– v-a deranjat ca aveati o partitura mai mica in acest film?
– nu, am fost fericita ca am un job, ca am fost angajata. in rest ai nevoie de foarte mult umor, sa nu te iei in serios, ca sa-ti faci bine treaba la acest film.
judi dench, intr-un interviu pe care tocmai l-am vzt pe unul din canalele tv.
*
private screening coke zero e in seara asta, deci nu stiu f multe despre film inca, desi aseara noul james bond s-a vizionat public, royal – mai exact – cu printii William si Harry in sala.
30 de minute.
minutele acelea magice in care actorii se concentreaza inaintea oricarei piese de teatru, pina incepe show-ul.
25 de ani de fotografii intime, instantanee ale celor 30 de min.
simon annand e fotograful.
jeremy irons in halat, uitindu-se in gol cu tigara in mina; jane birkin in maieu gesticulind cu miscari ample, cate blanchett fumind concentrata, jude law analizind decorul… zeci de foografii. printre ele si asta cu doamna judi dench care ride dintre notele de felicitari primite.
asta si cea cu kevin spacey, tot in fata oglinzii, cu notitele personale pe ea, sunt preferatele mele.
*
am cumparat cartea cu toate fotografiile lui annand, azi ajung si la expo sa le vad mai de aproape.
(la bucuresti am sa postez si citeva fotografii din The half-ul local, cu actorii nostri, facute de regizorii nostri)
cu doru iftime, 5 ore de discutii minunate.
e o placere sa-l revad de fiecare data. eram fana lui de pe cind lucra la elle, imi place f tare si ce a inceput sa faca la the one.
am pus de un plan de actiune (ca tot ne intilnim cu James Bond) pentru mintile luminate care au lucruri de impartit in bransa noastra si pot trai relaxate (si) in afara brandurilor pentru care lucreaza.
*
prima descoperire simpa: sandro baricevic , reprezentantul coca cola care ne are in grija, e colectionar de carti. pasionat. le are pe teme, toate semnate de autori. multe. foarte multe.
i-am dat doua adrese de librarii din londra unde sper sa-si faca o dupa amiaza frumoasa si am sa-i fac citeva daruri cind ma intorc acasa.
*
ghida care ne-a dat geanta James Bond e romanca, plecata din 74 din tara, e ca o doamna scoasa de la pension si vorbeste incredibil de simpatic romaneste. ne-a recomandat citeva restaurante si ne-a spus preferatele sale:)
a atras-o tare ceasul meu vechi, medalion, achizitionat de la evintage shop.
*
despre bond mai avem citeva detalii in plus, miine la 19 e cocktailul VIP, urmat la 20 de vizionarea filmului, intr-o locatie din soho pe care nu o scriu aici:)
ce contine geanta , in poza de mai jos. ceva gadgeturi bond amuzante:)
*
la londra sunt 6 grade, e 2 juma si ma prega sa ma duc sa vad o f f frumu expo cu actori si regizori. despre ea mai pe seara detalii.
daca n-as fi aflat ca in seara asta ningea la londra, cit d bine mi-ar fi fost:)
acum trebuie sa meditez la ce haine groase pun in bagaj.
incepind cu aceasta dupa amiaza, aici pe blog, detalii despre lumea lui james bond.
premiera mondiala a noului film james bond e joi seara si vor fi muuuuulte de pove.
i’ll be back, vb unui alt domn dintr-un alt film d actiune:)
Noiembrie e luna cu filme pt noi. Tabu e Special Film.
Cum revista va fi in curind la chioscuri, in toata aceasta luna voi povesti aici, intimplari cu regizori si actori, cu personaje (uneori din/de film/teatru) pe care le-am intilnit gratie frumoasei meserii de o avem.
Regulile sunt: intotdeauna chestiuni de culise, legate de film sau de teatru.
*
MOROMETE
Victor Rebengiuc in culisele sedintei foto din proiectul Fotografi si filmele lor preferate ( 3 fotografi au refacut o secventa dintr-un film care are o insemnatate speciala pt ei, il vdtzi in numarul de noiembrie).
Asteptam sa apuna soarele, ca sa avem o anume lumina.
Dl Rebengiuc discuta cu noi, imbracat in Moromete, cu iie, un pulovar gri (Benetton!! vechi si uzat, adus de acasa de la Laura, stilista) si o pereche de pantaloni pe care Laura ii tot prindea cu un ac de siguranta. (“Lasa ca daca stau asa nu se vede la poza, cind plecam de aici o sa trebuiasca prinsi”). Era foarte emotionanta imaginea, pentru ca statea pe prispa unei case din Muzeul Satului, arata exact ca in Morometii, doar ca eram la inceput de octombrie 2008, iar anii si-au spus cuvintul pe chipul si in privirea sa.
*
– Dar tu de ce ai vrut sa faci secventa din Morometii?, intreaba dl Rebengiuc catre Cosmin Bumbutz, fotograful care a avut ideea refacerii unei secvente din film la 20 de ani distanta de la premiera.
– Pentru ca e filmul romanesc cu cea mai frumoasa si mai onesta imagine.
– Cind ai vzt prima data filmul?, intreb eu tot catre Cosmin.
– In 1992 cind am dat la ATF, era in programa obligatorie.
– Eram eu rector atunci, de asta era in programa!, ride dl Rebengiuc.
– Asa e, erati rector, ride Cosmin.
*
– Nu m-am machiat in niciun film.
– In niciunul? Cum asa?
– Nu-mi place. Aaa, la Padurea Spinzuratilor, mi-au ridicat nasul cu o bucatica de material transparent, ca sa ma faca mai frumos… Adica, sa ma faca frumos. (ride)
*
S-a terminat sedinta foto, Dl Rebengiuc isi schimba hainele cu cele cu care a vnt de acasa. Suntem in zona birourilor administrative din muzeu, pe un hol, unde am instalat masa de make-up. Obisnuit cu turneele si filmarile in locuri diverse, dl Rebengiuc isi ia pantalonii de acasa, se duce intr-un colt, face un paravan cu usa holului si incepe sa se schimbe. Stiu ca pentru actori, spatiul intim nu are aceeasi valoare ca pentru mine. Astazi sunt o fata din echipa cu care maestru a muncit in ziua respectiva.
Imi mut privirea pe fereastra, desi dinsul continua sa vbsca cu mine, pentru ca momentul mi se pare mult prea intim. O legenda ( ma enerveaza rau exprimarea aia cu “monstru sacru”) se schimba la un metru de mine, cu modestia profesionistului care si-a fct treaba si acum trebuie sa plece acasa.
Se aude un zgomot ca si cum ar fi cazut ceva: niste banutzi din buzunarul pantalonilor, iar maestrul ii ridica inainte de a se imbraca. Ma intorc si vad toti cei 75 de ani ai dlui Rebengiuc; maestrul e cu pantalonii in mina, controlindu-le buzunarele, intr-un sort negru.
Si imaginea aceasta, incredibil de intima, o sa-mi ramina mereu in minte.
in fiecare simbata dimineata (uneori la o cafenea cu wireless din dorobanti,alteori acasa) citesc blog-uri. ma plimb din link in link, din blogroll in blogroll, si fac mici descoperiri. nu ma intereseaza niciodata blogurile cele mai celebre; dupa mine, adevarata viata on line e acolo unde lumea nu cauta celebritatea. ca si in viata non virtuala, dar asta e alta discutie.
de azi, fac publice unele dintre blogurile descoperite.
*
Jessica Schroeder.
http://whatiwore.tumblr.com/
O vizitez din vara, Mr P mi-a recomandat-o. Jessica e designer director pentru o companie mica din New York, are studii despre costume cu aplicatie pe cultura/istoria europeana. Si-are un blog mai mult decit simpatic – What I wore – arata in fiecare zi ce haine poarta si de ce le asorteaza/mixeaza asa. e un blog mult mai intim decit the startorialist.
*
New entry-uri in ac sapt
Ana
http://moonlightblues.wordpress.com/
ana are 23 de ani, gusturi increbile la filme carti muzici. Daca n-as fi vzt ca e din constanta si nu i-as fi vzt nici fotografia, as fi zis ca e anaceadesteapta, prietena mea care imi face o gluma si si-a fct blog.
Robert Coller
http://robertcoller.wordpress.com/
robert e scriitor (are publicat un roman cel putin, l-am vzt dar nu l-am citit inca; am sa o fac acum dupa ce i-am descoperit blogul); e balanta cred ( dupa cum se bucura la o balanta pe acolo… hihihi welcome to the club) si-are un blog cu o stare buna despre filme animate, carti misto…
“Damaged people are dangerous. They know they can survive.”
d vzt neaparat, damage by louis malle, simbata 25 oct, prima tv ora 23.30
motivatia mea aici
instructiuni despre vizita mea londoneza, la premiera mondiala james bond, trimise de organizatori.
despre experienta in sine, live from london next week
Ce include Experienta Bond?
La hotel, vei primi o scrisoare de întâmpinare si un ghid care detaliază activitătile ce se vor derula pe parcursul celor trei zile.
is it possible to fall in love with someone you have never met, someone you watch on tv?
nothing is easier than to desire people we don’t know. getting to know someone is generally a highly unromantic process, for it means discovering that other people are ultimately as inadequate and anxious as we are.
*
we don’t need beauty to make art. art is inspired precisely by the absence of beauty, the recollection and nostalgia for a beauty we do not clearly possess.
*
life is essentially a tragic business for all of us. Why? because all our loved ones will die and our children are mortal.
*
how terrible would it be if, in 100 years, people didn’t have relationships with each other, but with robots and computers?
one can fully imagine sex with machines, but somehow love with seems harder. why? because at the end of the day, we all are troubled with the question: does she/he really love me? or is she/he faking?
the robots just couldn’t reassure us enough, the robots could never quell our anxious narcissism.
*
it is recognised that to be good at sex requires practice, even thought. less common is the idea that love would require equall effort. in other words, it’s not just a feeling, it’s a discipline – an art.
*
do you think certain animals love each other?
it’s uncomfortably likely that yes, animals feel a lot more that we hope they might when we fry them up for supper. they probably are seduced by one another’s lively appearance.
they feel tenderly towards children, they are saddened bu death. they cry. what does that make of us? casual murderers of course.
***
interviu cu alain de botton in another magazine despre noua sexualitate.
domnul care a pus intrebarile acestea magice se numeste dan crowe.
***
alain de botton are carti traduse si in romaneste; eseuri de indragostit, despre farmecul lucrurilor plictisitoare, consolarile filozofiei si sex, shopping si-un roman.
Nici nu trebuie sa ma gandesc. Rochia “L’amant”: vreau sa fiu si exact in momentul din poza. Inocenta, pasionala,reala,carnala,feminina, interzisa, exotica, misterioasa. Si contextul este fascinant. Sunt sigura ca multe femei s-au vazut in postura de “dama de companie” in situatii total complicate si carnale.
maria alexe
*
maria e stilist si e colega cu noi. sau a fost stilist pentru ca vrea sa faca altceva acum, vrea sa treaca in partea mult mai creativa, vrea sa se intoarca la desene. pe maria o iubesc pentru amestecul ei de inocenta cu sexualitate directa, uneori agresiva; pentru vorba ei fara ocolisuri si fara rusine. e foarte frumoasa maria, seamana cu angelina jolie si-are dozade nebunie pentru care o plac si mai tare.
oamenii banali fac lucruri banale, imi spun mereu. maria nu intra la categoria asta.
*
daca ai putea sa te transformi intr-o rochie, ce ai vrea sa fii?
trimite rochia eu la [email protected]
Down the Rabbit Hole
Faster, faster, faster she fell! Chasing Tom Ford’s White Rabbit, our Alice disappears down the never-ending dark passage. Tom Ford for Yves Saint Laurent Gauche sky-blue silk-satin dress. – nu ar fi o idee minunata si pentru Tabu?
De ce rochia albastra Tom Ford?
O insotesc pe Alice in caderea ei plutitoare spre o lume minunata si stranie. Am culoarea cerului senin si sunt facuta din satin – un material nobil, care imbraca cu gingasie trupul si a carei moliciune atrage atingerea celor care ma privesc. Nu sunt chiar inocenta, in ciuda lungimii si a manecilor decolteul dezvaluie suficient din farmecele purtatoarei, iar volanul involburat imi da un aer cochet si boem. Cameleonica, pot arata ca un capod sau ca o rochie de printesa, atrag atentia doar daca sunt purtata asa cum merit, depinde de atitudine.
*
pe antoaneta n-o cunosc personal, sta in canada, dar s-a inscris in grupul pe care l-am creat pe facebook si asa a ajns sa ne trimita rochia ei.
intr-o foto fct de annie leibovitz:). cum antoaneta a fct un f frumu comment la unul din blogurile despre intilnirea cu leibovitz, ma gindesc ca e cumva conectata la arta.
pe antoaneta o gasiti aici
am o problema cu utilizarea corecta a cuvintelor cind e vorba de descris emotii.
cred ca romanii sunt patetici. nu stiu sa fie eleganti in suferinta. ( sau in bucurie)
si mai cred ca multi dintre bunii mei colegi, jurnalistii, aleg calea cea mai usoara – aia cu descris suspine – cind e vorba de scris despre cei care pleaca spre alte lumi. se comporta in scris precum ne e traditia-balcanici, cu bocitoare.
*
mi-am spus of-ul in Jurnalul National, dar ca sa fiu sigura ca afla cit mai multa lume il postez si aici
🙂
in time, simplu si la obiect, emotionant si discret: Robert Redford Remembers Paul Newman
*
noi romanii nu putem trata cu la fel de multa eleganta acest gen de subiecte. nu -mi aduc aminte ca la disparitia lui pintea, rautu, ciobanu sau iordache, una bucata publicatie sa fi dat spatiu pentru un remember scris- trait – simtit de unul de-al lor, din gasca lor, de nivelul lor.
nu vorbesc aici de interviuri si dat cu parerea, or de reportaje. vorbesc de lasat la liber pe un actor sa scrie despre altul de-al lui.
mi-am petrecut ziua cu unul dintre cei mai destepti & influenti domni din presa franceza. mai exact cu cartea, biografia si cronicile despre cartea lui. dat fiind jobul lui, ma asteptam la analize politice si-am descoperit o poveste de iubire… ca un caleidoscop in care pietricelele sunt infidelitati. cind se roteste ocheanul caleidoscopului, se amesteca bucatelele de iubiri adulterine si apare o noua imagine a dragostei.
iata-l in fragmente:
A doua zi, am traversat Tibrul și ne-am dus la Vatican. Mayliss pășea mărunţel, fredonand, cu umerii descoperiţi, fără alt machiaj decat urma sărutărilor mele in jurul gurii ei.
(…)
La intrarea in bazilică, am renunţat la cuvintele unei posibile rugăciuni:pentru cine iubește o femeie măritată, nu există nici o rugăciune de mulţumire.
(…)
El credea că Mayliss e nevasta mea. Nici nu voiam altceva. Mi-am imaginat că, o dată cu trecerea timpului, din călătorii in minciuni și din cafenele normande in hoteluri romane, avea să se nască, in cele din urmă, o geografie mustind de dragostea noastră, populată de martori care ar fi putut spune: „Da, erau impreună, erau, de bună seamă, soţ și soţie.”
(…)
Am simţit nevoia s-o văd. Trebuia s-o văd. Toate orele petrecute strangand-o in braţe, adulmecand-o, citindu-i pielea in braille, cu varful degetelor și cu ochii inchiși, toate orele acelea nu folosiseră, prin urmare,la nimic. Mă crezusem plin de Mayliss, autonom pentru cel puţin cateva zile. Mă inșelasem. Nu eram indrăgostit. Eram intoxicat.
*
cartea domnului iese in noiembrie la noi. va veti intilni in tabu cu el:)
la londra. pina in 5 oct. cu mulatrul pe nume Akram Khan, care a lucrat cu peter brook.
*
When she was filming Minghella’s Breaking And Entering in London in 2006, her shiatsu masseuse, a friend of Khan’s, asked her if she wanted to learn to dance. Binoche did and loved what she’d seen of Khan’s work. Her masseuse introduced them and they spent three days working in his studio.
Was it chance, I suggest. “Intuition,” she prefers. “I see life as being a movement in you that has a certain certainty but you can’t hang on. It’s like a healthy earth – you’ve got to put air in it, you’ve got to ask questions and move it in order not to become stuck in your thinking.”
*
“In film, we have to get intimate very quickly. You’re showing your soul – you have to get naked, sometimes physically but mostly emotionally. Dancers don’t really get involved emotionally that much because it would be too much – they’re so close physically all the time, the body becomes like a tool.”
She and Khan, she says, are aiming for both kinds of closeness. “To put emotion and body together – it’s a weird experience because it’s a very intimate relationship.”
*
interviul cu binoche aici – desigur, minunat scris, la mare distanta d ce s-ar scrie la romania
mai intii de toate, daca nu mi-ati citit niciodata blogul personal, e bine si corect sa stiti, ca radu mi-e prieten. asta nu inseamna ca nu spun ce nu-mi place (cind nu-mi place) ceva la piesele lui, dar am o doza mare d subiectivism, pe care-l declar asumat.
*
simbata am fo a vad piesa lui cea mai noua; Pillowman…la Braila!!!
*
despre cenzura, copii molestati, parinti care planifica prea mult viata copiilor lor, copii care se zbat “sa evadeze din gindurile parintilor lor; sa nu devina sablonul inventat de ei”, cum ar spune Thomese (Copilul-Umbra a fo lectura mea pe drumul dus-intors Bucuresti Braila), scriitori care se descarca prin povesti; scriitori care se incarca din povesti; inocenti care accepta cu greu ca sunt diferiti si asa vor ramine.
*
cu o foto din show, facuta de radu
30 de soldati americani in haine de camuflaj cu imprimeuri pale. (iete ce fashion i-am descris), cu muschiuletzi si foarte atletici. atirnau pe unde isi gasisera cite un loc, un spatiu de bagaje, o masa de restaurant.
toate tocurile cui, mule-urile asortate si bibiloaiele de aur la degete si urechi isi facusera treaba ca din intimplare in zona aia. si tot ca din intimplare mule-urile erau romance.
*
dau la prietenelor mele p sms descrierea situatiei, anaceadesteapta raspunde “decupaj din California Dreamin’ ” si in 2 min trece nonsalant pe linga americani Andi Vasluianu ca si cind ar fi facut si el parte din secventa aia de film.
*
andi a vnt in acelasi avion cu noi de la budapesta la bucuresti.
ieri dupa amiaza, pe aleile din satul de vacanta delfinul, doamna bloos cauta vila 8
ii spun ca locuiesc eu acolo si ca o conduc.
incepem sa povestim lucruri, dinsa mergea usor sacadat pe linga mine, micutza si firava, toata o vibratie si-un bun simt, si eu plec din intimplare privirea in jos.
era desculta.
“stiti drumul pe care mergem nu e doar cu dale de piatra ca aici, mai incolo e mai neprietenos, cu pietris care inteapa si e si murdar.”
si dinsa ” dar eu ce ma fac acum?”
i-am sugerat ca o astept sa mearga sa se incalte, dar era nehotarita.
si era incredibil de simpatica, asa desculta, pe mijlocul unei alei, in dilema: sa merg sau sa nu merg?
de-li-cioa-sa.
am vzt boogie.
mi-nu-nat.
descriu mai pe larg faze din public si de prin culise, mai spre dupa amiaza.
azi am vzt un film pt mimo, unul pt adriana si unul pt radu. si cum mai am in plan pina diseara filme, cred ca mai bifez si alti prieteni.
pt adriana a fo Muli, o poveste animata facuta de Marjan Farsad din Iran, despre o fetita care avea putini prieteni si facea lucrurile dupa regulile ei principiale si f f frumu. locuia intr-un copac si s-a transformat intr-o stea.
pt radu am vzt un film cu scenariu de prietenul lui roberto garcia (ala de i-a dat premiul uniter la bucuresti, anu trecut). evident, ca garcia nu scrie decit despre copii, iar povestea are drept finalitate puscaria. f frumu si filmu asta p enume Porque hay cosas que nunca se olvidan (r lucas figueroa) . in traducere, pentru ca exista lucruri pe care nu le uiti niciodata.
pt mimo e filmul asta, iar ea – care a avt de-a face cu motanul meu turbat si trimis la mama – stie ca ii este dedicat acest film. l-a fct un britanic, simon tofield, si se numeste cat- man- do
