aparare in jurul lor, asa ca se duc pina la capat pe scena pentru ca inca nu stiu ce e frica.

multumesc frumos pentru fotografii Adi.


1606
music_is_the_drugplaylist romanesc

playlist romanesc

de doua zile am chef sa ascult muzici romanesti misto. cu versuri care au ceva de spus si care nu fac rima soare/mare.

am tot cautat pe youtube (mai jos citeva dintre ele), dar mi-ar placea sa-mi mai dati si voi muzicile romanesti preferate. din toate timpurile. cu toate starile. in interpretarile originale sau in duete simpatice.

dar incercati sa nu mai alegeti de la trupele pe care le-am mentionat deja aici. multumesc

am sa le pun pe toate in IPod (pe unele le am deja:) )

NU CU VERSURI IN ENGLEZA, OK? MULTUMESC

as mai adauga 100, dar va las pe voi, link la comentarii si o sa am cel mai frumos playlist romanesc. pentru care va multumesc in avans

konrad-von-abel_54757900Universul Celibidache

Universul Celibidache

pentru toti cei care au zis macar o data anul acesta “la noi nu se promoveaza lucrurile de valoare” am o recomandare pentru astazi.

am o recomandare si pentru cei care spun ca la tv sunt numai prostii, dar si pentru cei care spun ca ne uitam valorile.

ora 15.00 , TVR, Universul Celibidache – o emisiune prin care profilul dlui Sergiu Celibidache e construit din marturii ale oamenilor carora li s-a schimbat viata dupa ce l-au intilnit.

astazi e o editie despre un domn care timp de 10 ani i-a fost asistent principal la Filarmonica din Munchen, Konrad von Abel.

emisiunea este realizata de Catalin Sava, redactor TVR, fost pianist, un domn care te intimideaza cu cultura lui muzicala (anul trecut la festivalul Anonimul imi era rusine sa vorbesc cu el), dar care stie sa faca muzica clasica accesibila si unora cu urechile astupate, asa ca mine (anul asta, tot in timpul festivalului Anonimul ne-a dus la Sulina intr-un loc special unde am aflat despre un alt dirijor roman faimos, George Georgescu).

ca sa mi explice ca interviul acesta o sa fie de inteles si pentru mine, Catalin mi l-a descris asa pe domnul Von Aben: “cind il vezi cum umbla blajin, cu capul in nori impachetat, lung si slab, cu parul alb si chipul brazdat de cine stie ce suferinte il poti crede un visator incurabil ! si cind colo, el aprinde aerul cind deschide gura sa-ti vorbeasca de Celi & phenomenology ! iar cind ia bagheta in mina, iti da start la galopul cromatic al inimii”

deci, in aceasta dupa amiaza ora 15.00, Universul Celibidache la TVR.

despre pasiunea mea pentru familia Celibidache am mai scris de multe ori, toate articolele sunt aici.

si ca sa intelegeti ce om bun si special e Catalin, va mai spun o mica poveste: stia ca imi doresc f tare sa o intilnesc pe doamna Miriam Raducanu – care nu da interviuri, iese rar in public – si cind TVR Cultural a filmat un spectacol de dans in coregrafia dinsei, m-a invitat sa ma uit. un cadou priceless. aici povestea acelui show. inca o data multumesc:)

2881
ideoideis1 adi bulboacaIdeo Ideis 7, fotojurnal, part 1

Ideo Ideis 7, fotojurnal, part 1

daca rostesti in fata unui actor, care a fost la festivalul Ideo Ideis cuvintul Alexandria, i se lumineaza ochii. daca rostesti unui nativ din capitala de judet a teleormanului acelasi cuvint se incrunta asteptind sa vada ce lucruri rele ai de zis.

chestiuni de perspectiva.

in august an de an cit e festivalul de teatru Ideo Ideis, Alexandria are o energie speciala: vorbeste despre inocenta/ prospetime/ lupta cu sine/ incredere/ perseverenta (inclusiv in actorie, sau – mai ales – in actorie).

iar actorii care merg acolo ca sa-i slefuiasca pe elevii de liceu indragostiti de teatru se reintorc ca printr-o magie la vremurile lor de inceput: recunosc placerea de a juca doar pentru a simti, nu pentru a fi rasplatiti cu aplauze.

de asta, pentru toti cei care au fost in festival si carora le spui “stii dar alexandria nu e asa in restul anului”, vorbele trec razant pe linga ochii lor care sclipesc la amintirile cine stie care-i intimplari magice dintr-un atelier sau un spectacol.

de astazi, veti putea vedea aici un foto jurnal al celei de-a saptea editii a festivalului de teatru Ideo Ideis. fotojurnal tinut de Adi Bulboaca, care e si fotograful oficial al festivalului. pentru prima fila de jurnal am ales eu citeva fotografii din zilele trecute, de acum incolo va alege el fotografiile fiecarei zile.

multumesc mult, Adi.

1690
ioanaPRIETENIE

PRIETENIE

text de Ioana Blaj

Draga mea S,

Ma simteam ca o vioara inchisa intr-o cutie fara arcus. Eram plina de praf cand ai deschis cutia si m-ai atins cu grija ca nu cumva sa ma stric.  Te-ai uitat la mine si ai fost singura care a crezut ca am corzi functionabile. Ai luat o carpa si m-ai atins. Ti-a luat mult pana sa ma cureti pentru ca aveam particule gri pe toata suprafata. Ai avut rabdare si m-ai ingrijit. Intr-o zi ai pus arcusul pe mine si am inceput sa vorbesc. Am scartait, dar nu m-ai lasat. Am invatat sa sunam impreuna. Azi am cantat in linistea strazii. Eram doar noi doua cu muzica noastra lina. Vibram. Multumesc.

Ioana Blaj este actrita, masteranda in Arta Actorului la UNATC

4926
lady-gaga-concert-bucuresti-piata-constitutiei-live-1Concertul Lady GaGa – Mai mult Ro Ma decat Ma Ma!

Concertul Lady GaGa – Mai mult Ro Ma decat Ma Ma!

stiu ca multi sunteti in tabara fanilor concertului de aseara, iata insa si o alta parere.

Concertul Lady GaGa – Mai mult Ro Ma decat Ma Ma!

text de Adrian Telespan

Dupa ce am vazut-o pe Lady GaGa la Bucuresti nu mai cred ca o copiaza pe Madonna. E exact inversul acesteia. Poate canta, dar nu poate face show. Poate canta orice, oricat. Bine.

Nici dupa trei beri nu am reusit sa intru in atmosfera pentru ca, zic eu, aceasta nu exista. Spectacolul oferit de GaGa nu a avut stralucire. A fost o scena mare, dar nu grandioasa, coregrafii relativ minimale cu dansatori care aratau foarte bine, dar care nu te lasau cu gura cascata cu miscarile pe care le faceau, sunet foarte bun, dar un vibe mult prea rock pentru un concert pop, parca prea multe discursuri antidiscriminare sau in care imi spunea ca eu si ea suntem la fel si vom face aceleasi lucruri in viata. Si prea multe pauze in care nu se intampla nimic.

Un plus pentru GaGa, se schimba foarte repede dintr-un costum in altul. Un alt minus pentru GaGa, nu poate dansa in sincron cu dansatorii superbi. E mica, usor cocosata si caraghioasa. In plus, a cantat si o piesa noua, dedicata lui Lady Diana, iar primele versuri sugerau un cosciug deschis in care sa se odihneasca Printesa. Pe bune? Chiar vrem s-o vedem pe Lady Di desfigurata dupa accident?

Cam asta a fost situatia, din pacate. Nu sunt 100% target GaGa, dar imi place. Pe VH1 imi place de o suta de ori mai mult decat mi-a placut in concertul asta. Singura parte buna a acestui mult asteptat eveniment a fost faptul ca organizatorii s-au miscat destul de bine si nu trebuia sa mai stai zeci de minute la coada ca sa-ti iei o bere.

*

Adrian Telespan este producator de televiziune, fan Madonna (i-a vazut live aproape toate show-urile) si-a fost invitatul meu special la acest concert. cu multumiri speciale pentru Ciuc, care ne-a facut cadou biletele.

3157