Category : culturale

filme simpa
12 years ago

Only God Forgives

Only God Forgives e primul film care mi-a atras cu adevarat atentia din ce e la Cannes zilele astea. si nu pentru ca e Ryan Gosling acolo (si minunata Kristin Scott Thomas), ci pentru aceste declaratii ale regizorului filmului Nicolas Winding Refn, facute astazi la conferinta de presa de la Cannes.

 

Nicolas Winding Refn on writing the screenplay:
I was in an existentialist phase, full of troubles. I was permanently angry and didn’t know how to channel it. In those moments, you turn to God. That’s when I had the idea of a man who thinks he’s God and of the relationship between an all-devouring mother and her son. The film I’ve made  is about the notions of spirituality and mysticism.

Nicolas Winding Refn, on the violence running through the film:
Art is an act of violence. My approach is somewhat pornographic – it’s what excites me that counts. I can’t censor this need. Don’t forget that our very birth impels us towards violence. It’s instinctive, but down the years it becomes more mind-based and art allows us to express it.

Nicolas Winding Refn, on the character of Julian (Ryan Gosling) :
The idea was to tell the story of a man plunged into a journey without knowing when it will ever end. He is bound, chained to his mother, and in order to free himself from her, he has to pass through a form of violence. Julian doesn’t say much but the language of silence is the most poetic of all. Images and sounds touch our emotions more than dialogue ever can, So we made use of movement and space to describe the character.

1
1615
ellelista mea cu micile placeri in Elle Decoration
culturale
12 years ago

lista mea cu micile placeri in Elle Decoration

simpatica Ileana Raducanu (care e redactor sef la Elle Decoration, dar si un om frumos care e preocupat sa educe copiii in arta ) m-a rugat acum citeva saptamini sa scriu care sunt lucrurile care-mi plac pentru o sectiune speciala din revista ei, editia de mai.

a fost draguta si m-a lasat sa spun lucruri din toate domeniile, as fi avut mari probleme daca trebuia sa spun doar obiecte pentru ca nu ma atasez de multe obiecte si nici nu as fi avut suficiente creatii de designer potrivite cu formatul revistei ei pe care sa le mentionez.

iata primele 3 lucruri de pe lista, in ordinea aleasa de Ileana, eu le-am scris fara o ordine anume, iar Londra aparea mai la coada:)

Imi place Londra. E orasul care are o energie culturala incredibila, si in sali, si pe strada. Merg cit pot de des la teatru sau la spectacole de dans la Londra.

My guilty pleasure: dulciurile – de la ciocolata la macarons sau prajituri insiropate. Rezist cu greu tentatiiilor zilnice.

Imi plac ceasurile vechi carora li se vede mecanismul prin geamul din spate. Am o mini colectie, unul chiar de la 1880, si le port ca pandantiv.
later edit: Imi place zborul, relativa libertate din aer: am sarit cu coarda elastica, am facut un salt cu parasuta, m-am plimbat cu balonul cu aer si cu parapanta. Perseverez.
am adaugat-o pt ca tocmai mi-am propus ca in vara asta sa invat sa manuiesc un zmeu.
restul lucrurilor – filmul meu preferat ever, obiectul pe care-l iubesc cel mai mult, parfumul meu, scriitorul preferat si alte citeva nastrujnicii in Elle Decoration, editia de mai.

0
3253
sophiedeoliveirabaratathealternativelimbproject6proteze haute couture
culturale
12 years ago

proteze haute couture

imi place mult proiectul lui Sophie de Oliveira Barata care a creat proteze haute couture – un mesaj minunat despre a nu te mai uita in alta parte cind vezi pe cineva cu o deficienta, dar si despre viata poate merge mai departe oricind daca stii sa te uiti la partea frumoasa a lucrurilor.

uitati-va cit de elegant este tot set up-ul si ce puternic e.

alte proteze speciale din acelasi proiect puteti vedea aici.

1
1814
gatsby cupluriGreat Gatsby – cupluri
filme simpa
12 years ago

Great Gatsby – cupluri

joi cind am vazut prima oara ( o sa fie si o a doua oara curind) filmul The Great Gatsby, am avut un feeling despre trimiterile de dincolo de roman la cuplul Scott Fitzgerald & Zelda.

m-am intors la biografia celor doi (a vietii lor comune mai exact, nu biografii separate) si…

In 1934 Zelda are o aventura cu un pilot francez, Eduard Jozan. Scott era intr-o criza existentiala (avea prinse pe perete 120 de refuzuri de la edituri care nu voiau sa-i publice scrierile) si tot contextul se transforma in marea criza a lui Fitzgerald. surprinzator pentru prieteni, situatia este depasita de cei doi intr-un mod complice, dar e impartasita in cercul lor de prieteni in versiuni tot mai dramatice. Zelda ii povesteste primei sotii a lui Hemingway, Hadley, cum pilotul s-a sinucis si cum Scott l-a privit rece inainte de a muri.

mai tirziu, Scott spune intr-o scrisoare “voi scrie un roman care va fi mai bun decit toate romanele scrise vreodata in America si care va deveni astfel al doilea cel mai bun roman par excellence din toata lumea”

***

am cercetat zilele astea ce s-a scris despre Catherine Martin – sotia lui Baz Lurhmann – care e cea care face scenografiile si costumele pentru filmele lui. mi se parea (inca mi se mai pare) foarte tare ca Lurhmann lucreaza cu nevasta lui cot la cot si eram curioasa sa vad cam cit din ce face ea e parte din mintea lui.

raspunsul: mult. foarte mult.

majoritatea declaratiilor pe care le-am citit sunt despre directiile pe care le-a dat Baz si cum a cautat ea solutiile in costume sau decoruri ca sa aduca limbajul lui sau starea pe care si-o dorea pe ecran.

se cunosc de pe vremea facultatii si dupa cum pare, Lurhmann a cam “modificat-o”:

What I find in my life is the more I stand on my high horse and say things like, “I will never use brown,” (when I was at NIDA I said, “I will never do a design that uses brown,” because I was reacting to all that 60s and 70s sepia scenery) — and, of course, what do I go and do? I go and do a movie, Australia, and everything’s fucking brown. There’s not one thing that isn’t brown, right? Or when I was at NIDA I said, “I’ll always be doing Ibsen and Strindberg and intellectual things and I’m a minimalist,” — you know, all the sets I did at college were all a floor and one piece of furniture on the stage.

de aici.

si replica mea preferata care nu ma face decit sa-l iubesc si mai tare pe Lurhmann: That’s a very interesting discussion because one of the things that I’ve been known to have quoted my husband on — and I really agree with him — is that taste is the enemy of art.

sunt un cuplu destept, nu comunica (da interviuri) impreuna decit foarte foarte rar. am cautat unul dintre aceste interviuri ca sa-i vad in relatie directa unul cu celalalt. e misto relatia dintre ei, iar ea isi asuma relaxata ca e dominata intelectual de el.
ce mi-a placut cel mai mult din interviu e momentul in care Baz asociaza noul limbaj cu bucataria si spune despr un Chef ca ar face ceva intr-un colt de lume, iar altii ar face altceva in alt colt de lume. simti ca are in minte un fel de mincare pentru ca inghite in sec de pofta:), ceea ce arata ca e o lume f f bogata prin capsorul lui.

am sa ma intorc sa mai scriu despre Great Gatsby, mai exact despre limbajul lui Lurhmann 🙂 filmul e in cinematografe din acest week end

0
1632
Hable Con Ellahable con ella – cit de ciudata e mintea omului
filme simpa
12 years ago

hable con ella – cit de ciudata e mintea omului

m-am trezit cu melodia Rachel a lui Bau (pe care o stim din Hable con Ella, filmul lui Pedro Almodovar) in gind

inca ma mai gindesc de la ce mi-a venit in minte melodia asta. cert e ca imi aduceam aminte si cam ce scrisesem despre film la momentul respectiv; primele fraze.

am cautat acum textul: are fix 10 ani vechime. (surprinzator, sta in picioare si acum si, culmea! pentru spiritul critic cu care-mi citesc textele, i-am dat o nota de trecere maricica)

Într-un film al cărui titlu e un îndemn la conversaţie, povestea este de fapt un monolog, iar cele mai spectaculoase secvenţe sunt “fără vorbe”: o balerină dansează cu ochii închişi iar un bărbat îndepărtează obstacolele de care s-ar putea lovi – mese, scaune – nu poate îndepărta însă un perete de care femeia se loveşte repetat (e un simbol al efortului bărbaţilor din povestea care abia începe pe ecran), o secvenţă de film mut – “Amantul pitic” – cu o metaforă despre devotamentul absolut al bărbatului întru satisfacerea sexuală a femeii şi momentul final al filmului când un el şi o ea îşi zâmbesc în timpul unui spectacol de balet (EL stă cu două rânduri mai în faţă şi priveşte uşor peste umăr – căci într-un fel EA e parte din trecut, EA zâmbeşte încrezătoare uitându-se în faţă – căci EL ar putea fi viitorul, iar pe rândul care-i desparte, scaunul din dreptul lor e singurul rămas gol – dar e ocupat de spectatori căci ei ştiu povestea care-i uneşte pe cei doi, dar îi şi ţine la distanţă.)

tot textul e aici. daca n-ati vazut filmul s-ar putea sa va convinga sa-l cautati.

***
ce ma uimeste insa e cum functioneaza mintea omului: de ce mi-am adus aminte atit de exact ce am scris intr-un text de acum 10 ani si  ce m-a facut sa ma trezesc cu melodia asta in cap.
si ma mai streseaza gindul ca daca textul asta de acum 10 ani e asa scris (si sta in picioare, cum ziceam), in anii astia n-am invatat prea multe pentru ca tot cam pe acolo scriu, ca tehnica.

ma rog, vorba titlului filmului, am de vorbit… cu mine.

3
2242
arantxa 2013, scaun Macel IancuBunatati fashionisto-intelectuale
culturale
12 years ago

Bunatati fashionisto-intelectuale

text de Noemi Revnic

In numai trei zile s-au intamplat o multime de lucruri interesante si am primit multe, multe emailuri despre evenimente pe care abia am asteptat sa vi le anunt.

Incep cu Downtown Bucharest / EVA- Design Romanesc un proiect minunat si destept lansat ieri, ai carui “parinti” sunt DC Communication si Molecule-F (vizionarul Teodor Frolu si talentata Mirela Bucovicean & echipa sa minunata formata din Anca Dinculescu si Cerina Ratiu), care au dat viata spatiului fostului magazin Eva din Bulevardul Magheru nr.9 cu instalatii arty si standuri ale designerilor de pe Molecule-F si designeri prieteni ai site-ului meu de shopping preferat din Romania. In perioada 15 mai-15 iulie vom face cumparaturi de aici si nu numai online si merita sa treceti pe acolo numai ca sa admirati vitrinele care sunt minunate. Aici gasiti mai multe detalii si numele tuturor participantilor in proiect.

Ca o completare a celor de mai sus, in perioada 17-26 mai avem prima editie Romanian Design Week, o adevarata desfasurare de forte in peste 30 de locatii, cu implicarea a 90 de designeri si cu multe, multe evenimente despre care gasiti mai multe amanunte aici

Prietena Laura Calin de la vforvintage a lansat un nou proiect de concursuri cu premii, creatii ale designerilor romani. Chiar acum este pusa la bataie o rochie 109 din colectia toamna-iarna 2013 care a fost prezentata la Tranoi Paris, in primavara. Mult succes participantelor!

Apoi Cristina Hlinschi cea minunata, care mi-a nasit un proiect cu cafea (o sa vedeti in curand) la The Place, m-a anuntat ca am un motiv bun sa merg la hotelul Ibis Nord: In perioada 16-24 mai vor avea loc aici sase concerte de muzica jazz, in cadrul EuropaFest. Mai multe detalii gasiti pe site-ul hotelului din Calea Grivitei 143. Concertele vor avea loc la Ibis Café, de la ora 20:00.

Iar in aceasta seara, cu o zi inaintea premierei mult asteptatului The Great Gatsby, prietenii de la Gaia va asteapta cu o petrecere dansanta, cu Moet & Chandon si alte bunatati. De la 23:00 si pana in zori.

Si acum urmeaza vestile de la Gabriela Popp de la MNAC: primul oaspete al lui Mircea Cantor este artista Geta Bratescu, cu 34 de desene din seria “Calatorul”. Le veti descoperi in “camera de oaspeti” de la parterul MNAC.

Urmeaza ARANTXA ETCHEVERRIA  la Studio/Structures (Curator RUXANDRA BALACI), expo ce poate fi vizionata pana in data de 4 iunie, in spatiul anexa MNAC din Calea Mosilor 62-68, etajul 3 (miercuri-duminica, intre 10 :00-18 :00), studio proiectat de artistul Marcel Iancu (caruia ii datoram unele dintre cele mai frumoase cladiri bauhasiene din capitala). Arantxa ETCHEVERRIA s-a nascut in Franta in 1975 si traieste in Romania din anul 2006. Abia astept sa merg sa admir piesele de mobilier ale lui Iancu!

Si pentru ca pe 18 mai este Noaptea Muzeelor, dupa ce voi viziona expozitiile de mai sus si voi trece si pe la MNAR ca sa o salut pe Valentina Iancu, iar de la ora 23:00 voi merge la petrecerea  din Galeria Beck’s de la Noua (Aviatorilor 9), ca sa vizionez operele de arta create de consumatori in cadrul campaniei „Vezi dincolo de eticheta” si care se vor alatura astfel etichetelor lansate la inceputul anului, create de   M.I.A, Seeed, Freegums si Bert Rodriguez. Mai sunt cateva surprize, pe care le vom descoperi impreuna. Ne vedem la muzee si la party.

Un weekend minunat va doresc si pe curand!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

0
2054
nicu-alifantis-505603lsmerenia domnului Nicu Alifantis
muzici simpa
12 years ago

smerenia domnului Nicu Alifantis

domnul Nicu Alifantis a fost unul dintre primii oameni MARI pe care i-am intilnit pe cont propriu, (mai intilnisem oameni dintre acestia rari – cu har , artisti – in casa unchiului meu care era compozitor, dar eram spectator acolo, ca si cum as fi fost intr-o sala la un concert, nu trebuia sa le fac fatza direct)

cu domnul Alifantis m-am intilnit cind lucram la radio si eram responsabila de lucrurile/ muzicile/ evenimentele cu care se asocia Europa FM.

imi aduc foarte bine aminte cum a intrat in biroul meu si cum isi prezenta albumul si munca, iar eu ma minunam ca e in fata mea si rememoram ca primul meu sarut a fost pe unul dintre cintecele sale. as fi putut enumera lejer 20 de piese care imi marcasera adolescenta din La Toji baladist, Decembre, Risipitorul de iubire sau Piata Romana nr 9.

vorbea cald si calm, rar. inca mai vorbeste la fel pentru ca asa e felul dinsului, dar pentru mine  – care-l aveam atunci in fata pentru prima data  – mi se parea ca vorbeste din alta lume si de asta il aud asa… ma gindeam ca e gresit ca marele Alifantis sa stea sa-si explice munca unei pustoaice ca sa obtina un parteneriat, dar el era extrem de profesionist si ma trata ca si cum as fi fost egalul sau, ba chiar putin superioara.

in ziua aia , desi nu stie, domnul Alifantis m-a invatat despre smerenie si mi-am promis ca orice meserie voi face in viata asta, n-o sa uit sa ma bucur de intilnirile cu oamenii cu har. si-o sa-i respect, protejez si sustin cu orice pot eu.

au trecut mai bine de 10 ani de la intilnirea aia si inca ma straduiesc sa-mi tin promisiunea.

domnul Alifantis implineste astazi 40 de ani de cariera, iar baietii simpatici de la Blogal Initiative (Chinezu si Vlad Dulea) s-au gindit sa -i faca o bucurie cu marturisi ale multor oameni despre dinsul.

la multi ani.

***

puteti asculta fragmente din noul sau album Mozaic pe siteul alifantismozaic.ro

2
3042
cover forbesCover. Story.
culturale
12 years ago

Cover. Story.

text de Sorana Savu
Pentru interviul care a stat la baza materialului din revista Forbes care a aparut astazi, am asteptat cam opt luni. Idee, documentare, intrebari, planificare, intalnire, scris, rescris, editat, publicat. De departe, perioada cea mai frumoasa a fost cea a documentarii, care mi-a redeschis apetitul pentru opera dupa un hiatus de aproape trei decenii.
In cele opt luni am citit, am ascultat, am recitit, am fost la spectacole si mi-am reorganizat muzica in iPod.  Si in memorie, si in suflet. Am avut, desigur, privilegiul de a nu avea un deadline. Si o multime de prieteni care m-au ajutat in fel si chip de-a lungul acestei experiente – Cristina, Bogdan, Raluca sunt cei trei carora le multumesc cel mai mult.
Rezultatul, il puteti citi in Forbes – iar o poveste de culise o puteti citi aici:
In martie anul trecut am ajuns sa o vad pe Angela Gheorghiu in La Boheme in Barcelona, in rolul lui Mimi. Stiam ariile principale aproape pe de rost din inregistrarile de pe internet, dar, cu riscul de a folosi cliseul cliseelor, chiar nimic nu te poate pregati pentru experienta live cu timbrul sopranei, cu umorul si teatralitatea ei. In ce ma priveste, experienta cu un timbru e fizica, cand imi place o voce cu adevarat, urechea nu mai e singura care ma avertizeaza, ma trec fiorii, magia e palpabila si multisenzoriala. Iar in Barcelona, a fost fabulos.
In octombrie, am ajuns din nou sa vad si sa ascult la La Boheme, de aceasta data la Scala. Angela era pe afis. Langa noi, in sala, un cuplu in varsta din Statele Unite. Imbracati extrem de elegant, dar nu din snobism, ci din respectul pe care unii dintre americani il au pentru artele inalte, cei doi mi-au povestit cum erau in vacanta in Europa si facusera un ocol special ca sa vina sa o vada pe Angela Gheorghiu.” E romanca, nu?””Da, ca noi.”  “Eminunata. Voiam sa o vedem si in Tosca la San Francisco, dar nu am mai prins bilete, asa ca am venit aici.” “O sa fie grozav, am mai vazut-o in La Boheme”, am zis. Dar, stupoare, inainte de ridicarea cortinei, o voce ne anunta ca Angela nu poate urca pe scena. Sala are un oftat de dezamagire foarte sonor. “She has a reputation, you know..” spune americanul de langa mine. “I know”, spun amarita. Si astept, politicoasa, ca in productia fastuoasa a lui Zeffirelli, cu o alta romanca, in ascensiune, in rolul lui Mimi, miracolul sa se intample din nou. Politetea ma tine pe scaun doar pana la finele primului act. Orchestra canta mult prea tare, muzica e aceeasi, personajele sunt acolo, vocile sunt clare si interpretarea e corecta, dar nimic nu se leaga. Mimi sta permanent cu spatele la noul ei iubit si gesticuleaza ciudat. A doua zi aflu dintr-un interviu ca miscarile de tai-chi o ajutau sa cante. Hm….
Inainte de interviu, am primit toate avertismentele din partea cunoscutilor, dar tot nu m-am putut abtine sa nu-i povestesc Angelei cele de mai sus. Cum e, din sala, atunci cand ea nu e. “nu-mi spuneti ca ati fost tocmai cand n-am urcat pe scena!” spune, la final de interviu, cand toate intrebarile fusesera deja puse. “Ba da.” ” Ghinion”, raspunde zambind. Si zambesc si eu, pentru ca as fi vrut sa spun exact acelasi lucru. Ghinion.
Si, poate, un noroc, altfel nu as fi avut o comparatie directa intre ea si altcineva. N-as fi inteles-o atunci cand spune (cum incerca sa spuna si Callas, de altfel) ca prima donna nu e numita de pomana astfel, ci pentru ca, de cele mai multe ori, e prezenta (sau absenta, dupa cum s-a vazut ;-)) cea mai importanta intr-o opera, mai importanta decat cea a regizorului, a dirijorului sau a tenorului. Nu pricepeam de ce ea si nu altcineva – din pleiada destul de bogata de dive internationale – a ajuns sa cante si pentru Obama, si pentru Medvedev, si pentru Regina Angliei. De ce ea e subiectul rautatilor celor mai meschine si al aprecierilor celor mai entuziaste.  De ce ea a fost invitata sa inregistreze un album omagiu pentru Callas si cum de a indraznit sa accepte.
De atunci, am mai vazut-o de doua ori in concert, ridicand sala in picioare fara efort, de cate ori a vrut, orice ar fi cantat. Saptamana trecuta, englezii au numarat sapte standing ovations la concertul ei din Londra, un lucru care NU se intampla in salile de spectacol din Marea Britanie.
E spumoasa in conversatie si foarte, foarte frumoasa si in realitate. Ca toti artistii mari, are o energie uluitoare, debusolanta cand incerci sa urmaresti firul logic al unei serii de intrebari pe care le-ai tooot pregatit luni de zile. Si spune lucrurilor pe nume, direct si fara falsa modestie, asumandu-si ca, daca nu cunosti contextul in care iti vorbeste, ar putea trece drept aroganta sau inchipuita. Dar nu e. Iar daca nu ma credeti, nu e suparare, mergeti doar sa o vedeti invitata in concertul lui Andrea Bocelli pe 25 mai si vorbim dupa aceea. 😉
*
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication
1
1894
loznitzaINTERVIU: Serghei Loznitsa – “Sa accepti imprevizibilul”
filme simpa
12 years ago

INTERVIU: Serghei Loznitsa – “Sa accepti imprevizibilul”

In ceata (In the Fog) filmul ucrainianului Serghei Loznitsa a fost una dintre revelatiile de anul trecut de la Cannes. Este povestea unui barbat care in timpul celui de-al doilea razboi mondial se afla fata in fata cu multe dintre laturile tradarii.

La realizarea acestui film au participat si actorul Vlad Ivanov (unul dintre personajele cheie ale povestii) si directorul de imagine Oleg Mutu.

Serghei Loznitsa a fost in Bucuresti in acest week end si-am avut marea bucurie sa-l intilnesc intr-o atmosfera cocheta la Hotel Epoque (cred ca i-a placut mult sa locuiasca acolo pentru ca arata ca un colt de rai in mijlocul Bucurestiului) si sa vorbim despre alegerile lui in viata, dar si in filme.

 

 

Serghei Loznitsa: Intotdeauna fac alegeri emotionale. Cind citesc o carte simt imediat daca vreau sa o transform intr-un scenariu. Habar n-am de ce. De multe ori nu stim de ce alegem ceva. Tu stii totul despre tine?

Nu, desigur.

Nici eu despre mine. Pot insa sa inteleg ca m-am simtit cumva apropiat de personajul principal din In the fog. Aceasta poveste descrie intr-un mod exemplar existenta umana de-a lungul vietii: relatiile cu ceilalti si posibilitatea de a supravietui ca om.

Pentru mine e o poveste despre ceea ce sunt oamenii – sau descoperim ca sunt – in situatii extreme care implica supravietuirea.

In situatii extreme intelegem cum e omul construit…In viata, cind nimic nu se intimpla, e posibil sa mai vedem ceva din ce e omul, dar nu intotdeauna.

Va simtiti apropiat de acest personaj?

Da, il inteleg.

Il placeti?

Nu e o situatie de imi place sau nu. Stiu ca e imaginatia mea acolo, e un personaj pe care eu l-am creat. Dar am cunoscut oameni ca el. Omul este un animal foarte complex; e greu sa-l sintetizezi in citeva cuvinte. Problema pe care o avem acum este ca trebuie sa spunem in scurt despre un obiect complex pentru ca oamenii nu au rabdare sa citeasca un text lung. Tu vrei sa stii de ce e personajul acesta asa cum e, iar eu nu vreau sa spun mai multe pentru ca am pierde “obiectul”. (ride) Pot insa sa spun: mergeti sa vedeti filmul.

Am vazut filmul anul trecut si inca imi mai aduc aminte lunga conversatie de pe drumul catre casa in care dezbateam daca acest personaj ar putea fi real.

In zilele noastre?

Da

(ride). Depinde de loc. Eu cred ca mai poti gasi genul acesta de oameni chiar daca conditiile in care traim astazi nu le ofera prea multe oportunitati. E la fel ca si cu personajele lui Faulkner. E un fel de exceptie si asta e pacat. Un mare pacat pentru ca toti suntem angrenati in acest amalgam tehnologic care merge in viteza.

Cum i-ati intilnit pe Oleg Mutu si Vlad Ivanov?

Am vazut filmul lui Mungiu (4 luni, trei saptamini si doua zile), mi-au placut si dupa asta ne-am intilnit.

Si i-ati sunat?

(speriat) O, nu. Nu sunt genul care sa sune. Le-am scris cite o scrisoare.

Scrisoare pe hirtie sau mail?

Mail. Am fost surprins ca mi-au raspuns “trimite scenariul”, l-am trimis, le-a placut si asa am facut cu ei My Joy. Apoi le-am aratat scenariul si de la In the fog si am lucrat din nou impreuna. Imi place sa lucrez cu oamenii cu care am avut deja o experienta. Cind vezi un film bun stii sigur ca in spate e o echipa buna pentru ca cinematografia e un proces tehnologic foarte foarte dificil. Cind vrei sa faci cinema in felul in care crezi tu ca se face cinema-ul trebuie sa gasesti oamenii cu care sa lucrezi. Am aceeasi sefa a departamentului make-up, aceeasi costumiera. Au un simt bun a aceea ce au de facut: una e din Polonia, cealalta din Ucraina. Sunt multe detalii de care trebuie sa tii cont cind faci o echipa. Cabina de make-up e ultimul loc cu care actorul intra in contact cu echipa inainte de filmare: e importanta starea cu care iese de acolo, energia pe care o are.

Si in ce limba vorbiti pe platou?

Rusa, engleza, franceza, poloneza. Depinde. (ride) Dar cel mai adesea ne intelegem printre cuvinte.

Veniti din partea tehnica, a stiintei, pentru ca ati studiat matematica si-ati ajuns la regie. De ce ati facut switch-ul?

Nu e o schimbare asa abrupta cum pare din afara. N-a fost o saritura pentru mine. Inainte de a decide ca vreau sa fac ceva diferit, aveam interes in aceasta directie – citeam carti, vedeam multe filme, eram plin de toate astea si simteam ca ar trebui sa creez ceva, doar ca nu stiam ce. Cind am terminat facultatea de matematica am decis ca mai vreau sa fac si alta facultate in alta directie, mai voiam sa fiu student. Era momentul in care cazuse imperiul sovietic, erau multe sperante ca lucrurile vor merge intr-o alta directie si, pentru ca sistemul fusese distrus, era o posibilitate ca, si chiar daca nu erai din zona cinematografica, sa poti sa faci ceva si in conditiile in care nu erai de acord cu ideile regimului.

Dar va placea matematica in copilarie? De ce ati ajuns sa faceti matematica?

Pentru ca parintii mei erau matematicieni si mi-a fost usor sa invat. Era ceva ce vedeam in familie si i-am urmat.

Dar stii cum e: intelegi lucruri dupa ce s-au intimplat.  Pot sa spun acum – desi pe vremea aceea nu vedeam asta (ride) – ca matematica e o foarte buna educatie pe care poti sa o translatezi apoi in viata, in felul in care analizezi. E un proces in doua directii: iti structureaza mintea, dar inveti si sa structurezi lumea din jurul tau.

Am studiat matematica, la universitate.

(ride) Haide, stii ca totul e structura. Muzica are structura, literatura are structura. Poezia are structura. Si filmul are o structura: ritm , conexiune, fiecare “cut” da un ritm.  E constructie. ca la poduri.

Matematica va ajuta mult in ceea ce faceti.

(in rusa): Dadada (ride)

Cu acest background stiintific, banuiesc ca aveti o buna intelegere a ceea a adus internetul in rutina zilnica a oamenilor. In ce fel credeti ca internetul va schimba modul in care e facut filmul?

Ooo, internetul ii face pe oameni nervosi. Una dintre probleme – nu cu toti, dar cu majoritatea – e ca oamenii cer tot timpul ceva nou: citesc primele rinduri si dupa aia nu mai e interesant pentru ei. mintea lor spune “ da-mi o alta informatie noua”. Si e foarte dificil – daca nu e vorba de poezie – sa descrii lumea in doar citeva cuvinte. Ceea ce traiesc ei pot sa o numesc “boala” si e cumva raspindita printre cei care folosesc lucruri precum facebook sau alte asemenea in care doar te uiti la ce s-a intimplat si cu cine, apoi treci mai departe. In timpul asta pierzi viata care e, de fapt, in detalii.

Dar credeti ca o sa schimbe felul in care vor fi facute filmele?

Pentru mine, nu. Pentru ca fac filme nu pentru ca vreau sa obtin discutii publice despre ele; le fac pentru ca vreau sa pun in fata spectatorilor niste stari, iar ce simt si inteleg ei din film nu mai e treaba mea.

Ce cititi? Fictiune sau nonfictiune?

Fictiune? Ce inseamna fictiune (ride)

Beletristica…

Dostoievski e fictiune? (ride) Cum putem separa ce e fictiune si ce nu? Vezi asta e lumea de astazi, incercam sa facem lucrurile sa para simple.

Bine, sa definesc altfel: nonfictiune ar putea insemna istorie, biografii…

Ok. Uite un exemplu. Aici, sus in camera, am o carte pe care aproape am terminat-o. Austerlitz. W.G. Sebald. E un scriitor german care traieste in Marea Britanie. Cartea asta e despre orice – de la istorie pina la prietenie. O recomand, stilul lui o sa-ti aduca aminte de Nabokov, Proust. (nota mea. in Romania cartea a aparut la editura Curtea Veche)

Mai citesc foarte des Scientific America, o revista in care oamenii de stiinta cu premii Nobel scriu intr-o forma simpla despre lucrurile dificile. E interesant pentru ca ei traiesc – nu stiu daca e chiar corect sa spun asa – in viitor. Ei stiu putin mai mult decit stim noi despre propriile persoane.

Cel mai important lucru este mentalitatea. Noi traim cu radacini vechi in situatii noi. Nu recunoastem acest situatii noi, dar oamenii de stiinta le recunosc pentru ca inteleg cum e lumea structurata, cum se construieste. Pentru cei mai multi oameni viata e ca si cum ai face pasi in fata, dar ochii ii tii in spate, iar stilul acesta de viata e debutul tragediilor.

E tragedia personala a fiecaruia: sa nu recunosti unde esti. Asta e cea mai importanta intrebare: “unde sunt”? Urmeaza: “ce fac?” si “sunt sigur persoana care eu cred ca sunt?”.  Pentru ca adevarata cunoastere a propriilor noastre fiinte apartine de fapt altora.

Oamenii care se uita la mine, de exemplu, de la distanta, cu detasare, stiu despre mine mai multe decit stiu eu…

Nu e confortabil sa stii asta.

Sigur ca nu e confortabil. Dar e o diferenta intre a sti lucrul asta si a nu-l sti. In general traim situatii care sunt in conflict cu precedentele intimplari traite si problema este ca incercam sa prezervam trecutul, uitind sa traim prezentul, sa urmam directia noii situatii. Cind incepi sa-ti tii trecutul ca la muzeu esti impotriva naturii. Oamenii din muzee sunt in cimitire; e ca si cum ti-ai trai viitorul din cimitir. Viata e intotdeauna neprevazut si trebuie sa inveti sa urmezi miscarea ei. Sa accepti imprevizibilul.

Bucuresti, mai 2013

In ceata – In the fog e in cinematografe din acest week end. Toata saptamina viitoare il puteti vedea la cinematograful Studio.

0
2934
filme simpa
12 years ago

Carey. Mulligan. Minunata. – un mic remember

cind postam despre The Great Gatsby si despre mult prea minunata Carey Mulligan (happy ca am pariat pe ea de acum multi ani), mi-am adus aminte de aceasta secventa din Shame. (daca n-ati vazut filmul, va rog va rog va rog, Michael Fassbender e absolut genial, iar micutza Mulligan e divina).

am mai scris despre Shame, dar si despre secventa asta geniala si cum a fost ea filmata manipulind actorii, aici 🙂

0
1380
AdolfHitlerPortraitFemeile dictatorilor – scrisori de dragoste catre Hitler
carti simpa
12 years ago

Femeile dictatorilor – scrisori de dragoste catre Hitler

Berlin, 17 iulie 1941

Draga Adi…

Cu siguranta o sa-ti fie un pic dor de mine. Mai vreau sa-ti trimit o fotografie, ca simbol al iubirii mele. Iti pun aici, deci, una micuta, cu mine. Seman cu o Madona din ceruri. Uneori sunt foarte trista. In 23 VII, ma duc in tinutul meu natal. Tu erai deja la Karlsbad… de acolo ma gindesc la tine mai des.

Te sarut cu infrigurare, bestie mica,

Ritschi.

 

e o scrisoare din cartea Femeile dictatorilor (Diane Ducret, ed Curtea Veche), iar Adi e Adolf Hitler. Si nu, doamna Ritschi nu-l cunostea pe Adolf, numit Adi, in schimb asemeni altor citeva mii de femei il iubea proiectind pe el nevoile ei de protectie.

inca o scrisoare.

Scumpul meu Fuhrer Adolf Hitler,

O femeie din Saxa ar dori sa aiba un copil de la dumneavoastra. Este cu siguranta o dorinta foarte speciala si singurul gind care ma obsedeaza este acela ca dumneavoastra nu o sa aveti copii. Aceasta este dorinta pe care am vrut sa o exprim in scrisoarea mea.

O scrisoare este o chestiune de rabdare. O poti citi si apoi o poti pune deoparte. O poti lasa sa cinte in sufletul tau, ca un cintec frumos. Poti sa o primesti ca pe o scrisoare si sa-i dai curs.

Dorintele mi se amesteca cu temerile. Se poate ca scrisoarea sa nu va parvina. Se poate sa nu aveti timp pentru un copil. Sa va simtiti prea batrin pentru un copil si sa fi alungat de mult aceasta idee, ca imposibila. In ciuda oricarui obstacol, un copil al dumneavoastra ar trebui sa se nasca. Este dorinta mea cea mai mare pe care aspir sa mi-o indeplinesc cu toata taria sufletului  meu.

Friedel S.

***

Ce raspuns primeau toate scrisorile?

Doamna, Domnule,

Prin prezenta confirm primirea scrisorii dumneavoastra adresata Fuhrerului si va aduc la cunostinta ca acesta, din principiu, nu s eva implica in nicio poveste privata.

Primiti un salut german,

Albert Bormann.

***

cartea doamnei Ducret pleaca de la aceste scrisori care te fac sa zimbesti si sa te intrebi cum un om atit de odios ca Hitler putea genera asemenea sentimente si ajunge la reversul medaliei: femeile care au stiut sa-i conduca pe marii dictatori. femeile care au stat linga ei, in ciuda umilintelor la care au fost supuse, sau a controlului pe care dictatorii l-au avut asupra lor.

concluzia e inca din primele pagini, iar restul e doar o demonstratie aproape matematica facuta pe Hitler, Musollini, Lenin, Stalin, Mao, ba chiar si Ceausescu:

Se pare ca dobindim intreaga putere asupra celorlalti, renuntind la orice putere asupra noastra insine.

0
2403
porumbeiAbout love: Reinventing Romance for Our Times
carti simpa
12 years ago

About love: Reinventing Romance for Our Times

Romantic love is an emotion much celebrated, often mocked and criticized, desperately looked for and longed for and – consequently – much misunderstood. But misunderstandings in thought and expectation  breed disappointment and tragedy in practice.

We have cultivated a paradoxical view of love and, consequently, we  find lasting love elusive, difficult, even a “mystery”. But we define love in such a way that it could only be a transient experience, and  then a wonder – sometimes bitterly – why doesn’t last.

We insist that love is a “feeling” and then complain when something so effervescent bubbles away.

We say that love is a “passion” and then are disappointed when something so passive passes away.

We identify romance with novelty and then object that the new becomes old, and we  celebrate “young love” then wonder why it is that we have trouble about love later in life.

(…)

How are we to make love last? It is the thesis of this book that love is an emotional process that not only takes time but also reaches into the future and builds its own foundation. It is not a momentary feeling or passion and it the lmited terms of initial attractuon and youthful first love, nor should it be overly domesticated or idealized.

Love doesn’t last because we misunderstand it, lose interest in it, take it for granted or suffocate it with careers and routines. Love lasts when it recognizes itself as primary, when it faces up to its own difficulties, when it understands itself as a procces rather than passion.

This is a book about how love lasts, but it must be, first of all, a book on what love is.

(…)

To take a hard look at love is not thereby to become cynical and “against love”. A theory of love need not be pessimistic. It need not say or hint that love is illusory, evasive or not worth the trouble. And yet the truth is that much of what we say and believe about love is sheer garbage, not romantic garbage but the king of garbage that clogs up the emotions and renders them ridiculous. Romantic love is, in truth, quitter intelligent and insightful, even if it is sometimes misguided and made to seem stupid by the wrong kinds of theories.

Love is not just a dumb feeling, and it is not an empty abstraction.

 

About Love – reinventing romance of our time, Robert C Solomon

***

 nu m-a lovit primavara in cap. am ajuns la cartea asta cautind diferentele comportamentale in iubire/indragosteala intre inceputul secolului trecut si secolul acesta. voiam sa inteleg ceva legat de un subiect la care lucrez.

studiul lui R.C. Solomon (aparut in 1988) a revolutionat teoria emotiilor si e unul dintre cele mai citate in cartile de psihologie pentru ca a demonstrat ca indragosteala/ dragostea nu e “un sentiment”, ci o emotie precum furia sau tristetea. si-a facut asta intr-o forma analitica, aproape cinica:)

am cartea in pdf. daca o doriti, procedati ca la toate cartile pe care le trimit pe mail: lasati un comentariu si cind completati partea obligatorie pentru comentarii (care nu e la vedere) lasati-va o adresa de mail corecta.

 

Arthur Miller2 Mai
culturale
12 years ago

2 Mai

text de Noemi Revnic

Astazi de dimineata mi-am adus aminte ca atunci cand eram copil, 2 Mai era declarata Ziua Tineretului. (utecist, la acea vreme). Ma uitam cu admiratie la liceenii din oras, care organizau ceaiuri dansante si isi incepeau astfel vara, dupa posibilitatile de la acea vreme: plimbari pe bulevardul principal al orasului Campina, incursiuni la mare, in Vama Veche si la 2 Mai. Pentru mine, 2 Mai era sinonima cu inceperea verii si imi mirosea deja a vacanta.

Tot astazi, navigand pe Wikipedia, am aflat ca 2 mai a fost o data cu noroc pentru doi barbati faimosi: Arthur Miller a obtinut la aceasta data premiul Pulitzer pentru “Moartea unui comis voiajor” in anul 1949 iar sase ani mai tarziu, Tennessee Williams avea sa obtina acelasi premiu pentru “Pisica pe acoperisul fierbinte”.

Ce facem astazi, de 2 mai 2013? Ei bine, pentru cei care nu sunt plecati la mare sau la munte si au ales sa ramana in Bucuresti, am cateva sugestii: dejunuri si cine cu prietenii, la Rue du Pain, respectiv Grano; cumparaturi literare la Anthony Frost (tocmai au primit niste carti foarte, foarte interesante) si la Carturesti si expozitiile de la MNAR, MNAC si din galeriile despre care am tot scris.

La MTR avem o expozitie de oua incondeiate pana in 12 mai, asa ca poate va va inspira pentru ouale de Paste pe care le pregatim pentru duminica ce se apropie. Iar cu putin noroc, poate mai gasiti bilete la reprezentatia de astazi “Saraiman” de la Odeon, o premiera culturala, spectacolul de stand-up comedy, dans contemporan si muzica lautareasca (Romica Puceanu), cu Dan Badea, Razvan Mazilu, coregrafia semnata Nadar Rosano.

Pentru cei care se afla la Paris in vacanta, le recomand expozitia “No.5 Culture Chanel” de la Palais de Tokyo, care incepe in 5 mai si tine pana in 5 iunie, o incursiune olfactivo-vizuala in lumea acestui parfum atemporal si totodata o lectie de cultura generala despre relatia lui Coco Chanel si oamenii pe care i-a cunoscut, printre care Cocteau, Picasso, Apollinaire sau Igor Stravinsky.

Un 2 Mai minunat si sa fiti mereu tineri!

Sursa foto: http://rbrenglishhonors.blogspot.ro

 *

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.
0
1651
audrey-hepburn-rome-styleRoma lui Audrey
culturale
12 years ago

Roma lui Audrey

prima data cind am fost la Roma am fost pt Michelangelo.

pe vremea aia il iubeam pe Michelangelo, inca il mai iubesc si -l consider un alien (niciun om nu poate face astazi cit a facut el acum citeva sute de ani, cu o tehnica mult mai putin dezvoltata din toate punctele de vedere)

am luat pas cu pas toate cladirile in care era un semn al lui – o sculptura, o pictura sau ceva din matematica speciala a arhitecturii lui. imi amintesc ca, intr-o seara pe linga Spanish Steps, am ascultat poeziile pe care i le-a scris lui Tomasso, iubirea lui cea mare, iar ca sa-mi inving oboseala si sa merg sa vad o biserica al carei nume nu-l mai stiu, dar care s-a dovedit a fi cea mai frumoasa prin austeritatea si minimalismul ei, mi s-a spus ca sub o anume piatra linga ea Michelangelo isi lasa scrisorile de dragoste catre singura doamna din viata lui, Vittoria Colona. am prins aripi si -am primit si scrisorile lor, in italiana, cind am ajuns la fata locului:)

**

a doua oara am fost la Roma cu treaba. interviuri, n-am avut timp de multe, dar mai stiu ca intr-o noapte am luat-o aiurea pe strazi ca sa simt putin orasul.

***

a treia oara am fost pentru Fellini. s-a intimplat sa fac un interviu cu Gilbert Adair (domnul care a scris The Dreamers, dupa care a facut Bertolucci filmul) si sa fie frumoasa conversatia intre noi. cum a scris si o biografie a lui Fellini, am aflat o multime de ponturi pe unde l-as putea cauta/ simti altfel geniul lui Frederico Fellini.

aproape o saptamina am intilnit oameni care l-au cunoscut, am fost in casa in care a locuit si mi-am petrecut timp in cafenelele lui preferate.

***

am mai fost de atunci de citeva ori la Roma, m-am plimbat si m-am ratacit pe strazi si, teoretic, n-am ratat niciunul dintre obiectivele turistice importante.

cel mai recent, anul trecut am fost pentru trei zile ca sa-l vad pe Akram Khan dansind, cind am avut parte si de una dintre cele mai magice intimplari plecata de la o intrebare nevinovata de jurnalist (daca nu stiti povestea, va rog, va rog, cititi despre Ingerii lui Akram Khan)

astazi de dimineata, citind Vanity Fair care o are pe Audrey Hepburn pe coperta mi-am dat seama ca desi iubesc filmul Vacanta la Roma, la niciuna din vizitele mele acolo, n-am fost pe urmele lui Audrey.

o parte din story-ul din VF o puteti gasi aici, nu e insa si textul pe care fiul ei, Luca Dotti, l-a scris pentru aceasta editie VF.

el incepe asa

A short time ago, while letting me off by my doorstep in Rome, a taxi driver said to me “I know this place. years ago I used to bring a beautiful woman here”. That woman was my mother, Audrey Hepburn.

partea simpatica este ca din descriere si stiu unde e strada, stiu si zona unde e restaurantul care e mentionat drept preferatul ei.

de dimineata am realizat ca de cele mai multe ori am fost la Roma dupa barbati:) si-am hotarit ca ma voi reintoarce curind, pe urmele lui Audrey.

 

 

2
2813
kleinla multi ani, Yves Klein
culturale
12 years ago

la multi ani, Yves Klein

astazi e ziua domnului care a inventat un albastru.

chiar asa il si cheama albastru Klein si a fost obtinut in colaborare cu o mare companie de cercetare in chimie din frantza, pe numele ei Rhone Poulenc.

e primul artist care a avut curajul sa reduca arta la culoare, sa inlature orice alta forma de “manipulare” a emotiei. si pentru cine  a vazut fata in fata o lucrare de Klein stie intensitatea si puterea albastrului lui. sunt nuante pe care nu poate sa le redea nicio fotografie, din pacate.

***

ce se stie mai putin despre domnul Yves Klein pentru care eu am o pasiune (imi place mult culoarea albastru si daca punem alaturi interesul meu pentru exprimarea artistica minimalista intelegeti toata dragostea mea pentru el) este ca in tinerete a fost foarte pasionat de judo. a scris si o carte, The Foundations of Judo. gindul ca un mare artist care a facut istorie cu o inovatie are o pasiune pentru un sport atit de greu ma face sa zimbesc mereu.

si de ziua lui, m-am gindit sa va spun secretul lui:)

 

0
1456
saraiman1Saraiman – despre romanism, prin dans
culturale
12 years ago

Saraiman – despre romanism, prin dans

de ziua internationala a dansului, despre romanism

secventa mea preferata din cea mai noua creatie de la Teatrul Odeon semnata de Razvan Mazilu, Saraiman, e cu el dansind cu o jumatate de manechin de plastic.

aduce papusa in scena si-o tine ca pe o iubita, o aseaza ca pe o comoara, se intinde linga ea, apoi danseaza cu ea pina cind devine una cu ea – jumatatea de plastic primeste picioarele lui si merge mai departe, iar trupul dansatorului se pleaca devenid doar jumatatea de jos. e o poveste acolo despre dualitatea din noi (si femei, si barbati, indiferent de sexul pe care-l avem), despre jumatatile pe care le cautam, despre ce e fals (de plastic) in vietile noastre.

momentul asta vine dupa ce Dan Badea vorbeste pe un ton de gluma despre cum ne ghideaza societatea sa facem lucruri care sa fie “in norma” – replica lui geniala “daca toti vom fi in rindul lumii, nu inseamna ca vom fi niste oameni de rind?” m-a facut sa-mi schimb cu totul prezentarea de la PR Forum, cind am vazut repetitiile spectacolului Saraiman.

dupa dansul cu manechinul de plastic, Dan preia din nou dialogul si vorbeste despre oamenii mari din Romania care au facut lucruri importante si carora nu li s-a dat creditul pe care-l meritau. sigur, o face in felul lui, cu mult umor, relaxat, iar spectatorii rid desi au in fata situatii care vorbesc despre ratarile noastre in comunicare sau in recunoasterea valorilor.

iar cind Razvan Mazilu se intoarce la dans, citeva minute mai tirziu – dupa ce vor fi fost mistocariti toti marii inventatori romani de la Vuia la Paulescu – in locul manechinului de plastic e o valiza in care se lupta sa intre. o parte din el vrea sa iasa, alta vrea sa fie impachetata cu totul.

ca sa plece in alta tara.

cu valiza – si gindul plecarii – in cap, omul de pe scena e mai vesel si e pus pe petreceri. numai ca dansul si muzica sunt atit de greu de dus pe dinauntru si ascund atitea drame incit , pe tine spectator, te doare stomacul.

***

am vazut de 2 ori spectacolul Saraiman si de fiecare data am remarcat alte nivele ale limbajului – si-n vorba si-n dans.

mai intii iti vine sa rizi pentru ca Dan Badea are o energie pozitiva minunata si spune lucruri cu mult umor, facind misto de situatii pe care le-ai trait si tu si pe care le cunosti foarte bine: situatii care arata esenta noastra de romani… dupa care incepe sa danseze Razvan Mazilu  si simti diferit lucrurile nerostite printre cuvintele lui Dan.

iar cind pleci de la spectacol si incepi sa developezi imaginile si cuvintele, realizezi ca au plecat de la micro – de la borcanele pe care le aduna mamele noastre pt muraturi (o secventa plina de umor de la inceputul spectacolului) – si au ajuns la macro – la basmele cu care vindem niste valori care nu-s cele mai potrivite (una dintre ultimele povesti din show).

totul, in aproape o ora, cu vorbe si fara, aratindu-ti romanismul din tine si o multime de cauze pentru care ai ratat multe dintre lucrurile pe care ti le-ai propus.

si-au facut asta pe muzica interpretata de Romica Puceanu!

***

TREBUIE sa vedeti Saraiman – e dupa mine unul dintre cele mai bune spectacole pe care le-a facut Razvan Mazilu in ultimii ani si ma bucur (si ii multumesc) pentru curajul lui de a duce in acelasi show directii de exprimare atit de diferite.

nu-l vazusem pina acum pe Dan Badea in vreun spectacol, desi stiam cine e (o stiu mai bine pe sotia lui, Lora Petrescu, care e o super perfectionista in tot ceea ce face si pe care am vazut-o de citeva ori la filmarile de la Te cunosc de undeva) si probabil ca mine sunt multi altii care acum descopera talentul, farmecul si naturaletea lui Dan Badea.

sa poti sa tii ritmul vorbelor cu dansul lui Razvan Mazilu si sa-i fii egal ca energie si performanta in show, pe scena Odeonului, mi se pare minunat pentru un tinar pe care-l catalogam usor “stand up comediant”, adica unul cu glume:)

insist asupra lui Dan Badea pentru ca ma asteptam ca Razvan sa fie bun – e un show conceput de el, gindit de el (cu dramatizarea scenica a Ginei Serbanescu si cu suportul coregrafic al lui Nadar Rosano) – si, realmente, a fost o surpriza minunata sa-l descopar pe Dan.

(ma iertati ca nu am fost la spectacolele dvs, domn Badea. am sa recuperez)

urmatoarea reprezentatie cu Saraiman este pe 2 mai, la teatrul Odeon.

1
3386
lalagesnowwearethenotdead14inainte, in timpul si dupa razboi
culturale
12 years ago

inainte, in timpul si dupa razboi

o fotografa stabilita in afganistan, Lalage Snow, a realizat un proiect genial care se numeste We are the not dead – portrete ale soldatilor britanici realizate inainte de a pleca pe front, in timp ce erau pe front si dupa ce au ajuns acasa.

o poveste fara cuvinte despre transformarile pe care le face razboiul, nu doar pe chipul soldatilor ci si pe dinauntru.

 

site-ul lui lalage snow cu multe alte fotografii foarte emotionante poate fi gasit aici.

1
2270
floraborsitimetravel2femeia care calatoreste in timp
culturale
12 years ago

femeia care calatoreste in timp

o artista din Ungaria, Flora Borsi, are un proiect super super simpatic.

cu participarea exceptionala a photoshopului se plaseaza in fotografii celebre cu personalitati iconice, ea aparind de fiecare data drept un personaj care face fotografii.

o poveste despre dorinta de a fi aproape de celebritati spusa intr-o forma amuzanta.

aici pagina de FB a proiectului

0
1571
angela gheorghiuUn recital extraordinar… extraordinar
culturale
12 years ago

Un recital extraordinar… extraordinar

text de Sorana Savu

“Cu biletul in mana si oamenii tot nu credeau ca vor intra in teatrul de vara din Bacau si o vor asculta pe Angela Gheorghiu live” spunea, azi dimineata, unul dintre organizatorii Galei bacauane “One Man Show”. Vineri seara, chiar venit direct de pe drum din Bucuresti si complet necunoscator intr-ale tainelor urbei, puteai sa gasesti Teatrul de Vara urmarind sirurile de oameni imbracati elegant, care iesisera parca la promenada.

Fotoliilor teatrului de vara li se adaugasera prompt mai multe siruri de scaune ca sa se gaseasca loc pentru toti cei care doreau sa vada minunea: Angela Gheorghiu, poate cea mai cunoscuta si mai apreciata soprana din lume, venea pentru prima oara in concert in tara, altundeva decat in Bucuresti. Aproape de casa, de fapt, pentru ca Bacaul e la numai 50 de kilometri distanta de Adjud, unde Gheorghiu s-a nascut.

A fost – poate in principal din acest motiv – un recital extraordinar extraordinar, in care emotiile s-au amestecat cu un sentiment pronuntat de familiaritate si pe scena, si in sala. Revenita acasa dupa 20 de ani, aproape ca intr-o telenovela neverosimila, Angela a oscilat toata seara intre postura de gazda si de oaspete exceptional, flirtand cu umor si dezinvoltura si cu publicul si cu liedurile, si cu prelucrarile folclorice si cu maestrul care a acompaniat-o la pian.

Stralucitoare, intr-o forma excelenta si cu o energie buna imperturbabila, mi-a adus lacrimile in ochi cu timbrul ei fabulos, cu tehnica asumata déjà de atata vreme, care ii permite sa emita niste sunete ireale si ravasitoare, aproape fara sa deschida gura. Eleganta si provocatoare, emotionata si emotionanta, urcand si coborand piedestalul de diva dupa bunul plac, Angela Gheorghiu s-a jucat cu o sala pe care o cucerise de la prima nota.

Fiecare piesa a recitalului a fost o mica lectie de muzica, dar si un fragment de memorii – de la amintirea Miei Barbu, la cea a mamei, la cea a romantelor comuniste (pe care oricine o cunoaste cat de cat pe Angela stie cat de mult le dispretuia), la cea a primei piese cantate impreuna cu Dan Grigore. Rachmaninov, Chopin, Brediceanu, Stefanescu, Poulenc, Puccini – rusa, franceza, romana, dar si italiana si engleza in final, la bisuri. Esperanto-ul in care Angela Gheorghiu este vorbitor fluent.

Intregul repertoriu al concertului, incluzand mai mult de jumatate piese romanesti, a fost o avanpremiera la concertul din octombrie, pe care Angela Gheorghiu l-a programat la Scala din Milano – una dintre cele mai prestigioase, dar si cele mai pretentioase (ca sa nu zic de-a dreptul crude) scene de opera din lume. Ce pentru noi si sala din Bacau suna familiar si cald, pentru Milano va fi exotic: o intalnire obligatorie cu muzica romaneasca pe care Angela Gheorghiu o duce, cu indrazneala si perseverenta, pretutindeni pe unde ajunge.

Familiaritatea a fost nota de baza a serii – si nu a fost una cabotina, ci una cat se poate de simtita, cata vreme familia Angelei era in primul rand – cele doua Ioane, mama si nepoata. Impreuna cu ea, erau trei generatii pe care scena nu le mai despartea, ci dimpotriva, le aducea pentru prima data foarte foarte aproape. Iar noi, ceilalti, eram invitati increduli intr-un moment de-a dreptul intim. Seara de vineri s-a terminat in zori de sambata, atata adrenalina aveam de consumat, atata muzica imi suna in urechi, atatea emotii imi dereglasera complet ritmul cardiac.

Evident ca as mai putea sa mai scriu o multime, dar nu m-ati crede, si nici nu v-as lua-o in nume de rau pentru ca experienta cu vocea Angelei Gheorghiu live e, pentru mine, viscerala si indescriptibila.

 *
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication
0
2249

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!